Scopul si obiectivele lucrarii Scopul acestei lucrari este aprofundarea cunostiintelor despre Leonardo da Vinci si operele sale care au revolutionat omenirea renascentista. Prin intermediul acestei lucrari se spera ca imaginea acestui valoros om de stiinta si rafinat artist sa capete o dimensiune cu totul noua si in acelasi timp potrivita geniului sau creator in mintile tuturor celor ce stiu sa aprecieze geniul la adevarata lui valoare. Viata si activitatea lui Leonardo da Vinci Leonardo da Vinci (1452-1519) este un artist din Florenta, unul dintre cei mai mari artisti ai Renasterii. El este un bine cunoscut pictor, arhitect, om de stiina, inginer si sculptor. Profunda sa pasiune pentru cunoastere si cercetare a fost cheia spre cunoasterea artistica si stiintifica in acelasi timp. Inovatia sa in pictura a influentat arta italiana pentru mai mult de un secol dupa moartea sa. Studiile sale stiintifice in anatomie, optica si hidraulica au anticipat multe dintre descoperirile stiintei moderne. Leonardo da Vinci s-a nascut intr-un oras mic din Vinci, in Toscana, langa Florenta. El a fost fiul unui bogat notar florentin, numit Ser Piero, care avea 25 de ani atunci cand Leonardo a fost adus pe aceasta lume. In acelasi an in care baiatul s-a nascut tatal sau s-a casatorit cu prima sa nevasta. El nu s-a insurat cu mama lui Leonardo deoarece aceasta a fost probabil fiica unui fermier. Mama baiatului se numea Catarina, numele ei este tot ce se stie astazi despre ea. Pe la mijlocul anului 1460 familia s-a stabilit in Florenta, unde lui Leonardo i s-a oferit cea mai buna educatie. El a avansat rapid atat social cat si intelectual. Leonardo da Vinci era chipes, perseverent in conversatie, un bun muzician si improvizator. Prin 1466 a fost apreciat ca garzone al lui Andrea del Verrocchio. In atelierul acestuia, Leonardo a fost introdus in multe activitati, de la pictarea pieselor din altar pana la sculptarea unor mari monumente din marmura sau bronz. In 1472 a intrat in cercul pictorilor din Florenta, iar in 1476 era inca considerat asistentul lui Verrocchio. In 1478 Leonardo da Vinci a devenit un maestru independent. Primul sau angajament a fost sa picteze piesele din altar, din capela Palazzio Vecchio. Prima sa mare opera a fost “Adoratia Magilor” (inceputa in 1481, dar neterminata). Alte lucrari din tineretea sa sunt: “Benoise Madonna” (1478), portretul “Ginerva de Benci” (1474) si “Sfantul Jarome” (neterminat). Prin 1482, el a intrat in serviciille ducelui de Milano, Ludovico Sforza. In scrisoarea adresata ducelui Milanului Ludovico Sforza spre a-si oferi serviciile, Leonardo da Vinci isi dezvaluie in 10 paragrafe problemele de tehnologie pe care le studiase si pe care era convins ca le solutionase. De altfel, nenumaratele desene, schite si explicatii aflate in manuscrisele ramase de la el confirma aceste afirmatii.Textul scrisorii, desi limitandu-se aproape exclusiv la domeniul ingineriei militare, indica varietatea cu totul neobisnuita a unor asemenea probleme si solutii: “1. Dispun de un tip de poduri extrem de usoare si de rezistente, adaptate pentru a fi transportate foarte usor […] si altele solide si rezistente la foc si in lupta, usor de ridicat si usor de asezat. De asemenea, dispun de metode de ardere si distrugere a acelora a dusmanilor. 2. Cand un loc este asediat stiu cum sa scot apa din transee si sa fac o infinita varietate de poduri, adaposturi si scari si alte dispozitive. 3. Idem. Daca, datorita inaltimii malurilor sau rezistentei locului si a pozitiei sale, este imposibil, in timpul unui asediu sa traga folos de pe urma bombardamentului, eu am metode de distrugere a orcarei roci sau fortarete, chiar de ar fi construita pe o stanca. 4. Pe langa acestea, dispun de diferite feluri de mortiere, foarte convenabile si usor de transportat; si cu acestea pot azvarli pietre mici ca intr-o avalansa; iar fumul acestora provoaca o mare spaima inamicului spre paguba si confuzia lui. 5. Iar daca lupta se da pe mare, dispun de diverse tipuri de mecanisme foarte eficace pentru atac si aparare; si de nave care vor rezista atacului celor mai mari tunuri si explozibile. 