AMENAJAREA CURSURILOR DE APA APELE CURGATOARE Cursurile de apa si bazinul lor A. GENERALITATI: Raurile si fluviile sunt ape naturale curgatoare in care se scurg atat apele de suprafata cat si cele subterane iesite la suprafata care, urmand legea gravitatiei, isi fac drum spre o albie situata in punctual cel mai de jos. 36953qtn59jcf2c Felul cursului de apa si forma vaii sunt in stransa legatura. Astfel actiunea apei curgatoare asupra terenului si deplasarile de materiale care o insotesc determina latimea si adancimea vailor. Dupa adancimea lor, vaile apartin de regiunile de ses, de deal sau de munte. Profilul lor transversal si forma lor in plan dau indicatii asupra structurii regiunii. Pe platourile dintre vaile adanci si pe traseele vailor putin adanci, cumpana apelor este adesea greu de determinat. In regiunile de altitudine mijlocie, se intalnesc direct in coame inguste si la cumpenele de apa foarte pronuntate. Formarea vailor se datoreaza atat fortelor interioare, adica ondulatiilor de mari intinderi, deplasarilor sau faliilor, cat si fortelor exterioare, adica dezagregarilor. Acestea din urma se produc pe de o parte din cauza circuitului apei si diferentelor de temperatura, iar pe de alta parte, descompunerilor rocilor, care sufera modificari chimice; sfaramarilor rocilor (pe cale mecanica) si in sfarsit, dizolvarilor rocilor sub actiunea apei de suprafata sau a celei subterane. Vaile cu versanti inclinati si in general largi, se intalnesc intre doua lanturi de munti, constituind “vaile principale longitudinale”. Cele mai inguste, cu pereti abrupti si perpendiculari, care strapung lanturile muntoase, constituie “vaile transversale”. Vaile confluente, situate de ambele parti ale unei asemenea vai secundare, pot avea, fie directia pe versantul principal, fie o directie contrara. tc953q6359jccf Degradarile la suprafata se produc prin alunecarea rocilor dislocate in prealabil, datorita gravitatiei sau actiunii apelor de suprafata sau subterane. Alunecarile de teren se datoreaza faramitarii rocilor din cauza slabirii legaturii dintre partile constitutive (inghet). Cand sunt complet saturate cu apa, mase intregi de roci se pravalesc si formeaza grohotisuri. Acestea, faramitate, netezesc cu timpul coastele, umplu vaile si produc modificari in profilul in lung al cursurilor de apa. In cazul spalarii, predomina actiunea de eroziune a apei superficiale. Sfaramiturile rocilor supuse actiunii de eroziune nu au muchiile ascutite cum le au acelea supuse influentei apei de rau.. Eroziunea depinde de panta, de intensitatea si de frecventa precipitatiilor, de compozitia rocilor, de clima si de vegetatie. Eroziunea se manifesta prin atacarea albiei fie in adancime, fie pe coste laterale, de catre apele care se scurg. Ca urmare, dupa felul eroziunii, se produc mai multe feluri de depuneri datorita materiilor transportate. FORMAREA VAILOR SI A CURSURILOR DE APA:
Forma in plan, profilul in lung si profilele transversale constituie principalele caracteristici ale cursurilor de apa. Modificarile profilului transversal se produc in zonele de separatie dintre straturile de roci tari si cele de roci slabe. Clima uscata faciliteaza formarea de maluri abrupte (terase, canioane). Faliile dau malurilor diferite inclinari, atat pe un versant cat si pe celalalt. Profilul in lung dintre izvor si varsare prezinta pante din ce in ce mai mici spre aval, ori este impartit in trepte, datorita constructiei terenului, ridicarii unui baraj transversal, scufundarii unei portiuni a vaii sau datorita duritatii foarte mari a rocilor. Traseul rectiliniu al unei vai indica o panta mare sau o scurgere peste o roca putin rezistenta. Ondulatiile iau nastere cand cursul de apa strapunge succesiv orici slabe si tari. In acest caz. Eroziunea in adancime este mult mai putin intensa decat eroziunea laterala. Fenomenul se observa foarte bine la cursurile de ape cu meandre, in vaile cu tendinta de impotmolire. Prin eroziunile laterale ale peretilor vailor