Teste pentru masurarea nivelului de dezvoltarea psihomotricitatii

lass=MsoNormal style='line-height:150%'>Ca instrumente de masura, testele au fost elaborate si dezvoltate de psihologia aplicata incepand cu sfarsitul secolului XIX.

Testul reprezinta un instrument cu ajutorul caruia se poate contura diagnosticul motric sau motrico-diagnoza si diagnosticul psihic sau psiho-diadnoza.

Metoda testelor s-a impus dupa constituirea psihologiei experimentale si a avut ca obiectiv principal determinarea diferentelor individuale.

Testul consta dintr-o  proba, mai frecvent dintr-o serie de probe construite in scopul stabilirii prezentei sau absentei unui aspect, a particularitatilor de manifestare sau a gradului dezvoltarii lui.

Conditiile ca o proba sa fie test sunt: - standardizara si etalonarea.

Standardizarea se refera la:

- standardizarea stimulilor prezenti pentru a provoca reactiile ce vor fi inregistrate cat mai exact si mai complet;

- standardizarea instructiei date in legatura cu sarcina ce trebuie executata;

- standardizarea modului de cotare a reactiilor.

Etalonarea - consta in faptul ca rezultatele individuale sunt masurate prin raportarea lor la cele obtinute de o populatie cat mai reprezentativa atat din punct de vedere numeric ca t si din punct de vedere al compozitiei.

Examinarea valorii diagnostice a testelor sau testarea testelor depinde de finalitate, validitate si sensibilitate.

Fidelitatea unui test ne indica in ce masura rezultatele obtinute cu ajutorul lui sunt demne de incredere. Cunoscand coeficientul de incredere al unui test putem aprecia daca diferentele individuale obtinute sunt determinate de diferentele reale dintre subiecti.

Principalele aspecte sub care un test trebuie sa fie fidel sunt:

stabilitatea in timp a rezultatelor obtinute cu ajutorul lui;

stabilitatea rezultatelor in cazul in care aceiasi subiecti sunt masurati de persoane diferite;

- caracterul adecvat al tuturor probelor care constituie testul in ansamblu - omogenitatea probelor.

In sensul cel mai larg, prin validitatea unui test se intelege faptul ca el masoara in mod adecvat trasatura propusa. Procedeele de validare sunt:

- validarea empirica -e utilizata atunci cand testul a fost alcatuit in scopul unei selectii;

- validarea predictiva - urmareste in ce masura subiectii care au avut o buna reusita in cadrul testului vor avea o reusita asemanatoare si in activitatea reala;

- validarea de concurenta - se refera la faptul ca cel care alcatuieste un test trebuie sa se asigure ca toate aspectele majore care constituie continutul trasaturii masurate sunt surprinse in diferite probe si apar intr-o dozare corecta.

2.Domeniul perceptiv - motor (psihomotor)

In studierea primului domeniu, Fleishman distinge 11 factori, pe care ii gasim reprezentati in tabelul de mai jos, care este confirmat si acceptat si de R. Thomas, J.P.Eclache, J.Keller (1995).

Lista, descriere si metoda de masurare a factorilor care alcatuiesc domeniul perceptivo - motor, dupa Fleishman:  

3. Masurari in domeniul cognitiv si afectiv

In sistemele de educatie fizica si sport evoluate sunt luate in consideratie - alaturi de obiectivele psihomotrice - si obiectivele de ordin cognitiv si afectiv, atat in privinta operationalizarii lor cat si in privinta evaluarii. Nu intram in detalii, rezumandu-ne la unele exemplificari care subliniaza insemnatatea problemei.

Masurarea in domeniul cognitiv urmareste obiectivizarea nivelului:

a)            cunostintelor;

b)            intelegerii;

c)            posibilitatilor de aplicare a cunostintelor;

d)            capacitatii de analiza;

e)            capacitatii de sinteza;

f)      capacitatii de evaluare, de judecata - toate raportate la obiectivele stabilite pentru diferitele activitati de educatie fizica sau sport.

Masurarea in domeniul afectiv urmareste atitudinile sau capacitatile de:

a) receptare a valorilor (constientizare, dorinta de a le accepta, atentie);

b).raspuns (comportament) - respectarea regulilor, dorinta de a fi corect, satisfactia respectarii regulilor;

c).valorizare (acceptarea valorilor etice din sport, dorinta de a le respecta, convingerea in insemnatatea lor );

d).generalizare prin utilizarea valorilor etice sportive in viata de toate zilele.

