Cunoastere si comunicare. Constructia simbolica a realitatii

Cunoastere si comunicare. Constructia simbolica a realitatii

In familie, in colectivitati, acasa singuri fie intr-un cadru formal, indivizii transmit idei, ganduri, sentimente, isi cunosc semenii comunicand. Prietenia, relatiile de cuplu, mariajul, relatiile de orice tip determina variabile si itemi pe baza carora se pot delimita anumite trasaturi ale comunicarii ce duc la o perspectiva mai ampla si anume constructia realitatii sociale.

Nevoia umana generala de informare in scopul cunoasterii reprezinta de fapt principala sursa a tuturor satisfactiilor, angoaselor, bucuriilor sau supararilor. Un unghi de abordare al acestor interactiuni vizeaza intr-o oarecare masura capacitatea umana de a crea realitati.

Comunicarea se realizeaza prin intermediul imaginilor, notiunilor, ideilor, detinand un continut informational ce are rolul de a facilita manifestarea conduitelor umane afective, producand consonanta sau disonanta psihica, efecte de acceptare sau refuz, concordanta sau neconcordanta a trairilor noastre. Comunicarea initiaza, declanseaza sau chiar stopeaza activitatile.

La inceputul secolului XX, se credea ca media sunt puternice, manipulatoare, distructive. Cel mai cunoscut mijloc de a lansa mesaje al stiintei comunicarii, la vremea respectiva era propaganda. Avand in vedere impactul societatii asupra comunicarii, se poate afirma faptul ca razboaiele, in totalitatea lor au avut un efect imens asupra ei, deoarece au lansat in mod indirect nevoia de specialitati in comunicare. Societatea trebuia informata asupra evenimentelor ce se petreceau, insa la randul lor specialistii aveau nevoie de un feed-back. Nevoia de comunicare era esentiala, intrucat razboiul declansase sentimentul de solidaritate, de  interactiune umanp.

Existp cateva „reguli” in privinta comunicatorilor si a institutiilor specifice. Acestea din urma se ramifica si dezvolta sarcini individuale, in consecinta indivizi specializati. In activitatea cotidiana, comunicatorii nu interactioneaza cu publicul si nu dezvolta relatii concrete. Rolul  lor este de a crea mesaje, bunuri sau produse si de a le transmite in spatiul public, pentru a fi consumate de anumiti indivizi. Calitatea produselor sau a mesajelor este determinata si de tehnologiile controlate de institutiile specializate. Comunicarea a devenit indispensabila. „Ea nu este nici masa, nici comunicare. Comunicarea de masa este practica si produsul care furnizeaza informatii si divertisment pentru timpul liber al unei audiente necunoscute, prin intermediul unor bunuri care sunt produse pe scara industriala, in corporatii si care presupun tehnologii inalte”[1].

Intr-un articol publicat de catre Guido Boella, la Universitatea din Torino denumit From the theory of the mind to the construction of reality este pusa in discutie „ipoteza conform careia teoria mintii () ar putea constitui nu numai bazele abilitatilor sociale ce permit interactiunile intre indivizi, ci si bazele constructiei realitatii sociale'[2]. Teoria mintii se refera la atribuirea atitudinilor mentale, cum ar fi anumite obiective sau credinte personale, ale unui individ catre alte entitati. Aceste atribuiri sunt rezultatele numeroaselor roluri sociale pe care un individ le joaca pe parcursul vietii. Autorul sustine faptul ca atribuim anumite atitudini mentale unor entitati sociale pentru a le conceptualiza si rationaliza, pentru a le anticipa comportamentul, dar si pentru a putea face parte dintr-o astfel de entitate sociala, pentru a intelege cum trebuie jucat un rol intr-o organizatie sau chiar intr-o societate, bazate si construite pe anumite reguli si norme. Fenomenul de conceptualizare a vietii sociale apare si la Serge Moscovici care analizeaza conceptia lui Durkheim despre reprezentarile sociale in cartea sa “Psihologia sociala sau masina de fabricat zei”. Autorul precizeaza faptul ca in viziunea lui Durkheim reprezentarile sociale “delimitau aspectul individual de cel social si, in mod paralel, versantul perceptiv de versantul intelectual al functionarii colective”[3]. Cu alte cuvinte, un individ nu isi poate defini existenta decat prin conceptualizarea interactiunilor cu diferite entitati sociale. Pentru ca, potrivit conceptiei lui Durkheim, daca individul ar fi redus doar la nivelul perceptiei, fara ca acesta sa mai treaca prin filtrul conceptualizarii informatia, el nu ar mai putea fi considerat individ.

