PROPRIETATEA INTELECTUALA - Copyright-ul - Utilizarea corecta
Proiectele multimedia impreuna cu toate celelalte produse intelectuale, coexista intr-un context social divers. Este posibil ca ele sa aiba efecte si implicatii importante si sunt supuse obiceiurilor, regulilor si legilor societatii. Datorita naturii litigioase a societatii noastre, este essential ca producatorul multimedia sa fie constient de implicatiile asupra societatii ale produsului sau si de legile ce pot afecta productia, vanzarea si folosirea respectivului produs multimedia.
Produsele multimedia necesita ca avocatii sa considere problemele anterioare limitate la divertisment, muzica, publicatii, tehnologia computerelor si comunicatii in noi combinatii, care pot avea implicatii legale necunoscute inca. In timp ce companiile se orienteaza spre piata multimedia inca in dezvoltare, problemele complexe trebuie rezolvate cu o rapiditatea fara precedent. Duratele tranzactiilor sunt foarte scurte si sfatul consiliului este adesea baza unor decizii economice semnificative (Raysman, Brown si Neuberger, 1996).
Acest capitol nu este nici un text de lege, nici o incercare de a furniza sfaturi legale, este o incercare de a enumera cele mai importante aspecte ale legii proprietatii intelecutale, in special legea copyright-ului si relatiile lor cu productia multimedia. In plus, unele aspecte ale impactului social si implicatiile multimedia sunt discutate.
Multi au realizat ca atat indivizii cat si institutiile on-line se afla uneori simultan in postura de creatori, detinatori ai drepturilor de autor si utilizatori ai proprietatii intelectuale. Scenariul este mult mai complex decat acesta, intre aceia care sunt exclusiv detinatori ai dreptului de autor si acei care sunt exclusivi utilizatori ai materialelor detinute de ceilalti.
In completarea acestui capitol, cititorul trebuie sa fie capabil sa descrie, sa discute si sa angajeze o gama larga de probleme legate de productia multimedia, incluzand:
Proprietatea intelectuala incluzand drepturile de autor, patentele si marcile inregistrate;
Dreptul de autor, incluzand cele cinci drepturi exclusive si implicatiile lor;
Utilizarea corecta, incluzand cei patru factori folositi in determinarea acesteia;
Regurile CONFU pentru folosirea liniilor ajutatoare in cadrul multimediei educationale si pentru imaginile digitale;
Obtinerea permisiunii pentru folosirea materialelor cu drepturi de autor si plata folosirii lor;
Probleme si reguli pentru disponibilitatea informatiei incluzand dreptul la intimitate;
Coduri de etica pentru activitatea profesionala si continutul materialelor multimedia;
Licientierea si scoaterea de sub licienta a materialelor cu drepturi de autor si a produselor multimedia, incluzand argumente pro si contra licientierii, pasii in procesul licientierii si regurile pentru intelegeri;
Standardele industriale, incluzand argumentele pro si contra standardelor si diverse exemple de standarde legate de multimedia.
Legile proprietatii intelectuale sunt pentru a proteja rezultatele inovatiei si creatiei (Zimmerman si Dunlop).
“Proprietatea intelectuala” este un termen utilizat in procedurile legale pentru a indica acele arii ale legii care se ocupa cu partea tangibila si intangibila ale propietatii produse ca si rezultat al stradaniilor intelectuale cum ar fi carti, filme si productii multimedia, precum si investitii care pot fi patentale si marci comerciale inregistrate. O analiza a inregistrarilor cazurilor care au fost dezbatute anterior de catre Curtea Suprema de Justitie a SUA a dezvaluit utilizarea termenului de “proprietate intelectuala” inca din 1873, in cazul patentului refrigerarii. Insa, termenul a fost folosit mai des abia in perioade mult mai recenta.
In trecut, variatele tipuri de proprietate intelectuala si legile de baza
ale dreptului de autor, patente si marci inregistrate erau distincte. Totusi in ultimii 50 de ani, chiar cu putin inainte de aparitia calculatoarelor si a materialelor intelectuale legate de computere, pana atunci arii legale separabile, au devenit aplicabile anumite moduri aceleiasi probleme si prin aceasta au devenit de nedespartiti.
