Ioana Moldoveanu Anul II, grupa 1 Teatrul Na]ional I. L. Caragiale “Urma[ilor mei V`c`re[ti Las vou` mo[tenire Cre[terea limbii romŒne[ti {I a a Patriei cinstire.” Enache V`c`rescu Teatrul Na]ional a fost prezent prin activitatea sa la toate fr`mŒnt`rile [I marile evenimente ale istoriei ]`rii noastre din ultimii 150 de ani. Aici s-a format [I tot de aici s-a r`spŒndit marea tradi]ie realist` a artei scenice [I dramaturgice. Teatrul romŒnesc \nainte de \ntemeierea Teatrului Na]ional din Bucure[ti
Teatrul romŒnesc se dezvolt` \n ]ara noastr` ca [I \n alte ]`ri, din r`s`ritul Europei, \n procesul luptelor pentru lichidarea feudalismului [I dezvoltarea capitalismului. Tineri greci din Bucure[ti, cu sprijinul Domni]ei Ralu, fiica lui Caragea Vod`, organizeaz` spectacole \n limba elen`, rolurile principale fiind de]inute de Costache Aristia, care va deveni unul din principalii sus]in`tori ai mi[c`rii teatrale romŒne[ti. Domni]a Ralu ini]iaz` \ns` construirea la Bucure[ti a unui teatru, pe locul numit Ci[meaua Ro[ie. Se \nfiin]eaz` “Societatea Literar`” condus` de c`tre Ion CŒmpineanu, Ion Eliade, I. V`c`rescu [I C. Aristia. Repertoriul teatrului elenist va fi [I \mbog`]it de societ`]ile culturale [I prezentat \n traducere romŒneasc`. Teatrul va aduce astfel o contribu]ie de seam` la afirmarea limbii na]ionale \n cultura romŒn`. |n decembrie 1816 Gh. Asachi prezint` la Ia[I, primul spectacol \n “limba moldoveneasc`”, pastorala “Mirtil [I Hloe”. |n 1819, la Bucure[ti, Ion Eliade R`dulescu organizeaz` primele spectacole \n limba romin`, reprezentŒnd “Hecuba” de Euripide [I “Avarul” de Moliere. |ntemeierea Teatrului Na]ional RomŒnesc
|n grupul lui C. Golescu, la Bra[ov (1821), \n “Societatea literar`” a lui C. Golescu [I I. Eliade, \n “Socitatea Filarmonic`”, \nfiin]at` la 1833 de Ion CŒmpineanu, C. Aristia [I I. Eliade \n “Conservatorul Filarmonic Dramatic”, \nfiin]at de Ghe. Asachi, la Ia[I \n 1836, se na[te ideea cre`rii unui teatru romŒnesc [i \ns`[i Ini]iativa cl`dirii unui Teatru Na]ional. 31 decembrie 1852 reprezint` data inaugur`rii Teatrului cel Mare, a[a cum s-a numit la \nceput. Ideea cre`rii unui teatru na]ional se na[te \n sŒnul “societ`]ilor culturale” \nfiin]ate \nalinte de 1840. Dezvoltarea teatrului romŒnesc este strŒns legat` de dezvoltarea culturii na]ionale, a culturii democratice pa[optiste. Prin pres` [I prin activitatea cultural` a societ`]ilor pomenite se urm`re[te promovarea limbii romŒne \n teatru, formare [I dezvoltarea limbii literare. Matei Millo va aduce la Bucure[ti un lung [ir de reprezenta]ii, care vor avea un mare r`sunet \n teatrul [I publicul bucure[tean. El reprezint` “Coana Chiri]a la Ia[I”, “Doi mor]I vii”, “Tuzu calicu”, “Cei doi ur[I”, “Papa hŒrca”. Construc]ia tetrului a \nceput \n 1846, pe locul fostului Filaret,dup` proiectul arhitectului vienez Heft. Sala trebuia s` aib` 500 de locuri. CŒnd izbucne[te revolu]ia din 1848, zidurle teatrului abia se ridicau de cŒteva palme deasupra p`mŒntului. |n timpul revolu]iei lucr`rile se suspend` [I nu vor fi reluate decŒt \n 1850. La redeschiderea lucr`rilor Costache Caragiale, \ntors de la Craiova unde se refugiase dup` revolu]ie, intervine pentru schimbarea planurilor teatrului. El cere m`rirea capacit`]ii tetruluui pentru c` “teatrul trebuie s` fie al tuturora”. Deoarece temeliile erau