6. Idem. Dispun de mijloace de a ajunge pe cai si prin galerii secrete si intortocheate, fara a face vre-un zgomot, la un loc fixat, chiar de ar trebui sa se treaca pe sub vre-o transee sau vre-un rau. 7. Idem. Voi construi care de lupta acoperite, sigure si inatacabile, care, patrunzand in randurile inamicului cu artileria lor ar zdrobi orice multime de oameni, indiferent de numarul lor. Iar din spate ar putea veni infanteria nevatamata si fara sa intampine vre-o greutate. 8. Idem. In caz de nevoie voi construi tunuri mari, mortiere si artilerie usoara forme minunate si utile, diferite de tipurile obisnuite. 9. Acolo unde bombardamentul da gresi, eu voi inventa catapulte, baliste, trabocchi si alte dispozitive extraordinar de eficace si care nu sunt folosite in mod obisnuit. Si pe scurt, in functie de diversitatea cazurilor, pot nascoci felurite si infinite mijloace de atac si aparare. 10. In timp de pace cred ca pot da deplina satisfactie si pot fi egalul oricui in arhitectura si in proiectare cladirilor publice si particulare; si dirijarea apei dintr-un loc in altul […]” Asadar, din cele zece puncte, noua se refera la ingineria militara. In cei saptesprezece ani cat fusese in serviciul ducelui (intre 1483-1499), acesta era interesat in primul rand de astfel de lucrari. Ceea ce nu insemna ca in aceeasi perioada (sau dupa 1500, cand s-a aflat in serviciul lui Cesare Borgia, ori al regelui Ludovic al XII-lea, pana cand va fi invitat de succesorul acestuia, Francisc I) Leonardo nu ar fi fost preocupat sau nu ar fi chiar condus si lucrarile de inginerie civila. Nici o perioada din viata sa nu a fost dedicata exclusiv unui singur tip de activitate, reaminteste A. P. Usher; tot astfel si preocuparile sale tehnologice au trecut continuu de la un domeniu la altu, de la o problema la alta. O simpla enumerare a inventiilor in domeniul tehnologiei militare (sau macar a inovatiilor aduse unor proiecte, unor modele preexistente) este in masura sa ateste uimitoare imaginatie a lui Leonardo, - in mod evident sustinuta permanent si de cunostiinte stiintifice si tehnice concrete, adeseori chiar experimentale. Astfel un tip de “car acoperit”, cum il numeste el; o surprinzatoare anticipatie a carului blindat modern; sau, care de lupta echipate cu coase, care, printr-un sistem de rotatie, puteau taia picioarele cailor si ale luptatorilor. Scari diferite de asalt, dispozitive pentru escaladarea zidurilor. Poduri de campanie demontabile sau poduri militare suspendate prin vinciuri. O catapulta manevrata cu ajutorul unei roti cu clinchet. O arbaleta uriasa cu afetul montat pe trei perechi de roti inclinate si arcul gigantic al acrei care avea nu mai putin de 24 m si o alta arbaleta cu tragere rapida. Proiectile cu aripi fixate pe partea posteriora pentru a-i asigura stabilirea directionala la lovirea obiectivului proiectilului patrundea prin deschizatura produsa, producand in interior explozia prafului de pusca. Chiar si un aruncator de flacari! Tot in seria armelor de foc figureaza si un tun montat pe afet cu 33 de tevi ,din care 11 pot trage deodata. In domeniul tehnicii artileriei, cu totul remarcabil este desenul (insotit de explicatia si modul de functionare) a unui tun incarcat, nu prin teava, ci prin chiulasa, cu un mecanism de inchidere a chiulasei si o larga camera de pulbere.Apoi un tun usor de camp cu trei tevi, montat pe doua roti, usor deplasabil si cu un tir rapid, vizarea era asigurata de un angrenaj cu cremaliera si o roata dintata; un mortier cu proiectile explozive, cu o mare raza de imrastiere; un tun cu abur si cu tragere repetata, aburul fiind utilizat aici ca sursa de energie mecanica (se pare ca acest tip de tun a fost folosit cu trei secole inaintea celui din timpul razboiului civil american); un tip de ghiulea de tun umplut cu srapnele; un alt tip, cu profil aerodinamic si cu aripioare de stabilizare. Leonardo da Vinci intuise importanta aerului, peste doua secole, Newton o va teoretiza. Nenumarate