Reflectarea activitatii financiar-valutare a Romaniei prin intermediul balantei de plati externe

Reflectarea activitatii financiar-valutare a Romaniei prin intermediul balantei de plati externe

Asa cum s-a mai precizat, analiza situatiei balantei de plati externe reflecta capacitatea unei tari de a obtine valuta necesara acoperirii datoriei externe, dar si vulnerabilitatea tarii respective la socurile regionale si mondiale. Pe de alta parte, prin analiza balantei de plati externe, dar si a datoriei externe pot fi evidentiate si o serie de cauze care conduc la materializarea riscului de tara, cum sunt: reducerea brusca a exporturilor, cresterea excesiva a importurilor, migrarea capitalului peste granitele tarii coroborata cu reducerea sau incetarea intrarilor de capital, cresterea serviciului datoriei externe datorata cresterii dobanzilor sau a structurii neadecvate a scadentei etc.

Contul curent al Romaniei, care este una dintre componentele cele mai importante ale balantei de plati, a cunoscut dupa anul 1989 deteriorari semnificative. "Fractura" s-a produs in anul 1990, cand, de la un excedent de peste 2,5 miliarde dolari (in valute convertibile si neconvertibile), inregistrat in anul anterior, s-a ajuns la un deficit de 3337 milioane U.S.D. De atunci, deficitele in conturile curente ale balantelor de plati externe s-au perpetuat, deosebirile constand doar in nivelul acestora - cel mai scazut, de 428 milioane U.S.D., inregistrandu-se in anul 1994, iar cel mai ridicat de dupa 1990, in anul 1998: aproape 2970 milioane dolari S.U.A.

Au urmat doi ani cu solduri debitoare ale conturilor curente sensibil micsorate, comparativ cu 1998 (un calcul simplu si neprofesionist, dar "publicistic", arata ca deficitele din anii 1999 si 2000, insumate, se situau cu 136 milioane dolari sub nivelul celui din 1998), ca la sfarsitul anului 2001, contul curent sa se incheie, din nou, cu un deficit accentuat - de 2317 milioane dolari SUA, conform datelor provizorii -, totusi in cu totul alte conditii decat in anii anteriori. "Si in anul 2001 - consemneaza Raportul anual al B.N.R. -, deteriorarea contului curent s-a produs pe fondul majorarii deficitului balantei comerciale, a carui pondere in P.I.B. a crescut de la 4,6 la suta la 7,5 la suta, la care s-a adaugat majorarea deficitului balantei veniturilor. Comparativ cu anul precedent, structura deficitului contului curent s-a modificat, in sensul majorarii ponderii deficitului balantei comerciale si al diminuarii ponderii deficitelor serviciilor si veniturilor; desi fluxurile inregistrate de pozitia transferurilor curente s-au majorat, comparativ cu anul 2000, adancirea deficitului comercial a atenuat influenta pozitiva a acestora asupra contului curent".

Cauza principala a "lantului" de solduri negative ale contului curent, care a marcat intreaga perioada de dupa 1989, sta deci in deficitul cronic al balantei comerciale (bunuri), acesta atingand in 2001 cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani: 2969 milioane dolari!

Datorita multitudinii de factori care intervin in desfasurarea comertului exterior (uneori, chiar in interiorul anului de exercitiu), orice incercare de analiza exhaustiva a balantei comerciale nu poate fi decat hazard ata. Pe de alta parte, experienta demonstreaza ca, in temeiul acelorasi considerente, nici concluziile analizelor sumare pe perioade relativ restranse nu pot fi absolutizate, ci trebuie sa fie revizuite cu atentie - atat in privinta "punctelor forte", cat si a vulnerabilitatilor Romaniei in operatiunile de comert exterior.

