Abilitatea de echilibru depinde de senzatiile chinestezice, de perceptia vizuala si de mecanismele canalelor semicirculare. Dintre diferitele tipuri de echilibru, doua categorii majore sunt cea statica si cea dinamica. Echilibrul static se refera la capacitatea de a mentine o pozitie stationara, in timp ce echilibrul dinamic reprezinta capacitatea de a mentine echilibrul pe timpul miscarii. Ca si in cazul altor deprinderii, echilibrul este deosebit de specific fata de sarcina. Nu exista virtual, vreo relatie intre echilibrul static si cel dinamic.
Sarcinile de echilibru au fost
deosebit de studiate, mai ales in ceea ce se refera la insusirea deprinderilor
motrice si specifice de performanta. Sunt folosite in deosebi stabilometru si
testele de urcare a scaritei libere. Stabilometrul consta dintr-o platforma pe
care subiectul incearca sa stea in picioare fara ca extremitatile sa se incline
si sa atinga podeaua. Stabilometrul este, de regula, inregistrat electronic
astfel incat timpul este oprit si eroarea este inregistrata ori de cate ori
extremitatile ating podeaua. A fost proiectat si un aparat de echilibru pe
platforma pentru a masura ajustarile de postura la echilibru. Layne si Abraham(1987), citati de Thomas ( 1990) au folosit o astfel de
platforma. Fiecare miscare a bazei activeaza intrerupatoare electrice care
produc un semnal semnal inregistrat pe
banda magnetica. La sarcina de urcare a scaritei libere, subiectul inecarca sa
se urce cat de departe posibil inainte ca scara sa cada. Nu exista vreun motiv
de alarmare deoarece scarita nu are o inaltime mare: de exemplu
Testele de echilibru (la banca, barna) au fost frecvent folosite pentru studiile si cercetarile de deprinderi motrice perceptuale asupra unor subiecti retardati si cu leziuni ale creierului. Inaltimea, latimea si configuratia barnei pot varia deosebit de mult, in functie de varsta si nivelul de abilitati al subiectilor. I se poate cere subiectului sa se deplaseze inainte, inapoi sau lateral de-a lungul barnei. Punctajul este de regula, dat de momentul cand subiectul cade de pe barna.
1.Testul de echilibru Bruininks-Oseretsky
Citat de V. Horghidan ( 1997), acesta cuprinde opt ITEMI:
Itemul 1: (stand pe piciorul preferat)
Material: cronometru, banda adeziva sau creta, tablou tinta pentru aplicat pe perete.
Observatii: este necesara examinarea subiectului in echipament sportiv.
Instructajul facut subiectului: ”plasati piciorul drept/stang pe aceasta linie (examinatorul arata linia) si ridicati celalalt picior, astfel se demonstrteaza. Puneti mainile pe solduri si priviti tinta din perete. Stati asa pana va spun eu sa va opriti.”
Procedeul de examinare: se marcheaza pe sol o linie de
· lasa in jos piciorul ridicat, astfel incat atinge solul;
· da drumul sub un unghi de 45 grade dupa avertizare;
· isi deplaseaza piciorul de suport din loc (este admisa numai o usoara balansare).
Cand prima incercare a fost intrerupta, se procedeaza la a doua incercare, cu precizarea prealabila, de catre examinator, a greselilor comise de subiect in prima incercare.
Nota pentru inregistrare: se trece in foaia de inregistrare timpul cit subiectul a mentinut pozitia corecta.
2. Masurarea echilibrului dinamic (testul Bass)
Subiectul sta cu piciorul drept pe punctul (marca) de plecare si apoi sare pe prima marca cu piciorul stang si incearca sa mentina pozitia statica timp de 5 secunde. Subiectul va continua alternarea picioarelor sarind si mentinand timp de 5 secunde pozitia statica, pana ce termina traseul. Varful talpii (pingeaua) trebuie sa acopere complet marca, incat aceasta sa nu se vada. O performanta buna consta din acoperirea fiecarei marci cu pingeaua fara atingerea dusumelei cu calcaiul sau alta parte a corpului si din mentinerea pozitiei statice timp de 5 secunde, cu acoperirea fiecarei marci. Se acorda 5 puncte pentru fiecare aterizare si acoperire corecta a marcii si se adauga cate un punct pentru fiecare secunda de mentinere a echilibrului static. Un subiect poate obtine maximum de 10 puncte pentru fiecare marca, sau un total de 100 puncte pentru traseul complet.
Fiecare din cele 5 sec de incercare de mentinere a echilibrului va fi munarata cu voce tare, cu un punct acordat fiecarei sec. si cu inregistrarea scorului (punctelor) pentru fiecare marca. Subiectul are voie sa se reechilibreze, incercand sa mentina echilibrul pentru 5 sec., dupa ce a aterizat corect.
Materiale: un cronometru sau ceas cu secundar, 11
marci de
 |
1. Instalatia necesara efectuari testului: Sina de echilibru este o bucata de lemn, groasa de
2. Consemne: I se cere subiectului sa se mentina in echilibru pe sina pe care picior doreste, astfel incat axul longitudinal al piciorului, sa fie paralalel cu axul longitudinal al sinei. Are dreptul la o proba cu ochii deschisi. I se spune ca nota reprezinta exact timpul dintre clipa in care se da semnal de pornire si cea in care el atinge solul cu oricare parte a corpului sau cand isi ridica o mana de pe sold. Mai intai isi pune mainile pe solduri, apoi urca pe sina. Dupa ce si-a gasit echilibrul si vrea sa inceapa proba, subiectul da semnalul de plecare. Este momentul in care examinatorul declanseaza cronometru. Executantul nu are voie sa-si desprinda mainile de pe solduri si nici sa atinga solul cu vreo parte a trupului sau. Dupa o prima incercare, se repeta procedura, dar cu ochii inchisi. Subiectul trebuie sa inchida ochii in momentul in care da semnalul de plecare si sa execute de doua ori testul.
