Teoriile psihodinamice

Teoriile psihodinamice

SIGMUND FREUD (1856-1939, MEDIC SI PSIHANALIST AUSTRIAC)

Sigmund Freud (1856-1939) este parintele teoriilor psihodinamice si fondatorul psihanalizei.

Cele mai multe teorii psihodinamice discuta si analizeaza dezvoltarea in termenii confruntarilor dintre cresterea individului si cerintele sociale. Aceste teorii sunt interesate de modul in care individul reuseste sa se acomodeze la aceste cerinte si in acelasi timp sa isi satisfaca si nevoile personale. Individul in dezvoltare este privit ca acea persoana care tinde sa isi formeze un sens al sinelui, o identitate caredevina o grila de lectura a propriului comportament.

Ca scoala teoreticienii psihodinamicii si-au centrat atentia asupra dezvoltarii personalitatii si au incercat sa inteleaga si sa explice dezvoltarea sentimentelor si comportamentelor atat rationale cat si irationale. Intr-un anumit sens, teoriile psihodinamice au incercat sa explice dezvoltarea omului prin examinarea experientelor sale timpurii de obicei emotionale.

Teoriile psihodinaimice sunt preocupate in general de dezvoltarea interna a omului, vazandu-l pe acesta ca fiind motivat de numeroase forte interne si externe. Aceste forte sunt considerate ca fiind factorii determinanti ai comportamentului uman. Unii vad aceste forte ca fiind benigne sau pozitive, putand fi impiedicate sau facilitate de evenimentele din mediu. Altii considera fortele interne ca fiind irationale si necesitand a fi controlate prin practici de socializare si standarde culturale.

Ideea existentei unui'eu' sau 'sine' pare evidenta pentru majoritatea oamenilor. In cele mai multe teorii psihodinamice conceptul de 'eu / sine' este un construct fundamental. El reuseste sa cuprinda senzatia de existenta si unicitatea f iecarui om, putand explica numeroase observatii care altfel ar putea aparea fara sens.

In cadrul teoriilor psihodinamice se inscriu teoriile lui: S. Freud, C. Jung, A.Adler, E. Erikson, M. Mahler, M. Klein, R. Spitz, J.Bowlby.

S. Freud este fondatorul acestei scoli de gandire si indiferent de acceptarea sau neacceptarea ideilor sale privind dezvoltarea omului, influenta sa asupra psihologiei, artelor si literaturii a fost enorma, intr-o epoca puritana el a construit o teorie a motivatiei inconstiente, a sexualitatii umane si a agresvitatii instinctuale.

Viziunea lui Freud asupra omului este partial una evolutionista. Nevoile biologice ale omului fac parte din natura sa de animal evoluat. Dezvoltarea sa are loc prin interactiunea cu realitatea exterioara care il transforma, iar prin maturizarea ulterioara el continua sa interactioneze cu realitatea care il transforma din nou s.a.m.d. In mod aproape inevitabil realizarea unui comportament rational il costa pe om renuntarea la impulsurile sale bazale si negarea aspectului gratificant al acestora. In consecinta, cei mai multi oameni civilizati sunt anxiosi. Copiii nu sunt insa anxiosi pana in momentul in care ajung sa se diferentieze pe ei insisi de mediul lor inconjurator si sa infrunte cerintele realitatii.

In viziunea lui Freud, de la cea mai mica varsta, omul este motivat de nevoile sale irationale de placere. Comportamentul rational rezulta din conflictul dintre cerintele sociale si instinctele copilului, care sunt sublimate (alterate astfel incat sa devina acceptabile social) in cursul adaptarii copilului la mediul sau. Inteligenta sau adaptarea sunt secundare unei senzualitati

Una dintre contributiile cele mai originale ale lui Freud este ideea conform careia comportamentul este guvernat nu doar de procesele constiente, ci si de procesele inconstiente. Cel mai elementar, dintre aceste procese este o pulsiune sexuala instinctiva numita de el libido, prezenta la nastere si care constituie forta motrice aflata la originea aproape a tuturor comportamentelor noastre. De altfel, anumite elemente ale inconstientului apar cu timpul sub forma diverselor mecanisme de aparare, adica strategii automate, normale, inconstiente la care recurgem in mod cotidian pentru a ne reduce anxietatea. Se include aici, printre altele: refularea, negarea, proiectia, rationalizarea, sublimarea etc

Toate teoriile psihanalitice sunt de acord in ceea ce priveste rolul formator central al

primelor experiente traite in sanul familiei. Din aceasta perspectiva primii 5-6 ani de viata

constituie o perioada sensibila, un creuzet in care se formeaza personalitatea individului.

