FUNCTIUNEA DE PRODUCTIE A INTREPRINDERII

1. CONTINUTUL FUNCTIUNII DE PRODUCTIE

2. PREZENTAREA ACTIVITATILOR COMPONENTE

2.1. PROCESELE DE PRODUCTIE DIN INTREPRINDERI

2.2. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE BAZA

2.3. ORGANIZAREA ACTIVITATII AUXILIARE

2.3.1. ACTIVITATEA DE INTRETINERI SI REPARATII

2.3.2. ACTIVITATEA DE ASIGURARE CU SDV-URI

2.3.3. ATIVITATEA DE ASIGURARE CU ENERGIE

2.4. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE SERVIRE

2.4.1. ORGANIZAREA ACTIVITATII DEPOZITELOR

2.4.2. ACTIVITATEA DE TRANSPORT INTERN

3. SISTEME MODERNE DE CONDUCERE A PRODUCTIEI

3.1. SISTEMUL PLANIFICAREA NECESITATILOR MATERIALE (MRP)

3.2. SISTEMUL OPTIMIZAREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCTIE (OPT)

SISTEMUL EXACT LA TIMP (JIT)

3.4. SISTEME FLEXIBILE DE FABRICATIE (FMS)

3.5. SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR (CAD, CAM, CIM, CIB) 

3.6. SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITATII TOTALE (TQM)

3. SISTEMUL PRODUCTIE "ADAPTABILA" (LP)

1. CONTINUTUL FUNCTIUNII DE PRODUCTIE

Functiunea de productie reprezinta ansamblul activitatilor de pregatire, de baza, auxiliare, de servire si anexe, desfasurate in vederea asigurarii conditiilor tehnice si materiale  necesare fabricatiei.

Aceasta functiune este formata din urmatoarele activitati:

a) activitatea de pregatire a productiei:

pregatirea utilajelor, instalatiilor pentru executarea sarcinilor programate;

asigurarea conditiilor necesare respectarii tehnologiilor de fabricatie;

organizarea aprovizionarii ritmice a locurilor de munca cu materiale, piese etc.;

Este influentata de gradul de noutate a produsului ce urmeaza a se fabrica - produs nou asimilat, produs modernizat sau a carui fabricatie se repeta.

b) conducerea operativa a productiei:

"defalcarea" in timp si spatiu a sarcinilor cuprinse in planul de productie;

intocmirea de grafice operative de productie pe perioade scurte de timp si pe subunitati;

asigura cadrul informational necesar lansarii si controlului indeplinirii programelor de fabricatie, etc.

c) activitatea privind executarea (fabricatia) propriu-zisa:

aplicarea metodelor de organizare corespunzatoare productiei executate;

aplicarea metodelor de munca corespunzatoare procesului de productie;

utilizarea adecvata a resurselor materiale si umane, etc.

d) controlul tehnic de calitate (CTC):

stabilirea formelor si metodelor de control tehnic de calitate;

organizarea controlului inter-operational si inter-fazic;

organizarea activitatii laboratoarelor, standurilor de proba,  etc.;

verificarea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor si subansamblelor, precum si a produselor finite, etc.

e) intretinerea si repararea masinilor si utilajelor:

organizeaza activitatea din compartimentele de intretinere si reparatii;

elaboreaza si fundamenteaza planul de revizii si reparatii;

stabileste numarul de interventii tehnice;

organizeaza activitatea de modernizare a utilajelor, etc.

f) productia auxiliara:

determina necesarul de utilitati (energie, combustibil, unelte, etc.) si corelarea acestuia cu necesarul sectiilor de baza;

organizeaza activitatile din subunitatile proprii.

