IGNORANTA PLURALISTA - NORME LIPSITE DE SPRIJIN LA NIVEL PRIVAT - IGNORANTA PLURALISTA SI COMPARAREA SOCIALA
1. Norme lipsite de sprijin la nivel privat
Multi dintre noi au participat sau macar au fost martori la urmatoarea dinamica
psihosociala defasurata in clasa. Totul incepe cu o pauza a profesorului in timpul unei
expuneri foarte complexe: profesorul se opreste si cere studentilor care-l asculta sa-i puna intrebari daca au nelamuriri. In acest moment, fiecare student incearca sa ghiceasca reactiile celorlalti. In ciuda dificultatii problemelor expuse si a confuziei cvasi-generale, nimeni nu adreseaza intrebari profesorului. Acest aspect al dinamicii psihosociale pe care o avem in vedere nu este surprinzator: nu-i putem acuza pe studenti ca nu se fac de ris in fata profesorului si a colegilor lor. Ceea ce poate frapa in aceasta dinamica este faptul ca fiecare student interpreteaza gresit tacerea si retinerea colegilor, ajungind la concluzia ca ceilalti au inteles perfect explicatiile complexe ale profesorului si ca el singur nu s-a concentrat sufficient sau nu este capabil sa priceapa un curs atit de dificil. Studentii din acest scenariu atit de frecvent in activitatea universitara cotidiana traiesc ignoranta pluralista, o stare caracterizata de convingerea individului ca gindurile, sentimentele si comportamentele sale in cadru privat sunt diferite de ale celorlalti, in conditiile in care comportamentul public este identic. Floyd Allport este cel care a introdus termenul de ignoranta pluralista in psihologia sociala in deceniul al III-lea, pentru a descrie situatia in care toti membrii unui grup resping la nivel latent normele de grup, avind convingerea ca toti ceilalti le accepta. Allport a propus acest concept pentru a da seama de faptul ca in multe cazuri exista conformism manifest la normele de grup in absenta aderarii in plan intim la aceste norme. Perpetuarea sta rii de fapt poate sa aiba loc chiar daca nimeni nu crede in ea, in conditiile in care fiecare crede ca ceilalti cred (Kretch, Crutchfield si Ballachey, 1962). Dupa Allport, cercetatorii au legat ignoranta pluralista de perpetuarea in cadru public a normelor lipsite de sprijin la nivel privat. Totusi, aceasta este numai o fateta a ignorantei pluraliste. In situatia de ignoranta pluralista din clasa pe care am amintit-o, nu e vorba de dainuirea unei norme de grup care ar rezulta din perceptiile asupra deviantei personale, ci de o scadere a stimei de sine a fiecarui student. O alta ilustrare foarte cunoscuta a ignorantei pluraliste o constituie interventia trecatorului in situatiile de urgenta, care a fost examinata de Latané si Darley (1970). Potrivit celor doi cercetatori, in astfel de contexte subiectul este nesigur cu privire la gradul de gravitate al situatiei; privindu-i insa pe ceilalti care evita sa intervina, el poate sa traga concluzia ca situatia nu reprezinta o urgenta. Astfel, fiecare din cei prezenti interpreteaza situatia dupa comportamentul manifest al celorlalti, socotind ca el reflecta atitudinea lor intima.
