Psihologia grupurilor - EXERCITII
Rezolvarea exercitiilor de la finalul cursului de psihologia grupurilor:
Care sunt principalele tipuri de formatiuni sociale si prin ce se deosebesc intre ele?
Societatea globala este compusa dintr-un ansamblu de formatiuni sociale, intelese ca retele de indivizi care au in comun modele culturale sau subculturale, pe baza carora se dezvolta procese de relativa uniformizare, distribuire de statute, roluri si functii, precum si de orientare selectiva in raport cu probleme generale ale societatii.
Principalele tipuri de formatiuni sociale sunt: grupurile, colectivitatile si organizatiile.
Grupurile sunt formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct pe baza unor reguli acceptate si se recunosc ca membri ai unei entitati distincte, intr-un anumit moment si loc.
Colectivitatile au la baza aceeasi recunoastere a unor norme si principii comune, dar nu presupun interactiuni directe intre membri (este cazul etniilor, sau credinciosilor unui anumit rit, de exemplu):
Organizatiile sunt formatiuni deliberat constituite in vederea atingerii unui anumit scop, prin folosirea explicita a unor strategii de decizie si control.
Definiti microgrupurile.
Microgrupurile sunt sisteme dinamice care asigura un prim nivel de integrare in cadrul sistemului social general, in care institutiile si organizatiile vor constitui nivele superioare de structurare a vietii psihosociale.
Sau
Microgrupurile reprezinta sisteme interactionale dinamice, formate dintr-un numar relativ mic de membri (2-30), care poseda urmatoarele caracteristici: (a) participa nemijlocit si constant la realizarea unei sarcini comune, impusa sau adoptata prin consens; (b) interactioneaza direct pe tot parcursul realizarii sarcinii, pe baza unor valori, modele si norme comportamentale, actionale si atitudinale impuse sau/si adoptate de grup; (c) au constiinta apartenentei la grup si se recunosc reciproc ca membri ai acestuia (au interiorizata o aceeasi identitate sociala, permanenta sau temporara, formala sau informala); (d) dezvolta relatii stabile si nonintamplatoare intre membri sai, conditionate nemijlocit de tipul de activitate pe care o desfasoara in comun, respectiv de tipul de sarcina asumata.
Care sunt modelele teoretice ale dinamicii grupurilor?
Modelul cvasimecanic, organic, conflictual, de echilibru, psihanalitic, interactionist, structural functional, al cresterii cibernetice.
Prin ce se particularizeaza grupurile?
Caracteristici prin care grupurile pot fi particularizate:
Tipul grupului: rezulta in urma aplicarii unui set de criterii de clasificare tinand de modul de formare, numarul de membri, relatiile dintre acestia, natura activitatii desfasurate s.a.
Marimea: este data de numarul de membri care compun grupul, acest parametru influentand sensibil alti indicatori tinand de performanta, creativitate, intimitatea relatiilor interpersonale etc.
Compozitia: reflecta caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului, sub aspectul varstei, sexului, etniei, nivelului de instructie, starii civile, statutului profesional s.a.
Structura: consta din modul de configurare a relatiilor interpersonale dintre membrii (relatii socioafective, de comunicare, influenta, coordonare, control etc.), respectiv din distributia rolurilor si functiilor in cadrul grupului.
Sarcina grupului: consta din obiectivul care trebuie realizat in urma activitatii comune a membrilor, obiectiv care are atat o componenta obiectiva, cat si una subiectiva (48, 68); acest parametru are o deosebita functie structuranta asupra intregii vieti de grup.
Coeziunea: este data de ansamblul fortelor care mentin unitatea grupului si circumscrierea limitelor sale, fiind o rezultanta a relatiilor intra si extragrupale, caracteristicile psihosociale ale membrilor, natura sarcinii, contextul in care se desfasoara activitatea de grup s.a.
Nivelul de integrare: este expresia gradului de maturizare a relatiilor psihosociale din cadrul grupului, a gradului de elaborare a normelor si valorilor comune care structureaza viata de grup, a masurii identificarii membrilor cu grupul din care fac poate si a participarii la diferite aspecte ale vietii colective; indirect, nivelul de integrare exprima si gradul de elaborare a constiintei colective, element de fond al coeziunii grupale.
Vechimea grupului: este data de timpul scurs din momentul constituirii sale; prin corelare cu nivelul de integrare si performanta rezulta un parametru derivat, care exprima viteza de maturizare si structurare a grupului.
Eficienta: exprima sintetic parametru calitativi si cantitativi de realizare a sarcinii, dar si pe cei care se refera la mentinerea grupului si satisfacerea trebuintelor membrilor sai.
Explicati dinamica si functiile psihosociale ale microgrupurilor.
Dinamica semnifica ansamblul forjelor care actioneaza in cadrul grupurilor ca rezultat al interactiunii si desfasurarii in timp a diferitelor tipuri de procese psihosociale: socioafective, motivationale, cognitiv-evaluative, de comunicatie, influenta si realizare a sarcinii.
Acceptiune particulara, K. Lewin: ansamblul metodelor psihosociale prin intermediul carora grupul poate fi folosit ca instrument de interventie formativa asupra persoanelor si organizatiilor sociale.