In functie de obiectivele economice stabilite, de resursele de care dispune si de piata potentiala o intreprindere, pe baza strategiei alese, poate adopta o serie de politici de productie diferite. De regula, se pot deosebi urmatoarele politici de productie importante:

1) intreprinderea se organizeaza pentru a executa anumite produse sau lucrari prin folosirea propriilor unitati de productie, grupate in aceeasi incinta sau dispersate teritorial;

2) intreprinderea executa in totalitate sau partial produse, folosind componente realizate de alte intreprinderi (pe baza subcontractarii sau subfurniturii);

3) cooperarea dintre intreprinderi.

In cazul primului tip de politica de productie

Ø      intreprinderea executa politica sa

Ø      iar unitatile de productie, precum si conducerea administrativa, sunt grupate intr-un singur loc.

Ø      Pe masura dezvoltarii, odata cu  efectuarea de noi investitii, se poate adopta o politica de descentralizare a productiei prin crearea de noi unitati de productie.

Ø      O astfel de politica de productie ridica probleme noi privind achizitionarea de terenuri, construirea de noi cladiri, atragerea sau formarea de forta de munca.

A doua politica de productie

Ø      este aceea de a executa produse sau lucrari apeland in totalitate sau partial la componentele executate de alte intreprinderi pe baza unui contract de subcontractare.

Sucontractarea

presupune asumarea efectuarii unei lucrari sau serviciu

prin organizarea mijloacelor necesare si cu gestiunea propriului risc

in schimbul unui corespondent in bani de catre o intreprindere pentru o alta intreprindere.

reprezinta prestare de servicii sau lucrari efectuata sub coordonarea intreprinderii subcontractante

care la randul ei a primit comanda de la intreprinderea comitent in vederea executarii unei lucrari sau a unui serviciu pentru intreprinderea beneficiara (intreprinderea-client sau utilizatorul) in schimbul unei sume de bani.

In cazul subcontractarii exista  3 subiecti:

- intreprinderea beneficiara

- intreprinderea contractanta (comitentul)

- intreprinderea subcontractanta (subcontractantul)

Subcontractantul pentru a efectua lucrarea sau serviciul trebuie sa organizeze mijloacele necesare si sa isi asume riscul "intreprinderii" (raspunde de rezultatul final in fata comitentului), beneficiind de un regim care ii permite sa fie platit direct de catre intreprinderea-client.

Ø      Altfel spus, contractul de subcontractare este acel contract in baza caruia o parte isi asuma, prin organizarea mijloacelor necesare si cu gestiunea propriului risc, efectuarea/executarea unei lucrari/serviciu in schimbul unei sume de bani.

Ø      Salariatii intreprinderii subcontractante efectueaza prestarile de lucrari sau servicii necesare pe teritoriul intreprinderii beneficiare, fiindu-le asigurate conditiile de munca corespunzatoare.

Ø      In cazul subcontractarii intreprinderea subcontractanta are putere organizativa in utilizarea personalului, asumandu-si riscurile intreprinderii.

Ø      Evolutia structurilor industriale a sporit utilizarea subcontractarii, fiind cunoscute mai multe feluri de subcontractari (Tabelul 1). Tipurile de subcontractari prezentate in tabel reliefeaza faptul ca subcontractarea difera in functie de complexitatea activitatilor date catre exterior:

spre exemplu, cazul subcontractarii interne, care se refera doar la anumite servicii accesorii intreprinderii

sau in cazul celei externe, caz in care se da catre exterior parti din activitatile intreprinderii.

In situatia cand intreprinderea nu poate executa cantitatea/volumul de produse, lucrari sau servicii cerute pe piata, ea apeleaza la subcontractare pentru a raspunde cererii (subcontractare de capacitate) sau atunci cand intreprinderea are nevoie de produse, lucrari si servicii specializate ea va apela la subcontractarea de specialitate.

Subcontractarea se caracterizeaza printr-o obligatie solidara intre comitent si subcontractant, ceea ce semnifica ca lucratorii subcontractantului pot sa efectueze lucrari/servicii in perioada unui an sau pana la finalizarea contractului de subcontractare, fiind platiti de catre comitent, in cazul in care intreprinderea beneficiara nu poate sa ii plateasca.

