Bikfalvi Andreea
Chelareasa Alina
Ion Valentina
Mengheres Alexandra
Lumea animala este interesanta atat prin diversitatea formelor ei, cat si prin nemarginita varietate a conditiilor mediului de trai - terestru si acvatic. De aceea noua stiinta despre comportarea animalelor numita etologie este una din cele mai captivante si mai de perspectiva. Parintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel.
Instinctele - una din asemanarile de baza dintre oameni si animale
Pana in prezent, etologia ca stiinta si-a concentrat atentia asupra urmatoarei probleme esentiale: care insusiri ale animalelor sant innascute si care dobandite? Astazi, dupa sute si mii de experiente migaloase, ambele feluri de insusiri au ajuns sa fie delimitate si definite destul de clar.
Inca de la nastere, animalele poseda instincte. Biologii contemporani recunosc doar cinci instincte fundamentale: cel al foamei, al reproducerii speciei (inclusiv cresterea si ingrijirea), instinctul somnului, al ingrijirii invelisului exterior al corpului, precum si instinctul contactului social.
Aceste instincte apar ca o necesitate vitala a animalului, independent de faptul, daca sunt sau nu stimulate din exterior. Astfel, unui animal nu-i trebuie numaidecat sa vada hrana pentru ca sa simta ca ii este foame, nu e nevoie sa i se aduca aminte ca ii trebuie culcus cand se simte obosit sau ca a venit timpul sa-si curete blana. Un exemplu clar al unui instinct innascut este experimentul unui englez. Convins ca nu exista astfel de instincte la animale, el a inchis o pasare, inca de la nastere, intr-o incapere izolata acustic si a constatat cu stupoare ca ea a invatat sa cante fara ajutorul cuiva.
Aici apare fireasca intrebare: oare noi, oamenii nu simtim, la fel ca animalele, foamea? Oare nu este gata de orice pentru a-si apara copilul si o ursoaica, sa zicem, si o femeie? Cine pe cine a invatat atatea lucruri asemanatoare: animalul de la om sau omul de la animal? Si nu-s doar aceste 2 exemple un argument in favoarea tezei ca legaturile intre oameni si animale sant indisolubile? Desigur ca da.
"Dreptul de proprietate" al fiintelor din jur
Exista multe animale ce traiesc solitar. In majoritatea cazurilor acest mod de viata se datoreaza nu numai lipsei unei atractii intraspecifice, si (si) unei intolerante agresive ce poate merge pana la fobia intraspecifica, ducand la respingerea sau uciderea cogenerilor ce actioneaza impotriva acestei tendinte. Greierii de camp, de pilda, curate o mica zona in jurul intrarii in vizuina lor si alunga orice alt greier ce se apropie. Acest comportament al greierului era binecunoscut in China antica, unde rase diferite au fost selectionate pt calitatile lor combative, pariurile castigate ruinand pe unii mandarini. Se intalnesc specii nesociabile de pasari mai ales pt rapitoarele de zi. De asemenea, macaleandrul este este un exemplu tipic in acest sens, el nesuportand prezenta vreunui congener in teritoriul sau. Casuarul este un alt exemplu de pasare individualista. Printre mamifere, cazul ursului brun este notoriu, din numele acestei specii derevand in limba romana adjectivul "ursuz". De asemenea, tigrul, jaguarul, puma, leopardul, reprezinta alte exemple de mamifere solitare.
Animalele, in majoritatea lor, se reunesc in grupuri mai mici sau mai mari, fie si temporar. Cel mai frecvent, aceste reuniri, existente si la speciile solitare, survin in perioada reproducerii, mai exact a curtarii si imperecherii.
Indivizii unei populatii nu sunt raspanditi omogen si intamplator in interiorul biotopului. Individual, in cupluri sau in grupuri, ei utilizeaza anumite zone ale acestuia. Aceste zone sunt considerate ca proprietate exclusive a ocupantului sau ocupantilor, fiind aparate impotriva patrunderii altor membrii ai aceleiasi specii.
