Poluarea
Referat realizat de Barbu Doru Clasa a IX-a A
Poluarea reprezinta raspandirea in apa, aer, sol, etc. De substante toxice, daunatoare vietii; infectare.
Poluarea reprezinta o plaga a societatii moderne, gradul de poluare crescand in acelasi timp cu accentuarea urbanizarii si tehnologizarii localitatilor. A polua este extrem de usor, dar pentru a repara daunele provocate de poluare este nevoie de mult timp si fonduri. In continuare voi prezenta principalele surse de poluare si modul in care acestea afecteaza mediul, eventual unele moduri de evitare. Efectul de sera Efectul de sera este un fenomen natural. Daca nu ar exista, pamantul ar fi de nelocuit, deoarece temperatura de pe pamant ar fi inferioara celor 33oC la cat se situeaza azi. Mecanismul efectului de sera este, schematic, urmatorul: razele solare incidente sunt in buna parte absorbite de pamant, indeosebi la suprafata, iar o parte sunt retrimise in spatiu sub forma de radiatii cu lungimi de unda mai mari. O parte a acestei radiatii este la randul sau absorbita si reflectata de gazele cu efect de sera din atmosfera, mai ales prin vaporii de apa, nori, dioxid de carbon (CO2), metan (H4), protoxid de azot (N2O) si clorofluor carburi (CFC). Cu alte cuvinte, Pamantul primeste in acelasi timp o radiatie care provine direct de la soare si o radiatie reflectata de atmosfera, ceea ce antreneaza o ridicare a temperaturilor medii la suprafata. Acest efect este amplificat de formele contemporane de dezvoltare a activitatii umane. Intr-adevar, majoritatea activitatilor umane (transport, incalzire, refrigerare, industrie, cresterea animalelor si deseurile produse de acestea) elimina gaze cu efect de sera. In particular, utilizarea surselor fosile de energie (carbune, petrol, gaz) sau de electricitate care se produce plecandu-se de la aceste surse fosile, emite dioxid de carbon, care difuzeaza foarte repede in atmosfera unde ramane, in medie, mai mult de un secol, inainte de a fi “capturat” in “puturi de carbon” cum este vegetatia. Toate modelele avanseaza in consens previziunea ca emisiile antropogene de gaze cu efect de sera vor creste intr-un ritm sustinut in cursul deceniilor viitoare. Dupa OECD, totalul acestor emisii ar putea astfel sa se tripleze de acum si pana in anul 2050, pentru a atinge 50 – 70 miliarde de tone de echivalent CO2 – adica 15 – 20 de miliarde de tone echivalent carbune pe an. (emisiile sunt exprimate cel mai adesea in tone de echivalent carbune – adica 1 tona de carbune in 3,66 tone de dioxid de carbon). Aceste emisii de gaze cu efect de sera tind sa se acumuleze in atmosfera. Este, de altfel stiut, faptul ca continutul gazelor cu efect de sera in atmosfera a crescut in mod semnificativ odata cu epoca preindustriala, si in special metanul (CH4 aproximativ + 140%), protoxid de azot (N2O, aproximativ 15%) si CO2 (aproximativ + 30%). Concentratia de dioxid de carbon din atmosfera a crescut astfel de la 280 ppm la 360 ppm intr-un secol, in timp ce ea nu iesea dintr-o marja de 170 ppm - 280 ppm in cursul ultimilor 200.000 de ani (o ppm in volum este egala cu 1 cm3 la 1 m3 de aer). Intre altele, lucrarile stiintifice coordonate de GEIC, indica ca temperatura medie la suprafata pamantului a crescut cu 0,3 - 0,6o C in era preindustriala, efectele acestei incalziri fiind partial mascate si atenuate in parte de inertia termica a oceanelor si de prezenta crescanda a aerosolilor (pulberi, sulfati) in atmosfera (unde ei ecraneaza radiatia solara). In absenta masurilor energice de control a emisiilor de gaze cu efect de sera, GEIC estimeaza, in consecinta, ca temperatura medie de la suprafata pamantului ar putea sa creasca cu inca 2 0C intervalul 1990 – 2100 (+10C pana la 3,5 0C dupa scenarii) ceea ce reprezinta (prin dilatare termica) o ridicare cu aproximativ 50 cm a nivelului marii (+15 l). Consecinte De altfel, schimbarea climatica ar putea sa favorizeze recrudescenta paludismului, precum si extinderea bolilor infectioase cum ar fi salmoneloza sau holera, din cauza ridicarii temperaturii si a inundatiilor frecvente. Intre altele, schimbarea climatica va fi prea rapida pentru ca ecosistemele naturale sa se poata adapta. Va rezulta fara indoiala o puternica scadere a biodiversitatii (adica disparitia speciilor animale sau vegetale). Au fost dezbatute si efectele schimbarii climatice asupra agriculturii. In general, o parte plantelor cultivate ar putea sa sufere de “stres hidric” (adica de alternanta perioadelor de uscaciune / pluviozitate pronuntata); pe de alta parte, acumularea de dioxid de carbon in atmosfera exercita si un rol fertilizant asupra plantelor (care tind sa creasca mai repede). Per total, schimbarea climatica va avea consecinte economice importante ce se vor regasi in costurile directe (daune provocate de furtuni) la care se vor adauga costurile de adaptare (construirea de diguri, modificarea de culturi etc.). Aceste evolutii ar putea sa aiba impact negativ asupra agriculturii, mediului si turismului. De altfel, incalzirea climatului ar putea antrena disparitia unei treimi si chiar a unei jumatati din masa ghetarilor alpini in cursul viitorilor 100 de ani (ceea ce ar spori riscurile de avalanse) ca si o reducere sensibila a mantalei inzapezite din Alpi si Pirinei cu consecinte importante pentru statiunile de schi, de inaltimi medii. Diminuare a stratului de ozon In anul 1985, oamenii de stiinta au descoperit o “gaura” in stratul de ozon; aceasta “gaura” reprezinta o zona in care concentratia de ozon