A fost adesea imposibil a se determina cu exactitate care combinatie de legi deja existente sa se aplica unei noi situatii. Prin urmare, cu cat conceptul de proprietate intelectuala a devenit mai cuprinzator, incluzand portiuni ale unor principii precum: legea drepturilor de autor, patente si marci inregisrate, ca si portiuni inrudite ale altor termini precum contracte, concurenta neloiala si secret commercial au ajuns sa fie folosite.
In general, dreptul de proprietate este puterea de a exclude. Proprietarul unui automobil, de exemplu, are puterea de a-i exclude pe altii de a urca sau a-i conduce masina. Similar, proprietarul unui teren poate cladi un gard in jurul sau si sa-i impiedice pe altii sa intre si sa-i calce teritoriul. Proprietatea intelectuala opereaza sub aproximativ acelasi principiu. Desi proprietatea intelectuala controleaza produsele abstracte separat de parte lor fizica, ele dau proprietarului acelasi tip de drepturi ca si celorlalti proprietari; drepturile de a-i exclude pe altii de la accesul subiectului protejat.
Drepturile asupra proprietatii intelectuale nu exista in absenta protectiei legale. Valoarea proprietatii intelectuale nu rezida in idei sau tehnologii anume, desi in mod clar acestea au o valoare semnificativa prin ele insele. Mai degraba, valoarea se afla in abilitatea proprietarului de a-i impiedica pe altii sa exploateze idea sau tehnologia. Schemele legislative pentru protectia proprietatii intelectuale reflecta o politica decizionala a guvernurilor sa lase valoarea economica a proprietatii intelectuale in mainile proprietarului si a partenerilor financiari ai acestuia (Zimmerman si Dunlop).
Din 1790 in SUA, concepte de baza au inceput a fi acceptate ca fundamentale pentru gandirea legislative si deciziile legate de acum numita “proprietatea intelectuala”. In miezul acestei gandiri este ideea ca oamenii care au creat proprietatea tangibila prin eforturi intelectuale sunt indreptatiti sa detina respectiva proprietate si drepturile exclusive, monopoliste de a o controla si dispune de ea asa cum cred de cuvinta, cu restrictii foarte mici. Justificarea, pentru acordarea si intarirea acestor drepturi, este ca societatea ca si intreg beneficiaza de crearea proprietatii intelectuale, si prin urmare, din dorinta de a incuraja in continuare creatia este necesara recompensarea celui care o realizeaza cu dreptul de proprietate.
Campul general al proprietatii intelectuale are un numar de subdomenii specifice si fiecare are propria istorie, traditii, nomenclatura si doctrine legale. Patentele protejeaza principiile innovative a noilor produse, procese, compozitii si imbunatatiri. Copyright-ul acopera aspecte expresive a informatiei inregisrate, incluzand lucrarile scrise, muzica, materialele audio-video, programele pentru computer si alte lucrari autorizate.
Din cele 3 arii principale ale legii proprietatii intelectuale (copyright-ul, patentele si marcile inregistrate), copyright-ul este de obicie cel mai semnificativ pentru productia multimedia, dar in unele cazuri legile patente pot fi de asemenea esentiale.
Copyright-ul
Intrebarea cum sa definim proprietatea si drepturile ei in general pentru obiecte reale, i-a preocupat pe filozofi pentru multe secole. Dupa cum a subliniat Drahos (1996), problema definirii proprietatii si drepturilor ei exprimat in obicte abstracte, cum ar fi ideile, inventiile, etc, este de o extraordinara importanta si complexitate.
Conceptul ca un individ poate
detine dreptul unei inventii intelectuale si modul in care poate sau nu sa-l
foloseasca, a fost discutat de multe persoana. La inceputul secolelor 17 si 18
in
Sub incidenta sectiunii 107, cel care detina dreptul de copyright are drepturi exclusive sa faca si sa autorizeze oricare din urmatoarele:
1. sa faca copii la materialul pentru care detine copyright;
2. sa pregateasca materiale derivate provenind de la cel original;
3. sa distribuie copii a lucrarii originale pentru folosul public prin vanzarea, imprumutarea sau inchirierea lor;
4. in cazul operelor literare, musicale, dramatice si coregrafice; pantonime, animatii sau alte materiale audio-video, poate face publica materialul cu drept de autor;
5. in cazul operelor literare, musicale, dramatice si coregrafice; pantonimesi pictorial, grafica si sculpturi, inclunzand imagini individuale si alte materiale audio-video, poate face publica materialul cu copyright.
