Evolutie sau creatie?
Orice lucru, fiinta, popor, neam are propria origine care a evoluat( din ce?,de unde?cand?) sau a fost creat printr-un miracol, de o putere supranaturala. Biologia desigur trebuie sa discute originea vietii si a diferitelor tipuri de organisme. Un curs politic ar trebui sa includa o discutie despre originea natiunii respective si structurii ei juridice, a legilor,etc. Si asa mai departe
Iata in continuare cateva rationamente pentru care studiul originilor este foarte important:
Stiinta (''cunoasterea'') trebuie sa caute sa raspunda la intrebarea ''CE?'' si la intrebarea ''DE UNDE?''.
Stiinta se bazeaza pe rationamentul cauza-efect. Prin urmare, este imposibil ca atunci cand cineva leaga efectele de cauzele lor imediate, apoi cauzele acesteia de cauzele lor, sa nu fie confruntat in cele din urma cu intrebarea referitoare la Cauza Primara.
O cunoastere a legilor si proceselor naturale, fara o intelegere cel putin a problemelor legte de originile lor, duce la diminuarea importantei descoperirii si a intelegerii unor noi principii stiintifice.
Gasirea solutiilor la problemele sociale cere o intelegere reala si profunda a originii proceselor fizice care le afecteaza.
Asa-numitele stiinte sociale necesita ele insele o intelegere a originii entitatilor sociologice de care se ocupa.
Mediul gandirii politice este intr-o permanenta schimbare. Instruirea sociologica care accentueaza numai excentritatile curente ale activismului sau ale teoriei sociale, fara un fundament in istorie, ii va deveni inutila studentului in momentul in care apare o noua interpretare la moda.
Creatia nu poate fi dovedita
Creatia nu are loc acum, cel putin in masura in care lucrul acesta nu se poate observa.Prin urmare daca ea a avut loc, a avut loc candva in trecut.Este imposibil sa pui la cale un experiment stiintific prin care sa descrii procesul creatiei, sau chiar numai sa evaluezi daca un astfel de proces poate avea loc. Creatorul nu creeaza dupa capriciul unui savant.
Evolutia nu poate fi dovedita
Daca evolutia nu are loc astazi, ea opereaza prea incet ca sa poata fi masurata, de aceea ea este in afara domeniului stiintei empirice.Se presupune ca evolutia unui organism de ordin inferior intr-unul de ordin superior ar necesita milioane de ani,insa nu se dispune inca nici o echipa de observatori stiintifici in stare sa faca masuratorile unui astfel de experiment. Chiar daca savantii moderni vor reusi realmente sa realizeze vreodata crearea vietii din neviata, sau a unor specii superioare din specii inferioare, aceasta nu ar dovedi in nici un chip ca asemenea schimbari au avut vreodata loc, si nici ca ar fi putut avea loc in trecut prin procese naturale intamplatoare.
Cele doua modele ale originilor
A.Modelul evolutionist
Sistemul evolutionist incearca sa explice originea, dezvoltarea si semnificatia tuturor lucrurilor in termenii legilor naturale si ai proceselor naturale care opereaza astazi asa cum au facut-o in trecut. Nu sunt permise nici un fel de procese din afara, care ar pretinde activitatea speciala a unui agent extern, sau a unui Creator. Universul, in toate aspectele sale, evolueaza prin sine insusi spre nivele superioare de organizare(de la particule la oameni) cu ajutorul sau prin mijlocirea proprietatilor innascute. ''Evolutia cuprinde toate stadiile dezvoltarii universului: dezvoltarile cosmice, biologice,umane si culturaleViata este un produs al evolutiei vietii.''¹
Astfel, evolutia presupune un Univers de sine statator in care legile sale interne dezvolta totul catre nivele mai inalte de organizare. Particulele evolueaza in elemente, elementele in substante chimice complexe, substantele chimice complexe in sisteme vii simple, formele simple de viata in viata complexa si viata animala complexa in Om. In rezumat evolutia este: 1) naturalista; 2) de sine statatoare; 3) lipsita de scop; 4) directionala; 5) ireversibila;
6) universala; si 7) continua.
B.Modelul creationist
Diametral opus modelului evolutionist, modelul creationist implica un proces de creatie speciala care este: 1) supranaturala; 2) directionata din exterior; 3) teleologica (cu scopuri precise); si 4) incheiata. Ca si evolutia, creationismul se aplica universal. Si el este ireversibil din punct de vedere directional, dardirectia lui este in jos, catre nivele de complexitate inferioare, nu in sus, catre nivele mai inalte. Creatia originara a fost perfecta cand a fost incheiata si de atunci incoace ea se afla intr-un proces de deteriorare.
Modelul creationist postuleaza astfel o perioada de creatie speciala la inceput,in timpul careia toate legile si categoriile fundamentale ale naturii, inclusiv speciile majore aleplantelor si ale animalelor, si omul, au fost aduse in fiinta prin procese speciale creatoare si de integrare care nu mai opereaza si acum. Odata creatia terminata, aceste procese de creatie au fost inlocuite de procese de conservare, care au fost concepute de Creator pentru a intretine si mentine sistemele de baza pe care le-a creat El.
Ca un adaos la conceptul primar al unei creatii complete urmata de conservare, modelul creationist presupune un principiu fundamental al dezintegrarii care opereaza acum (deoarece orice schimbare semnificativa intr-o creatie primara perfecta trebuie sa fie in directia imperfectiunii).
Evolutia ca religie
Intrucat evolutia nu a fost demonstrata stiintific si fapt ea nici nu poate fi testata intr-o perioada scurta de timp eatrebuie acceptata dandui-se crezare. Chiar si asa numita microevolutie, sau variatie, despre care se presupune ca poate fi testata, nu a reusit sa faca dovada unei ''miscari de la simplu la complex'' si ca atare a cazut la acest test. Mecanismul evolutiei, daca exista un astfel de mecanism, continua sa fie ''misterul central''.
Multi evolutionisti au facut mare galagie sustinand ca creationismul este din fasa religios, deoarece el este principiul de baza al ''fundamentalismului'' biblic. Desigur, este adevarat ca religiile care au la baza Biblia (indiferent ca este vorba despre protestantism, catolicism, iudaism, sau islam), sunt religii monoteiste, ca si atere sunt inerent creationiste.
Dar tot atat de adevarat este ca religiile care au la baza principii politeiste, panteiste, umaniste sau ateiste, trebuie sa aiba la baza o oarecare forma a conceptiei evolutioniste. Asa dar, nu numai ateii si umanistii cred in evolutie, ci si budistii, confuncianistii, taoistii, hindusii, animistii, sa nu mai vorbim despre marxisti si nazisti, sau chiar de ''adeptii liberali'' ai credintelor monoteiste.
Cu toate ca atat creatia si evolutia au implicatii religioase, morale si sociale importante, fiecare din ele poate fi folosita sa coreleze si sa prezica date stiintifice.Ca rezultat, astazi sunt mii de oameni de stiinta calificati si de reputatie care au devenit creationisti in ciuda faptului ca au fost indoctrinati cu evolutionismul in scoli si a faptului ca si in prezent, in cercuri intelectuale organizate sunt confruntati cu aceeasi teorie. Intr-un sens foarte real, creationismul este mai stiintific decat evolutionismul, care este mult mai religios decat creationismul.
Avntajele pedagogice ale modelului creationist
Dintr-o expunere sanatoasa a modelului creationist in paralel cu modelul evolutionist, se vor obtine mari beneficii atat pentru profesori cat sipentru elevi si studenti. Este straniu si suparator faptul ca multi savanti si profesori opun rezistenta fata de o propunere atat de rezonabila si de salutara. Unele dintre aceste beneficii sunt enumerate mai jos:
Atunci cand elevul sau studentul este pus sa compare aceste doua modele, este stimulata gandirea lui personala.
