clasa a VI-a A
ARICI este numele unui mamifer insectivor din familia erinaceidelor (in latina: Ericius).
Ariciul se gaseste in Europa, Asia, Africa.
Are pe spate tepi lungi si ascutiti. In restul corpului are o blana moale.
Ariciul are in medie 25 cm in lungime si culoarea variaza de la maroniu deschis la negru. Are botul ascutit, ochii mici, picioare scurte, coada scurta.
Cand este amenintat, ariciul se strange ca o minge prin actiunea muschilor sai puternici care pornesc de la cap si gat pe ambele parti ale corpului. Cand este strans, tepii sai se indreapta in toate directiile. Ei stau ascunsi in timpul zilei si pleaca la vanatoare noaptea. Aricii mananca insecte, viermi, broaste, serpi, soareci si oua de pasari.
Ariciul european (Erinaceus Europaeus) hiberneaza in timpul iernii, dar starea lor de somnolenta nu este profunda, astfel incit se trezesc uneori si ies din ascunzatoarea lor de frunze uscate pentru a cauta hrana. In iulie sau august, ariciul european naste patru - opt pui.
Sunt inruditi cu acest arici aricii cu blana (Gymnuri). O specie, cunoscuta sub numele de arici de luna locuieste in zonele joase din Borneo, Sumatra.
Aricii apartin familiei Erinaceidelor. Ariciul european e clasificat in genul Erinaceus, cel african in genul Atelerix, ariciul de desert cu urechi lungi in genul Hemiechinus, cel de desert in genul Paraechinus. Aricii cu blana fac parte din genurile: Podogymnura, Echinosorex, Hylomys. Cel de luna este clasificat ca Echinosorex gymnurus.
Fauna Romaniei[2]
Ariciul care traieste in Romania este considerat de unii o varietate aparte: Erinaceus danubiens. Are pe varful capului, pe spate, pe coaste si pana la coada tepi dese, alburii la mijloc, pe care le tine in timpul mersului indreptate indarat. Are ochii mici si vioi, iar urechile rotunde. Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe frunte, pe piept si pe burta are par scurt, sur.
Se misca incet, cu piciorusele lui mici, cu unghii ascutite. Cat merge, botul este aproape de pamant, mirosind.
Se poarta cu mare prudenta. La cea mai mica miscare pe care o simte, se opreste, ridica botisorul, priveste in dreapta si in stanga. Daca nu e nimic suspect, isi vede de drum. Daca e amenintat, cu un sasait de manie se strange ghem. Sulitele sunt indreptate in toate partile si numai o dunga mai adanca arata locul in care botisorul e ascuns intre picioarele din spate. Aceasta e singura lui arma de aparare.
Numai vulpea reuseste sa ii vina de hac. Daca e prin preajma un parau, il rostogoleste incetisor in apa. Temandu-se sa nu se inece, se deschide si vulpea il strange de gat. Daca nu e apa in jur, vulpea il uda: simtind lichidul cald si puturos, ariciul avand mirosul foarte bine dezvoltat, nu mai poate rabda si se deschide.
Este unul dintre animalele cele mai folositoare din cate traiesc prin apropierea casei. Se hraneste cu insecte, rame, soareci. Uneori, e drept, mai suge si cate un ou de gaina. Starpeste in schimb vipera otravitoare, zdrobindu-i capul si inghitind-o oricat se zvarcoleste.
Rareori isi sapa o vizuina. De obicei isi scormoneste o gropita in desisul unui tufis. Aduce apoi in spinare, rostogolindu-se prin frunzele uscate, materialul trebuitor pentru culcus, unde sta apoi linistit toata ziulica.
E mai vioi si zburdalnic numai in perioada imperecherii. Atunci se enerveaza mai usor ca de obicei. Daca il intalnesti si suni din clopotel, il vezi ca tresare si "joaca" la fiecare sunet.
Puisorii, la inceput golasi, albiciosi, draguti, sunt bine ingrijiti. Repede le ies tepii iar ceva mai tarziu au scapat de grija, putandu-se face ghem.
Insectele, soarecii si toata hrana lui obisnuita incep sa se imputineze catre toamna. Cu caderea omatului au disparut de tot. Dupa ce si-a adunat cat mai multe frunze, ariciul isi infunda nasul in blana moale de pe burta si doarme dus toata iarna. Poti sa-i tai si capul ca tot nu se trezeste, desi inima-i bate incet, sangele-i circula iar trupul se hraneste cu rezervele de hrana de sub piele, stranse de cu vara. De cum se imprimavareaza, iarasi isi scoate nasul la lumina, ducandu-si viata pasnica, tihnita, fara alte griji decat cautatul hranei.
Numai infatisarea lui bizara, cu padurea de suliti din spinare, explica legendele create in jurul lui. Romanii il socoteau foarte util.
Plinius (sec. I d.Hr.)[3]
(56) 133. Si aricii isi pregatesc mincarea pentru iarna: dupa ce se rostogolesc pe fructele cazute pe pamint, isi fixeaza in ele ghimpii si, tinind unul mai mare in gura, le duc in scorburile copacilor. Tot ei, cind se ascund in culcusul lor, prevestesc schimbarea acvilonului in austru. Indata ce simt apropiindu-se un vinator, isi contracta fata, picioarele dinapoi si toata partea inferioara a corpului, pe unde au un puf moale si inofensiv, si se rostogolesc luind forma unei mingi, ca sa nu poata fi apucati decit de ghimpi. 134. In situatiile disperate, se uda cu propria urina, coroziva si nociva pentru pielea si ghimpii lor, stiind bine ca pentru acestea sint ei capturati. Din aceasta cauza, exista o tehnica speciala a vinarii aricilor dupa ce si-au golit vezica; atunci si pielea lor este de toata frumusetea: altminteri, ea este roasa, fragila, cu ghimpi sfarimiciosi sau pe cale sa cada, chiar daca ariciul, scapind prin fuga, supravietuieste. De aceea, doar in ultima instanta se inmoaie in acel lichid daunator, pentru ca aricii isi detesta propriul venin si se cruta astfel, asteptind pina in ultima clipa, cu foarte putin inainte de a fi prinsi. Ariciul ghemuit in forma de minge este stropit cu apa calda ca sa se desfaca, dupa care este prins de una din labele din spate si, spinzurat de acesta, este lasat sa moara de foame. Nu exista alta posibilitate de a-l ucide si de a-i cruta pielea. 135. Acest animal nu este, asa cum credem noi cei mai multi, inutil pentru viata omului; daca ariciul nu ar avea ghimpii, in zadar le-ar fi fost data muritorilor lina moale a oilor: cu pielea lui se scamoseaza stofele. Incercarile de frauda gasesc si aici o mare sursa de cistig, din cauza monopolului: pentru nimic altceva nu au fost emise atit de frecvente hotariri ale senatului si n-a existat imparat in fata caruia sa nu fie prezentate plingerile provinciilor referitor la aceasta problema.