sunt proiectele (unele fiind mai curand imbunatatiri sau completari ale unor inventii preexistente) privind imaginea civila. Mai “senzationale”, dar si mai putin interesante din punct de vedere practic, apartin domeniului aviatiei. Diverse tipuri ornitoptere, aparate de zbor bazate pe principiile zborului pasarilor, cu pilotul in diferite pozitii. Ideea sa constanta era ca zborul omului este posibil prin imitarea mecanica a naturii: un sistem de parghii reproducand scheletul aripilor pasarilor. A inventat si elicopterele cu elicea helicoidala si cu propulsie automata, mecanica. Apoi, un inclinometru pentru un aparat de zbor si un model de parasuta, foarte asemanatoare parasutei moderne. Studiile si proiectele de lucrari hidraulice din manuscrisele lui Leonardo arata ca el a participat efectiv la vastele lucrari de asanare a zonelor mlastinoase din regiunile Vigevano, Lomellina(Pavia), Pontina(Lazio) si Piombino(Livorno). Alte proiecte privesc devierea cursului Aronului, sistematizarea fluviului Adda si a canalului Martesana. Interesant este planul barajului mobil de pe Isonzo, conceput pentru a inunda campiile din jur in scop militar defensiv. Grandios este proiectul unui canal care sa faca legatura intre Marea Mediterana si Oceanul Atlantic. Cu aceasta ocazie Leonardo formuleaza mecanica fluidelor, absolut remarcabila. Problemele care ii retineau constant atentia erau cele ale formarii albiei unui rau, vartejurilor, formarii meandrelor. Direct legate de asemenea lucruri sunt alte inventii, inovatii, ameliorari- schitate, desenate, descrise, explicate. Astfel: studii de perfectionare a ecluzelor, noi mecanisme de pompe, sau folosirea pendulului in procesul de actionare a pompelor; o presa hidraulica, roti hidraulice cu diferite intrebuintari; printre care si una de mari dimensiuni actionand un dispozitiv de excavatii. Leonardo propusese saparea unor canale de dimensiuni neobisnuite, cu latimea de 18 m si adancimea de 6,50 m, care executate manual presupuneau o munca faraonica. Apoi o draga montata pe o barca, o draga portuara si diferite barci: barca pusa in miscare cu ajutorul pedalelor, barca semisubmersibila dublu carenata, barca cu zbaturi, cu volant si angrenaj actionand cu ajutorul manivelei. Leonardo incepuse sa scrie si un tratat despre mori, schitand complicate sisteme de angrenaj si roti hidraulice. In seria vehiculelor de teren sunt de relevat: o caruta cu comanda de directie proprie; mecanism de directie articulat pentru o caruta cu patru roti; o caruta usoara cu trei roti si cu deplasare automata, “folosind energia inmagazinata intr-un sistem de arcuri; desenul insa scoate in evidenta numai sistemul de transmisie, nu si arcurile”. O atentie speciala este acordata utilajului industriei textile. Foarte interesante sunt desenele unei masini de depanat; sau, a unei masini de tuns cu cilindri pentru ca suprafata stofei sa devina egala si plusata, sau un dispozitiv de confectionat franghii prin filarea si rasucirea simultana a 15 fire. Indeosebi masina de filat l-a preocupat pe Leonardo mult; si schita unei astfel de masini s-a dovedit a fi de o conceptie mult superioara “rotii lui Jurgen”, care va fi intrebuintata, totusi, in filatura timp de aproape trei secole. Leonardo a proiectat si tot felul de unelte - casmale, lopeti, ciocane, roabe; unelte noi, ingenioase, practice. A imaginat un fel de ascensor pentru greutati mari. Apoi, un fel de cutit circular urias pentru scobitul trunchiurilor de lemn servind drept conducte; de asemenea, o lampa de sudat fier. Intr-o alta perioada a proiectat un podometru, un higrometru, un inclinascop si mai multe tipuri de compasuri parabolice; un aparat de masurat forta vantului; o masina de fabricat ace in serie, putand confectiona (asigura Leonardo) 40.000 de ace intr-o ora! A schitat si un aparat - “care (explica el) masurand greutatea aerului sa poata arata schimbarea vremii”. Si acestea, cu doua secole inaintea inventiei barometrului de catre Torricelli. s-a intors in Florenta in 1500. In 1502, el a intrat in serviciul lui Cesare Borgia, duce