Creationismul este in acord cu gandurile firesti si cu experienta zilnica a copilului, si astfelde un ajutor pentru sanatatea lui mintala. El stie, ca parte a propriei lui experiente cu realitatea, ca o casa implica un constructor si un ceas, un ceasornicar.Cand el studiaza natura mult mai complexa a trupului uman, sau ecologia unei paduri este extrem de natural pentru el sa i se spuna sa conceapa aceste sisteme ca fiind niste produse intamplatoarte ale unor procese irationale.
Cea mai mare bucuriei a descoperirii stiintifice este sa gasesti dovezi de frumusete si de plan in procesele si structurile naturii,in special cand, asa cum au marturisit mari savanti ca Newton si Kepler, omul simte ca el doar ''gandeste doar gandurile lui Dumnezeu dupa EL.''
La fiecare punct se va arata ca modelul creationist este superior modelului evolutionist.Nu creationistii sunt cei care sunt nevoiti sa dentureze adevarurile stiintei ca sa se potriveasca modelului creationist. Dimpotriva, evolutionistii sunt cei care, in incercarea lor de justifica de ce cred in evolutie, modifica in permanenta si extind conceptul de baza al evolutiei cu scopul de a explica toate contradictiile si erorile stiintifice pe care le comporta aceasta conceptie.
Nota 1. Rene Dubos, ''Humanistic Biology'' (''Biologie umanista''), in Americn Scientist, 53,(mrtie 1965), p.6
Haos sau cosmos?
Originea materiei, a energiei si a legilor naturii
Cele doua modele ale originiilor pot fi comparate intai de toate luand in considerare explicatiile pe care le dau ele naturii fundamentale a universului si originii acestuia. Materiile care se ocupa cu aceste probleme sunt cosmologia, si respectiv cosmogonia. Evolutionismul si Creationismul includ conceptii despre lume complete si acesta este locul logic de unde trebuie plecat in a compara cele doua concepte.
Modelul evolutionist presupune ca universul poate fi completamente explicat, in functie de legile naturale si de procesele naturale, ca un sistem de sine statator, care nu are nevoie de nici o interventie externa supranaturala. Chiar insesi legile, asadar, trebuie sa fie dezvoltat cumva pe aceeasi baza naturalista. Tot astfel, energia si materia trebuie sa fi evoluat in natura si structura dintr-o stare primara haotica sau intamplatoare,pana la actuala ei structura foarte complexa.
Dimpotriva, modelul creationist presupune ca universul a fost pur si simplu chemat la existenta de omnipotenta Creatorului, in conformitate cu omniscienta Lui.Nu numai materia si energia cosmosului, ci si legile care guverneaza comportamentul lor au fost create special ex nihilo, sau poate mai bine,ex Deo.
Rationalismul gaseste conceptul creatiei speciale insuportabil de naiv, chiar ''incredibil'', daca cineva neaga categoric existenta unui Dumnezeu omnipotent.
O atitudine mai stiintifica este aceea de a face preziceri comparative pe baza celor doua modele, pentru a testa capacitatea lor relativa de a corela acest domeniu al legilor de baza ale naturii. Evident ca modelul evolutionist va prezice ca materia,energia si legile sunt inca in proces de evoluare
devreme ce ele au evoluat in trecut si nu exista nici un agent extern care sa opreasca aceasta evolutie.
Creationistii vor prezice ca legile de baza, precum si natura fundamentala a materiei si a energiei,nu se mai schimba acum deloc. Ele au fost toate create completamente, adica au fost terminate in trecut si sunt conservate in prezent.
Cosmologii si cosmogonistii din scoala evolutionista recunosc aceasta ca o problema legitima:
''Conceptia naiva spune ca Universul a aparut dintr-o data si ca el a gasit un sistem complet de legi care asteptau sa fie ascultateIn realitate este mai natural sa presupui ca Universul fizic si legile fizice sunt interdependente. Aceasta ne face sa ne asteptam ca, in cazul in care Universul se schimba, intr-o mare masura, atunci sa fie posibil ca si legile sale sa se schimbe intr-un mod care nu poate fi prevazut
Realitatea este ca toate observatiile facute pana la data actuala confirma prezicerile directe ale modelului creationist, anume, ca legile de baza ale naturii sunt constante si ca structura fundamentala a materiei si a energiei este de asemenea o constanta. Nu exista pana acum nici cea mai mica indicatie rezultata din observatia stiintifica precum ca aceste entitati ar evolua intr-un fel.
Cu alte cuvinte, legea gravitatiei, legile termodinamicii, legile miscarii si toate celelalte legi cu adevarat fundamentale par sa fi functionat intotdeauna exact in felul cum functioneaza acum, contrar prezicerilor modelului evolutionist fundamental. Exista si alte principii ale conservarii in fizica (de ex. conservarea impulsului, a sarcinii electrice, etc.). Pare sa fie sigur, in masura in care stiinta poate sa fie sigura ca legile de baza ale naturii nu sunt intr-un propces de continua evolutie, ci mai degraba de conservare si stabilitate, exact asa cum a prezis modelul creationist!
Originea sistemului solar
Manualele scolare acorda de obicei mult spatiu speculatiilor cu privire la originea pamantului si a sistemului solar. Cu toate acestea, rareori sunt ele cinstite cu tinerii cititori, astfel incat sa recunoasca ca nici una dintre ideile speculative nu este bazata pe vreo dovada stiintifica! Dupa cum stim sistemul solar este totul unic in univers. Exista un numar aproape incalculabil de stele, dar asta nu inseamna ca vreuna dintre ele trebuie sa aiba neaparat planete. Astronomii evolutionisti presupun ca multe dintre ele au planete, dar singura ratiune pe baza careia gandesc astfel este ceea ce s-ar putea numi statistica evolutionista. Adica,dupa rationamentul lor, daca soarele nostru a format prin evolutie, un sistem planetar prin procese naturale, atunci cu siguranta aceleasi procese trebuie sa fi format prin evolutie sistemele planetare similare cel putin in jurul unui anumit numar de alte stele.
Cu toate ca multe programe spatiale au adus multe date pretioase in multe privinte, totusi probele ce le-au oferit nu au putut servi speranta evolutionistilor cum ca viata a evoluat pe alte planete ca si pe pamant.
Creationistii, insa, au prezis lucrul acesta tot timpul, pe baza modelului creationist. Iata de exemplu cateva preziceri clare ale modelului creationist:
De vreme ce pamantul, luna si planetele au fost create fiecare pentru un scop specific, fiecare va avea o structura specifica. Ele nu vor fi in esenta de aceeasi structura si compozitie, cum ar fi cazul daca toate ar fi evoluat dintr-o sursa comuna.
Constatam ca numai pamantul are o hidrosfera si o atmosfera capabile sa intretina viata asa cum o cunoastem noi.
Nici o dovada de viata trecuta sau prezenta nu va fi gasita nicaieri in sistemul nostru solar in afara de pamant, ci vor fi gasite dovezi de decadere si catastrofism pe alte planete.
Tot astfel fotografiile suprafetei lunii, cat si acele ale planetei Marte arata clar semne chiar de natura catastrofica, ce demonstreaza ca acestea s-au deteriorat in trecut de la forma lor initiala, oricare ar fi fost aceasta. Niciunde in sistemul nostru solar nu se gaseste nici o dovada de vreun proces de construire, fie al corpurilor planetare insele, fie al complexitatii sistemelor chimice si fizice care se gasesc pe ele.