In cadrul sistemului social global, grupurile indeplinesc multiple si complexe functii, derivate din tripla lor calitate de mediu natural si imediat al existentei individuale, veriga de legatura dintre individual si social, element bazal al diferitelor tipuri de structuri si formatiuni sociale.
(a) Realizarea sarcinii in conditii de eficienta care sa corespunda unor criterii de optimalitate grupala si sociala, sarcina avand si rolul de principal factor constitutiv pentru grup.
(b) Satisfacerea trebuintelor psihologice ale membrilor grupului, precum si rezolvarea unor probleme psihologice cu care acestia se confrunta in plan intra- sau extra-grupal;
(c) Asigurarea si mentinerea coeziunii, coerentei si limitelor grupului ca sistem, pe fondul realizarii sarcinii sale constitutive, acestea fiind totodata si conditiile esentiale ale existentei sale;
(d) Reglementarea raporturilor dintre grup si alte grupuri, organizatii si institutii sociale, precum si dintre acestea si persoanele aflate sub incidenta lor formala sau informala.
Clasificarea microgrupurilor:
. In functie de caracterul relatiilor dintre membri, se disting grupurile primare (sau de contact "fata in fata") si grupurile secundare (in care predomina relatiile indirecte, prin "releu").
Colectivul de lucratori din cadrul unui atelier formeaza un grup primar, in timp ce colectivul unei intregi sectii (formata din mai multe ateliere) formeaza un grup secundar.
Din perspectiva operationala, membrii prin intermediul carora se realizeaza legatura dintre subgrupurile unui grup secundar se numesc puncte de articulatie, fiecare punct avand un anumit grad de conexitate, dat de numarul relatiilor in care sunt implicate respectivele persoane.
. Dupa modul cum se formeaza, grupurile pot fi naturale sau artificiale. Cele naturale iau nastere spontan, datorita existentei unor conditii obiective care determina dezvoltarea unor relatii stabile intre viitorii membri.
Cooley distinge patru tipuri de grupuri primare naturale cu caracter universal in istoria umanitatii familia, grupul de joc al copiilor, grupul de vecinatate (din micile comunitati rurale, de pilda) si comunitatea de batrani (formata din persoane care se cunosc de foarte multi ani si locuiesc in aceeasi zona).
Grupurile artificiale sunt cele care se formeaza in urma unui proiect stiintific, organizatoric sau de utilitate practica. In aceasta categorie intra grupurile de laborator, cele care formeaza o organizatie sau institutie (pe baza unei organigrame), grupurile de decizie, de dezbatere a unei probleme, de rezolvare a unei sarcini determinate, grupurile terapeutice s.a.
. In functie de natura activitatii desfasurate (tipul sarcinii) vom deosebi grupuri scolare, de munca, de creatie, militare, sportive, de petrecere a timpului liber, de discutie etc. Natura sarcinii determina diferente esentiale in dinamica grupului, mai ales la nivelul desfasurarii proceselor psihosociale (socioafective, comunicationale si de influenta), a configuratiei factorilor de coeziune si a celor motivationali, si a profilului leadership-ului.
. In functie de existenta cadrului institutional-normativ care le reglementeaza existenta, grupurile pot fi formale (institutionale) sau informale (spontane).
In cazul grupurilor formale, cadrul institutional este cel care le fixeaza principalele coordonate structurale si functionale, normele interne, tipul sarcinii de indeplinit s.a., existand si mecanisme de control si coordonare extragrupale, incluse in structura ierarhica a institutiei respective.
In cazul grupurilor informale, neexistand un cadru institutional anterior formarii grupului, dinamica proceselor interrelationale va fi determinata preponderent de factori socioafectivi spontani, si de cei care rezulta din chiar procesul constituirii grupului ca sistem.
De remarcat faptul ca si in cadrul grupurilor formale se dezvolta in timp structuri informale care se vor afla intr-o relatie dialectic-contradictorie cu structurile formale.
. In functie de raporturile existente intre membri si grupuri acestea pot fi de apartenenta, de referinta sau de presiune.
Grupurile de apartenenta sunt cele carora membri le apartin la un moment dat, in mod natural sau prin activitatea pe care o desfasoara in mod curent. Participarea efectiva la viata si activitatea grupului poate sa nu semnifice automat si o participare psihologica, aceasta implicand structurarea unor relatii intime de ordin informal si adoptarea unor reprezentari, valori, idei si atitudini care sunt ale intregului grup. Uneori, dupa cum remarca J. Maisonneuve, apartenenta la un grup poate fi fictiva, cand cineva isi imagineaza ca apartine unui grup, fara ca acest lucru sa corespunda realitatii obiective. Alteori apartenenta este pur formala, fara o adeziune subiectiva care sa dea consistenta psihologica participarii la activitatea grupului respectiv.
Grupul de referinta (concept introdus de Hyman) este acela de la care se imprumuta valorile, normele si atitudinile considerate de referinta, prin prestigiul de care se bucura.