Data fiind specificitatea conceptelor utilizate de psihanalisti consideram utila o trecere in

revista a unora dintre ele:

INSTANTE : elemente de structura. ale aparatului psihic; sunt prezente in a II-a topica freudiana (1905-1920). In prima versiune (l895-1905) Freud numea instante si constientul si inconstientul. Ulterior acestea au capatat statutul de niveluri ale psihismului. Cele trei instante sunt: SINELE (ID); EUL (EGO); SUPRAEUL (SUPRAEGO).

a) SINELE (Idul) – este prezent inca de la nastere: este rezervorul energiilor profunde polul pulsional al vietii psihice. Se afla la originea celorlalte doua. Nu cunoaste contradictii, fiind in afara judecatilor de valoare. Se conduce dupa'PRINCIPIUL PLACERII - (vreaul!). Total inconstient, chiar daca pe langa elementele innascute pot fi si unele dobandite.

b) EUL (Ego) - derivat din SINE, incepe sa se cristalizeze din primul an de viata. Modelarea sa se realizeaza pe fundalul relationarii copilului cu mediul sau. Sunt favorizate astfel identificari succesive cu obiectele exterioare incorporate si interiorizate. Este in cea mai mare parte constient si are ca functie realizarea controlului actiunilor. Realizeaza compromisul dintre exigentele SINELUI si ale SUPRAEULUI. Este principalul raspunzator si realizator al echilibrului psihic al individului si are la indemana pentru a-l realiza defensele (mecanismele de aparare ale EULUI). Ele deturneaza energia sinelui de la scopurile originare spre cele cu aprobare sociala. Se conduce dupa PRINCIPIUL REALITATII (Ceea ce se poatel).

c) SUPRAEUL (Superego) - isi trage energia din SINE, dar isi are radacinile in EU. incepe sa se formeze dupa al 3-lea an de viata, prin interiorizarea normelor, cerintelor si valorilor morale ale mediului familial. Reprezentantul acestora si garantul autoritatii insusirii lor este, de regula, tatal. Ca instanta, SUPRAEUL, este in cea mai mare parte inconstient. Se supune PRINCIPIULUI DATORIEI Trebuie!). Forma afectiva prin care isi face simtita prezenta este culpabilitatea. Are drept rol inhibarea sociala a comportamentului individual. Este la fel de inflexibil ca si SINELE, fiind o structura rigida bazata pe ceea ce a achizitionat ca norma copilul, pana la 8 ani. Sarcini dominante: a) cenzura critica (Supraeul actioneaza ca o 'constiinta morala' care genereaza sentimentul culpabilitatii); b) auto-observarea (estimarea distantei EU-EU IDEAL care poate determina sentimentul de inferioritate sau rusine).

O posibila reprezentare grafica a genezei si nivelurilor psihicemale instantelor, este reprezentata mai jos:

LIBIDO: Etimologie: lat. libido = dorinta, pofta, aspiratie.

Sens larg: energie psihica implicata in sustinerea pulsiunilor vietii (EROS); opus lui destrudo, ca energie a pulsiunilor mortii (THANATOS); ambele isi au originea in SINE ulterior libidoul fiind gazduit de EU, iar destrudo de SUPRAEU are ca forme de exprimare: nevoia de placere.

Sens restrans: energia psihica a pulsiunilor sexuale manifestarea dinamica in viata psihica a pulsiunilor sexuale

Ca structura libidoul are doua parti in functie de orientarea sa catre subiectul afectiv (libido narcisiac) sau obiectul afectiv (libido obiectual). Cele doua aspecte au pondere diferita in ontogeneza afectiva: se pleaca de la libidoul narcisiac, pentru a se ajunge la coexistenta lor.

