DEMERSURI IN PROCESUL DE DIAGNOSTICARE A BOLII PSIHICE
In medicina, exista tendinta de a recurge in mod prematur, uneori intempestiv la terapie si mai ales la medicamente cu o puternica actiune farmaco-dinamica. Anumite manifestari ca: durere, febra, cefalee, anxietate, agitatie ridica problema eventualei interventii terapeutice de natura sa anuleze sau macar sa reduca amploarea fenomenologiei clinice inaintea elucidarii diagnostice.
Mai ales medicii tineri si medicii de medicina generala au tendinta de a linisti pacientul printr-o medicatie antologica, miorelaxanta sau tranchilizanta, realizand astfel o estompare a manifestarilor clinice si o linistire a pacientului, insa nu prin eliminare, ci prin acoperirea proceselor patologice. Aceasta atitudine spontana in fata suferintei nu este intotdeauna oportuna, uneori fiind prejudiciabila. (ex.: abdomen acut chirurgical - nu se administreaza miorelaxante si se estompeaza tabloul clinic si este necesara interventia chirurgicala pentru a nu se agrava).
Actualmente, nu numai internistul sau chirurgul, ci si psihiatrul cedeaza tentatiei de a interveni farmacologic, datorita efectelor spectaculoase pe care le obtine interferenta lor negativa (cu referire la substantele farmaco-dinamice) in demersul cunoasterii clinice.
Diagnosticul ca proces de personalizare a bolii
Instruirea si formarea medicala contemporana, bazata pe o profunda dar unilaterala cunoastere biologica si nosografica, se reflecta in activitatea si conduita clinica printr-o acuta carenta psihologica. Astfel, studiile medicale actuale bazate in exclusivitate pe date biologice si organicitate sunt prejudiciate sub aspectul componentei psihologice. Astfel, se studiaza cu rigoare si analitism cele mai discrete aspecte anatomice si histologice, subtile reactii biochimice si ipotetice mecanismele fiziopatologice, dar se ignora elementare date psihologice, necunoscandu-se care sunt principalele procese si functii psihice, elementele structurale ale personalitatii individului, aspectele motivationale si conditiile determinante ale conduitei sale.
Sub aspectul continutului, procesul instructiv si informational actual pregateste viitorul clinician pentru abordarea procesului morbiditatii si nu a persoanei care-l dezvolta si-l prezinta. Acest fapt este cu atat mai surprinzator cu cat practica medicala a relevat intotdeauna rolul esential al starii psihice in evolutia starilor patologice. La randul sau, invatamantul clinic orientat si structurat esentialmente nosografic favorizeaza orientarea catre boala si nu catre bolnav, pe care-l ignora.
S-a observat o corelatie pozitiva intre gravitatea diagnosticului si personalizarea lui. S-a observat tendinta de personalizare a unei boli vate este in relatie cu caracterul manifestarii sale de limitare sau generalizare.
a. cu cat procesul este mai delimitat, susceptibil de a fi abordat terapeutic si eventual eliminat, cu atat este mai personalizat. Dimpotriva, cu cat procesul morbid este mai vag, mai difuz, mai generalizat, cu atat orientarea clinicianului se deplaseaza asupra pacientului. Ex. - afectiunile chirurgicale.
b. cu cat diagnosticul este mai acut si mai bine precizat, cu atat este mai puternic personalizat. Pe masura cronicizarii, boala pierde din continutul personalizarii, devenind mai putin evidenta. Nemaireprezentand o problema urgenta, boala este dezinvestita, dar continua sa fie o preocupare pentru clinician, fiind in continuare tratata. Cand boala depaseste stadiul urgentei, cand nu mai reprezint o prepocupare clinica, ea cunoaste o recentrare, angajand tot mai mult preocuparea bolnavului. Astfel, are loc un proces de dezinvestire si depersonalizare a bolii si de reinvestire si repersonalizare a pacientului.
