Galileo Galilei - Intre imperativele stiintei si servitutile credintei

Galileo Galilei,

Intre imperativele stiintei

si servitutile credintei

"Am hotarat sa apar in public pe scena

lumii ca martor al adevarului cinstit"

Cand in primavara anului 1543, cu putin inainte de a inchide ochii, Nicholaus Copernic publica De revolutionibus orbium caelestium(Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti), nu banuia probabil ca opera sa va prilejui una din cele mai dramatice batali de idei din cate a cunoscut istoria culturii occidentale. Ceea ce la inceput parea sa fie doar o controversa intre cativa savanti de cabinet in jurul unei teorii cosmologice in raspar cu Biblia, simtul comun si traditia "stintifica", avea sa devina, in mai putin de un secol, o confruntare ideologica de mare anvergura intre doctrina dogmatica a bisericii catolice, flancata de peripatetism, si stiinta moderna nascanda, ilustrata stralucit de Galileo Galilei.

A trebuit ca pe scena lumii stiintifice sa apara Galileo Galilei, care, abandonand consideratiile etice si metafiziceale unui Giordano Bruno in sprijinul heliocentrismului, sa furnizeze intr-un limbaj colorat si larg, accesibil publicului, argumente din fizica, date de observatie si probe experimentale irecuzabile in favoarea teoriei copernicane, pentru ca aceasta sa triumfe. Invatatul italian a  fost primul om de stiinta, care a demonstrat , pe baza legilor dinamicii, adevarul teoriei astronomului polonez, si care, tot cel dintai, a oferit confratilor sai posibilitatea sa se convinga de visu , cu ajutorul lunetei sale astronomice, de temeinicia noii teorii cosmologice. De aceea se poate spune, aparent paradoxal, ca adevarata "revolutie copernicana" in gandirea filozofico-stiintifica europeana s-a savarsit fara Copernic si se datoreaza lui Galileo Galilei. Geniu de tip renascentist doar prin pluralitatea vocatiilor-pentru matematica si astronomie, filozofie si fizica, tehnica si inginerie, literatura si medicina, muzica si pictura, invatamant si cercetare stintifica- Galilei apartine neindoielnic timpurilor moedrne. In persoana sa, teoreticianul minuitor de abstractiuni este dublat de practicianul inzestrat cu un prodigios spirit aplicativ, cercetatorul stintific se intalneste cu inginerul si inventatorul. Asa se face ca de numele sau se leaga contributii teoretice de covarsitoare insemnatate in fizica(principiile dinamicii, legile caderii corpurilor, izocronismul oscilatiilor pendulului, rezistenta materialelor) si descoperiri epocale in astronomie(satelitii lui Jupiter si Saturn, fazele planetei Venus, relieful lunii, petele solare), dar si inventii de mare valoare(telescopul, microscopul, balanta hidrostatica, termometrul, compasul geometrico-militar).

Nascut la Pisa in 1564, anul nasterii lui Shakespeare si al mortii lui Michelangelo, Galileo Galilei a inceput prin a studia, la Florenta, limbile clasice, disciplinele umanistice, logica, muzica si pictura, iar la universitatea din orasul natal, medicina, pe care, in 1584, o abandoneaza definitiv pentru a se dedica matematicii si aplicatiilor ei practice, mai ales in domeniul fizicii. Rodul primelor sale cercetari si experiente pe acest taram il constituie descoperirea izocronismului oscilatiilor pendulului, in urma observarii - zice-se - a oscilatiilor candelabrului domului din Pisa. In 1585 se inapoiaza la Florenta, si timp de patru ani alterneaza cercetarile stiintifice cu lectura autorilor clasici latini (Vergiliu, Ovidiu, Horatiu, Seneca) si a celor italieni. Din acesti ani dateaza inventarea balantei hidrostatice, destinata determinarii greutatii specifice a corpurilor (continuare a experientelor lui Arhimede), dar si doua lectii Despre infatisarea, asezarea si marimea "Infernului" lui Dante. Aceste lectii, tinute la academia din Florenta, nu sunt singurele exegeze literare dedicate de Galilei marilor autori italieni. In anii urmatori va scrie Consideratii asupra lui Tasso si Comentarii despre Ariosto, marturii ale pasiunii sale statornice pentru literatura. Autor el insusi de scrieri literare, printre care satira Impotriva obiceiului de a purta toga, in care ridiculizeaza unele moravuri - si naravuri - academice, marele om de stiinta s-a ales, din frecventarea scriitorilor antici si moderni, cu o indemanare la scris si un stil care au ridicat proza sa stiintifica la demnitatea artei literare. Tot din perioada sederii la Florenta dateaza formularea unor teoreme asupra centrului de greutate al corpurilor solide, atragand asupra-I pretuirea cercurilor stiintifice. Totusi, abia in 1589 izbuteste sa fie numit, pt. o perioada de 3 ani, profesor de matematici la Universitatea din Pisa, dealminteri cu un stipendiu foarte modest. Paralel cu activitatea didactica isi continua cercetarile stiintifice privitoare la caderea corpurilor. Contrar comentatorilor lui Aristotel, care sustineau ca, cu cat sunt mai grele corpurile, cad spre pamant cu viteza mai mare, Galilei demonstreaza ca in vid corpurile cad, de la aceeasi inaltime, cu aceeasi viteza, indiferent de greutatea lor, facand precizarea ca viteza caderii corpurilor nu este constanta, ci creste odata cu timpul. Pentru a dovedi exactitatea concluziilor sale despre caderea corpurilor, Galilei recurge la un experiment public: din faimosul turn inclinat al Pisei lasa sa cada 3 sfere de marimi si greutati diferite, proband in mod empiric legea caderii corpurilor formulata de el.