este mai mica decat cea normala. Ce este ozonul Ozonul este o molecula simpla, constituita din trei atomi de oxigen-O3. Concentratia sa maxima se afla la aproximativ 30 Km inaltime, in stratul atmosferei care poarta numele de stratosfera. Acolo, ozonul este dispus in asa numita « patura de ozon ». Rolul acestei paturi este esential pentru mentinerea vietii pe pamant, ea filtrand razele ultraviolete (UV) venite de la soare, dintre care cele mai periculoase sunt radiatiile ultraviolete B (UVB). Cum este afectata patura de ozon In 1974, doi oameni de stiinta americani au descoperit ca substantele chimice numite clorofluorocarburi (CFC), pot distruge molecula de ozon. De atunci, s-a demonstrat ca CFC si alte substante chimice distrug stratul de ozon al Terrei cu consecinte foarte grave asupra sanatatii si vietii, in general. CFC au fost produse pentru prima oara in anul 1900. Incepand cu 1930, acesti compusi au inceput sa fie fabricati la scara industriala ca agenti de racire. Inaintand in timp, s-au gasit aplicatii ale CFC pentru spalarea materialelor plastice, a metalelor si a componentelor electronice, ca propulsori in spray-uri, agenti de spumare pentru spume industriale si poliuretani. Avantajele lor sunt incontestabile: nu sunt toxice pentru oameni, sunt neinflamabile, usor solubile, au pret scazut de productie. Astfel s-a ajuns ca productia anului 1986 sa fie de 1.209 milioane tone CFC. Distrugerea ozonului este un proces extrem de complex. CFC si celelalte substante implicate in distrugerea paturii de ozon scapa din sistemele de racire ale frigiderelor, congelatoarelor si aparatelor de aer conditionat iesite din uz, din spray-urile care folosesc drept propulsor freonul, din procesele de fabricatie a spumelor industriale si din procesele de spalare a circuitelor electronice, a metalelor etc. Odata scapate, ele urca in straturile superioare ale atmosferei. Ajunse in stratosfera, ele sunt atacate de razele UV, eliberand un atom de clor sau de brom. Clorul(bromul) eliberat se ataseaza unei molecule de ozon, legandu-se de unul din atomii de oxigen al acesteia, pe care il desface, lasand in urma sa o molecula obisnuita de oxigen, cu doi atomi de oxigen. Compusul clor – oxigen (monoxid de clor) este instabil chimic si se desface rapid. Atomul de oxigen liber se ataseaza unei alte molecule de ozon sau unui alt atom liber de oxigen. Astfel, din doua molecule de ozon se formeaza, pana in final, trei molecule de oxigen. Atomul de clor liber ramane in atmosfera si se ataseaza altor molecule de ozon, continuand actiunea de distrugere. Clorul reactioneaza ca un catalizator, substanta ce stimuleaza desfasurarea unor reactii chimice, fara a suferi el insusi vreo modificare. Gaura de ozon apare in momentul in care concentratia atomilor de clor depaseste 1,5 – 2 parti pe miliard (bilion) – ppb. Remanenta CFC ajunse in atmosfera atinge mai mult de 100 de ani pana cand UV solare ajung sa le dovedeasca pe toate. Clorofluorcarburile (CFC) si derivatii lor? CFC sunt folosite ca agenti de racire in congelatoare, frigidere, aparate pentru aer conditionat si pompe termice, reprezentand 25 % din consumul global de CFC. 25-30 % din consumul global de CFC este legat de productia de spume si bureti. Industria foloseste aceste substante pentru realizarea de talpi pentru pantofi, bureti pentru scaune si baie, izolatii pentru frigidere si ambalaje. Aerosolii. CFC care se gasesc in aerosoli reprezinta cca. 27 % din totalul de CFC folosit. Extinctoarele. Acestea contin haloni si, desi reprezinta doar 7 % din consumul total de CFC, potentialul lor distructiv trebuie luat in considerare. Solventii. CFC 113 este folosit ca solvent pentru spalarea circuitelor electronice, a instrumentelor de precizie, a metalelor si a imbracamintei. El reprezinta 16 % din consumul total de CFC – industria electronica reprezinta 80 % din acest procent. Consecintele distrugerii paturii de ozon Cresterea nivelului radiatiilor UVB ar avea consecinte dezastruoase pentru orice forma de viata de pe planeta: • arsuri grave in zonele expuse la soare; • scaderea activitatii si, implicit, a eficacitatii sistemului imunitar, care are ca rezultat o crestere semnificativa a procentului de infectii si de cancer al pielii; • sporirea incidentei cazurilor de cataracte si orbiri; • scaderea eficientei programelor de vaccinare, in special la copii; • micsorarea dimensiunii frunzelor la plante ca fasolea, varza, soia s.a. care devin astfel mai vulnerabile la daunatori si boli; valoarea culturilor scade cu grave consecinte pentru tarile care si asa sufera de foame. Efectele asupra vietii marine se concentreaza mai ales asupra planctonului – o serie de plante si animale microscopice si macroscopice, dar cu dimensiuni extrem de mici, care traiesc in suspensie aproape de suprafata apei. Animalele care se hranesc cu plancton ar scadea ca numar din datorita disparitiei surselor trofice. Rapitorii si-ar reduce si ei numarul, din aceeasi cauza. Omul ar fi afectat in primul rand prin faptul ca ar scadea cantitatea de peste comestibil, iar cei ramasi ar suferi de tot felul de boli mai mult sau mai putin periculoase. Fiecare scadere cu 1 % a concentratiei de ozon in atmosfera inseamna o crestere cu 2 % a cantitatii de raza UVB prin atmosfera, ceea ce cauzeaza un procent mai ridicat cu 3-5 % a cancerelor de piele, cataractelor si scaderii efectivitatii sistemului imunitar. Substantele chimice care distrug patura de ozon sunt responsabile pentru 20 % din totalul