''Spre surprinderea savantilor,stuctura chimica a rocilor de pe luna este distinct diferita de cea a rocilor de pe pamant. Aceasta diferenta arata ca luna s-a format in conditii diferitedeci inseamna ca orice teorie despre originea planetelor trebuie sa explice acum crearea pamantului si a lunii pe cai diferite.''²
Aceasta este o descoperire stiintifica extrem de importanta si va trebui subliniata cu tarie. Luna si pamantul au o structura diferita una de cealalta si deci au origini diferite!
Scopul crearii
Pamantul cu hidrosfera sa unica, cu atmosfera sa unica si cu litosfera sa unica este -dupa toate datele pe care le detinem pana astazi- singurul corp in Univrs capabil sa sustina forme superioare de viata asa cum este omul. Aceasta, desigur, este asa cum se prezice din modelul creationist. Pamantul a fost creat in mod specific pentru a servi drept casa omului. Modelul evolutionist al istoriei pamantului trebuie sa presupuna o structura schimbatoare de-a lungul erelor cu trasaturile fizice evoluand treptat pentru a permite mai tarziu evolutia vietii. Nu exista insa dovezi pentru asa ceva. Asa cum se va arata mai tarziu, roci de toate tipurile se pot gasi in toate ''erele'' si astfel nu exista nici o dovada ca procesele de formare a rocilor pamantului s-au schimbat de-a lungul vremii. Fie ca luam in considerare originea materiei, fie pe cea a legilor naturii, a stelelor si galaxiilor, a sistemului solar, sau a pamantului, am vazu deci ca modelul creationist coreleaza toate faptele reale ale observatiei mult mai realist decat o face modelul evolutionist. Nu exista ratiune stiintifica pentru a respinge conceptul ca intregul cosmos, cu toata infinita sa varietate de sisteme, de la atomi la galaxii, a fost adus la existenta in acelasi timp prin creatie speciala.
Obiectiile la modelul creationist nu sunt obiectii stiintifice, ci obiectii filozofice. Daca creationismul arata, de exemplu, ca nu exista dovezi ca diferitele tipuri de stele evolueaza una dintr-alta, evolutionismul raspunde prin a zice ca nu exista nici o dovada ca ar exista un scop in crearea acestei largi varietati de tipuri de stele. Intrebarile privind scopul nu sunt intrebari stiintifice, cel putin in sensul uzual al cuvantului ''stiinta''. Intrebarea stiintifica esentiala referitor la origini este pur si simplu care model - evolutionist sau creationist- ofera vehicolul cel mai eficace pentru corelarea si prezicerea faptelor stiintifice ale observatiei. Totusi, avand in vedere imposibilitatea de a obtine vreodata dovada stiintifica reala fie pentru evolutie fie pentru creatie si avand in vedere necesitatea de a face o alegere finala intre cele doua modele pe baza unei preferinte filozofice sau religioase, pe baza credintei, daca vreti- nu este posibil sa evitam cu totul problema scopului.
Modelul creationist include in mod cu totul explicit, conceptul de scop. Creatorul avea un scop, nu era capricios sau indiferent, atunci cand a planificat si apoi a creat universul, cu particulele si moleculele sale, cu legile si principiile sale, cu stelele si cu galaxiile sale, cu plantele si animalele sale si in cele din urma cu locuitorii sai, oamenii. Explicatia evolutionista va trebui sa fie in functie de procesele variationale intamplatoare care produc un lant evolutiv natural pe toata linia, de la particule la oameni. Explicatia creationista va fi in functie de o planificare initiala de catre un Creator si apoi de realizarea de catre El a acelui plan prin creare speciala a tuturor entitatilor de baza ale cosmosului; fiecare cu astfel de structuri si cu astfel de comportament incat sa poata implini in modul cel mai eficace scopul pentru care a fost creat. Creationistul observa de asemenea si dovada decaderii si a catastrofei in Univers, privindu-le ca pe niste intrusi si tulburatori temporari ai ordinii perfecte create la origine si la care sunt sortiti in cele din urma sa fie indepartati pentru totdeauna din creatie dupa ce li s-a permis sa-si relizeze tocmai scopul lor.
Conflictul de neinlaturat dintre creationism si evolutionism are aspecte finalmente teologice. Oricat de obiectiv ne-am stradui sa comparam datele faptice ale biologiei sau geologiei in functie de cele doua modele stiintifice, ne trezim in cele din urma confruntati cu o alegere nestiintifica, adica, aceea de a explica lucrurile in termenii unei descinderi evolutioniste sau pe baza unui scop creativ. De exemplu, oare atat pestele cat si omul au ochi datorita faptului ca omul a evoluat din peste sau deoarece atat pestele cat si omul trebuiau sa vada pentruca astfel sa poata implini scopul pentru care au fost creati?
Faptul ca multi savanti evolutionisti cauta constient sa ''evite teologia'', atunci cand prezinta problema originilor nu este o dovada ca explicatiile teologice nu sunt valabile. Daca intr-adevar modelul creationist ofera un cadru mai satisfacator de corelare si prezicere a datelor stiintifice, atunci problema scopului este cu totul relevanta. In loc sa caute sa nascoceasca explicatii in functie de unii stramosi evolutionisti ipotetici, creationistul cauta sa stabileasca scopurile, sau, asa cum au formulat-o Newton, Kepler, si multi alti savanti din trecut, ''sa gandeasca gandurile lui Dumnezeu, dupa El''. Admitem ca e dificil, in stadiul actual al cercetarilor sa intelegem scopul Creatorului in a face pulsari, sau nebuloase spirale, sau dinosauri sau plosnite. Dar mai putem face ''presupuneri rezonabile'', si astfel de presupuneri nu sunt mai putin stiintifice decat presupunerile pe care le fac altii depsre imaginara dezvoltare evolutiva a pulsarilor, a nebuloaselor spirale, a dinosaurilor si a plosnitelor. Cel putin conceptul unui Creator omnipotent care urmareste anumite scopuri ne ofera o cauza adecvata care produce aceste efecte si toate celelalte efecte pe care le observam in Univers, pe cand materia haotica nu ne ofera o astfel de cauza.
In conceptul creationist, dintre toate fiintele omul este faptura care se situeaza pe trepta cea mai inalta si astfel toate celelalte sisteme create trebuie sa fie orientate, intr-un mod sau altul, catre om, in ce priveste finalitatea. Chiar si evolutionistul recunoaste ca omul este produsul cel mai avansat al procesului cosmic.
Evolutie din nimic
In ultimii ani, cosmologiile evolutioniste au evoluat ele insele intr-o maniera aproape de necrezut. Practic vorbind, teoria starii stationare a fost cu totul abandonata, chiar si de catre cel care a formulat-o si a propus-o, Sir Fred Hoyle. In plus, Sir Fred si multi altii au respins si teoria marii explozii. Asa cum a spus Weisskopf: ''Nici o teorie cu privire la evolutia cosmosului nu este pe deplin satisfacatoare si aici se include si modelul standard care ne pune in fata unor intrebari si probleme fundamentale''.³
Ideea unui Univers oscilant este de asemenea abandonata:''Deducem acum ca, datorita entropiei uriasa generata in Universul nostru care este departe de a oscila un univers inchis nu poate trece decat printr-un ciclu de expansiune sau contractie.'' 4
Asadar, numarul conceptiilor cosmogonice se reduc la in final la urmatoarele: evolutie ex nihilo sau creatie ex Deo. Inainte alegerea s-a facut intre: ''Materia eterna'' si ''Dumnezeul etern''. Acum se face intre '' Nimicul omnipotent'' si ''Creatorul omnipotent''.
Nota W.H.McCrea,''Cosmology after Half a Century'',(''Cosmologie dupa o jumatate de secol''),in Science, 160,(iunie 2,1968), p.1297
2. Jerry E.Bishop, ''New Theories of Creation'',(''Noi teorii cu privire la creatie''), in Science Digest, 72,(octombrie 1972), p.42
3.Victor P.Weisskopf, ''The Origin of the Universe'', (''Originea Universului''), in American Scientist, 71, (sept/oct 1983), p.474
4.S.A. Bludman, ''Thermodinamics and the End of the Closed Universe'', (''Termodinamica si sfarsitul unui Univers inchis''), in Nature, 308(martie 22, 1984), p.322
Accident sau plan?
