Evolutia animalelor vertebrate
Vertebratele au aparut pe Pamant mai tarziu decat nevertebratele. Evolutia lor a avut loc in stransa legatura cu schimbarea conditiilor de viata.
Cele dintai vertebrate au fost si cele mai simple si anume pestii placodermi, care aveau capul si jumatatea anterioara a corpului acoperita cu placi osoase.
Mult timp a trecut pana ce din pesti s-au dezvoltat animale care au putut trai si pe uscat - amfibienii.
In unele regiuni ale Pamantului s-au ridicat munti care au facut ca marile sa se retraga, schimbandu-se astfel si conditiile de viata ale animalelor. Apele retragandu-se, cei mai multi pesti au pierit. In urma retragerii apelor unii pesti au reusit sa traiasca pe uscat. Inotatoarele perechi s-au transformat in membre si li s-au dezvoltat plamanii. Asa au aparut amfibienii. Stramosii broastelor de astazi, numiti stegocefali, aveau capul acoperit cu scuturi de placi si erau uriasi (2 m).
Clima fiind calda si umeda amfibienii s-au dezvoltat foarte mult; a urmat insa o perioada de seceta. In acele conditii, pielea unor amfibieni s-a ingrosat devenind solzoasa. Ea a pierdut functia de respiratie, din care cauza s-au dezvoltat plamanii. Astfel, unii stegocefali s-au transformat in reptile primitive care reprezinta o noua treapta evolutiva, un nou pas in cucerirea uscatului de catre animale. In vremea mijlocie din istoria Pamantului pe uscat, in apa si in aer au predominat reptilele uriase (30 - 40 m).
Dupa cca. 130 mil. de ani, clima a inceput sa se raceasca. Numarul reptilelor a inceput sa scada, nemaiavand hrana suficienta. Numai putine reptile au reusit sa scape de aceste conditii neprielnice. Urmasii lor sunt reptilele actuale: soparle, serpi, broaste testoase si crocodili.
Din unele reptile s-au dezvoltat pasarile si mamiferele. Pasarea fosila Archaeopteryx avea insusiri atat de reptila, cat si de pasare. Ea ne arata drumul de dezvoltare a pasarilor din reptile. Ca si reptilele avea dinti pe maxilare, trei degete cu gheare la aripi, si o coada lunga, formata din multe vertebre distincte. Dar, pasarea straveche avea caractere si de pasare: membre anterioare transformate in aripi, pene la aripi si coada. Aceasta este dovada ca pasarile isi au originea din reptile. De astfel si pasarile de astazi mai pastreaza inca multe asemanari cu reptilele: solzii de pe picioare si ouale au aceeasi alcatuire ca la reptile.
Tot din reptile s-au dezvoltat si mamiferele. Primele mamifere erau niste carnivore mici. Ca dovada a originii lor din reptile, mamiferele inferioare mai pastreaza inca unele asemanari cu aceste animale. Astfel, ornitorincul se inmulteste prin oua, ca reptilele, iar sobolanul, castorul au solzi cornosi pe coada, asemanatori cu solzii de la reptile.
Temperatura constanta a corpului, precum si faptul ca nasc pui, au permis mamiferelor sa se raspandeasca pe intreaga suprafata a Pamantului, adaptandu-se la cele mai diferite conditii de viata.
Caractere generale ale mamiferelor
Mamiferele sunt vertebrate superioare homeoterme cu corpul acoperit cu par, care nasc pui vii pe care ii hranesc cu lapte, produs de glandele mamare.
Au o larga raspandire geografica, in toate mediile de viata: majoritatea sunt terestre, unele subterane, dar si acvatice, semi-acvatice si chiar zburatoare.
Ca urmare a adaptarii lor la diferite medii de viata, aspectul forma si dimensiunile corpului variaza foarte mult. Corpul lor, alcatuit din cap, trunchi si coada (care poate lipsi), se sprijina pe doua perechi de membre adaptate in general pentru mers.
La mamiferele acvatice corpul devine hidrodinamic, iar membrele devin inotatoare. La lilieci, mamifere zburatoare, membrele anterioare sunt adaptate pentru zbor.