Cand se incaiera doi lupi (fie chiar din cauza incalcarii granitelor, teritoriului strain) si unul din ei isi da seama ca nu este in stare sa mai reziste, el expune adversarului grumazul neaparat, prin care trece vena jugulara.
Insa
animalul biruitor, in virtutea unui "cod
de onoare" lupesc, nu se va folosi nici odata de aceasta ocazie
- de a se razbuna pe rivalul
sau. Curios, cu cateva clipe inainte el cauta cu toata furia
sa obtina aceasta posibilitate, dar a fost de ajuns ca
dusmanul sau sa-i ofere de buna voie grumazul, care se
afla doar la un tol de coltii invingatorului, pentru ca
acesta sa puna de odata capat incaierarii. De ce?
Ce insusire a invins "firea sangeroasa a fiarei"? Fara
folosirea cuvantului "cinste" - o
notiune in exclusivitate umana - toate acestea nu pot fi explicate.
O alta particularitate a caracterului lupilor este s entimentul "propriei demnitati". Daca dintr-o cauza oarecare relatiile cainelui cu omul care lucra cu el se stricau, animalul incepea sa se linguseasca, parca cerandu-si iertare pentru greseala comisa adesea de stapan. Lupii insa au alt caracter - sant foarte exigenti fata de purtarea omului. Daca acesta isi iese din sarite si se adreseaza unui lup cu voce ridicata ori daca din greseala il calca pe laba, fiara isi pierde pentru totdeauna atasamentul fata de acel om. Orice incercare de a recapata prietenia de odinioara va fi zadarnica - animalul parca simte ca increderea ce a avut-o in om a fost subminata.
"Dreptul de proprietate"
exista si la caini. Nu o data am observat cum un caine miroase
un copac, un tufis sau coltul un ei case. Aceasta
deoarece cainii isi marcheaza teritoriul cu o substanta
perceputa numai de ei. Atunci cand cainele - stapan simte
prezenta unui strain, il ataca, iar strainul nu are dreptul
sa riposteze , chiar daca este mai puternic, ci trebuie sa se
departeze de acea zona, fara a crasni macar din
dinti.
Chira arctica are mai multe moduri de a-si apara cuibul.In primul rand ea cuibareste pe insulele mici in dreptul coastelor, la care vulpile si alti pradatori nu pot ajunge decat asumandu-si marele risc de a inota prin apele inghetate. In al doilea rand ea cuibareste in colonii de sute sau chiar mii de pasari. Astfel fiecare cuib este protejat de multe pasari. Cand se apropie un pradator, toate pasarile isi i-au zborul simultan, fiecare pereche rotindu-se deasupra propriului cuib. Daca intrusul se apropie de teritoriul lor personal, pasarile il ataca, astfel o vulpe sau un sobolan care incearca sa patrunda in colonie va fi impiedicat de zeci de pasari in acelasi timp. Chirele ataca hotarate, plonjand in jos pentru a lovi pradatorul cu ciocul in cap. In ciuda dimensiunilor lor reduse si a constructiei delicate, lovesc eficient si ataca vietati ce au de mai multe ori marimea lor. Orice om care se aventureaza intro colonie risca sa se aleaga cu capul insangerat. Ultima linie de aparare a chilei arctice e camuflajul. Ouala si puii au pete maro inchis pe un fundal maro deschis, ceea ce ii face greu de observat pe pamant sau in pietris fin. La primul semn de pericol, puii se strang la pamant si raman nemiscati. Un pradator care trece de atacurile hotarate ale chirelor mature va intampina dificultati in localizarea puilor si poate fi alungat inainte de a apuca vreunul.