3. Notarea: Se noteaza separat, la fiecare incercare numarul de secunde in care subiectul s-a mentinut in echilibru, apoi se aduna secundele, spre a obtine un total final. Daca subiectul reuseste sa se mentina timp de 20 sec. in echilibru, i se spune sa se opreasca si se noteaza 20 sec. pentru aceasta proba. Daca deschide ochii sau isi desprinde una dintre maini de pe solduri, sau atinge solul, proba se intrerupe si se noteaza timpul.
4. Teste de echilibru pentru pregatirea speciala a aparatului vestibular
· Testul de stabilitate vestibulara: dupa un numar dat de rotari repetate in scaunul Barani subiectul trebuie sa mearga spre o tinta in linie dreapta. Are o stabilitate mai mare gimnastul care merge direct spre tinta. Cu cat devierea este mai mare de la linie cu atat indicele de stabilitate vestibulara este mai slab. In absenta scaunului Barani testul se poate desfasura astfel: se executa 5 intoarceri succesive in acelasi sens, dupa care subiectul trebuie sa indeplineasca aceeasi sarcina motrica, de deplasare in linie dreapta spre o tinta. O varianta mai dificila este realizarea sarcinii date simultan cu suprimarea analizatorului vizual. Devierile se inregistreaza in cm.
Lateralitatea si nivelul ambidextriei:
Se apreciaza, in laborator prin probe de sortare si montaj de piese, cu mana stanga si cu mana dreapta, iar in teren prin executarea de acte motrice selectate special pentru folosirea mainii sau piciorului sau si a maini si piciorului homolateral sau heterolateral.
Din aceasta succinta enumerare rezulta atat complexitatea psihomotricitatii, deci a capacitatilor coordinative, cat si dificultatile aprecierii ei. Multe din probele amintite nu sunt etalonate (de altfel ar fi si foarte dificil, varstele si specialitatile sportive fiind deosebit de numeroase); in cele mai multe cazuri parametrii inregistrati – timp de lucru, numar de erori, durata erorilor – sunt raportate la media grupului si analizati in cosecinta, facandu-se profiluri individuale in raport cu media grupului. Antrenorii si profesorii care-si propun astfel de studii ajung, dupa un stagiu nu prea indelungat, sa stabileasca baremuri de evaluare sau chiar criterii subiective de apreciere destul de exacta a nivelului dezvoltarii psihomotricitatii sportivilor si elevilor lor.
Pretestarea caracteristicilor lateralitatii manuale si podale ( ambidextriei)
Numeroase teste psihomotrice solicita executii cu mana sau cu piciorul preferat. Inaintea aplicarii lor se impune o prestare a caracteristicilor lateralitatii manuale sau podale, prin probe simple usor de executat in timp scurt. Caracteristicile lateralitatii in investigatiile psihomotrice vor fi evidentiate prin predominarea functionala a partii drepte sau stangi la nivelul membrelor superioare (lateralitatea manuala) si a membrelor inferioare (lateralitate podala), V. Horghidan ( 1997).
1. Lateralitatea manuala
Pretest 1: (impreunarea degetelor)
Instructiunile date subiectului: “va rog sa impreunati degetele de la ambele maini. Inchideti mai intai ochii si executati miscarea cu ochii inchisi”.
Procedeul de examinare: examinatorul se aseaza in fata subiectului, demonstreaza cu rapiditate miscarea si observa, in executia subiectului, degetul mare al carei maini se afla deasupra.
Nota pentru inregistrare: in fisa de inregistrare se noteaza: predominare laterala manuala dreapta (cand degetul mare al maini drepte se afla deasupra) sau predominare laterala stanga (cand deasupra este situat degetul mare al mainii stangi).
Pretest 2: (bate din palme printr-o miscare de sus in jos)
Instructiunile date subiectului: “ va rog sa-mi aratati cum obisnuiti sa bateti din palme, sa aplaudati. Va rog ca atingerea palmelor sa o faceti de sus in jos, nu din lateral. In timp ce aplaudati veti tine ochii inchisi“.
Procedeul de examinare: examinatorul da subiectului instructiunile fara sa demonstreze; el priveste mana activa care actioneaza de sus in jos si mana pasiva care actioneaza de jos in sus.
Nota pentru inregistrare: in fisa de inregistrare se noteaza: predominarea laterala manuala dreapta (cand mana activa este cea dreapta) sau stanga (mana stanga este cea activa).
Pretest 3: (arunca de sus o minge cu mana preferata)
Material: minge de tenis.
Instructinile date subiectului: “aruncati aceasta minge catre mine (se demonstreaza). Acum aruncati-o din nou”.
Procedeul de examinare: se demonstreaza subiectului aruncarea de deasupra capului. Daca exista nesiguranta in alegerea mainii se cere subiectului sa execute succesiv cu ambele maini, pentru a putea compara executiile.
Nota pentru inregistrare: in fisa de inregistrare se noteaza: predominarea laterala manuala dreapta (daca executia se face numai, sau mai bine, cu mana dreapta) sau predominare laterala manuala stanga (daca executia se face cu mana stanga).
