Lupul
Inteligent, inventiv si adaptabil, lupul este probabil specia cea mai raspandita dintre mamiferele care traiesc in prezent. Pe vremuri, lupul era prezent in intreaga emisfera nordica, adaptandu-se cu succes la cele mai diferite conditii de trai. Pentru a se descurca in aceste conditii divese, lupul a fost nevoit sa invete sa vaneze cele mai diferite vietati, fie insecte, rozatoare, sau animale mai mari, cum este elanul, bizonul sau boul moscat. Este un vanator foarte talentat, insa modul lui de trai are un impediment major: este concurent direct al omului, si pe majoritatea zonei lui de raspandire a pierdut in aceasta lupta inegala.
Lupul rosu, care pe vremuri popula regiunea sud-estica a Statelor Unite, azi este foarte rar; exemplarele care traiau in salbaticie poate chiar au disparut complet. Lupul este raspandit in Canada, Alaska, Europa de Est, Peninsula Scandinava, Rusia, Orientul Apropiat, Asia Centrala si Siberia, dar densitatea lor este in general redusa pe aceste arii. Lupul are mai multe subspecii distincte, cum este lupul polar, lupul de padure nord-american, lupul de stepa din deserturile Asiei Centrale si lupul comun, care traieste si astazi in muntii si padurile est-europene si ale peninsulei scandinave. Lupul de pustiu este mai zvelt si mai deschis la culoare decat lupul european si nord-american, iar lupii polari din tundrele nordice sunt mai mari, avand blana alba si mai groasa. O haita de lupi este de fapt o familie mai mare, care rareori numara peste 20 exemplare. Majoritatea haitelor sunt formate dintr-un numar sase-opt indivizi dezvoltati, conducatorii lor fiind perechea dominanta - masculul si femela alfa, dupa cum le denumesc specialistii in domeniu. In mod normal in haita numai acestia pot avea urmasi. In haitele mai mici, restul exemplarelor dezvoltate sunt puii din anul anterior ai perechii dominante, care inca nu poseda teritoriu propriu. Lupii sunt animale deosebit de sociale, dar comportamentul in societatea lor este influentat nu numai de instinctul de cooperare, ci si de pozitia ocupata in ierarhia interioara. In varful ierarhiei este perechea alfa - masculul este putin mai dominant -, iar restul indivizilor se conformeaza intotdeauna vointei lor. Daca piere unul din perechea alfa, locul acestuia este luat de un alt individ din haita. In aceste situatii are loc o competitie pentru ocuparea pozitiei de lider, dar o lupta adevarata are loc rar deoarece ar insemna ranirea unor indivizi importanti in vanatoare. Din aceasta cauza luptele sunt strict simbolice. Intr-o oarecare masura fiecare individ isi cunoaste propria pozitie in ierarhia haitei.
Ori de cate ori se reintiruneste haita, are loc repetarea ritualelor de prestigiu, partial pentru confirmarea pozitiilor si partial pentru verificarea validitatii acestora. Uneori are loc o reorganizare, adica un exemplar dominant se trezeste intr-o pozitie inferioara. Aceste exemplare retrogradate isi aleg adesea calea independentei.
Teritoriul
Lupii tineri de la baza scarii ierarhice nu au mult de pierdut. Cu timpul parasesc haita si incearca sa-si gaseasca o pereche si sa-si intemeieze propria haita. Acesti 'lupi singuratici' sunt uneori nevoiti sa faca calatorii foarte lungi.
Lupul singuratic este foarte atent. Incearca sa ocoleasca teritoriile haitelor straine si sa nu faca galagie, deoarece o poate pati usor daca intalneste o alta haita. Cu toate ca in interiorul haitei luptele sangeroase sunt foarte rare, in lupta pentru eliminarea intrusilor, haita ataca necrutator. Daca lupul singuratic reuseste sa evite contactul cu propria specie, poate ajunge usor pe un teritoriu populat de oameni, unde eventual omoara o oaie si va fi pana la urma impuscat. Toamna si iarna, haita duce o viata nomada pe un teritoriu mai mare decat zona de resedinta. Pe teritoriile unde exista animale de prada din belsug, habitatele sunt mai mici si bine demarcate (circa 100 km²). Daca prada este rara, atunci acest teritoriu este de cel putin zece ori mai mare. Lupii de tundre, din teritoriile nordice, care vaneaza reni, urmaresc migrarea animalelor de prada pe parcursul anului. De multe ori turmele de reni strabat impreuna cu haitele de lupi teritorii imense. In Alska s-a urmarit o astfel de haita care a parcurs 1100 km in sase saptamani, cutreierand circa 13000 km².
Marcarea prin secretii mirositoare
Bineinteles, haita nu poate declara un astfel de teritoriu imens proprietate privata, dar zonele de resedinta mici, se considera teritorii proprii. Membrii haitei marcheaza teritoriul prin secretii mirositoare - exact cum procedeaza cainii la primul stalp electric intalnit. Aceste semne avertizeaza lupii din vecinatate ca patrunderea in teritoriul marcat 'este interzisa'.
Marcarea prin mirosuri este principalul mijloc de comunicare intre lupi. Un alt mijloc de comunicare este urletul. Luptele dintre haite nu au un final fericit, de aceea fiecare haita isi semnaleaza cu precautie prezenta de la distanta prin urlet. La inceput urla numai unul, apoi incep si tovarasii lui, parca urletul ar fi o placere. Lupii din haita, care se aventureaza singuri prin padure, urla pentru a tine legatura cu ceilalti. Cand o haita incepe sa urle, de obicei toate haitele din zona incep sa urle intre ele, realizand un concert infiorator. Daca o haita este mica, inseamna ca este vulnerabila, este deci mai bine pentru ea sa se retraga in liniste. Din considerente similare, nici lupii singuratici nu urla niciodata. Tacerea poate avea si un alt motiv; de exemplu atunci cand o haita vrea sa ocupe un teritoriu vecin, ramane in liniste pentru a putea surprinde haita vecina.
