Clasa: Mammalia
Ordin: Proboscidea
Familia: Elephantidae
Gen/Specie: Elephas maximu - Elefantul Asiatic Loxodonta africana - Elefantul African
De-a lungul istoriei, oamenii au pretuit elefanti pentru dimensiunile si puterea lor. Pe campul de lupta au zdrobit si ingrozit inamicii. Au fost dresati sa care provizii grele de-a lungul junglei si sa tarasca busteni din padurile unde odinioara au trait.
Timp indelungat elefantii au fost admirati si onorati, iar in Thailanda, India si in alte tari din Sud-Estul Asiei elefantii frumos decorati joaca inca un rol important in ceremoniile religioase traditionale. Conform traditiei Buddhiste, Buddha a ales forma unui elefant alb ca una dintre multele sale incarnari pamantene.
In ultimii 40 de milioane de ani, mai mult de 600 de specii de elefanti au populat Pamantul. Azi numai doua mai sunt in viata. Fluctuatiile climei de-a lungul mileniilor si schimbarile rezultate in vegetatie au cauzat extinctia a multe specii de elefanti dar impactul omului a avut si el un rol important.
EVOLUTIE
Cei mai batrani stramosi ai elefantilor moderni au evoluat acum 65 de milioane de ani in regiunea cunoscuta acum ca Egipt. Numiti Moeritherium, aceste animale traiau in mlastini iar marimea lor era cuprinsa intre cea a unui porc si cea a unei vaci. Posedau doua perechi de dinti in fata, usor alungiti care aveau sa devina in cele din urma colti. Trei grupuri de animale asemenea elefantilor descind din Moeritherium, Deinotherioidea, Mastodontoidea, si Elephantoidea. Deinotherioidea a evoluat in urma cu circa 54-38 de milioane de ani si traia in anumite parti ale Asiei, Europei si Africii. Avea trompa si doi colti intorsi inapoi, posibil pentru scoaterea mancarii de pe marginea si din fundul mlastinilor. Ultimul membru al acestui grup a murit cu circa 10 mii de ani in urma.
Primul membru al grupului Mastodontoidea a evoluat acum circa 38 de milioane de ani. Aceste animale aveau trompe asemenea elefantilor si, in functie de familie, doi sau patru colti - cei superiori erau verticali sau indoiti in sus. Perechea de jos, cand exista, era indoita inainte si avea uneori forma unor unor lopeti, se pare pentru dezgroparea plantelor si bulbilor. Mastodontul, cel mai popular membru al acestui grup, a evoluat acum circa 15 milioane de ani, si s-a raspandit in Europa, Asia, Africa si America de Nord. Descendentii sai au trait in lumea rece a ultimii Mari Glaciatiuni (2 milioane - 8000 de ani in urma), cand ghetarii grosi acopereau parti ale Americii de Nord si ale Europei. Mastodontul avea doi colti curbati in sus si era acoperit cu o blana groasa de par mitos. In urma cu circa 10 mii de ani, primii oameni au inceput sa vaneze mastodontii, contribuind la extinctia lor.
Grupul
Elephantoidea, care a evoluat in urma cu circa 8-10
milioane de ani, include Mamutul si Stegolophodon. Mamutul
a trait de asemenea in timpul Erei Glaciare si era acoperit cu o blana groasa,
lanoasa. Spre deosebire de coltii curbati inainte ai
mastodontului, cei ai mamutului erau indoiti inapoi. Avea
o cocoasa proeminenta. Rataceau prin America de Nord, Africa , Europa si
Asia, unde au fost vanati de oamenii primitivi, si au murit cu circa 8000 de
ani in urma. Stegolophodonul a evoluat cam in aceeasi
perioada cu mamutul si popula Europa, Asia,
Raspandire si habitat
Fosile ale stramosilor elefantilor indica ca au trait odata pe
fiecare continent in afara Australiei si Antarcticii, dar habitatul de azi e
limitat la
Elefantii ocupa o varietate de medii-campii, mlastini, paduri, deserturi si munti. Sunt ierbivori si au nevoie de cantitati importante de hrana si apa de baut pentru a-si mentine marimea impozanta. Chiar si turme mici de cativa exemplare pot consuma rapid resursele de mancare si apa ale unei zone. Ei migreaza sezonier intr-o bucla mare, cautand resurse proaspete in arealul lor, care se poate extinde pana la 1500 de kmp. In cautarea sa de hrana, un elefant poate calatori pana la 5-10 mii de km anual, cel mai lung record de migratie al unui mamifer.
