Zonele morfoclimatice tropicale cu morfogeneza sezoniera
-
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Au o extindere mare
si continua intre 5-200 latitudine (in Africa din
Pe ansamblu peisajul este definit de regiuni deluroase
si de podis acoperite de o vegetatie formata de ierburi, arbusti dezvoltata
intr-un climat cald cu un sezon secetos si altul ploios si in care pedimentele,
inselbergurile si crustele se impun in relief. Constituie
zone morfoclimatice de trecere de la cea impusa de meteorizare bazata pe
alterare chimica la cele in care procesele mecanice si fizice sunt pe primul
plan.
Climatul are doua anotimpuri distincte si relativ egale ca durata legate de
pendularea sezoniera a ecuatorului termic si a
sistemului de influentare a circulatiei maselor de aer. Vara se extinde aria
calmelor ecuatoriale, temperaturile medii lunare sunt intre 200 si 250, cade
cea mai mare parte din cantitatea anuala de precipitatii (cca 1000-1200) in
buna parte sub forma de averse, umiditatea relativa va avea valori de peste
75%. in sezonul uscat in aceste zone isi extind aria
de manifestare alizeele care aduc dinspre tro pice aer cald, fierbinte si uscat.
Acum pentru morfogeneza sunt semnificative amplitudinile termice de 10-150
(incalziri diurne de peste 300 si raciri nocturne in jur de 150), o slaba
umiditate a aerului, precipitatii reduse (averse) cu
una-doua luni cand lipsesc. Situatii aparte se inregistreaza
in regiunile din vecinatatea zonelor ecuatoriale si desertice unde sunt mai
intense sezoanele umed si respectiv arid.
in aceste conditii vegetatia este de ierburi sezoniere
si arbori rari. Ea nu are o dezvoltare continua deci,
un grad de acoperire diferit (areale cu vegetatie dense si areale in care
acestea lipsesc). Pe versantii inclinati unde se produc
siroiri precumpanesc blocurile si fragmentele de crusta intre care se pastreaza
petece de vegetatie; in albiile vailor, cu intense aluvionari, exista o vegetatie
bogata. Variatiile de umiditate sezoniere se reflecta
si in oscilatia rolului de ecran al vegetatiei. in
perioada pluviala plantele care se dezvolta bine si repede retin o mare parte
din apa diminuand producerea siroirii dar favorizand producerea de hidroxizi.
in sezonul uscat cand acestea lipsesc temperaturile diurne se propaga cca 0,5 m
(la incendii ajung pana la 1 m scazand de la 1000 la suprafata la 50-600 in
adancime) ceea ce stimuleaza trecerea hidroxizilor in oxizi dar si intarirea
orizonturilor argiloase.
- Agenti, procese si forme de relief.
Principalii agenti modelatori sunt � meteorizarea, apa de ploaie,
apa curgatoare si vietuitoarele.
- Meteorizarea, procese morfogenetice si formarea crustelor. Existenta
a doua sezoane cu diferite caracteristici pluviale si grad de acoperire cu
vegetatie impune diferentierea functionala si ca intensitate a proceselor de
meteorizare. in perioada umeda domina cele care
produc alterarea chimica (indeosebi hidratarea si hidroliza) avand consecinte
aproape similare cu ceea ce se realizeaza in zona ecuatoriala. Are loc indepartarea bazelor si a unei parti din silice dar
si concentrarea hidroxizilor de fier si aluminiu. in
intervalul uscat lipsa vegetatiei ierboase faciliteaza incalzirea puternica a
solului si rocilor. Se produc �
eliminarea apei din acestea, transformarea hidroxizilor in oxizi dominant de
fier, aluminiu si mangan, intarirea depozitului, formarea unor cruste rosii,
portocalii groase.
Prin modul de concentrare a oxizilor (in loc si la
oarecare departare de locul provenientei) rezulta si tipurile principale de
cruste.
- Concretiuni autogene (in loc) se produc in depozitele si solurile ce acopera podurile interfluviilor (resturi din pediplene,
mai ales in sectoarele cu roci cu continut bogat in fier). Aici in sezonul umed
se produc alterari (bacteriile descompun mineralele si faciliteaza deplasarea
fierului catre baza depozitului) si o saracire in silice (este
preluata de plante care o incorporeaza in tulpini) iar in cel uscat acumularea
de oxizi care determina formarea si ingrosarea unei creste autogene (
in soluri, oxizii de fier precipita in jurul
particulelor de silice sau de argila. in depozite si
in rocile partial alterate oxizii se concentreaza pe fisuri, crapaturi formand
cu fragmentele de roca nealterate o crusta conglomeratica.
