Nicolae Grigorescu
Se spune: 'Daca Romania ar fi disparut dupa un cataclism cosmic, tara ar fi putut fi reconstituita folosind numai panzele lui Grigorescu'. Nicolae Grigorescu a fost socotit un simplu imitator al picturii franceze: un pastisor de rand, atitudine absolut explicabila in acea 'epoca' a picturii romane. Tocmai de aceea, pentru a-i 'judeca' opera, vom realiza o transpunere in mediul autorului, vom percepe lucrarile sale prin prisma operei sale, toate acestea oprindu-ne demersul de la o posibila nedreptate.
Pana la el pictura se afla 'intr-o
stare de iconarie artificiala' (Barbu Delavrancea), fiind 
dominata de neoclasicismul cu tenta romantica a
lui Theodor Aman, arta lui Gheorghe Tatarescu, ambii cu importante studii
teoretice si cu reusite in portre-tistica si in pictura istorica. Ca un raspuns
la gustul indoielnic la picturii roman-esti, Gheorghe Tatarescu influentat de
studiile facute la Roma, de tablourile lui Raphael, va realiza un tablou,
celebru astazi prin mesajul bine exprimat, Romania e reprezentata de femei
tanara care se ridica si langa ea sta un inger care cu o mana ii indeparteaza
voalul ce-i acopera capul iar cu cealalta ii arata religia.Poza femeii ce
personifica tara si simbolul 'voalului' - metaforic suge-rand orbirea
- sugereaza chemarea la viata: Autoportret cu bereta
Romanii traira mult timp sub imperiul unei adanci intunecimi in privinta reprezentarii frumosului. Astfel, picturii academiste ce se va axa pe religie sau istorie' figura umana fiind reprezentata in maniera rigida, incremenita, i se va opune prin Nicolae Grigorescu o arta vie bazata pe viata de toate zilele ale omului simplu.
Grigorescu afirma chiar in legatura cu
acest aspect, al punerii, al 
aducerii in prim plan a simplitatii, a faptelor
comune: 'Sunt fecior de taran si ma mandresc cu aceasta' (1838, 15
mai) ca mai tarziu un critic de arta, Arsène Alexandre sa-l numeasca in ziarul
'L'Événement': 'E un modest, un muncitor neobosit, un om ce nu
stie ce e reclama'.
Copila Ciobanasul
De altfel, primele sale creatii si le-a vandut intr-un targ
dupa ce la 10 ani intra ucenic in atelierul pictorului Anton Chladec, ceh de
origine. Desi in atelierul lui Anton Chladec invata doar 'retete',
mai tarziu va razbate tot mai bine conturata o nota personala.
Stie deja sa construiasca o figura din lumini si umbre, 'sa exprime prin
tranzactii delicate, nuantele cele mai fine ale vietii launtrice' (Mircea
Popescu).
Remarcabile sunt calitatile
sale de a individualiza un chip uman, de a utiliza intr-o maniera superioara
culorile.
Dupa obtinerea unei burse in
Paris, (bucurie adusa de vizita lui Mihail Kogalniceanu la manastirea Agapia),
in 1861 se inscrie la 'Scoala de bele-arte' unde va parasi apoi
atelierele pentru atmosfera lipsita de orizont si de viata. Va studia pana si
in muzeul Luvrului, apropiindu-se de marii pictori in a caror opera se regaseau
tendintele innoitoare ale epocii. Se ca orienta astfel catre artisti realisti
(Géricault de ex.) ce lucrau in jurul padurii Fontainebleau si in satul
Barbizon. Alaturi de
acestia, Nicolae Grigorescu se va obisnui sa realizeze lucrari in aer liber.
Si-a indreptat atentia catre viata oamenilor de la sat, spre peisaje din
natura. De aici pornesc toate tablourile ce au in prim plan chipurile de oameni
din popor surprinsi in momente de zi cu zi, in mediul casnic, in timpul muncii,
in natura ('Batrana cu gastele', 'Batrana carpuind',
'Mocanul'). Intra in nebanuite amanunte, avea insusirea de a asimila
. Chiar Theodor Aman recunoscuse geniul tanarului pictor, e inraurit de noua
viziune a lui Grigorescu, dovada fiind tematica viitoarelor sale tablouri
(peisaje in aer liber, teme satesti) desi Theodor Aman intrerupe conceptia
academica demodata, desi era departe de gandirea libera, spontana a lui
Grigorescu. Ucenicii lui Th. Aman - adevarati epigoni ai Renasterii - datorita
respectarii principiilor antichitatii, omiteau idealurile epocii in care
traiau; indreptandu-se spre valorile consacrate (reprezentantii unei arte deja
formata) se indreptau de realitate si de curentele novatoare.
N.
Grigorescu se rupe de aceasta traditie, respinge idealurile necongruente cu
epoca sa, militand pentru o pictura vie, pentru peisaje de tara, vine sa
tulbure 'domnia' academicienilor profesori de la 'Scoala de
bele-arte'.In toate tablourile sale a reusit sa surprinda o multime de
aspecte duioase, de sarbatoare, triste, mizere:.
Car cu boi bordeie saracacioase, femei trudite, tigani deprimati, cersetori, tarani obositi
El isi alege motivul dar nu il idealizeaza; eu un poet al penelului fara insa a poetiza, nu a ocolit, nu a trecut peste aspectele explodarii muncii taranilor ('Taran de la munte', 'Taranca cu marama', 'Fetita cu basma rosie', 'Taranca voioasa', 'Cioban cu oi'). Acest nou, simplu nu putea sa nu se fi impus atentiei. Spre deosebire de canoanele deprinse de la mesterii straini adusi la noi in tara sau de la scolile de arta de traditie din strainatate, pictura lui N. Grigorescu e prin excelenta noua datorita apropierii (mai mult decat oricare dintre predecesorii sai) de oameni, de natura. Si-a ales cu sinceritate mediul anexat firii sale, climatul prielnic formarii lui - poporul - ce respira viata, caldura,noblete.
Cu cat inainteaza in
varsta, paleta sa se simplifica, armoniile dalbe, fumurii, paloarea mata,
cretoasa iau locul jocului de culori din primele faze ale creatiei sale. Apare
o oarecare monotonie in alegerea subiectelor; desi chiar el spune :
'Repetitia in arta? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu -
caci toate lucrurile frumoase sunt vii - privindu-l numai o data si numai
dintr-un punct de vedere, crede ca l-a vazut destul! Nici o floare nu e
repetitie. Nici o unda de lumina!'.
Daca s-a resimtit o
oarecare influenta in tematica tablourilor lui Theodor Aman, inrauri-rea ce s-a
exercitat asupra lui Ion Andreescu (caruia i-a realizat un tablou in care chiar
Andreescu e protagonistul), Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu a fost evidenta.
Cand admiri prea mult, tinzi sa imiti, sa te apropii tot mai mult de idealul
tau. Stefan Luchian a invatat absolut tot ce stia de la Nicolae Grigorescu.
Fugea de la cursurile lui Aman si Tatarescu, admirand tablourile lui
Grigorescu.
Grigorescu vedea lumea
in pete de lumina, de culoare, lumina avand rolul primordial in opera sa,
adevarata protagonistta.
Vorbea la un moment dat de unicitatea culorilor in clipa in care au fost ele surprinse: 'Pana sa le ispravesti fuge viata din ele. Toate-ti fug. Fuge expresia lucrurilor, ca s-a unei figuri omenesti - fuge lumina si, ceea ce e mai important, fuge fragezimea sentimentului tau, privirea, dispozitia sufletului tau de atunci, cu care n-ai sa te mai intalnesti nici o data'.