deja ridicate, sala Teatrului Na]ional a ajuns s` cuprind` 1000 de spectatori prin \ngustarea culoarelor lojilor, prin mic[orarea foaierelor [I a unei galerii foarte spa]ioase. |nainte de deschiderea noului teatru, C. Caragiale \ncheie un contract cu Departamentul Trebilor din L`untru, primul contract al trupei romŒne \n teatrul cel nou, semnŒnd ca primul director al Teatrului Na]ional. Deschiderea Teatrului cel Mare a avut loc miercuri 31 decembrie 1852, cu spectacolul inaugural “Zoe sau umor romŒnesc”, vodevil pe muzica lui Ioan Wachmann. Rolurile principale au fost jucate de Costache Caragiale [I Niny Valey. |n aceea[I sear` a fost prezentat [I un program de oper` italian`. Cezar Boliac scria \n “Trompeta Carpa]ilor” : “La [apte ore [I jum`tate sala era plin` [I str`lucea \n toat` splendoarea ei. Afluen]a publicului fu atŒt de mare, \ncŒt pre]ul unui bilet de intrare se urc` pŒn` la un galben un loc de parter”. Urm`torul director al teatrului [I totodat` un mare actor, Matei Milo impun` \n teatrul nostru na]ional acel repertoriu care reprezint`, cum singur a m`rturisit-o, “oglinda vie a poporului romŒn”. “Chiri]a”, [I “Mama Anghelu[a”, “Barbu L`utaru”, “Haimanaua”, “Sandu Napoil`” [I atŒtea din variatul repertoriu al lui Alecsandri, la care va ad`uga pe cele create de el \nsu[I \n “Baba HŒrca”, “Jianu”, “Apele de la V`c`re[ti” etc. sunt crea]ii pe care Millole d` primul vigoare realist` necesar`. Odobescu este primul ce a[eaz` pe frontispiciul Teatrului cel Mare titulatura “Teatrului Na]ional”. Teatrul Na]ional \n primii ani ai “Societ`]ii Dramatice”
Petre Gr`di[teanu alc`tuie[te dup` R`zboiul de Independen]` primele legi organice ale teatrului, adoptŒnd corpul de texte legislative care st`teau pe atunci la baza “Comediei Franceze”. La apelul lui Ion Ghica, primul director al teatrului de dup` 1877, se fac primele abonamentela teatru. Se str`duie[te s` \nzestreze tetrul decoruri, rechizite, costume, mobilier, accesorii [I s` \mbog`]easc` literatura dramatic` cu opere demne de admirat: “Despot Vod`”, “SŒnziana [I Pepelea” (Alecsandri), [I “O noapte furtunoas`” de I. L. Caragiale, pus` pentru prima dat` \n scen` la 18 ianuarie 1879. Caragiale vine la conducerea Teatrului Na]ional \n anul r`scoalelor ]`r`ne[ti din 1888. |mpreun` cu trei mari actori ai tetrului romŒnesc, Aristizza Romanescu, Gr. Manolescu [I C. Nottara, pune \n scen` unele din cele mai grele piese ale lui Shakespeare: “Hamlet”, “Othello” [I “Romeo [I Julieta”. Caragiale a adus inova]ii precum \nceperea spectacolului la o or` precis` [I stingerea luminilor pe parcursul acestuia. C. Nottara spunea despre Caragiale: < Aproape la toate repeti]iile lua parte [I juca fiecare rol \n parte. CŒnd avea ceva de obiectat spunea: “ Ce-ar fi m`I b`ie]I s` facem a[a?”[I cŒnd vedea c` a nimerit-o f`cea mare haz. >. La 5 mai 1889 Caragiale p`r`se[te func]ia de director al Teatrului Na]ional. Dezvoltarea realismului \n tetrul romŒnesc la sfŒr[itul secolului XIX [I \nceputul secolului XX
