Comportamentul adictiv

Comportamentul adictiv

Comportamentul de dependenta a fost si este una dintre cele mai importante probleme ale societatii noastre. Problema adictiei afecteaza o mare parte dintre elevii institutiilor educationale din Romania, in ultimii ani.

Individul promoveaza un comportament adictiv, daca nu inva&# 355;a atitudinea de diferentiere intre nevoie si dorinta, daca nu intelege si nu integreaza frustrarea fara sa devina furios si daca accepta frustrarea ca o justificare a dezvoltarii personale, a cresterii si maturizarii emotionale (fig. 6).

 Adictie inseamna dependenta fizica si psihica de o substanta sau de orice fel de excese; ea poate fi vazuta ca o "metoda creativa" de a scapa de senzatia de frustrare.

 Dependenta fata de obiecte, substante sau activitati conduce la perceperea lor ca prioritati in viata dependentului, iar lipsa acestora determina un disconfort major; adictia poate fi: fata de anumite alimente, fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet.

 Frustrarea este o stare provocata de absenta unui obiect sau actiune sau persoana dorita, care, in conditiile in care acestea exista, creeaza satisfactie; lipsa acestora conduce la insatisfactie. Una dintre modalitatile comode si adaptabile la starea de frustrare o reprezinta identificarea si apelarea la comportamente de compensare pentru "placerile" de care persoana se simte privata.

 Frustrarea este necesara in anumite cazuri pentru dezvoltarea noastra (ca indivizi, dar si ca societate).

fig.6 Schema de integrare a sentimentului de frustare

2.4. Comportamentul suicidar

Reprimate si scapate de sub control, uneori, tendintele agresive se indreapta impotriva sinelui, imbracand forma comportamentului suicidar  care poate fi explicat prin indiferenta si dezinteres fata de viata; mecanismul de "satisfactie" trait in urma acestui act se datoreaza faptului ca gestul suicidar poate provoca in constiinta celorlalti oameni un sentiment de vinovatie cu care ei insisi se lupta. Instinctele de conservare sunt anulate, in contextul in care gestul suicidar satisface nevoile launtrice, nemarturisite ale celui care recurge la un asemenea act[1]. Granita intima (fig. 15) este intarita in aceeasi masura cu celelalte doua, fapt ce conduce la insingurare si la trairea singurei experiente profunde si directe in momentele de criza: realitatea de a experimenta moartea. Sinele este "sufocat" fara posibilitatea de a expansiune catre lumea reala, exterioara. Exista o asemanare intre cele doua comportamente dezadaptative si anume, neputinta de a dezvolta si mentine relatii cu ceilalti datorita lipsei de incredere pe care el o are in lumea exterioara. Adolescentul care manifesta un comportament suicidar traieste sentimente de vinovatie pentru ca exista, in aceasta situatie el ramane incontestabil in afara lumii pe care o percepe ca pe o realitate instabila, insecurizata pe care nu poate sa o investeasca cu incredere.

Cele trei granite ale sinelui - granita intima, granita personala, si granita sociala - sunt astfel intarite, ceea ce duce la izolare, inchidere in el insusi, lipsa de comunicare si relatii deficitare, relatii aproape inexistente cu ceilalti.

fig. 5 - Schema dezadaptativa in conduita  suicidala

Tendintele agresive din copilarie se dezvolta in agresivitate reprimata la varsta adolescentei, agresivitate directionata catre sine, in conditiile in care tanarul se afla in stare de incapacitate relationala cu ceilalti si cu el insusi. Carenta afectiva creeaza un sentiment puternic de vinovatie care, coroborat cu o stare de melancolie profunda si dureroasa, conduce la stoparea interesului pentru lumea exterioara. Consecinta acestei stari, care in opinia noastra, inseamna intarirea granitelor sinelui, duce la izolare si la pierderea capacitatii de a iubi. Incapacitatea de a iubi este intarita de faptul ca tanarul a invatat acest comportament in conditiile abuzului de orice tip: fizic, emotional, sexual etc.

In toate cazurile de abuz asupra copiilor si adolescentilor s-a constatat ca acestia dobandesc un sentiment de neajutorare invatat din experientele traumatizante la cer au fost (si sunt) supusi. Martin Selingman, prin experimentul sau arata ca, daca animalele - si poate si oamenii - incearca sa evadeze dintr-o situatie de abuz (prizonierat) si nu reusesc sa o faca, vor renunta intr-un final, la incercarile de evadare, chiar si atunci cand apare o posibilitate reala in acest sens[2].

Teoriile behavioriste arata ca educatia copiilor tine de mediul in care traieste, fiind o problema care depinde doar de imprejurari[3]. In procesul educational ei primesc recompense pentru comportamentele bune si pedepse pentru cele rele. In aceasta situatie copiii si adolescentii vor cauta placerea, evitand pe cat posibil durerea (fizica sau psihica) ce rezulta in urma pedepsei; ei isi construiesc astfel, un mecanism de adaptare la situatie care poate fi de cele mai multe ori fals, inselator, caci in realitate lucrurile sunt mult mai complexe: un copil/adolescent abuzat poate accepta durerea si suferinta pentru ca se simte deosebit, uneori, alteori pentru ca nu vrea sa piarda dragostea celuilalt parinte sau a celorlalti membri ai familiei sau, asumandu-si roluri parentale accepta durerea in virtutea unor responsabilitati ce sustin eforturile lui de adaptare la situatie etc.

Copiii si adolescentii neglijati afectiv sau abuzati sunt incapabili de a cauta sa schimbe ceva in situatia lor; sunt incapabili sa exploreze lumea (sau li se interzice acest lucru !) sau se inhiba in a actiona, de teama sa nu fie responsabili de destramarea familiei. Ei isi infrang astfel aspiratiile, dorintele si accepta neputinta de a mai incerca ceva nou - schimbarea. Odata cu trecerea anilor, abuzul duce la stagnarea emotionala, dezvoltand dependenta de "celalalt".

Adolescentii/copiii abuzati raman (in cele mai multe dintre cazuri, dar sunt si exceptii) dependenti emotional, imaturi afectiv si daca reusesc sa plece de langa parinti, pot deveni dependenti de partenerul de viata (si chiar sa abuzeze de el). Ceea ce este grav este ca adolescentii abuzati pot fi generatia de maine de parinti abuzivi: dependenta afectiva invatata din relatia cu parintii lor va fi transferata in relatie cu copiii acestora, asa incat isi vor obliga copiii sa le satisfaca nevoile emotionale.

Unii dintre copii si adolescenti, victime ale abuzului de orice tip, cauta ajutor indirect; in situatia in care parintii nu pot intelege mesajele lor, si mai mult, continuand sa aplice metode de corijare a comportamentului care nu tin cont de identitatea lor, vor renunta sa ceara ajutor. Altii, au curaj sa spuna in mod direct ce simt in legatura cu bataia, umilirea, jignirea sau prezenta lor in mediul abuziv (in cazul in care abuzul vine din partea parintilor); parintii insa, nu pot accepta sa se schimbe, nu pot accepta ca pot gresi si mai mult, nu stiu sau nu sunt capabili sa le ofere protectia de care au nevoie.