Clonare - Clonarea de la A la Z

eoarece clonarea ne suscita din ce in ce mai mult atentia, reprezentand poate cea mai socanta dintre provocarile stiintei contemporane, este util ca in randurile de mai jos sa tratam in cateva cuvinte fiecare aspect legat de acest subiect.

unctul de plecare pentru orice discutie referitoare la acest subiect il reprezinta recursul la tehnologia prin care a fost clonata in 1996 oaia Dolly si prima referinta din vremea respectiva: revista Nature 385, 810-13, 1997. Practic, lucrurile decurg cat se poate de simplu. Aparent Se inlatura ADN-ul din nucleul unui ovul luat de la mama-surogat. Acest material genetic va fi apoi inlocuit de ADN-ul preluat si izolat dintr-o celula a individului ce urmeaza a fi clonat, iar ovulul, care va contine astfel numai ADN-ul respectivului, se va divide ca orice embrion normal. Fiind ulterior reintrodus in uterul mamei. Clonarea mai poate fi privita si ca un proces de duplicare (si nu de reproducere), in urma caruia rezulta un material genetic identic, care nu este insa obtinut prin mijloace sexuale. In cadrul reproducerii sexuate, se petrece combinarea a doua ADN-uri, unul provenit de la tata, celalalt de la mama, iar in cazul reproducerii asexuate - asemenea clonarii - nu se perpetueaza decat informatia genetica a unui singur parinte.

farsitul secolului XX avea sa fie martorul primului caz de clonare a unui mamifer, acesta avand loc la Institutul Roslin din Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care apartinea unei oi din rasa Finn Dorsett in ovulul denuclearizat al unei mame-gazda din rasa de oi scotiene cu fata neagra. S-a stimulat apoi artificial diviziunea celulara, iar uterul respectivei oi cu fata neagra a fost purtatorul viitoarei clone. Dolly reprezinta copia fidela a unei oi Finn Dorsett. Dupa Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimute si soareci. Prin clonare se pot obtine organisme cu calitati "programate". De exemplu, la Institutul Roslin s-au desfasurat experimente pentru a se ajunge la vaci care sa produca lapte foarte apropiat, din punct de vedere al compozitiei, de cel uman. Savantii au luat in calcul si posibilitatea ca prin clonare sa fie inlocuite animalele de casa care au murit sau sa fie refacute speciile amenintate. Si de la clonarea animalelor, atentia oamenilor de stiinta s-a indreptat in mod firesc spre clonarea umana.

Doi cercetatori, unul american, Panayiotis Zavos, profesor la Universitatea din Kentucky, si unul italian, Severino Antinori, celebru de cativa ani de zile prin faptul ca a ajutat o femeie de 62 de ani sa ramana insarcinata, prin implantarea in uter a unui ovul deja insamantat, au anuntat ca in cel mult doi ani vor realiza prima clonare umana. Previziunile mai prudente dau insa ca data probabila anul 2005, mai ales datorita faptului ca nu stim in prezent daca se va dovedi viabila tehnica de clonare utilizata in cazul lui Dolly. Problema cea mai grava este ridicata de rata foarte scazuta de reusite: pentru Dolly au fost necesare 276 de incercari. Cine isi poate asuma insa un asemenea risc, atunci cand este vorba de embrioni umani? De altfel, dr. Harry Griffin, membru al echipei care a clonat-o pe Dolly, a avertizat ca tehnica actuala de clonare este inca la inceput, fiind "ineficienta, deoarece s-au utilizat pentru Dolly 277 de ovule pentru a obtine o sarcina reusita, recoltand ovule de la circa 40 de oi donatoare, dar si riscanta deoarece o mare parte din sarcini au esuat, astfel incat am avut miei care au murit imediat dupa nastere". In plus, "riscurile sunt prea mari pentru femeie si, bineinteles, pentru copil", sanatatea acestuia ramanand in permanenta precara.