in forma de V, iau nastere vai sinuoase. Sinuozitatile vailor astfel formate au malurile exterioare abrupte, iar cele interioare usor inclinate. Ele taie cate un pinten, care apoi ramane ca un masiv ocolit de cursul de apa. Meandrele cursurilor de apa se largesc si se inmultesc spre aval. C. SCURGEREA APEI: In cursurile de apa cu scurgere libera, apa se misca turbulent, iar pe portiunile rectilinii cu sectiuni regulate, aproape laminar. Suprafata de apa in sectiune este orizontala. O unda de suprafata se poate propaga in amonte numai pe apa in regim lent. Daca sectiunea variaza, in scurgerea lenta se formeaza remuul (pozitiv sau negativ). Trecerea de la scurgerea rapida la cea lenta se face printr-un salt de apa sau prin forme ondulatorii ale suprafetei apei. Intr-o albie de rau avand aceeasi sectiune si aceeasi panta nu este posibila trecerea de la regimul lent la acela rapid. Printr-o frangere de panta se poate provoca in amonte un regim lent, iar in aval un regim rapid (deasemenea si prin modificarile rugozitatii). Trecere de la regimul rapid la regimul lent se poate face in punctul de intersectie al celor doua linii de energie (saltul). Linia neregulata a malurilor formeaza vartejuri, care nu participa la scurgere. Latimea activa este determinata prin limita dintre curent si vartej. Acelasi fenomen apare in vecinatatea epiurilor, la intrarea in porturi si la alte neregularitati asemanatoare ale liniei malurilor. In cazul sectiunilor regulate si pe portiuni rectilinii, vitezele sunt maxime la suprafata si aproximative in mijlocul cursului de apa. Ele descresc catre margini si catre fund. Liniile de viteza egala se traseaza pe baza masuratorilor de viteza. La cursurile de apa, panta superficiala este considerata de obicei constanta sau variabila in limite restranse. In amenajarea cursurilor de apa curgatoare, se are in vedere si un alt element, constituit de miscarea materiilor solide in cursul de apa. Forta de tarare care actioneaza asupra fundului de apa este cauza miscarii nisipului, prundisului si bolovanilor care se afla pe fund. In acest context trebuie remarcat fenomenul in urma caruia pietrele mari si izolate de pe fund sunt miscate de curentul apei, in timp ce particulele fine de nisip ale fundului, raman nemiscate. Tot forta de tarare este cea care explica si faptul ca apele mari si repezi raman totusi limpezi, atata timp cat adancimea este inca redusa. Granulatia debitului tarat nu este uniforma nici macar pe o scurta portiune a cursului de apa, deoarece modificarile directiei curentului provoaca o sortare, care este cu atat mai pronuntata cu cat curentul isi schimba mai brusc directia. Deosebirile principale de granulatie la diferite adancimi ale bancului lor, se datoreaza deplasarilor acestora. Cand nivelul este in scadere, fundul cursului de apa se acopera cu elemente mari. Debitul tarat specific prezinta variatii periodice, dar care sunt diferite ca valoare. Pana in prezent, cauza acestui fenomen nu s-a putut stabili cu precizie. Pe portiunile in aliniament ale unui curs de apa cu sectiuni regulate, debitul tarat specific creste de la maluri spre mijloc. Pe portiunile curbe ale cursurilor de apa cu sectiuni in adancuri, debitul tarat specific este repartizat cursurilor de apa cu sectiuni in adancuri, debitul tarat specific este repartizat uniform in sectiune. Nu exista nici o legatura cauzala intre debitul tarat specific, masurat in diferite puncte si debitul lichid din aceleasi puncte. In schimb, se poate stabili o relatie intre debitul tarat si debitul lichid, prin masuratori integrale pe toata sectiunea. La anumite niveluri de apa, fundul cursului de apa incepe sa se miste treptat. Miscarea materialelor de pe fund sporeste odata cu cresterea debitului lichid, pana cand miscarea devine generala. In acelasi context, se cuvine sa amintim si de materiile solide aflate in suspensie. Acestea sunt particule de roca purtate in suspensie de curent pe miscarea turbulenta, fiind purtate mai