In cei 3 ani petrecuti la Pisa, Galilei s-a ocupat si de astronomie, care figura in programa analitica a cursului sau, dupa cum este probabil ca printre obligatiile sale didactice figura, la aceasta disciplina, si expunerea sistemului lui Ptolomeu, acceptat ca un adevar indiscutabil de stiinta oficiala.

La expirarea termenului de trei ani pt. care fusese angajat cu contract la Universitatea din Pisa, Galilei se decide, din multiple consideratii, sa abandoneze catedra de aici. Este nemultumit in primul rand de stipendiul sau modest de 60 de scuzi, cu totul insuficient pt. a face fata greutatilor familiale sporite care apasau pe umerii lui, mai ales din 1591 cand, murindu-I tatal, preluase, ca fiind cel mai varstnic dintre fii, sarcinile intregii familii formate din mama, frate si 3 surori. S-a adaugat apoi ostilitatea crescanda a mediului universitar si stiintific conservator din Pisa, care nu se putea impaca nici cu noutatea ideiilor tanarului invatat, nici cu ardoarea lui polemica. A contribuit , in sfarsit, la plecarea sa din Pisa o disputa personala cu Giovanni de Medici, fiul nelegitim al marelui duce Cosimo al Florentei, caruia I-a contestat paternitatea unei inventii, ceea ce I-a inrautatit iremediabil situatia in cetatea universitara pisana aflata sub obladuirea familiei Medici.

Sprijinit de prietenul sau Guidobaldo Del Monte, matematician si fizician de prestigiu, care il mai ajutese in trecut, Galilei obtine, in toamna anului 1592, catedra de matematica si geometrie de la Universitatea din Padova, cu o remuneratie anuala de 180 de florini aur. Situata pe teritoriul de sub obladuirea Venetiei, Universitatea padovana oferea carturarilor conditii mai prielnice de afirmare, indeosebi o mai larga libertate de gandire. Aici, la Padova, Galilei si-a petrecut nu mai putin de 18 ani, cei mai rodnici pentru cercetarile sale stiintifice, si, potrivit propriei sale marturisiri, cei mai fericiti din viata personala. Intampinat cu caldura si admiratie in cele mai alese cercuri padovane si venetiene, el leaga in acesti ani prietenii temeinice, care apoi, in momente de grea cumpana, vor constitui un sprijin de nadejde si o sursa de reconfortare sufleteasca. Atunci se imprieteneste pentru toata viata cu un manunchi de carturari cu alese virtuti morale ca Gian Francesco Sagredo si Filippo Salviato, amandoi imortalizati in Dialog despre cele doua sisteme principale ale lumii si in Cuvatari si demonstratii matematice sau ca Paolo Sarpi, consultant al republicii venetiene pt. probleme teologice si, in acelasi timp, un temeinic cunoscator al matematicii, fizicii si astronomiei. Nu-si refuza nici desfatari mai lumesti in compania unor oameni care stiau sa petreaca si sa guste placerile vietii. Din acea