Reproducerea
La sfarsitul primaverii comportamentul lupilor din haita se schimba. Migrarea pe intreg teritoriul habitatului este inlocuita cu vanatoarea scurta, avand punctul de plecare tabara.
Alegerea acestui loc este privilegiul femelei gestante. Aceasta este de obicei femela cu rangul cel mai inalt, perechea mascului conducator din haita (la lupi perechea ramane de obicei impreuna pana la moarte). Dupa o perioada de gestatie de sapte saptamani se nasc patru-sapte pui neputinciosi, orbi. In urmatoarele trei saptamani, femela nu iese aproape deloc din vizuina. Perechea ei face rost de hrana necesara, ajutat de ceilati indivizi din haita, care participa atat la hranirea femelei cat si a puilor. Acestia accepta si ingrijirea puilor, cand lupoaica este la vanatoare. Dupa doua-trei luni, puii ies deja impreuna cu haita. Nu mai au nevoie de vizuina, dar raman cu parintii inca multi ani. In acest timp invata cum, unde si ce sa vaneze, iar in final parasesc haita si incearca sa intemeieze o haita proprie.
Vanatoarea
Lupul nu este pretentios; mananca orice poate prinde si imobiliza. Vara, meniul lui este compus dintr-o sumedenie de ciudatenii - pasari, broscute, gandaci si uneori chiar licheni si fructe. Mananca si lesuri, fapt ce a contribuit la formarea imaginii lor proaste in ochii oamenilor, deoarece in trecut, asemanator cu hoitarii, mancau carnea de pe cadavrele omenesti. Aceste surse de hrana sunt intotdeauna binevenite la lupi, dar daca tot este nevoie sa vaneze, acestia aleg intotdeauna prada cea mai mare pe care o pot captura, astfel facand cat mai rentabila energia consumata in vanatoare. Pentru lupul singuratic, prada cea mai convenabila este puiul sau caprioara tanara sau un miel, dar daca o haita intreaga vaneaza, atunci cu cat prada este mai mare cu atat castigul haitei este mai mare.
Lupii care vaneaza in haita pot captura un elan matur de 500 kg sau chiar mai mult, de zece ori mai mare decat un lup bine dezvoltat. Pentru capturarea unei astfel de prazi este nevoie de multa forta, darzenie si o conlucrare foarte buna in echipa.
In timpul vanatorii, lupii se ghideaza mai ales dupa miros. Cand haita miroase ceva, lupii se opresc, isi intorc capul in directia din care simt mirosul, si-si misca entuziasmati coada, savurand mirosul prazsii. Cum procedeaza dupa aceasta, depinde de conditiile teritoriale. Intr-un spatiu deschis haita ataca instantaneu. In paduri au sanse mai bune de a se apropia cat mai mult de prada, cu atat mai mult daca urmaresc mirosul acesteia, avand vantul din fata.
Daca prada este singuratica, sansele sunt bune pentru a o prinde, dar in majoritatea cazurilor aceasta simte pericolul si se apara. Daca are dimensiuni mari, atunci se opreste pe loc si da din copite, iar lupii se retrag probabil pentru a cauta o prada mai mica, mai usor de capturat. Daca prada o ia la fuga, lupii se lanseaza in urmarirea ei, dar daca distanta nu scade repede, renunta pentru a nu consuma prea multa energie.
Selectia naturala
Animalele dezvoltate, puternice si sanatoase nu au motiv sa se teama de lupi, insa cele tinere, batrane, schiope sau bolnave sunt alese ca tinta, fiind usor de capturat. Acest lucru iese in evidenta atunci cand haita ataca o turma de reni sau de boi moscati: tintesc exemplarele care raman in urma si captureaza intotdeauna exemplarele cele mai slabe. Din acest considerent turma care este atacata periodic de lupi este mai sanatoasa in ansamblu decat cea care se bucura de o protectie totala. Lupii, indata ce au fosrt detectati, incearca sa sperie turma pentru a o fugari, ca sa izoleze individul cel mai slab de retul turmei. Daca nu reusesc, turma isi strange randurile si impreuna se apara cu coarnele si copitele, lupii fiind neputinciosi in aceste conditii.
Lucrul in echipa
Cooperarea poate spori serios sansele lupilor. Doua sau trei exemplare din haita se ascund, in timp ce restul fugaresc turma catre ele. Cand fugaritii isi dau seama ca au cazut in capcana, cei puternici pot abandona inspaimantati pe cei slabi. Unul dintre lupi prinde prada iar restul lupilor ii sar in ajutor si in ingramadeala de copite si picioare tintuiesc victima la pamant. Din prada au parte si cei de la baza ierarhiei, dar se mananca in ordinea strict ierarhica si daca mai ramane atunci o ingroapa sau pur si simplu o lasa acolo. Apoi se spala intr-un parau apropiat, dorm putin si se intorc pentru a continua ospatul. Pentru femelele care alapteaza si pentru pui aduc hrana in falci sau in stomac.
Un lup poate consuma pana la 10 kg de carne deodata. Oasele sunt curatate si de cele mai mici fasii de carne, iar animalele cele mai mici sunt mancate in intregime. Deoarece 90% din haituiri se lasa cu esec, lupii pot rabda de foame mai multe zile la rand. Succesele in vanatoare trebuie folosite cu eficienta maxima pentru a putea supravietui.
Dragos Sergiu
Clasa a X-a B
Liceul de informatica 'Tiberiu Popoviciu'