procesului de incalzire globala. Ozonul, atat de folositor in stratosfera devine periculos cand pare in concentratii crescute in troposfera, adica in stratul cel mai de jos al atmosferei, cel cu care noi venim in contact direct. Alternative la CFC • Pentru sistemele de racire – amestecul de propan / butan care se gaseste in noile modele de frigidere «Greenfreeze» produse in Germania. • Pentru solventi – ape neionizate, gheata, curatire semi - uda, gaze sub presiune – acestea sunt alternative pentru procesele de spalare a sistemelor electronice folosite pentru productia de computere. • Pentru aerosoli – folosirea aerosolilor in spray-uri a fost stopata in toata lumea, cu exceptia tarilor din Europa Centrala si de Est. Alternative – pulverizatoare mecanice, non-spray-uri, gaze sub presiune si inhalatoare de praf uscat pentru folosinta medicala. • Pentru extinctoare – folosirea amestecurilor de gaze inerte precum azot / argon sau dioxid de carbon / azot / argon / ce pot inlocui folosirea halonilor. • Pentru spume si bureti – in acest caz se pune problema daca folosirea spumelor, a izolatiilor si buretilor este necesara de la bun inceput ; in cazul in care aceasta este absolut necesara, se pot inlocui cu fibre de sticla, hartie sau carton. Alternative pentru agentii de spumare : dioxid de carbon, monoxid de carbon, apa si pentan. Pierderea de biodiversitate Biodiversitatea – Concept de actualitate Prin biodiversitate intelegem intreaga gama a modalitatilor prin care se manifesta viata, cu toate formele ei de existenta si de asociere: variabilitatea genetica a indivizilor, diversitatea speciilor din asociatiile de organisme si diversitatea ecosistemelor. Preocuparile actuale pentru stoparea distrugerii biodiversitatii sunt justificate de rata nemaiintalnita cu care aceasta este pierduta, fiind intr-un real pericol de disparitie categorii intregi de componente ale sale. Biodiversitatea este sub o amenintare fara precedent datorita presiunii antropice. Speciile dispar cu o rata de 10.000 de ori mai mare decat rata naturala, in conditiile in care se estimeaza ca au fost descrise mai putin de 10% din specii din cele care exista in mod real. Dispar categorii intregi de ecosisteme, fara a se putea determina interactiunile dintre componentele lor care sa permita mentinerea calitatii vietii pe Pamant. Speciile care supravietuiesc sufera o reducere a variabilitatii genetice. Distrugerea componentelor biodiversitatii reduce optiunile viitoare ale umanitatii si ameninta insasi posibilitatea continuitatii societatii umane. In pofida pericolului evident si masurabil in termeni economici, se cauta inca si mai multe argumente pentru a justifica conservarea si protectia biodiversitatii (care implica costuri ridicate si limiteaza dezvoltarea economica). In prezent, termenul de biodiversitate a ajuns sa reprezinte ceea ce avem si este pe cale sa pierdem, un simbol al unei lumi in sanul careia au evoluat cultura si conceptele noastre, o lume care este pe cale sa se schimbe ireversibil. Tarile dezvoltate care au utilizat fara restriste resursele naturale manifesta acum o ingrijorare crescanda, desi tardiva, in fata distrugerii biodiversitatii. Studiul biodiversitatii este in prezent o directie prioritara de cercetare, dar exista inca diferente semnificative in modul in care este definita, delimitata si studiata. Aceste divergente duc la acumularea unor cantitati impresionante de date care nu permit o analiza exhaustiva pentru a putea fi adecvat interpretate. Biodiversitatea trebuie conservata pretutindeni pe Pamant, deoarece genereaza pe de o parte bunuri si asigura servicii direct utilizabile sistemului socio-economic uman, iar pe de alta parte mentine procesele ecologice la nivel local, regional si global. Cantitatea de informatii asupra distributiei biodiversitatii sporeste permanent. Se cumuleaza si cele care dovedesc rolul si importanta acesteia in mentinerea proceselor ecologice, dar si informatiile privind caile de deteriorare, care confirma, astfel, existenta unei crize globale. La sfarsitul anilor ’60 studiul diversitatii biologice se limita doar la elaborarea listelor de specii periclitate, endemice sau rare (Liste Rosii). Conservarea se realiza specie cu specie la nivel local, fiind limitata la speciile incluse in Listele Rosii. Principalele masuri legislative din aceasta perioada au fost semnarea Conventiei privitoare la comertul international cu specii periclitate (CITES) si la elaborarea in SUA a Legii Speciilor Periclitate (Endangered Species Act). In anii ’80 s-a atins un nivel superior de intelegere, studiul biodiversitatii extinzandu-se la nivel regional. Incepe sa fie studiata biodiversitatea ecosistemelor marine, sa fie recunoscuta importanta ecosistemelor reprezentative si a regiunilor biogeografice. Odata cu dezvoltarea ingineriei genetice, a industriei farmaceutice si cosmetice, incepe sa fie recunoscuta importanta economica a speciilor de plante, animale si microbiene. Anii ’90 pot fi caracterizati prin dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversitatii. Doua evenimente majore caracterizeaza inceputul acestui deceniu: infiintarea Fondului Global de Mediu in cadrul Natiunilor Unite si Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, care a strans laolalta reprezentanti a 156 de guverne si a dus la semnarea Conventiei asupra diversitatii biologice. Astfel, in mai putin de 30 de ani s-a trecut de la un mod de abordare local, simplist si reductionist, la o perspectiva