perioada dateaza si legatura sa, niciodata legalizata, cu Marina Gamba, legatura din care i s-au nascut 2 fiice, Virginia si Livia, si un fiu Vicenzo, singurul a carui paternitate a recunoscut-o. desi stipendiul i-a fost marit sistematic, situatia sa materiala a ramas precara, ceea ce l-a silit sa caute si alte surse de castig in afara activitatii didactice oficiale.Astfel a ajuns Galilei ca, in paralel cu prelegerile universitare, sa dea lectii particulare,. Avand pana la 20 de elevi(dintre care unii stateau in gazda la el, contra cost) sau sa comercializeze instrumente matematice de fabricatie proprie. Desi asemenea indeletniciri subalterne ii rapeau inevitabil mult timp, nu si-a neglijat obligatiile didactice. Dimpotriva, si le-a indeplinit cu o asemenea stralucire, incat aulele universitatii au devenit neincapatoare pt. tineretul doritor sa-i ascultecuvantul plin de miez si de duh. Si-a continuat de asemenea, cu tenacitate, cercetarile stiintifice si activitatea de creatie tehhica. In domeniul mecanicii face pasi hotarati de la statica, dominanta in fizica timp de 2000 de ani, la dinamica; formuleaza, intr-o scrisoare din 16 octombrie 1604, adresata lui Paolo Sarpi, celebra lege a caderii corpurilor, studiaza principiul vitezelor virtuale si principiul inertiei, face studii de balistica. Tot in acei ani se ocupa de modul de construire al fortificatiilor, de magneti si de fenomenul magnetismului, pune in evidenta rolul matematicii ca instrument de cercetare a fenomenelor naturii.

In vremea cand Galilei incepe sa tina cursuri la Universitatea din Padova, in centrul atentiei invatatilor se afla problema cosmologica: structura universului si sistemul planetar. Cei mai multi oameni de stinta impartaseau ideile lui Aristotel, acceptate si de biserica, iar pe taram astronomic erau adeptii sistemului geocentric a lui Ptolemeu (90-168 e.n.). Stagiritul si comentatorii sai arabiconsiderau ca universul este alcatuit din 2 lumi deosebite, cea "de sus", cereasca, si cea "de jos", pamanteasca, ori "sublunara", alcatuita din elemente materiale neomogene si guvernate de legi fizice diferite. In vrema ce lumea cereasca, sustineau ei, este eterna, neschimbatoare, perfecta, incoruptibila si dominata de o ordine si o armonie desavarsita, lumea pamanteasca este trecatoare, variabila, imperfecta, supusa stricaciunii, haotica si plina de contraste.

Dar peripatetismul a primit lovitura de gratie pe taramul astronomiei in momentul cand Galilei a fost in masura, datorita lunetei astronomice, sa faca demonstratia ad oculus ca ideile lui Aristotel si sistemul geocentric a lui Ptolemeu sunt false. Pana atunci s-a complacut intr-o oarecare ambiguitate, explicabila prin scrupulele omului de stiinta, care nu intelegea sa-si declare in public convingerea intima despre adevarul ipotezei copernicane inainte de a putea sa produca probe incontestabile in sprijinul ei, dar si prin tema de inchizitie, gata sa intervina ori de cate ori doctriona oficiala a bisericii catolice era contrazisa fatis. Asa se face ca in acelasi an, 1597, cand publica Tratatto della sferica ovvero Cosmografia(Tratat despre sfera sau Cosmografie), in care, respectandu-si cu strictete obligatiile didactice oficiale, expune teoria lui Ptolemeu, fara nici un comentariu critic si fara nici o aluzie la ipoteza copernicana; in corespondenta particulara cu anumiti oameni de stiinta se declara adeptul teoriei lui Copernic. Aparitia pe firmament, in 1604, a unei stele noi, care a starnit mare valva printre profani si discutii aprinse in cercurile stiintifice, a fost fenomenul ceresc despre care Galilei a tinut, la sfarsitul anului 1604, trei prelegeri in prezenta unui public foarte numeros, demonstrand ca aparitia si disparitia acelei stele infirmau cosmologia aristotelica si furnizau noi argumente ipotezei copernicane. Peripatetismul considera, precum s-a vazut, ca intre lumea cereasca si cea pamanteasca exista o deosebire fundamentala, corpurile ceresti fiind eterne, desavarsite, neschimbatoare si incoruptibile, iar corpurile pamantesti - dimpotriva - vremelnice, imperfecte, schimbatoare si supuse schimbarii. Or, aparitia, dainuirea temporara si disparitia unor stele noi demonstrau ca si corpurile ceresti, asemenea celor de pe pamant, se nasc, traiesc si mor. Fenomenele confirma principiul unitatii materiei si a identitatii legilor miscarii in univers, principiu concordat numai cu teoria lui Copernic. Pentru a-si salva conceptia, adeptii peripatetismului au pretins atunci ca noul astru nu apartine lumii "de sus", ci "sferei elmentare", situata intre lumea "de sus" si cea "de jos", printre care existenta sa efemera. Galilei a demonstrat insa ca intrucat noul astru nu si-a schimbat pozitia in raport de astrele invecinate, el n-ar putea apartine decat sferei stelelor fixe, care, potrivit cosmologiei traditionale, face parte din lumea "de sus". In lipsa de alte argumente, adversarii sai au replicat atunci ca fixitatea stelei nou aparute este doar o iluzie optica, sustinere anevoie de combatut in lipsa unor dovezi contrare fenomenului constatat cu ochiul liber. Daca replicile cosmologilor peripatetici nu i-au putut slabi lui Galilei increderea in teoria copernicana, ele i-au demonstrat in schimb ca argumentele de pura logica sau de ordin matematic, mai greu accesibile nespecialistilor, erau insuficiente pt. a-i convinge pe oamenii de stiinta robiti traditiei aristotelice ori increzatori numai in simtul comun, care, printre altele, atesta fixitatea Pamantului, adica nucleul sistemului ptolemeic. Trebuiau aduse asadar probe ad oculus, pe care Galilei le-a putut oferi tuturor cercetatorilor de buna-credinta abia atunci cand a fost in masura sa le puna la dispozitie instrumentul optic apt sa le permita sa se convinga ex propriis sensibus de adevarul teoriei copernicane: telescopul.