Complexitatea organismelor vii
Modelul evolutionist atribuie toate sistemele si structurile universului operatiei proceselor naturale care actioneaza sub impulsul unor proprietati innascute ale materiei si ale legilor naturii. El presupune ca nici un agent extern supranatural nu planifica si nu dirijeaza aceste procese; Universul este de sine statator si el evolueaza de la sine prin actiunile intamplatoare ale componentilor lui.
Pe de alta parte, modelul creationist atribuie sistemele si structurile cosmosului unei creari dupa un plan si cu un anumit scop a tuturor lucrurilor la inceput de catre un Creator omniscient. Creationistul sustine ca gradul de complexitate si de ordine pe care stiinta a descoperit-o in Univers n-ar fi putut fi generata niciodata din intamplare sau prin accident.
De fapt aceasta problema poate fi abordata cantitativ, utilizand principii simple de probabilitate matematica. Problema este pur si simplu daca un sistem complex, in care multe componente functioneaza unite impreuna, si in care fiecare componenta este unic necesara functionarii eficiente a intregului, ar putea sa se nasca vreodata prin procese intamplatoare. Intrebarea este deosebit de acuta cand avem de a face cu sisteme vii. Cu toate ca legaturile anorganice sunt uneori foarte complexe, organismele vii sunt extrem de complexe. Cu toate acestea modelul evolutionist presupune ca toate aceste sisteme s-au format la intamplare si pe cale naturala.
Similaritati si diferente
In cadrul materiei organice exista multe similaritati intre diferite soiuri de plante si animale, pe care evolutionistii le-au interpretat ca fiind o dovada a unui stramos comun. Creationistii interpreteaza aceleasi similaritati drept o dovada a unei planificari si proiectoare creatoare comune. Evolutionismul trebuie sa presupuna ca toate aceste caracteristici s-au dezvoltat prin mutatii intamplatoare si prin selectii naturale. Creationismul le explica a fi structuri concepute de Creator pentru scopuri specifice, asa incat atunci cand au fost la mijloc scopuri similare au fost create structuri similare, insa pe langa aceste similaritati exista si diferentele. De exemplu, exista multe similaritati intre caini si pisici, dar intre ei exista si multe diferente. Modelul creationist spune ca structurile similare din ambele grupe au fost create pentru functii similare si ca structurile lor diferite au fost create pentru functiile lor diferite.
Modelul evolutionist intampina insa aici o mare problema. Daca pisica si cainele au evoluat dintr-un stramos comun in acelasi mediu prin acelasi proces, cum au ajuns aceste animale sa se deosebeasca intre ele? S-ar parea atunci ca ar trebui sa existe mai degraba o serie integrata de animale intre caini si pisici, asa incat niciodata sa nu poti spune unde inceteaza ''caini'', si unde incep ''pisicile''. Teoria evolutionista cere o continuitate a organismelor dar nu exista nici o dovada ca ea exista acum, sau ca a existat vreodata. Modelul evolutionist presupune ca toate organismele au aparut dintr-un stramos comun. De vreme de ele traiesc intr-o continuitate de medii in aceeasi lume si s-au dezvoltat prin aceleasi procese naturale, prezicerea primara din modelul evolutionist trebuie sa fie a unui continuum de organisme, iar nu specii distincte separate prin goluri. Pentru a explica golurile, trebuie introduse in model numeroase presupuneri secundare- ''turnurile de ipoteze bazate pe ipoteze'' , dupa expresia Dr.W. R. Thompson (fost director al Institutului Commonwealth-ului pentru Control Biologic de la Otawa, Canada, in comentariile facute asupra editiei centenarei a ''Originei Speciilor'' de Charles Darwin).
Inca o data, modelul creationist nu este pus in situatia sa explice datele prin introducerea unor astfel de presupuneri secundare. Adica, el prezice datele, o multime de specii distincte de organisme, separate prin goluri, avand atit similaritati cat si diferente. Avand in vedere aceste fapte, este straniu ca evolutionistii pun constant un accent asa de mare pe similaritati ca dovada a evolutiei. In fiecare caz similaritatile sunt mai bine explicate prin creatie si diferentele sunt prezise de modelul creationist.
1.Similaritati in embriologie
Inca inainte de Charles Darwin, evolutionistii pretindeau ca similaritatile in dezvoltarea embrionica indica stramosi comuni. Unele manuale scolare inca mai arata embrioni de animale alaturi de cei de om, scotand in evidenta izbitoare similaritati intre ei si ii ofera ca dovezi ale unor stramosi comuni. Acest tip de similaritate dovedeste nu atit de mult stramoti comuni, ci un Proiectant comun. Acceptand ideea creatiei, intrucat cele mai multe animale superioare au fost proiectate sa se reproduca prin acelasi tip de procese reproductive, este de asteptat ca dezvoltarea embrionica sa fie similara pentru toate aceste soiuri de animale. De vreme ce animalul embrionic isi incepe existenta in fiecare caz printr-o unire intr-o singura celula a doua celule parentale, si urmatoarea multiplicare celulara trebuie sa opereze pentru un anumit timp in acelasi tip de mediu, si de vreme ce, mai departe, multe dintre structurile care vor fi dezvoltate trebuie sa fie intr-o anumita masura similare (membre, cap, etc.), este natural ca embrionii in dezvoltare sa arate foarte asemanatori in stadiile lor initiale de dezvoltare.
La momentul cand devine insa necesar sa inceapa sa se formeze caracteristicile specializate, corespunzatoare specie parintilor, atunci aceste asemanari superficiale cedeaza locul caracteristicilor distinctive corespunzatoare. In realitate, aceste diferente semnificative ies in evidenta destul de dvreme in dezvoltarea embrionica.
2.Similaritati in comportament
Ocazional, similaritati in comportamentul animalelor au fost citate ca dovada a inrudirii. Exemplele sunt insa greu de gasit, si situatia mult mai tipica este aceea a tiparelor de comportament diferite. Deseori gasim ca si unele specii strans inrudite au obiceiuri sau instincte drasti divergente. Inca o data, similaritatile de comportament cite se pot gasi ca exista in realitate, pot fi explicate foarte bine intr-un context creationist.
Maimute sau oameni?
Originea omului
Problema originilor atinge punctul cel mai critic dintre toate atunci cand trateaza problema originii omului.Este omul doar produsul natural al procesului evolutivsau este el o creatie speciala,inzestrat de Creatorul sa exercite stapanire asupra intregii creatii? Modelul evolutionist il infatiseaza pe om ca evoluand incet dintr-un stramos ne-uman, in vreme ce modelul creationist cere ca omul a fost creat direct om, cu un trup pe deplin uman si cu un creier pe deplin uman de la inceput.
Istoria evoltionista care se preda de obicei in scoli sugereaza ca atat omul cat si maimutele au derivat dintr-un stramos comun necunoscut care a existat candva intre 5 pana la 20 de milioane de ani in urma.Linia care a dus la om a trecut prin diferite stadii evolutive care au culminat in om cu aproximativ 1 pana la 3 milioane de ani in urma.De la data aceea, evolutia fizica a omului a cedat locul unei evolutii culturale si sociale.
In sprijinul acestei idei,evolutionistii arata un numar de fosile de hominieni (termenul 'hominieni'include atat maimutele cat si omul) si de hominide (un termen care se aplica la indivizi din linia care duce la om,dar care sunt inca sub-umani), care se afirma ca arata diferite stadii ale evolutiei pre-umane.Creationistii, pe de alta parte, insista ca acestea sunt fosile fie de maimute fie de om, si nu a unor animale intermediare intre maimute si om.