Observatii: in cazul executiilor egal realizate cu ambele maini, in fisa de inregistrare se consemneaza: ambidextru.
2. Lateralitatea podala
Material: minge de tenis.
Instructiuni de examinare: “va rog sa loviti aceasta minge cu piciorul trimitand-o catre mine. Acum loviti mingea din nou !”
Procedeul de examinare: se plaseaza o minge de tenis pe sol, echidistant fata de varfurile picioarelor subiectului. Se acorda subiectului mai multe incercari, observand piciorul folosit in lovirea mingii.
Nota pentru inregistrare: in fisa de inregistrare se noteaza predominarea podala dreapta (cand mingea este lovita succesiv sau mai eficient cu piciorul drept) sau predominare podala stanga (cand mingea este lovita cu piciorul stang) si mixta (cand mingea este lovita alternativ cu piciorul stang si drept, cu aceeasi eficienta).
6. Capacitatea de apreciere a ritmului si a intervalelor de timp
1. Simtul ritmului
Simtul ritmului se apeciaza dupa aptitudinea de a reproduce secvente si structuri ritmice date experimental. Reproducerea se cere sa fie facuta imediat sau la un interval mai mare de timp, fie sub forma sonora, fie sub forma unor miscari corporale de o anumita complexitate.
2. Masurarea duratelor-tehnicile cronometrice (Epuran 1996)
Durata si succesiunea constituie dimensiunile temporale ale miscarilor. Masurarea lor se face prin tehnicile cronometrice. In activitatile de educatie fizica si sport se va masura durata lectiilor sau a partilor de lectie, ale unei alergari de viteza sau de rezistenta, ale unei executii in gimnastica sau patinaj, ale latentei reactiei la start etc. Succesiunea in timp a unor miscari sau elemente ale miscarilor se exprima in tempo si ritm.
Tempoul este masura frecventei (de exemplu: frecventa de vaslire, frecventa de lovire a sacului de antrenament a boxerilor, frecventa pasilor sau a sariturilor pe loc).
Ritmul reprezinta structura temporala a unor miscari care se repeta si prezinta accente si anumite raporturi intre partile care alcatuiesc aceasta structura.
Valorile timpilor de desfasurare a miscarilor si a actiunilor sunt foatre diferite, de la cateva sutimi de secunda, la zeci de minute. Pe de alta parte si precizia masuratorilor este diferita, dupa cerintele studiului si natura miscarilor sau actiunilor. Astfel, durata unui atac in handbal sau baschet se poate masura cu precizia secundelor, sau daca suntem mai exigenti, cu precizie pana la zecimi de secunda. Durata coborarii cu schiurile, a unei curse de viteza, sau durata unei faze dintr-o executie tehnica se masoara cu precizia sutimilor de secunda, perioada latenta la un stimul, cu precizia miimii de secunda. Instrumentele de masura a duratelor si succesiunii miscarilor au fost construite si adaptate pentru a raspunde necesitatilor practicii. In afara de dispozitivul de inregistrare a timpului, cercetatorul este interesat sa gaseasca modalitati de declansare si oprire cat mai sigure si mai precise in functionare.
3. Instrumentele de masura si inregistrare a duratei
· cronometrele, de la cele mai simple, manuale, care inregistreaza timpul cu precizie de 1/5-1/100 secunde, la cele electronice cu posibilitate de masurare pana la 1/10.000 secunde;
· cronografele -dispozitive de inscriere grafica a duratelor;
· dispozitive si instalatii de traducere a unor marimi de alta natura in marimi temporale, ca de exemplu, cel mai simplu instrument de masura a timpului de reactie-bastonul.
· “cazator” sau “spidograful”lui Abalakov, sau instalatiile de transcriere a succesiunii unor sunete in indicatori de durata, tempo sau ritm, sau transformarea marimilor de pe film in durate ale executiilor.
7. Teste pentru verificarea capacitatii de apreciere a intervalelor de timp (pentru perceperea duratei miscarilor)
· Din sprijin ghemuit: cinci sarituri pe verticala cu indreptarea corpului si cu ridicarea bratelor sus. Fiecare saritura se termina in ghemuit (se executa in ritm convenabil). Durata efectuarii celor cinci sarituri se cronometreaza si se comunica executantului. Acelasi exercitiu, efectuat mai repede cu o secunda. Acelasi exercitiu efectuat mai lent cu o secunda decat prima ecxecutie.
· Trei rostogoliri efectuate in ritm convenabil. Durata executiei se cronometreaza si se comunica executantului. In incercarile urmatoare cele trei rostogoliri se executa astfel: prima executie mai rapid cu o secunda, a doua mai lent cu o secunda (conditiile de apreciere sunt aceleasi).
· Cinci sarituri pe semne marcate ( din
0.5 in
· Cercuri cu ambele picioare (cercuri duble) la cal.
Sarcina I: zece cercuri in tempo-ritm convenabil (durata executiei se cronometreaza).
Sarcina a II-a: acelasi exercitiu, cu doua secunde mai repede.
Sarcina a III-a: acelasi exercitiu, cu doua secunde mai lent decat in sarcina I.
Testul este considerat trecut daca abaterea de timp la fiecare sarcina nu depaseste 0.5 secunde.
· Gigantica inainte sau inapoi la bara fixa sau paralele inegale
Sarcina I: - cinci gigantice executate cu viteza convenabila
Sarcina a II a - acelasi exercitiu, dar cu o secunda mai rapid executat
Sarcina a III a - acelasi exercitiu, dar cu o secunda mai lent executat decat in sarcina I
Testul se considera trecut daca abaterea de timp la fiecare sarcina nu depaseste 0.5 secunde.
