METODE FOLOSITE IN VEDEREA PSIHODIAGNOZEI

METODE FOLOSITE IN VEDEREA PSIHODIAGNOZEI

La finalul cursului veti fi capabili:

-Sa explicati specificul metodei experimentale utilizata in psihodiagnoza ;

-Sa argumentati valoarea metodei chestionarelor, ca tehnica psihodiagnostica;

-Sa intuiti aplicatiile posibile ale scarilor de evaluare in domeniul psihodiagnosticului.

1. Metode experimentale folosite in vederea psihodiagnosticului

Metoda experimentala ca metoda de psihodiagnoza.

Metoda experimentala este un mod de cunoastere care tinde spre coerenta unui sistem de relatii controlate prin experiment.

Se caracterizeaza prin aceea ca:

- Experimentul este calauzit de ipoteze.

- Experimentatorul intervine efectiv si activ provocand fenomenul cercetat

-Izoleaza variabilele stimul numite independente si variabilele raspuns numite dependente.

- Variaza, modifica conditiile de manifestare a fenomenelor pentru a verifica ipoteza.

- Repeta fenomenul.

- Controleaza variabilele straine, perturbatoare.

Metoda experimentala apeleaza in general la trei scheme de experiment:

1. Prezentarea repetata a unuia si aceluiasi stimul uneia si aceleiasi persoane. Se inregistreaza progresul obtinut.

2. Prezentarea unor stimuli diferiti uneia si aceleiasi persoane pentru a surpride superioritatea unui anumit tip de stimul.

3. Aplicarea unuia si aceluiasi stimul mai multor persoane pentru a surprinde diferentele individuale.

Toate tipurile de experiment descrise de psihologia experimentala (de laborator, naturale si psihopedagogice) pot avea functii psihodiagnostice:

- opereaza cu variabile independente (stimuli) si variabile dependente (raspunsuri) efectuand un decupaj privind ambele categorii de variabile.

- permite evaluari de mare finete a unor atribute psihice cu aj. aparaturii de laborator: (aparat pentru studiul reactiilor, tahistoscop, aparat pentru studiul frecventei critice de fuziune, calitatile atentiei si vigilentei, etc.).

- Dezavantaj: nu surprind miscarea psihica ci doar rezultatul final al acesteia raspunsul R la sti mulul S (dat. paradigmei experimentale S-P- R). Caracter artificial.

- datele obtinute devin utile doar prin prelucrare (statistica si logica); datele masurabile sunt convertite in semnificatii psihologice. Interpretarea trebuie sa reconstituie miscarea psihica, adica procesualitatea psihica ce a generat raspunsurile.

Orice experiment consta in actiunea unui stimul sau factor de interventie simbolizat S, asupra unei variabile dependente care este de fapt o variabila de personalitate. Stimulul sau conditia stimulatoare nu actioneaza asupra unei singure variabile ci asupra unui ansamblu de variabile, care este de fapt personalitatea, ansamblu, in care experimentatorul efectueaza un decupaj. Personalitatea P cuprinde variabilele a,b,c,d,e,f,.z. Dintre acestea experimentatorul se intereseaza de variabila (insusirea, procesul psihic, functia, capacitatea) simbolizata cu (c). Actiunea variabilei independente S determina un raspuns R. in anumite conditii determinate C (A,B,C,DZ). Relatia stimul-raspuns poate fi formalizata astfel: R=f(P(c), C) unde P si C au ca domenii de definitie a,b,cz si respectiv A,B,C,Z. (U. Schiopu, 1976)

Datele recoltate in cursul experimentului trebuie prelucrate si interpretate. Prelucrarea consta din: a) despuiere, analiza statistica si evidentiere a aspectelor importante; b) analiza logica a datelor pentru a fi convertite in semnificatii psihologice, deoarece telul final al oricarui act psihodiagnostic este acela de a patrunde in dinamica fenomenului psihic investigat.