Profesorii gasesc ca aceasta este zona cea mai sensibila in domeniul studiului originilor. Termenul 'oamenii din pesteri' este pentru cei mai multi oameni sinonim cu intreaga idee de evolutie.Incepand aproape de la gradinita, copiilor li s-a spus despre oamenii din vremuri foarte indepartatecare au trait in pesteri si despre felul in care, in cele din urma, anumiti indivizi primitivi dintre ei au descoperit focul sau au inventat roata.Chiar daca ideile acestea n-au fost etichetate cu termenul de 'evolutie', efectul net asupra copilului este conditionarea lui inca din stadiul cel mai timpuriu, pentru ca sa fie gata sa accepte mai tarziu intreaga idee a evolutiei umane.
Profesorii cu adevarat constienti insa vor dori sa dea elevilor ambele laturi ale informatiei, mai ales cand este vorba despre subiectul acesta care este mai vital decat toate celelalte - originea omului si scopul sau.Pentru a da interpretarea creationista a acestor descoperiri, vom discuta mai intai pe scurt toate tipurile mai importante de fosile in ordinea presupusei lor progresii evolutive.
1.Stramosul comun al omului si al maimutei.
Nu se indica nici un nume pentru acest animal, deoarece nu s-a gasit inca niciunul, si este doar o deductie a evolutionistilor ca el ar fi existat.Creationistii prezic ca aceasta 'veriga lipsa' va lipsi in mod permanent.
2.Ramapithecus
Sufixul 'pithecus' inseamna 'maimuta' si unui numar considerabil de fosile li s-a facut publicitate ca fiind animale 'piteciene' disparute,unele dintre ele fiind considerate ca posibili stramosi ai omului. Intre acestea se numara Dryopithecus, Oreopithecus, Limnopithecus, Kenyapithecus si altele, toate fiind considerate ca datand de aproximativ 14 milioane de ani.
Cei mai multi antropologi evolutionisti considera ca 'Ramapithecus' este cel mai important din acest grup. Fosila a fost gasita in India in 1932 si consta din mai multi dinti si fragmente de falca.Deoarece dintii canini si incisivi ai acestei creaturi, cu toate ca sunt asemanatori cu cei de maimuta, sunt mai mici decat cei ai maimutelor de azi, unii evolutionisti consideraforma aceasta apartinand unui hominid. Dar dupa toate probabilitatile, toate aceste fosile diferite nu sunt decat niste indivizi diferiti din aceeasi specie de baza de maimute disparute. Cu siguranta ele nu pot fi considerate ca stramosi ai omului.Tipul lor particular de dinti se leaga probabil de regimul lor alimentar particular si nu de vreo inrudire cu omul.
3.Australopithecus
Acest nume (insemnand 'maimuta de sud') a fost acordat unui numar considerabil de fosile diferite, descoperite mai ales in Africa de est de catre Louis Leakey si altii. Pe langa cele cu nume de Australopiteciene, alte fosile incluse in acest grup sunt Zinjanthropus, Paranthropus, Plesianthropus, Telanthropus si Homo habilis.
Se considera ca Autralopithecus a trait cu aproximativ 2 sau 3 milioane de ani in urma, ca a umblat pe doua picioare in pozitie dreapta si ca a folosit unelte primitive. Totusi, el ar fi avut un creier numai de 500 cm3, de aceeasi marime ca cel al unor maimute. Dintii ii erau ca si cei ai lui Ramapitecus.
De multi ani incoace antropologii au fost intr-o stare confuzie si au fost divizati cu privire la Australopithecus, unii find convinsi ca el era un stramos al omului, iar altii ca reprezinta o ramura evolutiva terminata fara urmasi. Caracteristicile 'asemanatoare cu ale omului' ale dintilor si falcilor acestui pavian par sa aiba de a face cu habitatul si cu alimentatia sa si in mod clar ele nu sunt indicatii ale unei apropieri de calitatea de om!
4.Homo erectus
Un numar de oameni fosili sunt grupati acum sub numele generic de Homo erectus, incluzand unele nume destul de notorii cum ar fi Omul de Java,Omul de Pekin, Omul de Heidelberg si Meganthropus. Despre acestia se crede ca au trait cam acum 500.000 de ani, ca au umblat in pozitie verticala, ca au avut creiere de 1.000 cm3, si ca au dezvoltat o cultura rudimentara, incluzand unele asezaminte si unele arme simple.
Dovezile pentru toate acestea sunt echivoce, pentru a nu spune mai mult.Omul de Java a fost mai tarziu repudiat de descoperitorul sau, iar oasele Omului de Pekin au disparut in timpul celui de al II-lea razboi mondial si nu mai sunt disponibile pentru a fi analizate.Omul de Heideilberg a constat numai dintr-un maxilar mare, si Meganthropus a constat numai din doua oase de maxilar inferior si din patru dinti si acestea au fost atribuite de multi australopitecilor.
Oricum, alte fosile din acest tip general se pare ca au fost descoperite in diferite locuri in jurul pamantului. Se prea poate ca Homo erectus sa fi fost un om adevarat, dar oarecum degenerat in marime si cultura, posibil datorita casatoriilor intre rude de sange, a alimentatiei proaste si a mediului inconjurator ostil.
5.Omul de Neanderthal
Cel mai faimos dintre toti cei considerati a fi asa-numita 'veriga-lipsa' este Homo neandethalensi, desenat de mai bine de o suta de ani ca o fiinta incovoiata, brutala, cu arcade ale sprancenelor mult iesite in afara si cu cele mai primitive obiceiuri. Multe ramasite scheletice ale acestor oameni sunt insa disponibile acum, si nu mai exista nici o indoiala ca omul de Neanderthal a fost cu adevarat fiinta umana, Homo sapiens, care nu se deosebeste cu nimic mai mult de oamenii contemporani decat se deosebesc intre ele diferitele triburi de oameni contemporani.Capacitatea creierului sau a fost cu siguranta identica cu cea a creierului omenesc.
Este cunoscut acum ca omul de Neanderthal cultiva flori, modela unelte elegante, desena, picta si practica o anumita religie, inmormantandu-si mortii. Exista acum chiar si anumite indicatii ca omul de Neanderthal sau unii din predecesorii sai au avut o forma de scris.
6.Omul modern
Contrar opiniei comune, exista multe dovezi ca omul modern a existat in aceeasi perioada cu toti acesti ipotetici si foarte indoielnici stramosi ai lui, asemanatori cu maimuta. Originea omului trebuie plasata la o data mai timpurie (vorbind geologic, in termenii sistemului de timp clasic) decat s-a crezut mai inainte, probabil ca antropologii vor arunca o privire mai serioasa asupra multor alte fosile de om modern care au fost semnalate mai demult in straturi mai timpurii, dar care au fost ignorate sau demise prin diferite explicatii.
Limbi si rase
Evolutionistii aplica teoria evolutionista nu numai la originea omului ci si la istoria lui ulterioara, interpretand societatile lui si culturile lui, si chiar si sistemele lui economice si politice, in sensul unei dezvoltari naturaliste de la o forma la alta. De fapt, aici, in domeniul stiintelor sociale este locul in care deosebirea dintre filozofia evolutionista si cea creationista este de cea mai mare importanta, deoarece acestea influenteaza in modul cel mai direct atitudinile personale ale omului si activitatile sale zilnice. Adica, daca omul este numai un produs al unor procese naturale intamplatoare si este esentialmente numai un animal fara vreun scop sau sens in viata, atunci atitudinile si actiunile sale vor fi cu siguranta foarte mult diferite de cele ale unui om care se considera a fi o fiinta creata in mod special de un Creator special care a avut un scop specific in creatia Sa. Stiintele sociale, care incearca sa trateze problemele omului si ale comportamentului sau (atat ca individ cat si in organizatii sociale) tind sa trateze problemele umane intr-un mod radical diferit, in functie de filozofia lor cu privire la originea omului.