Obligativitatea se caracterizeaza prin

o       prezenta mai multor persoane implicate in realizarea lucrarii/serviciului (solidarietate pasiva).  In acest caz, fiecare din coobligati poate sa fie constrans catre realizarea intregii obligatii, efectuarea acesteia facandu-se de catre unul din ei care este liber.

o       sau de mai multe persoane ce pot sa pretinda realizarea/efectuarea lucrarii/serviciului (solidarietate activa). In a doua situatie, fiecare din creditori are dreptul de a cere realizarea intregii lucrari/serviciu, fiind efectuata de catre unul din ei care este liber.

Politica de productie pe baza subcontractarii

este motivata economic atunci cand  intreprinderea nu are fonduri suficiente pentru dezvoltare sau atunci cand subcontractantii produc componente la preturi mai reduse sau de o calitate mai buna, in comparatie cu cele produse in unitatile proprii sau atunci cand ei sunt specializati in executia anumitor lucrari.

Sub raport juridic, o intreprindere apeleaza la subcontractare atunci cand posibilitatile sale de dezvoltare sunt limitate, datorita existentei unei legi antitrust

Sub raport strategic - cand exista riscul in crearea de noi capacitati proprii sau cand intreprinderea urmareste ca in timp subcontractantii sa ii devina filiale.

3) Cooperarea intre intreprinderi reprezinta procesul economic prin care se stabilesc legaturi stranse de productie intre intreprinderi, care concura la fabricarea diferitelor produse.

Cooperarea poate fi:

- pe produse, atunci cand anumite intreprinderi, denumite conexe, livreaza unele produse finite;

- pe subansamble, piese - cand anumite intreprinderi, denumite conexe, livreaza unele subansamble sau piese;

- tehnologica - atunci cand o intreprindere, folosind excedentul de capacitate de care dispune, efectueaza prelucrari tehnologice pentru alte intreprinderi.

2. PREZENTAREA ACTIVITATILOR COMPONENTE

2.1. PROCESELE DE PRODUCTIE DIN INTREPRINDERI

Procesul de productie

Ø      reprezinta totalitatea activitatilor

Ø      desfasurate cu ajutorul mijloacelor de munca si a proceselor naturale

Ø      care au loc in legatura cu transformarea obiectelor muncii in produse finite.

In compunerea procesului de productie se disting doua laturi principale, care se interconditioneaza reciproc: procesul tehnologic si procesul de munca.

Procesul tehnologic

reprezinta transformarea cantitativa si calitativa a obiectelor muncii

prin modificarea formei, a dimensiunii, a structurii interne, deseori transformarile fizice sau chimice fiind datorate proceselor naturale, timp in care procesele de munca se opresc complet sau partial.

Procesul de munca

reprezinta activitatile executantilor in sfera productiva sau indeplinirea unor atributii in sfera neproductiva

cu ajutorul uneltelor de munca asupra obiectelor de munca, in vederea transformarii lor in bunuri materiale.

Organizarea proceselor de productie trebuie sa respecte anumite principii, printre care se enumera urmatoarele:

Principiul proportionalitatii - impune ca aceiasi cantitate de obiecte ale muncii (piese, produse etc.) sa parcurga intr-un interval de timp toate stadiile si operatiile procesului tehnologic.

Principiul paralelismului - impune exercitarea simultana a diferitor parti  ale procesului de productie asupra unor piese similare sau diferite ale produsului.

Principiul ritmicitatii - consta in repetarea periodica a procesului de productie, implicand deci obtinerea aceluiasi rezultat la aceleasi intervale de timp.

Principiul continuitatii - impune necesitatea inlaturarii sau reducerii intreruperilor de orice natura in desfasurarea procesului de productie.

Principiul liniei drepte - necesita ca in proiectarea desfasurarii procesului tehnologic sa se asigure cel mai scurt drum in trecerea diferitelor materii prime sau materiale auxiliare de la un loc de munca la altul, de la un atelier la altul sau o sectie la alta.