2. Chestionarele ca instrumente de psihodiagnoza

Chestionarele sunt preponderent utilizate in psihodiagnosticul personalitatii. De aceea termenului i s-a circumscris acest inteles desi sfera de aplicabilitate a chestionarului este mult mai larga. Acest fapt justifica in acest stadiu al cursului de psihodiagnoza o tratare generica, urmand sa facem detalierile necesare cand vom aborda problema psihodiagnosticului personalitatii.

Inceputurile utilizarii chestionarului au avut loc in domeniul cercetarii. Dezvoltata mai intai in Franta metoda chestionarelor s-a extins apoi rapid in America.

Thomas Kelley nota inca in 1928 ca instrumentul cel mai sarac care a fost introdus in stiinta a fost chestionarul si ca in ciuda dezavantajelor sale aceasta metoda va ramane un auxiliar indispensabil.

Ce putem investiga cu chestionarul:

- personalitatea (va face obiectul unei tratari separate)

- opinii, atitudini, cunostinte, nivelul intelectual, competenta intr-un anumit domeniu etc.

Chestionarele sunt formate din intrebari sau itemi. Functie de aria evenimentelor si situatiilor tintite de intrebari nivelul de stabilitate in timp al raspunsurilor este variabil. Este de presupus ca acelasi raspuns va fi dat de un respondent la o intrebare care sondeaza aspecte durabile ale subiectului: '' Te simti bine in compania altora ?''. Un raspuns diferit poate fi dat dupa un timp la intrebarea: '' Sfaturile cui ti se par cele mai demne de luat in seama?''.

Clasificam chestionarele dupa:

I. Tipul de raspuns

Sunt trei tipuri de chestionare:

1) Chestionare cu raspuns inchis. a) raspuns dihotomic ( Da, NU sau corect-incorect, sau adevarat-fals); b) raspuns la alegere dintr-un numar finit (da, asa si asa, nu). Sunt foarte usor de prelucrat prin grile sau cu aj. computerului.

2) Chestionare cu raspuns deschis sau liber. Pot solicita aprecieri, motivatii, opinii sau pot sa solicite completari de propozitii. In acest din urma caz chestionarul imbraca o forma proiectiva.

Sunt dificil de prelucrat dar ofera un material mai bogat care permite accesul la aspecte mai subtile ale conduitei.

3) chestionare cu scari de evaluare gradate.

In realizarea chestionarelor cu raspuns la alegere sau a celor cu intrebari deschise este necesara o schema prealabila a raspunsurilor posibile. Aceasta schema are forma unei scari de evaluare a raspunsurilor posibile. Chestionarele cu raspuns la alegere folosesc astfel de scari de evaluare a raspunsului posibil la o intrebare ca aceasta: Iti place sa stai singur ? Raspunsuri: foarte mult, mult, mediu, putin, foarte putin. Astfel se apreciaza cantitatea sau intensitatea criteriului considerat. Cand vrem sa apreciem frecventa criteriului folosim scara: intotdeauna-niciodata cu cateva gradatii intermediare: deseori cateodata, arareori.

Chestionarele permit evaluarea atitudinilor fata de evenimentele evocate de chestionar ca indicatori ai opiniilor, preferintelor, valorilor preferate de subiect. (Aceste informatii au relevanta pentr planurile mai greu accesibile ale personalitatii; oamenii sunt in buna parte asemanatori cu ceea ce prefera, iubesc, admira)

II. D.p.d.v. al criteriului (aspectul psiho-comportamental investigat):

chestionare de cunostinte, de nivel intelectual, de creativitate, de personalitate, pt. investigarea sociabilitatii etc.

III. D.p.d.v. al numarului criteriilor evaluate:

-chestionare cu singura scara (unifazice);

- chestionare multifazice.

IV. D.p.d.v. al caracterului unitar-neunitar al sistemului tehnic:

- chestionare avand toate intrebarile de tip inchis sau deschis

- chestionare mixte.

Insusirile chestionarelor

Chestionarele pot fi caracterizate prin structura, extensivitate, adancime, finete, unitate de directie si functionalitatea (U. Schiopu, 1976).

1) Structura=calitatile tehnice + evidenta criteriilor + relatiile dintre ele.

2) Extenesivitatea=nr. de criterii (obiective urmarite).