De exemplu, nu de putine ori, printre avantaje, a fost subliniata ponderea relativ mica a materiilor prime in totalul exporturilor, ceea ce este adevarat. Privind insa problema dintr-un unghi mai realist (si critic), trebuie remarcat faptul ca, de foarte multi ani, Romania a incetat sa mai fie un exportator semnificativ de materii prime. Realmente - si dincolo de frumusetea jocului de cuvinte -, tara noastra a fost dintotdeauna "bogata in resurse sarace"; asadar, nu a fost un mare exportator de materii prime - iar cand s-a vrut sa fie asa, acesta s-a comis cu pretul jertfirii celor mai importante bogatii, petrolul si padurile. Cand, in perioada interbelica, exportul Romaniei era compus in proportie de 90-92 la suta din petrol, cereale, lemn, animale vii si seminte, valoarea acestuia abia daca atingea 95-98 milioane dolari, la cursul din acea vreme. Acum, cand exportul tinde sa se aseze constant la peste 12 miliarde U.S.D. (11385 milioane dolari, in 2001 - cel mai ridicat nivel de dupa anul 1988), chestiunea ponderilor trebuie privita altfel, chiar daca se procedeaza la corectia cuvenita a puterii de cumparare a dolarului american. De fapt, principalul "punct forte" al comertului exterior romanesc consta in tendinta de crestere a ponderii produselor prelucrate, iar in cadrul acestora, a celor care inglobeaza, din ce in ce mai pregnant, tehnologia performanta.

A existat si o inclinare spre prognozarea, cu certitudine, a reducerii ponderii facturii energetice in deficitul balantei comerciale. Baza a constituit-o cifra din anul 1998, cand soldul negativ al balantei energetice a reprezentat 35,3 la suta din deficitul total, ceea ce insemna mai putin de jumatate din cat fusese in anul precedent. Numai ca, in anul urmator, factura energetica avea sa urce iarasi, pana la 50,9 la suta din deficitul balantei comerciale, ponderea acesteia reducandu-se in anii 2000 si 2001, la 42,7 si respectiv 37,4 procente, iar pe primele trei trimestre din anul 2002, la 30,1 la suta (evident, aceasta din urma cifra urmand a fi modificata in trimestrul IV si pe intregul an, datorita influentei sezonului rece). S-ar putea ca in anii urmatori sa asistam la o sporire, in valoare absoluta, a importurilor de energie - ca urmare a relansarii activitatii in industrie -, dupa cum ar fi posibila (si de dorit) si o reducere a ponderii facturii energetice in soldul balantei comerciale - deziderat realizabil doar printr-o crestere in termeni reali a eficientei utilizarii energiei.

In ceea ce priveste vulnerabilitatile Romaniei, reflectand in principal ritmul lent al restructurarii economice - ceea ce iarasi, a fost adevarat - multa vreme s-a vanturat marota incapacitatii intreprinderilor - societati comerciale de stat, "generatoare de pierderi si plati restante", de a face exporturi cu produse noi, cerute de piata. De unde si concluzia ca sectorul de stat din industrie ar fi fost si principalul vinovat de cronicizarea deficitelor de balanta comerciala. Adevar valabil numai in parte, caci nu acest aspect caracteriza fundamental sectorul in cauza. Dupa cum se stie, dezindustrializarea fortata - denumita pompos "contractia programata a industriei" - s-a manifestat cu precadere in sectorul de stat, implicit in compartimentele de cercetare stiintifica aferente, acesta fiind lipsit din start de mijloacele financiare necesare continuarii procesului de retehnologizare. Lasand istoria sa-si urmeze cursul, vom constata ca, in activitatea de comert exterior, nici sectorul privat nu ofera, deocamdata, prea multe elemente care sa confirme pana la capat teza expusa mai sus.

In cele ce urmeaza, sunt sintetizati principalii indicatori ce caracterizeaza locul sectorului privat in desfasurarea comertului exterior de bunuri, in ultimii patru ani raportati.