Pentru a intelege de ce mass media sunt agenti ce creeaza realitatea in mod simbolic, trebuie delimitate concepte precum “informatie”, “realitate”, “cunoastere” si “constructie simbolica a realitatii”.

Conform lui Stefan Weber[4], exista doua notiuni legate de realitate ce nu trebuie in niciun caz confundate: realismul si constructivismul. In opinia sa, realismul porneste de la faptul ca este mult mai probabil sa fie realitate sau nu ceea ce are efect asupra unui agent, pe cand constructivismul se refera la capacitatea agentului de a construi realitatea, in mod constient sau nu. De asemenea, Weber sustine ca exista agenti diferiti ce creeaza realitatea, fiind dependenti de diferte ramuri ale constructivismului[5], aratati in tabelul de mai jos:

Viziunea lui Weber sustine faptul ca omul nu poate sa nu construiasca realitatea in permanența, pentru ca prin aceasta actiune el ajunge sa cunoasca si sa detina informatia. Pentru a ramane in cadrul deja construit, ce vizeaza schimbul de informatii reciproc intre indivizi, schimb ce favorizeaza constructia unor realitati diferite si personale, se poate afirma ca informatia “este disponibila si perceptibila in mediu, niciun organism neputand manifesta un comportament orientat decat in masura in care este in relatie informationala cu mediul (informatia are un rol determinant in controlul conduitei sale)”[6]. Asadar, contactul permanent si continuu intre indivizi este indispensabil in crearea realitatilor individuale. Tocmai de aceea, realitatile nu seamana intre ele, fiecare individ apartinand unor diferite medii, detinand un anumit bagaj informational si cultural. Expusi la aceeasi informatie, doi indivizi diferiti o vor percepe altfel in functie de spre exemplu, constructia personalitatii lor, de istoricul lor, de backgroundul informational sau de alti asemenea factori.

Melvin De Fleur propune in 1976 modelul dependentei care sustinea faptul ca “indivizii depind in chip diferit de mesajele presei, in functie de variabilele socio-culturale prin care sunt definiti si, indeosebi, de gradul in care au nevoie de informatiile furnizate de media”[7].

“Orice cunostinta este relativa (…). Ceea ce numim <realitate> nu este decat o reflectare a lumii elaborata de creierul nostru. Atunci cand cunostintele noastre sporesc, nu avem doar o crestere a achizitiilor, ci mai ales o reorganizare a ansamblului acestora”[8].

Dupa cum spuneam indivizii isi construiesc realitatile in functie de interactiunile cu diferite entitati sociale. Un caz special apare in relatia individului cu mass media. Nevoia permanenta de a fi informat, de a cunoaste este data de permanenta evolutie a individului care trebuie sa isi dezvolte conditia sociala in cadrul grupului in care activeaza. Conform lui Jean-Claude Bertrand “niciun om nu are cunostinte directe despre lume in ansamblul ei, iar cei mai multi (…) nu au decat o experienta limitata. Ceea ce stim despre restul lumii stim datorita scolii, conversatiilor si nu in ultimul rand, mass media”[9]. In acest sens, prin mass media se acceseaza acele “realitati” pe care individul nu le cunoaste, ajutandu-l sa capete o viziune globala. Insa este foarte cunoscut faptul ca mass media nu reda intocmai realitatea, ci mai degraba o construieste in functie de nevoile indivizilor. Pusa sub imperativul timpului, aceasta actiune de transformare a realitatii utilizeaza stereotipuri si mituri, operand cu “sisteme de codificare”[10] deturnand de la normal, de cele mai multe ori sensuri, sentimente, atitudini vizavi de o anumita entitate.