In consecinta, atuncicand vorbim despre aceste subiecte este de o importanta speciala ca profesorul sa dea studentilor sai o prezentare echilibrata a ambelor punct de vedere. Astfel procesul de educatie devine un proces de indoctrinare si de canalizare si scoala degenereaza intr-o crescatorie de papagali. In sectiunile de incheiere ale acestor carti, noi vom compara modelul evolutionist cu cel creationist in ceea ce priveste conceptia despre originea si despre aspectele naturii omului care il disting in modul cel mai categoric de toate celelalte fiinte si anume, particularitatile de limba, cultura si religie.
Tratandu-l pe om in mod strict ca pe un organism biologic aflat intr-un 'mare lant al existentei' impreuna cu toate celelalte organisme, biologii evolutionisti au impartit 'specia' umana (Homo sapiens) in diferite 'subspecii', sau rase, in acelasi mod in care sunt subdivizate celelalte specii. In terminologia evolutionista, o rasa este o specie incipienta; daca dezvoltarea rasiala este progresiva si binefacatoare in 'lupta pentru existenta', atunci rasa va supravietui iar altele vor dispare, asa incat in cele din urma ea devine o specie noua si mai buna. Se poate ca Homo erectus sa fi evoluat pana cand a devenit Homo sapiens, si, candva se teoretizeaza, o rasa deosebit de virila a acestuia din urma va putea sa evolueze pana va ajunge, sa zicem, Homo supremus (supraomul).
Conceptul acesta a fost cu precadere dominant in gandirea evolutionistiilor din secolul al XIX-lea si el a produs un numar de filozofie, asa cum au fost asa-zisul darwinism social, imperialismul militaristic si rasismul nietzchean. Este semnificativ faptul ca C. Darwin a dat cartii sale 'Originea Speciilor si Selectia Naturala' subtitlul provocator 'Pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta'. Cu toate ca in cartea sa discutia s-a concentrat asupra raselor de plante si de animale, era clar ca el include si diferitele rase de oameni in acelasi concept.
Evolutionistii moderni, in cea mai mare parte, nu mai privesc nici o rasa de oameni ca fiind intrinsec superioare sau inferioare altei rase. Cu toate acestea, insusi conceptul de 'rasa' este in mod fundamental o categorie a biologiei evolutioniste si evolutionistii moderni de frunte recunosc lucrul acesta. George Gaylord Simpson spune: ' Rasele de oameni au, sau probabil ar trebui sa zicem, 'au avut', exact aceeasi semnificatie biologica ca si subspeciile altor specii de mamifere.'¹
Modelul creationist, pe de alta parte, recunoaste numai specia ca fiind unitatea de baza creata, specific, in cazul nostru, rasa umana. Multe varietati de caini au fost dezvoltate din 'soiul' ancenstral de caine, dar totusi ele sunt interfertile si capabile de a reveni la forma ancenstrala. In mod similar, toate gruparile tribale diferite dintre oameni s-au dezvoltat din barbatul si femeia care au fost creati originar si sunt in mod fundamental o singura unitate biologica.
Una din cele mai mari vexatorii(jignitoare) intrebari pe care si-o pun azi biologii si antropologii evolutionisti este aceea a originii raselor. Daca intr-adevar, intreaga omenirea are aceeasi stramosi si daca nici o rasa nu este mai buna decat alta, asa cum afirma cei mai multi evolutionisti moderni, atunci cum de au ajuns acestea sa fie atat de diferite la infatisare? S-a r parea ca fiecare rasa distincta trebuie sa-si fi avut istoria ei speciala de segregare, de mutatie, de selectie si de adaptare, caci altfel nu s-ar fi dezvoltat atat de diferit de celelalte rase. Dar, daca asa s-au intamplat lucrurile, de ce nu s-au dezvoltat prin aceleasi procese si diferente de intelect si de capacitati fizice? Cu siguranta ca acestea vor avea o mai mare 'valoare de supravietuire' in selectia naturala decat astfel de diferente inofensive cum ar fi culoarea pielii.
Mutatiile sunt aproape intotdeauna daunatoare; de aceea dezvoltarea unei noi subspecii pe calea mutatiei ar necesita un timp extrem de lung- daca intr-adevar s-ar putea realiza vreodata. Insa o structura conceputa genetic, chiar daca a fost anterior regresiva, s-ar putea sa aibe beneficii imediate intr-un mediu dat. De aceea, conceptul dezvoltarii rapide a unor caracteristici fizice distinctive in mici populatii cu imperechieri de rudenii de sange se incadreaza perfect in modelul creationist. De fapt, el poate fi privit ca o adevarata prezicere din modelul creationist denotand o gandire anticipativa creatoare din partea Creatorului, care a echipatat fiecare specie de organisme cu o larga varietate de structuri potentiale care sa le faca in stare sa se adapteze rapid la o larga varietate de medii potentiale, pentruca astfel sa conserveze si sa pastreze specia sa de baza.
Pentru a reliza astfel de rezultate prin mutatii ar fi necesara o extrem de lunga perioada de segregare a fiecarei rase si asa cum s-a remarcat mai inainte, aceasta duce in mod natural si aproape inevitabil la rasisim- la conceptia ca fiecare rasa a avut o indelungata istorie evolutiva proprie.
Civilizatii antice
Abordarea tipic evolutionista a studiului omului primitiv este aceea de a-l infatisa la inceput ca pe o fiinta brutala si ignoranta, traind din vanatul animalelor, si din culesul fructelor salbatice si al nucilor, locuind adesea in pesteri. Apoi este vazut ca dezvoltand incet o forma primitiva de agricultura si de domesticire a animalelor, apoi traind in sate cu o anumita organizare sociala, apoi descoperind metalele si in cele din urma, dezvoltandu-se la stadiul de om 'civilizat'. Astfel, se crede ca evolutia biologica care a dus pana la om a facut loc, in anumite privinte, evolutiei sociale si culturale in societati umane. Sunt multi cei care sunt gata sa construiasca pe aceasta presupusa fundatie, pledand pentru o evolutie care sa ramana si mai departe necontrolata (capitalism laissez-faire, imperialism economic si militarist, sau chiar anarhism). Altii sunt gata sa pledeze pentru o anumita forma de evolutie controlat (socialism, comunism, etc., implicand probabil chiar manipulare genetica si un control care sa determine structura sociala).
Crestionistii, pe de alta parte, sugereaza ca omul a fost creat ca om pe deplin dezvoltat, inzestrat cu inteligenta si capacitati superioare chiar de la inceput. Lui nu i s-au pus la dispozitie orase gata facute si echipament tehnologic, desigur, dar a fost inzestrat de catre Creator, cu capacitatea de a dezvolta si de a utiliza pamantul si resursele lui pe cai care sa corespunda scopurilor Sale creative.
Nota : George G. Simpson, ,,The Biological Nature of Man' (Natura biologica a omului),
Science, 152, (aprilie 22, 1966), p.474
Istoricitatea datelor din cartea Genesei
In capitolele anterioare s-a aratat ca faptele de baza ale stiitei de astazi se corelaza mai bine cu modelul creatiei speciale decat cu modelul evolutionist. Cu toate ca sant anumite probleme care necesita inca solutionare, nici una dintre acestea nu sant atat de serioase incat sa zdruncine structura de bazaa modelului creationist, pe cand multele probleme pe care le prezinta modelul evolutionist sunt serioase. Judecand strict dupa datele stiintifice, valabilitatea modelului creationist; cataclismic poate fi considrata ca realitate cu un grad de probabilitate cu mult mai mare decat in cazul modelului evolutionist.