Tabelul 17

Contributia sectorului privat in comertul exterior de bunuri

- in procente -

Sursa Directia Generala a Vamilor

*) Pentru anii 1998 si 1999, indicatorii au fost calculati potrivit datelor cuprinse in Raportul Bancii Nationale a Romaniei - 1999.

Asadar, pozitia dominanta pe care a obtinut-o sectorul privat in comertul exterior de bunuri nu a insemnat, automat, si eficientizarea acestei activitati.

In privinta avantajelor si dezavantajelor ce decurg din orientarea geografica a comertului exterior, acestea graviteaza cu precadere, dupa cum este si firesc, in jurul relatiilor economice cu Uniunea Europeana. De departe aceasta zona a lumii, de care Romania apartine organic, detine ponderea in structura pe grupe de tari, atat la export, cat si la import.

Tabelul urmator este cat se poate de elocvent in aceasta privinta:

Tabelul 18

Orientarea preferentiala a comertului nostru exterior catre tarile Uniunii Europene este justificata nu numai de legaturile traditionale, amplificate in ultimii ani, de comunicatiile mai lesnicioase comparativ cu alte zone ale lumii, dar mai cu seama de siguranta pe care o confera Vestul european, fata de crizele ce afecteaza Estul continentului, indeosebi Federatia Rusa. Pe langa aceste avantaje, certe si vizibile, exista si dezavantajul unei diversificari reduse a destinatiilor exporturilor nationale - si cu cat diversificarea este mai redusa, cu atat riscul "caderii" incasarilor din export este considerat mai ridicat (adica volatilitatea veniturilor este mai mare). Nu poate fi ignorat nici riscul ca puseele de criza majora la nivel global sa afecteze pe termen scurt si tranzactiile economice intereuropene.

Am subliniat in cateva randuri ca relatiile economice internationale, in general, si cele financiar-valutare, in special, sunt foarte sensibile la orice deviere de la normal, in plan politic si militar mondial. Sugestiv, in aceasta privinta, este urmatorul pasaj din Raportul B.N.R. pe anul 2001: "Evolutia deficitului comercial [] a fost neuniforma pe parcursul anului; reducerea drastica a ritmului de crestere a comertului mondial dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din S.U.A. a influentat negativ si balanta comerciala a Romaniei, care a inregistrat in ultimul trimestru al anului un deficit record (1185 milioane dolari), cu aproape 54 procente mai mare decat in aceeasi perioada a anului 2000".

Din cele expuse pana aici, se ajunge usor la concluzia ca o analiza globala a evolutiei balantei comerciale pe perioade mai indelungate este nerecomandabila tocmai datorita factorilor stimulatori si/sau perturbatori, diferiti de la un an la altul, ce pot influenta caracteristicile operatiunilor de export-import.

Astfel, in pofida faptului ca plafonarea comertului international, pe fondul atenuarii expansiunii economiei mondiale in anul 2001, s-a repercutat si asupra exporturilor romanesti - in special, dupa cum am vazut, in ultimul trimestru - pe ansamblul anului, exportul (in crestere cu 9,8 la suta fata de anul anterior) a fost totusi stimulat de o seama de factori interni si externi, printre care: cresterea productiei industriei prelucratoare cu 9,6 la suta; intensificarea specializarii in domeniile in care Romania are un avantaj competitiv semnificativ (confectii, incaltaminte, mobilier), care au plasat-o pe primul loc printre furnizorii Uniunii Europene, devansand Polonia; subventionarea partiala a dobanzilor la creditele pentru export etc.