Relatiile dintre partenerii sexuali la animale sant respectate la fel ca si dreptul de proprietate al fiecaruia din ei asupra vizuinii sau cuibului. Asemeni oamenilor, unele pasari sau alte vietati poseda capacitatea de a placea mai mult reprezentantilor sexului opus ai aceleiasi specii. Uneori cate o femela mai atragatoare este "curtata" de mai multi masculi, intre care se observa o mare rivalitate, dar indata ce femela isi alege partenerul, ceilalti rivali se retrag.
Jocurile animalelor
Multe ar putea fi expuse in scopul dezvaluirii celor mai diverse
aspecte ale etologiei: animalele si oamenii, animalele -
parinti, relatiile dintre sexe, agresivitatea. Dar, din punctul
meu de vedere, merita a fi vorbit despre jocurile animalelor si importanta
etologica a acestei acti 
vitati.
Pentru rate e ceva obisnuit sa faca in apa tot felul de ciudatenii, de aceea nu-i de mirare ca ele se arunca in cataracte cu placere. Mult mai interesant insa este jocul celei mai mici pasari - colibri. Aceasta fiinta minuscula, care la prima vedere este pasarea cea mai putin adaptata la apa, dupa cum recunoaste un savant, a observat odata in livada un mic suvoi ce curgea dintr-un robinet si a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a se distra. Pasarea se aseza pe apa si suvoiul ii purta corpul sau minuscul verde-rubiniu pana la capat, dupa aceea ea se intorcea inapoi, pentru a repeta din nou acest deliciu necunoscut pana atunci.
Nu numai apa, ci si pamantul isi are avantajele sale. De aceasta ne convingem urmarind mieii zglobii, zburdand pe pajistile acoperite cu iarba moale. Cerbilor de asemenea le place sa faca salturi mari, pare ca ei planeaza in aer.
Pana si bizonilor americani, acestor animale enorme cu o greutate de o tona, le place sa sara! De cate ori a fost observat obiceiul lor de a se arunca in apa, iesirea la mal si sarirea repetata in apa.
Vidrele sunt niste pescari atat de iscusiti, incat gas 
irea
hranei le ia foarte putin timp. In schimb ele pierd mult timp cu jocurile,
o placere mare le da alunecarea. Cand lacurile incep sa inghete,
vidrele, ca niste copii aluneca pe gheata formata,
fara a se satura vreodata.
Unor
animale le place sa alerge cu o viteza ametitoare. Hermelinele sunt unele dintre acestea.
Ele alearga una dupa alta in cerc, sarind din cand in cand
si imbrancindu-se in aer. Uneori o hermelina alearga de una
singura in cerc, ca sa atraga atentia viitoarei sale
victime.
Sunt unele
pasari, carora le place sa imprastie in toate 
partile crengi, bucatele
de muschi si conuri de pin. Animalele de prada chiar se arunca
asupra obiectului cu care se joaca. Puii ursului-de-mare se cufunda
in apa, aduc la suprafata crengi de laminarie, apoi le
arunca in sus si le rup in bucati.
Limbajul corpului la maimute poate sa induca in eroare, deoarece
pare sa fie sexual atunci cand nu este. Atat maimutele fem 
ela
cat si masculii isi pot indrepta fesele spre masculii dominanti, ca si cum i-ar
invita la copulatie, dar acesta e un gest de linistire. Ca raspuns, masculul
alfa se poate urca pe maimuta servila, imitand copulatia. Facand acest lucru,
el accepta aservirea care i se ofera.
Maimutele pot sa folosesasca o varietate de expresi
i
faciale pentru a-si arata sentimentele si intentiile. Descoperirea dintillor,
insotita de tipete, arata iritarea, dar alte semnale, precum umflarea botului,
sunt mai subtile. Aceasta expresie faciala este folosita de pui pentru a-si
face mama sa-l ridice si sa-i alapteze. Plescaitul arata prietenie si lipsa de
ostilitate, iar clantanitul din dinti indica o atitudine prietenoasa dar
supusa.