Fenomenul de ignoranta pluralista prezinta un mare interes pentru psihologii sociali, din cauza rezistentei sale in fata explicatiilor facile. El se afla in flagranta contradictie, cel putin la prima vedere, cu tendinta oamenilor de a supraestima similaritatea lor cu altii – efectul de fals consens (Ross, Green si House, 1977). Din acest punct de vedere, intrebarea la care cercetarile asupra ignorantei pluraliste ar trebui sa gaseasca raspuns este urmatoarea: care sunt caracteristicile situatiilor in care apare ignoranta pluralista si nu falsul consens? Exista relativ numeroase studii care au raportat absenta efectului de fals consens; cel mai cunoscut fenomen de subestimare a similaritatii dintre eu si ceilalti este efectul de falsa unicitate, care are la baza factori motivationali. Snyder si Fromkin (1980), de pilda, au studiat pe larg aceasta nevoie a individului de a fi unic. Ei au aratat ca pentru a-si satisface motivatia de a se simti unici, oamenii subestimeaza in mod sistematic similaritatea lor cu ceilalti. Totusi, desi aceasta nevoie de unicitate poate sa deformeze perceptiile individului asupra similaritatii dintre el insusi si ceilalti, gasim foarte putine elemente in efectul de falsa unicitate care sa ne sprijine in intelegerea ignorantei pluraliste. Subiectii care traiesc ignoranta pluralista in situatiile pe care le-am descris nu se simt numai diferiti de ceilalti, ci se percep pe ei insisi ca devianti. Si este greu de acceptat ca genereaza aceasta iluzie de devianta pentru a-si cistiga comfortul psihic. Exista contexte in care devianta implica superioritate, iar efectul de falsa unicitate este usor de inteles. Goethals (1986), de exemplu, a cerut subiectilor sai sa spuna daca s-ar oferi voluntari pentru a dona singe si apoi sa aprecieze pocentajul studentilor care ar face acelasi lucru. Cei ce s-au oferit voluntari reprezentau majoritatea (60%), dar ei insisi se credeau in minoritate (apreciind ca numai 40% din colegii lor ar accepta sa doneze singe). Goethals a presupus ca aceasta perceptie a studentilor-voluntari a fost motivata de dorinta lor de a-si intari stima de sine. Cu cit sunt mai putini cei ce se angajeaza intr-un act dezirabil social, cu atit mai laudabil devine un astfel de comportament. Plauzibilitatea explicatiei autorului este intarita de estimarile subiectilor care au refuzat sa se ofere voluntari (ceea ce reprezinta un act indezirabil din punct de vedere social). Acestia au supraestimat procentajul celor care ar actiona ca ei cu 25%: un act nevalorizat social dar foarte raspindit nu marcheaza identitatea autorului si nu-i diminueaza stima de sine.
Pentru moment, concluzia noastra este ca ignoranta pluralista nu are multe elemente
comune cu efectul de falsa unicitate, desi ambele reprezinta stari in care perceptia
disimilaritatii dintre eu si ceilalti este salienta.
2. Ignoranta pluralista si compararea sociala
In toate situatiile de ignoranta pluralista apare procesul de comparare sociala. De
exemplu, in contextul de ignoranta pluralista de la cursurile universitare, subiectul resimte situatia ca ambigua si traieste o stare de anxietate: ii lipseste claritatea cognitiva (expresia apartine lui Schachter, 1959) necesara pentru a face evaluari stabile asupra lui insusi si asupra situatiei. Intrucit nu gaseste criteriile obiective pentru a ajunge la aceste evaluari, el trebuie sa se sprijine pe informatia despre realitatea sociala oferita de reactiile celorlalti. Dar in contextele de ignoranta pluralista, informatia sociala obtinuta pe aceasta cale este deformata. De pilda, in interventia intr-o situatie de urgenta, subiectul isi compara reactia cu reactiile celorlalti si capata incredere in evaluarea lui revizuita asupra situatiei, dar evaluarea este cu totul distorsionata (nu exista urgenta) si-i va afecta in mod hotaritor comportamentul, facindul sa-si amine interventia. Ca atare, putem aprecia ca in astfel de contexte procesul de comparare sociala nu serveste indivizilor la adecvarea comportamentului lor la situatie. Intr-o analiza celebra a fenomenului de ignoranta pluralista, Merton (1957) facea urmatoarea apreciere: “Aceste lucruri se intimpla intr-un grup care este atit de organizat, incit observatiile pe care le fac membrii unii asupra altora sunt putin numeroase si superficiale”. Din punctul de vedere al cercetarilor actuale, remarca ui Merton este total eronata. Activitatea de observare reciproca in contextele de ignoranta pluralista este, dimpotriva, foarte intensa. De fapt, ignoranta pluralista apare tocmai din cauza observabilitati reciproce. De exemplu, in interventia in situatiile de urgenta, un singur trecator va crede ca perceptiile si ingrijorarea sa vor fi impartasite de altii. Daca indivizii n-ar avea posibilitatea sa se compare cu altii in astfel de situatii, ei a ajunge, foarte probabil, la o interpretare corecta a situatiei, chiar daca ar avea mai putina incredere in aceasta interpretare. Pe scurt, sursa ignorantei pluraliste nu sta in natura stimulului (victima accidentului de circulatie in interventia in situatiile de urgenta), ci in procesul de comparare ce se declanseaza in prezenta stimulului.