3) Adancimea si finetea=relatia dintre intrebarile de baza si cele de control.

4) Unitate de directie=masura in care intrebarile contin direct sau latent sondarea convergenta a acelorasi criterii (insusiri sau atribute psihice). De ex. in chestionarul de anx. Cattell toate cele 40 de intrebari sondeaza anxieatea constienta si inconstienta, pe cand cele 187 de intrbari din 16Pf sondeaza 16 factori de personalitate, independenti, neconvergenti.

5) Functionalitatea=faptul de a contine scari de control.

- Chestionarele trebuie sa aiba ca preambul un instructaj care precizeaza cerintele si angajeaza repsonsabilitatea atitudinii respondente.

Conditiile utilizarii optimale a chestionarelor

1. pretestarea

2. sa fie scurt si sa nu colecteze informatii ce se pot obtine pe alte cai (documente).

3. intrebari clare

4. garantii de discretie

5. sa fie adecvat nivelului de cultura al subiectului.

6. sa evite intrebarile depreciative.

7. Evitarea situatiilor sau a termenilor ambigui (ex.: ziua, luna, anul nasterii in loc de data nasterii)

8. Evitarea dublei negatii sau a disjunctiei.

3) Tehnica scarilor de evaluare.

Sunt implicate fie in stare latenta fie in forma expresa in chestionare, observatie, anamneza si convorbire.

Sunt utilizate pe larg in psihologia manageriala pentru aprecierea salaraiatiilor in scopul slalarizarii motivante si in vederea promovarii (H. Pitariu, 1994). Pot fi utilizate in scoala.

Au la baza o buna cunoastere prealabila de catre evaluator a persoanei evaluate. Sursa cea mai importanta a acestei cunoasteri este observatia.

Clasificare: scari de apreciere, scari comparative, scari descriptive, scari concrete.

Scarile (scalele) de apreciere (scari de evaluare calitativa). Au drept caracteristica comuna, indiferent de forma concreta pe care o imbraca, existenta unui continuum gradat al trasaturii investigate, de la aspectul cel mai defavorabil la aspectul cel mai favorabil. Anumite insusiri cum sunt, constiinciozitatea, sarguinta, competenta profesionala etc., sunt apreciate pe o scara cu n. puncte (scara de evaluare simpla). Pe scara, in loc de puncte, pot sa fie desmnate calificative : f.bun, bun, mijlociu, slab, f.slab. Evaluatorul are sarcina de a marca locul ocupat de cel apreciat. Se poate obtine o scara si mai discriminativa daca fiecare calificativ sau diviziune din scara simpla este divizata intr-un numar de intervale. Doi subiecti apreciati la nivel mediu se vor diferentia functie de locul ocupat pe cele cinci diviziuni ale calificativului mijlociu. Aceasta este o scara de evaluare compleaxa.

Scari descriptive cuprind insusiri psihice evaluate pe aceeasi scara:

Cu aceste tipuri de scari pot fi realizate profile psihologice

-Pot fi realizate profiluri cu trasaturi bipolare evaluate pe aceasi scara:

ciclotimic - schizotimic.

intelege usor- intelege greu

timid - indraznet

Scara concreta. Mai evoluate si mai eficiente sunt scalele care utilizeaza ancore, adica definitii succinte ale fiecarui nivel sau reper de pe scala. Se folosesc ancore care descriu diverse niveluri de dezvoltare sau de manifestare a unei insusiri care au fost cuantificate, li s-a atasat un numar.

Scara comparativa Pe aceeasi scara sunt evaluati mai multi sub. d.p.d.v. al aceleiasi insusiri:

Scara comparativa se poate transforma in scara descriptiva si invers. Scara comparativa permite stabilirea de ierarhii intre elevi.

Scara Likert. Importanta, intensitatea, marimea unor fenomene sunt evaluate de subiect caruia i se cere sa puna in dreptul uneia dintre cele cinci clase de evaluare ''+'' sau '' -'' dupa cum considera ca evaluarea sa este pozitiva sau negativa.