PULSIUNE: Etimologie: lat. pulsus = propulsie, propulsor

Pulsiunea este o forta constanta care are drept sursa o excitare corporala. Este o entitate intre somatic si psihic, ceea ce o face diferita de instinct.

Ea are ca functie restabilirea echilibrului pierdut in urma actiunii unor factori perturbatori. Este un fel de 'elasticitate' organica, o forma de expresie a inertiei in lumea viului.

Elementele definitorii ale pulsiunii sunt: sursa (oricare organ, fiind totdeauna.corporala) impulsul - expresia energiei pulsiunii ; scopul - descarcarea tensiunii pentru a restabili echilibrul; obiectul - oricare, cu conditia sa poata realiza scopul. Este extrem de individualizat.

In tipologia pulsiunilor exista suficienta varietate. Freud insusi propune linii diferite de diferentiere: • pulsiunile sexuale (presiunea speciei) – pulsiunile eului (de autoconservare); sau pulsiunile eului - pulsiunile obiectuale; pulsiunile vietii (Eros)-pulsiunile mortii (Thanatos); sau pulsiunile partiale (din stadii preoedipiene) –pulsiunile generale (incep di stadiul oedipian).

NARCISISM: Etimologie: legenda lui Narcis, personaj mitologic indragostit de propria sa

imagine reflectata in unda lacului

Narcisismul este o investitie libidinala orientata catre un.obiect particular: propria

persoana.

Forme: • in limitele normalitatii: grija fata de sine, stima de sine, investitie in imaginea de sine; • pe linia patologicului: paranoia, hipocondrie, diferite somatizari

Expresiile sale structurate sunt: • narcisismul primar: exista la debutul vietii postnatale cand nu exista separatia obiect-subiect pentru ca nu exista nici una dintre distinctiile primare: eu-altul, intern-extern, stare-situatie etc.; • narcisismul secundar: situatia in care o parte din libidoul obiectual se reintoarce asupra propriei persoane. Este considerat o forma naturala in adolescenta.

FANTASMA: Etimologie:-grecescul phantasma=fantoma

Fantasma este o constructie cu o legatura doar relativa fata de adevarul situatiei traite. Este si are o realitate psihica, fiind in buna parte produsul imaginarului.

Manifestare: fantasmele sunt reprezentari sau scenarii imaginare - constiente (reveria) sau inconstiente - care implica unul sau mai multe personaje, prin care se pune in scena, intr-o forma mai mult sau mai putin deghizata, o dorinta.

Geneza: o fantasma este in acelasi timp efectul dorintelor arhaice inconstiente, dar si matrice a dorintelor constiente sau inconstiente actuale. Are o structura circulara. Exemple: fantasma castrarii, cea a uciderii copiilor (din complexul MEDEEA).

COMPLEX: Etimologie: lat. complexus = inlantuire, legatura, imbinare

Complexul este o legatura indisolubila, inconstienta, intre pulsiuni (contradictorii intre ele si tinzand fiecare sa domine) si interdictiile de ordin socio-cultural care le blocheaza.

Ca manifestare, complexul este un algoritm comportamental caracterizat prin fixarea unei tensiuni psihice pe care subiectul nu reuneste sa o elimine. Prezenta sa poate marca organizarea si orientarea personalitatii.

O sinteza a problematicii complexelor (lacob, 1996) este utila realizarii unei taxonomii.

FIXATIE: Etimologie: lat. fixus = nemiscat, neclintit

Fixatia este o legatura privilegiata a libidoului cu obiecte, imagini sau tipuri de satisfacere atasate stadiilor pregenitale. Ea apare ca o modalitate de 'inscriptionare' in inconstient. Implica ideea regresiunii, ceea ce faciliteaza recunoasterea conditiilor in care s-a produs.

