AZOTUL
CUM A FOST
DESCOPERIT Pina la 1630 si chiar multa vreme dupa aceea, cand alchimistul Helmont
introduce notiunea de gaz, toate gazele se numeau ,,aer', cu un adaus care
marca una din proprietatile sale. Van Helmont mentioneaza insa si unul din
componentii aerului sub denumirea de ,,gaz silvestru'. Era vorba de
bioxidul de carbon, iar denumirea pare a proveni de la imposbiliatea
condensarii lui. Studiul chimic al aerului incepea sa devina o preocupare a
cercetatorilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cel dintai om
de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta
este Joseph Black, un chimist englez de origine franceza. Azotul apare mai
tarziu, dar nu ca corp distinct, ci confundat cu bioxidul de carbon. Totusi
anul descoperirii azotului este 1772, iar numele decoperitorului este Daniel
Rutherford. Cel care descpoerise azotul era un tanar scotian de 23 de ani, care
isi facea teza de dizertatie la Universitatea din Edingburg la profesorul John
Black. Tanarul chimst facea cercetari asupra aerului, dar in legatura cu
respiratia plantelor. In decursul a numeroase experiente avea sa dovedeasca ca
,,aerul' care nu intertinea arderea nu este numai bioxidul de carbon, ci
si azotul, cu care avea multe asemanari fizice. Astfel, D. Rutherford trece aer
peste carbune inrosit (mangal), iar produsul arderii il spala cu alcalii caustice
si apa de var, unde se retine bioxidul de carbon (care trece in carbonatii
respectivi). ,,Aerul' care trecea mai departe, dupa aceste spalari, era
azotul pe care Rutherford il identifica drept un corp nou si-l numeste ,,aer
metific', deoarece nu intertine viata, considerandu-l un fel de
,,viciat' ca si cel rezultat prin respiratie.Astfel Rutherford este
recunoscut ca descoperitor al azotului. 
Cinci ani mai tarziu (1777), A.L.
Lavoisier arata ca azotul exista in stare libera in atmosfera sio ca el
reperzinta 79% dintr-un volum de aer. In 1789, cu ocazia editarii primei
nomenclaturi chimice, A.Lavoisier (cu Guyton de Morveau) inlocuieste denumirea
de ,,aer mefitic' si cea de ,,aer flogisticat' cu cea de azot care
provine de la legarea a doua cuvinte grecesti (a=privativ si zoe=viata) deci
fara viata, din cauza ca nu intertinea viata animalelor care-l inspira. In anul
1823, J.A. Chaptal (1756-1832), un alt chimist francez, da azotului numele de
nitrogen (dupa cuvintele grecesti natron=salpetru si gennao=a produce), deci
producator de nitrati (salpetru). Numele de azot a ramas raspandit in special
in Franta, iar cel de nitrogen a fost perluat in tarile de limba engleza. STAREA NATURALA SI
METODELE DE OBTINERE Azotul Este foarte raspandit in natura inafara
de faptul ca se gaseste in scoarta pamantului in cantitate de 3x10-2%, el este
de asemenea, un component principal al aerului, care, dupa cum se stie, consta
din 78% (in volume) azot liber. Cea mai mare patre din azotul din scoarta
pamantului se gaseste sub forma de combinatii organice, in timp ce combinatiile
anorganice ale azotului, (cu exceptia azotatului NaNO3) nu se intalnesc in
cantitati mari in natura. Metodele
industriale de obtinere a azotului se bazeaza pe separarea azotului de oxigen
prin evaporarea aerului lichid in instaltii speciale. In conditiile de
laborator azotul foarte pur se obtine din combinatiile lui, de exemplu prin
trecerea unui curent de amoniac peste oxid de cupru inrosit sau prin
descopunerea azotitului de amoniu NH4NO2 la cald. PROPRIETATILE FIZICE In conditiile obisnuite de
temperatura si persiune, azotul este un gaz incolor, inodor si insipid; un
litru de azot cantaerste 1,2506 g. La racire puternica si persiune inalta,
azotul trece mai intai intr-un lichid incolor, cu punctul de fierbere -195,8
OC, iar apoi intr-o substanta solida ce cristalizeaza in sistemul cubic si se
topeste la -210,1OC. Densitatea azotului lichid este 0,88g/cm2. Azotul gazos
are o conductivitate termica mai mica decat cel lichid. PROPRIETATILE CHIMICE
La temeraturi joase azotul este putin activ; in conditiile de elaborare a
aliajelor azotul este un element care se combina energrtic cu metalele si
metaloizii. Mai importante sunt combinatiile hidrogenate ale azotului, in
primul rand amonacul, deoarece prin actiunea acestuia asupra anumitor metale
sau a oxizilor lor se formeaza nitruri-combinatii, care se obtin la temperaturi
ridicate si sunt stabile la cald. Azotul si hidrogenul. La trecerea unei
descarcari electrice printr-un amestec de hidrogen si azot se formeaza
amoniac:N2+3H 2U2NH3; deoarece aceasta reactie este exoterma si este insotita
la temperatura obisnuita de o degajare de 11,89 kcal/mol NH3, desigur prin
marirea temperaturii se va micsora concentratia de amoniac. Azotul si fosforul.
Fosforul nu se combina la temperatura obisnuita; nu se combina nici prin
incalzira fosforului la 300OC in azot si in amoniac. Nitura de fosfor - PN - se
formeaza la trecerea unor scantei electrice prin vapori de fosfor si azot.
Niturile metalelor. Combinatiile metalelor cu azotul se formeazaprin actiunea
azotului sau a amoniacului. Litiul, magneziul, borul si aluminiul, in tip ce
reactioneaza cu oxigenul din aer se combina si cu azotul. Litiul, calciul,
strontiul, bariul, magneziul, borul, aluminiul, pamanturile rare, siliciul, titanul,
zirconiul, ceriul, toriul, manganul se combina direct cu azotul prin incalzire.
La incalzirea in amonic se formeaza nituri:potasiul, cuprul, bariul, magneziul,
zincul, aluminiul titanul, manganul, fierul. . INTERBUINTAREA AZOTULUI Azotul pur se utilizeaza in umplerea lampilor
electrice. Dintre combinatiile azotului,
cea mai utilizata in tehnica este amoniacul (NH3) care se foloseste in indusria
frigului, la obtinerea ghetii artificiale, la fabricarea acidului azotic si a
ingrasamintelor cu azot sintetic. De o deosebita imprtanta tehnica este acidul
azotic (HNO3), utilizat pe scara larga in industria chimica. Se mai foloseste
la fabricarea colorantilor, a medicamentelor, obtinerea explozivilor Sursa:,,Proprietatile
fizico-chimice ale elementelor'