Dup` plecarea lui Caragiale teatrul are o perioad` de regres. Scriitorii sunt nevoi]I s` deschid` ber`rii ca s` aib` din ce tr`i. Rali]a Mih`ileanu, una din primele artiste dramatice, ajuns` la b`trŒne]e, cere s` I se acrde “cel pu]in o pensie (ca s` am din ce tr`I), nemaiavŒnd o alt` resurs`. |n acela[I an, 1866, Iorgu Caragiale b`trŒn, cere prelungirea ajutorului de 60 de lei pe lun`, dat de Teatrul Na]ional pŒn` atunci. Pentru N. Mincu, vechi actor, Direc]ia general` a teatrelor cere “un loc gratisla oricare cimitir din capital`”. Mari actori ai vremii, Gr. Manolescu, Aristizza Romanescu, Ion Petrescu, M. Mateescu, Aristide Demetriade, p`r`sesc scena Teatrului Na]ional pentru cea de provincie. Odat` cu preluarea conducerii de c`tre Petre Gr`di[teanu, \n 1899,se \nfiin]eaz` “mar]ile clasice” [I “matineurile populare”, spectacole la care erau jucate piese clasice universale precum “C`s`toria lui Figaro” (Beaumarchais), “Avarul” (Moliere), “Ruy Blas” (Victor Hugo), “Hamlet” (Shakespeare), dar [I capodopere romŒne[ti de pŒn` atunci: “O noapte furtunoas`”, “R`zvan [I Vidra”, “FŒntŒna Blanduziei”. La reluarea comediei lui Caragiale, presa vremii scrie: “Reprezenta]ia de sŒmb`t` a fost ca un fel de rena[tere a tetrului romŒnesc [I am sim]it o nespus` bucuriecŒnd am v`zut sala aceea \n]esat` de lume [I aplaudŒnd cu frenezie”. |n anii ce urmeaz`, pŒn` la primul r`zboi mondial, Teatrul Na]ional a avut directori precum I. Bacalba[a, Al. Davilla [I Pompiliu Eliade. Teatrul Na]ional \ntre cele dou` R`zboaie Mondiale
Imediat dup` primul R`zboi Mondial Conducerea este preluat` de c`tre Victor Eftimiu. Acesta pune \n scen` pentru prima dat` pe Lev Tolstoi, “Puterea |ntunericului”. Comedia sa “ Omul care a v`zut moartea” este prezentat` cŒ]iva ani mai tŒrziu, \n premier` de compania so]ilor Bulandra. Camil Petrescu, urm`torul director, \nfiin]eaz` \n cadrul Teatrului Na]ional, {coala de regie experimental`. Urmeaz` la conducere oamenide cultur` precum Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Liviu Rebreanu. Se pun \n scen` \n aceast` perioad` piese precum: “Masca” de Ion Sin-Giorgiu, “Papagalii” de C. RŒule], se prezint` autobiografia lui Mussolini - “Napoleon” [I se monteaz` piesa “Iulius Caesar”. Dou` dintre cele mai valoroase lucr`ri dramatice ale lui Camil Petrescu, “Jocul Ielelor” [I “Danton”, nu izbutesc s` vad` niciodat` lumina rampei pe nici o scen` romŒneasc` din aceast` perioad`. Comedia “Mitic` Popescu”nu poate fi jucat` decŒt pe o scen` particular`.
Teatrul liric romŒnesc \n Teatrul Na]ional
Teatrul liric romŒnesc \ncepe s` se contureze abia la finele secolului al XIX-lea. Prima romŒneasc` de oper` debuteaz` \n 1886, la 28 septembrie cu opera “Lucia de Lamermoor”. Tot \n acea stagiune se dau operele “Faust”, “Traviata”, “Linda di Chamonix”, “Ernani”, precum [I operetele “Boccacio” [I “Mascota”. Stagiunea din 1900 – 1901 este \mbog`]it` cu opere de Mascagni, Leoncavallo, Puccini [I Wagner, precum [I cu opere [I operete romŒne[ti: “Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. |n 1921, Asocia]ia liric` romŒn` “Opera” devine “Opera RomŒn`”, cu sediul la Teatrul Liric. Mari actori [i regizori