de Romogna, in calitate de sef arhitect al ducelui si inginer, Leonardo a supravegheat munca la fortareata teritoriilor papale, in centrul Italiei. In 1503, el era membru al Comisiei Artistilor care decideau locul potrivit pentru “David” (faimoasa statuie din marmura a sculptorului Michelangelo. Leonardo da Vinci a lucrat de asemenea ca inginer in razboiul impotriva Pisei. Spre sfarsitul anului, Leonardo a inceput sa creeze o decoratie pentru Marea Sala a palatului Vecchio. Subiectul a fost Lupta de la Anghinari, o victorie a Florentei in razboiul cu Pisa. El a facut multe desene pentru aceasta decoratie si a realizat o schita in marime naturala in 1505, dar el nu a terminat niciodata pictarea peretelui. Schita a fost distrusa in secolul al-XVII-a si compozitia a supravietuit doar in copi, printre care cea mai cunoscuta este cea facuta de pictorul Peter Paul Rubens (1615). In timpul celei de-a doua perioade florentine, Leonardo da Vinci a pictat cateva portete, dar decat unul a supravietuit. Este faimosul tablou “Mona Lisa”, unul dintre cele mai faimoase portrete pictate vreodata, este cunoscut sub numele de “Gioconda”. Leonardo pare sa fi avut o afectiune profunda pentru aceasta pictura, pentru ca a luat-o cu el in diferite calatorii. In 1506 Leonardo a fost in Milano la chemarea guvernatorului francez Charles d’Amboise. In anul urmator a fost numit pictorul Curtii regelui Louis al XII-lea al Frantei, care atunci isi avea resedinta in Milano. Pentru urmatorii 6 ani Leonardo da Vinci si-a impartit timpul intre Milano si Florenta, unde de obicei isi vizita fratii si surorile vitrege si isi vede mosia. In Milano si-a continuat proiectele in inginerie si lucra la o figura ecvestra pentru un monument la cererea comandantului fortelor franceze din oras, Gian Giocomo Trivulzio; chiar daca proiectul nu a fost completat desenele si studiile au fost pastrate. Din 1514 pana in 1516 Leonardo a trait in Roma aflata sub conducerea papei Leo al X-lea. A fost cazat la palatul Belvedere in Vatican si se pare ca era ocupat in principal cu experimentatia stiintifica. In 1516 a calatorit in Franta ca sa intre in serviciul regelui Francis I. Si-a petrecut ultimii ani la castelul de Cloux, langa Aboise unde a murit. Chiar daca Leonardo a produs un numar mic de picturi, multe dintre ele fiind neterminate, el a fost cu toate acestea un extraordinar inovator si artist influent. Pictura “Adoratia magilor” a introdus un nou mod pentru compozitie, in care figurile principale sunt grupate in prim plan, in timp ce fundalul consta in imagini distante de ruine si scene de razboi. Stilistica inovatiei lui Leonardo a aparut in “Cina cea de taina” in care el a reprezentat o tema traditionala intr-un nou mod. In loc sa prezinte cei 12 apostoli ca figuri individuale, el i-a grupat intr-o compozitie dinamica uniti cate trei, incadrand imaginea lui Iisus Hristos care se afla izolat in centrul picturii. Asezat in fata unui peisaj distant ce se vede pritr-o deschidere dreptunghiulara in perete. Iisus reprezinta un nucleu calm in timp ce ceilalti raspund cu gesturi animate. “Mona Lisa”, cea mai faimoasa pictura a lui Leonardo, este de asemenea cunoscuta pentru maiestria inovatiei tehnice care face atat de cunoscut misteriosul legendar suras. In aceasta pictura s-au folosit doua tehnici: sfumato si chiaroseuro in care Leonardo sa era unul dintre cei mai mari maestri. Sfumato este caracterizat subtil aproape traditional in aria culorilor, creand o delicata ceata in atmosfera sau un efect fumuriu; este in special evident in delicatele gropite din obraji si in surasul enigmatic. Chiaroseuro este tehnica modelarii si definirii formei prin contrastul luminii si umbrei. Leonardo da Vinci a fost printre primii care au introdus perspectiva atmosferica in fundalul peisajului; o caracteristica importanta in picturile sale. Maestrii sefi din Renastere din care fac parte si Raphael, Andrea del Sarto si Fra Bartolommeo, toti au invatat de la Leonardo; el a tranformat complet scolile din Milano si Parma. Deoarece niciunul din