- Avantajele scarilor de evaluare rezida in caracterul expeditiv al aprecierilor

In psihologia industriala sunt utilizate si alte metode de evaluare a personalului. Acestea sunt:

Sistemele de comparare a persoanelor au drept insusire comuna compararea si ierarhizarea indivizilor unui grup, de la cel mai bun la cel mai putin bun. O varianta mai eficienta este de a utiliza mai multi evaluatori si de a calcula rangul mediu acordat fiecarui subiect. In felul acesta ierarhia va preciza pe langa ordine, distanta dintre indivizii situati pe niveluri succesive. Compararile subiectilor apeleaza la divese procedee: pe perechi, pe principiul distribuirii fortate (se solicita evaluatorilor sa respecte anumite procentaje rezultate din normalizarea curbei de distributie intr-un numar conventional de arii), si pe principiul compararii intergrupe. Aceasta metoda de comparare descrisa de RM.Guion reprezinta un progres considerabil in domeniul sistemelor de comparare a persoanelor dintr-o organizatie, unde de regula, apar deosebiri intre grupurile evaluate datorita diferentelor dintre evaluatori. Cu alte cuvinte, un punctaj de 100 echivaleaza, intr-un colectiv, cu calificativul ’’mediu’’, iar in altul poate sa semnifice un rezultat slab.

Metoda se bazeaza pe alegerea unui numar de asa-zisi ’’oameni cheie’’ cunoscuti si evaluati in final de catre toti evaluatorii. Prin procedeele statistice ale variabilelor normate si ale ecuatiei de regresie, se realizeaza un sistem de conversie a notelor date de evaluatori fiecarui subiect in valori standard, deci comparabile indiferent de grupul de apartenenta.

Liste si scale comportamentale

Aceasta metoda are mai multe variante: a) liste de comportamente profesionale ponderate, b) evaluarea prin alegere fortata, scale de evaluare a expectantelor, c) scale de evaluare standard mixte, si d) tehnica incidentelor critice.

Listele de comportamnete ponderate se compun din itemi care desemneaza comportamente reprezentative din activitatea persoanei evaluate, fiind scalati pe mai multe trepte, de obicei 7 sau 9, Evaluatorul trebuie sa estimeze unde se situeaza persoana evaluata, deci pe care treapta, din punctul de vedere al fiecarui comportament de munca, scolar etc. Prin procedeele tendintelor centrale (media, mediana si abaterea standard) sunt ponderate evaluarile mai multor experti, obtinandu-se, pentru fiecare item al protocolului individual, un scor ponderat.

Evaluarea prin alegere fortata se relizeaza prin intermediul unor liste de itemi de o constructie speciala si foarte laborioasa, aspect care determina o frecventa mai scazuta a acesteia in activitatile de selectie si evaluare dar, odata construit instrumnetul, se poate accede la o mai mare validitate si stabilitate a masuratorilor.

Itemii sunt construiti plecand de la descriptia unor persoane cunoscute care, din punct de vedere al performantelor profesionale, intrunesc aprecieri opuse. Prin aceste descrieri sunt generati indici de dicriminare care deosebesc persoanele eficiente de cele neeficiente, si indici de egalizare ai unor insusiri egal de atractive. Evaluatorul instruit in prealabil, dar fara a cunoaste relatia de egalitate intre termenii favorabili sau nefavorabili, structurati in itemi-tetrade sau pentade, este fortat sa aleaga intre alternative egal de favorabile sau defavorabile. Sunt, de asemenea, luate in considerare si alte tipuri de indici: de popularitate, privind frecventa de utilizare a unor termeni in caracterizarea indivizilor, indici de importanta ai calitatilor utilizate in apreciere, etc. Aceasta tehnica asigura, prin sofisticatul sistem de realizare a itemilor, o obiectivitate sporita in evaluare.

Scalele de evaluare a expectantelor reprezinta un pas inainte in efortul cercetatorilor de a realiza tehnici de evaluare cat mai precise, usor de completat, si atractive pentru evaluatori. Inaugurata de cercetarile lui Smith si Kendal in evaluarea asistentelor medicale , metoda a fost ulterior utilizata in aprecierea cadrelor de conducere de catre J.P. Campbell. De asemenea, Campbell, Dunnette, Arvey si Hellervik realizeaza o fisa de apreciere de acest gen, pentru evaluarea sefilor de departamente de vanzari dintr-un magazin.