Actri]a Aristizza Romanescu face parte dintre acei actori care au abordat \n via]a artistic` roluri din toate domeniile. |nzestrat` cu un talent polivalent, cuprinzŒnd o gam` deosebit de vast` \n interpretarea rolurilor, de la comedie [I pŒn` la tragedie, marea actri]` \[I dedic` aproape \ntreaga via]` tetrului [I studiului. Joac` pe Ofelia, Julietta [I Desdemona, Anca din “N`pasta” [I Spiridon (\n travesti) din “O noapte Furtunoas`”. |nzestrat` cu o memorie rar \ntŒlnit` - care I-a permis s` joace f`r` nevoia sufleurului – peste 600 de roluri, Aristizza Romanescu se preocup` \n mod special de problema dic]iei. De altfel ne-a [I l`sat un curs de dic]ie. Grigore Manolescu este interpretul lui Romeo, R`zvan, Gallus, Ovidiu, Despot, Don Carlos, Ferdinand, Ruy Blas [I al primului Hamlet din Teatrul Na]ional. Acesta din urm` a fost rolul de c`petenie al vie]ii sale, rol ce l-a studiat mai bine de 10 ani. Gr. Manolescu [I-a dublat calit`]ile exceptionale de actor cu talentu [I spiritul organizator de director de scen`. Despre activitatea sa ca director de scen` noteaz` Aristizza Romanescu: “{tia s`-l puie pe fiecare la locul s`u [I nu se sfia nicodat` de succesul celor care-l \nconjurau pe scen`. A fost cel mai bun directo de scen` pe care l-a avut teatrul nostru (pŒn` \n 1885)”. Moare \n 1892. InterpretŒndu-l pe Pristanda sau Ipingescu, marele comedian St. Iulian creeaz` cele mai veridice tipuri din comediile lui Caragiale. El a dezvoltat \n Teatrul Na]ional arta teatral` a lui Matei Millo. El este [I un admirabil interpret al comediilor lui Moliere, comedii de caractere [I moravuri. Moare \n 1892. C. Nottara este unul din actorii forma]I la [coala lui Mihail pascaly. El sluje[te scena teatrului, ca actor, 50 de ani, timp \n care este [I profesor la Conservator (40 de ani) [I director de scen`. Este renumit pentru tr`irea exagerat`, lacrimogen` a pasiunilor din melodrame precum: “O crim` celebr`”, “Curierul de Lyon” [I “Cele dou` orfeline”. A jucat \n comediile lui Caragiale, “Despot Vod`” a lui Alecsandri [I “R`zvan [I Vidra” a lui Ha[deu. A avut roluri din dramaturgia clasic` universal`: Hamlet, Macbeth, King Lear, Othello. Primul regizor al Teatrului Na]ional a fost Al. Gatino (Gatineau), care, venit cu o trup` str`in`, a r`mas \n ]ar` \nc` din anul 1847. Gatino, care a lucrat ca regizor la Teatrul Na]ional pŒn` la moartea sa (27 septembrie 1883), poate fi considerat “intrudoc`torul \n Bucure[ti al [tiin]ei punerii \n scen` a pieselor romŒne[ti”.
Primul mare director de scen` profesionist \n Teatrul Na]ional (dup` 1885), trebuie socotit Paul Gusty. PŒn` a ajunge director de scen` f`cuse de toate \n teatru: fusese copist de roluri, f`cuse liste de recuzit`, de mobil`, de scen`, f`cuse pe sufleurul, d`duse replici din culise. Astfel, prin activitatea sa de scen` devenise, f`r` s` [tie, regizor de culise. Fostul elev al lui Gatino, a ajuns director de scen` titular al Teatrului na]ional abia \n 1905, cŒnd direc]ia teatrului o prelua Al. Davila. Moare \n 1944, la vŒrsta de 85 de ani. Dramaturg, poet, actor [I director de scen`, Al. Davilla constituie cea mai interesant` figur` a Teatrului Na]ional de la \nceputul secolului XX. Acesta a fost director al Teatrului \n dou` rŒnduri: 1905 –1908 [I 1912 – 1914. Reformator al teatrului a m`rit num`rul spectacolelor ansamblului teatral, a consacrat dou` seri pe s`pt`mŒn` pieselor clasice, a ieftinit pre]ul locurilor la matineuri [I la spectacolele de sear`. A m`rit salariile arti[tilor angaja]I [I a stabilit angajarea \n fiecare stagiune a patru arti[ti noi, premia]I ai Conservatorului. |ndep`rtat \n 1908, Davilla \[I formeaz` o trup` particular` din actori tineri, numit` “Compania Davilla”, care se destram` \n 1912. |n acela[I an Davilla revine la conducerea Teatrului Na]ional pŒn` \n 1914 cŒnd demisioneaz`.
