1. Ilustreaza trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.
Curent aparut in Anglia la sfarsitul secolului al 18-lea, romantismul s-a ridicat impotriva rigorii si a dogmatismului estetic, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract, sustinand manifestarea fanteziei creatoare, a sensibilitatii si a imaginatiei si minimalizand ratiunea si luciditatea. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.
In "Alexandru Lapusneanul", romantismul se manifesta la nivelul temei, personajelor, motivelor si procedeelor:
Tema
Prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta specie a genului epic fiind de altfel proprie romantismului, "Alexandru Lapusneanul" apare in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de programul acesteia: inspirarea scriitorilor din istoria patriei. "Alexandru Lapusneanul" va fi astfel o nuvela romantica tocmai prin tema abordata: evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu.
Personajele
Romanstismul nuvelei frapeaza insa prin caracterul personajului de exceptie Alexandru Lapusneanu. Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, eroul lui Costache Negruzii este un personaj complex, bine individualizat.
George Calinescu aprecia, ca "Lapusneanul apare ca orice om viu si intreg si impresia ultima a cititorului e mai putin a unui portret romantic cat a unei puternice creatii pe deasupra oricarui stil de scoala", precum si faptul ca "echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului e minunea creatiei lui Negruzii."
Este tipul domnitorului tiran si crud, cu o vointa puternica ("Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarat") si cu spirit vindicativ (razbunator).
Il caracterizeaza cruzimea nemasurata, trasatura tipic romantica, provenita dintr-o ura fara margini, dusa la paroxism, fata de boierimea tradatoare, ceea ce include personajul in anormalitate, specifica romantismului.
Destinul personajului principal este cel al unui om obisnuit pus in imprejurari neobisnuite.
Alcatuit din urcusuri si coborasuri (de la functia de stolnic la coroana voievodala sau dupa ce este tradat de boieri si pierde scaunul domniei, merge la Constantinopol, de unde se intoarce cu osti, il detroneaza pe Tomsa, ajunge domnitor pentru a doua oara si loveste fara mila in boieri, rapus de boala, moare otravit de propria-i sotie), acest destin este marcat de forta distructiva a celui care-l poarta.
La modul romantic, Lapusneanul este un demon alcatuit din constraste puternice (luciditate politica, hotarare, tenacitate, inteligenta, viclenie, nesabuinta, disimulare si, mai ales, cruzime).
Demonul are nevoie de o putere in scena grandioasa pentru a-si realiza razbunarea ca forma a erorii sale axistentiale, iar chipul i se profileaza pe un fundal de foc sange si suferinte.
Specifica personajelor romantice le este si complexitatea caracterului. Portretul lui Alexandru Lapusneanul este alcatuit din lumini si umbre. In deschierea nuvelei, aflam chiar din spusele domnitorului ca in prima sa domnie nu a existat varsare de sange, a facut dreptate tuturor, dovada ca Lapusneanu este capabil de o conducere in care crima nu este ridicata la rang de lege. Faptele voievodului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor tradatori, iertarea pe care o cere, cu pocainta, boierilor, leacul de frica oferit gingasei si miloasei doamne, aruncarea lui Motoc in mainile multimii furioase pun in lumina un domn absolut, un tiran al epocii medievale, care actioneaza pentru intarirea autoritatii domnesti si slabirea boierilor. Negruzzi a inteles astfel "spiritul cronicii romane si a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealitati". (G. Calinescu)
Antiteza angelic-demonic se realizeaza la nivelul personajelor Roxandra-Lapusneanul si are rol bine determinat: "numai raportata la umanitatea ei, putem intelege marginile criminalitatii lui Lapusneanul"(D. Popovici)
Temele abordate specific romantice sunt:
Istoria
Patriotismul
Luptele sociale
Dorinta de marire
Razbunarea
Soarta schimbatoare
Motive romantice:
Calugarirea
Rasturnari de domn, ungeri de domn
Ucideri, schingiuiri
Procedee romantice:
Tirade, discursuri (hotararea de nestramutat pe care o expune soliei
boieresti, discursul din biserica)
Antiteze (intre personaje)
Replici memorabile (vezi motourile:
I "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu."
II "Ai sa dai sama, doamna!."
III "Capul lui Motoc vrem."
IV "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu..")
Redarea culorii locale: culoarea de epoca se realizeaza prin descrierea
bogata a vestimentatiei, a obiceiurilor, a felului in care decurgeau ostetele ori a rogorilor vietii de la curtile domnitorilor din evul de mijloc.
Subiectivismul ("desantata cuvantare", "tiran")
2. Ilustreaza trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.
Realismul este curentul literar in care realitatea este zugravita veridic si cu obiectivitate, creand cititorului impresia ca universul fictional este o oglinda a realitatii. Scriitorul nu se implica in redarea intamplarilor sau conturarea personajelor. Ilustreaza imprejurari si personaje tipice, reale, creand astfel tipologii de caracter: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul, intr-un stil impersonal, rece, obiectiv.
Tema
"Enigma Otiliei" de G. Calinescu este un roman realist obiectiv de tip balzacian, in primul rand prin tema abordata: mostenirea, care declanseaza si mobilizeaza energii umane care se infrunta. Titlui initial al romanului era "Parintii Otiliei" (schimbat de editor) si ilustra motivul paternitatii, concretizat in raportul dintre parinti si copii (Costache-Otilia, Pascalopol-Otilia si ceilali ceilalti), pe fundalul societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.
Tipologia personajelor
Tipologia personajelor este de esenta clasicista; conturate realist , sunt caractere dominante de o singura trasatura fundamentala, tipuri general-umane de circulatie universala (avarul, arivistul, baba absoluta), asa cum concepea scriitorul "Psihologia unui individ n-a devenit artistic interesanta decat cand a intrat intr-un tip".
Romanul "Enigma Otiliei" reuneste cea mai bogata galerie tipologica:
- prin Costache Giurgiuveanu se continua tipologia avarului din literatura romana (Hagi Tudose) si universala (Gobseck, Goriot, Grandet), conturandu-se un personaj complex. In raport cu mos Costache se definesc moral celelalte personaje, pentru ca el detine averea care-i polarizeaza pe toti
- Stanica Ratiu Este un Dinu Paturica modern, incadrandu-se in tipologia arivistului. Avocat fara procese, energia lui nu se observa in munca, el circula in diferite medii, alfa, stie tot, asteapta "ceva", care sa-i modifice modul de viata peste noapte, sa-l imbogateasca.
- Aglae: acreala, lacomia de bani, de avere, spiritul carcotas, rautatea sunt trasaturile care alcatuiesc tipul "babei absolute".
- Titi Tulea, calificat de Otilia drept "prost", repetent de cateva ori si corigent, "vlajgan molatic" de 22 de ani, nu citeste pentru ca lectura ii da "dureri de cap"; este tipul debil mintal, imfantil si apatic.
- Felix Sima este definit chiar de Calinescu "martor si actor". Ca participant direct la actiune, Felix este un personaj in roman, actiunile, faptele, situatiile in care este pus argumenteaza statutul de "actor". Tot Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta - strada Antim, casa lui Giurgiuveanu, majoritatea personajelor adunate la jocul de carti etc. - de care acesta ia act prin imaginile reflectate in constiinta acestui personaj martor.
- Otilia Marculescu intruchipeaza eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.
Tehnica detaliului
Aspectul caselor cu o "varietate neprevazuta a arhitecturii", din care naratorul surprinde "marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirilor, ciubucaria, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive","umezeala care dezghioca varul","uscaciunea, care umfla lemnaria" - toate facand din strada bucuresteana "o caricatura in moloz a unei strazi italice".
Exteriorul casei lui Giurgiuveanu e prezent in detalii semnificative, sugerand calitatea si gustul esteti: imitatii ieftine, intentia impresionarii prin grandoare, vechimea si starea dezolanta a cladirii: geamurile patrate erau acoperite cu hartie translucida pentru "a imita" vitraliile de catedrala; ferestrele erau de o inaltime "absurda", acoperisul "cadea cu o streasina lata, totul era in cel mai <<antic stil>>; zidaria era crapata si scorojita, din crapaturile casei ieseau indrajnet buruienile"(aspect dezolant). Atentia e apoi centrata pe un detaliu al casei, usa, descrisa in amanunte: de lemn umflat si descleiat, imensa, "de forma unei ferestre gotice".
Aspectul neingrijit, degradarea cladirii trimit la conturarea imaginii despre proprietar; nici o perdea la geamurile pline de praf, "stravechi"; usa cea uriasa se misca "aproape singura, scartaind ingrozitor".
Teama, fiorul sunt sugerate evident perin aceste amanunte semnificative, n care epitetele (umflat, descleiat, imens, stravechi) si elementele auditive contureaza o atmosfera lugubra si misterioasa, cu un aer de ruina romantica.
Asemenea descrieri minutioase sunt relevante si pentru conturarea altor caractere.
Camera Otiliei o defineste pe fata intru totul, inainte ca Felix sa o vada: "o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, in fata ei se afla un scaun rotativ, de pian" - sunt detalii semnificative ce stimuleaza imaginatia; motivul oglinzilor - o metafora ce-ar putea vorbi de firea imprevizibila, care scapa intelegerii imediate, prin apele oglinzilor, dar si ca element in dispensabil al cochetariei feminine; prin dezordinea tinereasca a lucrurilor ce inunda camera se intuieste firea exuberanta; lucruri fine (rochii, palarii, pantofi), jurnalele de moda frantuzesti, cartile, notele muzicale amestecate cu papusi alcatuiesc universul de viata cotidiana, spiritual, "ascunzisul feminin", cum spun scriitorul.
Exemplele pot continua, ilustrand conceptia clasica, balzaciana, de exprimare a caracterului prin detalii semnificative.
3. Ilustreaza trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.
Publicata in 1898, in "Gazeta sateanului", si ulterior, in volumul "Nuvele si povestir, nuvela "La hanul lui Manjoala" se incadreaza, alaturi de "La conac" in proza fantastica a lui Caragiale: in ambele, un eveniment misterios se petrece la un han, in vreme de noapte si implica prezenta diavolului.
Din punct de vedere compozitional, lucrarea mentionata se caracterizeaza prin existenta a doua planuri temporale: trecutul si prezentul.
Astfel, dupa cum aflam din epilog, "La hanul lui Manjoala" este rememorarea unei intamplari petrecute cu ani in urma si al carei erou fusese un barbat (Fanica), pe vremea cand era tanar (naratiune ulterioara istoriei).
Primul paragraf al nuvelei (prologul) aduce actiunea in prezent, protagonistul celor petrecute atunci fiind chiar naratorul. Intreaga relatare se face la persoana I.
Nuvela se deschide cu prezentarea gandurilor povestitorului (monolog interior), un tanar calator intarziuat, care dorea sa ajunga la un anume polcovnic Iordache (viitorul lui socru): "Un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala.de-acolo, pana-n Popestii de sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate (.). Acu sunt sapte trecute: al mai tarziu pana la zece, sunt la pocovnicu Iordache".
In timp ce-si calcula astfel distantele, calaretul vede "ca la o bataie buna de pusca" hanul lui Manjoala si se grabeste sa ajunga acolo.
In acest punct, planul prezentului este parasit temporar, cele cateva amanunte legate de trecutul hanului pregatind insertia elementului fantastic: proprietarul fusese un anume Manjoala (care murise), afacerea fiind condusa acum de sotia sa. Femeie vrednica si priceputa, aceasta isi platise datoriile, reparase cladirea, ba chiar se spunea ca ar avea si bani.
O intamplare misterioasa pregateste aparitia fantasticului: odata, cand niste talhari au atacat hanul, ca prin minune, unul dintre ei a cazut mort (tocmai cand "a tras cu sete" cu toporul in poarta), oar fratele lui a ramas mut. Interventia unei forte obscure, chemate parca de cineva, nu se opreste aici: cand hangita a inceput sa strige, jandarmii erau deja la poarta, parca ar fi fost preveniti.
Revenind in prezent, naratorul descrie momentul in care ajunge la han, in curtea plina de oameni si de focuri (ultimele sugerand, mai tarziu un spatiu malefic, de infern).
Hangita (Marghioala) aflata langa un cuptor, cunoaste tinta drumetului (de aparca ar fi instiintat-o cineva despre asta). In preajma vaduvei, tanarul simte o ispita demonica ("m-a impins dracul s-o ciupesc"), pregatind astfel terenul pentru intalnirea cu Necuratul.
Camera in care este invitat calatorul in incanta: totul este alb, o caldura placuta in cuprinde, dar lipsesc icoanele. Cand oaspetele se asaza la masa (facandu-si cruce, ca totdeauna), se aude "racnetul" unui cotoi care navaleste pe usa, afara, lasand aerul rece sa intre si sa stinga lampa.
Mai tarziu, in timp ce naratorul era servit cu o cina imbelsugata, afara se starneste o vijelie cumplita (chemata de uciga-l crucea, la porunca hangitei).
Hotarat sa ajunga la logodnica sa, Fanica se pregateste de plecare, observand prea tarziu ca hangita ii tinea caciula in mana, uitandu-se adand in fundul ei. Efectele vrajitoriei vor aparea destul de curand: "Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt o durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi (.). Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea.".
Inghetat pana la oase, tanarul incearca sa-si continue drumul, dar calul "sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar veda in fata o piedica neasteptata". Obstacolul se vadeste a fi un ied (de culoare neagra) care zburda in fata calului tot mai speriat. Atunci cand drumetul face imprudenta de a pune iedul intr-o desaga, pe spinarea calului, animalul innebunit dardaie si alearga naucit, peste gropi si busteni, inapoi spre han.
Trantit jos din goana nebuna a calului, tanarul Fanica este gasit de un pandar; acum afla, stupefiat, ca ratacise vreo patru ore in jurul hanului, retinut parca de o mana nevazuta.
Grabit sa se intoarca in spatiul malefic ("In cativa pasi am ajuns la poarta"), naratorul gaseste iedul negru, pe prag, animalul intrand in odaie si culcandu-se cuminte sub pat.
Tanarul este luat cu forta de pocovnic, dar se intoarce de trei ori si numai dupa ce se purifica, timp de patruzeci de zile, la un schit, se cuminteste si accepta casatoria.
Mult mai tarziu, naratorul afla ca hanul a ars, iar hangita si-a gasit sfarsitul in flacari.
In sens larg, prin fantastic se intelege ceea ce este creat de imaginatie, irealul, supranaturalul.
In nuvela "La hanul lui Manjoala" fantasticul apare ca o ruptura in ordinea fireasca a intamplarii si implica prezenta diavolului (cu care hangita avea legaturi): odaia fara icoane, usa care se tranteste atunci cand drumetul isi face cruce si incendiul final fac din han un spatiu apartinand Infernului si protejat de Satana. Tot asa, cotoiul si iedul sunt intrupari ale diavolului si pazitori ai spatiului malefic: ultimul dispare din amp atunci cand pandarul rosteste formula consacrata ("Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!") si se refugiaza in spatiul protector al hanului.