· Cinci sarituri cu deplasare inainte, pe marcaje dinainte stabilite la 1metru distanta intre ele. Sariturile trebuie sa se execute cu balansarea bratelor prin inainte sus, fara extensia corpului, fara opriri la aterizari; tempoul sariturilor trebuie sa fie uniform.
Sarcina I - cinci sarituri in trei secunde.
Sarcina a II a - cinci sarituri in patru secunde.
Sarcina a III-a -cinci sarituri in cinci secunde.
Testul se considera trecut daca sariturile sunt executate cu precizie pe marcajele stabilite, fara intreruperi,cu ritm si daca abaterile de timp la fiecare sarcina nu depasesc 0.5 secunde.
8.Teste pentru masurarea capacitatii de viteza
Masurarea vitezei si a acceleratiei miscarilor
Definitia vitezei ca raport temporal - viteza are semnificatii si aspecte diferite in activitatile corporale: viteza de reactie, de repetitie, de executie, de deplasare, de accelerare.
1.Viteza de reactie numita mai corect timp de reactie (T.R.) este in fond durata perioadei latente a unei reactii la semnal cunoscut sau la unul din mai multe semnale (reactie la alegere). Masurarea timpului de reactie a fost descrisa mai sus. Pentru formele concrete de manifestare T.R., (la start in atletism, lovitura la scrima si box) se utilizeaza instalatiile adecvate: contacte care se inchid la declansarea focului si se deschid la ridicarea bratelor de pe pista, sau la desprinderea piciorului din start-bloc; contacte care se inchid la aprinderea unui bec, (de exemplu pe manechinul de antrenament) si se deschid la aprinderea miscarii bratului scrimerului sau boxerului. Instrumentele de masura pot fi: cronografe, cronoscoape, sau simple poligrafe a caror banda de hartie are o viteza de cel putin 10 cm/secunda pentru a permite citirea duratei perioadei latente cu precizie de 1/100 secunda.
Viteza miscarii si masuratorile timpului de reactie
Viteza miscarii poate fi masurata
in mod precis cu ajutorul unui cronometru electronic. Marimea miscarii depinde
de natura proiectului de cercetare. La anumite studii, se masoara miscarea
intregului corp (cum ar fi viteza in alergare- viteza de deplasare). In alte
studii, viteza de miscare poate cuprinde doar miscarea unui deget sau “clipirea
“ ochiului. Viteza miscarii este definita ca timpul scurs de la punctul de
initiere a miscarii pana la terminarea miscarii. Viteza miscarii este
studiata adesea impreuna cu timpul de reactie, care reprezinta timpul scurs de
la prezenta stimulului (cum ar fi un sunet, o atingere, sau un impuls luminos)
pana la initierea raspunsului. La o cursa, cum ar fi cea de
2. Viteza de repetitie, este o alta denumire pentru tempoul maxim al unei miscari fara nici o incarcatura pe un traseu foarte scurt de ordinul a cativa mm- in proba de “tapping”-sau cativa cm in probele de “teren”.
Proba “tapping” consta in efectuarea cu cea mai mare viteza timp de 6 secunde, durata optima a probei stabilita pe cale experimentala, a unor “batai” la o cheie de contact-tip Morse- legata de un cordon, sau un creion pe o banda de hartie care se deplaseaza usor pentru a nu se suprapune punctele. Numarul de puncte sau batai, indica viteza de repetitie. Proba se face atat pentru mana cat si pentru picior cu chei adecvate.
Material: o cheie de tip Morse si un contor pentru inregistrarea impulsurilor, cronometru.
Instructiuni date subiectului: “Puneti mana pe cheia aparatului. Incercati sa bateti cu ea cat mai repede posibil. Contorul va inregistra numarul miscarilor pe care le veti face. Tineti cotul sprijinit pe masa si efectuati apasarea miscand integral antebratul”.
Procedeu de examinare: Se noteaza cifrele din contor inaintea inceperii probei si dupa proba. La comanda “Porniti! incepeti sa bateti; la comanda Stop!- ridicati mana de pe cheie”.
Nota pentru inregistrare si calcul: se noteaza numarul de apasari din fiecare incercare, scazand din numarul final citit pe contor pe cel initial. Se executa cu mana dreapta si apoi cu mana stanga.
3.Viteza de executie: Termenul de “viteza de executie’’ se foloseste pentru miscarile si actiunile cu traiectoria foarte scurta, fiind foarte apropiate de timpul de reactie. Astfel de miscari care necesita executia rapida, avem in box, scrima, aruncarile la cos sau la poarta, etc. Masurarea vitezei de executie a unor astfel de miscari se face cu tehnici care utilizeaza de regula aceleasi elemente ale T.R.
· Un cronograf sau un cronometru electric, pus in actiune de:
· Un releu sau un contact care e actionat de semnalul la care sportivul tebuie sa reactioneze.
· Un intrerupator actionat de finalul actului motric. De exemplu, boxerul se afla in fata sacului de antrenament, la o distanta potrivita; cotul este usor apasat pe un buton de contact. La aprindrea unui bec de culoare stabilita - el va execua o lovitura la sac. Miscarea cotului declanseaza cronometrul prin relaxarea butonului; lovitura pe sac intrerupe cursa cronometrului.