Grupurile de presiune sunt cele care au capacitatea de a exercita o influenta semnificativa asupra unor persoane, grupuri sau institutii, datorita pozitiei, prestigiului sau puterii pe care o detin, in virtutea resurselor de care dispun (de natura informationala sau organizationala; economica, politica, profesionala, ideologica sau religioasa).
In ce consta structura socio-profesionala a grupului?
?
Care sunt functiile comunicarii in cadrul grupurilor sociale?
(a) Asigura organizarea grupului, coordonarea activitatilor de realizare a sarcinilor si rezolvarea problemelor curente.
(b) Mijloceste realizarea contactului psihologic dintre membrii grupului, conditie a satisfacerii trebuintelor psihologice ale acestora (de afiliere, comunicare, afectiune, manifestare a personalitatii).
(c) Conditioneaza constituirea si manifestarea coeziunii, prin uniformizarea valorilor, normelor, opiniilor, credintelor si atitudinilor care fundamenteaza viata de grup.
(d) Fundamenteaza formarea palierului simbolic al vietii de grup, prin care grupul se obiectiveaza, se justifica si se manifesta in plan intergrupal, organizational si sociocultural.
(e) Faciliteaza realizarea integrarii sociale si influentei formative a grupului asupra membrilor sai, precum si a influentei acestora asupra grupului, conditie a constituirii ansamblelor interactionale care dau unitate structurala si functionala sistemului grupal.
Ce retele de comunicare cunoasteti?
Lant, cerc, stea, ramificata, mixta si completa.
Care sunt principalele fenomene psihosociale de grup?
Coeziunea, presiunea spre conformism si deviationismul; leadership-ul; climatul psihosocial; starile conflictuale intra si intergrupale; performanta grupului.
Ce se intelege prin leadership?
Prin leadership se intelege ansamblul relatiilor intra- si intergrupale prin intermediul carora o persoana sau un grup de persoane influenteaza comportamentul de grup, dirijeaza, supravegheaza si controleaza activitatile, asigurand mentinerea grupului ca sistem organizat.
Leadership-ul vizeaza procesele si fenomenele psihosociale legate de exercitarea functiilor de conducere si control in cadrul microgrupurilor sociale, acestea implicand trei aspecte esentiale:
(a) Aspectul functional, referitor la rolul pe care il are actul conducerii in desfasurarea activitatilor, realizarea sarcinii si mentinerea grupului ca sistem, precum si la conditiile in care aceasta functie se poate realiza ca urmare a unui ansamblu structurat de influente psihosociale interne si externe.
(b) Aspectul relational, prin care se evidentiaza raporturile interindividuale dintre lider, persoana centrala si ceilalti membri ai grupului in contextul exercitarii functiilor legate de conducere si control.
(c) Aspectul aptitudinal, referitor la capacitatile si calitatile psihoindividuale ale celor implicati in exercitarea conducerii, coordonarii si controlului, atat in ceea ce priveste activitatea de realizare a sarcinii, cat si celelalte activitati psihosociale conexe (mentinerea echilibrului intern, rezolvarea conflictelor, asigurarea coeziunii grupului, dezvoltarea relatiilor cu alte grupuri, rezolvarea problemelor membrilor etc.).
Problematica liderului se poate aborda dintr-o tripla perspectiva:
a) statutul formal si informal pe care il detine in structura de putere a grupului si organizatiei (institutiei) din care face partea
b) liderul ca persoana, avand o anumita personalitate si un set determinat de aptitudini psihosociale, intelectuale si profesionale;
c) stilul de conducere, inteles ca o structura relationala specifica, prin intermediul careia se coordoneaza si se controleaza activitatea grupului, in conditiile unui anumit lider, a unui anumit grup, cu o anumita sarcina si intr-o situatie sociala determinata.
Particularitatile relatiei de conducere nu deriva univoc din specificul interactiunilor intragrupale; multe dintre atributele si trasaturile leadership-ului rezulta din natura influentelor socioculturale externe, in special a celor tinand de o anumita "cultura organizationala", precum si din particularitatile organizatiei sau institutiei din care face parte grupul respectiv.
Tipul organizatiei, structurile ierarhice ale acesteia, modul de exercitare a autoritatii de catre nivelurile ierarhice superioare, natura mecanismelor de "delegare a puterii" s.a. vor influenta intr-o masura considerabila comportamentul real al liderului aflat in situatia de conducere. Ca urmare, stilul de conducere adoptat de lider va reflecta intr-un mod sintetic atat determinarile de ordin exterior, cat si particularitatile personalitatii liderului si cele ale structurii grupului ca atare.
Stilul de conducere reprezinta sintetic modul relativ stabil si specific al unui lider de a-si exercita atributiile de organizare, coordonare si control a activitatilor interne, cele de reprezentare a grupului in exterior, precum si modalitatile caracteristice de raportare la diferitele aspecte ale vietii de grup. Stilul de conducere se structureaza in zona de interferenta a mai multor categorii de factori: socioculturali, organizationali, psihosociali de grup, psihoindividuali si circumstantial-situationali.
Care sunt stilurile de conducere?
Stilul autoritar, stilul democrat, stilul de conducere permisiv (laissez faire).