3. Fatada si atitudinile private
Daca examinam din nou situatia de interventie in accidentul de circulatie, constatam ca ea nu produce numai incertitudine si anxietate, dar, in plus, determina participantii sa simuleze si sa actioneze in discordanta cu atitudinile lor intime. Trecatorul isi mascheaza confuzia si incertitudinea atunci cind priveste la reactiile celorlalti. El isi construieste o “fatada”, caci se teme ca exteriorizarea starii reale pe care o traieste l-ar face ridicol in ochii celorlalti. Aceste masti pe care indivizii le prezinta unii altora sunt atit de convingatoare, incit fiecare crede in autenticitatea fatadei celorlalti. Aparenta devine realitate. Desi subiectul recunoaste ca nepasarea sa in aceasta situatie este rezultatul managementului impresiei, el are convingerea ca nepasarea celorlalti este reala. In procesul de comparare sociala, indivizii care cauta informatie despre realitaea sociala, ofera ei insisi astfel de informatii. Atunci cind cautarea informatiei sociale este insotita de disimulare, pot aparea distorsiuni colective – cum este ignoranta pluralista.
4. Cind nesinceritatea pare convingere
O alta clasa de situatii in care poate sa apara ignoranta pluralista este aceea in care indivizii adopta o pozitie publica asupra unei chestiuni sociale, pozitie ce nu corespunde celei private.
1. Una din aceste situatii este descrisa de Schanck (1932) in studiul sau asupra
atitudinilor sociale din oraselul Elm Hollow. Biserica baptista era foarte puternica in aceasta comunitate, iar membrul cel mai activ al congregatiei era Domnisoara Salt, fiica fostului pastor. D-ra Salt se bucura de multa influenta in orasel si putini indrazneau sa-i iasa din cuvint. Majoritatea membrilor isi declarau in public acordul, chiar daca opiniilor lor private (si comportamentele din cadru privat) erau extrem de diferite. Exprimarea aprobarii politicoase fata de opiniile unei persoane venerate in grup nu este, in sine, un fenomen care sa merite o analiza psihologica minutioasa. Dar aceasta dinamica devine foarte interesanta daca ne interesam de consecintele acestui acord public. Interviurile lui Schank au scos in evidentafaptul ca fiecare din cei ce frecventau biserica baptista credeau ca ceilalti au atitudini mai apropiate de cele ale d-rei Salt decit aveau ei insisi.
2. Al doilea tip de situatii in care indivizii adopta pozitii publice care nu corespund opiniilor lor private sunt acelea in care astfel de pozitii presupun valori esentiale pentru grup sau pentru o institutie. Schank a pus in evidenta si astfel de situatii. El a constatat ca membrii bisericii baptiste aparau principiile doctrinei lor mult mai convingator in public decit in cadru privat. De pilda, in public ei se opuneau jocurilor de carti, dar jucau carti seara in familie in mod frecvent. Schanck a descoperit ca fiecare avea convingerea ca distanta dintre declaratiile publice si actiunile private era mai mica in cazul celorlalti decit in cazul lui insusi. Kauffman (1981) a pus in evidenta o astfel de situatie de ignoranta pluralista in inchisorile din Statele Unite. Gardienii, ca si prizonierii, ii percep pe colegii lor ca adepti mai convisi ai valorilor subculturii caracteristice decit sunt ei insisi. Atit gardienii, cit prizonierii subestimeaza similaritatea atitudinilor lor fata de cele ale colegilor lor; de exemplu, fiecare gardian crede ca el ii simpatizeaza mai mult pe prizonieri decit ceilalti gardieni. Kauffman a aratat a aratat ca atitudinile private ale gardienilor fata de prizoieri sunt mai pozitive decit cele pe care ei le atribuiau colegilor lor. De pilda, majoritatea gardienilor (78%) s-au declarat de acord ca un gardian sa apere un prizonier in fata unei comisii disciplinare din inchisoare, dar numai 44% din ei au declarat ca au convingerea ca oricare din colegii lor gindeste la fel.
Ignoranta pluralista apare in acest context pentru ca fiecare gardian interpreteaza duritatea de fatada a celorlalti ca o duritate practicata din convingere.
