INIMA
Organ muscular de forma conica, sezat in partea anterioara stanga a cavitatii toracice. Varful inimii este indreptat anterior in jos si spre stanga, iar baza inimii, superior, posterior si spre dreapta. Cu una dintre fetele sale, inima vine in contact cu muschiul diafragma, iar cu varful atinge peretele toracic in dreptul spatiului al patrulea inter-costal (la omul adult). In rare cazuri, inima se situeaza de partea dreapta a sternului, fie datorita unei inversiuni in asezarea organelor interne de la nastere, fie datorita unei afectiuni pleurale sau pulmonare care impinge inima spre dreapta. Situarea in dreapta a inimii se numeste dextrocardie. De marimea unui pumn la omul adult, inima e formata din pereti musculosi acoperiti cu un invelis dublu (pericard) si captusita cu un endoteliu numit endocard. Muschiul inimii (miocardul) este alcatuit din fibre circulare si oblice, care formeaza mai multe straturi. Cavitatile inimii sunt in numar de 4 : 2 atrii si 2 ventriculi. Din fiecare atriu se desface cate un mic saculet cu pereti musculari incretiti, numiti urechiuse. Atriul si ventriculul din stanga comunica intre ele, dar nu comunica cu atriul si ventriculul din dreapta, intre care exista de asemenea comunicatie. Intre atrii si ventricuti exista un orificiu care se inchide intermitent in timpul sis-tolei cardiace cu niste clapete, numite valvule . Orificiul atrio-ventricular stang (mitral) are doua valvule mitrale . Cel atrio-ventricular drept are trei valvule tricuspide. De valvule se prind niste firisoare numite cordagii (coarde), care la randul lor se fixeaza de formatiuni musculare numite pilieri. La atriul drept soseste sangele prin 2 vene cave (superioara si inferioara). Din atriul drept sangele trce in ventriculul drept, iar din acesta, in artera pulmonra, prin care se duce la plaman. De la plaman, sangele ajunge in atriul stang, de unde trece in ventricului stang si apoi in artera aorta, raspandindu-se in organism. Inima este irigata de arterele coronare care o inconjoara sub formaa unei cununi, la locul dintre atrii si ventriculi. In atriul drept exista niste formatiuni (noduli) de tesut neuro-muscular nediferentiat, care genereaza impulsuri pentru contracti-ile inimii, cu o frecventa normala de 60-80 /min . Aceste impulsuri se raspan-desc catre ventriculi printr-o banda de tesut nervos (babndeleta Hiss). Asupra inimii actioneaza fibre ale sistemului nervos vegetativ, simpatic si parasim-patic, care determina, respectiv, accelerarea batailor inimii (tahicardie) sau rarirea acestora (bradicardie). Contractiile inimii numite sistole se succed in mod normal la intervale regulate. Pauzele dintre contractii numite diastole, au o durata mai mare decat cea a sistolelor. Uneori fata de aceste contractii normale, pot aparea contractii percoce, numite extrasistole (palpitatii), urmate deseori de diastole alungite. Pentru ca sangele sa poata trece din atrii in ventriculi, sistola arteriala incepe inaintea celei ventriculare cu aproximativ 0,2 secunde. Dupa ce sangele a ajuns in ventricul, acesta se contracta la randul lui ( sistola ventriculara) impingand sangele in artera aorta si pulmonara. Sistola si diastola cardiaca formeaza impreuna un ciclul cardiac sau revolutie cardiaca. In timpul sistolei, miocardul isi consuma rezervele de energie pe care si le reface in timpul diastolei. Refacerea energetica fiind mai inceata decat consumul, durata diastolei este de obicei mai lunga decat cea a sistolei. Intoarcerea sangelui din artere in ventriculi este impiedicata datorita existentei unor valvule in asa fel situate, incat ele se deschid in timpul sistolei sis se inchid in timpul diastolei. Intoarcerea sangelui din ventricul in atriu este, de asemenea, impiedicata de valvule tricuspide sau mitrale, care se deschid si se inchid in timpul sistolei. In timpul trecerii sangelui prin inima, datorita inchiderii si deschiderii valvulelor si vibratiei lor, apar zgomote ce pot fi auzite daca aplicam in dreptul inimii urechea sau stetoscopul . Aceste zgomote au caractere deosebite in timpul sistolei si al diastolei, putand fi urmarite separat pentru fiecare dintre orificiile inimii, care contin valvule. In unele boli de inima care modifica deschiderea orificiilor atrioventriculare sau structura valvulelor apar zgomote noi, numite sufluri, pe baza carora se poate pune diagnosticul leziunii ivite. La fiecare contractie, ventriculul impinge cate 50-200 ml sange, cantitate numita debit sistolic . Cantitatea de sange pompata intr-un minut se numeste debit cardiac . Aceste debite cresc sau scad in raport cu necesitatile organismului. Astfel, in efortul fizic, cand muschii au un cosum mai crescut de oxigen si substante nutritive, irigatia musculara creste prin cresterea debitului cardiac. Inversul se intampla la trecerea de la o activitate mai intensa la re-paus. Activitatea depusa de inima pt mobilizrea sangelui se numeste munca sau travaliu cardiac. Forta cheltuita in 24 ore de miocard pt pomparea sangelui e echivalenta cu aceea care ar ridica 2-3 vagoane de marfa la inaltime de 1 m de la pamant. Cresterea debitului cardiac se face tat prin cresterea frecventei sistolelor, cat si prin cresterea debitului de sange eliminat in fiecare sistola. Cu cat individul e mai antrenat, cu atat adaptarea inimii la efort se face predominant prin al doilea mecanism, prin care consumul de energie e mai redus, iar randamentul inimii mai mare. In timpul activitatii inimii iau nastere curenti electrici de mica intensitate care se raspandesc in corp intocmai ca undela din jurul unui obiect aruncat in apa. Acesti biocurenti generati de inima pot fi captati, amplificati si inscrisi cu ajutorul aparatelor numite electrocardiografe, sub forma unor oscilatii denumite electocar-diograme.
Functia urechiuselor si a invelisurilor inimii.
Fiind niste prelungiri ale atriilor, cu pertii incretiti si elastici, urechiusele ar putea juca un rol de supapa de presiune, stergand diferentele care exista intre sistola si diastola atriala. Endocardul , prin luciul sau, favorizeaza scurgerea sangelui, impiedicand aparitia coagularii. Pericardul prin foitele seroase ajuta miscarea inimii in sacul fibros care ii fixeaza pozitia ei normala (pericardul fibros).
Ortopelea Alexandra - 10 B
