Definitie, obiect, continut, interrelatii
Psihologia medicala se refera la atitudinea fata de bolnav si boala, fata de sistemele de ingrijire a sanatatii, atat ale individului bolnav, cat si ale celui sanatos, acest lucru incluzand logic si atitudinea medicului ş ;i celor ce lucreaza in domeniul medical fata de propria profesiune.
In acest fel, ne aflam in fata unei opozitii clasice si anume intre medicina care se ocupa de boala, de maladie si de medicina care se centreaza pe omul bolnav intr-o viziune globala. Astfel, boala trebuie inteleasa ca expresia cea mai manifesta a unui dezechilibru ce afecteaza ansamblul personalitatii bolnavului.
Psihologia medicala se dezvolta azi din intrepatrunderea cu alte domenii de cunoastere si cercetare, si reprezinta astfel un studiu stiintific cu metode imprumutate din psihologie, psihopatologie sociologie, psihologia experimentala si neurofiziologie filosofie etc., ce se adreseaza elementelor psihologice care conduc la crearea unui situatii relationale, intr-un context medical.
Obiectul specific al psihologiei medicale rezida din insusi procesul de comunicare prin natura mesajului, prin comportamentul si atitudinile mintale si incarcatura afectiva pe care o vehiculeaza.
Exista o psihologie medicala generala care studiaza personalitatea umana si interrelatia medic-bolnav si o psihologie medicala speciala care se ocupa cu aplicarea principiilor psihologice in cadrul practicii medicale la toate nivele sale.
Astfel, consideram ca psihologia medicala prezinta un domeniu mai vast decat psihologia clinica, prin cuprinderea problematicii psihologice adiacente bolnavului:
psihologia mediului terapeutic
psihologia medicului si a personalului sanitar
psihologia relatiilor profesionale din institutia medicala
formarea terapeutica, formarea psihologica si formarea etica a personalului medical
Fara a renunta la caracterul aplicativ, psihologia medicala prezinta mari posibilitati de esentializare si teoretizare a datelor, faptelor si observatiilor izvorate din analiza clinica directa, concreta si imediata.
Psihologia medicala pastreaza ample relatii cu alte ramuri ale psihologiei ca: psihologia experimentala, psihofiziologia, psihodiagnoza.
Psihologia medicala ea insasi afirmandu-se ca un domeniu aplicativ al psihologiei, spre deosebire de psihologia clinica, disciplina care fiind mai ferm axata asupra pacientului pastreaza prin aceasta relatii mai stranse cu psihosomatica, psihoterapia si cu orice domeniu clinic medical a carui problematica psihologica o abordeaza in mod primordial.
Dezvoltarea psihologiei medicale
Psihologia medicala este o disciplina relativ recenta, ea aparand in jurul anilor '40 - '50, desi preocupari de psihologie medicala exista inca din secolul al XVII-lea, cand se accentua pe originea psihogena a bolii. Spre sfarsitul secolului XIX au aparut lucrari de psihologie medicala, aceste lucrari fiind scrise de psihiatri.
In secolul nostru, psihologia medicala se afirma atat in Europa cat si in SUA.
Ca domeniu clinic aplicativ (practic), psihologia medicala isi are originea in SUA, L. Witmer fiind acela care in anul 1890 a infiintat o clinica de psihologie medicala in Pennsylvania, fiind considrat fondatorul psihologiei clinice. Lui ii este atribuita si metoda clinica. Metoda clinica priveste examinarea clinica a bolnavului, evaluarea psihometrica, metodele recuperatorii, conceling vocational.
In SUA s-au infiintat laboratoare de psihologie clinica in cadrul spitalelor de psihiatrie, sarcina psihologilor clinicieni fiind initial aceea de a realiza examinarea bolnavilor doar prin teste. Se poate vorbi despre psihologie medicala in anul 1931, cand in cadrul Asociatiei Americane de Psihologie s-a infiintat o sectie de psihologie clinica ce avea drept scop coordonarea activitatii psihologilor clinicieni. Scopurile psihologului clinician american erau urmatoarele:
sa asiste prin consiliere copiii.
sa sustina si sa trateze pacientii cu tulburari psihice.
sa colaboreze cu psihologul din scoala.
sa colaboreze cu psihologul din penitenciare.
In Europa, avem urmatorii reprezentanti: Franta - A. Lamanche, P. Davost; Germania - Stern, Krestmer; Anglia - M. Balint; Rusia - M. Lebedinski.
In Romania, psihologia medicala se contureaza si ajunge disciplina de studiu in jurul anilor '60. Primul curs de psihologie medicala a fost sustinut la catedra facultatii de psihologie a Universitatii Bucuresti de catre Gheorghe Ionescu, acesta predand constant intre anii 1967-1977. Cursul cuprindea relatia medic - bolnav si era dublat de activitate practica (lucrari de laborator) sustinuta la Spitalul Gheorghe Marinescu. In anii care au urmat au aparut astfel de cursuri si la Cluj si Iasi.
Pentru literatura de specialitate romaneasca, fundamentale sunt urmatoarele lucrari:
Gh. Ionescu - Introducere in psihologia medicala
Gh. Ionescu - Psihosomatica
V. Sahleanu, A. Athanasiu- Elemente de psihologie medicala
Gh. Ionescu (coord.) - Psihologie clinica
Rolul psihologiei medicale si statutul psihologului clinician
1. Descoperirea etiologiei bolilor, insistand asupra cauzelor de natura psihogena.
2. Intervine in asistenta medicala in cunoasterea simptomelor diferitelor boli si a conduitei individului in boala.
3. Psihologia medicala este implicata in sustinerea terapeutica, venind cu mijloace specifice.
Statutul psihologului clinician in echipa terapeutica din care face parte: in centrul echipei de interventie terapeutica sta medicul clinician, psihologul clinician avand initial rolul de colaborator investigator. Prin teste si tehnici specifice psihologice, el aducea informatii suplimentare cunoasterii strict medicale. Ulterior s-a constatat ca foarte multe dintre activitatile desfasurate de psihologul clinician se suprapuneau peste activitatea membrilor echipei medicale: investigarea de tip anamnezc, investigarea de tip psihoterapeutic, punerea diagnosticului.
Punctele de vedere ce sustineau ca psihologul are rol auxiliar s-au imputinat.
Rolul psihologului clinician a inceput sa creasca ca importanta, astfel ca psihologul clinician indeplineste mai multe functii:
(1) (psiho)diagnostic psihologic si evaluare clinica; vizeaza identificarea factorilor psihologici implicati in sanatate si boala;
(2) interventie/asistenta psihologica generala si specifica, cea specifica, dobandita dupa programe avansate de formare profesionala, fiind exprimata in consiliere psihologica si psihoterapie; vizeaza controlul, la diverse niveluri de expertiza (generala versus specifica), factorilor psihologici implicati in sanatate si boala;
(3) cercetare; vizeaza investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;
(4) educatie si formare; vizeaza implicarea celor deja formati in acest domeniu atat in pregatirea noilor generatii de profesionisti pentru de a deveni psihologi clinicieni (ex., psihologi specialisti in psihologia clinica), consilieri psihologici (ex., psihologi specialisti in consiliere psihologica) si psihoterapeuti (ex., psihologi specialisti in psihologie clinica) (formare initiala) cat si in dezvoltarea lor profesionala (formare continua) (David, 2006).