3. Exista si un al treilea tip de situatii in care indivizii afiseza alte opinii decit cele la care adera in plan intim. Astfel de contexte se caracterizeaza prin activitatea intensa a unei minoritati vocale, ce creaza impresia ca reprezinta majoritatea. Membrii majoritatii tacute, crezind ca se afla in minoritate, se conformeaza pozitiei pe care in mod eronat o percep ca fiind majoritara. Ignoranta pluralista apare pentru ca membrii majoritatii reale cred ca ceilalti ce fac parte din majoritate actioneaza in concordanta cu convingerile lor intime. Astfel, iluzia deviantei personale se perpetueaza prin interpretarea gresita a conformismului celorlalti. Alexis de Tocqueville se refera la aceasta situatie atunci cind descrie declinul bisericii catolice in Franta veacului al XVIII-lea: “Cei mai multi isi reprimau tendinta de a-si declara credinta in Hristos de teama ca ar fi fost singuri; temindu-se de izolare mai mult decit de eroare, se prefaceau ca au acelesi sentimente ca toti ceilalti. Astfel ca, ceea ce era in realitate numai opinia unei parti neinsemnate a natiunii, ajunse sa fie inteles ca vointa intregului popor”.
5. O teorie a ignorantei pluraliste
Ignoranta pluralista trebuie definita ca un fenomen de grup. Ea apare atunci cind
indivizii se compara cu altii care actioneaza in mod similar si cind ei trag concluzia ca starile lor interne (credinte, sentimente, perceptii) sunt diferite de cele ale celorlalti. Ignoranta pluralista apare, de obicei, atunci cind indivizii exteriorizeaza alte sentimente si credinte decit sentimentele si credintele lor intime. De ce nu este inteles, in astfel de situatii, comportamentul celorlalti ca o fatada? Daca victimele ignorantei pluraliste ar observa pur si simplu comportamentul grupului, inferentele lor nu ar fi, probabl, eronate. Dar ele participa activ in dinamica de grup, ele stiu ca propriul lor comportament mascheaza ceea ce gindesc cu adevarat. Pentru a risipi misterul ce invaluie ignoranta pluralista, trebuie sa explicam de ce indivizii care sunt constienti ca propriul lor comportament este o fatada, nu accepta ca lucrul acesta este valabil si pentru ceilalti. Mai precis, trebuie sa explicam de ce ei nu accepta ca aceleasi cauze care se afla la baza comportamentului lor, se afla de asemenea la baza comportamentului celorlalti. Teoria compararii sociale ofera un cadru in care aceste intrebari isi pot gasi raspunsuri. Ea nu prezice ca un comportament similar al subiectului si al altuia duce automat la inferente cu privire la abilitati ori opinii similare. Nu numai similaritatea comportamentelor si a performantelor este utila pentru auto-evaluare, dar si similaritatea ori disimilaritatea atributelor relevante pentru un anume comportament sau un anume domeniu de performanta. De pilda, scorul unui individ la un test poate reflecta o abilitate mare sau redusa, dupa cum este mai mare sau mai mic decit scorurile altor indivizi care sunt similari cu subiectul pe atributele predictive pentru performanta. Ca atare, indivizii se pot vedea pe ei insisi devianti chiar daca actioneaza exact ca ceilalti, daca ei cred ca sunt caracterizati intr-o masura diferita de un atribut cu relevanta pentru domeniul de performanta. De exemplu, indivizii care se percep pe ei insisi ca temindu-se de zborul cu avionul pot crede ca au demonstrat mult curaj in timpul traversarii unei zone cu turbulente, chiar daca au afisat aceeasi nervozitate ca si ceilalti pasageri. Urmind aceasta linie de rationament, putem face ipoteza ca ignoranta pluralista apare atunci cind indivizii cred in mod gresit ca ei difera de altii pe o dimensiune legata cauzal de actiunile pe care le fac. Dimensiunea pe care se centreaza indivizii in contextele de ignoranta pluralista este inhibitia sociala. Oamenii isi mascheaza starile reale pentru ca se tem ca ar deveni ridicoli in ochii celorlalti. Daca ei cred ca frica de a se face de ris este un determinant mai puternic al comportamentului lor decit al compotamentului celorlalti, atunci comportamentul altora determinat de frica de situatii penibile va fi atribuit altor factori. Pe scurt, ignoranta pluralista izvoraste dintr-o divergenta atributionala ce-si are la rindul ei originea in diferentele de perceptie dintre trasaturile proprii si cele ale altora.