Factori de influentata

Felul materiilor prime si materialelor utilizate impune diferentieri in organizarea proceselor de productie prin: asigurarea retelelor de transport, a retelelor de depozite si magazii, folosirea mijloacelor de transport adecvate, asigurarea valorificarii deseurilor reziduale, prevederea unor instalatii de captare a degajarilor de praf, fum sau substante toxice etc.

Felul produselor finite fabricate influenteaza organizarea proceselor de productie prin particularitatile lor de ordin constructiv, prin reteta de fabricatie, prin forma sau proprietatile lor, prin gradul de folosinta si complexitate, etc. 

Caracteristicile procesului tehnologic determina particularitati in alegerea metodelor de organizare a proceselor de productie si a programarii productiei.

Caracteristicile resurselor umane influenteaza eficienta si eficacitatea proceselor de productie prin calificarea personalului, cantitatea de munca depusa, utilizarea corespunzatoare a timpului de munca etc.

2.2. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE BAZA

Organizarea procesului de productie dintr-o intreprindere tine seama de particularitatile concrete ale tipului de productie executat, de procesele tehnologice si de munca prin utilizarea diferitor modalitati de organizare specifice fiecarei intreprinderi in parte.

In functie de specificul fiecarei intreprinderi modalitatea de organizare a productiei poate fi de doua mari categorii:

modalitatea de organizare a productiei in flux

modalitatea de organizare a productiei pe comenzi sau pe "grupe omogene de masini si utilaje"

In practica, intre cele doua modalitati de organizare a productiei exista diverse legaturi, in sensul ca in unele cazuri intreprinderile care executa o varietate mare de produse pot sa utilizeze modalitatea de organizare a productiei in flux prin elaborarea anumitor metode si tehnici corespunzatoare.

ORGANIZAREA PRODUCTIEI IN FLUX

Ø      reprezinta o forma superioara de organizare a procesului de productie

Ø      creand conditii pentru mecanizarea si automatizarea completa a intreprinderii

Ø      poate fi utilizata eficient in conditiile in care poate fi permanentizata executarea unei operatii tehnologice sau a unui numar restrans de operatii tehnologice, necesare fabricarii unui produs prin amplasarea locurilor de munca in ordinea succesiunii executarii operatiilor si a utilizarii mijloacelor de transport intern adecvate.

Modalitatea de organizare a productiei in flux are urmatoarele trasaturi de baza:

- operatiile tehnologice sunt divizate in mod egal pentru a fi obtinute aceleasi rezultate la intervale de timp egale;

- operatiile tehnologice sunt repartizate pe fiecare loc de munca in parte, ce sunt specializate in executarea acestora;

- amplasarea locurilor de munca se face in ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor tehnologice;

- procesele de productie se desfasoara concomitent la toate locurile de munca de pe acea linie de flux;

- deplasarea produselor se face cu ajutorul mijloacelor de transport corespunzatoare, respectiv cu flux continuu (benzi rulante, planuri inclinate).

Organizarea productiei in flux prezinta o serie de avantaje si neajunsuri. Printre avantaje se pot enumera:

se reduc mult distantele de deplasare, numarul depozitarilor intermediare si volumul manipularilor;

se reduce durata ciclului de fabricatie;

se asigura o mai buna continuitate si ritmicitate a procesului de productie;

se creeaza premize favorabile pentru cresterea calitatii executiei;

se asigura un control eficient al productiei, etc.

Neajunsurile prezentate de respectiva modalitate de organizare se refera la:

existenta unei flexibilitati reduse atunci cand se trece de la un sortiment la altul;

ca urmare a executarii acelorasi operatii tehnologice apare monotonia in munca;

atunci cand se defecteaza anumite masini sau lipsesc anumite materiale este mai greu de mentinut continuitatea procesului de productie, etc.