departe si depuse in parte in centrul vartejurilor care se formeaza pe portiunile unde albia se largeste in mod brusc. Materiile solide in suspensie provin din uzura debitului tarat si din ridicarea particulelor fine de pe fundul cursului de apa. In cea mai mare parte, ele sunt introduse in cursurile de apa din exterior (apa de ploaie tulbure, bucati de maluri). Masurarea cantitatilor de materii solide in suspensie se realizeaza prin determinare continutului, prin determinarea gradului de tulburare a apei sau prin evaluarea depunderilor in lacuri sau in rezervoarele de retinere. Volumul total anual de materii solide trasprtate in suspensie depinde intr-o oarecare masura de volumul total de apa transportat de rau. Abaterile fata de medie sunt totusi foarte mari, dupa cum volumul de apa transportat de rau este alcatuit din debite foarte mari de iarna sau din debite mari de vara. Remarcabil este faptul ca un continut maxim de materii in suspensie precede varful viiturii, deoarece, cand apele se umfla, cea mai mare parte a depunderilor este spalata. Viiturile ulterioare contin o cantitate mai mica de materii solide in suspensie. Cand apa contine materii solide in suspensie, viteza medie de sectiune este mai mica atunci cand este libera. PROFILUL LONGITUDINAL AL CURSULUI DE APA: Profilul longitudinal al fundului cursului de apa nu poate fi modificat decat in mica masura si rezulta din forma generala a muntilor si vailor. Cand terenul este stancos sau rezistent nu se poate constata o schimbare de panta intr-un interval scurt. Daca fundul este mobil, dezvoltarea profilului longitudinal depinde de marimea, drumul si uzura debitului solid. Profilul longitudinal ramane neschimbat atata timp cat nu sunt modificari in caracteristicile debitului solid si latimii albiei. El se schimba insa cand afluentii introduc in cursul de apa un debit solid de alta marime sau cand debitele mari de apa fara debit solid intensifica eroziunea in adancime. Ridicarea sau coborarea unei portiuni dintr-un curs de apa se exteriorizeaza prin modificarea pozitiei in inaltime a sectiunilor sale. Daca modificarea formei sectiunii nu este prea mare, modificarile nivelului apei si ale fundului pot fi considerate ca fiind egale (dar nu si in cazul bifurcatiilor cu sectiuni neegale. In curba, profilul longitudinal al cursurilor de apa prezinta diferente de adancime corespunzatoare amplasamentului sectiunilor. Pozitiile adancurilor si pragurilor sunt legate intre ele si se modifica in functie de variatia nivelurilor. Apele in crestere coboara si mai mult in adancurile si inalta pragurile, iar acelea in scadere micsoreza diferentele. RIDICARI TOPOGRAFICE ALE CURSURILOR DE APA: Cand sunt necesare ridicari topografice, acestea nu se limiteaza la albia propriu-zisa, ci mai ales in cazul cursurilor mici de apa, ele se extind la intreaga regiune a vaii. Impartirea in lung se face pe axa cursului regularizat si se indica kilometrii lipsa in cazul scurtarii prin regularizare. Originea afluentilor se ia la varsare, in punctual de intersectie al axei afluentului cu malul cursului de apa principal. Kilometrarea se face spre amonte, iar in cazul fluviilor si in aval. Dunarea de pilda este kilometrata spre amonte, iar Elba si Rinul sunt kilometrate atat spre amonte cat si in aval. Semnele de impartire se aseaza pe malul stang. Se protejeaza in special semnele kilometrice. Pentru navigatie aceste semne se fac vizibile prin stalpi pe care se monteza table cu inscriptii. Ridicarile hidrografice ale fundului se fac prin determinarea pozitiei si cotei diferitelor puncte ale fundului. Ele se executa cu ajutorul barcilor de sondaj si al sondelor, la distante potrivite pentru a se urmari forma neregulata a fundului. Cablul de sondaj nu se poate utiliza insa cand exista un trafic intens de vase. Atunci fixarea punctelor sondate se face cu tedolitul de pe tarm sau cu sextantul din barca de sondaj. Cand se lucreaza independent de o anumita sectiune, punctul sondat se