Explicatii ale fenomenului de polarizare - Teoria argumentelor persuasive - Compararea sociala
In cei 30 de ani de cercetari asupra polarizarii au aparut multe teorii. In mare, ele pot fi incluse in doua grupuri: teorii ce pun accentul pe influenta informat ionala si teorii in care accentul cade pe influenta normativa.
a. Teoria argumentelor persuasive
In privinta proceselor de influenta informationala, multe cercetari au incercat sa
stabileasca felul in care procesarea informatiei relevante poate afecta polarizarea de grup. Cea mai sofisticata teorie construita din aceasta perspectiva este teoria argumentelor persuasive (TAP), propusa si ameliorata de-a lungul unui deceniu de Amiram Vinokur si Eugene Burnstein. Potrivit acestor cerctatori americani, pozitia unui individ intr-o anumita chestiune este determinata de numarul si capacitatea persuasiva a argumentelor pro si contra pe care el le actualizeza din memorie atunci cind isi formuleaza pozitia. De pilda, apreciind vinovatia ori inocenta unui acuzat, juratii dintr-un proces american isi fundamenteaza decizia lor dinaintea deliberarii pe argumentele putine ori numeroase care exista si pe forta acestora. Discutia finala de juriu va determina schimbarea pozitiei unui jurat intr-o anumita directie in masura in care in discutie se vehiculeaza argumente persuasive in favoarea acelei directii. Intrucit notiunea de capacitate persuasiva este fundamentala pentru TAP, Burnstein si Vinokur au realizat citeva studii pentru a determina caracteristicile care fac ca un argument sa fie persuasiv. Ei au stabilit doi factori principali ce determina capacitatea persuasiva a unui argument: validitatea si noutatea. Validitatea perceputa a unui argument se refera la valoarea lui de adevar, la calitatea unui argument de a se integra in conceptiile anterioare ale persoanei, precum si la calitatea lui de a decurge logic din faptele si ideile general acceptate. Pe de alta parte, noutatea perceputa a unui argument se refera la calitatea lui de a organiza informatia intrun mod inedit, la faptul ca sugereaza idei noi si la faptul ca ingaduie un acces mai bun al individului la informatia suplimentara stocata in memorie. Argumentele noi au, potrivit celor doi autori americani, mai multa putere de persuasiune. Alaturi de validitate, noutatea determina masura in care un argument cauzeaza schimbarea pozitiei unui individ. Potrivit teoriei argiumentelor persuasive, intr-o discutie de grup, indivizii fac publice argumentele pe care se bazeaza pozitia lor. Daca grupul contine indivizi cu opinii similare, atunci este probabil ca fiecare individ va auzi, pe linga argumentele familiare, citeva argumente noi in favoarea pozitiei sale. In consecinta, pozitia fiecaruia se va intari, iar pozitia grupului ca intreg se va polariza - deci va deveni mai extrema. De pilda un individ care se pronunta in general in favoarea pedepsei cu moartea, va auzi argumente noi in favoarea pozitiei sale daca va participa la o discutie cu alti partizani ai acestei idei si va ajunge in felul acesta sa-si intareasca convingerea. Pe de alta parte, si el va oferi altora din grup argumente pe care acestia nu le cunosteau, incit, putem aprecia ca discutia de grup va reprezenta pentru toti participantii un prilej nu numai de confirmare, dar de consolidare a opiniei lor.
b. Compararea sociala
Teoriile care explica polarizarea prin intermediul influentei normative mai degraba decit prin influenta informat ionala, fac apel la cadrul teoretic generos care este teoria compararii sociale. Potrivit acestei pespective, indivizii sunt motivati sa se perceapa si sa se prezinte pe ei insisi intr-o lumina favoabila. Pentru a reusi acest lucru, indivizii trebuie sa observe cum se prezinta ceilalti si sa-si ajusteze in consecinta auto-prezentarea. Unele variante ale teoriei compararii sociale arata ca multi indivizi au dorinta de a fi perceputi ca fiind mai buni decit media celorlalti. Discutia de grup indica modele de comportament dezirabile social si astfel indivizii isi schimba pozitia in directia grupului pentru a cistiga aprobare si pentru a eluda dezaprobarea. De exemplu, un individ care se pronunta in favoarea pedepsei cu mortea, aflat intr-un grup care inclina, de asemenea, sa sustina pedeapsa capitala, va aunge la concluzia (nu neaparat valida) ca aceasta atitudine este valorizata social. Dezirabilitatea sociala a sustinerii pedepsei capitale va determina memebrii grupului sa devina mai extrmisti in partizanatul lor. Aparatorii explicatiei bazate pe compararea sociala au facut experimente in care subiectul era expus pozitiei altora, fara sa fie expus la argumentele lor. In viata de zi cu zi, aceasta se intimpa, de exemplu, atunci cind citim in ziar rezultatele unui sondaj de opinie. S-a demonstrat ca indivizii au tendinta de a-si ajusta raspunsurile pentru a mentine o pozitie valorizata social chiar si in situatia in care afla pozitiile altora. Asadar, polarizarea este posibila si in lipsa discutiei. Este adevarat ca polarizarea rezultata din simpla comparare sociala este mai putin intensa decit cea care se produce in timpul unei discutii. Totusi, e surprinzator ca indivizii nu numai ca se conformeaza normei de grup, dar chiar o depasesc, tinzind sa adopte o pozitie mai extrema.
Fiecare din cele doua mari explicatii asupra polarizarii este sustinuta cu date
experimentale. Exista chiar experimente care confima una si o infirma pe cealalta. Dar nu se poate sustine ca una din explicatii ar avea un avantaj empiric asupra celeilalte. Cei mai multi psihologi sociali cred ca ambele sunt corecte - fiecare explica polarizarea in circumstante diferite.
