DATINI SI OBICEIURI
Primul pas spre intemeierea unei familii este casatoria. De aceea, oricine doreste sa faca acest pas planuieste evenimentul cu ceva timp inainte ,astfel incat totul sa se petreaca in cele mai bune conditii si sub conditii prielnice. Legate de aceste conditii exista cateva superstitii mostenite de la bunici, unele respectate cu strictete altele mai putin.
Desi traditia spune ca mirele si mireasa nu trebuie sa se vada inaintea nuntii, pana in momentul ceremoniei, astazi insa, acest obicei nu prea mai este luat in seama si nici consecintele nu par a fi grave. Pana acum cateva zeci de ani, miresele erau considerate 'proprietatea' tatalui. Acesta gasea partide pentru fiica lui si, fara sa ii ceara consimtamantul, o promitea barbatilor care veneau cu propuneri financiare tentante. Deseori, daca fata era urata, cei doi nu reuseau sa se vada decat in fata altarului si nu de putine ori s-a intamplat ca, in clipa in care isi vedea 'frumoasa' consoarta imbracata in alb, petitorul sa isi schimbe parerea si sa o lase singura in biserica. De aici, s-a ajuns la credinta ca daca mirele isi vede mireasa inainte de ceremonie, imbracata si gatita de sarbatoare, aceasta va avea ghinion.
Un alt obicei stravechi este cel al sarutului. Obiceiul sarutului dateaza din Evul Mediu, insa la acea vreme avea o cu totul alta semnificatie: el era 'pecetea' incheierii unui acord. Chiar si in Roma antica se pare ca se folosea in acest scop. Mai tarziu, obiciul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunta, cand la sfarsitul ceremoniei cei doi miri, sarutandu-se, pecetluiau juramintele facute.
O datina straveche este si aruncarea orezului . Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut, nu numai orez se arunca asupra mirilor in clipa in care paraseau petrecerea: in Franta se folosea graul, in Africa de Nord smochine si curmale, iar in Italia - o combinatie de monede, fructe uscate si bomboane. In prezent boabele de orez au fost inlocuite de iubitele petale de trandafir, confeti si baloane.
Din timpuri stravechi exista obiceiul ca mireasa sa intre pentru prima oara in casa cea noua pe usa principala. Daca se impiedica sau punea piciorul stang pe prag se credea ca va fi ghinionista. De aici obiceiul ca mirele sa o treaca el insusi peste prag, pentru a se asigura ca totul va fi bine.
Originea obiceiului de a tosta la nunta dateaza din secolul al XVI-lea. La acea vreme se punea o bucatica de paine intr-un pahar de vin care era dat din mana in mana oaspetilor pentru a putea fiecare sa ia cate o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatura primea si onoarea de a putea manca painea si de a rosti cateva cuvinte in cinstea gazdei.
Astazi, traditia s-a pastrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sa se ridice in timp ce mirii, pentur care se tine toastul, stau jos. Ei se ridica la sfarsitul toastului si raspund prin cateva cuvinte de multumire pentru familie, prieteni si invitati. Uneori cei doi toasteaza pentru partener si au ocazia sa bea din pahare de cristal sau de argint.
Un alt
obicei care vine de la englezi spune ca
mireasa sa poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si un lucru
albastru. Un catren vechi englezesc spune ca mireasa ar
trebui sa-si puna in ciorap si o moneda de 6 'banuti'.Ceva vechi -
semnifica continuitatea. Poate fi un lant, o bijuterie sau chiar batistuta
bunicii. Ceva nou - inseamna optimismul si increderea in viitor. Rochia sau
chiar verigheta. Ceva imprumutat - pentru fericirea viitoare. Se
poate cere o batista sau bijuteria unei prietene care este fericita alaturi de
sotul ei.
Albastrul semnifica modestie, fidelitate si dragoste si vine din traditia
ebraica. In vremurile biblice, albastrul si nu albul semnifica puritatea: atat
mirele cat si mireasa purtau o banda albastra fie la baza hainei, sau respectiv
a rochiei. De aici traditia de a se purta ceva albastru - in
forma unei jartiere pare a fi cel mai elegant.
Dintotdeauna miresele si-au
impodobit parul cu floricele si au purtat buchete mai simple sau mai
sofisticate. Fiecare floare are semnficatia ei, de aceea uneori nuntasii arunca
spre miri flori din cele mai diverse si odata cu ele, ganduri si urari din cele
mai diverse. Totusi, astazi ne alegem florile mai mult in functie de culoare si
de preferintele personale decat in functie de semnificatia lor. Cat priveste floarea pe care o poarta mirele la piept, e bine ca aceasta
sa fie una din buchetul miresei. Obiceiul dateaza din Evul Mediu, cand
cavalerii purtau in timpul turneurilor culorile doamnelor lor, carora le si
acordau cinstea victoriei.
In parti din Europa, in secolul
XIV, se credea ca cine pastreaza o bucatica din rochia miresii are noroc.
Uneori, oaspetii sfasiau rochia acesteia pentru a intra in posesia unei dantele
sau bucati de panza. Pentru a se apara de astfel de atacuri, miresele au
inceput ele insele sa le arunce cate ceva din vestimentatia proprie, iar
jartiera a fost unul dintre primele lucruri la care s-au gandit. Ulterior au inceput sa arunce si buchetul de flori pe care incercau sa-l
prinda fetele nemaritate.
Inelul de nunta-in Evul Mediu
timpuriu, inainte de cresterea importantei monedei, inelele aveau valoare
pecuniara si erau simbolul bogatiei unei persoane. In
antichitate se credea ca inelul de la nunta avea darul de a o proteja pe
mireasa de 'spiritele rele'. Pentru o 'paza' cat mai
strasnica probabil, romanii le confectionau din fier. Verigheta de aur
simboliza dragostea vesnica si respectarea legilor casniciei - fidelitate si
respect. Aceste inele erau create sub forma unor maini care se impreuneaza sau
aveau incrustate o cheie despre care se credea ca o poate ajuta pe femeie sa
deschida inima sotului ei.
Se spune ca la o nunta sunt 'cate capete, atatea idei'. Si totusi, fiecare astfel de idee are o origine de multe ori extrem de interesanta, despre care merita sa stii chiar daca momentul fericit este departe in trecut, sau daca va sa vina.