determina stabilind pozitia barcii prin intersectia directiei a doua teodolite de pe tarm. In felul acesta se obtin numai puncte izolate si este necesara o buna intelegere intre observatori. Pentru sondajele rapide si aproximative este suficienta masurarea distantei in sectiune cu un binoclu inzestrat cu o scara gradata si o mira orizontala pe tarm Pentru ridicarea portiunilor stancoase, la care punctele sondate trebuie sa fie foarte dese, exista barci de sondaj speciale, prevazute cu 4 pana la 6 bare de sondaj (cadre de sondaj) bine fixate si a caror pozitie trebuie masurata exact. Pentru stabilirea profilului fundului s-a introdus si metoda care utilizeaza ultrasunetul. Aceasta metoda de rezultate in special in cazul vitezelor mici, fara deplasari importante de debit solid sau de nisip. Pentru ridicarea planului general de situatie se utilizeaza cu succes fotogrammetria si aerofotogrammetria. Se poate mentiona ca ridicarile aerofotogrammetrice dau rezultate foarte bune daca se fac de-a lungul cursului de apa la acelasi nivel si foarte bune, daca se fac la nivelul obisnuit. Planurile de ansamblu se intocmesc la scara 1: (10000……..1:)20000, iar detaliile la scara 1: (5000……..1:)2000. Planul de situatie trebiue sa contina: albia cu bratele secundare, aductiunile sau capatarile de apa, cursul initial si acela regularizat. De asemenea, planul de situatie trebuie sa indice data ridicarii si sa cuprinda lucrarile de imbunatatire si protectie de maluri si anume: anul constructiei si anul cand s-au facut modificari, impartirea in lung (aceea valabila si aceea anterioara), digurile de aparare contra apelor mari, talvegul, mirele, podurile, barajele, pasarelele, precum si constructiile din cursul de apa, instalatiile portuare, zona inundabila in cazul viiturilor, directia de scurgere, daramari de maluri si de coaste si liniile de regularizare. Profilele in lung ale cursurilor de apa se intocmesc astfel incat directia de scurgere sa fie de la stanga la dreapta. Curbele nivelului apei se trag cu linii groase, detaliile malului din stanga colinei subtiri, iar cele ale malului din dreapta cu linii intrerupte. Profilul in lung trebuie sa cuprinda: data ridicarii, impartirea in lung, cotele punctelor remarcabile, fundul talvegului cu indicarea naturii fundului (aluviuni, stanca), alura caracteristica a ambelor maluri, linia coronamentului lucrarilor de regularizare, digurile contra apelor mari, cotele de revarsare a cursurilor de apa, podurile, drumurile, mirele, lucrarile executate in cursul de apa, nivelul maxim si minim al apelor, semnele lasate de ape mari, precum si elementele traseului in plan orizontal. II. Lucrari fluviale GENERALITATI SI MATERIALE DE CONSTRUCTIE: Deoarece constructiile de amenajare ale cursurilor de apa sunt executate adesea pe un fund nestabil, care se modifica prin actiunea apei, ele nu trebuie sa fie rigide, ci elastice, mai ales la inceput. Din cauza lucrarilor extinse de multe ori pe mari distante si a cantitatillor importante de materiale intrebuintate costul transportului reprezinta o buna parte din costul total al lucrarii. De aceea, in multe cazuri, modul de constructie este determinat de natura materialelor care se gasesc in apropierea santierului sau a cursului de apa. Piatra trebuie sa reziste actiunii agentilor atmosferici, apelor si inghetului. Sunt bune rocile de adancime scoase de curand, rocile eruptive compacte, sisturile cristaline, gresiile si conglomeratele cu lianti curtosi, precum si calcarele compacte. Nu sunt indicate rocile care se inmoaie usor (gresiile argiloase, marnele) sau cele care isi pierd legatura in prezenta apelor usor alcaline (gresiile cimentate cu calcar). Dintre materialele artificiale nu pot fi folosite caramizile, in schimb este potrivit clincherul. Blocurile, placile sau sfaramaturile de beton trebuie sa aiba o textura deasa si compacta. Tipul de constructie se adapteaza la piatra existenta. Pietre mai slabe si chiar gelive se pot utiliza in masive