Autorul-narator incearca sa dea o explicatie realista fiecarei secvente, astfel incat fantasticul nu este inspaimantator, ci se mentine in limitele viziunii populare.
Specia literara "La hanul lui Manjoala" este o lucrare epica, de intindere mijlocie, scrisa in proza. Actiunea, avand o intriga bine construita si un conflict marcat (intre fortele Binelui si cele ale Raului) se desfasoara la limita dintre real si fantastic.
"La hanul lui Manjoala" este o nuvela fantastica.
4. Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera literara studiata.
Basmul este specia genului epic in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etc.), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii (balauri, zmei, vrajitoare) pe care le biruie in cele din urma. Basmul isi are originea in creatia populara.
La cel mai simpu nivel de interpretare, basmult ar putea fi povestit astfe:
Doi frati (Verde-Imparat si Craiul) traiau, de multa vreme, la doua capete ale lumii, farasase mai vada (situatia initiala).
Primul, ajungand la batranete fara a avea descendenti in linie masculina, ii scrie fratelui sau, Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urmas la tron (evenimentul care perturba echilibrul initial).
Cei doi frati mai mari ai Craiului aratandu-se dornici sa plece, tatal se imbrraca intr-o piele de urs si ii asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de "fiara", feciorii se intorc, pe rand, acasa.
Intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea (si care era sfanta Duminica). Milostiva de tanarul craisor, sfanta ii sfatuieste sa plece el la Verde-Imparat, insa numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avuse in tinerete.
Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-l la proba jaraticului) si le reda armelor tatalui sau vechile virtuti (prin indepartarea ruginii).
Pe urma "botezat" intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului nazdravan), craisorul se pregateste de plecare, sfatuit fiind de tatal sau sa se fereasca de omul ros "si mai ales de cel span" (interdictia).
Prima etapa a drumului o constituie padurea-labirint in interiorul careia fiul craiului se intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-l momeste sa si-l ia ca sluga). La a treia intalnire, oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se racori; imediat insa tranteste capacul si-l sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor. Asa devine craisorul sluga Spanului, cu numele de Arap-Alb (in schema narativa comuna, momentul se numeste : "Raufacatorul insala victima"). Asa ajung la Verde-Imparat.
Noua travestire functionand, Arap-Alb este supus la trei probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina Ursului, apoi pielea (batuta intre pietre scumpe) a Cerbului fermecat si in final, pe chiarfata Imparatului Ros.
Pentru a trece de ultima incercare, Arap-Alb se intovaraseste cu cinci aparitii bizare reprezentand tot atatea intrupari ale fortei cosmice: Gerul (gerila), foamea (Flamanzila), setea (Setila); Ochila este Ciclopul din epoca homerica, iar Pasari-Lati-ungila este un Sagetator coborat pe pamant. Impreuna vor izbuti sa treaca prin incercarea (proba) focului (scena casa de arama), a apei ("cercati marea cu degetul" gandeaimparatul inaitea ospatului fabulos la care ii invita) si a recunoasterii fetei Imparatului Ros.
In final, intrucat fata divulga secretul lui Harap-Alb redevenind acesta este ucis de Span, dar renaste (stropit fiind cu apa vie si apa moarta) redevenind ceea ce fusese. In schimb, Spanul este omorat de calul nazdravan.
Sfarsitul este al tuturor basmelor: nunta lui Arap-Alb cu fata Imparatului Ros.
In afara schemei narative, "Povestea lui Arap-Alb" mai prezinta si alte semnari cu prototipul folcroric: confruntarea dintre principiul binelui si cel al raului, victoria celui dintai, existenta unui mezin care i se substituie lui Fat Frumos, prezenta unor ajutoare ale eroului pozitiv, prezenta fabulosului.
Exista insa si multe deosebiri care revela caracterul de basm cult al operei in discutie:
Intinderea mare a textului (care este alcatuit dintr-un lant de "micro-nuvele")
curgand una cu cealalta.
Fabulosul este tratat in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate prin
"originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate" (G. Calinescu).
Bunaoara, Spanul se comporta ca un om viclean, esenta lui democica fiind dezvaluie numai atunci cand coboara in fantana si-si striga numele: "Chima raului pe malul paraului!"
Tot asa, cele cinci aparitii bizare (care-l vor insoti pe Arap-Alb in ultima parte a alatoriei sale), se comporta, vorbesc si se cearta ca niste tarani humulesteni; in plus fiecare schita de portret cu prinde o trimitere la fiinta umana: "o dihanie de om" (Gerila), "o namila de om" (Flamanzila), "o aratare de om" (Setila), "o schimonositura de om" (Ochila), "o pocitanie de om" (Pasari-Lati-Lungila).
Ca si in "Amintiri din copilarie", personajele sunt vazute prin supradimensionare;
in plus, trasaturile lor sunt grotesti "avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si dabalazate. Si cand sufla cu dansele, cea de deasupra se rasfrangea in sus, peste scafarlia capului, iar cea de dedesupt atarna in jos, de-i acoperea pantecele" (Gerila).
Dincolo de substratul autohton, se intrevad in acest basm si o seama de ecouri din
mitologie. Astfel, Ursul (care simbolizeaza clasa razboinicilor) este adormit cu fiertura de "somnoroasa" data de sfanta Duiminica; in acest mod, apa din fantana devine apa Lete a uitarii.
Tot asa, Cerbul (a carui privire poate ucide) trimite la capul Meduzei (din mitologia greaca); in plus nestemata pe care o poarta in frunte, aminteste de perla frontala (din simbolismul hindus) care le confera luptatorilor atributul eternitatii.
Prin anihilarea Ursului si prin uciderea Cerbului, Arap-Alb reediteaza mitul Crengii de aur, preluand de la invinsi atributele razboinicului si privilegiul eternitatii.
Inca de la inceput, vorbind despre drumurile pe ape si pe uscat, autorul introduce in
basm cunoscuta metafora a drumului (care ii strabate toata opera). Calatoria lui Arap-Alb fiind labirintica, ne-am putea intreba daca aceasta nu este o aluzie la mitul Ariadnei.
Prezenta unor personaje "deghizate" incepe dupa primul paragraj, prin cuvintele
autorului: "Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii". Cuvintele subliniate amintesc de mitul autohton al ursitoarelor (care ii menesc destinul fiecarui nou-nascut); cele trei zane ale soartei au atributii bine stabilite (una toarce, alta deapana si a treia taie firul vietii), primul "personaj" deghizat fiind chiar autorul.
Sub pana sa, inpamplarile care constituie drumul formarii unui tanar se succed, facand din acest basm un bildungsroman.
Tot o "ursitoare" este si Sfanta Duminica (deghizata in cersetoare); panza alba in care
este invaluita atunci cand se ridica in vazduh, aminteste de panza Penelopei (care i-a "tesut" destinul lui Ulysse); Sfanta in ajuta pe Arap-Alb in toate marile lui incercari.
Dupa unele opinii, spanul este elementul malefic, dupa altele, este un petagog "deghizat", ajutandu-l pe tanar sa se maturizeze: "Pentru ca Arap-Alb sa devina om, Spanul trebuie sa fie <<rau>>. El va disparea doar cand rostul i se va fi implinit"(Fl. Ionita). Acelasi rol l-ar avea si calul.
Chiar fiul craiului se "deghizeaza" in sluga, pentru a fi initiat; Harap-Alb tine locul lui Fat Frumos, dar nu este echivalent cu acesta: nehotarat, lipsit de experienta ("boboc in treburi de acestea"), naiv si usor de inselat, milos si supus, el va suferi o "moarte" simbolica (in fantana) pentru a se naste ca o sluga. Din aceasta postura modesta va deveni Stapan al timpului si erou civilizator (ca Prometeu).
Toate aceste deosebiri ii confera operei in discutie caracterul de basm cult.
5. Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.
Termenul de "povestire" are doua semnificatii:
a) in sens larg, povestirea inseamna naratiune (a povesti = a nara).
b) In sens restrans, povestirea este o specie a genului epic, situata, ca intindere, intre
schita si nuvela cuprinzand nararea unui singur fapt
In povestire, relatarea este facuta din unghiul unui narator implicat ca participant, ca martor sau ca mesager al celor petrecute
Elementele specifice povestirii sunt:
Este o lucrare epica, de indindere mica, in care se relateaza o singura intamplare
petrecuta cu douazeci si cinci de ani in urma, in preajma hanului Ancutei.
"Fantana dintre plopi" este cea de-a patra povestire din volumul "Hanul Ancuntei",
fiind plasata intre "Balaurul" si "Cealalta Ancuta".
Din punct de vedere compozitional, este si aceasta o povestire in povestire a carei
"rama" este alcatuita din doua episoade:
episodul initial reia imaginea hanului aflat sub lumina aurie a soarelui in asfintit; in
momentul de liniste care urmeaza istorisirii lui mos Leonte, Ancuta aprinde focul pe vatra magica, pregatind cadrul unei "povesti".
Dintr-o data, se zareste in departari, un calaret al carui roib "luneca spre noi", venind parca din adancul timpului trecut: "iar calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuri".
Ajungand la han, drumetul carunt se vadeste a fi Neculai Isac, vechi prieten de tinerete al comisului Ionita.
Pentru acesta si pentru ceilalti calatori aflati in spatiul mitic al hanului, Neculai Isac va evoca o poveste de iubire, duioasa si trista, care l-a marcat adanc.
- episodul final are ca simbol cenusa ("Focul se stinsese") sugerand timpul intrat in amintire si imaginea lui Neculai Isac care "privea tinta in jos, in neagra fantana a trecutului".
Intre cele doua episoade este inserata povestirea propriu-zisa.
Cea de a doua trasatura a speciei consta in faptulca naratorul (Neculai Isac) este si
eroul acestei intamplari pe care o prezinta dintr-un unghi personal si afectiv.
In tineretea lui nestapanita, acest mazil (care se ocupa si cu negotul de vinuri), poposise, intr-o toamna, la hanul Ancutei, insotind un convoi de carute incarcate cu butoaie cu vin.
Fiind o zi frumoasa si calma, Neculai Isac iesite la plimbare prin imprejurimi, mergand fara tinta. La un moment dat, vazand, intr-o balta, un grup de tigani care se scaldau, tanarul este impresionat de frumusetea unei fete (despre care a aflat ca se numea Marga).
Inconjura de intreaga ceata, Neculai Isac le-a aruncat cate un ban de argint Margai si lui Hasanache (un tigan batran), intorcandu-se apoi la han.
A doua zi de dimineata , tocmai cand se pregatea de plecare, mazilul s-a pomenit cu Marga care i-a multumit pentru banul primit (cu care isi cumparase cizmulite).
Atras de frumusetea ei, tanarul i-a promis ca va veni s-o vada, la doua ore dupa inserat, langa fantana dintre plopi.
Aici se va consuma scurta lor intalnire, cei doi despartindu-se cu promisiunea ca se vor revedea, in a doua noapte, in acelasi loc.
Redevenind la Pascani in zori, Neculai Isac si-a luat banii pe vin, apoi si-a pregatit drumul de intoarcere.
Dupa ce a cumparat o scurteica de vulpe pentru Marga, tanarul a pornit calare, alaturi de oamenii sai, spre hanul Ancutei. In apropierea fantanii dintre plopi s-a razlit de grup, indreptandu-se, insotit doar de cainele sau, Lupei, spre locul unde il astepta tanara tiganca.
Vazand-o nelinistita, Neculai Isac afla, prea tarziu, ca Hasanache si doi frati ai lui urmau sa-l omoare si sa-i ia banii. Cei trei sosind imediat, indragostitul pleaca sa li se opuna (si chiar il impusca pe unul dintre ei), dar, in lupta isi pierde ochiul drept.
Cand carutasii din convoiul sau au sarit sa-l ajute, au gasit colacul fantanii plin de sange, caci Marga fusese zdrobita si aruncata in apa pentru tradarea ei.
"Fantana dintre plopi" este un text literar in care sunt folosite cele trei
moduri de expunere:
- naratiunea = actiunea se desfasoara in secvente cronologice, in a caror seccesiune
personajele isi reliefeaza trasaturile'
- descrierea este reprezentata prin toate cele trei tipuri. Asfel, fragmente cum ar fi: "si
dintr-o data ni se infatisa, intr-o vaiuga verde, o fantanita cu colac de piatra, intre patru plopi. Era un loc trainic si singuratic." sunt descrieri literare de tip tablou, purtand amprenta sadoveniana a melancoliei si a unei anume poezii a naturii; exista, de asemenea, si descrieri de tip portet: "Era un om ajuns la carunteta, dar se tinea drept si sprinten pe cal (.). Obrazu-i smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumuseta si barbatie, desi ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si traniu"; tot asa, prezentarea hanului, a vetrei si a altor obiecte construite o descriere de interior.
- dialogul apare in numeroase momente, atat la nivelul timpului amintirii, cat si la nivelul
timpului relatarii.
6. Ilustreaza conceptul operational nuvela psihologica, prin referire la o opera literara studiata.
Ioan Slavici, "Moara cu noroc"
Nuvela = specia genului epic in proza in care:
exista un singur fir narativ;
personajele sunt putine, caracterizate in functie de contributia lor la
desfasurarea actiunii, accentul cazand insa pe definirea lor si mai putin pe actiune.;
exista un singur conflict;
o intriga riguros construita;
fapte verosimile;
subiect clar determinat;
Deoarece este o opera literara epica de intindere medie, in care exista un singur plan narativ, cu personaje putine dar bine conturate, cu un singur conflict si o intriga riguros contruita,"Moara cu noroc" este o nuvela.
Unicul plan narativ urmareste intamplarile de la hanul "Moara cu noroc", insa mai ales evolutia personajului principal, Ghita, in setea sa de inavutire
Subiectul este clar determinat faptele prezentate fiind verosimile
Ghita, de meserie cizmar, ia in arenda hanul Moara cu noroc, unde se muta imperuna cu sotia si cei doi fii ai sai. Intriga este foarte bine conturata si o constituie aparitia lui Lica Samadaul la han, personaj malefic care va contribui din plin la tragismul faptelor. Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati si pradati, iar toate drumurile par sa ducaspre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face. Atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se arunca in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut. Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac ca in final, focul purificator sa cuprinda totul .
Exista un singur conflict interior in viata lui Ghita: lupta se da intre fondul cinstit al lui si ispita imbogatiri.