holista, cu o abordare regionala si globala, recunoscandu-se structura ierarhica a biodiversitatii. Pentru stoparea pierderii de biodiversitate se aduc o serie de argumente si motivatii: • motivatii economice asupra utilizarii potentiale, in prezent sau viitor, a unor specii, ca surse de hrana, medicamente, materii prime in biotehnologie, precum si prin prisma functiilor cuantificabile, uneori chiar in termeni monetar, pe care componentele le indeplinesc; • aspectul stiintific, privind interrelatiile dintre diferitele componente ale ecosferei si posibilitatile de a intelege cum functioneaza aceasta; • aspectul estetic, ce considera pierderea ireversibila a unor forme unice de viata, a unor categorii de ecosisteme si peisaje, ca o saracie a experientei si orizontului uman; • consideratii de ordin etic, care neaga prerogativele speciei umane de a distruge alte specii si sustin dreptul la existenta al oricarei forme de viata. Daca pana recent conservarea naturii se baza pe o abordare economica utilitara, noua conceptie recunoaste importanta biodiversitatii si valoarea sa intrinseca. Elemente constitutive ale biodiversitatii Pentru a se putea elabora masuri eficiente de conservare si management sunt necesare date calitative si cantitative asupra diverselor componente ale biodiversitatii, astfel incat acestea sa poata fi cuantificate si comparate. In prezent, exista o mare varietate de clasificari ale componentelor biodiversitatii, unele improprii. Considerand biodiversitatea ca intreaga variabilitate a organismelor vii si a habitatelor in care traiesc acestea, se delimiteaza patru componente ierarhice ale biodiversitatii: diversitatea specifica, diversitatea genetica, diversitatea ecosistemelor si diversitatea antropica. Componenta principala este diversitatea specifica, deseori confundata cu biodiversitatea, deoarece este cel mai bine inteleasa si a fost studiata de multa vreme de catre taxonomisti. Ea se refera la varietatea speciilor la nivel local (biocenoza), regional (biom, regiune biogeografica) si global (biosfera). O categorie a acesteia, care permite stabilirea unor criterii de prioritate in conservare, este diversitatea taxonomica, care vizeaza varietatea taxonilor de rang superior. O alta componenta a biodiversitatii este diversitatea genetica, care se refera la variabilitatea intraspecifica si care reprezinta insasi fundamentul procesului evolutiv. Studiul in acest domeniu este relativ recent, dar cunoaste o mare amploare datorita progreselor realizate in genetica si biochimie, care permit analiza pana la nivel molecular, prin utilizarea unor metode din ce in ce mai sofisticate. O componenta importanta diversitatea ecosistemica, care se refera la nivelul la care au loc procesele evolutive si care include si o componenta nevie, biotopul. La acest nivel masurile de conservare isi propun sa mentina proprietatile si procesele ecologice caracteristice fiecarui tip de ecosistem (structura trofica, fluxul de energie si circuitele biogeochimice). Din punct de vedere al costurilor este mult mai eficient sa se opereze la nivelul grosier al ecosistemului, decat la nivelul, mai fin, al speciei. Speciile, care sunt alcatuite din populatii diferite din punct de vedere genetic, nu exista izolat, toate sunt componente ale unei biocenoze, fiecare ocupand o anumita nisa functionala. Fiecare specie depinde astfel de alte specii din cadrul ecosistemului. Ultima componenta, diversitatea antropica sau etnoculturala, se refera la diversitatea etnica, lingvistica si culturala a comunitatilor umane. Caile de deteriorare a biodiversitatii Toate organismele vii, prin activitatile pe care le desfasoara, duc la modificarea mediului de viata, iar specia umana nu face exceptie. Odata cu cresterea efectivelor populatiei umane si a dezvoltarii tehnologice, natura si amplitudinea modificarilor antropice a crescut. Extinderea in spatiu a sistemului socio-economic uman a facut ca impactul activitatilor sale sa se manifeste la nivelul intregii ecosfere. Daca pana recent, termenul de ecosisteme dominate de specia umana se rezuma in principal la agroecosisteme, ecosisteme rurale si urbane, in prezent termenul se poate aplica, intr-o masura mai mare sau mai mica, tuturor sistemelor ecologice. Viteza cu care oamenii modifica componentele biodiversitatii, gravitatea modificarilor si consecintele acestora sunt fara precedent in istoria umanitatii. In functie de circumstante, activitatile umane pot spori, mentine sau diminua diversitatea specifica, genetica sau a ecosistemelor intr-o anumita perioada, desi tendinta generala a fost scaderea ei permanenta la scara globala. In cursul evolutiei sale societatea umana a actionat diferit. Initial, omul, ca specie invadatoare ce actiona ca pradator de varf, a eliminat direct prin vanatoare o serie de specii. Apoi, in special datorita agriculturii si cresterii animalelor, a modificat, deteriorat, distrus si fragmentat habitatul si a introdus specii noi. Aceste transformari au creat conditii favorabile extinctiilor care vor persista timp de secole, chiar daca distrugerile si degradarea habitatelor ar inceta imediat. In plus, presiunile exercitate asupra capitalului natural vor spori datorita modificarilor climatice globale antropice. Impactul direct si indirect al activitatilor umane asupra ecosferei Amenintarea padurilor tropicale Introducere Padurile tropicale, prin cantitatea de oxigen eliberata in atmosfera, ca si prin consumul de CO2 folosit pentru fotosinteza, este