ORGANIZAREA PRODUCTIEI PE COMENZI

Ø      se bazeaza pe gruparea utilajelor conform principiului specializarii tehnologice, de unde si denumirea in unele surse bibliografice de organizare a productiei pe grupe omogene de masini sau organizarea functionala a productiei

Ø      este specifica tipului de productie individuala sau de serie mica, ceea ce implica respectarea unor cerinte si principii determinate, utilizarea unor utilaje cu caracter universal si o forta de munca policalificata.

Organizarea productiei pe comenzi este caracterizata prin urmatoarele trasaturi de baza

- sectiile de baza sunt organizate dupa principiul tehnologic, fiecare sectie executand o anumita faza a procesului tehnologic;

utilajele sunt amplasate conform principiului grupelor omogene de masini;

- utilajele sunt universale (care pot executa o varietate mare de operatii tehnologice), fiind deservite de o forta de munca policalificata;

- mijloacele de transport intern utilizate sunt cele cu flux discontinuu (electrocare, motostivuitoare, carucioare, etc.);

- deplasarea produselor se face de obicei in loturi mici.

Modalitatea de organizare a productiei pe comenzi prezinta o serie de avantaje, printre care s-ar enumera:

- executarea unei varietati mari de produse permite intreprinderii de a se adapta mai usor cerintelor pietei, in sensul ca daca un produs are o cerere mai mare poate fi produs in cantitati mai mari, iar produsele a caror cerere este mica sa fie scoase treptat din fabricatie;

- datorita caracterului universal al locurilor de munca si a policalificarii fortei de munca este usor de efectuat substituirea fara a perturba desfasurarea procesului de productie;

- gama diversa de produse executate poate satisface cerintele diferitor consumatori, chiar si intr-un numar mic, ajungandu-se pana la produsele personalizate.

Totodata, modalitatea respectiva de organizare a productiei prezinta si unele neajunsuri:

- conducerea acestei forme de organizare este mai dificil de realizat, deoarece procesele de productie sunt diferite si numeroase;

- datorita faptului ca este nevoie de o policalificare a personalului cresc cheltuielile de personal, care in final duc la cresterea costului de productie;

- existenta unei varietati mari de produse duce la cresterea volumului de transport intern;

- este nevoie de un sistem complex al controlului calitatii produselor, tocmai datorita multitudinii de produse fabricate.

2.3. ORGANIZAREA ACTIVITATII AUXILIARE

2.3.1. ACTIVITATEA DE INTRETINERI SI REPARATII

Activitatea de intretineri si reparatii a utilajelor este impusa de faptul ca pe parcursul folosirii lor productive, acestea sunt supuse procesului de uzura fizica si morala. Ca urmare a procesului de uzura fizica are loc un proces de pierdere treptata a valorii de intrebuintare a utilajului si, in final, o pierdere a capacitatii de satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat.

Reparatia este lucrarea efectuata in scopul mentinerii in stare de functionare a utilajelor, prin care se inlatura defectiunile constatate in functionare si se realizeaza inlocuirea totala sau partiala a acelor componente care au o durata mai mica de functionare in comparatie cu altele.

Mentenabilitatea este capacitatea unui utilaj/echipament de a-si restabili caracteristicile tehnico-functionale prin intretineri si reparatii. Altfel spus, mentenabilitatea este proprietatea pe care o detine o masina, utilaj sau instalatie ca pe durata vietii sale sa se intretina usor, cu interventii cat mai putine si cu minimun de cheltuieli.

Mentenanta este ansamblul lucrarilor de intretineri si reparatii, care au ca scop inlaturarea defectiunilor unor piese, subansamble si readucerea utilajului/echipamentului la starea de functionare.

Activitatea de intretineri si reparatii se desfasoara in cadrul atelierului de intretineri si reparatii, unde se intocmesc planuri anuale de reparatii aferente fiecarui utilaj in parte. Planurile de reparatii cuprind toate tipurile de interventii tehnice necesitate a fi executate si zilele aferente respectivelor interventii.