Metoda consta in a desprinde, cu ajutorul unor grupuri de experti, dimensiunile activitatii si in a defini anumite ancore (note distinctive) ale diferitelor nivele ale performantei. Rezulta o fisa de apreciere in care fiecarei dimensiuni ii corespunde o scala ale carei gradatii sunt exemplificate cu ancore comprtamentale.

Alte metode si tehnici de evaluare a performantelor

Metoda aprecierii obiective a personalitatii

Gh. Zapan (1984) a experimentat pe populatii de elevi o tehnica bazata pe antrenarea capacitatii de apreciere a diferitelor aspecte ale performantei scolare. Metoda consta in a solicita fiecarui component al lotului sa indice cu anticipatie pe primii 30% si pe ultimii 30% dintre colegi, in indeplinirea unei anumite sarcini scolare. Metoda poate fi aplicata si in domeniul interaprecierii diverselor aspecte ale performantei in munca. Autorul a sesizat exersabilitatea capacitatii de apreciere prin confruntarea repetata a evaluarilor individuale cu performantele reale obtinute de lotul de experiment. Dupa trei luni de exercitiu, erorile de apreciere pot scadea cu doua treimi din erorile initiale. Dar nu numai elevii ci si profesorii, sau in cazul salariatilor sefii acestora, pot ajunge sa-si perfectioneze capacitatea de apreciere a altora si a lor insisi. O cercectare intreprinsa de E. Levine , A Flory si R. Ash (1977) obtine corelatii semnificative intre autoevaluarile unor deprinderi si scorurile obtinute de subiecti la testele obiective , confirmand consistenta aprecierilor si autoaprecierilor daca acestea sunt realizate in conditii experimentale riguroase.

Evaluarile individuale obtinute prin tehnica aprecierii obiective sunt trecute intr-o matrice cu numarul intrarilor egal cu componenta lotului.Un sistem simplu bazat pe insumare algebrica permite obtinerea punctajului pentru fiecare individ.

Surse de eroare in evaluare

Blum si Naylor(1968) dau urmatoarea clasificare a erorilor sistematice (constant errors), prin eroare sistematica intelegand acele erori datorate evaluatorului care apar constant, deci nu aleator: erori ale indulgentei, efectul halo, erori de logica in evaluare, erori de contrast si similaritate, erori ale tendintei centrale si erori ale proximitatii.

Erorile indulgentei se datoreaza unor cadre individuale de referinta pe care evaluatorii le utilizeaza in formularea aprecierilor, astfel incat unii sunt mai indulgenti, altii mai exigenti. O indulgenta excesiva se soldeaza, intr-un esantion neselectionat de aprecieri, cu distributia acestora intr-o curba cu media mult deplasata spre dreapta (comparativ cu modelul curbei normale). O deplasare in sens opus a curbei, se obtine in cazul aprecierilor unui evaluator prea exigent.

Evitarea acestor erori se realizeaza prin urmatoarele procedee: utilizarea scalelor cu ancore bine formulate, utilizarea scarilor cu distributie fortata, utilizarea scalelor bazate pe comparatia perechilor.

Efectul halo este definit de Blum si Naylor(1968) drept tendinta de ne lasa influentati, cand apreciem o trasatura, de evaluarea altor trasaturi ale aceluiasi individ. Pitariu(1994) defineste efectul halo ca fiind acea aureola creata in jurul personalitatii unui individ sau ca extensie a unei insusiri asupra altor insusiri.

Efectul acestor erori consta in exagerarea intercorelatiilor subcriteriale si, drept urmare, in ponderea scazuta a acestora in varianta generala a sistemului de apreciere.

