Componentele psihomotricitatii

Componentele psihomotricitatii

Sfera psihomotricitatii este foarte larga si are un continut deosebit de bogat si variat. Se observa co-prezenta elementelor analitice cu cele sintetice. Evolutia notiunii de psihomotricitate, istoric si definitii se pot observa in Schema 16.

Dupa M. Epuran (1976), elementele componente ale psihomotricitatii sunt:

a)      Schema corporala;

b)      Coordonarea dinamica segmentara si generala;

c)      Lateralitatea;

d)      Coordonarea statica - echilibrul;

e)      Coordonarea perceptiv-motrice (perceptia spatiului, ritmului si a miscarilor proprii);

f)        Rapiditatea miscarilor;

g)      Ideomotricitatea ca sinteza dinamica a schemei corporale si a coordonarilor perceptiv-motrice cu sarcina motrica.

E. A. Fleishman (citat de Epuran, 1976), da urmatoarele dimensiuni ale domeniului psihomotricitatii:

a)          Precizia controlului, capacitatea de a executa miscari adecvate, punand in actiune grupe musculare importante.

b)          Coordonarea plurisegmentara, adica posibilitatea combinarii actiunii mai multor segmente corporale;

c)          Alegerea raspunsului, posibilitatea de a selecta raspunsul dorit;

d)          Timp de reactie simplu si rapid;

e)          Viteza miscarii, mai ales a bratelor;

f)            Capacitatea de apreciere a vitezei de miscare a unui obiect;

g)          Dexteritatea manuala, posibilitatea manipularii obiectelor foarte mici;

h)          Stabilitatea bratului si a mainii in timpul unui exercitiu;

i)            "Tapping", adica posibilitatea executiei rapide si exacte a miscarilor din incheietura mainii;

j)            Capacitatea de realizare a unei ajustari particulare oculo-manuale prin ochire.

L. Picq si P. Vayer au realizat cea mai schematica structura a functiei motrice. Ei disting trei tipuri de activitate la copii:

a)      Conduite motrice de baza;

b)      Conduite neuromotorii.

c)      Conduite si structuri perceptiv-motrice.

Conduitele motrice de baza sunt mai mult sau mai putin instinctive si cuprind

a)      Coordonare oculo-motorie;

b)      Echilibru static si dinamic;

c)      Coordonare dinamica generala.

Conduitele neuromotrice sunt strans legate de maturizarea sistemului nervos si includ: proprioceptivitatea si tonusul muscular.

Structurile si conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligenta si cuprind:

d)      Schema corporala;

e)      Lateralitatea;

f)        Orientarea tempo-spatiala.

Aceste multiple clasificari ale complexului motric vor sa evidentieze ca notiunea nu este inca bine clarificata si clasificata. Vezi schema 16 -dupa Franco Mauro, 1993.

Schema corporala: istorie si definitie

Mauro Franco 1993 - ISEF, Lombardia, Milano

4. 1. Schema corporala

Componentele schemei corporale pe care le propunem se pot studia in Schema 17.

Dupa Bucher, achizitionarea schemei corporale se obtine prin doua etape:

I.Precizia globala a corpului, a unitatii sale, a pozitiei sale in spatiu. Este o etapa foarte importanta, de multe ori subevaluata, care permite prin experienta corpului in intregul sau, considerarea globala si imediata a perceptiilor. Pe langa aceasta, reda corpului obiectul privilegiat de un interes specific, de o experienta vazuta si valorizata si aceasta cu atat mai mult cu cat se precizeaza imaginea sa prin rolul limbajului si al interiorizarii.

Toate acestea sunt net favorabile daca vor fi realizate intr-un ambient reeducativ, care permite copilului sa abandoneze sistemele sale de aparare pentru a se dedica experientei propriului corp si ale propriilor impresii. Exercitiul va fi prevazut de un timp de pregatire mentala, care sa-i permita copilului sa respecte si sa asimileze consemnul dat si sa stabileasca legatura perceptie-reprezentare; consemnul si modalitatea de conducere a exercitiului trebuie, pe de o parte, sa provoace senzatia de placere corporala, prima etapa in atingerea partilor corporale. Acelasi scop se obtine concret punand copilul in "situatii corporale" (precizate verbal), din care exemplificam:

a)      Pozitii ale corpului (in picioare, sezut, intins); la oricare dintre acestea trebuie sa-i corespunda o imagine verbala clara, cu exemple folosite in viata curenta.

b)      Deplasari ale corpului, cu care copilul ia cunostinta prin: contrastul deplasare - oprire, variatiile de timp ale deplasarilor, modificari ale sprijinului pe sol, variatiile posibile ale alergarii, ale mersului patruped, ale saltului, modificarea deplasarilor intr-o ordine codificata.

II.Primele raporturi spatiale, care permit copilului sa diferentieze pozitiile si miscarile membrelor singure; se atinge acest scop plecand de la experiente motorii pe parcursul carora se va face concordarea elementelor proprioceptive si exteroceptive; aceasta explica importanta faptului ca, prin limbaj si folosirea oglinzii, copilul asimileaza si oglindeste: datele care privesc corpul in spatiu (inainte, inapoi.), principalele referinte corporale (segmente, articulatii.), pozitiile relative ale segmentelor in raport cu corpul.

Se ajunge astfel la:

a)      Constientizarea spatiului gestual prin diverse pozitii sedentare, realizate in diverse posturi (pozitii orizontale si verticale ale bratelor in pozitia de drepti, pozitia picioarelor.);

b)          Cunoasterea corporala, care se articuleaza in aceste puncte: cu "inventarul" diferitelor parti ale corpului, realizat prin contact manual, izvor de senzatii exteroceptive si prin actiuni personale ale subiectului asupra propriului corp; individualizarea axei corporale intotdeauna prin contact manual si actiunile personale asupra propriului corp, cu discriminare stanga-dreapta, efectuate doar de copilul care a ajuns si a depasit stadiile precedente.

Componentele schemei corporale

Schema 17

In continuare, vom prezenta cateva teme pe care le-am enumerat la Capitolul I, teme care se pot realiza in orele de educatie fizica la scoala.