Fiecare dintre cele 5 drepturi fundamentale este de o importantaconsiderabila in productia multimedia. In cazul materialelor create de alticineva pe care dezvoltatorul multimedia doreste sa le integreze in productia multimedia, proprietarul detinator al dreptului de autor materialelor respective trebuie sa-si dea acordul pentru folosirea lor. Pentru productiile multimedia complete, proprietarul dreptului de autor detine aceste 5 drepturi.
Primul punct care urmeaza a fi subliniat, cu privire la drepturi din cadrul Sectiunii 107, este adjectivul “exclusiv”. Acest cuvant inseamna ca exista un singur detinator al dreptului de copyright si are aceste drepturi, cu putine exceptii care sunt prezentate mai jos. Pentru ca limitarea este minima, este de inteles ca toate drepturile apartin detinatorului de copyright. Pentru ca scopul copyright-ului este sa incurajeze progresul artei utile, Curtea a decis in favoarea detinatorului de drepturi.
Al doilea inteles al adjectivului “exclusiv” este acela ca proprietarul are dreptul de a exclude pe altii de la folosirea sau exploatarea creatiei sale.
Primul dintre cele 5 drepturi se refera la faptul ca detinatorul de copyright are controlul total asupra reproducerii lucrarii sale. Reproducerea include publicarea unui numar mare de copii, in formatul unei carti sau reviste sau facand copii individuale.
O intrebare a fost ridicata si anume daca este o violare a drepturilor copyright-ului daca detinatorul legal a unui program face o copie, cum ar fi un disk duplicat sau CD-ROM, pentru a fi folosit in cazul in care originalul este deteriorat. Cativa detinatori de copyright se tem de faptul ca copiile pot fi utilizate de altii, care nu au dreptul de autor sau pot fi chiar vandute. Legea copyright-ului permite creare copiilor de rezerva, iar Curtea aproba acest lucru atat timp cat este folosita pentru rezerva si nu este distribuita.
O a doua intrebare este pusa de cativa proprietari de copyright in legatura cu crearea unei copii a programului pentru a-l folosi pe un alt calculator. De exemoplu, o persoana poate sa posede o copie a unui program pe care sa-l instaleze atat acasa cat si la servici. Detinatorul de copyright prefera sa vanda 2 copii al aceluiasi program, unul pentru fiecare computer. Chiar daca legea nu o cere, multi posesori de licienta au permisiunea de a detine aceste duplicate, cu conditia sa nu le foloseasca in acelasi timp.
Detinatorul de dreptul de autor se refera la faptul ca duplicatul poate sa fie acasa si la servici, dar sa nu fie folosite in acelasi timp. Utilizatorul trebuie sa aiba mare grija sa nu creeze o problema de licienta in aceste 2 locatii. De exemplu, daca programul are licienta pentru folosul educational, atunci luandu-l din biroul Universitatii sau dintr-un laborator pentru afaceri personale, poate nu ar fi o violare a codului Copyrigh, dar poate fi o violare in termenii licientei.
O noua intrebare apare cu privire la procesul numit “caching”, prin care multe browsere Web descresc timul cerut pentru afisarea imaginilor si a altor materiale descarcate de pe site-urile de Internet. Pentru a evita descarcarea aceluiasi material mai mult decat o data, browserul face o copie temporala a materialului pe hardware-ul userului cand este descarcat pentru prima oara. Aceasta captura de material este disponibila pentru reafisare daca este cautat de user. Oricum copiile nu sunt neaparat distruse cand sesiunea este terminata si poate ramane pe hard-ul utilizatorului timp nelimitat.
Perritt (1996) da o explicatie foarte clara a procesului de captura, cu cateva exemple si un scurt rezumat si anume cum captura poate fi permisa sub legea copyrightului in timp ce sunt protejate drepturile detinatorului de copyright. El sugereaza ca poate fi apropiat conditiilor oricarei privilegi (de a copia o lucrarea prin captura) asupra versiunii capturate de a nu fi folosit intentionat pentru a frustra restrictiile impuse de un furnizor.