Albinele .Colonia este
alcatuita din mii de albine lucratoare (1/3 batrane si
2/3 tinere). O colonie bine organizata are pe timpul verii 120.000 de
indivizi (impreuna cu puietul si trantorii) din care 30 - 50.000 sunt
culegatoare. Elementul de coeziune al coloniei il constituie matca. Fiecare
colonie are individualitatea ei ce se distinge printr-un miros specific
raspandit de albine prin glandele aflate la varful abdomenului. Viata
albinelor este calauzita de reflexe neconditionate instinctuale,
innascute, care nu se schimba niciodata si sunt transmise
ereditar. Deseori, in decursul vietii, albinele dobandesc reflexe
conditionate prin adaptarea la mediul inconjurator natural sau
artificial, cu efect negativ (furtisag) sau pozitiv (cum ar fi culesul
dirijat).
Elefantii au un comportament social foarte complex. Ei
traiesc in familii formate din 2 pana la 29 de indivizi ce cuprind surori,
verisori, matusii nepotii si puii lor.Aceste familii pot ramane unite o
perioada lunga de timp, iar cand familia devine prea numeroasa unele femele
parasesc grupul pentru a-si forma propria lor familie. Familiile elefantilor
sunt conduse de femela cea mai batrana, iar masculii, dupa ce ajung la
maturitate sexuala, sunt exclusi din grup. Membrii unei
familii nu se indeparteaza niciodata la mai mult de 46m de femela dominanta.
Spre deosebire de multe specii de animale elefanti nu-si parasesc membrii
bolnavi ci ii apara de pradatori, ii hranesc si ii ingrijesc.
Ursoaica naste de la 6 pana 9 luni dupa ce s-a imperecheat.
Nou-nascutii sunt foarte mici si au nevoie de o protectie materna timp de 2-3
ani.Chiar si dupa ce puiul poate sa se hraneasca singur el are nevoie de
protectia mamei deoarece ursii masculi mai batrani pot sa-i omoare pe pui si
sa-i manance. Femelele au dezvoltat mai mul te metode 
de a-si apara puii:ele pot ataca animalele care doar se apropie prea mult
de puii lor sau pot sa isi fugareasca puii acestia urcandu-se repede in copac.
In cel mai rau caz ursii trebuie sa fuga de pericol; ei reusind acest lucru cu
mare succes.
Delfinii.
Delfinii au putini dusmani, fiind situati in fruntea pradatorilor marini.
Singurele animale de care aceste mamifere se feresc, cu care intra in conflict
datorita concurentei pentru hrana sau carora le servesc drept hrana, sunt unele
specii de rechini mari si omul.
Odontocetele prezinta un
comportament social foarte 
complex care le-a adus faima de mamifere
foarte inteligente, fiind considerate chiar cele mai inteligente vietuitoare cu
exceptia omului.
Comportamentul social al
oricarei specii de mamifere se axeaza in jurul perpetuarii speciei, ca program
primar, si al cautarii hranei si adapostului, ca program secundar. Urmeaza in
ierarhia comportamentelor, cele ludice, cele de mentinere a coeziunii
grupurilor etc.
Odontocetele au ales
organizarea gregara datorita multiplelor avantaje pe care acest ,,modus
vivendi' le ofera in conditiile unui spatiu vital extrem de vast, cu surse
de hrana de o mobilitate foarte mare si cu dusmani atat de bine adaptati acestui
mediu incat au ramas neschimbati de milioane de ani. Ele prezinta o organizare
sociala de tip matriarhat, indivizii unui grup social grupandu-se in jurul unei
femele varstnice, mama, matusa si bunica tuturor celorlalti indivizi, atat
masculi cat si femele. Pentru a se evita consangvinizarea, odata cu atingerea
maturitatii sexuale, masculii parasesc pentru scurta vreme grupul alaturandu-se
unei femele in perioada de imperechere si grupului acesteia. Dupa acuplare
femela gestanta va ramane in grupul sau iar masculul pleaca in cautarea
propriei familii sau a unei alte femele.
