Romania de la Criza orientala la marile aliante ale secolului XX
Criza orientala a debutat in secolul al XVII-lea cand armatele otomane au esuat in actiunea lor de a ocupa Viena in anul 1683. Cu acest mare esec a inceput declinul Imperiului Otoman, puterile crestine divizandu-se: Rusia si Imp eriul Habsburgic dorind sa imparta teritoriul european al Imperiului Otoman, in timp ce Franta si Anglia il sustineau pentru asi proteja propriile interese comerciale, dar si pentru a stopa expansiunea otomana in Pensiunea Balcanica.
Conflictele ruso-austro-otomane din cadrul crizei orientale au facut din Principatele Romane teatru de razboi, iar unele din tratatele de pace in urma conflictelor afectand integritatea teritoriala a Principatelor.
In secolul al XIX –lea criza orientala s-a acutizat, Imperiul Otoman fiind considerat „omul bolnav” al Europei care trebuia inlaturat, mai ales ca sultanul era refractar fata de orice initiativa democratica. De asemenea in a doua jumatate a secolului al XIX lea si inceputul secolului al XX lea, Romania a parcurs cele mai importante etape ale propriului traseu national, marcate de unificarea Principatelor in 1859, prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unire recunoscuta de marile puteri prin Conferinta de la Paris din 1859 si Conferinta de la Constantinopol din 1861.
Redeschiderea problemei orientale in a doua jumatate a secolului a XIX lea a determinat Romania la implicare cu scopul de a obtine independenta si de a inlatura suzeranitatea otomana precum si garantia colectiva a marilor puteri.
In anul 1875, in Bosnia si Hertegovina si in 1876, in Bulgaria, au izbucnit rascoale antiotomane, transformate ulterior in miscari nationale de eliberare de sub dominatie straina. Reprimarea acestor miscari de catre otomani, au detreminat Serbia si Muntenegru sa declare razboi Imperiului Otoman. Sub pretextul protejarii crestinilor ortodocsilor, dar avand ca si obiectiv expansiunea in Pensinsula Balcania, si ocuparea stamtorilor Bosfor si dardanele, Rusia a sustinut lupta popoarelor aflate sub ocupatie otomana si s-a pregatit pentru un razboi antiotoman.
Inainte de a declara efectiv razboi otomanilor, Rusia a obtinut neutralitatea Austro-Ungariei prin Conventia de la Budapesta din 1877, iar prin Conventia de la Bucuresti din 4 aprilie 1877, avea acceptul Romaniei pentru a tranzita cu trupe teritoriul romanesc, cu conditia ca Rusia sa respecte integritatea teritoriala a Romaniei.
Conjuctura internationata dadea Romaniei posibilitatea de a interveni in razboi avand ca principal obiectiv castigarea independentei, pe care diplomatia romaneasca si principele Carol a cautat sa o obtina pe care diplomatica, adresand in acest sens un memoriu Portii, dar aceasta a elaborat o noua constitutie prin care Romania era considerata provincie privilegiata a Imperiului. In aceste conditii singura cale de a castiga independenta ramanea calea armelor.
Prezenta trupelor rusesti pe teritoriul romanesc a determinat starea de razboi intre Romania si Imperiul Otoman, fapt pentru care ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, la interpelarea lui Nicolae Fleva , declara in Parlament independenta Romaniei, votata in urmatoarea zi de Camera Deputatilor.
Intervenind in conflictul ruso-otoman in 1877 la cererea marelui duce Nicolae al Rusie, trupele romanesti conduse de principele Carol I a reusit sa cucereasca reduta Plevna si sa obtina o reverberanta victorie asupra trupelor otomane, castingandu-si astfel independenta consemnata in tratatele de pace de la San Stefano si Berlin din 1878 si recunoscuta intre 1878 – 1880 de marile puteri europene.