Curtea nu a scos inca o lege prin care captura sa fie considerate o violare a dreptului numarul 1, dreptul de reproducere, sau ca este o exceptie legitima care este justificata cu scopul de a facilita browserele Web fara a impune download-uri excesive.
Liedes
(1997) discuta problema reproducerii temporale (copii tehnologice cerute pentru
aplicatii cum ar fi comunicarea in retea, incluzand captura si duplicarea prin
intermediul retelelor de calculatoare) in sensul acordului international al
copyright-ului cunoscut sub numele de Conventia
Hardy (1997) furnizeaza un interensant rezumat a numeroaselor argumente, pro si contra, in forma unei expuneri a 4 legende despre captura:
1. “captura este esentiala pentru Internet”
2. “captura ajuta pe toate lumea”
3. “noi stim ce inseamna captura”
4. “copia este un anacronism si nu se mai aplica pentru expoatarea lucrarilor in lumea digitala”
Hardy concluzioneaza ca solutia se afla in legea de baza a copyright-ului, nu in reproducerea tangibila, dar mai bine in controlul accesului si folosirea informatiei.
Din cauza marimilor relativ immense a multor fisiere de imagini si sunete si in consecinta timpul cerut pentru descarcarea lor, acest rezultat nerezolvat al capturii are implicatii serioase pentru productiile multimedia intentionat sa fie accesat prin Web. Captura poate fi considerata o violare a legii copyright-ului, pentru ca este o copie a unei duplicari nepermise.
Al 2-lea drept din cadrul sectiunii 107 rezerva dreptul de a crea asa numitele lucrari derivate din materialul original - de exemplu, sa pictezi Mona Lisa in stilul lui Andy Warthol sau Roy Lichtenstein sau sa modifici un roman pentru a crea o piesa de teatru. Avand in vedere usurinta cu care o imagine originala si un fisier sunet pot fi modificate cu ajutorul softului disponibil, legea numarul 2, legea adaptarii ridica importante probleme pentru un programator. Daca un programator foloseste o imagine digitala sau sunet pentru care el nu are copyright, poate fi fisierul modificat si apoi incorporat in aplicatia multimedia?
Raspunsul la aceasta intrebare este ca odata ce imaginea si/sau sunetul sunt modificate, ar trebui clasificate ca o noua lucrare, sa nu mai fie considerate un derivat si sa poata aiba copyright cu propriile drepturi. A mai fost discutat ca si cele mai nesemnificative modificari a materialului original ar trebui sa fie premise.
Deciziile curtii depind de diferite circumstante si de cum judecatorul interpreteaza legea. Cateva foarte apropiate derivate au fost acceptate a fi parodii legale si au fost premise. Unele lucrari foarte modificate au fost clasificate ca fiind o violare a legii copyright-ului. Pentru siguranta, cea mai buna politica pentru un programator este sa obtina intotdeauna permisiunea inainte folosirii unui material, care apartine altcuiva sau sa inceapa sa creeze o intreaga noua lucrare.
A 3 lege se refere la distributia lucrarilor cu copyright prin vanzare, imprumut, arenda si inchiriere. Este permisa revanzarea legitima a unei copii intr-o librarie, dar sa nu se faca alte copii peste copia legitima. De asemenea este permis imprumutul.
Nu este permisa distribuirea copiilor multiple, de exemplu a unei imagini digitale pe o retea de computere, acesta fiind o incalcare a celor doua drepturi 1 si 3. Pirateria programelor se incadreaza in aceiasi categorie de incalcare a legii copyrightului, de asemenea fiind si o incalcare a altor legi federale. In mod evident, este ilegal pentru un programator sa incorporeze o imagine digitala intr-o productie multimedia pe care apoi sa il distribuie fara permisiunea detinatorului de copyright.
Drepturile 4 si 5 rezerva propietarului de copyright controlul total asupra realizarilor publice sau afisarea lucrarii. Publicarea include cu siguranta folosirea unei imagini, sunet sau text in productia multimedia. Deci cele doua drepturi cer ca un programator care doreste sa foloseasca materialele altuia, in productia multimedia trebuie sa obtina permisiunea pentru asta.