6. Prezicerea comportamentului altora in situatiile penibile
Daca indivizii cred ca poseda intr-o mai mare masura decit altii o anumita trasatura, atunci ei se vor astepta sa constate diferente intre comportamentul lor si acela al altora in situatii ce solicita trasatura respectiva. De exemplu, potrivit analizei teoretice expuse mai sus, ignoranta pluralista apare in situatia din clasa, cind profesorul solicita sa i se puna intrebaripentru ca fiecare student crede ca frica de ridicol influenteaza comportamentul lor mai multdecit comportamentul colegilor lor. Credinta studentilor ca frica de ridicol este o explicatie insuficienta pentru comportamentul colegilor lor ii determina sa caute explicatii alternative. Astfel, ei ajung la concluzia gresita ca ceilalti au inteles mai bine expunerea. In mod curios, in aceasta situatie studentii infereaza ca ceilalti au priceput cele spuse de profesor, in ciuda faptului ca toti colegii lor raspund asemenea lor: pastreaza tacerea. Ignoranta pluralista se naste din tendinta studentilor de a-si analiza comportamentul in luminacompotamentului celorlalti. Fatada pe care o construieste fiecare din ceilalti nu este luata drept fatada, si studentii isi spun ca ceilalti nu pot sa fi inteles atit de putin pe cit au inteles ei.
Un experiment al lui Miller si McFarland (1991) a testat ipoteza potrivit careia
indivizii vor subestima procentajul celor care vor incerca sa evite ridicolul intr-o situatie
similara celei pe care am descris-o (profesorul invita studentii sa-i puna intrebari dupa o
expunere complexa si toata lumea tace). Subiectii (in numar de 22) participa la experiment in mod individual. Li se spune ca se intentioneaza sa se studieze teoriile naive despre conceptual de sine si ca vor participa la o discutie cu alti studenti care se afla deocamdata in alte incaperi.In continuare, subiectii primesc un articol despre eu scris extrem de tehnic, aproape incomprehensibil pentru un student de anul I, si li se cere sa-l citeasca pentru a putea lua parte la discutie. Sunt lasati singuri, dar sunt invitati sa se adreseze experimentatorului pentru orice dificultate ce ar aparea in lecturarea articolului. Din cauza fricii de ridicol, nici unul din cei 22 de subiecti n-a cerut ajutorul experimentatorului. La sfirsit, sunt rugati sa completeze un chestionar, in care sunt intrebati:
a). cit la suta din ceilalti participanti au cerut lamuriri experimentatorului in legatura cu articolul?
b). in ce masura au inteles articolul?
c). in cemasura ceilalti au inteles articolul?
Asa cum anticipasera autorii, subiectii au supraestimat numarul celorlalti care au declarat ca nu au inteles articolul si care au cerut explicatii experimentatorului: ei au apreciat in medie ca 37% din ceilalti participanti au facut lucrulacesta; in realitate, cum am mentionat deja, nici unul din participanti nu a adresat intrebari experimentatorului in legatura cu articolul.