Personajele care apar in prim plan sunt trei: Ghita, Lica Samadaul si Ana, toate fiind foarte bine conturate. Introspectia si observatia psihologica pe care Slavici le manifesta in sondarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora fac din "Moara cu noroc" o nuvela psihologica. Ghita este vazut in continua sa evolutie de la omul harnic, bun, trudind pentru "fericirea familiei sale" la din ce in ce mai preocupatul de inavutire care ajunge sa fie complice la afaceri necurate, la crima si in final chiar ucigas. De-a lungul operei prin procedee ca introspectia, analiza psihologica, monologul interior, autoanaliza, autorul surprinde reactii, ganduri, trairi in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. El ajunge la un moment dat ca pentru prima oara sa nu isi mai doreasca sa aiba nevasta, tocmai pentru ca legat fiind de aceasta, nu putea sa faca ce vrea, sa isi puna capul in primejdie si sa castige bani necurati. Isi da seama de schimbarea din comportamentul si gandirea sa, are remuscari:"Iarta-ma, Ano, iarta-ma tu cel putin , tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului.", le spune copiilor ca ei nu au un tata vrednic de lauda asa cum au avut parintii lor, ci un "ticalos".Fricos si las se afunda din ce in ce mai mult in faptele marsave puse la cale de Lica neasumandu-si responsabilitatea si incercand sa gaseasca scuze:"asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba"
Lica este in nuvela un personaj satanic ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fantastica. Bun cunoscator al psihologiei umane, mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, reuseate sa o fascineze si pe Ana care vede totusi in el un "om rau si primejdios".Inca de la inceput Ghita intelege ca cine era hangiu la Moara cu noroc trebuia sa dea seama Samadaului.
7. Ilustreaza conceptul operational nuvela istorica, prin referire la o opera literara studiata.
Nuvela = specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, cu personaje putine, in care exista un singur conflict, cu o intriga riguros construita si in care accentul cade pe definirea personajului si mai putin pe actiune.
Trasaturile nuvelei:
v Dimensiune variabila, mai mare decat povestirea si mai redusa decat romanul.
v Constructie epica riguroasa: nuvela este structurata in 4 capitole echilibrate,
fiecare fiind precedat de un moto care sintetizeaza actiunea capitolului.
v Subiect clar determinat: exista un singur conflict bine consolidat, acela
dintre domnitor si boierii care il tradasera in prima domnie si il silisera sa paraseasca tronul Moldovei.
v Intriga bine evidentiata: hotararea de nestramutat a lui Alexandru
Lapusneanul de a reveni pe tronul Moldovei:"Daca voi nu ma vreti eu va vreu.", "Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt"
v Exista un singur plan narativ, planul intamplarilor de la curtea domneasca,
sustinut de conflictul dintre boieri si domnitor.
v Personaje putine, dar puternic conturate: Alexandru Lapusneanul este tipul
tiranului, animat de puternica ambitie de a se razbuna, cruzimea extrema fiind principala lui trasatura, doamna Ruxanda este exact opusul domnitorului: caracter slab, inclinata spre a nu-si asuma responsabilitatea faptelor, Motoc este prototipul intrigantului fara scrupule si al tradatorului de neam.
v Faptele sunt verosimile. Mai mult, fiind o nuvela istorica, faptele sunt in mare
parte adevaruri istorice
- "Alexandru Lapusneanul" este o nuvela istorica deoarece contine elemente realiste ilustrate de adevarul istoric, preluat de Constache Nerguzzi din "Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche: ocuparea tronului Moldovei de catre Alexandru Lapusneanu pentru a doua domnie, celebrele replici "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.." si "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu.", scena ospatului si a macelului la curtea domneasca, omorarea celor 47 de boieri, moartea lui Lapusneanu. In nuvela, Costache Negruzzi face referiri directe la inspirarea sa din cronica lui Grigore Ureche (atunci cand relateaza prezentarea domnitei Ruxanda: "zice hronica", "zice hronicarul in naivitatea sa")
8. Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.
Mircea Eliade- "La tiganci"
Nuvela
- specie epica de intindere medie, mai mare decat povestirea si mai mica decat romanul;
- exista un singur plan narativ: acela al profesorului de pian Gavrilescu, prototip al insului obscur si ratat in plan profesional si sentimental, care are revelatia sacrului (hierofanie) prin patrunderea in alt spatiu decat cel real, guvernat de alte legi decat cea a timpului ireversibil.
subiectul nuvelei : Actiunea este plasata in Bucurestiul de altadata, "centrul
unei mitologii inepuizabile" pentru Eliade intrucat el considera ca orice loc natal constituie o "geografie sacra".
Real: Profesorul Gavrilescu se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare", obsedat fiind de colonelul Lawrence si calatoriile acestuia in Arabia. Banalitatea vietii (profanul) este definita de interese materiale, Gavrilescu socotind valoarea casei tigancilor, loc despre care era o rusine sa vorbesti, in lectii de pian. Isi aduce aminte ca si-a uitat servieta cu partituri la eleva sa Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor si coboara din tramvai cu intentia de a-l lua in sens invers pentru a-si recupera servieta. Este atras de umbra si racoarea nucului din gradina tigancilor si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca racoare"
Imaginar: Il intampina "o fata tanara, frumoasa si foarte oachesa" care il duce intr-o "casuta veche" unde o batrana ii cere sa isi aleaga trei fete. Gavrilescu isi alege "o tiganca, o grecoaica si o ovreica" si (a) ajuns in bordei unde inltalneste cele trei fete, este supus unei prime probe initiatice: aceea de a ghici care este tiganca. Traind un destin haotic, la intamplare, neobisnuit sa mai caute intelesurile profunde ale vietii, Gavrilescu se opreste la suprafata lucrurilor, aparentele (vestimentatia fetelor) impiedicandu-l sa vada esentele si in consecinta esueaza. Fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele", unde Gavrilescu isi pierde constiinta intrand intr-o stare superioara de vis. (b) Se trezeste ametit si confuz intr-o incapere total necunoscuta, se gandeste ca totul e o iluzie, simte o fericire totala, incearca sa atinga o stare artistica superioara cantand la pian.(c) Cand isi da seama ca este singur in aceasta lume necunoascuta, devine nerabdator, incepe sa caute o iesire dar, ca intr-un labirint, traverseaza odai nesfarsite cu destinatii incerte, se simte agresat de lucruri vechi si ciudate care isi modifica permanent formele, dimensiunile si culorile, este stapanit de o tensiune sufleteasca maxima, oscileaza intre vis si ameteala premergatoare lesinului, scena culminand atunci cand se simte infasurat strans intr-o draperie ca intr-un giulgiu mortuar, pierzandu-si perceptia asupra lumii inconjuratoare. - traversarea starii de la materie la spirit.
Real: Dupa ce ii povesteste babei experienta, Gavrilescu revine in planul real dominat de acelasi "uruit metalic al tramvaiului". Va constata uluit ca intamplarile cotidiene ii contraziceau toate obiceiurile si cunostintele anterioare: ofera taxatorului o bancnota retrasa demult din circulatie, doamna Voitinovici isi schimbase de cativa ani adresa, in proria lui casa se mutasera alti locatari, iar de la carciumarul din cartier afla cu stupoare ca Gavrilescu disparuse cu 12 ani inainte si Elsa, sotia lui, se repatriase in Germania. Protaginstul intamplarilor neobisnuite nu se mai poate adapta la realitatea prozaica dupa ce traise intr-un timp exclusiv imaginar. Va reveni in consecinta de bunavoie la tiganci: se urca intr-o birja si cere sa-l duca la tiganci. Birjarul, "fost dricar" il ajuta sa treaca dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditia inmormantarii, urmand un drum prestabilit, oprindu-se in dreptul bisericii si ajungand in final la tiganci.
Imaginar: Ajungand la tiganci, Gavrilescu o va regasi pe Hildegard.Cele doua planuri temporale, pana atunci distincte, vor fuziona in clipa in care barbatul, luat de mana de femeia vietii lui, se ve urca in trasura pe capra careia motaia acelasi birjar care-l adusese la tiganci. Desi Hildegard si birjarul apartin unor lumi net deosebite - imaginarul si realitatea - Gavrilescu nu le mai distinge, confundandu-le. Timpul istoric si cel al memoriei afective se ingemaneaza intr-o unica dimensiune - suprarealitatea mitica
- personajele sunt putine, eroul nuvelei se regaseste in acest profesor de pian. Majoritatea pesonajelor au corespondente mitice:
Baba care cere vama la intrarea in bordei : Cerberul, paznicul integru al
portii Infernului.
Fetele : iele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) /
Preotesele (oficiau ritualul mortii in templele antice) /Parcele /ursitoarele (divinitati infernale care decideau la nastere durata vietii si destinul fiecaruia)
Birjarul : luntrasul Charon (calauzea sufletele mortilor din lumea vie in
lumea cealalta, peste apa Styxului)
Fantasticul:
Tema - specifica literaturii fantastice: manifestarea sacrului in profan (hierofania
Cele 4 mituri fundamentale
Mitul timpului reversibil
Mitul erosului ca act de cunoastere
Mitul logosului cu valente semnificante
Mitul mortii ca trecere spre o nastere cosmica
Caracteristicile fantasticului:
Proza fantastica presupune o trasatura narativa abil construita (succesiunea planurilor este real-ireal-real-ireal), ambigua, cu "chei" (interpretari) numeroase, cu subiect ciudat. Realizarea fantasticului in aceasta nuvela se face prin imbinarea planurilor real cu imaginar, trecerea intre cele doua planuri nefiind marcata de indici clari de separatie (semn al fantasticului pur, diferit de fantasticul basmelor unde exista indici clari de separatie): real-imaginar-real-imaginar. Chiar autorul considera ca aceasta nuvela marcheaza inceputul unei noi faze a creatiei sale literare. Daca pana atunci fantasticul este provocat mai ales de interventia activa a unor forte exterioare, acum granita dintre real si ireal este aproapre insesizabila, eroul nu sesizeaza cauzele trecerii.
Exista la tiganci o atmosfera incarcata de mister, de suspans si incertitudine, un echivoc al intamplarilor.
Fantasticul presupune iesirea de sub constrangerile categoriei de timp, spatiu, cauzalitate, ceea ce consacra o anomialie
Timpul: Mircea Eliade disociaza timpul istoric, durativ si irevocabil de timpul mitic, sesceptibil de a fi reintegrat si recuperat spiritual. Iesirea din timpul profan coincide cu amnezia, iar intrarea in cel sacru presupune un proces ideatic si sufletesc invers, anume anamneza, sub forma recuperarii dureroase a memoriei afective. Pasind in timpul sacru, universal, ghidat de constiinta de sine - fiul Ariadnei, Gavrilescu afla posibilitatea de a trai dragostea ratata la varsta tineretii.
Fantasticului ii corespunde parasirea timpului prezent prin "inghetare", "incetinire" sau "accelerare". La tiganci, timpul capata o alta dimensiune si se scurge altfel decat in lumea reala.
Ca si timpul, categoria spatiului nu este omogena. Gradina tigancilor este o oaza sacra intr-un spatiu profan. Se regaseste aici motivul labirintului: Gavrilescu traverseaza odai nesfarsite cu destinatii incerte, se simte agresat de lucruri vechi si ciudate care isi modifica permanent formele, dimensiunile si culorile, este stapanit de o tensiune sufleteasca maxima, oscileaza intre vis si ameteala premergatoare lesinului, scena culminand atunci cand se simte infasurat strans intr-o draperie ca intr-un giulgiu mortuar, pierzandu-si perceptia asupra lumii inconjuratoare. - traversarea starii de la materie la spirit.
Eroii sunt oameni obisnuiti, treziti din existenta lor banala prin revelarea sacrului. Ei urmeaza chemari oculte (Mircea Eliade) sau forte magice (Vasile Voiculescu) exercitate de anumite locuri, persoane, idei sau intra involuntar in acest joc. Eroii ies din profan si intra intr-un teritoriu sacru, mitic, in care raporturile sunt altfel decat in lumea profana.
Aventura are un caracter initiatic. Toate personajele imaginate de autor se grupeaza in doua categorii: initiatii (cunoscatori ai misterelor) si aspirantii la conditia sacra. Initial un prototip al insului ratat pe plan profesional si sentimental, preocupat de aspectele materiale si banale ale vietii (circula de 3 ori pe saptamana cu acelasi tramvai, este obsedat de aventurile colonelului Lawrence), Gavrilescu iese din profan si intra in sacru unde are loc pregatirea spirituala initiatica. La trecerea in alta lume este intampinat de Cerber in ipostaza batranei, iar atunci cand este pus sa ghiceasca identitatea fetelor, este supus unei prime probe initiatice. Dominat fiind de profan, esueaza in a vedea esenta. Parcuge, invaluit fiind de draperia ca un giulgiu, cosmarul traversarii materiei catre spirit. Uneori se teme de aceasta experienta initiatica, alteori nu o constientizeaza. Va ajunge intr-o stare superioara a constiintei sale atunci cand va regasi iubirea pierduta si va putea intra in timpul universal, susceptibil a fi reversibil si reintegrat.
Apar conflicte generate de dereglari provocate de o realitate ce scapa ratiunii: bancnota pe care o ofera taxatorului este scoasa din circulatie, doamna Voitinovici isi schimbase adresa de cativa ani, in casa lui Gavrilescu se mutasera alti locatari iar Elsa plecase in Germania dupa disparitia lui.
9. Ilustreaza conceptul operational roman, prin referire la o opera literara studiata, alegand un tip de roman din lista urmatoare: traditional, modern, obiectiv, subiectiv.
Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri narative, care pot fi paralele si intersectate, cu o intriga complicata Personajele numeroase si puternic individualizate, sunt angrenate in conflicte puternice, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, prin propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior
Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura romana, roman primit de Eugen Lovinescu intr-un mod cu totul aparte, ca pe o izbanda a literaturii romane, apreciindu-l ca pe o data istorica, fiind convins ca acesta "rezolva o problema si curma o controversa", referindu-se la polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii.
Ca in orice roman, in "Ion" exista o actiune complexa si complicata si mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si se determina reciproc: exista pe de o parte viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea in care statutul social al omului este stabilit in functie de averea pe care o poseda (Ion, Ana etc), dar si realitatea intelectualitatii de la sate in relatie cu regimul administrativ si politic austro-ungar.
Personajele numeroase si puternic individualizate sunt angrenate in conflicte puternice: Ion cu Vasile Baciu, Ion cu Ana, Ion cu George Bulbuc, fam Herdelea cu preotul Belgiug, conflictele romanilor cu autoritatile austro-ungare. "Bocotani", sarantoci, oameni de pripas, preot, invatator, functionari de stat, oameni politici, reprezentanti ai autoritatilor austro-ungare formeaza o galerie ce ilustreaza o realitate social-economica, politica si culturala din satul ardelenesc din primele decenii ale sec al XX-lea.
Structura narativa este ampla si contureaza o bogata si profunda imagine a vietii: Sunt prezentate obiceiuri si traditii populare evenimente importante din vaita omului (hora de la inceputul romanului din curtea vaduvei lui Maxim Oprea, Sfintirea hramului bisericii in final, nasterea copilului Anei si al lui Ion pe camp, nunta Laurei cu George, a Anei cu Ion, a Floricai cu George, moartea lui Avrum, a lui Mos Dumitru, a Anei, a copilului , a lui Ion), institutiile de stat (biserica, judecatoria, notariatul), familia, ca institutie sociala (Herdelea, Glanetasului, Bulbuc Vasile Baciu)
Este roman modern prin:
Formula realista
Tehnici compozitionale moderne: 2 planuri de actiune, opera
monumentala, tehnica romanului este circulara, structurat riguros, in 2 parti cu tilturi sugestive, capitolele avand titluri sinteza.
Este roman obiectiv prin: "M-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I", marturisea Liviu Rebreanu, intrucat amestecul eului in opera ar diminua veridicitatea subiectului.
