Pe 2 august 1990, Irakul invadeaza Kuweitul. 4 zile dupa invazie, Natiunile Unite impun un embargo asupra comertului irakian iar dupa atatia ani, inca nu a fost ridicat.
Scopul oficial al sanctiunilor a fost acela de a forta Irakul sa se retraga din Kuweit fara “interventia armata internationala”. Aceasta strategie a dat gres. In ianuarie 1991, SUA si aliatii au inceput razboiul. Razboiul a durat doar cateva saptamani, dar a dus la moartea a zeci de mii de irakieni si a lasat tara in ruina. Kuweitul a fost eliberat dar sanctiunile au ramas. Acum, scopul lor era de a obliga Irakul sa se supuna rezolutiei 687. Printre alte cerinte, rezolutia cerea distrugerea “armelor de distrugere in masa”. Insa aceste sanctiuni si-au depasit functionalitatea, ajungand sa afecteze in mod special populatia Irakului, si mai putin regimul, armele sau pe Saddam.
Pe 22 ianuarie 1991, un document al Departamentului de Aparare SUA noteaza nevoia Irakului de importuri a unor anumite parti din utilajele pentru tratarea apei si dificultatea de a le obtine sub incidenta sanctiunilor. Lipsa acestora poate duce la “cresterea incidentelor, a bolilor si epidemiilor”. In 1993, Oraganizatia ONU pentru Hrana si Agricultura (FAO – Food and Agriculture Organisation) remarca unul din efectele secundare al sanctiunilor care este izolarea intelectualitatii din randul medicilor si a oamenilor de stiinta. Aceasta se datoreaza, in parte, faptului ca intelectualii nu au acces la ziare si in general la informatie.
In 1995 FAO observa ca populatia a fost adusa intr-o stare precara printr-o combinatie a hiperinflatiei si a prabusirii veniturilor casnice. In consecinta, numarul cersetorilor si a copiilor strazii a crescut enorm. In 1996, un raport UNICEF arata ca in randul copiilor cu varsta sub 5 ani, au loc 4500 de “morti in exces” in fiecare luna, care pot fi atribuite in primul rand sanctiunilor.
Imediat in anul urmator, UNICEF calculeaza numarul mortilor la mai mult de 1,2 milioane, incluzand 750.000 de copii sub 5 ani, din cauza lipsei hranei si a medicamentelor. 32% din copiii sub 5 ani, aprox 950.000 de copii sufera de malnutritie cronica – o crestere de 72% din 1991. 23% sunt subponderali – de doua ori mai mult decat in tarile invecinate Turcia si Iordania.
In luna februarie a anului ce urmeaza, UNICEF spune ca “sistemul de sanatate irakian este aproape de a se prabusi din cauza lipsei de medicamente si de alte materiale necesare vietii datorita faptului ca aceste materiale programate pentru Irak prin programul “Hrana pentru Petrol” 'nu au ajuns”. Un raport ONU remarca: “ Din 1991, spitalele si centrele de sanatate nu au fost reparate. Capacitatea functionala a sistemului sanatatii s-a degradat in continuu prin lipsa apei si a curentului, lipsa transportului si colapsul sistemului de telecomunicatii. Bolile contagioase, cum sunt cele datorate apei si malariei, care erau sub control, au devenit din nou epidemice in 1993.”
La 30 septembrie 1998, directorul programului Natiunilor Unite “Petrol pentru Mancare”, Denis Halliday, a demisionat in semn de protest pentru inadecventa acestui program, despre care el spune ca nu atinge nici macar cerintele minime ale unei diete, declarand sanctiunile drept genocid. In acelasi an, Organizatia Mondiala a Sanatatii raporteaza ca in fiecare luna mor intre 5000 si 6000 de copii irakieni din cauza sanctiunilor. La 13 februarie 2000, al doilea director al programului “Petrol pentru Mancare”, Hans von Sponeck, demisioneaza drept protest, obiectand asupra impactului pe care sanctiunile il au asupra populatiei civile din Irak.
UNICEF declara ca, cresterea mortalitatii la copiii sub cinci ani in spitatele publice (un exces fata de 1989 de peste 40.000 de decese anual) se datoreaza in principal diareei, pneumoniei si malnutritiei. In cazul copiilor peste 5 ani, cresterea (un exces fata de 1989 de aproximativ 50.000 de decese anual) este asociata cu bolile cardiace, hipertensiune, diabet, cancer, boli ale rinichilor sau ale ficatului. Aproximativ 250 de decese in fiecare zi se inregistrau in Irak din cauza sanctiunilor.
Un raport ONU remarca scaderea numarului de scolari pana la 53% in centru si sud. 3% din scoli au nevoie de reparatii, iar intre 9.613 si 10.334 de scoli au suferit deteriorari serioase. Unele scoli, cu capacitate de 700 de copii, au 4500 de scolari, in timp ce multe alte scoli sunt nefolosibile. Pe strazile din Bagdad si a altor orase poti vedea mii de copii irakieni care au renuntat la scoala pentru a-si ajuta familia sa supravietuiasca. Prabusirea economiei irakiene datorita embargoului a produs o rata mare a somajului, impreuna cu o foarte mare inflatie si o devalorizare a dinarului (moneda Irakului). Una din masurile luate de oameni pentru a supravietui este punerea la munca a copiilor si renuntarea la scoala, alta fiind prostitutia. Efectele cumulate ale pierderii coeziunii psihico-sociale a populatiei irakiene sunt cresterea delincventei, a cersetoriei si a prostitutiei, a anxietatii in legatura cu viitorul si a lipsei de motivare, cresterea sentimentului de izolare, adus de lipsa contactelor cu lumea exterioara, saracirea culturala si stiintifica, intreruperea vietii familiale, etc. Numarul pacienttilor afectati de boli psihice au crescut cu 157% din 1990.
Situatia umanitara din Irak va continua sa se degradeze in absenta unei reiinvieri a economiei irakiene, care nu pate fi realizata doar prin eforturi umanitare.Irakul a trecut de la o relativa bogatie la o saracie masiva. In contrast marcant cu perioada dinainte de 1990, rata mortalitatii infantile sunt printre cele mai ridicate din intreaga lume. Mica greutate a copiilor la nastere afecteaza cel putin 23% din nasteri, malnutritia cronica afecteaza tot al patrulea copil sub 5 ani. Doar 41% din populatie are acces regulat la apa curata.
Toate acestea sunt doar cateva din efectele nesabuitelor sanctiuni, pe care SUA staruia sa le continue inainte de a incepe razboiul. Apoi a urmat o perioada in care SUA declara ca s-a saturat sa astepte ca aceste sanctiuni sa-si faca efectul si ca nu cred ca Saddam se va schimba vreodata. SUA, spunea Bush, are o politica de toleranta zero, pe care si-au dezvaluit-o odata cu inceperea razboiului. Sanctiunile se refereau atat la produse medicale de stricta necesitate, cat si la alte materiale care erau considerate de catre SUA ca putand avea utilizare duala. De exemplu, irkienilor le era interzis importul acelor de seringa, deoarece din cateva mii de ace din acest fel se putea construi o bomba artizanala. Multe din produsele interzise sunt de acest gen, si arata cat de putin s-au gandit cei care le-au impus, la binele civililor