7. Interpretarea comportamentului celorlalti in situatiile care presupun frica de ridicol
Subiectii din experimentul anterior au marturisit ca ei s-au asteptat ca multi din ceilalti participanti sa ceara experimentatorului sa le clarifice textul dificil al articolului, chiar daca ei insisi n-au facut-o. Cum vor raspunde cind isi vor compara comportamentul cu al altora si vor descoperi ca ceilalti au actionat ca si ei? O posibilitate ar fi ca subiectii sa-si revizuiasca opinia despre teama celorlalti de situatiile penibile. O a doua posibilitate, sugerata de analiza de pina acum, ar fi ca ei sa-si revizuiasca opinia despre cit de bine au inteles ceilalti textul. Mai precis, ei pot infera din inactivitatea celorlalti ca acestia au inteles articolul mai bine decit l-au inteles ei insisi. Subiectii vor face aceasta inferenta numai atunci cind vor pune faptul ca ei insisi nu au cerut explicatii suplimentare experimentatorului pe seama inhibitiei sociale. Nu se vor constata diferente in aprecierile subiectilor asupra gradului in care ceilalti si ei insisi au inteles textul daca subiectii vor putea sa atribuie propriul comportament unui factor care ii afecteaza si pe ceilalti in egala masura - de exemplu, instructiunile experimentale. Miller si McFarland, intr-un experiment din 1987, au incercat sa verifice aceste ipoteze. Procedura a fost aproximativ aceeasi ca si in studiul citat mai sus, cu deosebirea ca subiectii luau parte la experiment in prezenta altor subiecti (in grupuri de trei). In conditia de constringere, experimentatorul anunta subiectii ca nu puteau solicita lamuriri in legatura cu articolul. In conditia de non-constringere, subiectii puteau sa o faca, desi aceasta i-ar fi pus intr-o situatie penibila (experimentatorul le spunea ca-l pot cauta intr-un birou care se afla pe alt culoar al cladirii). In nici una din conditii subiectii n-au cautat experimentatorul pentru explicatii. Chestionarul pe care-l completau subiectii la sfirsit cuprindea intrebari de felul:
(a).cit de bine au inteles ideile din articol in comparatie cu ceilalti?
(b). cit de bine cunosc problematica eului si a conceptului de sine in comparatie cu ceilalti?
(c). ce nota ar obtine in comparatie cu ceilalti daca ar trebui sa scrie o lucrare despre conceptul de sine?
Experimentatorii s-au asteptat ca aprecierile performantelor proprii in comparatie cu ale altora sa fie mai negative in conditia de constringere decit in cea de non-constringere. Aceasta pentru ca subiectii din conditia in care lipsea constringerea atribuiau faptul ca nu au mers sa caute experimentatorul fricii lor de ridicol, in vreme ce subiectii din conditia de constringere atribuiau atit comportamentul lor cit si comportamentul celorlalti instructiunilor experimentale. Rezultatele au confirmat aceste predictii: subiectii din conditia de nonconstringere s-au apreciat pe ei insisi mai negativ decit cei din conditia de constringere.
8. Perceperea diferentelor dintre sine insusi si altii pe dimensiunea inhibitiei
sociale
Postulatul fundamental al cercetarilor de psihologie sociala in legatura cu ignoranta pluralista este ca oamenii cred ca ei poseda intr-o masura mai mare decit altii trasaturi care produc inhibitie sociala. O posibila explicatie pentru aceasta iluzie trebuie sa plece de la evidenta comportamentala sau de alta natura pentru trasaturile asociate cu inhibitia sociala. Prezenta acestor trasaturi este inferata din criterii interne, ca gindurile sau sentimentele (Funder, 1980). Din aceasta putem deriva doua concluzii: mai intii, dovezile in favoarea existentei trasaturilor asociate inhibitiei sociale vor fi mai accesibile individului decit celorlalti. Apoi, cu cit indivizii vor avea un acces mai larg la evidenta care atesta aceste trasaturi, cu atit se vor considera pe ei insisi ca fiind caracterizati de inhibitie sociala. Pentru a verifica aceste ipoteze, Miller si McFarland (1987) au folosit doua liste cu cite 10 adjective denumind trasaturi de personalitate. Adjectivele de pe prima lista reprezentau trasaturi definite prin referenti interni: auto-critic, simpatetic, sensibil, ezitant, timid, nehotarit, preocupat, inhibat, etc.; adjectivele cuprinse in lista cealalta denumeau trasaturi definite prin referenti externi: argumentativ, agresiv, supus, sarcastic, vorbaret, obraznic, ordonat, etc. Listele fusesera create in asa fel incit mediile dezirabilitatii sociale pentru cele doua tipuri de trasaturi erau echivalente. Subiectilor (in numar de 116) li s-a cerut sa indice pe scale in noua puncte (1 = deloc, 9 = foarte mult) in ce masura aceste trasaturi ii descriu pe ei si pe ceilalti studenti. Subiectii au apreciat ca ei sunt mai bine descrisi de trasaturile interne (M = 5,83) decit ceilalti (M = 5,20), dar ca nu difera de ceilalti in ceea ce priveste trasaturile externe (M =5,16 fata de M = 5,14).