Din observatiile efectuate in
ultimii 60 de ani asupra speciilor de delfini din Atlanticul de Nord, sudul
Pacificului si Marea Mediterana s-a concluzionat ca speciile observate prezinta
o teritorialitate puternic manifestata, fiecare grup familial stapanind un
teritoriu vast de unde isi procura hrana. Din cercetarile ultimilor ani asupra
unor specii ale genurilor Tursiops, Delphinus si Stenella din zonele mai sus
mentionate, s-au desprins observatii de mare valoare. Astfel, s-a descoperit
faptul ca indivizii acestor 
specii, in special masculii,
s e asociaza un timp
mai scurt sau mai lung intre ei formand veritabile aliante politice, care au
mai fost puse in evidenta doar la cimpanzeu si la om. Aceste aliante au ca scop
stabilirea unei suprematii, fie si de scurta durata, asupra unor aliante
similare, in vederea sechestrarii unor femele, de obicei. Nu s-au semnalat pana
in prezent dispute in privinta hranei.
S-au pus in evidenta si
confruntari relativ violente intre aliante si chiar intre membrii aceleiasi
asocieri, confruntari neritualizate, manifestate prin muscaturi, ciocniri cap
in cap, lovituri violente cu coada sau cu capul. Disputele se soldeaza cu
raniri, mai usoare sau mai grave, dar niciodata cu moartea invinsului. De cele
mai multe ori aceste dispute se rezolva inainte de declansarea propriu zisa a
ostilitatilor prin manifestari sonore intense insotite de o oarecare agitatie.
S-au semnalat frecvent situatii in care, la scurt timp de la o astfel de
confruntare, fostii adversari au redevenit buni prieteni, adesea membri ai
aceleiasi aliante.
De cresterea puilor se ocupa,
fara exceptie, clanul matern, incepand cu cateva ore de la nastere, cand mama revine
din scurtul exil autoimpus cateva zile inainte. Masculli, care nu iau parte la
cresterea propriilor progenituri, devin ,,unchi' grijulii si afectuosi
pentru puii nascuti in propriul clan.
Imediat dupa nastere mama
comunica neintrerupt cu puiul sau, repetand aceleasi secvente sonore, in
special ,,semnatura' noului nascut, pana cand acesta din urma converseaza
fara probleme. In conversatiile delfinilor de toate varstele apar sunete de
factura diversa, semnalandu-se o preponderenta a unui anume tip de sunet sau
grup de sunete intr-o situatie data: fluieraturi, pocnituri, gemete etc.
In afara de sunete,
specialistii sunt de parere ca delfinii mai comunica si prin gesturi, in
special batai ale cozii, miscari ale capului, salturi in aer, ajungand la
adevarate acrobatii, precum si prin emisii de bule.
Comportamentul gregar al
odontocetelor ajunge la extrem in cazul globicefalilor, care esueaza in bloc
urmand, se pare, lideri bolnavi sau derutati. Acest comportament gregar nu trebuie
insa asimilat obiceiului delfinidelor de a inota in jurul navelor
Un alt comportament specific
este comportamentul epimeletic, fie in cadrul unui grup familial cat si in
cazul unor indivizi din alt grup sau chiar din alta specie. Acest lucru
confirma comportamentul social foarte complex al acestor animale, mai ales
situatia in care delfinii raniti sau bolnavi sunt ajutati sa respire; aceasta
atitudine depaseste si frontierele intre specii, deseori delfinii ajutand
oameni pe punctul de a se ineca. De asemenea, sunt numeroase cazurile in care
delfini de specii diferite au actionat ca moase, ajutand la nastere femele din
alte specii. De aceea dr. Carleton Ray si dr. Lilly insista asupra importantei
de a lasa delfinii bolnavi in compania semenilor lor pentru a putea fi ajutati
de catre acestia.