proiectele sculpturilor sale nu au fost duse la sfarsit, apropierea sa presupusa spre arta tridimensionala poate fi judecata doar din desene. Aceeasi strictete a fost aplicata si in arhitectura sa. Niciunul din proiectele cladirilor sale nu a fost cunoscut asa cum dorea el. Ca om de stiinta, Leonardo se afla in fruntea compatriotilor sai. Teoriile sale stiintifice, cum ar fi inovatiile sale artistice erau bazate pe observatii atente si documentatie precisa. El a inteles mai bine decat oricine din secolul sau secretele ce-l inconjoara. Teoriile sale se gasesc in numeroase caiete de notite, multe dintre ele fiind scrise “in oglinda” (aceasta fiind un fel de tehnica de incifrare). Pentru ca nu erau usor de descifrat, descoperirile lui Leonardo nu au putut fi puse in practica in timpul vietii lui; daca ar fi fost publicate, ele ar fi revolutionat stiinta omenirii secolului al XVI-lea. Leonardo a anticipat multe dintre descoperirile timpurilor moderne. In anatomie el a studiat circulatia sangelui si functionarea ochiului. El a facut descoperiri in meteorologie si geologie, a observat influenta lunii asupra mareelor si a pus bazele conceptiei moderne a creeri continentelor. El a fost printre primii care s-au ocupat cu studierea hidraulicii si probabil a gradat hidrometrul; schemele sale pentru canalizarea raurilor inca mai au valoare practica. El a inventat un numar mare de masinarii ingenioase, multe cu potential uzual, printre care si un costum de scafandru. Dispozitivele lui de zbor, desi nu erau practice, au intruchipat principiile aerodinamicii. Imagini cu operele lui Leonardo da Vinci Arbaleta Gigantica-schita Arbaleta Gigantica “Surubul zburator” Masinarie de asaltat peretii Parasuta Ventilatorul Nava zburatoare-schita Bibliografie: -Microsoft Encarta Encyclopedia 99 - Istoria Culturii si Civilizatiei, Ovidiu Drimba. Editura Stiintifica
De o infinita diversitate sunt schitele si studiile de organe de masini - si, in primul rand, diferite tipuri de scripeti. Astfel, cu ajutorul unei macarale cu scripeti multipli (palan) Leonardo studiaza tensiunea funiilor si problema descompunerii fortei de-a lungul mai multor directii. In legatura cu scripetele sunt si modelele de macara dubla, de macara mobila, de mecanisme de decuplare automata. Urmeaza masini diferite: o raboteza, o masina de alezat, alta de gaurit verticala, o alta orizontala, pentru confectionarea conductelor din lemn. Apoi - un strung cu pedala, un laminor pentru confectionarea benzilor din cupru, o masina pentru incercarea rezistentei firelor metalice (folosind metoda urmata mai tarziu de Galilei). - Un interes particular reprezinta desenele de aparate pentru prelucrarea fierului. Astfel este masina de crestat pile - considerata de istoricul stiintei citat mai sus ca reprezentand “o prima si ingenioasa exploatare a unei energii necunoscute Antichitatii si de putin timp intrata in stapanirea omului prin opera constructorilor de orologii”: este vorba de un mecanism de precizie actionat - fara a mai fi nevoie de efortul continuu al lucratorului - de o greutate suspendata presand in mod gradual.
Acest laminor putea pregati panglici metalice de grosimea dorita, - care urmau a fi apoi taiate in forma unor discuri mici netede si stantate cu ajutorul unei dalti (inventata si desenata de Leonardo); in felul acesta se putea asigura un sistem de batere a monezilor, cu o exactitate necunoscuta prin metodele precedente. Progresele realizate mai tarziu de catre mesterii din Nurnberg si Augsburg pledeaza pentru cunoasterea de catre acestia a metodelor descrise de Leonardo. - In aceeasi ordine de preocupari se inscriu si originalele sale sugestii privind filetarea mecanica, saparea unui sant elicoidal pe suprafata cilindrului metalic al surubului (sau pe suprafata interioara a piulitei); o alta inovatie care a influentat folosirea si difuzarea pe scara larga a suruburilor metalice. “De fapt - precizeaza U. Forti - conceptia moderna despre folosirea surubului in constructia de masini si de instrumente se datoreaza esentialmente lui Leonardo”. .