Ion este un roman realist de
observatie social. Romanul are o structura complexa:
urmarind destinul personajului principal, pe fundalul satului ardelean cu
traditiile si bicieiurile sale. Inca din acest roman Liviu Rebreanu
este adeptul construciei sferice: romanul incepe si se sfarseste
cu aceeasi imagine. Drumul care duce spre Pripas este in acelasi timp drumul de la realitatea vietii la fictiunea operei artistice;
aceeasi imagine de la sfarsitul romanului ne readuce din lumea
romanului in realitatea concreta:
Din soseaua ce vine de la Carlibaba, introvrind Somesul cand in
dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai
departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste
podul batran de lemn, acoperit cu
sindrila mucegita, spinteca satul Jidovia
si alearga spre Bistria, unde se pierde in cealalta sosea
nationala care
coboara din Bucovina prin trectoareaa Bargului.
Liviu Rebreanu isi lasa personajele sa actioneze liber, sa-si dezvaluie firea, sa izbucneasca in tensiuni dramatice, sa-si manifeste modul de a gandi si de a se exprima, creand astfel primul roman modern.
10. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-o povestire studiata.
Hanu Ancutei - Fantana dintre plopi - M. Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.). In cazul povestirii "Fantana dintre plopi", autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar/receptor. Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, insa se situeaza in lumea reala unde ele duc, independent de textul literar, o viata autonoma.
Autorul, Mihail Sadoveanu, este asadar creatorul universului epic din "Fantana dintre plopi", iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea intre autor si cititor.
Atat naratorul cat si personajul (element principal al unei opere epice, care determina actiunea si care se afla in mijlocul evenimentelor) sunt manuite de autor in scopul dorit de acesta si in conformitate cu propria viziune asupra veridicitatii relatarii.
Povesirea implica o relatie speciala intre narator si cititor, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia cititorului si a-i cultiva o stare de asteptare.
Exista in "Fantana dintre plopi" doua tipuri de naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Tara-de-Sus. Relatarea se face in pricipal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I "noi" in fata acestei categorii de personaje ("noi, gospodarii si carausii din Tara-de-Sus"), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca intamplarea in care si-"a pierdut o lumina"). Aici incepe povestirea propriu-zisa, "povestirea in povestire", devenind povestire in rama.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."
3. In finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, ("Noi gospodarii si carausii din Tara-de-Sus am ramas tacuti si mahniti").
11. Prezinta specificul perspectivei narative intr-un roman studiat.
Camil Petrescu - "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"
Perspectiva narativa reprezinta punctul de vedere al naratorului asupra evenimentelor relatate, incluzand si relatia sa cu intamplarile respective.
Strans legata de tipul de narator, perspectiva narativa este in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" una clar subiectiva, Camil Petrescu insusi fiind primul autor remarcabil de proza subiectiva.
Esential pentru subiectivitatea perspectivei narative este declaratia lui Camil Petrescu in "Noua structura si opera lui Marcel Proust", unde el isi exprima conceptiile despre roman: "Sa nu scriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. Asta-i singura realitate pe care o pot povesti.Dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic.Din mine insumi eu nu pot iesi.Orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai."
Persoana narativa, factor component al situatiei narative, este esentiala pentru definirea perspectivei narative. Utilizarea persoanei I imprima textului un caracter personal, subiectiv, conduce la identitate intre planul naratorului si cel al personajului si presupune construirea unui timp subiectiv, faptele trecute si prezente fiind subordonate memoriei, singura care poate da sentimentul decantarii intelesurior profunde ale acestora.
Urmarea acestei tehnici de folosire a persoanei I este unitatea punctului de vedere, asa-numitul perspectivism. Noua structura se afla sub semnul subiectivitatii: din firul epic al romanului cititorul nu isi poate da seama de culpabilitatea Elei. Ea este definita exclusiv din punctul de vedere al naratorului implicat in succesiunea evenimentiala.
Prin intermediul monologului interior, al introspectiei, retrospectiei, autoanalizei, Camil Petrescu va crea in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" mitul constiintei ca reprezentare subiectiva exemplara.
12. Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un basm cult studiat.
Fara indoiala o capodopera, "Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Creanga, nu pentru ca in el sunt cumulate majoritatea temelor, motivelor, modalitatilor narative specifice basmului, ci pentru ca releva constiinta scriitoriceasca a autorului, faptul ca opera literara este o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice, etice si estetice.
Povestile lui Creanga au un caracter realist, fantasticul fiind puternic individualizat si umanizat.
Structura compozitionala are ca element constitutiv calatoria intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic in vederea formarii eroului pentru viata.
Inca de la inceput, fiul cel mic al Craiului isi va dovedi calitatile deosebite, fiind afectat de dojana tatalui mahnit de nereusita celor doi baieti mai mari. Prin mila si bunatate craisorul castiga sprijinul Sfantei-Duminici care il va ajuta sa‑si gaseasca un cal pe masura. Odata ce voinicia tanarului a fost dovedita, tatal tine sa il instruiasca, dandu‑i o serie de sfaturi intelepte, rezultat al unei indelungate experiente de viata.
Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, ajuns nepotul imparatului Verde, vrand sa‑l piarda, il supune pe Harap‑Alb la diferite incercari. Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de‑a treia incercare presupune la randul ei alte "trei" probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele populare.
Incercarile la care este supus sunt menite a‑l pregati ca viitor conducator, mostenitor al unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea "farmazoanei cumplit" care era fata imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasarila‑Lati‑Lungila, Flamanzila, Ochila.
In final, Harap‑Alb, ajutat de calul nazdravan, este repus in drepturi, iar Spanul este demascat si pedepsit.
In desfasurarea epicului, personajele sunt puternic umanizate, ceea ce permite individualizarea lor si creare unor psihologii complexe, pe care nu le intalnim in basmul popular.
Harap‑Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase (cum se intampla in basmele folclorice), ci prin extraordinara lui autenticitate umana. Stapanit adeseori de fric, plin de naivitati si slabiciuni omenesti, este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie. Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolistic al fortelor binelui. Prin ele isi face ajutoare care il scot din impas. Infrangerea propriilor slabiciuni in procesul anevoios al devenirii il conduce la dobandirea constiintei de sine si a libertatii sale morale. Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept, receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s‑ar fi implinit.
Lui Harap‑Alb ii este opus Spanul, simbol al fortelor raului, intruchipand inumanul. Ca si in cazul celorlalte personaje, scriitorul isi mentine atitudinea realista.
Prefacut, schimbandu‑si infatisarea, manifestand o falsa solicitudine, Spanul reuseste sa‑l determine pe fiul de crai sa‑l tocmeasca in slujba sa, in ciuda sfatului parintesc. Odata ajuns sluga, el isi construieste un plan minutios de supunere a stapanului sau. Prin viclenie si stratagema diabolica, reuseste sa‑l subordoneze, schimband astfel identitatea fiului de crai. In continuare, impostorul se comporta ca un adevarat tiran, injosindu‑l pe erou in orice fel posibil. Neindurator, il supune pe Harap‑Alb unor incercari menite a‑l duce la pieire. In final, este demscat si pedepsit, in numele dreptatii si al demnitatii, aspiratii etern umane.
Cei 5 nazdravani care il insotesc pe Harap‑Alb se inscriu tot in sfera umanului, reprezentand un portret grotesc‑caricatural in care o trasatura dominanta este ingrosata pana la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice. Fiecare il ajuta pe crai sa treaca probele la care il supune imparatul Ros, drept rasplata pentru omenia sa. Prin ei, Harap‑Alb constata ciudateniile firii omenesti, avand astfel prilejul sa cunoasca mai bine psihologia umana si sa constate ca "tot omul are un dar si un amar".
In "Povestea lui Harap‑Alb" Creanga a retopit structuri epice traditionale, intr‑un stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. Astfel, de inspiratie folclorica sunt: tema (triumful binelui asupra raului) si motivele (calatoria, petitul, muncile, proba focului, incercarea puterii, izbanda mezinului, casatoria), personajele (Craiul, Verde‑imparat, Imparatul Ros, fata acestuia, Spanul, Harap‑Alb), ajutoarele eroului (Gerila, Setila, Sfanta Duminica, regina furnicilor, si cea a albinelor, calul, etc.), elementele miraculoase (apa vie, apa moarta), fuziunea dintre real si fabulos (se trece de la real la fantezie fara sa se faca distinctie intre cele doua planuri), limbajul caracterizat printr‑o aparenta simplitate si oralitate (determinata de prezenta exclamatiilor, interjectiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor; repetitia formulelor tipice basmului, precum si frecventa dialogului si monologului).
Dar elementele populare nu exclud pe cele care confera povestirii o certa nota de originalitate. Referitor la specificul artei literare, scriitorul individualizeaza cu ajutorul detaliilor si dramatizeaza actiunea prin dialog.
La nivel fantastic, personajele sunt umanizate, nu numai prin comportament si mentalitate ci si prin limbajul ce permite o localizare. Personajele devin astfel niste tarani care vorbesc in grai moldovenesc.
Alta dominanta a scrisului sau o reprezinta placerea de a spune, verva si optimismul. Pentru a obtine o veselie contagioasa, Creanga apeleaza la o variata gama de mijloace artistice: exprimarea poznasa, mucalita ("Sa traiasca 3 zile cu cea de‑alaltaieri"), ironia realizata prin folosirea diminutivelor ("buzisoare", "bauturica"), zeflemisirea ("Tare mi‑esti drag !. Te‑as baga in san, dar nu‑ncapi de urechi"), caracterizarile pitoresti, prezentarea unor oameni si scene comice, utilizarea unor porecle si apelative caricaturale ("Buzila", "mangositi", "farfariti") sau a unor vorbe de duh ("Da‑i cu cinstea sa peara rusinea").
Nota de originalitate a basmului este conferita si de eruditia paremiologica. Creanga citeaza la tot pasul proverbe, zicatori, vorbe de duh, pe care le ia din tezaurul de intelepciune populara si le introduce in text prin expresia : "vorba ceea". Procedeul are o mare frecventa si, datorita lui, Creanga a fost comparat cu Anton Pann si amandoi cu marele scriitor francez Rabelais.
O alta nota distincta o da libajul folosit: majoritatea cuvintelor sunt de origine populara, unele cu aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme, in timp ce neologismele apar foarte rar.
Particularitatea cea mai izbitoare a scrisului lui Creanga ramane insa exprimarea locutionala ce creaza un relief unic al frazei romanesti.
Ca si in "Amintiri din copilarie", autorul se implica in poveste, limbajul capatand o puternica tenta afectiva exprimata prin interjectii, exclamatii sau dativul etic. De asemeni, metaforele lipsesc cu desavarsire, lasand locul comparatiilor (de fapt, figurii de stil generalizate, devenind expresii consacrate de uz).
Sintaxa frazei este orala, deoarece cuvintele curg dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului.
13. Prezinta constructia discursului narativ intr-un text narativ studiat, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, alternanta, inlantuire, incipit, final, pauzaa descriptiva, elipsa.
Incipit reprezinta formula introductiva intr-o opera literara, cu o anumita relevanta artistica.
De exemplu, incipitul nuvelei "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, ca daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit" pune de la inceput textul sub zodia "epicului", prin sfatul de natura morala continut de cuvintele batranei.
Finalul poate fi pus in "Moara cu noroc" in legatura cu incipitul, el are o valoare moralizatoare, nuvela incheindu-se in mod simetric tot cu vorbele batranei: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data" (soarta ), demonstrand faptul ca oamenii sunt sanctionati pentru incalcarea principiilor etice, prin destin.
Iar actiunea nu face altceva decat sa demonstreze adevarul acestor cuvinte, intreaga opera desfasurandu-se intre aceste doua norme etice. Caci lumea operei lui Slavici nu este a satului traditional, mai mult sau mai putin idealizat, asa cum apare in creatiile unor autori precum Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Ion Agarbiceanu sau Gala Galaction. Suntem in Ardeal, unde viata economica era mai vie, unde influenta orasului se simtea mai puternic si in consecinta si felul de a fi al oamenilor incepea sa se schimbe. Nu pamantul le este preocuparea de capetenie, pentru ca putini traiesc din munca pamantului, ci banul. Ei sunt mai cu seama mestesugari, preoti, precupeti sau negustori si mai rar plugari, iar "Moara cu noroc" va prezenta chiar povestea celor care nu au stiut sa controleze raportul lor cu banul. Tema o constituie consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani o are asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. In "Moara cu noroc" Ghita este vazut intr-o continua dezumanizare, cazand in patima pentru bani, luand parte din ce in ce mai mult la afacerile necurate ale Samadaului, indepartandu-se de sotie si de copii, dorindu-si chiar sa nu mai fi avut familie pentru a se putea implica mai mult in castigul banilor pe cai necurate, minte, jura stramb si isi arunca sotia in bratele lui Lica, iar de aici pana la a ucide nu este decat un pas, pe care il si face, omorand-o pe Ana. Se incalca astfel principiul fundamental al lui Confucius: omenia.
"Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Marcea). Destinul tuturor celor care incalca normele etice in roman este aspru: Ana, cazand in bratele lui Lica, va fi omorata de propriul sot, iar Lica, personaj malefic central, avand "meritul" de a fi contaminat proprietarii Morii cu noroc, se sinucide izbindu-si capul de trunchiul unui copac.
14. Ilustreaza modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de tip obiectiv studiat.
Ion
I. Caracterizare directa - referirea asupra personajului este exprimata in mod direct de catre:
a). autor (narator) - nu prea exista, naratorul fiind obiectiv. "Ce ar fi trebuit
sa fie Glanetasu, a fost feciorul. Era iute si harnic ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap."
b). celelalte personaje din opera: Florica: "umbli dupa ea ca armasarul dupa
iepe.Ma mir ca nu ti-e rusine"
c). personajul insusi (autocaracterizarea)
II. Caracterizarea indirecta
a). prin faptele, gandurile, vorbele, atitudinile, reactiile personajului;
din ganduri: Rebreanu surprinde cu finete patima lui Ion pentru pamant: doua scene
simetrice, cu semnificatii antitetice
Glasul pamantului, zvarcolirea: personajul se simtea "mic si slab, cat un
vierme pe care il calci in pcioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place." pamantul este in viziunea lui Ion "falnic si neindurator stapan". "Cat pamant, Domane!". El recunoaste ca dragostea de pamant l-a stapanit din copilarie: "vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat printr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie!. De atunci pamantul I-a fost mai drag ca o mama."