Versiunea printata a scriptului sau programului pentru o productie multimedia este clar fixata intr-un mediu tangibil, si acesta este protejat de copyright. Afisarea a aceluiasi material pe monitorul unui computer probabil nu va intalni mediul tangibil test prezent construit, dar poate fi sub protectia legii numarul 5, dreptul de publicare.
In momentul de fata cea mai buna solutie este sa licencitiezi software-ul decat sa vinzi copii ale acestuia. Cele mai mari companii de software nu vand copii ale propriilor programe. In schimb, ei vand un numar limitat de liciente astfel ca ei pot pastra controlul asupra folosirii si refolosirii programelor.
Este important de amintit ca daca copyrightul unei lucrari nu este inregistrata de un birou federal de copyright, lucrarea are drepturi de autor, dar proprietarul va trebui sa-l inregistreza inainte de a incepe orice publicare sau promovare a materialului. Cu alte cuvinte chiar daca materialul nu include cuvantul de “copyright” sau simbolul copyrightului este automat considerat a fi cu drepturi de autor si este legal protejat din momentul crearii sale.
Implicatia pentru programatori este ca toate materialele altora ar trebui considerate a fi cu copyright. De altfel, toate productiile multimedia sunt protejate automat de copyright cu atat mai repede cu cat ele sunt fixate intr-un mediu tangibil; legea cere ca dreptul de autor sa fie inregistrat la biroul care se ocupa de copyright-uri inaintea oricarie actiuni legale.
In concluzie, programatorii de aplicatii multimedia ar trebui sa-si inregistreze productiile. Inregistrarea este o simpla procedura de completare a unui formular si platirea unei sume minime de bani.
Este important de amintit ca daca copyrightul unei lucrari nu este inregistrata de un birou federal de copyright, lucrarea are drepturi de autor, dar proprietarul va trebui sa-l inregistreza inainte de a incepe orice publicare sau promovare a materialului. Cu alte cuvinte chiar daca materialul nu include cuvantul de “copyright” sau simbolul copyrightului este automat considerat a fi cu drepturi de autor si este legal protejat din momentul crearii sale.
Implicatia pentru programatori este ca toate materialele altora ar trebui considerate a fi cu copyright. De altfel, toate productiile multimedia sunt protejate automat de copyright cu atat mai repede cu cat ele sunt fixate intr-un mediu tangibil; legea cere ca dreptul de autor sa fie inregistrat la biroul care se ocupa de copyright-uri inaintea oricarie actiuni legale.
In concluzie, programatorii de aplicatii multimedia ar trebui sa-si inregistreze productiile. Inregistrarea este o simpla procedura de completare a unui formular si platirea unei sume minime de bani.
Utilizarea corecta
Limitarile pe drepturile exclusive=utilizarea corecta.
Folosirea corecta a lucrarilor cu copyright, inclusiv folosirea copiilor in scopuri cum ar fi critica, comentariu, reportajul, predarea (copii distribuite elevilor), burse sau cercetare, nu este o incalcare a legii copyright-ului. Pt determinarea cand folosirea unei lucrari in orice caz special este utilizata corect trebuie luati in considerare urmatorii factori:
1. scopul si caracterul utilizarii, inseamna fie ca este folosit in scopuri comerciale fie in scopuri non profit si educationale;
2. natura lucrarii cu copyright;
3. cantitatea si substantialitatea portiunii intrebuintate in raport cu intregul material original;
4. efectele folosirii pe un potential cumparator sau valoarea lucrarii cu copyright.
In paricular, in educatie, utilizarea corecta a duplicatelor adesea este considerate dreapta si este un privilegiu si o licienta care face aproape orice folosire dorita a lucrarii cu copyright. Legea recunoaste ca ar putea fi circumstante pentru care utilizarea stricta a lucrarii cu drept de autor sa nu fie in cele mai bune interese ale societatii. Dar sunt cateva exceptii posibile. Legea lasa la atitudinea Curtii Supreme sa decida daca este o utilizare corecta, prin aplicarea celor 4 factori.