Pentru ca una din principalele functii ale mass media este cea de informare nu pot fi ignorate cele trei tipuri de informatie furnizate si anume cele generale, cele instrumentale si cele de prevenire. Informatiile generale “ofera un capital informational, care poate fi oricand reactualizat, pentru evaluarea unui eveniment si pentru stabilirea unei strategii”[11]. Din pricina cantitatilor din ce in ce mai mari necesare evolutiei individuale in cadrul societatii, dublate de insuficienta informationala oferita de experientele personale, mass media au aparut ca agent salvator, capabile sa medieze relatia dintre individ si lume. Asfel, rolul mass media era acela de a selecta informatia si de a o modela in asa fel incat saa fie foarte accesibila si foarte usor de asimilat, “facilitand accesul la realitate”[12].

In “Sociologia mass media” realitatea construita simbolic reprezinta de fapt “imaginea mediatica a lumii si climatul social din fiecare societate fabricate in cadrul unui sistem de productie industriala cu reguli proprii si functii corelate cu fortele si constrangerile sociale ale momentului, si in care numerosi factori umani si organizationali intervin in tratarea industriala a evenimentelor si in transformarea lor in stiri”[13].

Cel de-al doilea tip de informatie il reprezinta informatia instrumentala, cu ajutorul careia “oamenii (…) dobandesc instrumentele informationale prin care controleaza mediul imediat si pe baza carora isi organizeaza viata de zi cu zi”[14]. In sfarsit, informatiile de prevenire au o dimensiune anticipativa si sunt informatii utile (meteo, trafic etc.).

Conform Mihai Coman, “relatia dintre mass media si societate se poate pune in termeni de consecinte (functiile presei), de influente precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite acestor sisteme (rolurile presei)”[15]. Astfel se poate vorbi de o relatie intre cele doua, bazata pe functii, efecte si roluri, cele mai importante pentru subiectul acestei lucrari fiind efectele. Asadar, mass media fiind creatoare ale unor realitati simbolice, fiind catalizatorul dintre individ si lume indeplinesc anumite functii, in urma carora au loc anumite efecte (puternice, limitate sau slabe). Prin controlarea acestui mediu informational, mass media isi asigura “teritoriul”, prin promovarea unor anumite realitati sau perspective.

Asadar, construirea simbolica a realitatii de catre mass media reprezinta rezultatul unei permanente interactiuni intre individ si lume. Insuficienta informatiilor venite din experiente si trairi proprii a dat nastere unei institutii mediatoare intre individ si lume, capabila sa adune, sa selecteze si sa difuzeze exact acele informatii necesare. Prin abordarea anumitor perspective si unghiuri, precum si prin promovarea unor anumite informatii – deseori intrate intr-un sistem de codificare – mass media lanseaza si sustine o realitate stereotipa, artificiala si plina de simboluri.

Bibliografie:                    

Bertrand, Jean-Claude, O introducere in presa scrisa si vorbita, Editura Polirom, Iasi, 2001

Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass media, Editura Polirom, Iasi, 1999

Moscovici, Serge, Psihologie sociala, Editura Polirom, Iasi, 1997

O’Sullivan, Tim, Hartley, John, Saunders, Danny, Montgomery, Martin, Fiske, John, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, Editura Polirom, Iasi, 2001

Petcu, Marian, Sociologia mass media, Dacia, Cluj-Napoca, 2002

Sillamy, Norbert, Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996,