Puterea natiunilor creste si scade, in raport direct cu populatia lor

Ceea ce am prezentat pana acum ar putea sugera o abordare globalista a problemei populatiei, care s-ar rezuma astfel: intrucat populatia globului creste amenintator, raspunderea fiecarui stat este de a adopta politici si masuri care sa tempereze cel putin aceste procese. Asa cum am incercat sa aratam, problema populatiei pretinde o tratare diferentiata de la zona la zona si chiar de la tara la tara. Nu putem limita analiza demografica doar la acele aspecte comune care se ridica la nivel de planeta in legatura cu evolutia populatiei. Exista contexte economice, sociale si culturale diferite care prefigureaza si solicita abordari diferite. Daca in Africa preocuparea predominanta este sau ar trebui sa fie controlul procesului de crestere a populatiei, in Europa am putea vorbi despre oportunitatea politicilor de corectare a cresterii negative, deci de stimulare a sporului natural al populatiei.

O abordare instructiva asupra populatiei, mai ales din perspectiva geopolitica, promoveaza cunoscutul geograf roman Simion Mehedinti. In lucrarea "Politica de vorbe si omul politic", el stabileste un paralelism intre cresterea populatiei si vitalitatea unui stat, intre numarul locuitorilor unei tari si forta politica a tarii respective. Exemplul concludent este socotit evolutia populatiei Frantei. Galia se pare ca a avut 7 milioane de locuitori (geograful Strabo vorbea, referindu-se la acest tinut, nu numai de "buna plasmuire a sesurilor si vailor, intocmite parca dinadins pentru inlesnirea vietii omenesti", dar si de " fecunditatea rara a femeilor care erau minunate crescatoare de copii". Astfel, intre Rin si Ocean a aparut "un centru de indesire a populatiei", favorizat si de faptul ca pe teritoriile de azi ale Germaniei populatia traia mai mult din vanatoare si pescuit. Asa se explica, spune Mehedinti, de ce "aici trebuia sa se dezvolte cel dintai popor mai numeros si cel dintai stat european cu tendinte de hegemonie asupra continentului" (subl.ns.)

De atunci, continua geograful roman, populatia in acest areal a tot crescut. A ajuns la 8,5 milioane locuitori sub Antonini, la 9 milioane sub Carol cel Mare, la 20 milioane sub Ludovic al XIV-lea, la 24 milioane la sfarsitul secolului al XVIII-lea si la 35 de milioane la 1850. Cand avea 20 milioane, Franta detinea 38% din populatia marilor puteri de atunci. Asa explica Mehedinti de ce Regele Soare devenise arbitrul Europei. Populatia de aproximativ 20 milioane de locuitori - remarca Paul Kennedy - i-a permis lui Ludovic al XIV-lea sa sporeasca armata de la 30 000 in 1659, la 97 000 in 1666 si la 350 000 in 1710. Franta a putut astfel deveni forta principala a continentului, noteaza autorul american, dar nu o superputere, in principal datorita pozitiei sale geografice: "Oriunde s-ar fi indreptat, gasea un dusman semnificativ".

Franta mai detine preponderenta demografica pe continent inca un veac. La sfarsitul secolului al 18-lea este intrecuta de Rusia, pe la 1840 de Germania, la 1860 de SUA, la 1870 de Japonia, la 1899 de Anglia. Cresterea populatiei Frantei de la 1850 la 1920 este de numai 5 milioane. Rastimp in care disproportiile demografice cu vecinii se accentueaza. La 1871, spune Mehedinti, Franta putea pune 100 de francezi in fata la 101 germani, iar in perioada interbelica, la fiecare suta de francezi reveneau 168 de germani. In  numai o jumatate de secol, Germania cistiga o preponderenta demografica evidenta pe continent.

Pe baza acestei evolutii, autorul roman formuleaza o prima "axioma demografica": "puterea natiunilor creste si scade, dupa cum creste si scade populatia lor".

Exemplul mentionat de Mehedinti nu este singular. O evolutie asemanatoare cunoaste si Rusia. Paul Kennedy ofera o imagine sinoptica a raporturilor dintre evolutia populatiei si forta politica a unui stat ("The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000"). 

Populatia puterilor europene 1700-1800

Evolutia populatiei puterilor lumii 1890-1938

Fireste ca in perioada pe care o vizeaza autorul, Rusia s-a extins mult ca teritoriu, sporul de populatie explicandu-se si in felul acesta. Nu se poate in nici un fel ocoli importanta sporului natural, mult mai mare, pe care Rusia l-a inregistrat comparativ cu Franta. De pilda, in secolul trecut, in circa 60 de ani Rusia si-a dublat populatia, cum reiese si din tabelul de mai jos:

Populatia Rusiei (milioane)

Fireste ca o Rusie cu 180 milioane locuitori, cat avea aceasta tara inainte de primul razboi mondial, dispunea de o cu totul alta pozitie si putere comparativ cu Franta, care avea numai 38 milioane de locuitori. Iar efectul politic nu a intarziat sa apara. Iata cum infatiseaza Simion Mehedinti aceasta inaintare amenintatoare a Rusiei spre Europa Occidentala: "Sub Petru  (numit cel Mare) hotarul Rusiei nu cuprindea inca Niprul; pe la 1772, atinge Bugul; dupa 20 de ani sare la Nistru (1792), iar dupa alti 20 de ani se opreste tocmai la gurile Dunarii si la Prut (1812). Nu se implinise un secol de la moartea tarului "reformator" si armatele moscovite apar la Rin, in Elvetia, apoi la Paris".

Din cele prezentate mai sus reiese limpede legatura dintre cresterea populatiei rusesti si afirmarea politica a statului rus. Redam in continuare estimarile privitoare la dinamica populatiei rusesti in 2050. Pentru a preveni eventualele neintelegeri, mentionam ca pana la al doilea razboi mondial, Rusia cuprindea Ucraina, Bielorusia precum si alte teritorii. De aceea populatia sa se ridica in 1938 la 180 de milioane.

Populatia Rusiei (milioane)

Sursa: ONU, Departamentul pentru probleme economice si sociale