Studiul capacitatilor psihomotorii

Indemanarea a fost si este considerata si astazi de teoria educatiei fizice drept una dintre capacitatile motrice de baza. Unele dificultati de ordin terminologic si semantic au condus la reconsiderarea termenului " indemanare", la analiza lui din punct de vedere operational. Asa s-a ajuns ca de aproape douazeci de ani se foloseste - la inceput paralel cu termenul indemanare si mai apoi aproape exclusiv - termenul de capacitate coordinativa. Capacitatile coordinative se definesc prin aceleasi componenete cu ale notiunii de psihomotricitate.

In sinteza, consideram ca putem numi cu titlu generic psihomotricitate, existenta in sistemul integrator a urmatoarelor capacitati:

- capacitatea de invatare motrica;

- capacitatea de adaptare si readaptare motrica;

- capacitatea de dirijare si control;

- capacitatea de combinare a miscarilor;

- capacitatea de diferentiere a miscarilor;

- capacitatea de orientare spatiala si temporala;

- capacitatea de analiza chinestezica;

- lateralitatea;

- echilibrul static si dinamic;

- precizia;

- ritm;

- ambidextrie;

- capacitatea de reactie;

- capacitatea de coordonare generala si de coordonare intre segmentele corpului;

- capacitatea de analiza statico-dinamica, vizuala, acustica.

Aceste trei capacitati de baza, sunt in stansa corelatie. Cu toate acestea, capacitatea invatarii motorie este treapta cea mai inalta, fara de care miscarea, in realitate orice capacitate de ghidare sau de adaptare si readaptare motorie este lipsita de sens. Trebue sa stii, mai intai, "sa faci " si abia apoi se pune problema " cum sa faci".

a. capacitatea de invatare motorie se bazeaza inainte de toate pe mecanismele de receptionare, preluare si stocare a informatiei. In primul rand apar procesele perceptive (analiza), cognitive si cele referitoare la memorare (procese relevante ale memoriei si operatiilor neuro-fiziologice de sinteza);

b.capacitatea de ghidare motorie se bazeaza in special pe componentele coordinative ale capacitati de diferentiere kinestezica, ale capacitatii de orientare spatiala si ale capacitatii de echilibru;

c.capacitatea de adaptare si readaptare motrica depinde nu numai de cea a invatarii, dar si de capacitatea de ghidare motorie. O adaptare optima corespunzatoare modificarilor situationale nu este posibila decat pe baza unei experiente motrice suficiente, avand o consistenta baza de comparatie care apeleaza la procese anterioare de invatare. In ghidarea procesului de adaptare este necesara, de asemenea, si o precizie suficient de mare pentru a furniza o solutie gestuala satisfacatoare.

Hirtz (1972) a subordonat celor trei capacitati de baza, cinci capacitati coordinative ( care este identica cu psihomotricitatea) fundamentale pe care a incercat sa la clasifice ierarhic astfel:

1.capacitatea de orientare spatiala;

2.capacitatea de diferentiere kinestezica;

3.capacitatea de reactie;

4.capacitatea de echilibru;

5.capacitatea de ritm.

Capacitatile coordinative sunt de neconceput fara o buna dezvoltare  a celorlalti factori fizici ai performantei: forta, viteza, rezistenta si implicarea lor complexa in realizarea miscarii. Deci, capacitatile coordinative nu sunt eficace in performanta sportiva decat in cooperare cu capacitatile conditionale.

Incercarea de ierarhizare a capacitatilor coordinative (a psihomotricitatii) Hirtz, (1982) a dus la urmatoarea clasificare:

capacitatea de formare motorie;

capacitatea de ghidare motorie;

capacitatea de adaptare si readaptare;

capacitatea de coordonare-viteza;

capacitatea de coordonare-rezistenta;

capacitatea de reactie;

capacitate de ritm (simtul ritmului);

capacitatea de echilibru;

capacitatea de orientare spatiala;

capacitatea de diferentiere chinestezica.

Aceasta lista o putem completa in continuare cu urmatoarele elemente:

capacitate de coordonare a membrelor se examineaza cu pantografe coordinografe. In cea mai mare masura, probele implica si participarea vederii. Probele de ambidextrie, " strug", de disociere a miscarilor sunt cunoscute din examinarile psihologice;

12.capacitatea de coordonare ochi-mana se apreciaza prin precizia si cursivitatea desenului in oglinda sau prin aruncarea mingii de oina la tinta.