Descriere fizica
Cele doua specii ale familiei Elephantoidea se pot diferentia prin marimea urechilor. O privire mai amanuntita dezvaluie alte deosebiri. Elefantul asiatic, de exemplu, are 4 degete la fiecare picior posterior in timp ce cel african are doar 3.
Ei difera in marime, culoare si alte caracteristici fizice. Elefantul african poate fi deosebit prin dimensiunile sale mult mai mari si urechile care ii acopera umerii. Masculii pot atinge 4m inaltime si circa 7 tone. Femelele sunt mai mici- circa 2,8m- si cantaresc mult mai putin- circa 3,6t. Elefantul african are culoarea gri-deschis, desi poate parea gri-inchis, rosu sau maro, dupa noroiul in care se scalda. Are o frunte joasa si plata si un spate usor inclinat. Urechile sunt in forma de evantai si au cam 1,5m lungime si 1,2m latime. Atat masculii cat si femelele au colti lungi si curbati.
Elefantii asiatici sunt mai mici si mai indesati decat rudele africane, cu urechi ce nu le ating umerii. Masculul mediu are 3m inaltime si 2 tone. Femela atinge 2,4m si circa tone. Au pielea de culoare gri-inchis si fruntea rotunda, cu spatele arcuit. Marimea urechilor e in medie de 0,75m lungime si 0,6m latime. Coltii femelelor pot fi absenti sau nedezvoltati.
In ciuda greutatii mari, elefantul merge aproape fara zgomot, cu gratie de exceptie, picioarele lui groase mentinand inaintarea cu pasi mari, usori, ritmici. O perna groasa de tesut flexibil creste la baza fiecarui picior absorbind socul greutatii. Degetele asigura mentinerea echilibrului in mers. Se deplaseaza cu o viteza medie de 6 km/h si pot atinge 40 km/h. Nu pot galopa sau sari peste santuri dar
intra cu placere in rauri si lacuri, unde apa ii
mentine si le permite sa inoate distante lungi fara sa oboseasca.
Nasul si buza superioara ale unui elefant sunt unite intr-o trompa lunga si flexibila cu circa 150,000 de muschi. Trompa versatila actioneaza ca o mana pentru apucarea boschetilor si a altor tipuri de hrana si introducerea in gura; un brat pentru ruperea crengilor copacilor; un tub de alimentare cu aer cand trupul e scufundat. Elefantii isi folosesc de asemenea trompa pentru aspirarea apei si scuiparea ei in gura pentru baut sau peste cap pentru spalare. Narile din varf permit elefantului sa capteze mirosuri. Dupa cercetarea aerului aceasta este introdusa in gura, unde organe speciale detecteaza mirosul. Elefantul african are doua buze mici, flexibile la capatul trompei pentru apucarea obiectelor mici; cel asiatic nu are decat una folosita pentru acelasi scop.
Coltii elefantilor, incisivii prelungiti, sunt cei mai mari si mai grei dinti ai unui animal in viata. Coltii sunt folositi pentru saparea dupa radacini si apa, curatarea scoartei copacilor dupa hrana, lupta in sezonul imperecherilor sau pentru alungarea pradatorilor. La pui, primii incisivi sunt inlocuiti la circa 6-12 luni de la nastere, iar al doilea rand, din care se vor dezvolta coltii, creste cu circa 17cm/an, de-a lungul vietii. Cresterea lor e determinata de gene si de alimentatie; in timp, tocirea si ruperea le micsoreaza lungimea. Un colt de mascul african cantareste 20-45 kg si are intre1 si 2,4 metri. Coltii masculului adult asiatic au circa 1,5m si 30 kg.
Elefantii au in total 4 dinti,
toti molari, cu margini ascutite pentru mestecarea frunzelor, tulpinilor si
radacinilor. Un singur dinte poate cantari mai mult de
5 kg la o lungime de 30cm.
Elefantii nu au glande sudoripare, urechile actionand ca radiatoare pentru eliberarea caldurii . Prin agitarea lor, fiecare vas de sange din urechea mare intra in contact cu aerul, fapt ce raceste sangele inainte ca ecesta sa circule din nou in tot corpul. Acest mecanism explica de ce elefantul
african care a evoluat in climat cald are urechi mult mai mari fata de cel asiatic. Coada elefantului nu are par, ci doar o perie mica in varf pentru alungarea mustelor; poate cantari pana la 10 kg.
