Aparitia puterii otomane
Marea nenorocire a tarilor noastre este ca in momentul cand, de bine de rau, sunt suficient de independente fata de unguri sau polonezi pentru a se dezvolta oarecum liber, apare o noua putere, o putere formidabila: turcii otomani. Doua cuvinte despre acesti turci otomani.
Am spus ca si cumanii erau turci, si pecenegii au fost turci, dar in Anatolia, care ar fi Turcia de astazi, apare de la sfarsitul veacului al XI-lea si pana in veacul al XIII-lea o mare putere, cea a turcilor selgiucizi, rude apropiate ale cumanilor de pe tarmul nordic al Marii Negre. Cand acestia sunt inlaturati de valul mongol despre care am vorbit de mai multe ori, statul infiintat de ei se pr abuseste si, in locul lor, un alt neam, tot de turci, care a preluat numele unuia din fondatorii lui, Osman (de unde s-au numit osmanlii sau otomani), apare in Anatolia, pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin.
Cum ajung pentru prima oara turcii otomani in Europa? E de retinut acest moment - dureros pentru noi, crestinii: primii turci care-au trecut Bosforul au fost adusi de un imparat bizantin al carui nume suna frumos in urechile noastre: Ioan Cantacuzino (134l-l355). Disputele interne din imperiu, intre familii, intre factiuni religioase, erau atat de violente incat imparatul Ioan Cantacuzino se bate cu propriul sau ginere, Ioan Paleolog, iar, pentru aceasta lupta intre bizantini, imparatul cheama in ajutor ostasi turci otomani de dincolo de Bosfor. Turcii, o data ajunsi pe pamantul Europei, la nord de Bosfor, nu vor mai pleca. Asa incepe incercuirea Constantinopolului incetul cu incetul, de catre descendentii lui Orkan, sultanul osmanliilor care trece primul Bosforul.
Iata rezultatul certurilor dintre crestini. Acest subiect va reveni in mai multe randuri; de pilda, Matei Corvin, rege al Ungariei de origine romana, va fi mai preocupat de luptele cu vecinii din Europa decat de a-si aduna fortele impotriva turcilor; iar Stefan cel Mare nu va primi de la polonezi ajutorul cerut in lupta contra turcilor.
Daca bizantinii se bat intre ei si nu mai sunt in stare sa tina piept turcilor, cei care incearca sa opreasca expansiunea otomana in Balcani in acel moment (1300-l350) sunt sarbii. Sarbii, dupa bulgari, formeaza al doilea mare stat care s-a constituit in Peninsula Balcanica la sfarsitul veacului al XII-lea, cu dinastia lui Stefan Nemanja (fiul lui, Sfantul Sava, a devenit una dintre figurile cele mai venerate ale ortodoxiei). Ei ajung la un maximum de putere in veacul al XIV-lea, sub conducerea lui Stefan Dusan, care domneste de la 1331 la 1355, are ambitia de a cuceri Constantinopolul si chiar se intituleaza imparat. Au avut si sarbii cel putin un domnitor care s-a intitulat imparat. Din pacate pentru ei, poate si pentru crestinatate, dupa moartea lui Stefan Dusan, in 1355, regatul sarbesc (care cucerise si Macedonia, Albania si o parte din nordul Greciei, devenind un regat intins) se imparte in mai multe principate, peste fiecare domnind un despot. Atacul turcilor gaseste deci regatul sarb slabit. La 20 iunie 1389 are loc la Kossovopolje (Campul Mierlelor) una dintre marile batalii ale istoriei europene. Mai intai un sarb reuseste sa-l omoare pe sultanul Murad in cortul lui, dar in cele din urma turcii ii inving pe sarbi, si-l omoara pe regele lor, Lazar. De-atunci incepe cucerirea Serbiei de catre turci.
Atat de impresionanta a fost aceasta batalie de la Kossovopolje incat a dat nastere unei epopei, o serie de poezii populare sarbesti de o mare frumusete, una dintre cele mai frumoase epopei pe care le-a creat Europa: Ciclul de la Kossovo. Puterea sarba intra de-atunci in declin, iar o parte din aceste despoiate sarbesti care-si impart vechea Serbie a lui Dusan accepta sa devina vasale turcilor. Ce ciudat poate fi caracterul unui popor! Sarbul e un ostas grozav, dar, o data ce a jurat ca va fi credincios turcului, se bate alaturi de otomani. Un alt celebru ciclu de poezii populare sarbesti e cel despre faptele de vitejie ale lui Marco Kraljevici.
Kraljevici inseamna fiu de crai. Marco Kraljevici este fiul unuia dintre craii aceia care s-au batut la Kossovo, dar el a jurat pe urma credinta sultanului. Si moare la Rovine, in lupta impotriva romanilor! Totusi, este marele erou popular al sarbilor. Dovada ca favoarea populara uneori n-are a face cu judecata posteritatii. Nu stii de ce un viteaz este iubit in mod deosebit si de ce il adopta poezia populara. Faimoasa Chanson de Roland, marea epopee franceza medievala, povesteste faptele de vitejie din vremea lui Carol cel Mare. Nu stim cine era acel Roland, unul dintre locotenentii lui Carol cel Mare, dar marea poezie epica franceza din Evul Mediu nu s-a atasat de personalitatea lui Carol cel Mare sau de a vreunui alt capitan vestit. S-a atasat in schimb de un necunoscut care a impresionat. La noi, s-a intamplat la fel: cantecele batranesti din vremea lui Mihai Viteazul nu-l slavesc pe Mihai, ci pe un anume Gruia lui Novac, care n-a lasat urme in istorie, probabil fiul unuia dintre capitanii lui Mihai, Novak, de origine sarba sau bulgara! Sa facem o comparatie - poate usor fortata, dar nu lipsita de sens - cu ce se intampla astazi. Lumea e entuziasmata, de pilda, de Michael Jackson sau de cutare actor, nu se stie de ce. E o chestiune de simpatie. La fel se intampla si cu epopeile populare. Marii eroi ai epopeilor populare nu sunt intotdeauna cei pe care istoria ii va retine ca mari capitani, mari regi sau imparati. Sunt oameni iubiti de popor. Asa a fost acest Marco Kraljevici.