Glasul iubirii, sarutarea: Ion devine urias, iar pamantul ajunge umilit si
cucerit ca o iubita credincioasa: "pamantul se inchina in fata lui tot.si era al lui, numai al lui acuma.[.] Apoi incet, cucernic, fara a-si da seama. Se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. [.] Isi infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cum ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, seinclina in fata lui"
- din fapte: viclean
b). mediu - pamantul
c). Onomastica Numele simplu, tipic pentru taranul roman vine sa sprijine
ideea pe care autorul insusi a marturisit-o, aceea ca a vrut sa faca din Ion un tip reprezentativ pentru intreaga clasa taraneasca din Transilvania la inceputul secolului al XIX-lea.
d). relatia cu celelalte personaje Inca de la inceputul romanului, la hora
satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, este liderul tinerimii din Prislop, este muncitor, prezent la horele satului si istet. In curtea vaduvei lui Maxim Oprea, Ion o urmareste pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut". Relatia sa cu Ana, respingerea ei de atatea ori, bataia si alungarea ei de acasa demonstreaza rigiditatea sufletului sau, lipsa de mila pentru sufletul chinuit al Anei. Isi respinge parintii si mai ales tatal pentru ca pierduse pamanturile Zenobiei si nu muncise, ajungand astfel saraci intr-o lume in care pamantul este masura tuturor lucrurilor.
Parintii: "Glanetasu: fusese baiat curatel si istet, dar sarac iasca si lenevior de n-avea pereche. Norocul lui a fost Zenobia , o femeie ca un barbat."
15. Ilustreaza modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de tip subiectiv studiat.
I. Caracterizare directa - referirea asupra personajului exprimata in mod direct
Caracterizarea directa facuta de catre narator personajului este aceeasi cu autocaracterizarea, acesta constituind implicatia directa a identitatii dintre narator si personaj.
Autocaracterizarea se face prin autoanaliza, personajul disecand cu minutiozitate starile sale interioare: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii."
II. Caracterizarea indirecta
a. prin faptele, gandurile, vorbele, atitudinile, reactiile personajului
Din conceptiile personajului despre viata si lume este trasata personalitatea acestuia: Stefan Gheorghidiu este intelectualul lucid, analitic, reflexiv, care traieste in lumea ideilor, caci vede idei. El va cauta intotdeauna absolutismul in dragoste, asa cum reiese din intreaga relatie cu Ela, dar chiar si din inceputul romanului, atunci cand in discutia de la popota el isi exprima ideile radicale:"Cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt." Discutia avand in centru achitarea unui barbat care si-a omorat sotia atunci cand a aflat ca aceasta il inselase. I se pare lui Gheorghidiu simplista si superficiala, este dezamagit de atitudinea sotiei sale in ceea ce privea averea mostenita, caci el ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare", semn ca eroul este un inadaptat superior.
Eroul este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar. Mici incidente, gesturi fara importanta, priviri schimbate de Ela cu domnul G se hipertrofiaza, se amplifica, dobandesc dimensiuni catastrofale in constiinta eroului: "era o suferinta de neinchipuit". Principala modalitate de a ilustra zbuciumul sau interior este introspectia prin monolog interior, gandurile personajului aduse in prim plan prin aceasta tehnica devenind sursa principala pentru evidentierea trasaturilor de caracter in mod indirect.
b. mediu
Desprinderea din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidiu participa efectiv. In mediul razboiului, timpul exterior (obiectiv) si cel interior (subiectiv) coincid, razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte acum detasat de sine si de relatia cu Ela.
c. relatia cu celelalte personaje
Idealul de relatie pe care eroul voia sa il aiba cu Ela si opiniile lui despre relatia efectiva cu sotia sa il situeaza pe Gheorghidiu in lumea ideilor pure: el isi doreste de la Ela daruirea totala detasarea absoluta de lumea exterioara. Considera ca "cei ce se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt", iar atunci cand relatia propriu-zisa nu se identifica in idealul de relatie pe care Gheorghidiu il construieste in minte, acesta traieste "o suferinta de neinchipuit". Faptul ca o respinge pe Ela fara macar a fi interesat de justificarea sa privind lipsa de acasa in noaptea in care el vine pe neasteptate denota intransigenta spiritului dominat de idei si care nu accepta compromisuri.
16. Ilustreaza modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la o nuvela psihologica studiata.
Ioan Slavici - "Moara cu noroc"
I. Caracterizare directa - referirea asupra personajului este exprimata in mod direct de catre:
a. autor (narator)
Slavici apeleaza la caracterizarea directa atunci cand sugereaza inca de la inceputul nuvelei trasaturile dominante ale lui Lica Samadaul, "porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [.] e mai ales om aspru si neindurat [.] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si in oala de varza"
b. celelalte personaje din opera
Desi exercita asupra Anei o dominate fascinanta, Lica este caracterizat in mod direct de Ana ca fiind "om rau si primejdios". Ana isi avertizeaza sotul ca Samadaul este periculos, fapt ce "se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii."
Tot Ana este cea care la un moment dat observa o diferenta intre Lica si Ghita, contribuind la caracterizarea amandurora: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa."
c. personaj insusi (autocaracterizare)
Modalitatea principala in observatia psihologica intreprinsa de Ghita este intospectia, autoanaliza. Cand cade in patima banilor, isi da seama ca este o fire slaba, autocaracterizandu-se: "asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!"
II. Caracterizarea indirecta
a. prin fapte, ganduri, atitudini, vorbe, reactii
Fapte: Om harnic si cinstit, la inceput Ghita ia in arenda hanul Moara cu noroc deoarece isi dorea sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Treptat, el este atins de patima banilor care ii va oferi de altfel si un sfarsit tragic.
Faptul ca isi cumpara pistoale de la Arad, ca isi mai angazeaza o sluga, pe Marti, "un ungur nalt ca un brad" si doi caini indica incertitudinea si nesiguranta care il domina dupa ce relatiile cu Lica Samadaul se complica din ce in ce mai mult.
Ganduri: Gandurile lui Ghita privitor la faptul ca pentru prima oara isi dorea sa nu fi avut nevasta si copii, sa nu fi fost legat de nimic si sa fi putut risca pentru a castiga mai mult sunt un prim indiciu al transformarii lui Ghita intr-un impatimit.
Vorbe: Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge, Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: "iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului."
b. mediu
Asezata intr-o vale, Moara cu noroc este incunjuraaa de locuri rele. Porcarii cu apucaturi primitive, fiorosi la infatisare, banditi, hoti, stapani de turma alcatuiesc lumea ce se perinda pe la Moara cu noroc. Hanul devine simbol al imbogatirii si va exercita influente negative asupra lui Ghita in acelasi mod in care o va face Lica Samadaul, devenind mediul propice pentru un impatitit al banilor.
c. relatia cu celelalte personaje
Pe masura ce petrece mai mult timp la Moara cu noroc si are un mai mare contact cu Lica Samadaul, relatiile lui Ghita cu familia sa devin din ce in ce mai reci si mai tensionate. Ana observa ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, ajunge "mai de tot ursuz", nu mai zambeste ca inainte si se "manie" foarte usor.
17. Ilustreaza, apeland la o povestire studiata, doua dintre particularitatile limbajului prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista; modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, registre stilistice).
1.Modalitati ale nararii: povestirea.
Povestirea este specia genului epic, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinsa decat schita, care se limiteaza la nararea unui sigur fapt epic, si avand un numar redus de personaje.
Trasaturi: Povestirea este o naratiune subiectivizata, adica relatarea este facuta din perspectiva povestitorului, fie ca participant sau doar ca mesager al intamplarii. Accentul cade pe situatia narata si mai putin pe personaje, de unde rezulta caracterul etic exemplar al povestirii, iar stilul se caracterizeaza prin oralitate.
Apartine genului epic deoarece autorul isi exprima conceptia despre viata si lume in mod indirect, prin intermediul personajelor
Dimensiunea: constructia subiectului: un narator povesteste un singur fapt epic: idila dintre capitanul de mazili Neculai Isac si tigancusa Marga, existand un numar redus de personaje (Neculai Isac, Marga, Hasanache etc) si doar o succinta caracterizare a lor.
Este o naratiune subiectivizata deoarece intamplarile sunt povestite de Neculai Isac, care este si personaj al actiunii, deci intamplarile ajung la cititor prin prisma capitanului de mazili care se autocaracterizeaza "eram un om buiac si ticalos [.] Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare." Dupa ce se indragosteste de Marga, mancarea nu mai are pentru el "gust si pret", simte luand in mana blanita de vulpe, placerea tigancusei.
Caracter etic: pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului, comportamentul nobil al lui ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte, Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga.
Oralitate, demonstrata in primul rand prin caracterul fatic al povestirii = mentinerea unui permanent contact intre partenerii actului de comunicare, intre povestitor si ascultator.
Povesirea implica o relatie speciala intre narator si ascultatori, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia ascultatorilor si a le cultiva o stare de asteptare. Naratorul apeleaza la formule de seductie a ascultatorilor si de implicare a acestora in naratiune. "-Iubitilor prietini, [.] mie mi-a placut totdeauna sa beau vinul cu tovarasi. Numai dragostea cere singuratate. Divanul nostru-i slobod si deschis si-mi sunteti toti ca niste frati!"
Este povestire in rama deoarece:
se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in
"Hanu Ancutei"
spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos - hanul Ancutei),
in care mai multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Neculai Isac) relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toarna vin etc) si desfasurad o arta a discursului memorabila.
timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului ("demult, pe vremea celeilalte
Ancute", iar principala modalitate de expunere este evocarea.")
2. Limbajul personajelor
adecvat epocii evocate
popular, lipsit de figuri stilistice, dar cu o profunzime specifica naratorilor populari
arhaic, regional: "catastih", "cofaiel plin", "ulcica noua", "sunand din strune"
ceremonios: Oaspetii hanului desfasoara o un adevarat ceremonial: Comisul Ionita il
invita pe capitanul de mazili Neculai Isac "sa cinstim cu domnia ta o ulcica de vin nou" (ton respectuos). "mie mi-a placut intotdeauna sa beau vinul cu tovarasi. Numai dragostea cere singuratate"
limbaj poetic: in lumina "soarelui auriu" care stralucea intr-o "liniste ca din veacuri",
epitete expresive: "nas vulturesc", "obrazul smad", "sprancene intunecate"
asa cum afirma G. Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura,
in care se impleteste "graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici", o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.
arhaismele si regionalismele sunt folosite cu naturalete - limba literara usor accesibila
figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste
aproape de tot ("o lumina"), iar epitetele au rol caracterizor.
eufonie, muzicalitatea frazelor, oralitatea exprimarii
18. Prezina subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici.
Mara - Ion Slavici
Prin sptiu si timp actiunea se situeaza in perioada copilariei autorului, intamplarile desfasurandu-se in zona Aradului - Radna, Lipova, precum si la Budapesta, Viena, univers cunoscut de scriitor si posibil de identificat si in memorialistica lui Slavici. Romanul este alcatuit din 21 de capitole, uemarind destinul Marei, precupeata din Radna, al copiilor ei Persida si Trica. Vaduva, eroina, prin spiritul ei intreprinzator, reuseste sa duca o viata prospera. Asigura Persidei, cu eforturi financiare reduse, educatie corespunzatoare la calugarite, iar lui Trica ii ofera meseria de cojocar, dupa o perioada de ucenicie la Bocioaca.
Romanul se constituie ca o opera despre iubire si casnicie, proiectand in prim-plan dragostea dintre Persida si Natl, feciorul macelarului Hubar. Se poate vorbi si de un roman al Persidei - dragostea ei situandu-se intre teologul Codreanu, care o iubeste, si Natl, fiul macelarului bogat, dar de alta confesiune; alegerea este pentru cel din urma.
Sunt redate gradat, starile sufletesti ale Persidei, de la primele momente, in care-l vede de la fereastra chiliei manastirii pe Natl si de cand simte "ca nu mai poate sa fie ceea ce a fost", la cele doua intalniri ale tinerilor, la casatoria fara voie si la fuga lor, la reintoarcerea si asezarea in randul colectivitatii, potrivit traditiei.
Paralel cu viata Pwersidei este relevata si cea a lui Trica, si el personaj principal al romanului, care refuza sa faca compromisuri morale. Astfel, desi legat prin interese de familia Bocioaca, refuza o eventuala legatura cu sotia cojocarului, plecand in armata, pe front, desi Mara pare a-l impinge spre mrejele unei aventuri. "Nu dau nici un ban! raspunse Mara indaratnica, daca te vei incurca atata paguba! Ce pierzi? Nu e rusinea mea, nici a ta, ci a ei! Vorba e sa nu-ti umble gura". Se bucura atunci cand trica hotaraste sa plece si, disimuland, actioneaza exploziv: chiuie, bate din palme, imbratiseaza pe toata lumea. Aceasta este inca o dovada a punctului de rezistenta, a tariei, cu care se infrunta cu opinia multimii si rasturnarile imprevizibile de situatii exprimate de gandurile si reactiile Marei: "Tot n-avea nimeni fecior ca dansa!".
Fiindca opera este un roman al copiilor si parintilor trebuie relevat si modul in care Slavici rezolva cazul lui Brandi, prin casatoria cu Reghina. Incearca sa-l adopte pe psihopatul copil, dar plateste cu viata deoarece compensatia vine prea tardiva! Asadar, in numele unui imperativ etic, xn final, desi capitolul se numeste "Pace si liniste", Bandi in omoara pe batranul hubar - cazul fiind reditar, psihologic, mergand spre naturalism. Este si un roman al parintilor; in afara Marei, se releva cuplurile Hubar-Hubaroaie; Bocioaca-Marta.
19. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.
In centrul romanului sta destinul personajului principal, Ion. In aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totala. In realitate Ion este un personaj complex cu lumini si umbre, a carui suflet are parti greu de inteles si de explicat. Complexitatea personajului rezulta din sfasierea dramatica sub impulsul unor solicitari simultane si contrare: glasul pamantului si glasul iubirii.
Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion traieste o drama deplin motivata social si psihologic. Inca de mic el isi da seama ca traieste intr-o lume in care pamantul reprezinta totul: el conditioneaza pazitia sociala si relatia dintre oameni. In aceasta lume oricat de inzestrat ar fi omul el nu este apreciat dupa calitatile sale, ci dupa holdele de pamant pe care le are. Pamantul este deci garantia unei vieti indestulate si fericite. Asadar nu este vorba in cazul lui Ion de o sete atavica de pamant, ci de o dorinta fierbinte de a trai altfel.
Ion nu este un posedat al posesivunii, ci un om, care doreste sa-si schimbe viata intr-o lume, care nu-i ofera prea multe sanse. Astfel la inceput el isi lucreaza cu harnicie si indarjire pamantul putin si neroditor. Munca sa este insa fara rezultat; Ion se simte umilit de ceilalti. Cearta cu Vasile Baciu, bataia cu George, mustrarile preotului, reprosurile mamei, ca trage la saracie amplifica zbuciumul personajului. Pentru Ion pamantul inseamna mai mult decat stapanirea unui teren intins, inseamna demnitate, inseamna dorinta de a intra in rand cu oamenii. Singura solutie de a ajunge la pamant oferita de lumea in care traieste este casatoria cu o fata bogata. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunavoie, Ion se decide sa o seduca pe Ana. Setea de pamant intalneste in sufletul lui Ion o rezistenta puternica pentru ca Ion nu se hotareste usor sa o ia pe Ana de nevasta. Neputinta de a-si schimba viata il determina sa aleaga aceasta solutie. Defapt in vremea respectiva multi tineri saraci se insurau pentru avere cu fete bogate.