Vederea e proasta. Ochii sunt mici, in comparatie cu capul mare care se misca foarte putin lateral. Celelalte simturi -auz, miros, gust, pipait- sunt ascutite. Cel mai sensibil organ este trompa, care detecteaza adesea mancare si pericol pe pamant si in aer. Elefantii pot mirosi apa de la distante mari si pot auzi sunete de la mai mault de o mila.
Dieta
Elefantii mananca o varietate de plante (circa 80 de specii). Folosesc trompa pentru smulgerea smocurilor de iarba si pentru ruperea ramurilor si frunzelor din tufisuri si copaci. Un mascul african flamand poate dobori un copac pentru a manca tot ce este comestibil din el. Elefantul asiatic mananca mai mult ierburi. Sistemul digestiv e mai putin eficient decat al altor ierbivore. Mancarea trece repede prin sistem inainte ca substantele nutritive sa fie absorbite, animalul eliminand aproape jumatate din masa vegetala ingerata. Astfel el trebuie sa consume imense cantitati de hrana pentru a-si mentine sanatatea. In salbaticie petrece aproape trei sferturi din zi mancand. Un elefant adult are nevoie de 75-150 kg de hrana pe zi.
Reproducerea
Animale sociale, elefantii se aduna in turme mici pentru a se apara de pradatori. Fiecare familie e condusa de o femela dominanta sau matriarha. Cand sunt amenintati, membrii turmei inconjura puii pentru a-i apara iar matriarha infrunta pericolul sau grupul se retrage loalalta.
Maturitatea sexuala a masculilor incepe la 11-12 ani, dar in sezonul imperecherilor cei mai batrani ii alunga pe cei tineri; masculul nu se imperecheaza pana la 30 de ani. Cand are circa 20-25 de ani, glandele mari de pe lateralele capului incep sa se mareasca si secreta un lichid bogat in testosteron. Comportamentul devine nervos si adesea agresiv fata de alti masculi si oameni. Acest moment are loc anual in viata masculului, durand zile si chiar luni dupa varsta si starea de sanatate a animalului. Cercetatorii cred ca fenomenul are legatura cu ierarhizarea sociala, aflata in stransa legatura cu intaietatea la imperechere.
Femelele incep imperecherea de la 9 ani si intra in calduri la fiecare 16 saptamani. In timpul sarcinii imperecherea inceteaza. Dupa nastere ciclul reincepe. Femelele nasc un singur pui odata, la 20-22 de luni dupa concepere, cea mai lunga perioada de gestatie cunoscuta la animale. Un nou nascut are circa un metru inaltime si 120 kg. La inceput e neajutorat si nu-si poate controla muschii. Dupa 1-2 ore poate sta in picioare si suge lapte din glandele mamare ale mamei, aflate intre picioarele anterioare. In 3-8 saptamani incepe sa se hraneasca singur; in 6 luni invata sa bea cu trompa. La 9 luni petrece jumatate din timp consumand hrana vegetala. Este intarcat la circa 3-4 ani, la nasterea altui pui. In captivitate femelele nasc pana la 60 de ani, la intervale de 4 ani.
Una sau mai multe ,,matusi" pot ingriji puiul in timp ce mama e in cautare de mancare. Mai multe ,,matusi" inseamna mai multe sanse de supravietuire a puiului. La 10 ani acesta cantareste intre 900 si 1300 de kg. Va castiga mare parte a inaltimii intre 20 si 25 de ani continuand sa creasca pentru tot restul vietii.
Comportament
Elefantii au un comportament social complex, traind in familii unite, matriarhale, conduse de femelele cele mai batrane. Familiile sunt compuse din surori, verisoare, matusi, nepoate si tinerii urmasi; pot avea intre 2 si 29 de indivizi. Pot ramane impreuna pentru toata viata. Daca o familie devine prea mare, cateva femele pleaca pentru a forma o noua cireada. Membrii familiei se scalda, cauta mancare si calatoresc ca un grup. Ei stau la mai putin de 46 de metri de matriarha, chemandu-se intre ei. Daca sunt separati chiar si pentru cateva ore, reintalnirea e marcata printr-un complex ceremonial de primire (alergare, rotire, defecare, urinare, lovirea coltilor, frecarea trupului cu capul, strigate). Familia apara pe cei tineri, bolnavi, batrani, raniti. Cand matriarha moare, cea mai batrana femela ii ia locul la conducere.
Masculii tineri se departeaza de familie pe la 6 ani si petrec timpul in compania altor tineri masculi. Cand devin maturi sexual parasesc familia definitiv sau sunt alungati de femelele batrane. Pot hoinari singuri sau se pot alatura altor masculi in turme, ramanand aproape dar independenti de turmele femelelor. Se lupta uneori, rareori mortal, pentru a determina seful grupului.
