UNIUNEA EUROPEANA

UNIUNEA EUROPEANA

            Uniunea Europeana este gruparea regionala cea mai importanta, care a inregistrat cele mai spectaculoase evolutii comparativ cu alte tentative de integrare regionala. Este o grupare alcatuita din 15 state industrializate dezvoltate, care a evouluat in principal dupa al doilea razboi mondial.

            Integrarea europeana este un proces cu radacini istorice. Astfel, Pierre Dubois a propus crearea unei confederatii europene inca din secolul al XIV - lea, iar William Perry propunea infiintarea unor institutii europene in secolul XVII. De asemenea, au existat propuneri de demarare a unui proces de federalizare, ca o alternativa de solutionare a conflictelor regionale la sfarsitul secolului al XIX - lea. Sistemul continental napoleonian impunea liberalizarea schimburilor comerciale la scara europeana si un nivel inalt de armonizare a legislatiei si pr

acticilor economice. In 1833 este infiintat Zollverein - ul - o unuiune vamala a statelor germane. Primul razboi mondial duce la fragmentare economica datorita aparitiei unui numar mare de natiuni mici ce vor avea o politica economica protectionista. Abia dupa al doilea razboi mondial renaste ideea de integrare, pe fondul procesului de internationalizare a afacerilor. Ca o concluzie, integrarea europeana a fost un fenomen cu pronuntata tenta politico - ideologica, nefiind ghidata de calcule economice amanuntite care sa evidentieze direct costurile si beneficiile unui astfel de proces.

            Etapele constituirii Uniunii Europene

           

            Un proces modern de integrare economica a fost lansat in 1944, prin crearea BENELUX, o uniune vamala formata din Belgia, Olanda si Luxemburg. Aceasta grupare nu a avut un impact notabil pana in 1948, cand a devenit operationala. Un alt pas a fost facut prin lansarea Comunitatii Europene a Otelului si Carbunelui (CECO) care a avut la baza determinanti politici. Scopul principal a fost relansarea industriei grele germane si franceze, ca o preconditie a atenuarii surselor de instabilitate politica, puternic conturate istoric. Ca urmare a propunerilor lui Jean Monet si Robert Schumann, s-a lansat o piata comuna a carbunelui si otelului, astfel incat razboiul dintre cele doua tari sa devina "inacceptabil si material imposibil". Definita in 1951, prin tratatul de la Paris, CECO avea ca participanti: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si LuxemburgIntre cele 6 tari fondatoare CECO s-au negociat o Comunitate Europeana pentru Aparare si o Comunitate Politica. In 1955 s-au elaborat proiectele de creare a unei Piete Comune, compusa dintr-o Comunitate Economica Europeana (CEE) si o Comunitate Europeana pentru Energie Atomica (EURATOM), care s-au consacrat in 1957, la Roma, dupa intense negocieri, prin semnarea a doua noi tratate in acest sens.

            Asadar, in 1957, prin Tratatul de la Roma a fost creata Comunitatea Europeana, alcatuita din 6 tari membre (Belgia, Luxemburg, Olanda, Franta, Germania, Italia). Obiectivele tratatului erau crearea unei piete comune in care tarile membre sa desfasoare politici comune agricole si regionale si care sa sprijine dezvoltarea regiunilor mai putin dezvoltate din grup. Obiectivul final era crearea unei Europe unite, care sa preintampine rivalitatile care au dus la declansarea a doua razboaie mondiale in decurs de 30 de ani si care sa constituie un partener economic si politic egal cu SUA.

            La un deceniu de la creare, Comunitatea Europeana a devenit o uniune vamala, dar, in continuare procesul de integrare a stagnat. In 1971 CE a aprobat un plan de dezvoltare pentru urmatorii 10 ani in care urma sa se realizaze o uniune economica. De atunci a fost urmarita  crarea unei piete comune in care se mai pastrau inca bariere netarifare si impedimente in calea fluxurilor de forta de munca si de capital, majoritatea legate de problema dreptului de decizie nationala asupra politicii economice. Procesul luarii deciziilor in CE a devenit din ce in ce mai complex datorita largirii Comunitatii Europene de la 6 la 12 membri (Marea Britanie, Irlanda si Danemarca au devenit membre in 1973, Grecia a fost admisa in 1981, iar Spania si Portugalia in 1985) si apoi la 15 membri (prin aderarea Austriei, Suediei, Finlandei in 1995).