Pentru a se evita uzura excesiva a utilajelor si a preveni iesirea accidentala din functiune ale acestora, au fost elaborate sisteme de intretinere si reparatii ale utilajelor:

- sistem de intretinere functionala curenta,  sistem de intretinere functionala de tip preventiv, sistem de revizii tehnice si reparatii, sistem de intretinere si reparatii de tip paliativ, sistem de revizii generale periodice cu regim special (I. Unguru, 1998);

- sistem de reparatii dupa nevoi, sistemul preventiv planificat (M. Naghi, Roxana Stegerean, 2004);

- sistem cu planificare ferma, sistem de reparatii dupa controlul starii utilajelor, sistem de reparatii preventiv-planificat (I.C. Dima, Monica Viorica Nedelcu, 2000);

- sistem de organizare a executarii repararii utilajelor pe baza constatarilor, sistemul de reparatii preventiv-planificat (C. Barbulescu, C. Bagu, 2001; M. Pricop, C. Bagu, F. Parvu, 2003; E. Cazan, coordonator, 2002).

Indiferent care tip de sistem se aplica in cadrul intreprinderilor, este nevoie ca ele sa se aplice conform normativelor interne sau elaborate de organisme specializate de inspectie si control, cu respectarea cheltuielilor prevazute la fiecare tip de interventie. Acestea impun pregatirea anticipata a interventiilor tehnice, care presupune:

- pregatirea tehnico-tehnologica, care se realizeaza pe baza diferitor scheme de demontare mecanice si electrice, prin indicarea restrictiilor de demontare si a tehnologiilor de recuperare a pieselor uzate;

- pregatirea materiala, care consta in stabilirea necesarului de materiale si piese de schimb, aprovizionarea cu diferite tipuri de resurse, reutilizarea pieselor si subansamblurilor;

- pregatirea organizatorica, care se refera la intocmirea dosarului de interventii cu stabilirea fazelor de realizare, organizarea muncii de interventie, stabilirea numarului de muncitori, etc.

MODALITATI de executare propriu-zisa a reparatiilor

Ø      Organizarea centralizata

Ø      Organizarea descentralizata

Ø      Organizarea mixta

Organizarea centralizata executa toata gama lucrarilor de intretineri si reparatii la toate utilajele din intreprindere in cadrul sectiei de reparatii, de catre echipe de muncitori specializati, subordonati direct compartimentului mecanico-energetic.

avantaje:

se asigura o coordonare mai buna a executiei lucrarilor;

folosirea mai buna a fortei de munca;

creste calitatea reparatiilor pentru ca se utilizeaza personal specializat;

scad costurile.

dezavantaje:

- genereaza intreruperi in executia unor reparatii atunci cand personalul sectiei de reparatii este chemat in sectia de productie pentru remedierea unor defectiuni;

- transportul activului fix de reparat in sectorul central de reparatii face aplicarea acestei modalitati greoaie atunci cand intreprinderea are un grad mare de dispersie teritoriala.

Organizarea descentralizata este specifica acelor unitati de productie in care unele reparatii se executa in sistem centralizat de personalul si cu mijloacele tehnice ale sectiei de reparatii, iar alte lucrari se executa de catre personalul propriu al sectiei de productie. Gradul de descentralizare este diferit de la o intreprindere la alta, de regula toate reparatiile capitale executandu-se la sectia de reparatii.

Avantaje

se realizeaza o mai buna legatura si colaborare intre sectia de productie si cea de reparatii;

activitatea este subordonata sefului de sectie.

Dezavantaje:

creste numarul personalului ocupat in aceasta activitate;

nu se asigura folosirea corespunzatoare a fortei de munca.

Organizarea mixta imbina avantajele celor doua prezentate mai sus si elimina pe cat posibil dezavantajele acestora. Aceasta modalitate permite atat specializarea pe ateliere si meserii (ceea ce duce la cresterea productivitatii muncii la lucrarile de intretinere si reparatii), cat si operativitatea in interventiile solicitate de sectiile de productie atunci cand este cazul.