si la testarea saltelelor, in partile de constructie care se afla permanent sub nivelul apei si cand acesta nu are agenti agresivi. Lemnul este si el un material utilizat in multe cazuri, in special lemnul de tufis (crang). Pentru lemnul de copaci inalti (rotund, ecarisat) lucrul cel mai important este sa fie ieftin si usor de prelucrat, taria, trainicia si rezistenta lui trecand pe al doilea plan. Arbori intregi cu coroana deasa (plopi, salcii, brazi) se scufunda indata dupa taiere si pot fi utilizati pentru fixarea malurilor prabusite, pentru provocarea depunerilor in adancuri si pentru executarea de lucrari permeabile. Baza trunchiului se fixeaza, fie cu pietre, fie cu un bloc de beton; butasii de salcie se folosesc pentru lucrari vii. Pentru sulurile de nuiele se utilizeaza nuiele legate cu sarma arsa avand o grosime de 1,5 m. Cele mai bune nuiele sunt cele de salcie care, ca si nuielele de arin, daca sunt taiate si utilizate in intervalul octombrie-aprilie, inverzesc si prin radacini. Nuielele care se utilizeaza in fascine se recolteaza in perioada fara vegetatie. In caz contrar, desprinderea frunzelor produce slabirea legaturilor solului. Tarusii pentru solidarizarea diferitelor parti ale lucrarilor din fascine au grosimea la cap de la 4 pana la 6 cm, iar lungimea de 1 pana la 1,25 m, in timp ce acei de fixare in teren au o grosime de 10 cm. Pamantul se foloseste atat ca pamant vegetal pentru brazda de iarba, cat si ca material pentru ingreunarea materialelor. In acest scop, terenurile corozive sunt mai putin indicate. Se face un amestec din pamant sapat, moloz si bolovani. Brazduirea cu seminte de iarba in pamant vegetal are efect dupa doi ani. Stratul de iarba se apara de balarii prin tratarea pamantului vegetal. Brazdele, cu latura de 0.30 m si grosimea de 8 pana la 15 cm, se taie in patrate din pajisti bune, se aseaza pe un strat gros de cel putin 0,10 m de pamant vegetal umed, se bat bine si se acopera cu un strat de 2 cm de pamant vegetal. Depozitarea provizorie se face asezand brazda pe brazda. La taluzele foarte inclinate sau in cazul cand apele mari au o actiune puternica, brazdele se prind batandu-se cuie de lemn sau acoperindu-se cu o retea de sarma zincata cu ochiuri mari. Pentru legarea sulurilor de fascine se foloseste o sarma de fier cu diametrul de 3 pana la 4 mm. Cimentul se intrebuinteaza pentru blocuri, pietre si placi de beton care, in general, nu sunt expuse la eforturi de incovoiere si tensiune si rareori se dozeaza mai mult de 150 kg la 1 metru cub de beton. Bitumul este utilizat ca material de protectie si izolare pentru beton. Pereurile din moloane, regulat si ingrijit asezate unul langa altul, se folosesc sub forma de pereuri uscate sau zidite, cu mortar de ciment. La pereul zidit sub moloane se aseaza numai stratul de piatra sparta sau balast mare. Se evita rosturile continue in directia curentului. Baza pereurilor care se afla sub apa se asigura prin masive de arnacamente, piloti moazati, siruri de piloti si garduri impletite. Executia pereurilor este posibila numai la uscat. Pereurile se construiesc numai atunci cand nu se mai pot produce tasari mari. Anrocamentele se compun din bucati masive de piatra dura. Ele au o marime determinata de actiunea curentului. Se arunca de pe mal sau de pe vas. Nu este posibila pastrarea formelor proiectate prin sectiuni si de aceea cantitatea de materiale utilizata este mai mare decat cea prevazuta. Cand se intrebuinteaza ca fundatie pentru alte elemente de constructie, se tinde sa se efectueze o buna asezare a pietrelor coltoase sub apa. Daca se intrebuinteaza ca protectie impotriva spalarilor, anrocamentele trebuie sa ramana afanate si sa cedeze. Anrocamentele au dat bune rezultate la lucrarile pentru consolidare malurilor putin inclinate. Plantatiile vii din salcie provoaca depuneri alcatuind o aparare eficienta contra spalarilor. Ele indicatre atata timp cat nu stingheresc sectiunea de scurgere. De aceea plantatiile de salcii in albia