Pana acum s-au intreprins experiente cu cinci specii de animale, iar rata foarte mare de esecuri a dat nastere multor semne de intrebare privind succesul clonarii umane. Doar 1% din clonarile animale efectuate pana in prezent au avut un rezultat pozitiv, dar si dintre acestea covarsitoarea majoritate a suferit serioase disfunctii: ficatul nu functiona bine, sangele nu avea o tensiune normala, plamanii erau nedezvoltati, apareau grave deficiente ale sistemului imunitar. Concluzia specialistilor este ca, pentru nivelul actual al tehnicii, clonarea umana este foarte periculoasa. Antinori si Zavos sustin insa ca pot depasi aceste handicapuri, afland din timp care sunt embrionii "bolnavi", pentru ca astfel sa le fie stopata cresterea, dar lumea stiintifica a negat posibilitatea concreta a acestui control: noi nu dispunem actualmente de nici un mijloc sigur de a sti daca "imprimarea" genelor a decurs normal. Este vorba de un proces inca nu indeajuns descifrat. Acceptand totusi reusita clonarii, nu stim cat si cum va evolua clona. Viata adulta a acesteia s-ar putea sa nu fie decat un sir de probleme medicale, mai cu seama datorita faptului ca, cel mai probabil, sistemul imunitar va fi foarte slabit.

artizanii clonarii umane atrag atentia ca nu trebuie neaparat sa urmarim nasterea unui organism uman complet dezvoltat. Clonarea ar putea fi solutia pentru o serie de boli in prezent netratabile. De exemplu, Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor umani pentru cercetarile care sunt indreptate in directia vindecarii unor maladii ca Parkinson si Alzheimer.

Se face deosebirea intre clonarea reproductiva si cea terapeutica, aceasta din urma reprezentand o sansa uriasa pentru medicina contemporana. Probabilitatea mai mare de realizare o are clonarea terapeutica, mai accesibila din punct de vedere al tehnicii, dar si mai putin problematica moral. Plecand de la ADN-ul bolnavului putem obtine un embrion-clona care nu mai este apoi introdus intr-un uter, ci este utilizat drept cultura de celule stem (celulele stem fiind nediferentiate, capabile sa formeze orice tip de tesut, constituind astfel materialul ideal pentru refacerea tesuturilor necrozate). Unica solutie pentru refacerea numarului de celule pierdute de catre organismul bolnavului, "caramizi" care nu se mai regenereaza, pare a fi inlocuirea cu celulele stem. Se spera ca ele vor putea fi "invatate" sa formeze tesuturi de un anumit tip. Mai mult, pornind de la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul respingerii materialului transplantat, acesta fiind in mod natural acceptat de catre organism. Teoretic, lucrurile sunt limpezi, mai putin evidenta este modalitatea prin care putem obtine practic aceste celule.

hinezii, la randul lor, au afirmat ca au clonat embrioni umani, la Colegiul Medical Xiangya, dar nu exista documente care sa ateste aceste afirmatii. Lu Guangxiu, cunoscuta anterior pentru unele studii de fertilizare in vitro, sustine ca a reusit sa cloneze embrioni umani pana la stadiul in care a obtinut o cultura de celule stem. Cercetatoarea chineza crede ca a depasit dificultatea principala care apare in situatiile obisnuite, si anume respingerea de catre trupul bolnavului a tesuturilor transplantate. Clonand chiar celulele pacientului, sansele de respingere scad simtitor. Pana acum celulele stem erau produse din embrionii de care clinicile de fertilizare in vitro se dispensau, acesti embrioni urmand a fi distrusi. Cu toate acestea, nici in cazul chinezilor nu se poate vorbi de clonarea unor embrioni umani dezvoltati. Sa retinem insa ca metoda aplicata de Ian Wilmut si echipa sa de la Institutul Roslin, dupa cum arata Lu Guangxiu, poate fi imbunatatita, evitand esecurile de pana acum in care majoritatea embrionilor mureau repede, fara a avea timp sa se dezvolte pana la stadiul de blastocite, termen care presupune un grup de cateva sute de celule.