2.3.2. ACTIVITATEA DE ASIGURARE CU SDV-uri

In conditiile dotarii intreprinderilor cu utilaje tot mai complexe, cu un inalt grad de precizie si tehnicitate, asigurarea cu SDV-uri (S- scule, D - dispozitive, V - verificatoare) devine o problema importanta, avand in vedere influenta acestora asupra volumului cheltuielilor de productie, precum si a calitatii produselor. Asigurarea cu SDV-uri a procesului de productie impune organizarea in intreprinderi a unui sector specializat. Marimea si structura activitatii de SDV-uri depind in special de specificul ramurii de activitate si dimensiunea intreprinderii. Spre exemplu, sectorul de SDV-uri din marile intreprinderi constructoare de masini este constituit din urmatoarele componente: sectia de scularie, depozitul central de SDV-uri, magaziile de distributie ale sectiilor de productie, atelierele de reparatii de reparatii de SDV-uri din sectii.

Sectia de scularie are ca principala activitate executarea SDV-urilor necesare fabricarii curente, echiparii tehnologice a fabricatiei noilor produse, precum si SDV-urile destinate asimilarii unor procese tehnologice moderne. De multe ori, cu deosebire in intreprinderile de dimensiuni mici, aici se realizeaza si repararea SDV-urilor uzate.

Depozitul central de SDV-uri realizeaza aprovizionarea cu scule a sectiilor de productie, atat cu sculele fabricate de catre intreprindere, cat si cu cele achizitionate din afara. Tot aici se asigura receptionarea, stocarea, evidenta si eliberarea periodica a sculelor catre magaziile de distributie ale sectiilor.

Magaziile de distributie ale sectiilor asigura alimentarea cu SDV-uri a locurilor de munca si recuperarea lor in vederea reconditionarii.

Atelierele de reparatii de SDV-uri din sectiile de productie asigura refacerea sculelor uzate.

2.3.3. ACTIVITATEA DE ASIGURARE CU TIPURI DE ENERGIE

Organizarea corespunzatoare a productiei din cadrul intreprinderii necesita folosirea activitatii de asigurare cu diferite tipuri de energie in vederea functionarii normale a proceselor de productie de baza.

Activitatea de productie din cadrul unei intreprinderi se caracterizeaza printr-un consum important de diferite feluri de energie, cum ar fi: energie electrica, abur, gaze, aer comprimat etc.

Necesarul intreprinderii din aceste feluri de energie este asigurat de un ansamblu de unitati energetice producatoare de energie: centrala electrica, centrala producatoare de apa calda, abur, aer comprimat, statia generatoare de oxigen, acetilena etc.

La fel de importante pentru intreprinderea industriala ca si centralele producatoare de diferite tipuri de energie sunt si diversele retele, conducte sau instalatii, care asigura transportul acestor feluri de energie la consumatori.

Importanta organizarii in conditii cat mai bune a activitatii de producere si transport a acestor tipuri de energie, rezulta din faptul ca intreprinderea industriala este o mare consumatoare de energie. Astfel, intreprinderile industriale consuma cca 2/3 din cantitatea totala de energie produsa in sistemul energetic national si ½ din cantitatea totala de combustibil.

In prezent, se manifesta tot mai mult tendinta ca diferitele tipuri de energie sa fie produse in intreprinderi specializate, la dispozitia intreprinderilor existand subunitati de producere a energiei doar pentru situatii de avarii in sistemul energetic national.

2.4. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE SERVIRE

2.4.1. ORGANIZAREA ACTIVITATII DEPOZITELOR

Depozitul este o cladire, o constructie sau o suprafata special amenajata cu instalatii necesare efectuarii operatiilor legate de manipularea si pastrarea materialelor sau a produselor finite. Existenta depozitelor permite asigurarea continuitatii procesului de productie in sectiile de baza precum si satisfacerea operativa a cererii.