Dupa cucerirea independentei, Romania devenea un stat cu drepturi depline in relatiile internationale. Suveranitatea nationala a ingaduit afirmarea unei politici externe proprii, a permis instituirea unui sistem protectionist necesar dezvoltarii economice, a creat conditii ptr consolidarea sistemului politico-institutional. Obtinerea si recunoasterea independentei a avut drept principala consecinta proclamarea principelui Carol, ca rege la 14 martie 1881. Romania a devenit astfel regat, ridincandu-si in mod substantial statutul si pozitia internationala.
Tendintele expansioniste ale Rusiei in Balcani, precum si izolarea diplomatica in care se afla Romania, au determinat apropierea de Puterile Centrale: Germania, Austro-Ungaria, Italia, cu care Romania a semnat in anul 1883, o alianta secreta defensiva.
Datorita politici de deznationalizare pe care Ungaria o exercita asupra romanilor din Transilvania, Romania s-a indepartat de Tripla Alianta, fapt demonstrat de implicare in al doilea razboi balcanic, impotriva Bulgariei, care era sustinuta de Austro-Ungaria in tendinta sa expansionista.
Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial , Romania s-a orientat dupa multe tratative catre Puterile Antantei, cu care a incheiat o Conventie politica si una militara la 4 august 1916 semnate de Ion. I.C. Bratianu, prin care Romania se angaja razboi Austro-Ungarie, iar Antanta se obliga sa respecte Romaniei integritatea teritoriala si drepturi legitime asupra teritoriilor romanesti din cadrul Imperiului Austro-Ungar, Transilvania si Bucovina.
Romania si-a indeplinit angajamentele fata de Antanta, dar din pacate nu a fost sustinuta de aceasta conform conventiei militare, si chiar daca a dat dovada de mult curaj in bataliile pentru Transilvania, armata romana a fost nevoita sa se retraga de pe frontul transilvan in Moldova datorita pierderilor teritoriale din sudul tarii precum si a capitalei.
Izbucnirea revolutiei bolsevice in Rusia in noiembrie 1917, a facut ca Rusia sa iasa din razboi si sa incheie pacea de la Brest – Litovsk , in 3 martie 1918, fapt ce a lasat Romania descoperita si inconjurata de dusmani.
Situatia grea in care se aflat Romania a dus la incheierea pacii de la Bucuresti din 1918, intre Romania si Puterile Centrale, semnata de guvernul Marghiloman, dar nerecunoscuta de rege pentru masurile dezavantajoase impuse Romaniei, fapt pentru care aceasta pace a ramas nula.
In conditiile detramarii Imperiului Tarist, romanii din Basarabia au declarat autonomia provinciei si mai apoi independenta Republicii Democratice Moldovenesti care la 27 martie 1918 prin Sfatul Tarii a hotarat unirea cu Romania
In anul 1918 Romania reintra in razboi alaturi de Antanta contribuind la victoriile aliatilor asupra puterilor Centrale, Germania si Austro-Ungaria fiind invinse, fapt ce a dus la unirea Bucovinei cu tara mama la 28 noiembrie 1918.
Acelasi lucru s-a intamplat si cu romanii din Transilvania prin Marea Adunare de Blaj prin care s-a consfintit unirea Transilvaniei cu patria mama la 1 decembrie 1918 .
Prin tratatele incheiate in sistemul Versailles in 1919-1920, Marea Unire a romanilor din 1918 a fost recunoscuta international fapt ce a permis accelerarea ritmului de dezvoltare si modernizare a societatii romanesti in propriul stat national.
Asadar putem afirma ca relatiile Romaniei cu marile puteri din Europa, in aceasta perioada a secolului XIX – XX, s-au orientat in functie de atingerii obiectivelor politice proprii, fie ca ne referim la o apropiere de Rusia in vederea obtinerii independentei in 1877, o aliniere la politica lui Bismark pentru mentinerea si afirmarea severanitatii statale dobandite, fie o alinta episodica cu Puterile Centrale pentru a iesi din izolarea diplomatica si pentru a se proteja de expansiunea sovietica, fie apropierea durabila cu tarile Antantei pentru realizarea statului national unitar roman.