13. capacitatea de coordonare ochi-picior prin trimiterea mingii prin voleibolare intr-un dreptunghi desenat pe un zid, sau prin conducerea mingii printre jaloane. De regula aceste probe sunt standardizate marimea tintelor, distantele de plasare a jaloanelor, regulile de notare etc. (Cf. Kirkendall, P.122-125).

capacitatea de cordonarea generala a corpului se masoara cu proba Matorin ce consta din efectuarea de catre subiect a unei sarituri in jurul axei corpului si realizarea unei rotatii cat mai ample. Saritura se face fie spre dreapta, fie spre stanga,dupa preferinta subiectului. Se poate inregistra si suma celor doua rotatii. Masurarea se face in grade sexagesimale cu ajutorul busolei, intrucat subiectul nu aterizeaza exact pe locul de unde a plecat.

15.Agilitatea. Termen rar folosit in literatura romana privitoare la capacitatile (aptitudinile) motrice, el defineste aptitudinea care insumeaza coordonarea motrica si mobilitatea si consta din abilitatea de a schimba rapid directia corpului sau membrelor. Firesc, cine este agil este si bine coordonat. Pentru masurarea agilitatii intregului corp se folosesc probe: "ghemuit - intins - stand" in 10 secunde si "pasire laterala " pe linii distantate paralel la 1,20 m, timp de 20 secunde (se numara executiile ); alergare serpuita sau alergare cu pasire in cercuri desenate pe teren sau cu pasire in interiorul unor anvelope (se cronometreaza timpul de parcurgere a traseului ).

16.Precizia si stabilitatea miscarilor se apreciaza si masoara termometre si stabilometre construite in variante din cele mai diverse si prevazute  cu numaratori electrici pentru greselile si durata acestora in timpul parcurgerii unui traseu sau al mentinerii fixe a aparatului (sau a ochirii).

BIBLIOGRAFIE

1.BIRCH, ANN (2000) - Psihologia dezvoltarii, Edit. Tehnica, Bucuresti

2.BORGOGNO, ELETTA - Psicomotricita e terapia psicomotoria, in Tratatto di neurologia riabilitativa, M.M. Formica, Marapese editore, Roma.

3.BRUNER, J., S., (1970)- Procesul educatiei intelectuale, Ed. Stiintifica, col. Psyche, Bucuresti.

4.DURKIN, K. (1995) - Development Social Psychology: From Infancy to Old Age, Cambridge, Mass: Blackwell.

5.GARVEY, C, (1991) Play (2^nd edn), London: Fontana / Open Books.

6.LAPIERRE, A., (1986) - La reeducation phisiyque, vol I, Ed. J.B.Bailliere, Paris.

7.LEWIN, KURT (1936) - Principles of Topological Psychology, New York and London, McGrow Hill book Co.

8.MEADOWS, S., (1995) - Cognitive Development, in P.E. Bryant and A.M. Cohman (eds), Development Psychology (Harlow: Longman)

9.MOTET, DUMUTRU (1992)- Valoarea integrativa a activitatii de educatie fizica pentru elevii din invatamantul special, Revista de educatie speciala, nr.1, pag. 71-77, Bucuresti.

9.ORFORD, J., IM., (1998)- Psihologia comunitatii, teorie si practica, Ed. Oscar Print, Bucuresti.

10.PARLEBAS, PIERRE (1976) - Activite phisique et education motrice, Editions "Revue Education Phisique et Sport", Paris

11.PIAGET, JEAN; DARBEL, INHELDEK (f.a,) - Psihologia copilului (trad.), Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

12.PIAGET, JEAN, (1972) - Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

13.PSIHOLOGIA SPORTULUI (1994) - Sportul de performanta, nr. 347-349, Bucuresti, Centrul de Cercetari pentru Problemele Sportului

14.PSIHOLOGIA SPORTULUI (1995) - Sportul de performanta, nr.370, Bucuresti, Centrul de Cercetari pentru Problemele Sportului

15.RENE, JAM (1972)- Appreciation du niveaux moteur des enfantes des 5 a 11 ans,  Ed. Ph. Et Sport, m 116., Paris.

16.SINGER, R., N., (1968)- Motor Learning and Human Performance. An Aplication to Physical Education Skills, New York, London, McMillam.

17.SCHIOPU, URSULA (1966)- Dezvoltarea operativitatii gandirii de la 7 la 11 ani, Ed Stiintifica, Bucuresti.

18.SCHIOPU, URSULA (1967)- Psihologia copilului,  editia a-II-a, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica.

19.SCHIOPU, URSULA (coord.) (1970)-Probleme psihologice ale jocului si distractilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

21.VIGOTOSKY, L., S., (1972)- Opere psihologice elese, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti

22.WALLON, H., (1974)- L'evolution psychologique de l'enfant. Paris, Atcan.