Romancierul insista asupra setei de pamant a personajului; aceasta manifesta fata de pamant un fel de adoratie patimasa: Cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul, cantarindu-l. Simtea o placere atat de mare vazandu-si pamantul, incat ii venea sa cada in genunchi si sa-l imbratisze. I se parea mai frumos, pentru ca era al lui. Iarba deasa, groasa, presarata cu trifoi, unduia ostenita de racorea diminetii. Nu se putu stapani. Rupse un smoc de fire si le mototoli incet in palme.
In fata holdelor de pamant Ion se simte coplesit; are sentimentul nimiciniei: Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-i. Se simti mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place. Suspina prelung, umilit si infricosat in fata uriasului: Cat pamant, Doamne!
Setea de pamant l-a stapanit pe Ion inca din copilarie: Totusi in fundul inimii lui rodea ca un cariu parerea de rau ca din atata hotar el nu stapaneste decat doua-trei crampeie, pe cand toata fiinta lui arde de dorul de-a avea pamant mult, mult, cat mai mult . Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: "trebuie sa aiba pamant mult, trebuie !" De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama.
Din momentul in care Ion se hotareste sa o ia pe Ana, el dovedeste o viclenie si o tenacitate calculata. Asistam la o adevarata inscenare erotica: joaca la hora, o cheama la poarta, o ignora cateva zile, o seduce si o paraseste. Daca pana la un punct el poate fi inteles in zbaterea sa pentru pamant, tratamentul inuman fata de Ana este aproape inexplicabil. Lacomia nemasurata a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu caruia ii ia tot pamantul.
Dupa ce obtine pamanturile, Ion se schimba. El dobandeste constiinta noii sale pozitii in lumea satului in ochi avea o lumina mandra, de biruitor, era plin de sine insusi, pe ulita umbla cu pasi mari si cu genunchii indoiti, vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si avere.
O scena semnificativa este aceea cand Ion, ametit de fericire se apleaca si-si saruta pamantul:
Acuma, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. . Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare.
Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul. si tot era al lui, numai al lui acuma.
Se opri in mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios ii tintuia picioarele, ingreunandu-le, atragandu-l ca bratele unei iubite patimase. Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasca in sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele.
Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele.
Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate pe pamantul ud. si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor.
Se ridica deodata rusinat si se uita imprejur sa nu-l fi vazut cineva. Fata insa ii zambea de o placere nesfarsita.
Isi incrucisa bratele pe piept si-si linse buzele simtind neancetat atingerea rece si dulceata amara a pamantului. Satul, in vale, departe, parea un cuib de pasari ascuns in vagauna de frica uliului.
Stapanirea pamantului ii da lui Ion senimentul puterii: Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori.
Isi infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cand ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, se inchina in fata lui.
Dupa casatorie trasaturile isi pierd treptat omenescul. In epoca respectiva si alti tineri s-au casatorit cu fete bogate fara sa iubeasca dar s-au resemnat si si-au cinstit familiile (Vasile Baciu). Abia dupa nunta Ion isi da seama ca odata cu pogoanele de pamant primeste si uratica satului.
El manifesta fata de Ana o cruzime si o brutalitate greu de inteles. Atitudinea sa inumana, certurile, bataile, vorbele grele, determina siniciderea Anei. Moartea Anei il surprinde, dar nu il schimba.
Groaza declansata de moartea Anei tine doar o clipa pentru ca gandul lui Ion se indreapta imediat la copil, ca singurul mostenitor al averii socrului sau. Nici moartea Anei, nici a copilului nu-l impresoineaza prea mult, decat in masura in care pamanturile lui Vasile Baciu depindeau de acestia.
Treptat Ion isi da seama ca fericirea nu sta in pogoanele de pamant si in sufletul sau se simte din nou glasul iubirii pentru Florica.
In finalul romanului Ion moare ucis de Geroge, deci printr-o moarte violenta care-i apare ca o pedeapsa pentru ca a vrut prea mult, pentru ca nu s-a stiut opri la timp.
Impotriva intentiei declarate a romancierului de a nu acorda atentie mestesugului stilistic, exprimarea este sugestiva. Romancierul foloseste expresii, comparatii potrivite pentru a fixa un peisaj, o situatie, o atitudine: In sfarsit se apropia craciunul. O iarna uraciosa se zbatea sa coboare pe pamant, dar parca nu avea inca destula putere. Vazduhul cernea mereu fulgi lenesi care se topeau pana sa ajunga jos si se prapadeau in baltoacele de noroi. Ion sosea totusi in toate noptile, nesmintit. Apoi, intr-o seara rascolita de zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea in intuneric, neagra ca un bivol adormit.
Constructia romanului este simetrica, alcatuita din:
2 capitole : Glasul pamantului, Glasul iubirii
6/7 subcapitole: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta; Vasile,
Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul
20. Prezinta constructia subiectului unui roman de G. Calinescu, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamant.
Actiune: succesiunea evenimentelor narate sau reprezentate intr-o opera epica respectiv dramatica, pe parcursul careia personajele sunt antrenate intr-unul sau mai multe conflicte.
Termenul este sinonim cu acela de subiect.
Conflict: lupta, opozitia intre doua personaje, atitudini, conceptii, sentimente, intre personaj si destin, intre personaj si societate. Conflictul este elementul esential care determina actiunea unei opere epice si mai ales dramatice.
Conflictul poate fi exterior (intre doua personaje sau intre personaj si societate) sau interior (intre ratiune si sentiment, intre datorie si pasiune)
Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.
In "Enigma Otiliei" se declanseaza un conflict exterior de interese pentru stapanirea averii batranului Costache Giurgiuveanu. Permanente generatoare de conflicte sunt Aglae si Aurica: dornice de a intra in posesia averii batranului, isi indreapta rautatea si ura impotriva Otiliei despre care cred ca stie sa se agate de gatul barbatilor pentru a-si satisface toate interesele.
Relatii spatiale si temporale:
Perspectiva temporala poate fi:
- cronologica sau continua - bazata pe relatarea in ordinea derularii evenimentelor ("Enigma Otiliei")
- discontinua - bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari - evocare sau reluare, flash-back. ("Ultima noapte.")
Perspectiva spatiala:
spatiu real si spatiu imaginar
Relatiile temporale si spatiale sunt bine conturate in incipitul romanului care cuprinde precizarea timpului si a spatiului desfasurarii actiunii, realizata prin tehnica detaliului: "Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece", Felix Sima sosese pe strada Antim pe care autorul o descrie minutios, detaliind aspectul caselor cu o "varietate neprevazuta a arhitecturii", din care naratorul surprinde "marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirilor, ciubucaria, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive", "umezeala care dezghioca varul", "uscaciunea, care umfla lemnaria" - toate facand din strada bucuresteana "o caricatura in moloz a unei strazi italice"
spatiu inchis si spatiu deschis
21. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda.
2 volume
tema rurala: satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrat prin familie,
taranime si drama ei istorica
valoarea de exceptie a "Morometilor" consta in densitatea epica, in
profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale.
VOLUMUL I
Expozitiunea: Actiunea este plasata cu 3 ani inatintea primului razboi
mondial, intr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti, intr-o perioada in care "timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare". Actiunea volumului I se petrece de la inceputul pana la sfarsitul verii, cand "timpul nu mai avea rabdare."
Incipitul romanului: intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete, impreuna cu cei 3 fii mai mari.
Scena cinei - detalii, ordine prestabilita. Ilie Moromete, tatal, cu 10 ani mai mare decat sotia lui, Catrina, venise in aceasta a doua casatorie cu 3 baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera 2 fete, Tita si Ilinca si inca un baiat, Niculae, mezinul familiei. Masa mica, joasa, rotunda, in tinda, asezati "unul langa altul, dupa fire si neam". Atmosfera tensionata: Paraschiv, Nila si Achim vs Catrina, Ilie Moromete vs Niculae. Catrina Moromete - un pogon de pamant pe care il vanduse Moromete si pe care ea il revendica. Paraschiv, Nila si Achim , aflati in conflict cu Moromete deoarece acesta "nu face nimic, sta toata ziua", planuiesc sa plece cu oile la Bucuresti. Datoriile la banca, plata "foncierii" il fac pe Moromete sa ii vanda lui Tudor Balosu salcamul.
Taierea salcamului - detalii ce se aduna progresiv si simbolistica dramatica: inceputul declinului familiei Moromete si al satului traditional.
Poiana lui Iocan - se adunau gospodarii, cei care sunt "nici saraci, nici
bogati", intre care Moromete, Cocosila, Dumitru lui Nae, citesc ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor.
Scena "foncierii". Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vede pe prispa casei doi oameni care il asteptau. Unul dintre ei era Jupuitu, agent de urmarire, venise dupa taxa restanta in valooare de 2863 de lei. Moromete "joaca" scena "foncierii" cu o gama inepuizabila de tertipuri, in final platind doar 1000 de lei.
Scena secerisului. Sunt prezentate datini din viata satului tradinitonal.are
reguli precise, iar recolta din anul respectiv era foarte buna.
Fuga lui Paraschiv, Nila si Achim la Bucuresti, luand cu ei oile, caii
toti banii si cele mai bune covoare. Moromete ii vinde lui Balosu un lot de pamant si locul din spatele casei , reusind sa-si plateasca taxele.
Celelalte planuri de actiune sunt reprezentate de destinele altor familii
care nu se intersecteaza cu destinul familiei Moromete si nu se influenteaza reciproc: conflictul lui Tudor Balosu cu fiica sa deoarece aceasta fuge. Birica, Vasile Botoghina se cearta cu sotia sa deoarece voia sa vanda pamant pentru a se trata la plamani.
VOLUMUL AL II-LEA
Moromete se schimbase. Inceputul : "In bine sau in rau se schimbase
Moromete?"- se apucase de negot, castiga bani buni, dar pe Niculae nu-l mai lasa la scoala.- "beneficiu". Baietii care fugisera la Bucuresti pierdusera tot si nu se alesesera decat cu un serviciu la "ucebe".
Morometii primisera o scrisoare de la baieti: Paraschiv lucra ca sudor la
tramvaie, Nila era portar la un bloc si Achim avea un mic magazin de "Consum alimentar".
Moromete pleaca la Bucuresti sa-si aduca feciorii inapoi, insa acestia refuza. "Mana mea asupra voastra nu mai exista".Era in anul in care incepuse razboiul. Nila moare in razboi, in batalia de la Cotul Donului, iar Paraschiv moare de tuberculoza.
Autoritatea lui Moromete scade atat in familie cat si in sat.
Venirea comunistilor si colectivizarea. Personaje nou introduse de autor
care intruchipeaza prostia si ambitia celor obscuri de a veni la putere si de a schimba lumea. Venetici si oameni pripasiti in sat, prezentati cu ironie ocupa acum locurile importante.: Bila- reprezentantul A.R.L.U.S, moldoveanul Mantarosie, lipoveanul Adam Fantana, Zdroncan - secretarul sfatului si unul din cei 13 copii ai lui Traian Pisica, Plotoaga, presedintele consiliului popular, Isosica, Vasile al Moasei, Ouabei. Niculae Moromete ajunge activist de partid, insa in urma unei incaieraari pe aria de la Cotigeoaia este demis. Isi continua studiile, ajunge inginer horticultor si se insoara cu Marioara lui Adam Fantana, care este si ea asistenta medicala, nu mai este taranca.
Moartea lui Ilie Moromete. Avea aproape 80 de ani, era imputinat la
trup, fara sa aiba vreo boala anume. Ii spune doctorului crezul sau in viata: "Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!"
22. Ilustreaza conceptul operational narator omniscient, folosind ca suport un textt narativ studiat.
Naratorul omniscient - (Ion) este cel care cunoaste gandurile personajelor, intentiile acestora, pe care le nareaza la persoana a III-a. Este atotstiutor si obiectiv.
Liviu Rebreanu isi lasa personajele sa actioneze liber, sa-si dezvaluie firea, sa izbucneasca in conflicte dramatice, sa-si manifeste modul de a gandi si de a se exprima, creand astfel primul roman modern. Naratorul desi prezinta cu obiectivitate intamplarile la care iau parte personajele, este omniscient in sesnul ca stie ce gandesc: utilizand sondajul psihologic, Liviu Rebreanu surprinde cu finete patima lui Ion pentru pamant: 2 scene simetrice, cu semnificatii antitetice
Glasul pamantului, zvarcolirea: personajul se simtea "mic si slab, cat un vierme pe
care il calci in pcioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place." Pamantul = "falnic si neindurator stapan". "Cat pamant, Domane!". El recunoaste ca dragostea de pamant l-a stapanit din copilarie: "vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat printr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie!. De atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama."
Glasul iubirii, sarutarea: Ion devine urias, iar pamantul ajunge umilit si cucerit ca
o iubita credincioasa: "pamantul se inchina in fata lui tot.si era al lui, numai al lui acuma.[.] Apoi incet, cucernic, fara a-si da seama. Se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. [.] Isi infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cum ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, se inclina in fata lui"
"Cat e de slabuta si de uratica!. Cum sa-ti fie draga?" "Uite pentru cine rand ocari si sudalmi!"
Anticipeaza - "ma molesec ca o baba naroada.parca n-as fi in stare sa ma scutur din calicie. Las' ca-i buna Anuta."
23. Ilustreeaza conceptul operational personaj-narator, folosind ca suport un text narativ studiat.
Stefan Gheorghidiu - Ultima noapte
Naratorul reprezinta instanta intermediara intre autor si cititor, este cel ce relateaza suita evenimentelor, care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Naratorul nu se confunda cu autorul. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."
25. Ilustreaza conceptul operational personaj "tipic", folosind ca suport un roman de G. Calinescu.
Costache Giurgiuveanu - tipul avarului
Inaintea aparitiei romanului "Enigma Otiliei" G. Calinescu sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria impusa de Camil Petrescu, a sincronizarii obligatorii a literaturii cu filosofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, inscriindu-se astfel in realismul modern al secolului al XX-lea.
Personaj central al romanului, a carui avere polarizeaza aparitia celorlalte personaje, Costache Giurgiuveanu intruchipeaza tipul avarului, inscriindu-se in
descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere.
Mediul il caracterizeaza indirect, aspectul exterior si interior al casei
paraginite, aflate aproape in ruina, trimitand, cu toate detaliile descriptive, catre avaritia personajului. Arhitectura casei dezvaluie intentia de a "executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite".
Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile favoruri banesti obtinute de la Pascalopol, socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin inchirierea unor imobile pentru studenti de la care confisca materiale medicale in cazul intarzierii la plata intretinerii motiveaza avaritia personajului, mai ales ca el se supune unor privatiuni personale de hrana, imbracaminte, ingrijiri medicale. Vrea sa-i construiasca o casa "fe-fetitei", dar foloseste materiale foarte ieftine, stranse de la demolari, iar planul arhitectural il face singur. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite, se teme mereu sa nu fie vazuti de cineva si nu ii depune la banca deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa vada permanent banii pe care ii iubeste mai mult decat orice pe lume.
Tinuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lana de o grosime "fabuloasa" si "plini de gauri", unghiile netaiate, ghete de gumilastic, nadragii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara, constituind o alta modalitate indirecta de caracterizare, accentuand avaritia personajului.
Desi autorul il umanizeaza pe Costache Giurgiuveanu prin dragostea sincera pentru Otilia, batranul nu reuseste sa o materializeze. Sentimentele paterne nu sunt suficiente pentru a legaliza adoptia fetei, a face testament sau a depune o suma de bani la banca, intr-un cont pe numele ei, desi este convins ca asa ar fi fost drept si cinstit. Patima pentru bani si avaritia sunt mai puternice si il fac sa ezite, dovedind un caracter slab. Otilia il intelege la randul ei si nu poate fi suparata pe "papa" care este "un om bun, dar are si el ciudateniile lui"
Relatia cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta izvorata din teama de a fi jefuit. Se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, potential atentator la averea sa, ceea ce il face sa ii si spuna lui Felix la inceputul romanului "nu-nu sta nimeni aici". Ii banuieste mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc averea, dupa primul atac cerebral isi captuseste pantalonii si tine banii permanent la sine, situatia devenind dramatica atunci cand, dupa cel de al doilea atac cerebral, desi ar fi scapat cu viata, Stanica Ratiu ii fura pachetul cu bani. Cand vede ca i se smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima intreaga sa existenta, moare cu groaza intiparita pe chip, articuland cu disperare: "ba-banii, pu-pungasule"
26. Exprima-ti opinia despe valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative.
1. Structura textului narativ
Expozitiune: relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o tara mai indepartata", "tocmai la o margine a pamantului"
Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete.
Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui = Harap-Alb si forte malefice = Spanul) Fiul cel mic - span - Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei Imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica
Punctul culminant: moare Harap -Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb
Deznodamantul: nunta imparateasca.
2. Limbajul - Oralitatea stilului este data de impresia de spunere a intamplarilor in fata unui public, a unui auditoriu si nu pt cititori. Este realizata prin:
Dialog: "- Asa a fi, n-a fi asa, zise mama, vreu sa-mi fac baietul popa, ce ai tu? -
numaidecat popa, zise tata."(Amintiri din copilarie)
Folosirea dativ etic ("mi ti-l insfaca")
excalamatii, interogatii, interjectii ("hai, hai !", "iacata-oi, ia")
expresii onomatopeice ("zbarr","teleap-teleap-teleap")
imprecatii si apostroafe ("Numai de nu i-ar muri multi inainte. Sa traiasca 3 zile cu cea
de-alaltaieri")
adresare directa : "Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa
ascultati"
diminutive ("trebusoara", "buzisoare")
formule specifice - cu "vorba" ("vorba ceea", "vorba unei babe", "vorba cantecului")
eruditia paremiologica (citeaza des proversbe si zicatori): "Cine poate , oase roade,
cine nu ncii carne moale", "Sa nu dea Dumnezeu omului cat poate el suferi".
Versuri : "La placinte/Inainte/Si la razboi/Inapoi"
Cuvinte si expresii populare "m-ai bagat in toate grozile mortii", "a mana porcii la
jir","farmazoana".
27. Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Mihail Sadoveanu, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative.
1.Modalitati ale nararii: povestirea.
Povestirea este specia genului epic, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinsa decat schita, care se limiteaza la nararea unui sigur fapt epic, si avand un numar redus de personaje.
Trasaturi: Povestirea este o naratiune subiectivizata, adica relatarea este facuta din perspectiva povestitorului, fie ca participant sau doar ca mesager al intamplarii. Accentul cade pe situatia narata si mai putin pe personaje, de unde rezulta caracterul etic exemplar al povestirii, iar stilul se caracterizeaza prin oralitate.
Apartine genului epic deoarece autorul isi exprima conceptia despre viata si lume in mod indirect, prin intermediul personajelor
Dimensiunea: constructia subiectului: un narator povesteste un singur fapt epic: idila dintre capitanul de mazili Neculai Isac si tigancusa Marga, existand un numar redus de personaje (Neculai Isac, Marga, Hasanache etc) si doar o succinta caracterizare a lor.
Este o naratiune subiectivizata deoarece intamplarile sunt povestite de Neculai Isac, care este si personaj al actiunii, deci intamplarile ajung la cititor prin prisma capitanului de mazili care se autocaracterizeaza "eram un om buiac si ticalos [.] Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare." Dupa ce se indragosteste de Marga, mancarea nu mai are pentru el "gust si pret", simte luand in mana blanita de vulpe, placerea tigancusei.
Caracter etic: pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului, comportamentul nobil al lui ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte, Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga.
Oralitate, demonstrata in primul rand prin caracterul fatic al povestirii = mentinerea unui permanent contact intre partenerii actului de comunicare, intre povestitor si ascultator.
Povesirea implica o relatie speciala intre narator si ascultatori, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia ascultatorilor si a le cultiva o stare de asteptare. Naratorul apeleaza la formule de seductie a ascultatorilor si de implicare a acestora in naratiune. "-Iubitilor prietini, [.] mie mi-a placut totdeauna sa beau vinul cu tovarasi. Numai dragostea cere singuratate. Divanul nostru-i slobod si deschis si-mi sunteti toti ca niste frati!"
Este povestire in rama deoarece:
se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri
cuprinse in "Hanu Ancutei"
spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos - hanul Ancutei),
in care mai multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Neculai Isac) relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toarna vin etc) si desfasurad o arta a discursului memorabila.
timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului ("demult, pe vremea celeilalte
Ancute", iar principala modalitate de expunere este evocarea.")
Hanu Ancutei - Fantana dintre plopi - M. Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.). In cazul povestirii "Fantana dintre plopi", autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar/receptor. Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, insa se situeaza in lumea reala unde ele duc, independent de textul literar, o viata autonoma.
Autorul, Mihail Sadoveanu, este asadar creatorul universului epic din "Fantana dintre plopi", iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea intre autor si cititor.
Atat naratorul cat si personajul (element principal al unei opere epice, care determina actiunea si care se afla in mijlocul evenimentelor) sunt manuite de autor in scopul dorit de acesta si in conformitate cu propria viziune asupra veridicitatii relatarii.
Povesirea implica o relatie speciala intre narator si cititor, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia cititorului si a-i cultiva o stare de asteptare.
Exista in "Fantana dintre plopi" doua tipuri de naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Tara-de-Sus. Relatarea se face in pricipal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I "noi" in fata acestei categorii de personaje ("noi, gospodarii si carausii din Tara-de-Sus"), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca intamplarea in care si-"a pierdut o lumina"). Aici incepe povestirea propriu-zisa, "povestirea in povestire", devenind povestire in rama.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."
3. In finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, ("Noi gospodarii si carausii din Tara-de-Sus am ramas tacuti si mahniti").
28. Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu
Scrisoarea I
Miscare literara si artistica aparuta in Europa la sfarsitul secolului al 18-lea, romantismul s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei creatoare si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.
Considerat ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu ilustreaza in poemul filozofic de factura romantica "Scrisoarea I" conditia nefericita a omului de geniu - tema proprie romantismului -, in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.
"Scrisoarea I" se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei, amandoua fiind apreciate de romantici.
Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv eminescian si romantic:
"Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie";
"Luna, tu, stapan-a-marii, pe a lumii bolta luneci
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci;"
Dintre motivele romantice apare si motivul timpului filozofic bivalent: timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): "Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare" si timpul universal (eternitatea): "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate"
Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza (procedeu artistic ocupand locul principal structura poeziei romantice): ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic ("cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par") in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar". Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supus destinului este preluata de Eminescu de la Schopenhauer :
"Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotriva-I stapaneste raza ta si geniul mortii"
Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!"
Autorul aduce in continuare in prim plan "batranul dascal", face portretul savantului
simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :
"Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic
Universul fara margini e in degetul lui mic"
Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care "il poarta gandul indarat cu mii de veacuri", autorul vede haosul primordial , cand "nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns", cand "in sine impacata stapanea eterna pace", gandurile fiind generate de intrebari filozofice:
"Fu prapastie? genune?Fu noian intins de apa?
N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa"
Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, Eminescu isi imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central. Este vazuta sociogonia, omenirea fiind definita prin metafore sugestive pentru efemeritatea ei in univers, din care strabate cu subtilitate o ironie amara tipic eminesciana privind superficialitatea lumii si anticipand satira din tabloul al IV-lea: "noi copii ai lumii mici", "musunoaie de furnici", "microscoapice popoare", "musti de-o zi".
Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice,
dupa care totul revine la "eterna pace"
Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice, dovada ca tabloul al IV-lea se constituie intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;
Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin antiteza specifica poetilor romantici:
Antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric
Antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par / Altul cauta
in lume si in vreme adevar"
Antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori
neghiobi"
29. Evidentiaza elemente de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (doua elemente la alegere, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta ).
Secventa poetica: sir de imagini care se succed intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar, concentrand o idee literars. De exemplu, geneza universului constituie o secventa poetica. Secventa poetica este marcata la nivelul limbajului de conjunctia adversativa "dar" care schimba planurile, trecand de la secventa poetica a haosului primordial in care stapanea "eterna pace" la cea a genezei proriu-zise: preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, autorul imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central ce stabileste un raport intre cei doi termeni: haosul care este Mama si punctul care devine Tatal:
"Dar deodat-un punct se misca.cel dintai si singur.Iata-l!
Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal."
Imaginile care se succed acestui sambure creator vin sa infatiseze nasterea lumii, desavarsind secventa poetica a genezei cosmice: "Negura eterna" se desface in "fasii", "rasare lumea, luna, soare si stihii", toate imaginile contribuind la nasterea vetii pe pamant, sociogonia constituind insa subiectul urmatoarei secvente poetice.
Relatii de opozitie: Multitudinea relatiilor de opozitie sub forma antitezei, procedeu artistic ce ocupa locul central in poezia romantica, vin sa argumenteze apartenenta poemului filosofic la romantism.
Se intalneste pe parcursul poemului:
opozitia (antiteza) intre timpul individual (masurabil, curgator,
ireversibil): "Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare" ii timpul universal (eternitatea ): "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate"
sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale
vazute in relatie de opozitie (antiteza), "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!": ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic ("cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par") in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar".
autorul aduce in continuare in prim plan "batranul dascal", face portretul
savantului simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe relatii de opozitie (antiteze) intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal:
"Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,
Altul cauta in lume si in vreme adevar",
intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :
"Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic
Universul fara margini e in degetul lui mic"
Exista
Relatii de opozitie ideatice: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par /
Altul cauta in lume si in vreme adevar"
Relatie de opozitie la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii
ori neghiobi"
Relatiile de simetrie se intalnesc intre
Incipitul si finalul poemului, amandoua aducand in prim plan acelasi cadru nocturn
tipic romantic aflat sub tutela lunii.
Imaginea haosului primordial, a increatului, stapanit de eterna pace: "Si in sine
impacata stapanea eterna pace!" si cea de dupa stingerea Universului, "Caci in sine impacata reincep-eterna pace."
30. Prezinta particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedeele artistice, elementele de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
Antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric
Antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par / Altul cauta
in lume si in vreme adevar"
Antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori
neghiobi"
Secventa poetica: sir de imagini care se succed intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar, concentrand o idee literara.
De exemplu , secventa poetica exprimata in versurile
"Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi"
este definitorie pentru estetica uratului, inovatie stilistica adusa de Arghezi in literatura romana. Autorul s-a straduit sa investigheze teme si motive lirice mai putin abordate de catre poetii care l-au precedat. A largit universul poetic, inventand noi surse de inspiratie lirica de o frumusete neasteptata , extrasa din conotatiile sublime ale "bubelor, mucegaiurilor si noroiului", inaugurand estetica uratului.
Apropiindu-se de convingerea critica a lui Calinescu (formulata in Principii de estetica), Tudor Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa nu poate fi transformata in fapt artistic si din care beneficiarul produsului estetic sa nu poata extrage o plida semnificativa; totodata, el nu admite distinctia intre cuvintele poetice si non-poetice, apreciind ca limbajul in sine este capabil sa devina o mare poezie, prin geniul lingvistic al celui care il manuieste si ii acorda semnificatii nebanuite: "Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi". "Bubele", "mucegaiul si noroiul" sunt termeni apartinand realitatii, instrumente ale creatiei materiale. Prin actul creator, ele devin "frumuseti si preturi noi", instrumente ale creatiei spirituale. Este aici un tablou dinamic ce exprima transfigurarea realului, caci ce altceva este arta decat o recreare , o transfiguare a realitatii?
Este o opera literara care contine o expunere a unor perceptii(idei) referitoare la creatia poetica, folosind mijloace artistice.
Poezia "Cuvant" publicata in volumul "Carticica de seara" poate fi considerata o arta poetica in care poetul defineste cu mijloacele literaturii, una din temele creatiei sale.
Poetul pune in discutie raportul scriitor -carte-cititor si defineste actul creatiei.
Titlul poate semnifica o prefata si este constituit din subst. "Cuvant'' el semnificand cuvantul care construieste o lume imaginara.
Tema poeziei poate fi rezumata intr-un singur cuvant: creatie, miracol, talent, adica poetul defineste creatia artistica sau opera literara in general.
Continutul textului
Textul poeziei se structureaza pe baza a 3 idei dominante
Relatia autor-cititor fiind prima idee a textului, este reliefata de la inceput prin adresarea directa, sincera si modesta a autorului catre cititor, caruia i se destainuie. Citat: vers 1-5
Stradania poetului este de a alege cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima intreaga bogatie de sensuri. Citat: vers 5- 10
"deci cartea", poezia este viata dar si cantec, armonie de suflet si trebuie cantata pe violoncel, harpa sau cimpoi. Citat: vers 10-14
poetul se vrea un vrajitor care sa-i ofere cititorului o carte a universului miniatural. Citat vers 15-20
Secventa urmatoare defineste creatia poetica prin care se creeaza o lume imaginara, accentuand asupra ideii de fictiune si a dificultatii actului creator. Citat: vers20- pana la capat
Trasaturile artistice ale textului
Raportul dintre autor si cititor este exprimat prin folosirea unor verbe la pers. I, a unor pronume de pers. I si a II-a si a unui subst. in cazul vocativ "cititorule"
Verbele folosite la modul indicativ, conjunctiv sau conditional(as fi voit sa fac, sa strecor, am rascolit) au in vederea creatiei, exprimand diferite etape ale acestuia.
Neologismele ("molecule", "celule") stau alaturi de cuvinte sau expresii populare sau regionale :"Brotacel", "Tandara", "Scama", "Nitica"
Caracterul liric sau poetic al poezie este accentuat si de topica propozitiilor(ordinea lor care contin inversiuni sau intercalari de cuvinte.
In poezia "Cuvant: se remarca originalitatea versificatiei.
Concluzii
Toate trasaturile specifice ale acestei poezii evidentiaza originalitatea intregii poezii a lui Arghezi. Poetul este creatorul unui limbaj poetic nou prin folosirea originala a metaforelor: "tandara de curcubee", "scama de zare", "drojdii de roua"
Poezia impresioneaza de asemenea prin noutatea si puterea de sugestie a expresiei poetice.
