FORMELE VIETII AFECTIVE
Perceptia, reprezentarea, gandirea sunt procese de cunoastere a realitatii obiective. Omul nu inregistreaza insa evenimentele lumii externe in mod indiferent. Unele situatii/evenimente ne bucura, altele ne intristeaza, unele fapte produc entuziasm, in timp ce altele trezesc indignare. Individul, fiind confruntat cu diferite situatii sau imprejurari de viata, acestea au anumite repercusiuni asupra trebuintelor si intereselor sale, asupra aspiratiilor, convingerilor sau obisnuintelor formate, in sensul ca le impiedica desfasurarea - creand noi sarcini de adaptare - sau dimpotriva le ofera conditii optime de manifestare, inlesnind astfel echilibrarea cu mediul. E. Claparede observa: ,,Emotia apare cand adaptarea este impiedicata din diferite motive". In functie de aceste relatii iau nastere anumite procese afective sau emotii, in sensul larg al cuvantului. 21496gcn13rru9v Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de expresii emotionale (gesturi, mimica etc.) si printr-o traire subiectiva. S-au conturat trei moduri de abordare a procesului emotional. S-a pornit, mai intai, de la ceea ce individul “simte” in chip nemijlocit, mai precis de la raportul sau introspectiv pus in relatie cu o anumita situatie concreta. Pentru descrierea trairilor subiective vizavi de aceste situatii repetate s-au oferit liste de cuvinte, obtinandu-se relatari tipice in imprejurari determinate. S-au consemnat raspunsuri emotionale tipice in situatii bine definite, studiul inscriindu-se in schema S-R. Marshall A. si Izard, C.E. au identificat astfel un set de 11 stari emotionale distincte: bucurie, surpriza, curiozitate, dezgust manie, teama, rusine, dispret, vina oboseala, stres. S-a presupus ca fiecare din aceste emotii de baza s-ar caracteriza printr-o combinatie unica de reactii nervoase si fiziologice, ipoteza care nu s-a validat decat partial in plan fiziologic. Metoda de analiza aplicata face studiul dependent de vocabularul unei persoane, respectiv al unei limbi, de unde dificultatea acordului intersubiectiv, absenta fidelitatii datelor. Marturia introspectiva nu poate intemeia pana la capat investigatia, relatarile verbale fiind instabile. Adesea descrierea verbala surprinde structura de suprafata a unui proces afectiv, in timp ce cercetatorul-psiholog este interesat sa patrunda structura sa de adancime. A doua cale de studiu a fost aceea a corelarii trairii subiective a raportului introspectiv, cu expresia emotionala a individului (mimica, gesturi etc.). S-au reperat pe aceasta baza categorii emotionale distincte, intemeiate pe concordantele intre trairea subiectiva si expresia comportamentala. Fara a se epuiza inventarul lor, s-au identificat sase emotii de baza: manie, dezgust, bucurie, tristete, frica si surpriza. Corelarea simpla intre marturia introspectiva si expresia comportamentala ignora insa momentul cognitiv, interpretarea situatiilor de viata cu care individul este confruntat. Persoana umana este considerata numai prin prisma sistemului ,,intrari" - ,,iesiri"; ori, inca la nivelul perceptiei, stimulii sau evenimentele externe isi au efectele lor nu doar in forma ,,bruta”, ci prelucrate prin filtrul cognitiv. O abordare mai completa a procesului afectiv impune si considerarea componentei cognitive. S-a propus in aceasta privinta un model tridimensional, potrivit caruia emotia ar reprezenta o combinatie de trei factori: atentia, nivelul de activare fiziologica si nota de placere/neplacere. Potrivit teoriei cognitive, subiectul interpreteaza aceasta combinatie unica drept o emotie particulara. Numarul starilor afective ar fi practic nelimitat, intrucat combinatiile celor trei factori, precum si valorile acestora ar fi nenumarate. Studiul comporta astfel dificultati insemnate. cr496g1213rrru Luand ca termen generic procesul emotional vom putea distinge: a) procese emotionale primare: dispozitii organice si afecte; b) emotiile propriu-zise; c) dispozitiile afective; d) sentimentele. Procesele emotionale primare: dispozitii organice si afecte. Dispozitiile organice sunt stari afective difuze care insotesc starea de sanatate, de oboseala, de boala, nelinistea, dorinta sexuala etc. De exemplu, bolile cardiovasculare produc, de regula, stari anxioase, TBC-ul pulmonar e insotit de euforie si excitabilitate, afectiunile gastrointestinale – de stari de ipohondrie, etc. Afectele sunt izbucniri emotionale caracterizate prin aparitia brusca si de scurta durata, cu o desfasurare puternica unipolara. Consumandu-se in expresii si gestica vie. Exemple de afecte: furia pana la abandonul de sine, agresivitatea oarba, disperarea, starea de groaza, accesele nestapanite de ras sau de plans s.a. Ele sunt insotite de o anumita ingustare a campului de constiinta, acesta fixandu-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. P. Janet interpreteaza afectul ca o regresiune spre conduite inferioare, insotita de o diminuare a controlului constient. Reglajul cortical fiind redus, modificarile organice sunt deosebit de vii si au un caracter dezorganizator mai pronuntat. Sub imperiul afectului omul poate savarsi fapte necugetate, in contrast cu modul sau obisnuit de comportare. Dominarea sau stapanirea unui afect este posibila daca efortul de inhibitie se plaseaza in stadiul sau initial. Termenul de afect este utilizat uneori ca termen generic: afectul asteptarii, afectul uimirii (sursa a investigatiei) s.a. Emotiile propriu-zise