Totusi, detalii ale perioadei de creere - durata, ordinea, metodele, scopurile, etc. - nu pot fi determinate cu ajutorul stiintei. Metoda stiintifica se limiteaza la studiul proceselor asa cum se desfasoara astazi, si aceste procese nu pot crea nimic, asa cum au demonstrat in mod convingator legile termodinamicii.
Daca creatia este un fapt
real, atunci inseamna ca exista un Creator, iar universul este creatia Lui. El a avut un scop
atunci cand a creat lumea si se pare ca omul este in centrul acelui
scop, deoarece omul este singurul in stare sa inteleaga acest
concept al crearii. De aceea, este rezonabil ca Dumnezeu, Creatorul,
sa-i reveleze creaturii Sale, omul, informatii necesare cu privire la
creatie, informatii pe care el nu le-ar putea descoperi niciodata
de unul singur. Aceasta eeste tocmai ceea ce a facut El in Cartea
'Inceputurilor', Cartea Genesei. Capitolele din Geneza care se
ocupa de actul crearii nu reprezinta un folclor demodat,
asa cum pretind cei mai multi critici, ci sunt niste
relatari minunate si corecte cu privire la evenimentele reale ale
istoriei primitive a universului. Ele ne dau date si informatii
dincolo de ceea ce poate determina stiinta, si in acelasi
timp ne furnizeaza un cadru care ne satisface din punct de vedere
intelectual, in care sa interpretam faptele pe care stiinta
le poate determina. Vechile
argumente impotriva istoricitatii Genesei nu mai au nici o greutate.
In trecut s-a sustinut ca nici Moise si nici predecesorii lui nu
puteau scrie cartea Genesei, deoarece ei nici nu au stiut sa scrie.
Astazi nimeni nu mai indrazneste sa faca o sugestie de
felul acesta. Arheologii au stabilit demult ca scrierea a fost
practicata de omul de rand cu mult inainte de Moise si chiar inainte
de perioada in care a trait Avraam. Noile descoperiri care se fac in toate
partile lumii continua
sa ne arate ca omul primitiv avea o remarcabila indemanare
tehnica in multe domenii, la date mult mai timpurii decat si-au
imaginat evolutionistii cu numai cativa ani in urma. In
realitate, nu exista nici un motiv in afara de ideile
evolutioniste preconcepute, de a nu crede ca omul a fost capabil
sa citeasca si sa scrie de la inceput, de cand a fost
creat.
In mod similar arheologia a
confirmat intr-o masura foarte mare ca fondul general al
Genesei, de la capitolul 12 inainte ( cultura, obiceiurile, etimologia,
geografia, subdiviziunile politice, etc.) este foarte realist - atat de realist
incat naratiunile continute aici trebuie sa fi provenit de la
contemporanii celor care sunt descrisi in ele. Se pare ca nu exista
nici un motiv intemeiat, cu exceptia prejudecatilor
evolutioniste, sa respingem istoricitatea capitolului 11 din Genesa,
care continua atat de natural cu Genesa 12. In final, toti scriitorii
Noului Testament, chiar si Isus Hristos Insusi, au recunoscut
acuratetea istorica si inspiratia divina a tuturor
capitolelor de la inceputul cartii Genesei. A crede ca aceste
date sunt toate adevarate si demne de incredere este singura
situatie compatibila cu acceptarea lui Isus Hristos ca o
persoana reala si demna de incredere.
Lucrarea lui Dumnezeu de 'creare' si de 'facere'
Prima relatare cu privire la lucrare se incheie cu afirmatia: 'S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.' (Gen 2:3). Evident, exista doua tipuri de 'lucrari' infaptuite de Dumnezeu in saptamana in care a creat lumea, continute in propria Lui relatare. In unele cazuri, lucrarea 'mainilor Lui' a fost creata, in alte cazuri ea a fost facuta sau formata. Aceasta afirmatie ne pune la dispozitia unui alt criteriu important dupa care sa clasificam lucrarile lui Dumnezeu despre care se relateaza in acest capitol.
Lucrarea de creare a lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, a fost aceea de a chema la fiinta din nimic (cu exceptia propriei puteri a lui Dumnezeu) a lucrurilor care nu au avut inainte nici o forma de existenta. Numai Dumnezeu poate crea in felul acesta si in toata Biblia nu mai apare nici un alt subiect pentru verbul 'a crea' in afara de Dumnezeu. Omul, cu inteligenta si capacitatile sale create de Dumnezeu, poate sa 'faca' lucruri, asambland sisteme complexe din componenti mai simpli, dar el nu poate 'crea' niciodata nimic. Dumnezeu poate 'face' lucruri, si poate sa le faca cu mult mai multa eficacitate decat omul.de fapt, El a facut lucrul acesta tocmai in saptamana in care a creat lumea, alaturi de lucrarea Sa de creare, si ambele tipuri de lucrari - atat creare cat si facerea - au fost incheiate la sfarsitul acelei saptamani. 'lucrarile Lui fusesera ispravite inca de la intemeierea lumii'. (Evrei 4:3).
Este semnificativ faptul ca Genesa 1 mentioneaza numai trei lucrari care au fost create cu adevarat. Acestea sunt: (1) crearea elementelor de baza ale cosmosului fizic - spatiul, materia si timpul (adica, cerurile, pamantul, inceputul) despre care ni se relateaza in Gen. 1:1; (2) crearea cunostiintei care deasemenea, este asociata cu 'suflare de viata' - despre care ni se relateaza in Gen.1:21, unde 'vietuitoarele' sunt numite nephesh, cuvant care in ebraica inseamna de obicei 'suflet' sau 'viata'; (3) crearea 'chipului lui Dumnezeu' in om, asa cum ni se relateaza in Gen 1:27. Asadar, exista trei entitati de baza care au fost create: elementele fizice ale cosmosului, din care sunt facute toate sistemele anorganice si organice lipsite de ratiune (de ex. planetele); lumea animala, ale carei sisteme fizice constau din aceleasi elemente fizice, dar care au in plus capacitatea creata de a poseda ratiune; si specia umana, care-si insuseste materia fizica a cosmosului si constiinta lumii animale, dar care are creata in plus capacitatea unica de a fi asemanator lui Dumnezeu- 'chipul lui Dumnezeu'.
Caderea, blestemul si potopul
Intreaga lume a fost conceputa pentru om si el a fost numit de Dumnezeu ca sa o stapaneasca fiind administratorul lui Dumnezeu. A fost un mediu perfect si omul a fost inzestrat cu toate calitatile necesare pentru a-l administra. El trebuia sa fie multumit si extrem de fericit din toate punctele de vedere, raspunzand cu o multumire plina de dragoste Creatorului lui, care l-a inzestrat in felul acesta. Dumnezeu, insa, nu l-a creat pe om ca pe o simpla masina. Dragostea lui Dumnezeu a fost voluntara, si, ca sa existe o partasie reala, dragostea omului deasemenea trebuie sa fie voluntara; de fapt 'o dragoste involuntara' este o contradictie de termeni. Omul a fost inzestrat cu libertatea de a iubi, sau de a nu iubi, de a asculta sau nu, cit si cu responsabilitatea de a alege. Istoria a peste 6000 de ani de lupte, de suferinta, de crima si de razboi, de descompunere si de moarte, este o dovada suficienta ca el a facut o aleger gresita. Pacatul a intrat in lume cand omul, a pus pentru prima data la indoiala, si apoi a respins, Cuvantul lui Dumnezeu in gradina Eden. Si moartea a venit in lume cand pacatul a intrat in lume. Dumnezeu a fost nevoit sa-i spuna lui Adam: ' blestemat este acum pamantul din pricina tacaci tarana esti si in tarana te vei intoarce.' ( Gen 3:17-19 ). Elementele fizice de baza ('tarana pamantului') au fost de aceea supuse blestemului, si toata suflarea care a fost facuta din acele elemente a fost de asemenea blestemata.