In timpul migratiilor sezoniere, multe familii pot calatorii laolalta ca o singura turma condusa de cea mai batrana femela. Daca un pradator ameninta, se grupeaza, cu matriarha in frunte si tinerii elefanti in spatele celor adulti. Cand pericolul se apropie , matriarha poate ataca sau conduce marsul intregii turme pentru infrangerea inamicului.
Elefantii comunica prin atingere, sunete, miros sau limbaj corporal. Atingerea e facuta in principal cu trompa si poate varia de la mangaierea calda a unei mame pana la lovitura disciplinara a matriarhei aplicata unui mascul mai tanar. Impingerea, lovitura cu piciorul si frecarea unul de altul sunt moduri de comunicare. Elafantii striga sufland din trompa pentru avertizare sau pentru intampinarea altor elefanti. Aceste animale produc si mormaituri pe frecvente joase care pot calatori pe distante mari. Cercetarile recente arata ca ei comunica si prin infrasunete neauzite de urechea umana.
Comunicarea include si secretia de diferiti feromoni in urina sau excremente. In plus informatia e transmisa de diferite pozitii ale corpului. Elefantul african isi intinde urechile si le agita in timp ce-si arcuieste trompa langa corp - semnal de atac.
S-a scris mult despre viata emotionala a elefantului. Sunt loiali, afectuosi,
punandu-si viata in pericol pentru altii. Celebreaza nasterea elefantilor
tineri si jelesc sau chiar lacrimeaza la moartea unui membru al familiei. In
captivitate se pot atasa de un anumit om, refuzand sa coopereze cu
vata trucuri sau sarcini. Un elefant tanar isi reaminteste diferite drumuri catre mancare sau apa. Comportamentul jucaus, observat la primate, considerat ca dovada de inteligenta, e tipic elefantilor tineri, care irosesc multa energie in jocuri ce-i obisnuiesc cu deprinderile sociale specifice vietii in familie.
Elefantii si oamenii
De peste 2000 de ani, elefantii asiatici au fost capturati si antrenati. Elefantii africani au fost folositi de generalul cartaginean Hannibal pentru a cara provizii peste Alpi in timpul marsului sau de cucerire a Romei in secolul III. In secolul XVI erau condusi pe campul de lupta, iar in al doilea Razboi Mondial (1939-1945) au fost folositi pentru tragerea echipamentului militar pe pante abrupte si noroioase. In Asia de Sud-Est si in India elefantul asiatic continua sa-si castige existenta. Aproximativ 13-16 mii de exemplare - 25% din populatia salbatica a elefantului asiatic - au fost capturate si dresate pentru diferite munci. Cararea bustenilor, a pasagerilor si a bagajelor, ajutor in capturarea elefantilor salbatici sunt munci in care acestia sunt folositi pentru puterea si inteligenta lor.
Invatarea sarcinilor in particular cere un nivel ridicat de maiestrie. Dresarea elefantilor pentru industria lemnului poate dura 3-5 ani. Dupa aceea elefantii sunt antrenati individual inca 10 ani, dupa care sunt trimisi in padure. Absolventii scolii de dresaj lucreaza 30 de ani dupa care ies la pensie pe la 50 de ani. Dresorul elefantului, numit oozie sau mahout isi castiga existenta cerand bani pentru folosirea animalului sau. Omul imbatraneste adesea impreuna cu elevul sau, timp in care se creeaza intre cei doi o stransa legatura de prietenie si respect.
Situatia
Elefantul african si cel asiatic sunt specii pe cale de disparitie. O varietate de elemente au contribuit la declinul lor. Au fost macelariti in secolele trecute numai pentru fildesul coltilor; razboaiele, taierea padurilor pentru obtinerea de teren arabil, braconajul. La inceputul anilor 1900 populatia de elefanti salbatici era de circa 10 milioane; pana in 1979 vanatoarea si distrugerea habitatului au redus-o la 1,3 milioane. Pana in 1989 s-au redus cu 600 de mii, iar la sfarsitul secolului nu mai erau decat 640 de mii.
In multe zone elefantii nu mai
cresc decat in rezervatii naturale izolate si prea mici pentru dezvoltarea unei
turme. Se incearca programe de inmultire in captivitate pentru prevenirea
extinctiei. Transportarea lor din salbaticie in gradinile zoologice e ilegala,
iar daca procesul de inmultire nu are parte de succes se estimeaza ca populatia
de elefanti captivi va muri pana in 2030.