sunt procese sau desfasurari emotionale mai moderate in care functiile constiintei nu sunt blocate sau ingustate ca in afecte. Ele sunt efectul confruntarii dintre nevoile individului si datele reale sau prezumtive ale mediului. Spre deosebire de afecte, emotiile sunt tranzitive si pluritonale, se dezvolta gradat, procesual si poseda un grad mai mare de diferentiere si interiorizare. Emotiile au o orientare determinata, o referinta obiectuala sau situationala: ti-e frica de o situatie anumita, te manie o intamplare precisa etc. Asadar, emotiile au un caracter situational, depind de actiunea nemijlocita a situatiei emotionale si apar frecvent ca efect al satisfacerii sau nesatisfacerii unor tendinte biologice. Valenta afectiva a datelor ambiantei este in parte determinata de informatia obiectuala (emotia nu este traita izolat, ci in context cognitiv); prin starea afectiva se dezvaluie mai ales relatia dintre natura si trebuintele subiectului pe de o parte, si proprietatile evenimentelor externe pe de alta parte. Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratie-dispret, simpatie--antipatie, placere-insatisfactie etc.), imprimand acea polaritate caracteristica vietii afective. De aici dihotomia clasica: emotii stenice - care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei - si emotii astenice, care diminueaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile, obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii. In sfarsit, emotiile se inscriu in tipare socio-culturale, ele se preteaza la invatare, modelare sociala, in timp ce afectele nu. Dispozitiile afective. Sunt stari emotionale difuze si generalizate, putin intense, relativ discrete dar durabile, care comunica o anumita tonalitate intregii noastre vieti psihice. Dispozitiile alcatuiesc un fel de fond emotional care coloreaza comportamentul intr-o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, fond pe care se dezvolta procese locale. Dupa cum arata Popescu-Neveanu, dispozitiile sunt premise dar si rezultat al acumularii si aglutinarii proceselor afective. Ele apar, asadar, intr-o dubla ipostaza: a) ca premise pentru dezvoltarea unor noi formatii afective; b) ca expresie rezultativa a unor desfasurari emotionale, ca efect sumatoriu al imprejurarilor psihosociale pe care le parcurge persoana, a unor constante ale acestor imprejurari. In dispozitiile afective se tematizeaza selectiv - dupa Murray - evenimentele, haloul lor emotional, care se cristalizeaza intr-un plan de fundal in raport cu campul actual al constiintei, colorand specific relatiile individului cu ambianta, perceptiile, amintirile si gandurile. De exemplu zilele de sarbatoare par sa dobandeasca o luminiscenta aparte, dispozitiile nostalgice incadreaza amintirile intr-o atmosfera idilica. Un anumit rol joaca si fenomenele de contagiune din grup, precum si climatul psihosocial dominant intr-un colectiv. Sentimentele constituie formatii afective complexe si durabile, de intensitate moderata, care devin - gratie indicelui de stabilitate si generalizare - adevarate atitudini afective fata de obiecte, evenimente, valori, persoane semnificative pentru un individ sau grup. Sub unghi psihogenetic, atitudinile emotionale stabile apar mai tarziu decat trairile situative, fiind rezultatul generalizarii emotionale in functie de situatii repetitive, evenimente centrale, persoane semnificative etc. Format pe baza generalizarii trairilor situative repetate, sentimentul imprima la rand sau nota specifica trairilor particulare in situatii ulterioare. De exemplu, emotiile repetate legate de succesul/insuccesul unei activitati duc la formarea unei atitudini stabile fata de acea activitate. La fel, sentimentul patriotic - format dintr-un sistem de reprezentari si emotii - nu are un caracter episodic, ci este prezent in permanenta sub forma unei atitudini afective. Un om aflat departe de patrie nu inceteaza sa o iubeasca; uneori intr-o asemenea situatie, sentimentul patriotic chiar se accentueaza. O mama desi se supara adesea pe copil in diverse situatii, sentimentul matern ramane acelasi. Sentimentele sunt denumite - ca si emotiile - prin termeni similari: dragoste/ura, mandrie, recunostinta etc., fapt ce denota ca sunt traite la fel, aflandu-se in consonanta. Pe scurt sentimentul este o formatiune atitudinala caracterizata prin stabilitate, condensare emotionala si caracter habitudinal. El persista latent si se activeaza in functie de conditii. La aceste note definitorii se adauga caracterul social al expresiei sentimentelor; acestea imbraca forma concreta in functie de modelul social al ambiantei in care ia nastere. Primul model este sugerat de nume, de cuvant - noteaza V. Pavelescu. Cuvantul decanteaza emotii, sentimente; in expresie poetica el sugereaza nu numai imagini, dar si trairi cu rezonante adanci, adesea inedite. La Paris - observa Stendhal - ,,iubirea e fiica romanelor". Istoria consemneaza un val de sinucideri dupa aparitia lui Werther de Goethe. J.P. Sartre avertizeaza asupra erorii de a considera cuvantul doar ca un ,,zefir care alearga usor la suprafata lucrurilor... Daca dati conduitei unui individ un nume i-o revelati: el se vede pe sine insusi. Si cum dumneavoastra ii dati un nume acestei conduite in acelasi timp fata de toti ceilalti, el se stie vazut in momentul in care se vede". Etichetarea verbala devine suport al constientizarii, iar ,,marturia" publica modifica statutul faptului.