Rezultatele acestui experiment sprijina ideea ca indivizii cred ca ei poseda intr-o
masura mai mare decit ceilalti trasaturi ce produc inhibitia sociala. Aceasta credinta deriva, probabil, din accesul mai mare pe care il avem la propriile stari interne. Teoria pe care am expus-o sustine ca credinta indivizilor potrivit careia ei sunt mai timizi, mai constienti de ei insisi decit ceilalti ii face sa infereze diferentele situationale dntre ei insisi si ceilalti ce constituie ignoranta pluralista.
Conceptia asupra ignorantei pluraliste expusa mai sus aseaza la baza acesteia procesul de comparare sociala. Compararea sociala poate indeplini doua functii. Mai intii, ea poate facilita auto-evaluarea: ceilalti ne ajuta sa ne evaluam nivelul abilitatilor si indreptatirea opiniilor (Festinger, 1954). Apoi, ea ne ofera claritate cognitiva cu privire la mediu (Schachter, 1959): ceilalti ne ajuta sa decidem daca o situatie este periculoasa, daca un examen este usor sau greu, etc. Desigur, cele doua functii se afla intr-o strinsa legatura: de exemplu, daca individul afla ca ceilalti considera un examen mult mai usor decit el insusi, el poate trage concluzia ca examenul este usor, dar si concluzia ca este mai ignorant decit colegii sai.
In contextele in care apare ignoranta pluralista, nici una din cele doua functii ale
compararii sociale nu sunt indeplinite. Interpretarile situtionale ale indivizilor sunt deformate, ca si auto-evaluarile lor. Circumstantele care produc ignoranta pluralista au doua caracteristici fundamentale:
1.Comportamentul public al indivizilor mascheaza atitudinile lor reale;
2.Motivul pentru care se construieste aceasta fatada este teama ca revelarea eului adevarat i–ar face ridicoli.
9. Consecinte ale ignorantei pluraliste
Ignoranta pluralista are consecinte la nivel de grup si la nivel individual. La nivelul grupului, ea poate sa conduca la perpetuarea unor norme sociale fata de care majoritatea are atitudini negative la nivel latent. Oamenii vor suporta o dictatura daca vor crede ca ceilalti nu sunt de acord cu ei si ca dezvaluirea propriilor convingeri n-ar face decit sa le atraga dezaprobarea. Ignoranta pluralista poate sa determine actiuni colective care nu reflecta atitudinile private ale grupului. Matza (1964), un cercetator foarte repectat in domeniul sociologiei deviantei, a explicat comportamentul tinerilor delicventi invocind conceptul de ignoranta pluralista. El a aratat cum grupurile de delicventi se pot angaja in actiuni pe care membrii le dezaproba la nivel latent; fiecare din cei implicati crede insa ca ceilalti valorizeaza pozitiv actiunea. Adolescentii se pot arata foarte sensibili la presiunea celor de o virsta cu ei daca apare fenomenul de ignoranta pluralista. Leventhal, Glynn si Fleming (1987) au aratat ca, in cazul adolescentilor, practica de a fuma are la baza tocmai acest fenomen.
Ignoranta pluralista provoaca, adeseori, schimbari in comportamentele publice, dar si in atitudinile private. In situatiile de urgenta, trecatorul nu se preface ca a adoptat atitudinea celorlalti: el chiar o interiorizeaza. Acelasi fenomen poate facilita schimbarea sociala prin inducerea unei acceptari private a unei pozitii, si numai prin determinarea conformismului fata de aceasta. De aceea, ignoranta pluralista este uneori dificil de detectat: ea conduce foarte repede la revizuirea atitudinilor private. In exemplul imprumutat din opera lui de Tocqueville, victimele ignorantei pluraliste au devenit necredincioase, persuadate fiind de sentimentele antireligioase ale celor din jur, dar si de propriile sentimente. Daca aceasta conversiune se petrece intr-un timp scurt, nu mai putem pune in evidenta ignoranta pluralista. Iluzia a devenit deja realitate.
Ignoranta pluralista poate juca, in mod frecvent, rolul de catalizator in procesul de
formare si de schimbare a credintelor si atitudinilor. Constituirea identitatii sexuale si
dezvoltarea atitudinilor legate de apartenenta sexuala este un proces in care opereaza
ignoranta pluralista. La inceput, baietii pot actiona sau vorbi intr-o maniera sexista numai pentru ca se tem ca prietenii lor nu-i vor considera destul de “masculini”. Ei pot sa nu inteleaga de ce un baiat nu are voie sa se joace cu papusile, dar vor renunta la papusi pentru a nu parea devianti. In timp, ei interiorizeaza retorica legata de apartenenta sexuala (pe care o adoptasera numai la nivel superficial) pentru ca au convingerea ca toti cei din grupul lor sexual cred in ea.