Magazia este spatiul pentru depozitarea materiilor prime, a stocurilor si a bunurilor in curs de prelucrare. Existenta magaziilor permite achizitionarea unor materii prime care sa asigure continuitatea activitatii sectiilor de productie.

Principalele obiective ale activitatii depozitelor sunt:

pastrarea in conditii optime a materialelor si produselor finite;

reducerea cheltuielilor de depozitare, manipulare, transport;

folosirea deplina a spatiilor de depozitare;

asigurarea unei evidente a situatiei stocurilor de materii prime, materiale, produse finite, etc.

Proiectarea depozitelor se face fie intr-o etapa initiala, odata cu celelalte unitati ale intreprinderii, sau in mod curent, datorita schimbarilor ce pot aparea in activitatea intreprinderilor (isi pot schimba profilul).

Pentru activitatea de proiectare se impune cunoasterea urmatoarelor informatii: in primul rand, zona si spatiul disponibil pentru depozitare si amplasarea sa, apoi articolele (materiile prime, produsele finite etc.) care trebuie sa fie depozitate in fiecare spatiu si in al treilea rand mijloacele de depozitare, echipamentele de manipulare ce urmeaza a fi folosite.

Cu ocazia proiectarii depozitelor se va face optiunea dintre depozitarea centralizata (un singur depozit la    nivel de intreprindere) si cea descentralizata (fiecare sectie sa fie deservita de catre un depozit).

Principalele avantaje ale depozitarii centralizate sunt:

- timp redus in deplasarea materialelor de la depozit la punctele de consum, ceea ce duce la satisfacerea mai rapida a cerintelor consumatorilor;

posibilitatea pastrarii impreuna a mai multor tipuri de materiale necesare fiecarei subunitati.

Avantajele depozitarii descentralizate sunt urmatoarele:

cheltuieli administrative mai reduse;

o utilizare mai buna a personalului depozitului;

evitarea dublarii spatiului pentru articole similare;

stocuri mai reduse;

toate evidentele se tin in acelasi loc.

2.4.2. ACTIVITATEA DE TRANSPORT INTERN

Activitatea de transport intern din cadrul intreprinderii este indispensabila procesului de productie desfasurat, necesitand un consum de timp, mijloace tehnice adecvate, resurse umane si resurse financiare.

Procesul de productie impune vehicularea si manipularea unor importante cantitati de materii prime, combustibil, semifabricate, produse finite etc.

Transportul intern este o activitate de deplasare cu mijloace de transport a diferitelor materiale, piese, produse etc., pe distanta care separa doua locuri de munca, ce se succed in procesul tehnologic in interiorul intreprinderii, cuprinzand operatiile de: incarcare, transportul propriu-zis, manipulare si descarcare.

Importanta activitatii de transport intern deriva din faptul ca acesta contribuie direct la desfasurarea procesului de productie si ocupa o pondere mare in totalul activitatilor din cadrul unei intreprinderi.

Activitatea de organizare a transportului intern este organizata in cadrul  intreprinderii de un compartiment specializat denumit "transport intern". In cadrul acestui compartiment se intocmeste planul de transport intern pentru un an calendaristic, in care sunt prezentate fluxurile de transport (cantitatea de materiale sau produse care se deplaseaza intre doua locuri de munca) si circuitele de transport (cantitatea de materiale care se deplaseaza intr-o anumita unitate de timp: an, trimestru, luna).

3. SISTEME MODERNE DE CONDUCERE A PRODUCTIEI

Ø      SISTEMUL PLANIFICAREA NECESITATILOR MATERIALE (MRP)

Ø      SISTEMUL OPTIMIZAREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCTIE (OPT)

Ø      SISTEMUL EXACT LA TIMP (JIT)

Ø      SISTEME FLEXIBILE DE FABRICATIE (FMS)

Ø      SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR (CAD, CAM, CIM, CIB) 

Ø      SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITATII TOTALE (TQM)

Ø      SISTEMUL PRODUCTIE "ADAPTABILA" (LP)