Corectia acestor erori se realizeaza cerand evaluatorilor sa aprecieze intreg lotul pentru o singura trasatura si numai dupa aceea sa treaca la un alt item al scalei, pe care il va rezolva in acelasi mod. O alta tehnica recomnda inversarea catorva scale in economia sistemului de evaluare, astfel incat polul negativ sa ia locul polului pozitiv. O varianta a acestui tip de eori o constitiue erorile de logica in evaluare. Bazati pe o falsa logica, evaluatorii, plecand de la nivelul unei anumite trasaturi, atribuie acelasi nivel si altor caracteristici.

Erorile de contrast si similaritate sunt consecinta perceptiei de sine a evaluatorului ca un etalon (Pitariu,1994) in raport cu care emite toate aprecierile. Daca este un om foarte onest va avea tendinta de a-i nota pe ceilalti mai sever si de a spori exagerat numarul oamenilor fara onestitate intr-un lot de evaluati.

Erorile tendintei centrale sunt expresia lipsei de curaj in emiterea de aprecieri. Nevoind sa-si asume responsabilitatea unor aprecieri transante unii evaluatori evita sa foloseasca extremele scalei de evaluare, atribuind exagerat note medii.Consecinta acestei erori o constituie ingramadirea valorilor in partea centrala a distributiei gaussiene si reducerea masiva a dispersiei.

Erorile de proximitate se datoreaza constructiei sistemului de apreciere, respectiv neluarii in consideratie a efectelor pe care vecinatatea unor itemi l-ar putea avea asupra evaluatorului. Aceste erori sunt prevenite prin introducerea, una dupa alta, a unor scale diferite ca tip si continut si cu notare inversa.

Masura corectiva cea mai eficienta, indiferent de tipul de eroare, ramane formarea eficienta a evaluatorilor.

Modelul Landy - Farr de evaluare a performantei

Landy, F. J. si Farr , J . L . elaboreaza un model conceptual al evaluarii care sintetizeaza achizitiile cele mai reprezentative ale domeniului (Pitariu,1994) . Considerand activitatea de evaluare ca un tip de activitate cognitiva care implica participarea gandirii, memoriei, reprezentarilor, etc, autorii analizeaza sursele de influenta datorate evaluatorului (factori demografici, psihologici, profesionali si de status) si interactiunilor evaluator - evaluat, precum si mecanismele cognitive, de achizitionare si de procesare a informatiei observatia, clasificarea, stocarea si reactualizarea. Autorii acorda o importanta speciala procesului sintetic de apreciere finala. H. Pitariu(1994) familiarizand cititorii romani cu modelul in cauza, subliniaza fundamentele teoretice ale modelului lui Landy si Farr. Acestea sunt: teoria deciziei, euristica si teoria atribuirii, care pun intr-o lumina noua procesele cognitive care opereaza in campul evaluarii performantelor.

Modelul prezinta avantajul ca evidentiaza influentele pe care, deopotriva procesele si caracteristicile evaluatorului, evaluatului, si obiectivele urmarite de evaluator, le exercita asupra calitatii evaluarii, sugerand si caile de ameliorare ale acesteia.

Lecturi suplimentare:

Mare, E., O varianta a metodei biografice in studiul personalitatii, Rev. de psih. 1987, 33, nr.3, p. 198 - 213

Pitariu, H., Managemenul resurselor umane, Ed. All, 1994 (cap. referitor la evaluarea personalului).

Sintion, F., Aplicatii practice de psihologie militara, Ed. militara.

Zapan, Gh., Cunoastrea si aprecierea obiectiva a personalitatii, Ed.St., 1984, cap7, p293-330.

Zlate, M., Psihologia sociala a grupurilor scolare, Bucuresti 1972.

Teme pentru seminar

1. Argumentati functiile psihodiagnostice ale metodei experimentale si ale chestionarelor.

2. Realizati o scara de apreciere concreta (cu ancore comportamentale) a unui criteriu ( caracteristica, insusire, atribut) psihocomportamental.

3. Imaginati o fisa de observatie in care criteriul (criteriile) sau subcriteriile sunt evaluate, d.p.d.v. al intensitatii, frecventei, duratei, importantei, etc. cu ajutorul scarilor de evaluare complexe, prevazute cu ancore.