Primul factor al folosirii corecte se refera la scopul si caracterul utilizarii lucrarii cu copyright. Nu este deloc usor sa determini cazul in care o utilizare a fost in scop educational, non profit sau commercial. Unele utilizari comerciale au fost acceptate ca fiind folosite corect.
De exemplu este permisa folosirea unor citate mici din lucrarile cu copyright pentru cartile comerciale. Pe de alta parte, duplicand o caseta video pentru folosirea si refolosirea in procesul de invatare s-ar putea sa nu fie considerat un folos drept.
Pretentia ca daca o utilizare este educationala sau non profit atunci ea este automata clasificata ca o folosire corecta, este una dintre cele mai mari neintelegeri a utilizarii corecte. De exemplu, o productie multimedia care este creat pentru scopuri educationale nu este neaparat mai calificat sa foloseasca materiale cu drept de autor decat un joc de calculatoare distribuit commercial. Natura comerciala si/sau educationala a noii lucrari va fi doar un factor in considerarea Curtii daca problema este contestata.
Al 2-lea factor se refera la natura lucrarii originale cu copyright.Diferite standarde se aplica sub diferite conditii pentru muzica, arta, poezie, proza, etc. Pe deasupra, natura lucrarii originale include fie ca a fost initial produs pentru profit sau fie pentru alte scopuri. Natura lucrarii de asemenea relateaza daca este inspirat dintr-un fapt real sau stiintifico-fantastica, fantezie sau comedie. De obicei lucrarile inspirate din fapte reale sunt premise intr-un fel cu o protectie mai putin stigenta decat celelalte materiale, pentru ca faptele insasi nu pot avea drept de autor, ci numai felul in care ele sunt exprimate.
Al 3-lea factor are doua dimensiuni: volumul totala a lucrarii originale care este folosita si proportile muncii totale care este utilizata. Apar doua intrebari in legatura cu aceste aspecte:
(1) Cat material a fost copiat?
(2) Cat la suta din original a fost reprodus?
Din nou, natura lucrarii originale este relevanta. Copierea unei poezii de 5 versuri poate fi judecata diferit decat copierea unei intreg eseu de 5000 de cuvinte. Copiind un mic procentaj (10% sau mai putin) a unei imagini poate fi putin sau fara valoare, dar copiind in acelasi procentaj dintr-un roman (poate chiar mai multe capitole) poate constitui o incalcare substantiala.
Al 4-lea factor se refera la impactul pe care duplicatul poate sa-l aiba asupra cumparatorului si valoarea comerciala a originalului.Daca copiind lucrarea, detinatorul de drept de autor al materialului original este gasit a fi, in consecinta privat de un substantial actual sau de un potential venit copia probabil nu va fi clasificata ca o utilizare legala. In orice caz, Curtea ar putea sa acorde o despagubire proprietarului lucrarii originale. Pe de alta parte nu este obligatoriu utilizare corecta doar pentru ca detinatorul de drept de autor nu sufera de pierderi monetare ca rezultat al copierii.
Este important sa se evite banuiala naiva, ca daca copia nu aduce profit pentru persoana care a realizat duplicatul sau pierderi pentru detinatorul de drept de autor sau este in scop educational, este automat clasificat utilizare corecta. Nimic nu este automat folosire corecta.
Trebuie subliniat faptul ca termenii “utilizare corecta” si “domeniul public” nu sunt echivalente. Asa cum au relatat numerosi autori (Anawalt si Enayati, 1996), “utilizarea corecta” se refera la folosirea (unei portiuni)
lucrarii cu copyright care se incadreaza in legile copyright-ului. “Domeniul public” se refera la lucrari care nu pot fi copiate, cum ar fi cele produse de guvern, sau cele cu copyright-ul expirat sau au fost revocate de proprietar.
Partea utilizarii corecte din Legea Copyrightu-lui a fost scrisa in 1970 codificand practici care au fost implicate pentru multi ani cu privire la folosirea si duplicarea materialelor cu copyright tiparite si cele in forma analogice (inregistrari audio, filme, etc). Au fost foarte putine sau chiar deloc consideratii date in aceea vreme pentru materialele digitale, de altfel aceleasi reguli se aplica acum pentru multe noi forme (in special formelor digitale) ale lucrarilor cu copyright.