Tegumentul mamiferelor are doua categorii de productii: cornoase si glandulare. Scheletul este alcatuit din oase masive, pline cu maduva. Musculatura este bine diferentiata. Cavitatea toracica este separata de cavitatea abdominala prin muschiul diafragma, cu rol in respiratie.
Sistemul nervos este cel mai bine dezvoltat. Emisferele cerebrale cu scoarta neteda la formele inferioare devin cutate la formele superioare, scoarta cerebrala formand girusuri. Organele de simt sunt bine dezvoltate.
Sistemul digestiv sufera modificari in functie de regimul alimentar al mamiferelor. Structura dentitiei este utilizata ca un criteriu in clasificarea mamiferelor. Dintii, fixati in alveole, sunt diferentiati: incisivi, canini, premolari si molari. Forma, structura si numarul dintilor se modifica la diferitele grupe in functie de modul de hranire.
Circulatia sangelui este inchisa, dubla si completa, la fel ca la pasari, iar inima este tetracamerala. Respiratia este pulmonara la toate mamiferele.
Excretia se realizeaza printr-un sistem excretor care cuprinde doi rinichi bine dezvoltati, doua uretere, o vezica urinara si uretra.
Reproducerea este sexuata, sexele sunt separate, fecundatia este interna.
Mamiferele se grupeaza in numeroase ordine.
Ghepardul
Ghepardul face parte din ordinul carnivorelor, fiind o felina mare. Este ruda cu tigrul, insa ceva mai mic, mai suplu si cu mersul saltat. E ca o pisica frumoasa cu picioarele inalte. Cand doarme toarce ca motanul, iar daca e alarmat maraie, scuipa si ataca din alergare cu ghearele.
Ghepardul fuge nebuneste dupa vanat cu o viteza uluitoare, fiind cel mai rapid mamifer terestru. De obicei alearga cu o viteza de 80 km/h dupa gazele si antilope, dar daca este necesar poate atinge 110 km/h, pe distanta scurta. Daca prada reuseste sa obtina un avantaj de cca. 20 sec., ghepardul renunta la ea. Daca isi ajunge din urma victima sare la ea si o impiedica. In cazul animalelor mai mari, aplica o lovitura rapida cu picioarele din fata, in zona fesei sau in flanc. Cand victima a ajuns la sol o imobilizeaza si ii infige ghearele in gat, in final o transeaza si mananca pe loc.
Ghepardul nu consuma decat prada capturata de el, neluand in seama hoiturile, chiar daca acestea sunt proaspete. Este un animal timid, fricos. Daca apare o felina mai mare decat el, de exemplu un leu, renunta la prada, fara a se impotrivi.
Puii de ghepard sunt amenintati de multe pericole, de multe ori cad victime leilor, panterelor sau altor pradatoare, iar acestea nu rateaza nici o ocazie ca sa-i atace. Uneori alti gheparzi pot sa le pericliteze viata. Un mascul dornic de a se imperechea cu o mama ghepard o poate lua ostateca, timp in care puii ramasi singuri pot muri de foame. Plansul puilor infometati poate atrage atentia unor pradatori, care nu le vor cruta viata.
La fel ca celelalte feline mari, si gheparzi sunt pe cale de disparitie. Azi se mai gasesc doar in savanele din Africa de Est si de Sud. Datorita modului in care vaneaza, au nevoie de teritorii mari, si pentru ca omul le reduce din ce in ce mai mult mediul de viata, numarul gheparzilor este in scadere.
Alergarea ghepardului dupa prada
Membrele lungi, subtiri ale ghepardului se leaga de trunchi cu niste articulatii laxe, astfel incat alearga cu pasi mari. La aceasta contribuie si constitutia fina, coloana vertebrala flexibila, si mobilitatea soldului si a umarului.
In timpul alergarii toate cele patru membre sunt ridicate de pe sol in timp ce isi mentine echilibrul cu coada intinsa. In faza urmatoare unul dintre membrele posterioare atinge solul. Cu celalalt membru posterior isi ia din nou avant si se ridica in aer cu corpul intins. In final, unul din membrele anterioare atinge solul, apoi si celalalt, dupa care animalul se ridica in aer cu membrele adunate sub corp.
