Din multimea aspectelor si manifestarilor psihice ale elevilor in activitatile de educatie fizica si sport, studiul comportamentului motor este foarte important deoarece in activitatile corporale predomina latura motrica. Reactiile motrice sunt raspunsuri elaborate la anumite stimulari. Este deci, firesc ca intregul efect al procesului instructiv educativ sa depinda intr-o oarecare masura si de structura personalitatii in care aptitudinile psihomotrice detin un loc important.
Insemnatatea educatie i psihomotrice este data de prezenta acesteia ca unul din principalele obiective specifice ale educatiei fizice.
In lucrarea sa, Psihologia educatiei fizice, M. Epuran formuleaza obiectivul educatiei fizice si sportului aratand ca: dezvoltarea psihomotorie cuprinde:
a) Dezvoltarea capacitatilor motrice, ca: viteza, forta, rezistenta, indemanarea, supletea;
b) Dezvoltarea chinesteziei (perceptia complexa a miscarii);
c) Dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice (mers, alergare, saritura, aruncare, catarare, impingere, tractiune etc.);
d) Dezvoltarea capacitatii de lucru a organismului si de adaptare la sarcina de miscare (stapanirea corpului, stapanirea mediului).
Psihomotricitatea apare astfel, atat ca aptitudine, cat si ca functie complexa de reglare a comportamentului individual. Putem spune ca ea include participarea diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor, cat si executia adecvata a actului de raspuns.
Reamintim principalele componente ale psihomotricitatii, subliniind faptul ca studierea lor in mod analitic nu reuseste sa ne ofere sinteza capacitatii coordinative a unui subiect. Pe de alta parte, "parcursurile" compuse din sarcini din cele mai diferite nu pot fi atat de bine structurate si standardizate pentru a furniza cifre (scoruri) obiective si valide.
Componentele psihomotricitatii
sensibilitatea chinestezica;
simtul echilibrului;
simtul ritmului si al aprecierii duratelor scurte;
coordonarea membrelor - homolaterala sau heterolaterala;
coordonarea ochi - mana sau picior;
coordonarea generala;
agilitatea;
precizia si stabilitatea miscarilor;
aprecierea oportunitatii actiunilor in diferite momente de timp;
lateralitatea;
schema corporala.
Nu vom face aici o descriere a acestor componenete, despre care unele lucrari de psihologie trateaza mai pe larg
C. Albu (1999), in lucrarea sa de referinta, Psihomotricitatea, il citeaza pe A. D. Meur, care sustine ca studiul psihomotricitatii parcurge patru mari etape. Intr-o prima faza, cercetarile au fost axate pe problema dezvoltarii motorie.
Dupa A. De Meur (1988), la copil, functia motrica, dezvoltarea intelectuala si afectiva sunt intim legate.
Modul de gandire psihomotric poate fi sintetizat astfel:
a) Miscarile sunt strans legate de spirit si implica personalitatea in totalitate.
b) Psihicul este strans legat de miscarile care conditioneaza dezvoltarea.
Acest tablou al psihomotricitatii poate fi completat si cu opinia lui R. Zazzo (1970), care considera ca: educand motricitatea inseamna a-l pregati pe copil pentru sarcini profesionale, dar inseamna, in acelasi timp, a-i ameliora echilibrul fizic si mintal, a-i da gradat stapanire pe corpul sau, a-i multiplica relatiile eficiente cu lucrurile si relatiile armonioase cu un alt individ.
Tentativa de recuperare a omului in sens global a polarizat interesul asupra psihomotricitatii atat in psihologie, cat si in pedagogie, neuropsihologie si psihanaliza. Medicina psihosomatica intr-un anumit sens a concretizat aceasta cotitura in conceptia filosofica a stiintelor umane; incercarea de depasire a contradictiei corp-spirit, care a influentat negativ si putem spune ca inca influenteaza asupra intelesului de fiinta umana, ar trebui sa propuna o continua comparatie intre nivelele de structura a personalitatii si ale etapelor tipurilor de comportament intre diversele modele si etape culturale. Nu numai, dar si factorii mentali interactioneaza cu functiile vitale, cum sunt: respiratia, digestia, circulatia; aceste functii pot fi studiate si in termen de motricitate, deci sub aspect mecanic-anatomic, bio-chimic-fiziologic, neuro-psihologic. Limitandu-ne la cel de-al treilea aspect, constatam cum atentia, concentratia mentala sau angajamentul in miscare pot produce o hiperventilatie, starile emotive pot determina o hipo sau hiperventilatia cu o tahicardie consecventa. Viceversa, un control respirator adecvat economic, obtinut cu antrenament si deci, luarea la cunostinta a acestui tip de emotivitate si a mecanismelor sale este un mijloc de a determina intr-o anumita masura impulsurile emotive. Dupa Martin, psihomotricitatea poate fi definita conform schemei urmatoare, nr.1.
BIBLIOGRAFIE
AJURIAGUERRA, J., AUZIAS,M., COUMES, F., si colectivul (1980)- Scrisul copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
BORGOGNO, ELLETA(1985)-Psihomotricita e terapia psihomotoria, in Tratatto di neurologia riabilitativa, M.M.Formica, Marrapese Editore, Roma;
BRIGGS, M., (1975) -
Movement Education,
CAMERON, W. and PLEASANCE, P (1971)- Education in Movement -
Gimnastics. Revised
DEBESSE, M., (1981) - Etapele educatiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
DE MEUR A., STAES,L.(1988) Psychomotricite, Education et Reeducation, Ed. DeBoeck, Bruxelles.
DEPARTAMENT of EDUCATION and SCIENCE - Movement Physical, Education
in the Primary Years.
EPURAN,M; HOLDEVICI,I; TONITA,F; (2001) - Psihologia sportului de performanta.Teorie si practica; Editura FEST, Bucuresti;
FORMICA, M., N., (1985) e colab.- Trattato di neurologia reabilitativa, Marrapese Editore Roma.
HORGHIDAN, V.(1997) - Metode de psihodiagnostic, Editura Didactica si pedagogica R.A., Bucuresti;
LABAN, R., (1968) - Modern Educational Dance, 2nd ed., Revised by L. Ullman, New York, Frederick A. Praeger, Publishers;
LONGSDON BETTE JEAN (1992) - Educational Gymnastics; Human Kinetics Publishers,
MARTENS, RAINER (1987) - Coaches Gide to Sport Psychology, Champaign, Illinois, Human Kinetics;
MORISON, R. (1956) - Educational Gymnastics, Liverpool, I.M. Marsh College of Physical Education;
PIAGET, J. (1979) - Construirea realului la copii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
WALLON, H., (1975) - Evolutia psihologica a copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
ZAZZO, R. (1970) - Evolutia copilului de la doi la sase ani In: Debesse Maurire (trad.) Psihologia copilului. De la nastere la adolescenta, Bucuresti, Editura Didactica si pedagogica.
