Capacitatea grupurilor de a intensifica opiniile
Ideea polarizarii de grup este simpla: grupurile au calitatea de a face mai extreme ori de a intensifica opiniile membrilor in directia in care ele inclinau deja inaintea discutiei de grup.
Polarizarea nu semnifica nicidecum ca discutia de grup ar imparti membrii in doua tabere. Ea corespunde gruparii opiniilor la un pol (la o extrema), si anume la polul spre care opiniile membrilor tindeau in faza de pre-interactiune. De exemplu, o discutie intre citeva feministe are darul de a intensifica atitudinile feministe ale participantelor - ele aveau atitudini moderate inainte de schimbul de opinii, iar in timpul discutiei acestea vor fi intarite. Doua experimente au meritul de a fi lamurit lucrurile. Moscovici si Zavalloni (1969) au masurat opiniile unor studenti francezi fata de Charles de Gaulle si au constatat ca acestea erau pozitive. Ei au cerut subiectilor, in faza urmatoare a experimentului, sa discute 15 minute despre de Gaulle si apoi le-au masurat din nou atitudinile. Rezultatele au aratat ca discutia de grup a facut ca subiectii sa aiba atitudini si mai favorabile fata de fostul presedinte al Frantei. Pe de alta parte, utilizind aceeasi subiecti, Moscovici si Zavalloni au luat o masura a atitudinii lor fata de americani in conditie individuala, i-au pus sa discute despre americani intre ei si apoi au cules din nou opiniile. In privinta acestei atitudini, discutia de grup a avut un efect de sens contrar: daca in faza de pre-interactiune subiectii avusesera o atitudine negativa, in faza post-interactiune, ei declarau atitudini si mai negative. Astfel, autorii au probat ca grupurile determina intensificari ale atitudinilor in functie de orientarea lor initiala: pe cele favorabile le face si mai favorabile, iar pe cele negative, si mai negative. Remarcam ca in acest experiment se vorbeste de atitudini si nu de opinii si ca variabila dependenta s-a schimbat: subiectilor nu li se mai cere sa se puna de acord in privinta unei alegeri, ci se masoara atitudinea individuala dupa faza de discutie de grup.
Myers si Bishop (1970) au repetat aproximativ designul descris anterior. Acesti
cercetatori au selectionat, pe baza unor chestionare, subiecti rasisti si subiecti non-rasisti si au format grupuri de discutie dupa criteriul prezentei sau absentei prejudecatilor: pe cei rasisti i-au pus sa stea de vorba intre ei despre negri, iar pe cei non-rasisti, la fel. Autorii au observat astfel ca discutiile de grup au marit diferenta de atitudine dintre cele doua categorii de subiecti: in urma discutiilor, rasistii au devenit mai rasisti, iar non-rasisti si mai putin inclinati sa-i acuze pe negri. Asadar, interactiunile intre indivizii cu atitudini apropiate au darul de a intari aceste atitudini, adica de a le face sa fie mai apropiate de extrema spre care inclinau inainte. Evident, plarizarea atitudinilor se produce foarte frecvent si in viata cotidiana. Oamenii isi formeaza grupuri de prieteni care au aceleasi atitudini ca si ei. Aceasta asociere intareste atitudinile impartasite de membri.
Revenind la fenomenul schimbarii riscante, el este un caz de polarizare intrucit grupul ia
decizia riscanta in functie de atitudinile anterioare ale membrilor, care aveau deja tendinta de a risca in chestiunea respectiva. Discutia de grup amplifica tendinta anterioara spre risc a membrilor. Daca la inceput, in faza de pre-interactiune, membrii sunt mai degraba inclinati spre prudenta, discutia de grup va polariza atitudinea in directia prudentei: dupa interactiune membrii vor fi mai prudenti decit inainte.