Pe linga aceste consecinte sociale sau de grup, ignoranta pluralista are consecinte
intrapersonale si interpersonale. Cei ce traiesc aceasta stare se simt adesea devianti si
instrainati de ceilalti. Sentimentele de alienare pot duce la slabirea coeziunii de grup. Ele se pot intensifica pe masura ce creste numarul celorlalti socotiti de individ disimilari. Vinovatia poate insoti aceste sentimente de alienare si devianta. Oamenii se pot simti vinovati pentru ca nu au credintele si valorile pe care mediul social le arata ca fiind cele adecvate. De asemenea, vinovatia poate sa apara din cauza lipsei curajului de a actiona in acord cu atitudinile intime. Un alt domeniu in care ignoranta pluralista are consecinte insemnate este acela al reactiilor la evenimentele de viata negative. Numeroase studii au aratat ca starea de depresie este mai intensa la cei care cred ca reactiile lor la aceste evenimente difera de reactiile majoritatii. Daca acestor indivizi li se ofera informatii care le arata ca problemele lor sunt relativ comune, capacitatea lor de adaptare se va ameliora. Falsa lor perceptie de unicitate poate sa vina din teama de a parea ridicoli daca si-ar marturisi conflictele interioare si anxietatea. Esecul in auto-dezvaluire, impreuna cu credinta ca frica de ridicol are o forta de inhibare mai mare in cazul lor decit in cazul celorlalti, ii pot face sa creada ca problemele lor emotionale sunt mai serioase decit ale altora. Aceasta perceptie amplifica starea negativa pe care o traiesc.
10. Prevenirea ignorantei pluraliste
Am putut constata ca ignoranta pluralista are o serie de consecinte negative, ceea ce a indemnat cercetatorii sa propuna modalitati pentru prevenirea sau anihilarea ei. Trebuie precizat ca in unele situatii ignoranta pluralista dispare cu timpul din cauza dificultatii de a mentine fatada. Totusi, nu intotdeauna se intimpla lucrul acesta, incit interventia este adeseori binevenita. Din punctul de vedere al conceptiei pe care am expus-o, strategiile de interventie trebuie sa se bazeze pe facilitarea procesului de comparare sociala. O prima strategie presupune incurajarea subiectior sa actioneze in concordanta cu credintele lor private si sa-si exprime public adevaratele sentimente. Cu cit oamenii sunt mai expusi la comportamentul privat al celorlalti, cu atit este mai probabil ca ignoranta pluralista va disparea. O alta tehnica de a risipi ignoranta pluralista consta in modificarea procedurilor formale de comunicare in grup. Janis (1982) a propus citeva modalitati de a reduce ignoranta pluralista in discutiile de grup: alegerea unui lider non-directiv, incurajarea membrilor grupului sa-si asume rolul de avocat al diavolului, invitarea unor experti care sa critice punctele de vedere ale membrilor grupului. In sfirsit, unii cercetatori considera popularizarea rezultatelor anchetelor de opinie o modalitate de a diminua proportiile ignorantei pluraliste. In manualul lor publicat in 1938, Katz si Schanck au atras atentia asupra impactului sondajelor de opinie asupra diminuarii sustinerii prohibitiei in Statele Unite. Ei au aratat ca prohibitia s-a perpetuat pentru ca oamenii au ezitat mult timp sa-si exprime deschis atitudinile negative. Odata ce masuratorile obiective ale atitudinilor private au fost facute publice, prohibitia a disparut. Cunoasterea rezultatelor sondajelor faciliteaza tocmai procesul de comparare sociala.
Concluzia este extrem de simpla: comunicarea contribuie decisiv la diminuarea
ignorantei pluraliste. Totusi, este important sa precizam ca numai comunicarea sincera,
deschisa, dezinhibata indeplineste aceasta functie. Daca nu are aceste calitati, comunicarea poate, dimpotriva, facilita dezvoltarea ignorantei pluraliste.