majora se supravegheaza si se taie la vreme. Este important de a alege bine speciile si de a se stabili posibilitatea lor de adapatare. Scheletul din pari batuti in pamant, cu grosimi de 6 pana la 15 cm si lungimi de 0,70 pana la 1,50 m, asezatila distante de 0,30 pana la 0,50 m, este impletit cu ramuri lungi taiate proaspat, flexibile, care pot sa inverzeasca. Se fixeaza bine intern sau se apara bine piciorul cu anrocamente. Pentru protejarea taluzurilor deasupra nivelului apelor mici, se aseaza un strat cu o grosime de 0,10 pana la 0,20 m din nuiele sau fascine, uniform intinse si fixate de teren sau se apara bine piciorul cu anrocamente. Pachetele de nuiele se folosesc la executarea lucrarilor de diguri de mare rezistenta in apele adanci si repezi. Pachetele de nuiele cu o grosime de 0,6 pana la 1m, se aduc plutind pe apa. Partea dinainte si dinapoi este fixata prin suluri. Deasupra apei se protejeaza cu anrocamente, pereuri sau suluri de nuiele. Saltelele de fascine sunt corpuri de fascine in forma dreptungiulara, cu inaltimi de 0,6 pana la 1,5 m si cu lungimi si latimi variabile. Ele se utilizeaza, in general, la adancimi mari si in apele care au un curent relativ slab, pentru consolidarea suprafetelor mari de pe fundul cursului pentru a opri slab, pentru consolidarea suprafetelor mari de pe fundul cursului pentru a opri eroziunea fundului in punctele atacate de curent si pentru a oferi o suprafata de plutire si repartizare a greutatii lucrarilor de aparare in terenurile curgatoare. Se executa pe esofodajele de lansare (planuri inclinate) de pe tarm, de pe pontoane sau de pe plute. Saltelele intrebuintate in porturile romanesti dunarene, cu grosimea de 1 m sunt alcatuite din sase straturi de fascine. Salteaua este remorcata la locul lucrarii si fixata in cele patru colturi cu barci de ancoraj. Testarea se face din amonte spre aval, tinandu-se seama ca, in orice caz, salteaua nu poate fi tinuta multa vreme in stare de plutire din cauza aderarii argilei pe nuiele. Cilindrii de fascine sunt corupuri in forma de suluri, cu un diametru de 0.35 pana la 1 m si cu o lungime de 3,5 pana la 10 m. Sunt alcatuiti dintr-un invelis de nuiele sau fascine, avand la mijloc o umplutura de piatra sparta sau de prundis. Se executa la locul lucrarii, pe mal sau pe pontoane. Lansarea se face prin aruncare. Impletiturile de sarma umplute cu piatra servesc la acoperirea lucrarilor longitudinale si a epiurilor. Cosurile din impletitura de sarma (gabioanele) sunt alcatuite dintr-o manta paralelipipedica din impletituara de sarma. Dimensiunile se adapteaza scopului utilizarii si lucrarii. Din cauza ca se umplu la fata locului cu prundis, aceste impletituri se pot executa numai la uscat sau la o mica adancime de apa. Sacii de sarma impletita au partea interioara captusita cu iuta si se pot utiliza numai acolo unde sunt sigure depunerile imediate. Saltelele de sarma impletita se folosesc fie pentru consolidarea suprafetelor mari orizontale, fie putin inclinate, expuse cotinuu si in mare masura actiunii curentului. Pe impletitura de sarma cu ochiuri de 10 cm se pun pietre de 15 cm, se acopera cu o a doua impletitura si apoi cele doua impletituri se leaga intre ele. B.TIPURI DE LUCRARI: Apararile si consolidarile de maluri au ca scop apararea malurilor de spalari sau de prabusiri, precum si formarea de noi maluri pe linia de regularizare. Elementul de fundatie sau de srpijinire, adica piciorul taluzului, trebuie sa fixeze partile malului care se gasesc in permanenta sub apa, sa prelungeasca lucrarea de aparare a malului pana la fund si totodata sa impiedice alunecare partilor din lucrarea de aparare a malului care se sprijina pe elementul de fundatie. Lucrarea propriu-zisa de aparare a malului trebuie sa apere malul contra actiunii de erodare si de antrenare a curentului de apa, contra prundisului care aluneca peste taluz, contra corpurilor plutitoare si contra ghetei, precum si contra apelor subhterane sau sub presiune care