Tipuri de perpetuum mobile

Roata dezechilibrata. Se presupunea ca masele dintr-o parte a rotii (bile pe tije, bile libere, ciocane, mercur etc.) pot dezechilibra roata, care se va roti, producand lucru mecanic. Echilibrul fortelor si al momentelor unei astfel de roti (figura alaturata) a fost demonstrat de Leonardo da Vinci. Situatia este comuna tuturor rotilor mecanice "magice".

Roata lui Orffyreus. Roata lui Orffyreus este, dupa cum a fost desenata de Johann Bessler (figura de jos) un volant care odata pus in miscare se invarte fara oprire. Secretul este descoperit in 1727, cand servitoarea sa dezvaluie cum impulsiona ea masina (figura de alaturi), impuls suficient pentru mentinerea rotii in rotatie cateva zile.

Planuri inclinate. Simon Stevin a conceput un perpetuum mobile in care a presupus ca cele patru bile de pe o panta a planului vor trage cele doua bile de pe cealalta panta, rezultand o miscare continua. Nefunctionarea dispozitivului a dus la descoperirea echilibrului fortelor pe un plan inclinat. Problema (si explicatia nefunctionarii) este similara la toate dispozitivele gravitationale pe baza de lanturi cu diferite lungimi si pozitii.

Surub hidraulic. Surubul hidraulic al lui Arhimede, aplicat la o masinarie din jurul anului 1660. In aplicatia din imaginea alaturata se intentiona ca apa ridicata de un surub Arhimede in partea de sus a instalatiei sa fie folosita la actionarea unei roti hidraulice. Aceasta roata actiona, printr-un angrenaj, surubul hidraulic si o piatra de tocila. Autorul schitei presupunea ca debitul de apa era suficient nu numai pentru actionarea rotii hidraulice, ci si pentru racirea pietrei de tocila. Randamentele rotii si a surubului hidraulic, datorita frecarilor si neetanseitatilor, nu permit functionarea perpetua a instalatiei.

Curea care pluteste. Corpurile galbene sunt corpuri flotante, care sunt impinse in sus in ramura cu lichid de forta arhimedica, actionand rotile. Introducerea corpurilor in partea de jos necesita insa o forta care echilibreaza exact flotabilitatea. Frecarile si neetanseitatile opresc miscarea.

Roata plutitoare. Autorul propunerii presupunea ca roata, fiind confectionata din lemn, in apa pluteste. Deci sfertul de roata imersat este impins de forta arhimedica in sus, actionand roata. In realitate, forta arhimedica este rezultanta presiunii lichidului asupra partii imersate a obiectului, rezultanta care la aceasta constructie este zero. ca urmare, roata nu se misca. Situatia este comuna tuturor rotilor imersate in doua sau mai multe fluide cu densitati diferite.

Cupa lui Boyle. Ideea se baza pe capilaritate. Lichidul trebuia sa aiba o tensiune superficiala mai mica decat forta de adeziune la pereti (de exemplu apa in vas de sticla), ceea ce duce la ridicarea lichidului in tubul capilar C. Acesta readuce lichidul in vas, realizand o miscare perpetua. Dispozitivul nu fuctioneaza deoarece fortele capilare retin lichidul in tubul capilar, nu-l elibereaza in vas. Tubul capilar poate fi inlocuit cu corpuri poroase (fitile, bureti), cu acelasi rezultat si motiv de nefunctionare.

Dispozitivul lui Maricourt. Acest dispozitiv a fost propus tocmai in scopul studierii proprietatilor magnetilor. A este un magnet care atrage bila B in sus pe planul inclinat M. Cind ajunge sus, bila cade prin orificiul C pe panta in forma de arc de cicloida N, unde gravitatia o accelereaza spre D, unde se intoarce pe rampa M si miscarea continua. Dispozitivul nu functioneaza deoarece fortele magnetica si gravitationala se echilibreaza intr-un punct de pe traseu (punct situat de fapt pe cicloida), iar frecarea opreste miscarea in acel punct.

Grup motor-generator electrice. Acest sistem se presupune ca ar functiona in modul urmator: motorul electric antreneaza prin transmisia mecanica generatorul electric, care produce curent, care alimenteaza motorul electric, obtinandu-se miscarea perpetua. Sistemul nu functioneaza deoarece atat motorul, cat si generatorul doar transforma o forma de energie (cea mecanica, respectiv cea electrica) in alta, transformare care nu poate genera nimic in plus, ba chiar pierderile limiteaza randamentul transformarilor. Ca urmare, odata consumata energia impulsului initial, sistemul se opreste.