REGIONARE SI TIPIZARE
GEOMORFOLOGICA
1. Regionare si tipizare geomorfologica:
Sunt doua actiuni care conduc in mod diferit la separarea de unitati de relief
cu un anumit specific morfografic, morfogenetic, evolutiv, cronologic si chiar
prin prisma legaturilor de favorizare sau restrictionare a activitatilor umane.
Cea mai importanta asemanare dintre ele consta in faptul ca amandoua se bazeaza
pe o foarte buna cunoastere a realitatii geomorfologice atat spatial cat si
evolutiv ceea ce conduce la discernarea
caracteristicilor privind alcatuirea, structura, functionarea, unitatea
elementelor rezultate prin sistemul de relatii generale etc. Le separa
criteriile care conduc la distingerea unitatilor de ranguri diferite regionarea
avand in vedere unitati teritoriale de marime diferita da cu un
specific morfologic aparte pe cand tipizarea are in ob iectiv elementele
generale caracteristice anumitor categorii de forme de relief, modalitati de
asociere si actiune a agentilor si proceselor lor etc. cu exemplificari
regionale si locale. Si intr-un caz si in altul se ajunge la
ierarhizari plecandu-se de la diviziuni mici (etalon) si ajungandu-se la altele
de amploare.
1.1. Regionarea este operatiunea prin care un ansamblu
reliefogen mare este impartit in unitati teritoriale de ranguri diferite.
Fiecare din acestea constituie un sistem cu o anumita
dezvoltare spatiala, alcatuire, limite si pozitie ierarhica in macrounitatea
superioara.
- Omogenitatea este o prima caracteristica a unei
unitati separate. Ea este asigurata de prezenta
anumitor elemente comune pentru toate unitatile de acelasi rang ierarhic.
Astfel omogenitatea Carpatilor de Curbura in raport cu alte ramuri carpatice
este definita de � alcatuirea din mai multe panze structurale ale
flisului, prezenta a doua suprafete si a trei nivele de eroziune, vai
principale cu caracter transversal, neconcordanta intre linia marilor inaltimi
si pozitia cumpenei de ape. La nivelul masivelor muntoase principale in care
acestia se divid, omogenitatea subunitatilor are in vedere uniformitatea
petrografica si structurala a lor (M.Baiu din flis marno-grazos cretacic,
M.Ciucas o unitate dominant alcatuita din conglomerate cretacice, M.Buzaului
formati din alternante de strate de gresii, sisturi argiloase marne paleogene
etc.) de care s-a legat individualizarea unor reliefuri specifice cu reflectare
in peisaje distincte. La scara ierarhica mai mica intervin dinamica proceselor
actuale si forme de relief cu dimensiuni mici (in bazinetele depresionare se
disting lunci, terase, glacisuri acumulative, procese fluviatile dar si un anumit mod de manifestare a proceselor de versant).
Omogenitatea generala nu exclude personalitatea ce
conduce la unicitatea fiecarei unitati in raport cu cele aflate in aceeasi
familie, deci pe aceeasi treapta ierarhica. in Muntii
Buzaului se includ mai multe subunitati cu trasaturi morfologice care le
confera omogenitatea in cadrul acestora dar si caracteristici ce le impun
propria individualitate. Muntii Penteleu se disting prin inaltimi mari, masivitate, un etaj subalpin bine conturat, platouri
interfluviale extinse si vai inguste. Muntii Podul Calului
sunt scunzi, intens fragmentati, vai scurte si mai largi.
- Specificul morfologic evolutiv functional al unitatilor deriva din ansamblul
relatiilor care in timp se stabilesc intre componentele sale. Ele se reflecta in fizionomie si mai ales in morfodinamica actuala.
Muntii Bargaului reprezinta o unitate distincta in cadrul lantului vulcanic din
vestul Carpatilor Orientali, care are ca specific imbinarea elementelor
vulcanice cu o structura sedimentara. Varfurile, magurile si
culmile din roci eruptive sunt indicatori ai unei evolutii caracterizata prin
fragmentarea, eliminarea unor aparate vulcanice dar si a scoaterii la zi a
corpurilor de lava consolidata in masa acestora (inversiuni de relief).
Fiecare dintre acestea se impun prin dimensiuni, infatisare, anumite procese de
modelare dar si printr-un rol aparte in unitatea muntoasa inclusiv in
raporturile cu activitatile antropice (suprafete forestiere, cu pasuni, fanete,
pozitia unor asezari si cai de comunicatie etc.)
- Ierarhizarea este o caracteristica esentiala in
regionare intrucat separarea de unitati morfologice nu se rezuma doar la desfacerea
intregului in fragmente omogene cu dimensiuni variabile ci si la stabilirea
locului pe care fiecare dintre acestea, in baza gradului de complexitate (ca
alcatuire, structura, evolutie etc.) il ocupa in cadrul sistemului. Stabilirea
complexitatii se face prin analiza comparativa a valorilor diferitilor
indicatori (cantitativi si calitativi) aplicati in studierea macrosistemului ce urmeaza a fi divizat. Subunitatile se inscriu pe diferite
trepte fiecareia fiindu-i specifice trei lucruri � are dominant
caracteristici morfologice proprii si similare cu unitati din aceeasi grupa
ierarhica, pastreaza influente, frecvent morfostructurale, din unitatile de
rang superior dar si transmite unele trasaturi spre cele de rang inferior.