Acelasi lucru se poate masura prin utilizarea a doua sau mai multe celule fotoelectrice, ale caror faze sunt intrerupte succesiv de miscarea bratului, piciorului, rachetei, etc. V.L. Fedorov si colaboratorii au conceput un dispozitiv radio-telemetric de masurare a vitezei de aruncare a mingii la cos. Un dispozitiv de contact este montat la palma jucatorului. Prinderea mingii stabileste un contact care pune in miscare radio-emitatorul fixat pe centura subiectului. Emisiunea radio pune in actiune cronometrul care se intrerupe cand inceteaza emisia, adica atunci cand mingea paraseste palma jucatorului.
Cercetarile efectuate de autori demonsreaza ca precizia procedeelor tehnice (ca de exemplu aruncarea la cos din saritura, de pe loc, etc.) depinde de timpul cheltuit pentru executarea ei. Scaderea timpului pana la o anumita limita contribuie la cresterea eficientei aruncarii, insa, daca viteza executiei continua sa se micsoreze atrage dupa sine scaderea considerabila a eficacitatii. Autorii explica acest lucru prin existenta unei viteze optime de executie a procedeelor tehnice, pentru ca acestea sa fie deosebit de eficiente.
4. Viteza de deplasare. Masurarea vitezelor partiale
In cursele de demifond si fond, vitezele partiale pot fi masurate destul de usor cu cronometrul cu dublu stop sau cu un aparat tip poligraf sau actograf pe care se inscriu semnale de timp la trecerea sportivului prin fata reperelor. Conditia metrologica este urmatoarea: observatorul sa fie antrenat pentru a reactiona exact la trecerea sportivului prin dreptul reperului (aceasta este reactia de coincidenta, intrucat se poate anticipa momentul respectiv); de asemenea este necesara jalonarea terenului cu stegulete, sau alte repere, care sa uneasca intr-o singura viza ochiul observatorului cu locul din teren unde este marcata distanta ( fragmentul spatiului).
Viteza de deplasare si agilitatea
Material: cu banda adeziva sau creta, cronometru,
un obiect de diminsiuni mici care poate fi prins usor intr-o mana (un cub cu
latura de 3-
Instructajul facut subiectului: Din punctul in care va aflati acum, veti alerga cat puteti de repede pe linia marcata pe podea, luati cubul din cealalta extremitate, va intoarceti cu el in punctul de unde ati pornit. La cuvantul “Start!”, se porneste alergarea.
Procedeul de examinare: Se marcheaza pe sol cu banda
adeziva o linie de
Nota pentru inregistare: Se trece in foaia de examinare timpul cel mai bun realizat de subiect.
Din cele doua incercari, o incercare nu este valabila daca subiectul: se impiedica sau cade, nu ridica obiectul, lasa sau scapa obiectul inaintea trecerii prin fata liniei de cronometrare. La sfarsitul secolului trecut Marey inventa hodograful (hodos=drum (gr.), masurator al variatiei vitezelor de deplasare, dupa principiul inscriptorului mecanic, hartia deplasandu-se cu viteza constanta, si a variatiei de viteza (acceleratie) preluata de la roata bicicletei de catre un sistem de stilete inscriptoare.Variatiile de viteza vor corespunde cu modificari in amplitudinea acului inscriptor pe banda de hartie etalonata si care este antrenata uniform de un motor electric sau un arc.
Astazi se folosesc celulele fotoelectrice montate pe traseul deplasarii sportivului, impulsurile fiind primite de cronograful electric, sau un inscriptor adecvat.
5. Masuratori de agilitate
Agilitatea a fost inclusa intr-o serie de cercetari aplicative in domeniul educatiei fizice. Ea cuprinde acuartetea si viteza schimbarii de directie pe timpul miscarii. Agilitatea nu trebuie sa cuprinda alergare, dar poate sa includa pentru acuratete si miscarea corpului, cum ar fi: catararea sau coborarea ori saritura cu amandoua picioarele sau doar pe un picior Chelladurai, (1976). La unele teste, agilitatea si puterea sunt strans asociate, ca atunci cand o persoana trebuie sa execute un sprint pe o distanta scurta si apoi sa-si schimbe directia si sa sprinteze din nou.
La alte sarcini de agilitate, puterea nu este deloc implicata. La unele teste, componentele de conditie fizica, cum ar fi flexibilitatea si rezistenta, pot intra in cadru performantei in timp ce la altele, factorul primar este coordonarea.
Performanta de agilitate este foarte specifica unei sarcini anume. Corelatiile dintre testele de agilitate sunt recunoscute ca fiind slabe. Spre exemplu, alergarea naveta (care cuprinde un sprint scurt, o oprire si o schimbare de directie), alergarea in zig-zag (cu ocolirea unor obstacole) si ridicarea din ghemuit (miscare rapida din pozitia stand in ghemuit, apoi in pozitia sprijin pe palme si inapoi in stand) sunt recunoscute drept teste de agilitate. Corelatiile dintre acestea sunt atat de coborate incat, potential nu exista generalitati. Cu alte cuvinte, o persoana poate fi corespunzatoare la una dinte sarcini si slaba sau medie la o alta. Aici trebuie sa manifestam circumspectie in a trage concluzii aupra agilitatii unei persoane doar la unul din testele bateriei. Nu exista agilitate in general. Cercetarile pe un sport anume ar trebui sa selecteze (sau sa construiasca) un test de agilitate, care cuprinde tipurile de miscari cerute pentru sportul respectiv mai degraba decat un asa numit test de agilitate. Spre exemplu, agilitatea la baschet presupune schimbari rapide de directie, cu sau fara minge. Ca atare, pentru ca un test de agilitate sa fie util in ceea ce priveste anticiparea sau masurarea maiestriei la baschet, trebuie sa corespunda acestei cerinte.
