POLARIZAREA DE GRUP
Conceptia simtului comun asupra influentei de grup are la baza ideea ca interactiunea de grup da nastere compromisului. Dupa o discutie intensa, la care au participat mai multi indivizi cu opinii diferite, este probabil ca fiecare sa fi cedat mai mult sau mai putin si ca fiecare sa se afle mult mai aproape de medie decit inaintea discutiei. In fond, conceptia aceasta din cunoasterea comuna este similara concluziilor lui Sherif din 1935. Aplicata in domeniul deciziilor care comporta un anumit grad de risc, ea conduce la presupunerea ca grupurile sunt retinute si pru dente (regresia catre medie ii astimpara pe cei prea curajosi), iar indivizii sunt relativ dispusi sa riste.
Trebuie spus insa ca problema aceasta, a luarii deciziei in grup cu privire la chestiuni riscante, este una din cele care a dat prilejul psihologiei sociale sa contrazica simtul comun. Intradevar, in ciuda intuitiilor naive ale fiecaruia din noi, psihologii sociali au demonstrat ca grupurile sunt mai putin conservatoare in deciziile pe care le iau decit indivizii.
1. Deciziile riscante ale grupului
Campul acesta de cercetare - luarea deciziei de grup - a fost inaugurat de James Stoner in 1961. La vremea aceea, Stoner isi facea teza de masterat. El a comparat luarea deciziei in situatii care implicau riscuri de catre indivizi si de catre grupuri. In vederea acestei comparatii, Stoner a folosit dileme decizionale: subiectului individual ori membrilor grupului li se prezenta un scenariu in care evolua un personaj si li se cerea sa dea un sfat personajului respectiv in privinta alegerii pe care urma sa o faca. Iata una din dilemele utilizate de psihologul social american: “Helen este o scriitoare despre care se spune ca are un talent deosebit, dar care pina acum n-a facut decit sa-si asigure un trai confortabil, scriind western-uri pentru studiouri nu tocmai prestigioase. De curind, un cunoscut critic i-a propus sa incerce sa publice un roman serios. Daca Helen ar izbuti sa se apuce de lucru (are citeva idei grozave), s-ar putea ca volumul ei sa fie unul de mare succes, care sa-i schimbe cu totul cariera. Pe de alta parte, daca romanul nu va fi apreciat
de critica, va pierde mai bine de un an si jumatate fara sa cistige nici un ban.
Imaginati-va ca sunteti pusi in situatia de a-i da un sfat Helenei. Alegeti cea mai slaba probabilitate pe care a-ti considera-o acceptabila pentru ca Helen sa incerce sa scrie romanul. Helen ar trebui sa inceapa lucrul la roman daca sansele ca acesta sa fie un succes sunt de cel putin: a. 1 din 10; b. 2 din 10; c. 3 din 10; d. 4 din 10; e. 5 din 10; f. 6 din 10; g. 7 din 10; h. 8 din 10; i. 9 din 10; j. 10 din 10. “ Dupa ce alegeau varianta cea mai convenabila din punctul lor de vedere in 12 astfel de dileme, subiectii discutau aceleasi dileme in grupuri de cinci si luau din nou o decizie, de data aceasta colectiva. Experimentele acestea simple ale lui Stoner au uimit comunitatea stiintifica de psihologie sociala. Contrar tuturor previziunilor, Stoner a constatat ca grupurile iau decizii mai riscante decit indivizii izolati. Astfel, s-a ajuns ca psihologia sociala sa-si asume cercetarea acestei teme incitante. Schimbarea riscanta (risky shift) a fost definita ca tendinta discutiilor de grup de a produce decizii de grup mai riscante decit media opiniilor membrilor din faza de pre-discutie. In deceniul al 7-lea s-au efectuat multe experimente care au confirmat concluziile lui Stoner.
Fenomenul schimbarii riscante aparea in mod constant, dar citiva ani psihologii sociali nu au putut formula explicatii plauzibile. Cele doua explicatii credibile faceau apel la ideea de difuziune a responsabilitatii (in grup, responsabilitatea pentru eventualul esec din cauza deciziei riscante se imparte) sau la ideea riscului ca valoare sociala (indivizii dispusi sa riste se bucura de mai mult prestigiu decit cei prudenti). Miza era foarte mare pentru psihologia sociala, caci grupuri de discutie in care poate aparea schimbarea spre risc sunt, de exemplu, consiliile de administratie ale firmelor industriale si ale bancilor, juriile din procesele americane, consiliile de aparare ale statelor, etc.
Treptat, cercetatorii si-au dat seama ca tendinta grupurilor de a lua decizii riscante nu apare intotdeauna. Mai mult, au fost scoase la iveala situatii in care grupurile au facut alegeri mai prudente decit indivizii. Astfel, psihologii sociali au realizat ca acest fenomen de grup nu este, asa cum s-a crezut la inceput, o schimbare consistenta catre opinii mai riscante, ci mai curind o calitate a discutiilor de grup de a intari opiniile initiale ale membrilor. In 1969, intr-un articol fundamental, Serge Moscoici si Marisa Zavalloni au propus termenul de polarizare de grup pentru tendinta discutiilor de grup de a produce decizii de grup mai extreme in raport cu media opiniilor membrilor din faza de pre-discutie, in directia favorizata de medie. Riscul in grupuri devenea astfel un caz particular al polarizarii de grup.