principalul factor ce mentine inca un echilibru fragil, daca se poate numi asa, intre clima actuala a planetei si incalzirea acesteia. Si cum cresterea temperaturii terestre ne-ar afecta nu numai pe noi romanii, ci intreaga planeta, si cum scaderea cantitatii de oxigen oferita de aceste paduri ar avea efecte nu doar asupra sanatatii noastre, ci a intregii omeniri, salvarea acestora ne intereseaza si pe noi, in mod direct. Scurt istoric - varsta pamantului este de aproximativ 4,500 milioane ani. - se considera ca viata a aparut acum aproape 3,7 milioane de ani. - varsta unora dintre padurile tropicale este de 60 – 100 milioane ani. - acum 500 ani, padurile tropicale erau netulburate aproape in intregime. - in ultimii 50 de ani, aproximativ jumatate din aceste paduri au disparut, 10% fiind distruse intre anii 1979 – 1989. - 100 milioane ani de evolutie pot fi distrusi in mai putin de 100 ani. Padurile tropicale se intalnesc in trei arii principale ale globului: America Centrala si de Sud; Africa Centrala si de Vest, impreuna cu Madagascarul; Sud-Estul Asiei, impreuna cu insulele din Pacific. Ele sunt neuniform distribuite in tarile in curs de dezvoltare. Astfel, daca includem atat padurile tropicale inchise, cat si cele deschise, Brazilia le are intr-un procent de 26,8%, Zairul 9,2% si Indonezia 6,1%. Peru, Angola, Bolivia si India au fiecare aprox.3%. Restul este distribuit in alte 120 de tari tropicale. In padurile tropicale exista mai multe specii sau clase de plante si animale decat in orice alt biom terestru. O zona de 4 mp din padurile Amazoniei contine peste 1500 specii de plante, incluzand 750 specii de copaci, 400 specii de pasari, 250 specii de mamifere. Se considera ca mai trebuie sa treaca multi ani pana cand vor fi descoperite si inventariate toate speciile de insecte care se gasesc aici. Ciclul de viata al padurii Cu toate ca aceste paduri sunt foarte bogate in specii, solul lor nu este aproape deloc fertil. Plantele moarte se descompun de 5 ori mai rapid in climatul umed tropical al padurilor, decat in conditiile temperate ale continentului nostru. Popoarele tribale In padurile tropicale, traiesc peste 200 milioane de oameni, organizati in triburi. Ei traiesc intr-o armonie perfecta cu padurea, vanand si cultivand plante pentru hrana si pentru uz medical. Acesti indigeni defriseaza portiuni mici de padure, pe care cultiva un numar foarte mare de plante in acelasi timp, recordul fiind detinut de indienii Tukaro din Rio Negro, Brazilia, care cresc 140 varietati de cassava pe acelasi teren. Cum sunt distruse padurile tropicale Padurile tropicale acopera 23% din suprafata pamantului, dar ele sunt pe cale rapida de disparitie. Pana in anii ’80 nu se stia cu precizie cat de rapid au disparut padurile tropicale. Unele autoritati sugerau 5,6 milioane ha pe an, altele, precum Academia Nationala de Stiinte din Statele Unite sugerau 20 milioane ha pe an. Printr-un efort comun al UNEP (Programul pentru Mediu al Natiunilor Unite) si al Organizatiei pentru Agricultura si Alimentatie s-a elaborat un studiu sistematic al acestei probleme, studiu in baza caruia s-a concluzionat ca din padurile inchise au disparut 7,5 milioane ha pe an, iar din cele deschise 3,8 milioane ha pe an. La nivel global, acest lucru inseamna ca padurile inchise sunt distruse la o rata de aprox.0,6% pe an, aceasta insemnand ca zonele de paduri tropicale inchise s-ar putea injumatati in mai mult de un secol. Prezenta concluzie este valabila pentru Africa, Asia si cele doua Americi. Banca Mondiala a estimat ca 12% din padurile Braziliei au fost taiate pana in 1988, desi pana in 1980 cateva din tarile invecinate, cu mult mai putine paduri, le-au pierdut mult mai rapid. Acelasi lucru se remarca si in Africa, de exemplu in Zair, ratele de despadurire merg pana la 0,2% pe an, dar in Coasta de Fildes ating 7%. Se asteapta ca padurile inchise sa dispara in intregime in decurs de 15 ani in 4 state din America de Sud, 3 din Africa si 2 din Asia. La nivel global inca 13 tari isi vor pierde padurile inchise in urmatorii 40 de ani daca nu se vor intreprinde pasi efectivi in conservarea lor. Principala modalitate de distrugere a padurilor tropicale este arderea lor. Incendiile sunt provocate de colonisti, veniti din alte regiuni, care apeleaza la aceasta metoda pentru a afecta apoi terenul culturilor. Dar din cauza terenului nefertil, culturile sunt productive un numar mic de ani, dupa care aceste zone sunt parasite, alte arii de padure urmandu-le soarta (Se estimeaza ca practicarea agriculturii pe terenuri defrisate se ridica la 70% in Africa, 50% in Asia si 35% in cele doua Americi). . Alte cauze ale defrisarilor au aceeasi importanta. Dezvoltarea moderna a accelerat distrugerea prin construirea de baraje hidroelectrice, care au provocat inundarea unor mari zone impadurite; construirea de drumuri, cum ar fi autostrada Transamazoniana; mineritul pentru extragerea de aluminiu si alte minerale importante. De asemenea, o mare cantitate de lemn exotic este exportata catre tarile bogate, fiind folosit la fabricarea de mobile si alte accesorii, cum ar fi scobitorile. Consecintele distrugerii padurilor tropicale - se pierde cel mai important factor de aparare impotriva incalzirii planetei; - prin arderea padurilor, se elibereaza in atmosfera o cantitate imensa de CO2, care accelereaza efectul de sera. - prin defrisari, solul va fi erodat in proportii masive, in urma inlaturarii micii portiuni de pamant ce contine nutrienti – aflata