Noua tehnica poate fi prezentata astfel: nu se indeparteaza nucleul ovulului, ci se injecteaza nucleul unei celule apartinand celui pe care dorim sa-l clonam, se asteapta un timp si cele doua nuclee sunt lasate impreuna pentru a se produce un fel de acomodare, de "toleranta". Numai dupa aceea se aplica denuclearizarea si, ulterior, stimulul necesar pentru ca acest complex sa-si inceapa divizarea. Punctul slab este ca nici asa nu pot fi evitate pierderile, estimandu-se ca numai 5% din embrioni au atins nivelul de blastocite. Celulele stem, prin urmare, nu si-au continuat inmultirea, timpul lor de viata fiind prea scazut.

a treia directie, oarecum de domeniul fantasticului, vizeaza clonarea indivizilor decedati, de la animale de casa la personalitati istorice, pornind de la mostre de ADN din tesuturile celui disparut. De aici, o alta paleta de probleme de ordin etic si moral.

Pe ansamblu, se pare ca legalizarea clonarii umane nu se va produce. De cativa ani, acest subiect se afla in centrul dezbaterii mondiale, la ea participand nu numai oamenii de stiinta, dar si politicienii, filozofii, teologii, psihologii, fiind vorba, in fond, de un subiect care priveste intreaga societate. De pilda, American Association of Pro-Life Obstretricians and Gynecologists (AAPLOG) s-a pronuntat impotriva clonarii, atragand atentia ca unii oameni de afaceri s-ar putea gandi la o comercializare a vietii umane. Ceea ce este mai grav este ca s-ar putea ajunge la "reproducerea unor oameni vii, fara ca acestia sa stie, sa fie implicati in acest proces sau sa-si dea acordul". Au aparut si intrebari privind statutul social al eventualelor clone. Care va fi locul acestora in societate? In SUA, Camera Reprezentantilor a dat o hotarare prin care clonarea umana este considerata ilegala, dar Senatul inca nu s-a pronuntat in aceasta privinta. Parerile inclina totusi spre acceptarea doar a clonarii terapeutice. S-a propus legalizarea clonarii terapeutice ca unica modalitate de a cerceta, cu sanse de reusita, sfere pana acum inaccesibile medicinei obisnuite, criteriul fundamental pentru finantarea unor astfel de programe fiind ca obiectivul principal sa fie gasirea unor tratamente pentru bolile incurabile.

In 5 martie 2002, Christopher Reeve, celebrul actor american, acum paralizat in urma unui accident, a comparut in fata Comisiei Senatului SUA pentru Sanatate, Educatie, Munca si Pensii, sprijinind continuarea cercetarilor privind clonarea. Din punctul de vedere american, apare un motiv de ingrijorare suplimentar legat de progresul pe care alte tari l-ar putea face, Reeve aratand ca stoparea acestor cercetari ar putea determina ca America "sa-si piarda intaietatea in stiinta si medicina".

Amintim in incheiere cateva dintre conditiile propuse, intr-o lista deocamdata provizorie, pentru ca cercetarile privind clonarea terapeutica umana (cea reproductiva fiind ilegala) sa decurga legal: este necesar ca embrionii sa fie utilizati numai in primele etape ale dezvoltarii lor, fara a fi lasati sa se dezvolte in continuare; toate programele de cercetare trebuie sa fie supervizate de organizatiile guvernamentale care se ocupa de fertilizare si tehnici genetice; diferitele programe de cercetare urmeaza sa primeasca fonduri si aprobare doar daca se demonstreaza stiintific faptul ca nu exista nici o alta modalitate conventionala de obtinere a acelorasi rezultate; nu vor fi admise cercetarile in care se pot combina materialul genetic uman cu cel al animalelor; trebuie sa existe o permanenta informare a publicului asupra stadiului cercetarilor intreprinse si sa fie postulate clar limitele pana la care poate fi impins raportul dintre suferinta animalelor folosite in experiente si beneficiul uman.