- Concretiuni alogene se produc pe suprafete slab inclinate si cvasiorizontale
intalnite pe glacisuri, in lunci, conuri de dejectie si in depresiuni. Rezulta
cruste alogene cu dimensiuni mari. in
anotimpul umed apele care vin de pe versanti acopera suprafetele de la baza lor
creand aici solutii. in sezonul uscat este eliminata
apa prin evaporare, aerul patrunde prin
Deci crustele au caracteristici structurale si grosimi
diferite in functie de tipul de materiale in care s-au realizat. Astfel
se pot prezenta sub forma de placi (pot avea grosimi de cativa metri) sau
blocuri care dupa continut pot fi grezoase, conglomeratice (in depozite de
pietris), brecioase (concretiunile unesc blocuri de alta
natura sau fragmente din placi sfaramate), epigenetice (indeosebi pe rocile
sistoase care sezonier sunt acoperite de apa; concretiunile sunt pe planuri de
sistuozitate).
Crustele nu ocupa suprafete foarte mari si au un
caracter discontinuu caracteristici legate de formarea lor in locurile cu panta
mica si unde exista o circulatie activa a solutiilor bogate in fier, aluminiu,
mangan etc. Ca urmare, in aceste regiuni sunt sectoare in care exista cruste in
alternanta cu altele cu depozite sau roci partial alterate situatii care fac ca
modelarea sa aiba un net caracter selectiv, crustele
avand rol de roci cu duritate mare.
Evolutia cea mai rapida o au crustele autogene si peste tot unde au grosimi si
extindere mica. Ele sunt atacate din lateral la contactul cu alteritul
necimentat. in final sunt transformate in martori de
eroziune ce domina cu cativa metri sectoarele mai joase rezultate din excavarea
alteritului.
Mult mai variata este evolutia crustelor ologene care
au o structura completa. Scoarta propriu-zisa are
grosime mare (frecvent peste 5 m) iar sub aceasta se afla alteritul la fel de
bine dezvoltat. La cele formate pe conuri aluviale sau glacisuri acestea
prezinta atat o crestere in grosime si in consistenta plecand de la baza
versantului spre exterior cat si o inclinare in acelasi sens.
Evolutia conduce mai intai la detasarea crustei de versantul interfluviului
eroziunea apelor fiind deosebit de activa pe contactul dintre ele. Astfel
sectorul cu crusta apa forma un martor de eroziune cu
dimensiuni mari si cu forma asimetrica. Ulterior modelarea se va face diferit pe versantii martorului. Cel dinspre
interfluviu va avea o panta generala cu valoare
ridicata intrucat sectioneaza capetele crustei dar si alteritul. inclinarea crustei ii confera caracter de frunte de cuesta.
Modelarea se face prin diverse procese � mai activ in alterit prin siroire, alunecari,
sufoziuni etc. si mai slab in crusta (siroire si prabusiri) astfel ca frecvent
profilul versantului va evolua spre o configuratie cu
un sector abrupt pe crusta, o surplomba la contactul acesteia cu alteritul si o
panta larga concava pe alterit. Cand surplombele se dezvolta
mult marginile placii (crustei) se fragmenteaza si se prabusesc la baza pantei
unde prin recimentare se poate ajunge la individualizarea unor petece de cruste
secundare.
Versantul opus are un caracter de suprafata
structurala fiind adesea neted (bowal in
- Spalarea in suprafata, siroirea si formarea pedimentelor (glacisurilor de
eroziune). Sunt procese cu rol esential in modelarea versantilor datorita
frecventei averselor care au o intensitate deosebita in lunile de trecere de la
un sezon la altul. Eficacitatea este
mare la schimbarea celui uscat cu cel umed cand ploilor torentiale li se adauga
lipsa vegetatiei si prezenta crapaturilor de uscaciune sau local a celor
produse de incendii.