Testul cursei naveta
1) Instalatia necesara efectuarii testului:
Se trag doua linii la o distanta
de
Un observator sta aproape de linia de plecare, iar un altul aproape de linia de sosire; acesta din urma are si un cronometru.
2) Consemne:
Testarea este individuala. Subiectul trece in spatele liniei de plecare. I se precizeaza ca la semnalul de plecare, el trebuie sa fuga spre linia opusa, sa atinga solul in spatele ei cu un picior, sa se intoarca la punctul; de plecare si fara sa se opresca sa reinceapa. El trebuie sa alerge de cinci ori pe aceasta distanta, adica 90m. La ultimul traseu observatorul situat in prelungirea liniei de sosire, opreste cronometrul cand subiectul a trecut dincolo de aceasta linie.
Evident, scopul urmarit este ca el sa parcurga distanta cat mai rapid posibil.
3) Notarea
Timpul necesar acoperirii celor
cinci traiecte (% x 18 =
9.Teste pentru aprecierea capacitatii de putere si a gradului de incordare musculara
Masuratorile de putere
La multe sporturi se considera ca puterea este atributul fizic cel mai important. Cu toate acestea, puterea nu este pur si simplu o combinatie de putere si viteza. (Multi antrenori au fost dezamagiti de aceasta conceptie eronata). Mai degraba, puterea cuprinde coordonarea abila a puterii si vitezei. O persoana poate avea o putere extraordinara si poate fi rapida fara sa prezinte puterea exploziva a altui individ cu mai putina putere si viteza mai redusa. In mod clar exista pricepere la capacitatea de a exercita puterea cu o viteza fulgeratoare.
Puterea este definita din punct de vedere tehnic ca schimbarea in lucru asupra schimbarii in timp, sau proportia de timp a schimbarii de lucru. Va amintiti de la orele de fizica faptul ca lucrul este produsul distantei timpilor de putere. Acest produs, supra timp, reprezinta puterea.
Numeroase dintre testele de putere folosite in mod obisnuit la nivelul scolilor (de ex. saritura in inaltime si saritura in lungime) nu include cele trei componente puterea, distanta, si timpul. De fapt, distanta este singura masurare obtinuta de regula. Ocazional, in scopurile cercetarii, punctajele de performanta sunt ajustate la greutatea corpului pentru a se calcula lucrul real indeplinit. O persoana avand o greutate mare este in general penalizata atunci cand saritura este inregistrata doar ca distanta sarita. Totusi, o persoana cu greutate mai mare poate realiza mai mult lucru decat o persoana mai usoara chiar daca aceasta din urma sare mai departe. Trebuie sa va ganditi ca vorbim in principal de masurarea in scopurile cercetarii. Cu siguranta, in baschet, inaltimea maxima realizata este considerentul cel mai important, iar nu greutatea corporala a persoanei.
Margaria, Aghems si Rovelli (1966), citati de Thomas (1990) au elaborat un test care a fost mult utilizat in studiile de cercetare. Testul se refera la alergarea in sus a unor scari din doua in doua trepte pe cat se poate de repede. Se inregistreaza timpul de care este nevoie pentru a sari sase, opt (sau alt numar) de scari. In consecinta, sunt masurate toate cele trei componente ale puterii. Inaltimea fiecarui pas cu numarul de perechi de scari urcate determina distanta. Rezultatul este inmultit cu greutatea corporala a persoanei pentru a obtine cantitatea de lucru efectuat.
Timpul este impartit la lucru pentru a dispune de un rezultat de putere care, uneori, este transformat in cai putere.
Puterea nu este pur si simplu o combinatie dintre forta si viteza. Mai degraba, puterea cuprinde coordonarea abila a fortei si vitezei. Validitatea de constructie a fost fixata, de exemplu, cu alergatorii de sprint care obtin rezultate mai mari decat alergatorii de fond.
Saritura in inaltime a fost, in unele cazuri, inregistrata in unitati de putere. Factorul de timp poate fi determinat in mai multe moduri cum ar fi prin masurarea timpului petrecut in aer si folosind acceleratia corpurilor aflate in cadere libera.
Saritura in inaltime, indiferent de felul in care este masurata, reprezinta o alta indicatie bruta dar, valida a puterii sportivului.
1. Test pentru aprecierea preciziei miscarilor in spatiu si a actiunilor motrice de forta in regim de viteza
Materiale necesare: Pe un covor de cauciuc cu dimensiunile de 50x50 cm, se monteaza banda lui Abalatrov cu ajutorul caruia se poate masura inaltimea sariturii drepte (pe verticala). Spatiul presului este impartit in sectoare gradate ceea ce permite masurarea unghiului de invartire al executantului din saritura, cu exactitate de 10 grade.
Exercitiul 1. Stand pe covor cu mainile pe solduri cu banda legata de talia executantului: saritura dreapta (pe verticala) executata cu forta maxima de impingere. Se acorda 3 incercari. Se inregistreaza rezultatul cel mai bun si se comunica executantului.
Exercitiul 2. Aceeasi saritura, efectuata cu 50% din forta maxima. Se acorda 3 incercari. Se inregistreaza erorile pentru aprecierea inaltimii sariturii si a intoarcerii.
Exercitiul 3. Saritura dreapta cu intoarcere de 180 grade, executata cu 50% din forta maxima. Se acorda 3 incercari. Se inregistreaza erorile pentru aprecierea inaltimii sariturii si a intoarcerii.