Potopul din vremea lui Noe marcheaza marele hiat dintre lumea originara si lumea prezenta. 'odinioara erau ceruri si un pamant scos prin Cuvantul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei lumea de atunci a pierit tot prin ele, inecata de apa.' (2 Petru 3:5,6). Asadar, au existat doua mari schimbari mondiale impuse de Dumnezeu creatiei Sale originare. Prima a avut loc atunci cand El a blestemat pamantul din pricina Omului (Gen 3:17). A doua a avut loc atunci cand a fost nevoit sa spuna : 'Iata, am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul.' (Gen 6: 13). Prima sentinta a schimbat natura de baza a tuturor proceselor prin faptul ca a fost impus asupra lor un principiu universal intern lor, de descompunere; a doua sentinta a schimbat structura atmosferei pamantului, a hidrosferei, a litosferei si a biosferei, pe care o aveau acestea in saptamana crearii lor, printr-o modificare cataclismica a vitezei si a comportamentului exterior al acestor procese. Blestemul a introdus tendinta univrsala spre moarte, pe cand potopul a reprezntat intalnirea cea mai dramatica a mortii in sine pe care a avut-o lumea de la inceputurile ei. Aceste duoa judecati mondial asupra pacatului, reprezinta eforturile finale ale lui Dumnezeu de a vorbi omului prin fenomenele naturale, si pe scara universala. La sfarsitul potopului, EL a spus (Gen 8:21):
'Nu voi mai blestema pamantul din pricina omului, pentruca intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui';
' si nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am facut.'
Belstemul si potopul ar trebui sa constitue o permanenta marturie inaintea omului cu privire la ura pe care o are Dumnezeu fata de pacat, si cu privinta la dorinta Lui de a chema oamenii la pocainta. Orice proces pe care il traieste omul in viata lui de fiecare zi, ar trebui sa-i reaminteasca in permanenta de judecata blestemului, si fiecare aspect pe care il vede omul atunci cand priveste la lumea din jurul lui, ar trebui sa-i reaminteasca de judecata potopului. Tot ceea ce vede si tot ceea ce traieste ar trebui sa-i spuna in permanenta ca partasia dintre el si Creatorul Lui este intrerupta si ca el are nevoie urgenta de un Mantuitor. Dar omul este stricat si imaginatia sa este rea. In loc sa raspunda scopurilor de remediere a blestemului, el a incercat sa le ocoleasca, si in scurt timp a devenit iremediabil de rau, astfel incat, Dumnezeu a trebuit sa distruga lumea prin potop. Apoi, in loc sa fie recunoscatori pentru faptul ca a fost izbaviti de rautatea lumii antedeluviene prin potop, supravietuitorii si-au manifestat curand perversitatea printr-o noua razvratire la Babel. Omul a convertit acum, in mintea lui incalcita, principiul universal al degradarii intr-un imaginar proces evolutiv universal si marturia care o avem cu privire la potop pretutindeni in lume, intr-un document nascocit al istoriei evolutiei. El respinge chiar autenticitatea potopului, explicandu-l ca pe un potop local, sau ca pe un potop linistit, sau alegorizandu-l.
In consecinta, Dumnezeu a incercat sa fie preocupat direct de omenire ca intreg, dupa ce i-a imprastiat la Babel, hotarand sa lucreze la infaptuirea lucrarii de rascumparare in lume, mai degraba printr-o natiune pe care si-a ales-o el, Israel, si apoi printr-o adunare de oameni pe care si-a ales-o Biserica. Atat timp cat El a continuat sa ofere mantuire si rascumparare omului, El a mai vrut sa impuna asupra pamantului un alt blestem cu efect de remediere si nu a mai vrut nici sa trimita un alt cataclism care sa curete lumea de rau.
'Cat va fi pamantul', a spus El, 'nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea' (Gen 8:22). Acesta inseamna ca, axa de rotatie a pamantului, si orbita de revolutie care detin in mare masura controlul asupra celorlalte procese terestre in situatia lor actuala, vor ramane neschimbate si neschimbate vor fi si aceste procese, pana nu se va incheia perioada de supraveghere a omului si de reconciliere a lui cu Dumnezeu.
O prezentare sumara a modelului biblic
Pe scurt, modelul biblic al istoriei pamantului se invarte in jurul celor trei mari evenimente mondiale: (1) o perioada de 6 zile de creare speciala si de formare a tuturor lucrurilor, completarea si permanentizarea a tuturor aspectelor care se manifesta acum in Legea conservarii energiei; (2) razvratirea omului si blestemul rezultant al lui Dumnezeu, asupra tuturor lucrurilor date in stapanirea omului, blestem care ia acum forma Legii cresterii entropiei; (3) potopul care a distrus lumea in zilele lui Noe, lasand lumea noua intr-o mare masura, intr-o stare de uniformitate naturala.
Desigur, acest cadru nu impiedica desfasurarea mai tarziu a unor evenimente de avenrgura mondiala, asa cum a fost incurcarea limbilor la Babel, ziua mai lunga de pe vremea lui Iosua si intunericul din timpul zilei la rastignirea lui Isus. Potopul in sine nu a durat numai un an, dar efectele care au urmat au fost simtite pretutindeni in lume, multe secole de-a randul. Cheia principala insa, a adevaratei interpretari a datelor fizice privitoare la istoria pamantului, trebuie sa constea in recunoasterea totala a efectelor creatiei: blestemul si potopul. Sistemul evolutionist, pe de alta parte, a incercat sa coreleze toate acest date intr-un cadru completamente naturalist, care ori respinge ori ignora semnificatia acestor evenimente. Implicit, ea Il neaga pe Dumnezeu, impreuna cu rolurile Sale de Creator, Rascumparator si Judecator. Exista multi crestini care cauta, printr-o modalitate sau alta, sa compromita Scripturile cu presupusa istorie evolutionista a pamantului si a omului. Aceste teorii trebuie examinate in mod critic; s-a intamplat ca multi buni crestini au, intr-un moment sau altul, avand fara indoiala motive excelente, au promovat aceste felurite idei. Teoriile sunt criticate si nu cei care le propun. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ocupe locul prioritar, iar pe locul doi trebuie sa fie faptele stiintei, nu reputatia oamenilor. Singurul model care este cu adevarat satisfacator, este simplul punct de vedere literal si istoric al Genesei si stiinta care este sprijinita.
Rezumat si concluzie
Se pare ca nu avem nici o posibilitate de a evita concluzia ca, daca Biblia si crestinismul sunt adevarate, erele geologice trebuie respinse in totalitate. O corelare in detaliu a complicatei structuri geofizice a pamantului cu adevaratul cadru biblic al istoriei va cere, fara indoiala, o munca enorma de cercetare si studiu din partea oamenilor de stiinta care cred in Biblie. Cu toate acestea, aceasta cercetare trebuie sa se faca de urgenta, avand in vedere opozitia crescanda a lumii fata de credinta crestina biblica.
Imensul complex de miscari ateist produse de puternicul sistem uniformismului evolutionist care patrunde peste tot poate fi slabit numai in cazul in care fundamentul lui poate fi distrus, si acest lucru cere re-instaurarea creatiei speciale, pe o baza biblica si stiintifica, ca adevarata temelie a cunoasterii si a practicarii in orice domeniu. De aceea, aceasta trebuie sa fie preocuparea de baza a tuturor scolilor crestine, a bisericilor crestine si a institutiilor de toate felurile de pretutindeni.