Geneza sa este dubla. Ea poate aparea ca rezultat al extremelor: fie un exces de satisfacere libidinala intr-un anumit stadiu, fie ca insuficienta a gratificarii sale. In primul caz, fixatia se produce gratie placerii intense a copilului ceea ce il impiedica sa treaca spre forme maturizate de exprimare libidinala; In a doua situatie, frustrarea ia locul descarcarii libidinale, ceea ce duce la o vesnica cautarea a manierei absente de satisfacere libidinala. Ambele cauze sunt frane ale dezvoltarii afective firesti.

DEFENSE - mecanisme de aparare ale Eului / mecanisme de defensa: Etimologie: lat. defendere = a proteja, a apara.

Pentru a se proteja impotriva presiunilor exercitate de Sine si de Supraeu, Eul elaboreaza o serie de mecanisme de aparare: refularea, negarea, proiectia, rationalizarea, sublimarea.

Refularea este un mecanism primar de aparare prin care impiedicam manifestarea constienta a dorintelor si gan­durilor dezagreabile, a amintirilor neplacute, dureroase, a experientelor triste (a se vedea teoria uitarii motivate). Un exemplu ar putea fi reprimarea amintirii unei corigente la matematica pe care un elev a avut-o in clasa a noua. Pentru a-si pastra respectul de sine, lucrul cel mai simplu pe care il poate face este sa „uite' aceasta experienta neplacuta. Ten­dintele refulate se strecoara totusi in constiinta, insa intr-o forma deghizata (acte ratate, lapsusuri, vise).

Negarea este refuzul de a accepta realitatea. De exemplu, neacceptarea situatiei ca individul de langa tine este mai bun la psihologie, a disparitiei unei fiinte dragi, a pericolului pe care-1 reprezinta fumatul pentru sanatate.

Proiectia este mecanismul prin care atribuim propriile ganduri, dorinte sau sentimente indezirabile unei alte persoane. Daca putem acuza pe altii, suntem scutiti de neplacerea de a ne acuza pe noi insine. Uneori, cand antipatizam o persoana, spunem ca ea este cea care ne antipatizeaza.

Rationalizarea consta in gasirea unei scuze rezonabile pentru o fapta dezonoranta. Nereusita la un examen o punem pe seama dificultatii exagerate a subiectelor, a deficientelor de organizare, a corectorilor etc.

Sublimarea este mecanismul prin care impulsurile sexuale si agresive sunt exprimate indirect in forme acceptabile din punct de vedere social. De exemplu, impulsurile agresive pot fi sublimate prin practicarea sportului, iar instinctul sexual prin activitati creative (dans, poezie, muzica).

Act ratat este actul al carui rezultat vizat explicit nu este atins, ajungand sa fie; inlocuit printr-un altul. Analiza actului ratat pune in evidenta o dorinta inconstienta a subiectului (ex.:„Declar sedinta inchisa', spune presedin­tele Camerei Deputatilor: in timp ce el, de fapt, deschide acea sedinta).

COMPLEXELE

STADIILE

Freud vedea dezvoltarea ca pe o succesiune de stadii genetice in care impulsurile instinctuale sunt atribuite unor centri ai placerii din corp. El a descris ciclul evolutiei umane in termeni sexuali, legand dezvoltarea psihologica de rezolvarea conflictelor caracteristice fiecarui stadiu. Teoriile psihodinamice actuale sunt dezvoltari si modificari ale gandirii lui Freud sau reactii la aceasta. Odata ce teoria psihanalitica si-a facut loc in gandirea academica si populara, perspectiva asupra dezvoltarii umane a fost profund schimbata.

Freud defineste cinci stadii psihosexuale pe care le va traversa copilul in ordinea determinata. In fiecare stadiu libido-ul se fixeaza de regiunea corpului cea mai sensibila la acea varsta. La nou-nascut, gura este zona corpului cea mai sensibila unde se concentreaza energia libidinala. Acest stadiu este denumit in consecinta stadiu oral. Mai tarziu, pe masura ce dezvoltarea neurologica isi urmeaza cursul, alte parti ale corpului devin sensibile iar sediul energiei sexuale se deplaseaza spre anus (stadiu anal), iar apoi spre zonele genitale (stadiul falic, si in final stadiul genital). O perioada de latenta, caracterizata prin atenuarea pulsiunii sexuale separa stadiul falic de cel genital.

Tabelul 1