ies din taluz. Pentru siguranta constructiei cat si pentru realizarea ei economica se au in vedere anumite reguli constructive care se impun: cand se construieste numai o aparare de mal, noua linie a malului se afla pe linia malului existenta cand noua linie a malului difera de malul existent, fie in plan, fie in inaltime, se costruieste un nou mal; ambele, prin modificarea sectiunii cursului de apa, pot deveni lucrari de ingustare; daca dupa executarea consolidarii malului nu se mai produc schimbari importante, elementul de fundatie poate fi rigid, trebuind sa reziste numai fortei de antrenare si actiunii debitului tarat; daca se mai pot produce modificari importante pe langa care ia nastere si un debit solid mai important, elementul de fundatie trebuie sa fie elestic si adapatabil – el nu trebuie sa se desfaca de lucrarea de aparare a malului si in acelasi timp, sa umple si sa asigure afuerile; sulurile, cilindrii de fascine, pachetele de nuiele, saltelele, etc, se aseaza in permanenta sub nivelul apelor mici; la masuratori se tine seama de alunecarile datorate miscarii fundului (sporuri); elementul de fundatie si lucrarea de aparare a malului pot fi executate la uscat; pana la nivelul apelor mijlocii sau pana la nivelul apelor mari anuale, se executa o aparare mai usoara, in functie de frecventa si durata; apele mari de lunga durata sunt mai daunatoare decat apele mari de scurta durata, in special in cazul malurilor submerisibile; la cursurile de ape navigabile se tine seama si de actiunea valurilor; partile lucrarii de aparare din apropierea fundului sunt expuse la presiune si frecare; din aceasta cauza este necesara o constructie mai rezistenta, care depinde de granulatiea si de marimea debitului tatat pe fund; pe portiunile in aliniament sau putin curbate ale cursurilor de apa ambele maluri se consolideaza la fel, in timp ce pe portiunile puternic curbate, malul concav se consolideaza mai puternic; la bancurile de prundis mobile se consolideaza in curba ambele maluri pana la adancimea maxima; dn cauza actiunii fortei de antrenare, inclinarea sub apa trebuie sa fie mai mica decat cea de pe uscat; din punct de vedere hidraulic si economic este indicate panta de 1:1 pana la 1:3 in cazul taluzurilor mai inclinate se utilizeaza ziduri de sprijin; in curbe, malul interior este mai putin inclinat, iar cel exterior mai inclinat; se tine seama de miscare apei si a debitului solid in curbe. Felul coinstructiei este determinat de materialele care sepot procura cu usurinta la locul intrebuintarii. Se iau ca exemplu constructiile care au dat rezultate bune, dar se va verifica si cantitatea de materiale necesare. Deoarece nu se pot stabili solicitarile multiple ale apararilor de mal, economiile facute prin constructii usoare sunt anihilate de cheltuielile ridicate cerute de intretinere. La regularizarea cursurilor de apa se cauta ca noua linie a malurilor la apele mici, mijlocii si mari sa coincida cu malurile naturale care urmeaza sa fie, eventual, numai consolidate. Daca insa latimea albiei este prea mare, sectiunea se restrange prin lucrari speciale. Din cauza restrangerii latimii se pot produce modificari ale fundului. De aceea, parte dinspre cursul de apa a lucrarilor longitudinale se construieste astfel incat sa poata ceda. Taluzurile din spate trebuind sa se apere impotriva apei care deverseaza, se construiesc cu o inclinare mica. Deoarece se cauta sa se provoace depuneri in spatele lucrarii longitudinale, acestea nu se executa de la inceput cu inaltimea definitiva, ci se lasa unele parti sau goluri la inaltimea apelor mici sau medii. In scopul impiedicarii formarii unui curent continuu in spate, intre lucrarea longitudinala si mal se construiesc lucrari transfersale (traverse). Traversele se incastreaza bine in malul vechi si in lucrarea longitudinala, iar partea din piciorul taluzului aval se protejeaza impotriva afuierilor. Pentru fixarea depunerilor si impotmolirea ulterioara se folosesc garduri din