Permanenta preocupare chiar obsedanta a lui Leonardo “de a gasi o noua sursa de energie l-a dus mereu la cautarea unor metode de transformare a miscarii rectilinii-alternative in miscarea de rotatie - necesitatea de baza pentru orice tip de mecanism”. In acest scop, Leonardo “a facut experienta cu mecanisme cu clicheti, angrenaje, came, scripeti, vinciuri si mecanisme cu articulatii, angrenaje cu cremaliera si roata dintata; a valorificat forta musculara, forta vantului, a arcurilor si volantilor”, pentru uniformizarea turatiilor. Solutiile propuse de el privesc cele mai variate folosiri de transformare a miscarii - transmisii prin benzi simple sau incrucisate, angrenaje si sisteme de angrenare conice, in spirala, in trepte. Mecanisme inventate (sau poate macar perfectionate) sunt in toate domeniile tehnicii. Un dispozitiv de suspensie cardanica pentru busolele necesare navigatiei maritime folosite in conditiile ruliului si tangajului navei pe mare; un egalizator al arcului de ceasornic; un dispozitiv de transmisie cu viteza variabila; o turbina cu apa si alta cu aer; un rotisor cu dispozitivul giratoriu actionat de o elice; aparate diferite - pentru masurarea fortei de expansiune a aerului, a vitezei unei nave, a presiunii vantului si a apei; lanturi de otel cu nuclee cilindrice (precum cele folosite azi la biciclete) s.a. .
Problema angrenajelor metalice (cele din lemn se uzau repede si absorbeau o mare cantitate de energie) il preocupau in mod deosebit. Ca urmare, in manuscrisele sale se intalnesc angrenaje conice care permit transmiterea miscarii pe o directie perpendiculara; precum si angrenaje elicoidale care asigurau o mare regularitate. - Multe din aceste mecanisme sunt considerate in istoria tehnicii drept premiere absolute. Astfel, transmisia cu lant si roata dintata imaginata de Leonardo este “un dispozitiv mecanic deosebit de important pentru transmisia de forta, dar care cu toate acestea a lipsit din tehnologia lumii occidentale pana in secolul XVIII sau XIX”. Iar in seria organelor de masini, toate elementele motorului cu combustie interna (cu exceptia niturilor) pot fi gasite - cu o suta de ani inaintea inventarii acestui motor - in lucrarile lui Leonardo. “Multe din proiectele mecanismelor moderne pot fi gasite in lucrarile unui om care a trait cu peste 250 de ani inaintea inceputului primei revolutii industriale”(Ch.Gibbs-Smith).
Fecunditatea imaginatiei inginerului Leonardo da Vinci a fost uimitoare - dar fara sa ramana deloc in domeniul abstractiei. Intuitiile lui au fost - macar in marea majoritate a cazurilor - verificate si de experienta. El a pus bazele noilor stiinte experimentale; el s-a smuls dintr-un empirism pur mergand spre concepte ale unei stiinte aplicate de mecanica, de aplicatie generala in intregul domeniu industrial” (Ivor Hart).
Aceasta nevoie de a rationaliza este o atitudine ignorata pana atunci in general de tehnicieni. De aceea, influenta sa - directa sau indirecta - asupra tehnologiei secolului al XVI-lea este perceptibila in tratate stiintifice si tehnice italiene, si chiar in cele franceze sau germane. Superioritatea gandirii stiintifice si tehnice a lui Leonardo apare si mai clara comparandu-i desenele tehnice cu schitele din manuscrisele inginerilor germani din timpul sau - care apar imperfecte si incomplete, reduse la o simpla forma grafica, neinsotite de descrieri tehnice, explicatii stiintifice si calcule matematice adecvate. .
Dar - intervine intrebarea: daca si in ce fel a contribuit inginerul Leonardo in mod practic, efectiv, la progresul tehnicii timpului? Cu alte cuvinte: daca au fost cunoscute in epoca? Si ce aplicatii practice au avut? Daca, si ce influenta reala au exercitat ideile sale in secolele XV, XVI si urmatoarele, - stiut fiind ca manuscrisele sale cu continut stiintific si tehnic au ramas netiparite timp de peste trei secole?