Incredintat tot mai mult ca validitatea concluziilor teoretice trebuie verificata prin experiente de laborator si prin aplicatii practice, Galilei isi amenajeaza acasa un atelier mecanic, iar pentru ca sa asigure functionarea sa continua angajeaza si un muncitor specializat, pe care il gazduieste, impreuna cu intreaga familie, in locuinta sa. In acest atelier savantul face numeroase experiente si construieste diferite aparate si instrumente. Rezultatul acestei activitati de creatie tehnica se concretizeaza in cateva ingenioase inventii, ca bariscopul si compasul geometrico-militar, un fel de rigla de calcul. Interesul lui Galilei pentru valorificarea in practica a cercetarilor stiintifice este dovedit si de frecventele sale vizite la arsenalul din Venetia unde a avut prilejul sa cunoasca direct functionarea unora dintre cele mai perfectionate utilaje existente in acea vreme in Italia si sa faca schimb de idei cu maistrii din ateliere. Cand isi afirma public paternitatea asupra compasului geometrico-militar declanseaza o dubla disputa in jurul prioritatii inventiei, fapt care ii prilejuieste prima polemica. Si primul proces. Pentru ca un pretins inventator flamand isi atribuia paternitatea asupra acestui instrument de calcul, Galilei publica, in apararea sa, in 1606, lucrarea Le operazioni del compasso geometrico et militare (Operatiile compasului geometric si militar), p e care, pentru a beneficia de ocrotirea unui personaj influent, o dedica principelui Cosimo de Medici. Sustinerile privitoare la calitatea sa de autor al inventiei erau numai in parte exacte, compasul nefiind cu totul nou, ci numai o perfectionare a unui instrument cunoscut si folosit anterior de alti matematicieni. Urmeaza un nou atac, pe aceeasi tema, pornit de asta data de Baldassar Capra, care in lucrarea Usus et fabrica circini.(Folosirea si fabricarea compasului) ii contesta lui Galilei paternitatea asupra inventiei si il invinuieste de contrafacerein dauna sa si a magistrului sau, Simon Mayr, un cunoscut astronom si matematician german. Invinuitul porneste imediat la contraatac, intentand o actiune judiciara pentru plagiat, pe care o castiga. Nu se multumeste insa cu atat, ci publica si o brosura polemica intitulata Difesa contro alle calunnie et imposture di Baldassar Capra (Apararea impotriva calomniilor si inselatoriilor lui Baldassar Capra). Este prima imprejurare cand Galilei isi pune in valoare una dintre insusirile dominante ale firii sale: combativitatea.

Inventia galileana cea mai de seama, prin descoperirile epocale pe care le-a facut posibile, a fost insa luneta astronomica sau ocheanul (il cannochiale), numit ulterior telescop. Si de asta data noutatea inventiei nu era absoluta. Secretul confectionarii lentilelor si utilitatea lor erau cunoscute in Italia inca din evul mediu, iar fenomenul refractiei fusese explicat in mod stiintific la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Superioritatea lui Galilei fata de toti astronomii timpului rezida nu atat in faptul de a fi indreptat luneta spre mirifica lume astrala, ceea ce facusera dealtfel si altii pana atunci, cat in a-si fi dat seama cel dintai si numaidecat de valoarea probanta, pentru ipoteza copernicana, a descoperirilor sale.