la suprafata. Ploile torentiale vor cara pamant in bazinele riviere, provocand colmatarea lor si inundatii puternice. Aceleasi ploi pot induce si un alt efect asupra solului, prin formarea unei cruste impermeabile la suprafata, ceea ce ar produse moarte plantelor prin uscare in zona cea mai umeda a Pamantului. - in zonele tropicale, defrisarile vor produce o schimbare locala de climat, aceste arii devenind mai calde si mai uscate. - toate speciile de animale adaptate la viata de jungla vor disparea pentru totdeauna - tigri, pasari, maimute, fluturi, gorile si multe, multe altele. - unele plante care cresc in padurile tropicale sunt folosite pentru fabricarea de medicamente. Se presupune ca unele plante, netestate inca, au proprietati anticancerigene sau pot fi folosite pentru vindecarea altor boli deocamdata incurabile – SIDA numarandu-se printre acestea. - oamenii care traiesc in acest mediu vor disparea. Poluarea aerului. Ploile acide In fiecare moment al vietii noastre respiram. Pentru a putea trai, inspiram aer – un amestec invizibil de gaze – format in cea mai mare parte din oxigen si azot, si expiram dioxid de carbon. Dar progresul tehnic al omenirii a reusit sa introduca in aerul nostru vital si alte substante, nocive sanatatii noastre si, in acelasi timp, mediului. Surse de poluare Transportul In lumea noastra moderna, autoturismele si camioanele reprezinta o sursa majora de poluare. Pe teava de esapament se elimina un amestec de gaze, printre care si unele foarte otravitoare, cum ar fi monoxidul de carbon, oxizii de azot si hidrocarburile. In conditii de lumina si caldura solara, aceste gaze formeaza un smog fotochimic – cunoscut in special sub numele de “L.A. smog” deoarece apare foarte frecvent in acest oras. Smogul reprezinta un amestec de fum si ceata continand gaze toxice, inclusiv ozon. Ozonul este, dupa cum am vazut, extrem de folositor in stratosfera - patura de ozon ce protejeaza Pamantul de razele ultraviolete – dar foarte nociv cand apare aproape de nivelul solului. Aceste gaze rezulta din procesele de ardere ale benzinei sau motorinei in motoarele masinilor. Orice forma de transport motorizat produce probleme ecologice, dar autoturismele sunt, de departe, cele mai poluante. Utilizarea transportului public sau a mijloacelor nepoluante de deplasare – biciclete, mersul pe jos – poate reduce concentratia de gaze toxice din atmosfera. De asemenea, incurajarea oamenilor de a locui cat mai aproape de locul de munca ar fi o parte a solutiei. Producerea de electricitate Termocentralele de carbune sunt responsabile pentru o cantitate foarte mare de emisii de dioxid de sulf. Furnalele lor disperseaza fumul pe o zona foarte intinsa. Dioxidul de sulf din acest fum impreuna cu oxizii de azot au o mare contributie la producerea ploii acide (Obs. denumirea de ploaie acida provine de la combinatia oxizilor mai sus amintiti cu apa, combinatie care genereaza acizi ce ajung pe sol sau in apa odata cu precipitatiile); si daca fumul unei termocentrale din Marea Britanie poate cauza ploaia acida in Norvegia, atunci putem vorbi de efectul regional al poluarii aerului. Toate formele de producere a electricitatii au un impact negativ asupra mediului. Cu toate acestea, sursele de energie neconventionala, cum ar fi vantul sau valurile, sunt mult mai putin poluante decat combustibilii fosili – petrol, carbune, gaze. Fumul din termocentrale poate fi detoxificat folosindu-se unitati de desulfurizare, care pot elimina SO2, dar care nu pot stopa, insa, emisia de CO2, principala cauza a efectului de sera. Industria Datorita declinului industriei grele, poluarea aerului datorata industriei a scazut in ultimul timp. Dar aceasta nu inseamna ca ea a disparut, fiind mentinuta de procesele industriale de ardere a combustibililor fosili. In 1984, in localitatea Bhopal din India, mai mult de 4000 persoane au murit si alte aproape 200.000 au avut de suferit in urma unei scurgeri de dioxina, survenita de la o fabrica agro-chimica. Acest incident demonstreaza consecintele dezastruoase ale poluarii aerului, survenita chiar accidental. Controale periodice ale nivelului emisiilor si stabilirea unor concentratii maxime admisibile, foarte stricte, ale diferitilor poluanti din aer sunt cai care pot preveni incidenta unor astfel de probleme. Principalii poluanti ai aerului Monoxidul de carbon (CO) Circulatia rutiera produce cel mai ridicat procent de CO eliberat in atmosfera (aproximativ 85%). Aceste emisii pot fi insa reduse prin atasarea la masini a unor convertori catalitici. Persoanele cardiace, copii mici si batranii sunt cei mai expusi la intoxicarea cu CO. Ozonul (O3) este cel de-al doilea agent poluant al aerului. El este rezultatul unor reactii chimice ce implica prezenta oxizilor de azot si a hidrocarburilor, sub incidenta luminii solare, in conditii constante. Concentratii ridicate de ozon se gasesc in acest tip de smog fotochimic. Oxizii de azot ( NOx) Principalele surse de NOx sunt emisiile autovehiculelor si termocentralelor. Oxizii de azot sunt: dioxidul de azot NO2 si monoxidul de azot NO – ei contribuind la problemele cauzate de smogul fotochimic. Dioxidul de sulf ( SO2)) Termocentralele de carbune reprezinta principala sursa de SO2; este urmata de industrie si de arderea in gospodarii a carbunelui – aceasta din urma constituie cea mai importanta sursa de poluare in alte parti ale lumii, in special in lumea a treia. Hidrocarburile Acestea apar in urma arderii incomplete a combustibililor