            Ideea de unificare europeana a fost continuata prin intalnirea Consiliului European de la Maastricht in 1991, cand s-a cazut de acord asupra  Tratatului privind Uniunea Europeana. Principalele prevederi ale acestui tratat se refera la: Piata europeana, Uniunea Economica si Monetara, Uniunea politica, rolul Parlamentului European, cetatenia comuna, etc.

            Institutiile Uniunii Europene

            Pana in 1967, fiecare dintre cele trei comunitati - CECO, Euratom si CEE - aveau institutii similare, dar separate. Prin tratatul de unificare, care a intrat in vigoare in 1967, institutiile celor trei comunitati au fost unificate.

            Principalele institutii ale celor trei comunitati sunt:

Ø      Parlamentul European;

Ø      Comisia Europeana;

Ø      Consiliul de Ministri;

Ø      Curtea de Justitie.

In afara lor, exista o serie de institutii cu rol ajutator, de avizare sau tehnic: Comitetul Reprezentantilor Permanenti (Sau Comitetul Economic si Social), Banca Europeana de Investitii, Curtea de Conturi, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), etc.

      Parlamentul European este organismul de exprimare democratica si de control politic al Uniunii Europene, care participa si la procesul legislativ. Membrii Parlamentului sunt alesi pe o perioada de 5 ani; in cadrul lui ne exista sectiuni nationale, ci grupuri politice organizate pe plan comunitar. Rolul primordial al Parlamentului este de a controla activitatea comisiei Europene (institutia executiva).

      Parlamentarii se reunesc lunar, timp de o saptamana la Strassbourg, in sedinta plenara iar cand este cazul se convoaca sedinte suplimentare. Intre sesiunile lunare, doua saptamani sunt rezervate reuniunilor pe comisii si o saptamana sedintelor pe grupuri politice.

      Comisia Europeana este elementul executiv, cei 17 membri ai sai fiind independenti de guvernele nationale, desi sunt numiti de ele. Competentele Comisiei pot fi enumerate pe scurt ca: initiere, supraveghere si indeplinire. Ea are puteri autonome substantiale, mai ales in privinta politicii concurentiale si in conducerea si administratrea unor proiecte comune. Ea administreaza diverse fonduri si programe europene, inclusiv cele care privesc tarile din afara Uniunii.

      Consiliul de Ministri este institutia decizionala principala, formata din ministrii tarilor membre. El reuneste ministrii in functie de subiectul inscris pe ordinea de zi: afaceri externe, agricultura, industrie, etc. Fiecare dintre tarile membre exercita presedentia Comunitatii, prin rotatie, o perioada de 6 luni.

      Curtea de Justitie are misiunea de a asigura respectarea dreptului comunitar si aplicarea tratatelor comunitare. UE este constituita pe baza de tratate obligatorii, care devin o parte a sistemului legislativ al statelor membre.

Romania si Uniunea Europeana

Relatiile Romaniei cu CE (actualmente UE) dateaza din 1980 cand a fost semnat primul acord comercial al Comunitatii Europene cu o tara din Europa de Est.

Un nou acord de comet si cooperare a intrat in vigoare in 1991, iar in 1992 au incepu negocierile pentru incheierea Acordului de Asociere la Uniunea Europeana, acor semnat la sfarsitul aceluiasi an, Romania devenind una dintre cele 6 tari asociate la Uniunea Europeana (Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Republica Slovaca). Semnarea si aplicarea acestui acord (intrat in vigoare la 1 februarie 1995) constituie inceputul unei noi etape in relatiile Romaniei cu UE, prevazand crearea treptata a cadrului legislativ si institutional pentru integrarea noastra ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana. Principalele prevederi ale Acordului de Asociere (cunoscut si sub denumirea de Acordul European) permit crearea si dezvoltarea: a) dialogului politic intre Parlamentul European si Parlamentul Romaniei; b) unei zone de libera circulatie a marfurilor, capitalurilor si persoanelor; c) cadrului de tranzitie cat mai rapida a Romaniei catre economia de piata.