Exercitiul 4. Acelasi exercitiu, cu intoarcere de 360 grade, efectuata cu forta maxima de impingere.
Testul se considera trecut atunci cand:
Ø la exercitiul 2 – eroarea nu depaseste
Ø la exercitiul 3 – greseala de apreciere
a inaltimii sariturii nu este mai mare de
Ø la exercitiul 4 – aprecierea inaltimii
nu depaseate
2. Teste pentru masurarea capacitatii gradului de incordare musculara
Ø Masurarea fortei spatelui ( din stand sau asezat), folosind dinamometrul cu indicator tip ceas, cu rezolvarea unor actiuni motrice si cu 50 % din forta maxima. Se acorda trei incercari.
Calificative: - eroare pana la
-
eroare pana la 6-
- eroare pana la 8-
Ø Sarituri drepte (pe verticala) cu banda lui V.M. Abalatrov.
Stand cu mainile pe solduri: saritura dreapta ( pe verticala) cat mai inalta. Se acorda 3 incercari. Se comunica rezultatul cel mai bun, apoi se executa saritura pana la jumatate din inaltimea maxima.
Calificative: - eroare pana la
- eroare pana la 5-
- eroare pana la 7-
Ø Daca nu dispunem de banda lui Abalatrov se pot efectua sarituri de pe loc in lungime:
a) 3 sarituri cu maximum de forta, cu aprecierea rezultatului cel mai bun;
b) 3 sarituri cu 50% din posibilitatile maxime cu ochii inchisi.
Calificative:
- eroare pana la
-
- 11-
Ø Test pentru aprecierea incordarii musculare, folosind extensorul sau banda de cauciuc al carui capat se fixeaza de un dinamometru, executand miscari cu bratele intinse din stand si culcat pe banca de gimnastica.
Sarcina intai: stand cu bratele
lateral sus: coborarea bratelor lateral, cu invingerea unei rezistente de 50-
Sarcina a doua: acelasi exercitiu din culcat pe banca de gimnastica, asezata inclinat, cu capul in afara suprafetei de sprijin.
Sarcina a treia: acelasi exercitiu, actionand cu bratele in sens invers, din lateral-jos.
Ø Masurarea fortei musculaturii spatelui (extensorilor) din asezat sau stand. Se executa succesiv trei incercari: in prima cu solicitarea a 10% din forta maxima; in a doua – 20% din forta maxima; in a treia – 30% din forta maxima.
Testul se considera indeplinit
daca eroarea la fiecare incercare nu depaseste
Ø Din stand sau asezat cu bratele sus: miscari de brate inainte si inapoi. Se da sarcina de a intinde extensorul sau banda elastica de cauciuc, avand capatul fixat de un dinamometru la 8,10,12kg.
Testul se considera indeplinit daca abaterea
nu este mai mare de
Efectuarea acelorasi actiuni ca in testul precedent,
la inceput cu 25% si apoi 50% din forta maxima. Abaterea nu trebuie sa
depaseasca
Ea poate fi masurata (evaluata) sub trei aspecte:
· de scurta durata – activitate foarte intensa pana la 30 sec (de exemplu: tractiuni in brate cu barbia la bara, flotari);
· de durata mijlocie – activitate de intensitate moderata, pana la cel mult 4 minute (alergare 400m, 800m);
· de lunga durata – activitate de intensitate redusa (alergare pe distanta, ciclism, inot).
3. Metoda Miron Georgescu
Se utilizeaza prin intermediul unei probe standard care foloseste o miscare naturala, neinfluentata de tehnica si anume desprinderea pe verticala.
Subiectul este supus unei probe care consta din:
Se inregistreaza pentru fiecare saritura atat timpul in care subiectul nu are contact cu solul (TS) cat si cel care se gaseste in contact (TJ).
Prin utilizarea metodei se determina urmatorii parametri:
Ø timpul de reactie (T.R.);
Ø detenta maxima (H);
Ø media inaltimii celor 30 sarituri = detenta medie (h);
Ø viteza de reactie (V.R.);
Ø capacitatea de explozie (C.E.);
Ø rezistenta anaeroba (R);
Ø puterea medie (P);
Stupineanu, O. Ciobotaru, P. de Hillerin au calculat inca trei parametrii si anume:
Ø puterea medie unitara (PTM);
Ø indicele de regularitate a structurii miscarii (RS);
Ø indicele de regularitate a efectuarii miscarii (RE).
De remarcat faptul ca metoda permite investigarea simultana a mai multor calitati motrice facand posibila corelarea datelor despre aceasta.
1. BEAUDOT ALAIN (1980) – La creativite a l’ecole, Paris, P.U.F., 1980.
2. BERNARD, MICHEL(1972) - Le corps, Paris, Edition Universitaires.
3. BERTRAND, MONIQUE et DUMONT MATHILDE (1970) – Expresion corporelle (mouvement ) et peusee, Libraire Vrin.
4. CHERP – GILLION, BONNIE (1970) – Ohio State University. Basic movement education for children. (Rationale and teaching units ), Addison – Wesley publishing company.
5. De HILLERIN, PIERRE JOSEPH & colab., ERGOSIM (1996) – Ansamblu de concepte sau aparate de pregatire – Stiinta sportului nr.3 C.C.P.S./ C.S.S.R.,Bucuresti, pg.43
6. De HILLERIN, PIERRE JOSEPH & colab.
(1997) – Utilizarea unei metode de
evaluare a echilibrului in testarea sportivilor juniori din centrele olimpice; Stiinta
sportului nr.