I. Comicul de caractere.
Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta "starii civile". In comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.C personajele sunt tipice, adica reprezentative pentru o categorie umana si in acelasi timp sunt lineare (neschimbate), de la inceputul si pana la sfarsitul comediei. Fiecare personaj are o anumita trasatura de caracter si de aceea personajele pot fi calificate astfel:
- din punct de vedere politic: - tipul demagogului - Nae Catavencu si Agamita Dandanache;
tipul functionarului abuziv si autoritar - Tipatescu;
tipul functionarului slugavnic - Ghita Pristanda;
tipul femeii autoritare si voluntare - Zoe Trahanache;
tipul politicianului abil - Zaharia Trahanache;
tipul cetateanului alegator - cetateanul turmentat.
- din punct de vedere familial: - tipul junelui-prim - Tipatescu;
tipul sotului incornorat - Zaharia Trahanache;
tipul femeii infidele si cochete - Zoe Trahanache
Nae Catavencu este tipul demagogului politic. Siret si volubil, dornic de chiverniseala, practica doua profesiuni - avocat si gazetar. Se adapteaza usor oricaror imprejurari, nu are ticuri verbale ca celelalte personaje, e violent cand se stie stapan pe situatie, lingusitor, umil si servil cand se stie vinovat. Arogant, inflexibil cat timp are scrisoarea, devine lipsit de demnitate, tarandu-se la picioarele Joiticai, acceptand sa conduca manifestatia cand nu mai are scrisoarea.
Agamemnon Dandanache mai canalie decat Catavencu (pentru ca nu restituie scrisoarea), mai
prost decat Farfuridi este tipul oportunistului. Creeaza situatii penibile confundandu-l pe Trahanache cu Tipatescu si considerandu-l pe acesta sotul Joiticai. Autorul isi surprinde personajul foarte bine in afirmatia: "am gasit un personaj mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu". Este o ridicularizare a personajului deoarece el poarta numele strasnicului razboinic din opera lui Homer, Agamemnon, cuceritor al Troiei.
Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este tipul junelui-prim din teatrul clasic, tip abil, cuceritor
de inimi, dominat de un puternic orgoliu, cu o gandire medievala. Este fixat intr-un triunghi conjugal banal banuit de toti, isi considera functia politica drept un act de misionarism, traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite, in realitate este un barbat tinut din scurt de o femeie voluntara, are unele accese de independenta, dar in fond se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe, incadrarea cea mai exacta o face Pristanda : "Mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco cu banii lu' Trahanache."
Zaharia este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara (la santajul lui Catavencu pregateste un contrasantaj); posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul "intr-o sotietate fara moral si fara printipuri, care va sa zica ca nu le are". Temperamentul sau domol, intr-un fel si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal "ai putintica rabdare", dar si de numele care creeaza ideea de tergiversare, de zahariseala (trahanaua este o coca moale). Are capacitatea de a se adapta dupa cum ii dicteaza "enteresu"l sau ordinelor celor "de la centru". Prezidentul "atator comitete si comiti"i este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza cu fermitate sa creada in autenticitatea scrisorii de amor.
Cetateanul turmentat reprzinta majoritatea alegatorilor manevrati de cei puternici dupa bunul lor plac: "Da, eu cu cine votez?". Intr-un moment de luciditate, la replica lui Tipatescu: "Voteaza pentru cine poftesti", acesta raspunde: "Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta".
Zoe Trahanache, la randul sau, este cea mai distinsa figura feminina din teatrul lui Caragiale. Este o femeie voluntara si autoritara, care joaca insa comedia slabiciunii feminine nu avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, vulgara ori lipsita de sentiment. Speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, facand uz de lacrimi, lesinuri si de alte arme "din arsenalul lamentatiei feminine", nereusind, pune piciorul in prag si-si dovedeste firea autoritara strigand: "Eu il aleg, eu si cu barbatu-meu". Cand isi da seama ca Nae Catavencu este invins, il iarta si ii castiga devotamentul amintindu-i ca mai sunt si alte prilejuri de a ajunge deputat. Gestul acesta savarsit cu naturalete si fara ranchiuna e una din armele seductiei pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache la cetateanul turmentat, acesta din urma vazand in ea "o dama buna".
2 . Comic al situatilor
Caragiale foloseste scheme tipice, modalitati cunoscute in literatura comica universala, cum ar fi incurcatura, confuzia, coincidenta, echivocul, revelattiile succesive, quiproqu-ul (inlocuirea cuiva prin altcineva, substituirea, acumularea progresiva, repetitia, evolutia inversa, interferenta).
exemplu: - pierderea si gasirea scrisorii.
- aparitiile neasteptate ale cetateanului turmentat.
- prezenta unor grupuri insolite:
- triunghiul conjugal: Zoe, Trahanache si Tipatescu.
- cuplul Branzovenescu - Farfuridi.
- diversele combinatii de adversari.
- indicatiile de la centru privind alegerea lui Dandanache.
- confuzia facuta de Dandanache intre identitatea lui Trahanache si a
lui Tipatescu .
Drama este o piesa de teatru cu un continut grav, tratat uneori intr-o maniera comica, ceea ce permite amestecul celor doua categorii fundamentale ale genului dramatic: comicul si tragicul. Drama este o specie moderna a genului dramatic, rezultat al unei mai mari libertati de creatie. In drama se regasesc mai multe curente literare printre care si romantismul. Romantismul este un curent literar aparut in prima jumatate a secolului al XIX-lea, in Anglia, Germania si Franta.
Piesa "Razvan si Vidra" este o drama romantinca care urmareste destinul lui Razvan, evoluand de la conditia sa de tigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. In aceasta piesa intalnim mai multe trasaturi ale romantismului cum ar fi evaziunea in trecut, istorie sau traditie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin si de la un studiu istoric consacrat lui Razvan de Nicolae Balcescu. Intalnim motivul destinului care aminteste de tragedia greaca antica: "Tu! Da, tu esti o unealta a puterii fara nume,/ Care tese nevazuta toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca blandul mielusel / Face rele peste, far' s-o stie singur el!". La nivel artistic predomina antiteza, procedeu specific romantismului, antiteza pe care o putem observa foarte bine intre Razvan si Zbierea, personaje care in final isi gasesc sfarsitul impreuna datorita aceluiasi motiv: dorinta de putere si lacomia: "Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, sa fiu intocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea si mandria, el cu prada si averea! / Dar ce-i mai trebui acuma mii de galbeni in gramezi? - Ce-mi foloseste domnia? Pe-amandoi aci ne vezi / Praf, pulbere si cenusa! Nebuni, ce din lacomie, / El pentr-o biata lescaie, eu pentr-un ceas de mandrie". Mai intalnim deasemenea si comparatia romantica "O fapta cat de frumoasa, ca o floare cu otrava, / Tainuieste cateodata pieirea cea mai grozava!" Este intalnit si umorul popular: "Bre! Ce de mai boierime! Doi jupani s-o jupaneasa! / Parca-i la curtea domneasca! / O adunatura aleasa!", proverbul popular: "Fie paine cat de rea, / Tot mai dulce mi se pare, cand o stiu din tara mea", dar si versuri cu valoare de pamflet social: "Astfel si boierul asta e painjinul satul, / Gata sa-si mai dreaga cursa, tot strigand ca nu-i destul!" si versuri de factura populara: "Moartea-i mireasa/ Normantu-i casa, / Viermii sunt nasi, / Hai la vrajmasi!" In aceasta piesa apare si motivul romantic al visului prevestitor: "Visul meu! Grozavul vis! / Si de ce eu stau aicim cand Razvan infrunta focul? / Dati-mi arma! Langa dansul, in primejdie mi-e locul". Alaturi de acest motiv il intalnim si pe acela al sortii schimbatoare: "Necrutand nimica-n lume, nestiind nimica sfant, / Uitam ca viata-i o punte dintre leagan si mormant!".
La nivelul personajelor intalnim eroi romantici, eroi exceptionali in situatii exceptionale: Razvan este dominat de trasaturi puternice de caracter. Ca erou romantic el este structurat contradictoriu: inzestrat cu calitati de exceptie, de care este constient, dar neputiincios in afirmarea lor, pentru ca drama Razvan si Vidra este, in primul rand, dupa cum spunea G. Calinescu, drama individului apasat de prejudecata publica: "Eu, tigan! Euo, Jupane! / Decat, vai, decat amar, / Mai dulce-i spanzuratoarea / Nu mai astept in zadar!" Comportamentul si faptele sale arata insusiri alese: stiutor de carte: "Dintre mii de tiganime, stiut-am sa-nvat scrisoare / sarbeasca si romaneasca, incat ajunsei de mic / In casa mitropoliei cel mai istet gramatic", cinstea: "Mama, buna maiculita, din mormant ar tresari / De-ar sti ca in pieptu-mi se misca pacatul de-a talhari", generozitatea, cutezanta in lupta pentru dreptate si curajul raspunderii: "El nu-i vinovat sarmanul; cantecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit si pace!"
Suflet generos, Razvan se comporta dupa legile morale nescrise ale haiducilor. Cand e prins Zbierea, din cauza caruia fusese facut "rob pentr-un galben", Razvan il iarta: "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau / E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!"
Avantul romantic al personajului se impleteste cu clasicismul constructiei realizata intr-o structura unitara echilibrata.
In opera "Razvan si Vidra" se mai regasesc si alte caracteristici specifice romantismului cum ar fi amestecul genurilor sau subiectivismul. Romantismul promoveaza alaturi de poezia lirica sau proza si dramaturgia, creand astfel noi specii printre care si drama.
Prin incercarea de a reda culoarea locala si atmosfera epocii, prin alegerea unor personaje care intruchipeaza caractere puternice, dominate de cate o pasiune devoratoare, care ii sustin pe parcursul devenirii lor, dar le provoaca in final infrangerea si chiar tendinta de a amesteca solemnitatea tragicului cu omenescul, cu trasaturile individuale care umanizeaza personajele, Razvan si Vidra este o piesa romantica, desi apare, intr-un moment cand curentul romantic incepea sa dispara.
Piesa apeleaza la o serie de conventii si teme cunoscute in literatura romantica, pe care autorul le dispune in cadrul unei existente istorice reale, cum ar fi: tea saracului imbogatit din intamplare,care refuza bogatia, a stapanului devenit robul robului sau,a celui dispretuit care se ridicadatorita meritelor sale proprii, sau tema razbunarii prin bunatate.
Toate aceste sunt teme romantice prin faptul ca includ elementul caracteristic al antitezei, al contrastului dintre doua situatii.
Pentru descrierea si realizarea scenica a acestor situatii dramatice romantice, autorul utilizeaza frecvent procedee retorice, in general declamative si bazate pe exagerari, pe o viziune hiperbolica a realitatii, toate acestea fiind caracteristice teatrului romantic, si facand din Razvan si Vidra o drama romantica.
La nivelul personajelor intalnim eroi romantici, eroi exceptionali in situatii exceptionale: Razvan este dominat de trasaturi puternice de caracter. Ca erou romantic el este structurat contradictoriu: inzestrat cu calitati de exceptie, de care este constient, dar neputiincios in afirmarea lor, pentru ca drama Razvan si Vidra este, in primul rand, dupa cum spunea G. Calinescu, drama individului apasat de prejudecata publica: "Eu, tigan! Euo, Jupane! / Decat, vai, decat amar, / Mai dulce-i spanzuratoarea / Nu mai astept in zadar!" Comportamentul si faptele sale arata insusiri alese: stiutor de carte: "Dintre mii de tiganime, stiut-am sa-nvat scrisoare / sarbeasca si romaneasca, incat ajunsei de mic / In casa mitropoliei cel mai istet gramatic", cinstea: "Mama, buna maiculita, din mormant ar tresari / De-ar sti ca in pieptu-mi se misca pacatul de-a talhari", generozitatea, cutezanta in lupta pentru dreptate si curajul raspunderii: "El nu-i vinovat sarmanul; cantecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit si pace!"
Suflet generos, Razvan se comporta dupa legile morale nescrise ale haiducilor. Cand e prins Zbierea, din cauza caruia fusese facut "rob pentr-un galben", Razvan il iarta: "Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau / E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!"
Avantul romantic al personajului se impleteste cu clasicismul constructiei realizata intr-o structura unitara echilibrata.
Junimea = societate culturara constituita la Iasi prin 1863-1864,dupa opinia fondatorilor ei, cinci tineri intelectuali: Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor si Theodor Rosetti pe care afinitatile dintre personalitatile lor ii unesc intr-un cenaclu in care se dezbat public probleme culturale de seama din epoca de dupa 1860: probleme de ortografie si limba, proiectarea unei antologii de poezie romaneasca, organizarea unor conferinte prin care sa raspandeasca in public o serie de cunostinte istorice, politice, economice si de cultura.
Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Tudor Vianu apreciaza ca Junimea reuneste cele mai mari personalitati intelectuale ale vremii.
Istoric:
1864-1874 cu un caracter polemic, vizand problemele legate decultura, literatura, limba.
1874-1885 etapa formarilor marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici etc. .
In 1870-1890 literatura atinse apogeul in cele trei compartimente ale sale: proza, poezie si dramaturgie = epoca nmarilor clasici.
dupa 1885, 'Junimea' si redactia de la 'Convorbiri literare' se muta la Bucuresti. Revista cerceteaza inspecial filozofia, istoria, geografia; dobandeste un caracter academic.
Convorbiri literae = revista cu cea mai mare longevitate; apare intre 1867 si 1944, constituind cel mai important moment al presei romanesti.
Perioade:
1867-1886 reprezinta perioada de glorie.
1886-1944 apare la Bucuresti, avandu-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, predand apoi conducerea unui comitet format din fosti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail Dragomirescu, Simon Mehedinti, P.P.Negulescu, Radulescu-Motru).
Scopul revistei:
- raspandirea spiritului de critica literara autentica.
- incurajarea liteaturii nationale.
- combaterea imitatilor operelor straine.
Colaboratori:
- Mihai Eminescu publica majoritatea poeziilor sale.
- Ion Creanga 'subpublica' primele trei parti ale 'Amintirilor' si povesti.
- Ion Luca Caragiale 'subpublica' majoritatea comediilor sale.
- Ioan Slavici publica nuvele si povesti.
- Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu,
I.Al.Bratescu Voinesti si alti scriitori reprezentativi ai vremii.
Asemanari cu pasoptistii:
- dorinta de a realiza o cultura si o civilizatie autentic romaneasca,dar cu deschidere spre Europa.
- pastrarea elementului autohton national (nu prin imitatie).
Deosebiri fata de pasoptisti:
atitudine:
pasoptisti: exaltare,frenezie.
junimisti: spirit critic, analitic, masura, luciditate.
varsta:
pasoptisti:aproape adolescenti.
junimisti:tinerete maturizata.
configurare estetica:
pasoptisti :romantism.
Junimisti :adauga romantismului elemente clasiciste dar si realism in stadiul incipient.
Crearea intelectualului, ca personaj al operei literare.