Sunt cateva diferente majore intre informatia digitala si informatia in forma traditionala. Aceste diferente au fost rezumate intr-o lista de 6 caracteristici a informatiei digitale:
1. lucrarile sunt copiate cu usurinta
2. materialele pot fi transmise cu usurinta catre alti sau pot fi accesate de mai multi utilizatori
3. pot fi foarte usor manipulate si modificate
4. lucrarile sunt essential echivalente text, video sau muzica, sunt toate reduse la o serie de biti si stocate in acelasi mediu
5. lucrarile sunt inaccesibile utilizatorilor care nu au hard si software-ul necesar decodarii informatiei si navigarea
6. softul de asemenea permite noi metode de cautare si link-uri prin care poti accesa materialul dorit
cele 6 caracteristici descries mai sus arata usurinta cu care lucrarile digitale pot fi folosite si mai important copiate, modificate si refolosite.
Permisiunile
Numarul de drepturi exclusive si ajutatoare fac referiri la materialele printate si la lucrarile de tip text in format digital care sunt comparat prin simplitatea lor cu materialele multimedia.
Consideratiile pentru multimedia sunt neobisnuite de complexe. De exemplu, daca un producator de multimedia vrea sa foloseasca o singura poza (fie film sau video) drepturile implicate include:
1. scriptul si orice proprietati literare pe care ar putea fi bazat;
2. performantele actoricesti (amandoua imagine si voce)
3. muzica (compozitia si versurile)
4. orice animatie, efecte speciale (incluzand si sunete) si alte produse create pentru aplicatie
5. orice lucrare de arta pre-existente (ex. Picturi, grafice,…), arhitecturi, muzica sau materiale cu drept de autor sau marca inregistrata cu licienta pentru folosirea in aplicatie
Pentru a folosi materialele legale sub legea copyright-ului si alte doctrine ale proprietatii intelectuale, un producator multimedia care incorporeaza materiale preexistente intr-o aplicatie trebuie sa obtina permisiunea detinatorului de drept de autor.
Pentru ca o aplicatie multimedia poate sa contina douazeci, sute sau chiar mii de portiuni individuale a unui material preexistent, greutatea pentru obtinerea permisiunii folosirii a fiecarei dintre aceste parti poate fi enorma. Din aceasta cauza, unii producatori au rationalizat ceea ce vor folosi sub legea utilizarii corecte si din acest motiv ei nu au cautat licientele necesare. Oricum, magnitudinea task-urilor pentru obtinerea permisiunii nu a fost niciodata considerate o aparare acceptabila pentru incalcarea legii copyright-ului. Principiile raman aceleasi, fie ca un producator trebuie sa obtina o singura permisiune de la un detinator de drepturi de autor sau fie ca trebuie sa obtina permisiunea de la mai multi propritari de copyright care trebuiesc localizati, contactati si negociat cu fiecare in parte. Drepturile de reproducere creaza derivate ale lucrarii originale si trebuie obtinut permisiunea de la detinatorul dreptului de autor.
Permisiunile pot fi garantate in diferite forme. Din punct de vedere a unui producator multimedia, cea mai usoara metoda este de a avea o declaratie in scris de la proprietarul originalului si care ii pemite folosirea/ copierea fara nici o problema cu scopuri care corespund aplicatiei multimedia.
Daca o astfel de permisiune nu a fost emisa de catre proprietarul de copyright, producatorul trebuie sa-l caute, sa-i explice scopurile productiei curente si scopul folosirii materialelor cu copyright si apoi obtinerea permisiunii in scris pentru a putea utiliza acele materiale. In unele cazuri localizarea proprietarului poate fi dificila, in special in cazul lucrarilor mai vechi, a lucrarilor de arta care au trecut prin mai multi proprietary, sau pentru lucrari creative cum ar fi realizari muzicale sau animatii care pot avea multipli detinatori de dre[turi. Odata ce proprietarul a fost gasit, negocierea se pot tine la telefon urmat de o intalnire pentru a intocmi scrisoarea de permisiune sau pot fi mai complicate prin medire legale pentru a ajunge la o intelegere acceptabila.