impletitura de nuiele, fascine, pachete de fascine, anrocamente si constructii vii. In ceea ce priveste acoperirea cu plantatii a lucrarilor longitudinale, se vor consulta cele spuse in legatura cu pereurile. Lucrarile transversale (epiurile) se construiesc in forma de diguri transfersale, incepand de la mal si continuand in cursul de apa, in scopul de a obtine latimea de albie dorita. Ele marginesc traseul teoretic al malurilor numai in puncte izolate. Campul intre doua epiuri este lasat liber si rmeaza sa se umple cu depuneri, in mod natural. Deoarece, mai ales in cazul cursurilor de apa cu debit solid, este dificil sa se stabileasca in prealabil latimea de regularizare, epiurile prezinta avantajul de a putea fi ulterior prelungite, scurtate, inaltate sau coborat. Pragurile de fund sunt lucrari transversale care micsoreaza inaltimea sectiunii de scurgere. Ele asigura in alcelasi timp, inaltimea fundului prin fixare pofilului longitudinal al liniei apei si al fundului. Exista si praguri de fund care au creasta la nivelul fundului, astfel incat sa nu reduca inaltimea. Daca fundul nu este stabil, cursul de apa se imparte cu ajutorul pragurilor de fund in biefuri, in interiorul carora nivelul apei si al fundului coboara pana cand se stabileste echilibrul intre rezistenta fundului si forta de antrenare a apei. Lucrarile de ingustare mobile si permeabile nu pot fi consideratre decat ca lucrari auxiliare, pentru a pregati si usura din punct de vedere economic executia lucrarilor definitive. Ele au nevoie de o asezare corecta, in care scop este nevoie sa se observe in amanuntime scurgere debitului solid sau lichid. Durata lor este scurta deoarece, de cele mai multe ori, ele sunt construite din lemn. Cu cat variatia debitelor este mai mica, dar mai frecventa, cu atat efectul lor de impotmolire este mai mare. III. Masuri imotriva inundatiilor Apararea impotriva inundatiilor cuprinde masuri pentru impiedicarea si micsorarea pericolelor pricinuite de aple mari. Cea mai eficace aparare impotriva apelor este inmagazinarea debitelor apelor mari in rezervoare care servesc la majorarea debitelor mici in perioadele de seceta. Prin aceasta insa, sectiunile si canalele pentru apele mari nu sunt de prisos, constituind doar o completare. Ele pot fi utilizate ca pasuni, fiind rareori acoperite de apa. Este important ca in bazinul de receptie superior sa se inmagazineze afluentii care influenteza in timp si spatiu forma si inaltimea undei apelor mari (viitura). In acest scop, undele de ape mari se analizeaza pe toata lungimea cursului de apa. Conditia necesara este ca sa existe spatiul potrivit pentru inmagazinare. Divizarea debitelor apelor mari poate fi considerata si ea o masura constructiva, atunci cand se realizeaza cu ajutorul canalelor de descarcare a albiilor de ape mari si a derivatiilor, care preiau prisosul numai din debitul maxim. Indiguirile fac si ele parte din categoriile masurilor recomandate impotriva inundatiilor. Digurile se traseaza, pe cat se poate, in directia scurgerii apelor mari, alegandu-se linii suple. Pentru a se preveni ingramadirea gheturillor si formarea curentilor transversali, se evita largirile sau ingustarile mari si bruste. Distanta dintre diguri este constanta pe portiunile in aliniament. Din punct de vedere geografic si dupa natura apelor de revarsare contra carora se executa indiguirea, se disting diguri maritime si diguri interioare. Intretinerea se face de catre riverani. Digurile se revizuisc anual. Deoarece radacinile formeaza goluri de infiltrare a apei, pe diguri nu se lasa copaci sau tufisuri. Protectia impotriva izbiturii valurilor se realizeaza prin tufisuri si impletind de nuiele. Deversarea se impiedica inaltandu-se coronamentul cu saci de nisip sau scanduri. Cand apele de infiltratie care apar pe parte interioara a digului sunt amestecate cu particule de teren, baza digului se poate rupe. De aceea, pentru prevenire, se procedeaza la consolidarea partii exterioare a digului.