Pe pantele sub 100 predomina spalarea in suprafata care la inceput apare ca
suvoaie care prin unire dau panze ce antreneaza mase
insemnate de materiale fine rezultate din alterare. Pe suprafetele care
depasesc 100 inclinare, solurile si alteritul sunt subtiri (sub 1 m grosime),
rezerva de apa este mica, iar vegetatia discontinua si
slab dezvoltata nu asigura protectie. Ca urmare, la averse apa
se concentreaza producand eroziuni lineare ce dau nastere la ravene cu marimi
diferite.
Efectul generalizat al actiunii succesive a meteorizarii si pluvio-denudarii va fi retragerea versantilor si dezvoltarea la baza lor a
unor pante de echilibru morfodinamic de tipul pedimentelor (in terminologie
engleza) si glacisuri de eroziune (in terminologie franceza) care au o mare
desfasurare in Brazilia si
in timp, prin extinderea pedimentelor, se ajunge pe de
o parte la individualizarea unor suprafete de nivelare mari de tipul
pediplenelor iar pe de alta la fragmentarea interfluviilor si reducerea lor la
un ansamblu de varfuri cu infatisare conica de cupola (numite inselberguri) si
care sunt separate de pedimente.
Inselbergurile sunt legate de sectoarele din interfluvii unde
sunt roci dure (gneise, granite, diabaze). Daca punerea in evidenta a
acestor forme este legata de producerea eroziunii
selective pe contactul dintre roci cu duritate diferita, ulterior pantele mari
ale inselbergurilor vor evalua atat prin meteorizare (indeosebi dezagregari
prin cristalizare si insolatie) cat si prin prabusiri, pluviodenudare.
- Procesele fluviatile si tipurile de vai. Se produc diferit
in functie de generatia de rauri si de succesiunea sezoanelor. Exista
rauri cu bazin superior in regiunile ecuatoriale care au debite mari si care la traversarea savanelor in anotimpul secetos
inregistreaza variatii mici de nivel si debit. Pe de alta
parte sunt mai multe generatii de rauri autohtone a caror scurgere este
puternic influentata de regimul sezonier al ploilor, marea majoritate secand in
lunile fara precipitatii. in albiile lor ajung
materiale grosiere rezultate prin eroziunea exercitate de ravene sau din spargerea
crustelor etc. Apa raurilor incarcata cu acestea, in
timpul averselor, va exercita mai intai o puternica eroziune liniara dar si
laterala ceea ce va duce la cresterea debitului solid dar si la largirea
albiilor. in al doilea rand se va inregistra un
transport bogat si rapid in concordanta cu crearea unor pante de scurgere cu
valori ridicate (capabile sa asigure transportul elementelor mari) unde roca
este la zi dar si a unor pante mici unde se inregistreaza acumularii insemnate.
Raurile cu debite mici care nu pot prelua in intregime materialele sosite de pe
versanti au dezvoltat vai cu profil transversal rotunjit. Spre deosebire de
acestea la cele care au o scurgere bogata se asigura nu numai indepartarea
materialelor alohtone dar si a alterarilor realizate
in loc astfel ca in configuratia vailor se impun albii si lunci largi si netede
incadrate de versanti cu pante ridicate. in lunci in
sectoarele cu aluvionari bogate se pot realiza concretiuni feruginoase si chiar
cruste.
- Alunecarile de teren se produc pe versantii in care alteritul este gros si mai ales bogat in argila. Efectele sunt mai mari pe cei la care peste alterit exista cruste feruginoase
unde alunecarile determina si ruperea unor bucati din aceasta.
- Sufoziunea are loc in depozitele argilo-nisipoase
care au grosime mare iar crusta feruginoasa de deasupra lor prezinta crapaturi.
Apa patrunde prin acestea, circula la nivelul
formatiunilor argiloase pana in versanti unde dau izvoare sufozionale. in timp in depozit rezulta tunele, hrube si hornuri
sufozionale care contribuie impreuna cu alunecarile si siroirea la degradarea
crustelor.
- Procesele biotice sunt legate mai intai de activitatea bacteriilor in sezonul
umed si apoi a termitelor. Acestea din urma sunt frecvente in depozitele nisipo-argiloase
mai ales in cele fara crusta feruginoasa dar acoperite de ierburi. Furnicile
extrag din depozit particule de argila si de nisip fin pe care le acumuleaza in
exterior formand cuiburi cu inaltime de 2-4 m aflate la distante mici.