Adevarul este ca aceste manuscrise n-au ramas necunoscute - nici chiar in timpul vietii lui, si cu atat mai putin indata dupa moartea sa. .
Fara indoiala ca Leonardo intretinea legaturi cu diferite categorii de mestesugari. Este cat se poate de evident ca schitele sale tehnice nu sunt izvorate doar din imaginatie, si nici nu sunt rezultatul unui simplu observator detasat. Si este normal ca multe din ideile si metodele sale sa fi fost, in mod necesar, cunoscute mesterilor cu care lucra; mesteri care, apoi, le vor fi difuzat in centrele mai importante din Italia Centrala si Septentrionala, unde ei au continuat sa lucreze. - Dupa moartea sa, influenta inginerului si omului de stiinta Leonardo a continuat sa se exercite in mod indubitabil: faptele sunt clare. .
Prin testament, Leonardo si-a lasat intreaga, imensa cantitate de manuscrise celui mai iubit elev al sau, Francesco Melzi, in casa caruia au ramas pana la moartea acestuia (in 1570) si care este foarte probabil ca le arata - cu sentimente de admiratie neretinuta, de pietate, de veneratie pentru maestrul sau - vizitatorilor. (Giorgio Vasari, de pilda, recunoaste ca le-a cunoscut indeaproape in casa lui Melzi). Juristul Cardano-senior (m. 1524), foarte interesat de problemele opticii, era un prieten personal al lui Leonardo - si cu siguranta ca le-a putut consulta. “Despre fiul sau, renumitul matematician Gerolamo Cardano (n. 1501) se stie ca a achizitionat o parte din aceste manuscrise, folosindu-le fara scrupule” (Ivor Hart). Printre familiarii lui Melzi era si poligraful napoletan Giambattista della Porta (n. 1535) care, sub influenta directa a lecturii notelor lui Leonardo, a scris despre forta vaporilor actionand in vederea ridicarii apei la un nivel mai inalt. - Altii (ca matematicianul N. Tartaglia, cosmograful Petrus Apianus, sau algebricianul - interesat mult si de hidraulica - Raffaele Bombelli) au fost influentati indirect de Leonardo. Acelasi lucru se poate spune si despre Simon Stevin si cercetarile lui paralele cu cele ale lui Leonardo; si - intr-o masura mult mai mare - despre Benedetto Castelli, al carui Tratat de hidraulica (1628) este considerat a fi profund influentat de notele lui Leonardo. .
In 1523 Alfonso d’Este, ducele Ferrarei, este instiintat de un vizitator din Milano ca “un frate al lui Melzi cunoaste multe secrete si idei ale lui Leonardo”. Acest frate, Orazio, a accepta tiparirea diferitelor manuscrise pe care i le lasase Francesco. Cand proiectul sau esueaza, incearca sa vanda o parte din ele; le preia avocatul pisan Mazzenta, care le retine, apoi dispersandu-le. Desenele de mecanica raman in mainile lui Pompeo Leoni (care intentiona sa le vanda regelui Spaniei) si ale mostenitorilor sai; pana cand contele Galeazzo Arconati le cumpara si, in 1636, le doneaza Bibliotecii Ambrosiana din Milano. In acest timp, creste considerabil interesul manifestat fata de manuscrisele lui Leonardo - din care se fac mai multe copii din ordinul cardinalului Francesco Barberini, nepotul papei Urban VIII, ajungand pe aceasta cale in Biblioteca Vaticana. Alte codice (Leicester, Arundel, Lytton) vor fi achizitionate in secolul al XVII-lea, ajungand in Anglia. Dintre cele luate de Napoleon - cu ocazia invaziei Milanului – multe nu s-au mai intors de la Paris. .
Evidenta arata ca Leonardo da Vinci, in timp ce a stat la Milano a facut: multe picturi si desene (multe din ele fiind pierdute), design pentru teatru, desene arhitecturale si modele pemtru Domul catedralei din Milano. Cel mai mare angajament al sau a fost pentru colosalul monument de bronz facut pentru Francesco Sforza, tatal lui Ludovico, in tribunalul de la castelul Sforzesco. In decembrie 1499, familia Sforzesco a plecat din Milano. Monumentul a ramas neterminat. Leonardo da Vinci