In afara de ajutorul la nastere si in
caz de boala, femelele dintr-un grup pot actiona ca mame surogat, in timpul
orelor de hranire, intr-un bazin cu mai multi delfini mari, se manifesta o agitatie
generala. Mama se tine departe de astfel de situatii dar trebuie sa se
hraneasca si ea. Se intampla frecvent ca o matusa sau sora a puiului sa aiba
grija acestuia in lipsa mamei. Ea si mama pastreaza celelalte animale la
distanta, mai ales masculii curiosi. In caz de pericol se pozitioneaza
intotdeauna intre sursa acestui pericol si pui. Aceasta strategie a fost
exploatata de om, vanatorii harponand mai intai puiul pentru a determina mama
sa se apropie de nava.
In zilele noastre sunt frecvente
cazurile cand diverse specii de odontocete sunt capturate in navoade pentru
delfinarii. S-au 
semnalat vizite ale grupului
familial sau altor grupuri in apropierea plasei iar in timpul transportului,
familia insoteste individul captiv cat mai departe posibil. In cazul ranirii
unei femele din grupul familial, celelalte raman langa ea pana la moartea ei.
Daca cel ranit este masculul, femelele se indeparteaza rapid.
Aceasta atitudine de
intrajutorare depaseste limitele pasivitatii la speciile mari (casalot, orca)
care nu se tem de nimeni si nimic si care au atacat de multe ori balenierele.
Desi este cunoscuta capacitatea delfinilor de a vedea in aer, ramane un mister
faptul ca nu incearca niciodata sa evadeze din navoade, care nu au continuitate
la suprafata, neconstituind, deci, un obstacol real pentru ei.
Se mai remarca indivizi
solitari, denumiti 'ambasadori', care prefera un trai relativ
sedentar, in apropierea oamenilor. Nu se cunoaste mecanismul acestei alegeri
dar este cert ca nu e vorba de hrana, lucru dovedit de experimentul Monkey Mia
- Australia.
Perfect adaptat la mediul marin
in care evolueaza cu gratie, delfinului 
ii place compania omului: insoteste navele in salturi, se joaca cu
copiii la marginea plajelor, plonjeaza cu scufundatorii spre adancuri, salveaza
inotatorii imprudenti si participa chiar la misiuni in timpul razboaielor! Nu
ii lipseste decat cuvantul, dar poate maine, gratie cercetarilor in domeniu,
limbajul sau va fi descifrat.
Comportamentul reprezentantilor lumii animale ne ofera nu numai momente de revelatie. Dar, oricat de surprinzator ar parea cand e vorba de lumea necuvantatoarelor, ele ne sugereaza numeroase modele de conduita si corectitudine, de devotament, sacrificiu si dragoste. Tocmai in aceasta si consta marele miracol care caracterizeaza relatiile om - fauna. De aici si imensul interes al cercetatorilor de a studia modul in care se comporta si cea mai mica insecta, si cel mai enorm mamifer. Iata de ce etologia se bucura de o popularitate din ce in ce mai mare.
Bibliografie:
1.Carrigher Sally. Mostenirea salbatica a naturii
2.Cucereanu Radion. Tainicul clopotar. Chisinau: Literatura artistica, 1979
3.Cucereanu Radion. Inima fermecata. Chisinau: Literatura artistica, 1987
4.Garleanu Emil. Din lumea celor care nu cuvanta. Chisinau: Hyperion, 1992
5.Lorenz Conrad. Prietenul omului
6.Lorenz Conrad. Inelul Regelui Solomon
7.Lozan Mina. Instinct sau ratiune? Chisinau: Cartea Moldoveneasca, 1979
8.Lozan Mina. Simtul al saselea. Chisinau: Literatura artistica, 1989
9. https://www.preferatele.com
10. Mihail Cociu. Etologie
11. Eugenia Chenzbraun. Comportamentul animalelor
12. Planeta albastra