fosili, intalnindu-se sub forma gazoasa (metan) si solida (particule invizibile prezente in fum). Motoarele Diesel prost intretinute evacueaza gaze cu un continut ridicat de particule solide. Efectele poluarii atmosferei Poluarea aerului poate afecta mediul inconjurator in mod direct si indirect. Concentratii mari de SO2 si NOx pot provoca daune arborilor si lichenilor, pot afecta sanatatea populatiei si pot coroda structura materialelor, cum ar fi otelul. Efectele directe apar de obicei in vecinatatea surselor de emisie. SO2 si NOx pot forma acidul sulfuric si acidul azotic, substante ce sunt purtate de vant pe distante lungi, revenind pe pamant sub forma de ploi sau ninsori acide. In acest fel, solul si apa devin acide la distante mari de sursa de emisie. Aciditatea este un efect care depinde de cantitatea de poluanti eliberati si de rezistenta opusa de sol si apa la acest fenomen. Efecte asupra mediului - acidificarea lacurilor si a apelor curgatoare, datorata ploilor acide. - disparitia speciilor de plante si animale din apele cu aciditate crescuta. - cresterea concentratiei de mercur in ape, implicit in animalele ce populeaza aceste ape; efectul cel mai negativ al acestui fapt este otravirea populatiei cu mercur. - acidificarea solului, fapt ce produce cresterea concentratiei de aluminiu si a altor metale toxice, insotita de disparitia nutrientilor – potasiu, calciu, magneziu. - scaderea productiei agricole. - imbolnavirea si disparitia padurilor. - afectarea apelor freatice. Efecte asupra sanatatii - Monoxidul de carbon – moleculele de CO inhalate de catre om, se ataseaza moleculelor de hemoglobina din sange, cele ce transporta oxigenul in corp. Acest fapt determina reducerea cantitatii de oxigen transportat de catre sange. Concentratiile crescute de CO incetinesc reflexele si gandirea, in anumite cazuri provocand chiar moartea. Ozonul – in concentratii mari, ozonul poate provoca serioase probleme pulmonare si diminuarea eficacitatii sistemului imunitar. In concentratii mici, ozonul irita caile respiratorii si plamanii; in acest caz cei mai afectati sunt cei ce efectueaza exercitii fizice sustinute, in special alergatorii. - Oxizii de azot – agraveaza bronsitele si infectiile pulmonare, provocand de asemenea probleme acute suferinzilor de astm. - Dioxidul de sulf – provoaca constrictii ale bronhiilor. Astmaticii sunt cei mai predispusi la afectiuni cauzate de SO2.(tabel 3). - Hidrocarburile – particulele solide emanate de motoare patrund adanc in plaman, transportand substante chimice cu potential cancerigen ridicat. - Acidificarea puternica a apelor si a solului, provoaca aparitia unor concentratii mari de metale toxice, cum ar fi cadmiul, cuprul, aluminiul si plumbul. - Cadmiul – se acumuleaza in rinichi, provocand leziuni ale acestuia. Cadmiul este un element care se elimina foarte greu din corpul uman. - Cuprul – in cantitati mari, provenite din corodarea tevilor de apa sub actiunea aciditatii, provoaca diaree copiilor mici. - Aluminiul – in cantitati crescute, provoaca Boala Parkinson sau Alzheimer, conducand la senilitate prematura si moarte. Bolnavilor de rinichi le provoaca boli de schelet si creier. - Plumbul – este eliberat de apa acida si de catre emisiile provenite din arderea benzinei cu plumb. Ataca sistemul nervos, in special la copii. - Mercurul – are efect direct asupra danturii si a sistemului osos, inlocuind calciul din oase. Duce la fracturarea usoara a oaselor precum si la deformarea scheletului. 2.1.4.Ploaia acida Ploaia acida este un termen folosit pentru a descrie o serie de tipuri diferite de poluare, toate acestea constand in introducerea unor cantitati crescute de acizi in mediu. Mai bine zis, este vorba de precipitatii acide, termen ce include – ploaia acida, ninsoarea acida, grindina acida, ceata acida. Aciditatea si alcalinitatea sunt masurate pe o scara numita scara pH. Valoarea pHului se intinde de la 1 la 14; pH-ul 1 este extrem de acid, iar pH-ul14 este extrem de alcalin; pH-ul 7 este neutru (nici acid, nici alcalin). pH-ul normal al ploii este de 5,6. Aversele din multe zone europene au in genere pHul 4, acest lucru fiind descris ca o ploaie acida. Recordul de aciditate al unei ploi a fost inregistrat in 1974 la Pitlochry, Scotia, cu pH de 2,4, care reprezinta o valoare aproape egala de cea a sucului de lamaie. In anumite zone ale lumii, cum ar fi Scandinavia, unde solul are o aciditate naturala crescuta, efectul ploilor acide a fost devastator. In sudul Norvegiei, 33.000 km2 de lacuri au fost afectate de ploile acide; din acestea, intr-un total de 13.000 km2 nu mai exista nici o specie de peste. Cand lacurile devin prea acide, metale toxice cum ar fi aluminiul, plumbul, mercurul si cadmiul se dizolva in apa. Aceste metale cauzeaza probleme foarte serioase mediului si sanatatii omului, asa cum a fost descris mai sus. Ploile acide ameninta si existenta multor specii de plante si animale pe intinsul Europei. Lichenii, pietrele si zidurile sunt amenintate in aceeasi masura de ploile acide. Copacii sunt printre cei mai afectati, cele mai atacate fiind frunzele acestora. Alt efect distructiv al acestor ploi este indepartarea nutrientilor esentiali din sol. Solutii pentru diminuarea poluarii aerului Solutia de evitare a formarii ploilor acide este reducerea cantitatilor de SO2 si Nox eliberate in atmosfera. Acest lucru poate fi realizat prin “curatarea” emisiilor termocentralelor cu unitati de desulfurizare sau prin utilizarea carbunilor cu continut scazut