Carpatii Meridionali formeaza o macrounitate care include subordonat patru
grupari de munti (Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat) fiecare dintre acestea
divizandu-se in masive distincte care la randul lor se impart in subunitati mai
mici. Grupei Parang ii sunt specifice: pozitia si extinderea spatiala in cadrul
macrosistemului, desfasurarea larga a platourilor interfuviale (fragmente din
peneplena Borascu), vaile cu desfasurare radiala care la obarsii au o
dezvoltare in evantai plecand din circuri glaciare si glacio-nivale iar la iesirea
din munti sunt puternic adancite si cu caracter de defileu, energii de relief
cu valori mari, pasuri de altitudine, o concentrare a activitatilor antropice
in culoarele vailor principale si pe ramura montana etc. De
la macrounitate pastreaza masivitatea, dezvoltarea etajata a sistemelor
morfodinamice, modalitati de valorificare economica (pastorit de altitudine,
exploatari forestiere, activitati turistice etc.) cu implicatii in morfodimaica
actuala si in peisaj etc. Transmite subunitatilor
monotonia de ansamblu a reliefului si structurii, limitele de actiune a
proceselor de modelare.
Deci o unitate regionala morfologica implica un
spatiu, un grad de omogenitate a elementelor ce o definesc si care ii confera
relatii structurale, evolutive si o anumita reflectare in peisaj. Separarea lor
se face prin analize pe spatii largi care implica observatii, date din
masuratori, cartari, calcularea unor indicatori morfometrici, intocmirea de
harti la nivel de elemente morfologice care sunt suprapuse etc. Prin acestea se
ajunge pe de o parte la cunoasterea morfologica pe ansamblu a regiunii iar pe
de alta la diferentierea de subunitati cu
caracteristici specifice. Foarte importanta este
stabilirea corecta a limitelor dintre acestea intrucat o pozitie falsa conduce
la regionari gresite care sectioneaza unele unitati si le extinde arbitrar pe
altele.
1.2. Tipizarea este un procedeu de cunoastere
generalizata a unor categorii distincte de procese, forme, sisteme de relief. infaptuirea acesteia are la baza analiza complexa a unor
multime de cazuri singulare din regiuni diferite si care se afla in stadii
deosebite de evolutie. Prin eliminarea caracteristicilor
particulare si retinerea celor generale, esential se ajunge la tipuri. Acestea constituie modele de exprimare in sinteza a unui anumit gen
de sisteme morfodinamice (fluviatil, glaciar etc.), moroflogice (forme de
relief) etc. care definesc teoretic diverse multimi de familii geomorfologice.
Ca urmare, orice tip de va remarca prin anumite
caracteristici.
- Unicitatea pune in evidenta individualitatea sa in
raport cu celelalte tipuri dintr-o familie de rang superior (vale glaciara fata
de relief glaciar) sau dintr-o multime de tipuri diferite (vale glaciara in
raport cu valea fluviatila).
- Ierarhizarea � releva faptul ca orice tip se afla, in functie de
gradul de complexitate, pe o anumita treapta intr-un macrosistem. Ierarhizarea
se poate realiza dupa diferite criterii � genetic (la relieful fluviatil
de eroziune se pot separa talvegul, albia minora, albia majora, terase,
versanti, valea), spatial (relief de ordinul I ce cuprind continente, bazine
oceanice; reliefuri de ordinul II cu munti podisuri, dealuri, campii, self,
taluz continental, campii abisale etc.; reliefuri de ordinul III �
multimea formelor create de diversi agenti externi etc.), structural in diverse
sisteme morfogentice (in cel glaciar � circuri, vai, praguri, morene
etc.) stadiu de evolutie morfologica (relief tanar, matur, batran in sensul
conceptiei davisiene), functional (impus de relatiile dintre agenti
morfodinamici care faciliteaza dominarea unor tipuri de procese �
meteorice prin dezagregare cu diverse subtipuri; gravitationale fie ca
deplasari brusce fie lente cu subtipuri etc.).
- Tipurile prin natura lor sintetica stau la baza laturei teoretice a fiecarei
ramuri geomorfologice. Ele insa sunt insotite de
exemplificari regionale semnificative. De aici si legaturile dialectice
dintre cele doua in sensul ca orice sistem morfologic regional poate constitui
locul de plecare pentru abstractizari (deci tipuri) iar acestea devin elemente
definitorii pentru cunoasteri regionale viitoare (caracteristicile esentiale
ale unei alunecari de teren, inclusiv geneza si evolutia s-au stabilit pe baza
analizei unor situatii regionale; la randul lor elementele teoretice specifice
acestui proces constituie o baza in urmarirea altor situatii care se manifesta
in diverse regiuni).
- Tipurile complexe se exprima si prin anumite peisaje geomorfologice ce pot fi raportate mai ales la sisteme morfogenetice (glaciar,
desertic, periglaciar, litoral, antropic), morfolitologic (carst),
morfostructurale (tabular, monoclinal etc.).
Verificari:
- Ce este regionarea geomorfologica si care sunt caracteristicile principale
ale unei regiuni geomoroflogice
- Ce este tipizarea si prin ce se deosebeste de regionarea
- Exemplificati sisteme de regionare si tipizarea in relieful Romaniei