Permisiunea de la un detinator de drepturi de autor pentru a folosi materialele originale ar trebui sa includa cateva puncte de baza:
1. o definire clara a materialului in cauza;
2. o definire a scopului si naturii folosirii pentru care permisiunea este garantata;
3. orice termini de limitare pentru permisiune cum ar fi durata, natura atributelor, etc;
4. compensarea, daca are de a face cu detinotorul de copyright.
Oricum un acord in scris nu este legal ceruta, daca drepturile garantate nu sunt drepturi exclusive, protectiile premise de un producator prin obtinerea unui acord inscris face un astfel de acord foarte dorit.
Compensarea
Fie ca continutul unui material pentru o productie multimedia este creat special pentru aceea productie sau fie este preluata de la o lucrare pre-existenta, trebuie obtinuta permisiunea pentru folosirea materialului in cauza si trebuie efectuat plata necesar. Materialul nou creat este platit sub forma unui contract intre producatorul aplicatiei multimedia si creatorul materialului.
Din punct de vedere al producatorului sau in cazul relatiei dintre angajator-angajat, pentru crearea unei lucrari, clar definit intr-un contract sau accord scris a crea o lucrare in scopul vanzarii este in general preferat, pentru ca sub astfel de acorduri, asa cum este specificat in Actul Copyright-ului, producatorul intra in posesia lucrarea.
Creatorul initial al materialului niciodata nu intra in posesia beneficiilor copyright-ului in cazul contractelor angajator-angajat sau a lucrarilor facute pentru vanzare. Curtea a scos o lege prin care este necesar ca orice astfel de accord sa fie executat in scris inainte ca materialul in cauza sa fie creat si ca urmare drepturile sa fie insusite de producator in cazul lucrarilor facute pentru vanzare. Aceasta lege are intentia sa previna orice neintelegeri sau dezacorduri cu privire la dreptul de proprietate dupa productie.
Cand se doreste a intra in posesia unui material pre-existent sau a unui nou material prin intermediul unui contract altfel decat cel in cazul materialelor special create pentru vanzare, partile trebuie sa cada la un acord in ceea ce priveste modul de folosire (cu ce scop, in ce mod, etc) si la o compensare monetare. In unele cazuri detinatorul de drept de autor va renunta la compensare si va permite folosirea materialului in cauza.
Chiar daca compensarea nu este necesara, insa un acord de permisiune este foarte recomandat, cu exceptia in care utilizarea corecta sau in alte cazuri ale copyright-ului sunt cerute. Legal, fara un accord de permisiune utilizarea unei alte parti din material este considerate o violare a legii copyright-ului. Un dezvoltator de medii multimedia ar trebui tot timpul sa protejeze aplicatia prin obtinerea permisiunii de utilizare a tuturor materialelor.
In mod obisnuit compensare provine de la una din cele trei forme generale sau din combinatia acestora:
1. o taxa este data in schimbul licientei de folosire a materialelor intr-o maniera specifica pentru scopuri specifice;
2. o schema regala este dezvoltata si se refera la modul in care sa se face plata in functie de vanzarile si veniturile de la noua lucrare care foloseste materialele in cauza;
3. o taxa bazata pe un anumit jalon, cum ar fi dezvoltarea variatelor versiuni aditionale a noii productii este negociata.
In orice caz un contract in scris realizat cu ajutorul unui avocat este essential.
Nelson (1997) descrie transcopyright-ul ca o noua sugestie pentru compensarea unui detinator de drept de autor pentru utilizare. Sub influenta transcopyright-ului, editorul unei lucrari digitale da permisiunea in avans pentru orice autor pentru a-i folosi partial sau tot materialulul original, cu conditia ca lucrarea nu este tocmai copiata, ci oarecum este indicata. In acest mod, detinatorul dreptului de autor detine controlul copierii materialului sau si poate cere o taxa pentru fiecare utilizare. Cititorul noii lucrari poate fi directionat (printr-un link spre documentul respectiv) spre materialul original. Cand cititorul activeaza link-ul, detinatorul de copyright poate cere o taxa minima pentru a accesa documentul sau poate res pinge accesul. Taxele pot fi colectate printr-un sistem electronic de acces.
Transcopyright-ul poate functiona pentru materiale on-line, in special materiale text pentru care timpul de acces ar fi minimal.