de sulf – exista carbuni cu continut de 0,6% sulf. Metodele de conservare a energiei – izolarea termica a locuintelor si utilizarea responsabila a energiei – sunt cai de reducere a emisiilor de SO2 eliberata in atmosfera. Acest lucru se explica prin urmatorul lant: prin arderea carbunilor in termocentrale, se produce energie electrica ajunsa pe diferite cai la consumator. In functie de consumul de curent electric, se produce o cantitate mai mare sau mai mica de energie. Arderea carbunilor produce insa si emisii de SO2 in atmosfera, deci un consum mic de curent electric inseamna o cantitate mica de energie produsa, care determina o cantitate mai redusa de carbune ars, deci mai putin SO2 in atmosfera. Folosirea surselor alternative de energie – vant, maree, valuri, soare – reduce, de asemenea, poluarea datorata SO2. Convertoare catalitice Convertorul catalitic este un dispozitiv anexat sistemului de evacuare a motorului auto, ce contine o structura “fagure”, ceramica sau metalica. Suprafata fagurelui este invelita cu un strat de platina. Contactul dintre acest strat de platina si gazele toxice evacuate de motor provoaca o reactie chimica in urma careia CO este transformat in CO2, iar hidrocarburile sunt desfacute in CO2 si apa. Oxizii de azot se transforma in azot simplu. Din pacate, convertoarele catalitice reclama folosirea doar a benzinei fara plumb, deoarece plumbul impiedica stratul de platina sa reactioneze eficient la trecerea amestecului de gaze. Exista convertoare care opresc emisia de CO si hidrocarburi, si altele, care pe langa aceste gaze, actioneaza si asupra oxizilor de azot. In cazul unei functionari corespunzatoare, aceste convertoare pot reduce emisiile toxice pana la 90%, cu un efect foarte mic sau chiar inexistent asupra comportarii autoturismului. Eficienta combustibilului Convertoarele catalitice nu reduc emisiile de CO2, principiul gaz responsabil pentru producerea efectului de sera. Acest lucru poate fi realizat prin imbunatatirea metodelor de folosire a combustibililor – eficienta combustibililor. In orice caz, cel mai efectiv mod de a reduce emisiile de CO2 este acela de a reduce numarul de autoturisme aflate in circulatie. Poluare a apelor Repartitia cantitatilor de apa in lume este impartita in mod inegal. In vreme ce populatia de pe continentul nostru consuma in medie 250 litri de apa zilnic, in zone intinse din Africa, apa reprezinta o bogatie dupa care tanjesc mii de oameni. Lipsa de apa reprezinta un paradox pe planeta noastra, a carei suprafata este acoperita in proportie de 2/3 de oceane si mari. Dar si aceasta sursa vitala de existenta este amenintata de activitatea cotidiana a oamenilor. Apa ca resursa Fiecare aspect al vietii noastre este legat de apa. Pe langa aer si lumina Soarelui, apa este un element esential al existentei oricarei fiinte. Sa nu uitam ca in mediul acvatic au aparut primele forme de viata de pe Terra. Un adult are nevoie zilnic de 2 litri de apa pentru a-si mentine functiile biologice nealterate. Apa este folosita in aproape toate procesele industriale sau activitatile casnice cotidiene. Pentru obtinerea unui litru de bere, sunt necesari 350 litri de apa, Dar, deoarece acest lichid de care ne folosim in fiecare zi este considerat un lucru banal, adeseori ii uitam adevarata valoare. Cauzele poluarii apelor Din sistemele de canalizare Toate apele provenite din sistemele de canalizare, atat cele tratate cat si cele netratate, sunt deversate in rauri si mari. In rauri este eliberata in genere apa tratata, dar in cazul unor ploi torentiale, se poate depasi capacitatea statiilor de tratare a apelor uzate, in apele raurilor putand ajunge astfel si substante netratate si deseuri. In mari se deverseaza apa netratata in prealabil. Deseurile industriale Industria este responsabila pentru un procent mai mare de 38% din totalul activitatilor ce polueaza mediul acvatic. Aproape toate ramurile industriale produc deseuri, care pe diferite cai, ajung in rauri si in mari. De exemplu, cadmiul reprezinta un deseu al procesului de fabricare al detergentilor cu fosfati. Fiind deversat din fabricile ce produc astfel de detergenti, el ajunge sa atace orice sistem viu cu care vine in contact, chiar si atunci cand se gaseste in concentratii reduse. Poluarea provenita din agricultura Ingrasamintele anorganice sunt folosite in mod curent in agricultura pentru realizarea unor recolte mai mari. Majoritatea ingrasamintelor sunt compuse din trei elemente: azot, fosfor si potasiu. Cele mai folosite sunt ingrasamintele ce contin azot si nitrati. Acest azot este absorbit de catre plante, el fiind un nutrient foarte important. Dar plantele nu pot consuma tot azotul imprastiat pe camp, astfel o mare parte este spalata de ploi, ajungand in lacuri, rauri sau canale unde provoaca fenomenul de eutrofizare (a se vedea mai jos). O alta cantitate de azot patrunde in pamant, fiind antrenat in subsol de apa provenita de la ploaie sau de la irigatii. Acolo, azotul se amesteca cu apa din rocile poroase &
POLUANTUL GRUPUL DE RISC
NO2
(dioxid de azot) copii; persoane cu probleme respiratorii, inclusiv astmaticii;
CO (monoxid de carbon ) persoane cu boli de inima; femei insarcinate.
O3 (ozon) persoane cu probleme respiratorii, inclusiv astmaticii; persoanele in varsta; copii.
SO2 (dioxid de sulf) persoanele cu probleme respiratorii, astmaticii; persoanele in varsta; copii.
Particule de hidrocarburi persoanele cu probleme respiratorii, astmaticii; persoanele in varsta; copii.