            In 22 iunie 1995, in cadrul Consiliului European de la Cannes, a fost depusa cererea oficiala de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA

            In Romania s-au inregistrat preocupari privind dezvoltarea teritoriala incepand cu deceniul 6 al secolului XX. In 1976 apare Planul National Unic de Stat al carui obiectiv explicit a fost diminuarea diferentelor de dezvoltare intre judetele Romaniei, prin aceasta intelegand in principal nivelul dezvoltarii industriale.

            Din punct de vedere al dezvoltarii spatiale si regionale, Romania are urmatoarele caracteristici:

1.      Resedintele judetelor din Romania se afla in cel mai mare oras din judetul respectiv, oras care inglobeaza in general mult peste 50% din totalul activitatii economice din acea zona;

2.      Orasele mici au avut in general un profil monoindustrial, stabilit fara mare legatura cu specificul zonei, ceea ce a contribuit la falimentul rapid al profilului si la aparitia unor probleme sociale acute.

3.      Dezvoltarea economica spatiala s-a facut pe criterii egalitariste. In procesul industrializarii nu s-a reusit crearea de structuri industriale proprii fiecarui judet, acestea dobandind o structura industriala foarte diversificata si amorfa. Astfel, in toate judetele s-a dezvoltat industria alimentara, a confectiilor, a pielariei si incaltamintei, precum si industria materialelor de constructii si a exploatarii lemnului. Toate judetele, fara exceptie, aveau intreprinderi de constructii de masini si prelucrarea metalelor.

4.      La nivelul fiecarui judet exista decalaje economice impresionante intre marile zone urbane si micile orase, cat si intre mediul urban si mediul rural.

5.      Decalajele inter - judete sunt declarate ca fiind nesemnificative de catre oficialitati, dar ele sunt semnificative la nivel de indicatori specifici si la nivelul indicatorilor privind calitatea vietii.

In aceste conditii a fost imposibila conturarea unor regiuni de dezvoltare articulate, care sa grupeze zone spatiale cu acelasi specific de dezvoltare si cu identitate economica. Regiunile de dezvoltare din Romania sunt constituite pe principiul proximitatii spatiale, au in medie 2,5 milioane locuitori si nu prezinta aspecte de specificitate.

Regiunile sunt urmatoarele:

1. N-E: Bacau;Botosani; Iasi; Neamt; Suceava; Vaslui

2. S-E: Braila; Buzau; Constanta; Galati; Tulcea; Vrancea

3. S: Arges; Calarasi; Dambovita; Giurgiu; Ialomita; Prahova; Teleorman

4. S-V: Dolj; Gorj; Mehedinti; Olt; Valcea;

5. V: Arad; Caras - Severin; Hunedoara; Timis;

6. N-V: Bihor; Bistrita - Nasaud; Cluj; Maramures; Satu Mare; Salaj

7. Centru: Alba; Brasov; Covasna; Harghita; Mures; Sibiu

8. Bucuresti: Ilfov; Mun. Bucuresti

Structurile actuale de dezvoltare regionala sunt: Consiliul pentru Dezvoltare regionala si Agentia pentru dezvoltare regionala si Ministerul Dezvoltarii si Prognozei. Planul National de Dezvoltare Regionala (PNDR) asigura pentru perioada 2000 - 2007 fundamentarea cererilor tarii noastre de finantare a programelor de dezvoltare din fondurile UE - fondurile de pre - aderare ISPA, PHARE, SAPARD. Acesta este si motivul pentru care aceste regiuni au fost conturate, incercandu-se si crearea cadrului administrativ necesar.

            In paginile urmatoare este prezentat partial Planul National de Dezvoltare, document care trebuie parcurs tinand seama de urmatoarele elemente:

§         Fiind elaborat sub egida guvernului, el poarta, inerent amprenta politica. Dincolo de aceasta, perioada pentru care este elaborat (pe parti, el acopera practic intregul interval 2000 - 2007) trece dincolo de o singura legislatura, ceea ce face ca liniile generale de dezvoltare sa fie aceleasi stabilite prin Programul de dezvoltare pe termen mediu a Romaniei, sau alte asemenea programe, ce exprima pareri mai generale.

§         Planul National de Dezvoltare nu este prezentat integral, ci apare in principal partea de strategie.

§