7. DEMETER, A:, GAGEA, A:, FIREA ELENA (1975) – Metoda coplexa si practica pentru studiul modificarilor tranyitorii ale reactivitatii organismului elevilor care parctica educatia fizica si sportul, Rev.EFS.nr.8, 1975.
8. DRAGNEA, A., & colaboratorii (2000) – Teoria educatiei fizice si sportului, Edit. Cartea Scolii.
9. ECLACHE J. P., (1979) - Bases psysiologiques de l’aptitude physique. Medicine du Sport, 53(2), 53-58.
10. ECLACHE J., P., (1988) – L’aptitude physique et sa determination, revue bibliographyque, Bull, Ass. Biol., Soups.1.
11. FAMOSE, JEAN PIERRE (1998) – Memento de l’educateur sportif., deuxieme degre. Formation commune ed.INSEP- Publications, Paris,1995, in S.C.J. nr./ 110 (1,trim.I) – “Invatarea”, 1998, pg.33-52, Franta
12. GUIDETT, LAURA; PULEJO, CONCETTA (1995) – Evaluarea controlului echlibrului static in gimnastica artistica si inot, Surola dello sport, Italia, 1995, pg.14, 33, 74
13. GUILLAUME (1979) – La psychologie de la forme, Paris, Flammarion
14. JACQUES – DALCROSE EMILE (1965) – Le rythme, la musique et l’ education, Foetisch Freres editeurs, Lausanne
15. KENDALL, F.,PETERSON-McKENDALL, E., CREARY (1988) – Les muscles, bilan et etude functionnelle, Paris, Maloine, 3e edition
16. LABAN, RUDOLPH (1948) – Modern Educational Dance, Third edition revised by Lisa Ullman, Mac Donald and Evans; 1975, First published 1948
17. LABAN, RUDOLPH (1971) – The Mastery of Movement, Londres, Mac Donald and Evans
18. MANNO, RENATO (1992) – Actul motor in sport si aptitudinile coordinative. In: Les bases de l’entrainement sportif, Paris “Revue E.P.S”,1992, trad. SDP 371-374 – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv,C.C.P.S., Bucuresti,1996 pg.135
19. MARTENS, RAINER (1998) – Intensive participation in children’s sports, ed. Human Kinetics Publishers Champaign, Il.,1993. In: SCJ nr.111-112 (2-3) Perspective psihologice, 1998, pg. 27-46
20. MARTIN, DIETRICH & NICOLAUS JURGEN (1997) – Capacitatile peformantei sportive la copii si simplificatiile pentru antrenamentul copiilor- “ Leistungs sport”, Deutscher Sportbund, nr. 5, sept., 1997
21. MYRA, Z, LOPEZ ( 1989) – Test psihologic.
22. NICOLE GUERBER, WALSH; CLAUDINE, LERAY, ANNICK, MAUCOWVERT; MANNO, R., (1992) - Aptitudinile motrice. In: Les bases de l’entrainement sportif, Paris, “Renne E.P.S.”, trad.; S.D.P. 371-374., C.C.P.S., Bucuresti 1996.
23. PARTHENIU, A., NEACSU, C., JEFLEA, GENOVEVA, GAGEA A., Standard corelativ - integrat de criterii metabolice – endocrine si functionale nervoase si musculare, compatibile cu activitatea sportiva de inalta performanta, Rev,. EFS, nr.12, 1973.
24. PERRIER JEAN – LOUIS (1975) – La forme et le sens, Paris, Denoel Gouthier, Mediations.
25. REDFERN BETTY (1982) – Concepts in Modern Educational Dance. Dance Books, London, 1982 (First Published 1973)
26. RENE JAM (1972) - Appreciation du niveau moteur des enfantes de 5 a11 ans, Ed. Ph. Et Sport, nr.116/1972.
27. ROBINSON, JAQUELINE (1975; 1988) – L’enfant et la danse. Premiere edition. Edition universitaires, 1975, deuxieme edition, Chiron, 1988
28. ROUQULET, ODILE (1991) – De la tete aux pieds
29. SWEIGARD, LULU, E. (1974) – Human movement potential, its idiokinetic facilitation, New York, Dodd-Mead Co.
30. TH0MAS, JERRY, R., NELSON, JACK, K. (1990) – Determinarea relatiilor dintre variabile. In: Research, methods in physical activity, Human Kinetics Publishers, Champaign, Il. Trad. SDP 375-377 – Elemente de metodologie a cercetarii, C.C.P.S., Bucuresti 1996, pg.61
31. THOMAS, JERRY,R. (1990) – Masuratori ale coordonarii, SDP 386-
32. UNGER, EDGAR (1995) – Manual pentru antrenamentul muscular, ed. Meyer, Germania; ISBN 3-89124-241-7
33. THOMAS, R., ECLACHE, J., P. KELLER,J. (1989) – Les aptitudes motrices. Structure et evaluation (Aptitudinile motrice. Strucura si evaluare) Paris ed. Vigot, 1989,pg.180,ISBN – 2-7114-1088-9
34. WEINECK, J. (1992) – Scurte descrieri ale caracteristicilor psihofizice ale fiecarei etape de dezvoltare si consecinte pentru practica sportiva. Biologie du sport, ed. Vigot, Franta, 1992, trad. In SCJ “BIOLOGIA SPORTULUI,” C.C.P.S., Bucuresti, 1994
35. WEINECK J., & KOSTERMEYER, GUIDO (1994) - Leistimgsport, nr. 2, martie 1998, ed Philippka – Berlag KONRAD Honing, Munster.