Dar cum sursa principala a deficitului din 2001 a fost importul (in crestere cu peste 19 procente, raportat la anul 2000), sa urmarim mai in detaliu factorii care au contribuit la intensificare importului:

o     consolidarea cresterii economice;

o     extinderea exportului in lohn (textile, confectii, incaltaminte, masini, aparate, echipamente si mijloace de transport), care a ajuns sa reprezinte 59,3 la suta din total, in detrimentul exporturilor definitive;

o     reducerea productiei agricole in anul 2000, ca urmare a secetei, ceea ce a determinat cresterea importului de produse agroalimentare, mai ales in prima jumatate a anului 2001;

o     facilitatile acordate intreprinderilor mici si mijlocii si investitorilor (Legea nr.133/1999 si Legea nr.332/2001) la o gama foarte larga de importuri;

o     eliminarea taxelor vamale la importul de bunuri industriale din Uniunea Europeana si relaxarea unor masuri protectioniste aplicate la produsele agricole pe relatia CEFTA;

o     aprecierea in termeni reali a leului in raport cu dolarul american si, implicit, cu euro;

o     nivelul relativ scazut al preturilor externe;

o     ameliorarea rating-ului de tara, care a stimulat investitiile straine directe, impulsionand importul de masini si echipamente.

In masura in care cresterea substantiala a exporturilor nationale de bunuri a fost, practic, nu doar anihilata, ci si cu mult devansata de importuri - unele fara prea mare trebuinta -, este destul de dificil de exprimat o opinie categorica privind eficacitatea reala, actuala, a comertului exterior.

In raport cu soldurile contului curent, soldul balantei comerciale - care, dupa cum am vazut, ocupa o pozitie dominanta - poate fi mai mic sau mai mare. Daca in 1998 si 1999, ponderea soldului balantei comerciale in soldul contului curent era subunitara (respectiv, 88,4 si 85,6 la suta), in anii 2000 si 2001 aceasta a devansat soldul contului curent, situandu-se la 123,6 si, respectiv, 128,1 procente.

Conform celor prezentate in subcapitolul 8.3.2., contul curent cuprinde si alte categorii de incasari si plati valutare din tranzactiile cu strainatatea. Soldurile acestora pot echilibra sau chiar acoperi, cu excedente substantiale, un eventual deficit al balantei comerciale (situatie intalnita, de exemplu, in tari cu un puternic "comert invizibil") dupa cum il pot doar atenua (cum s-a intamplat in anii 2000 si 2001) ori accentua, marind deficitul contului curent - situatie inregistrata in anii 1998 si 1999. In tabelul urmator, este reprodusa sintetic balanta de plati a Romaniei pe anii 1999-2001, care ne va ajuta sa urmarim mai usor identificarea surselor de finantare a deficitului contului curent si evaluarea impactului acestei finantari asupra economiei romanesti.

Tabel 19

BALANTA DE PLATI

- milioane dolari SUA -

Sursa: Banca Nationala a Romaniei. Balanta de plati si pozitia investitionala a Romaniei. Rapoarte anuale - 2000 si 2001.

Se poate observa ca in toti anii avuti in vedere, chiar si in cel cu sold negativ substantial, contul curent a fost finantat in buna masura prin investitii directe, caracterizate printr-o volatilitate mai scazuta decat investitiile de portofoliu. Aprecierea datelor prezentate ar fi, insa, incompleta daca nu am releva si unele circumstante, anterioare producerii lor. Astfel, in anul 1997 - favorabil din acest punct de vedere -, contul curent a fost finantat autonom prin investitii directe si mult mai putin prin investitii de portofoliu. De asemenea, au avut loc importante intrari de capital prin credite externe, care, alaturi de investitii, au permis nu numai finantarea deficitului extern, ci si consolidarea rezervei valutare. In 1998, influxurile de capital s-au redus (au fost cu 18,3 la suta mai mici decat in anul precedent), totusi investitiile directe nete au insumat 2040 milioane dolari (cele de portofoliu, 130 milioane U.S.D.), in timp ce la pozitia "alte investitii de capital", soldul a fost negativ. Soldul negativ foarte mare al contului curent nu a putut fi echilibrat decat cu o reducere substantiala a rezervei valutare (843 milioane U.S.D.), dupa ce in 1997 rezerva valutara sporise cu 1665 milioane dolari.

Declinul economiei, gradul redus de acoperire a importurilor prin exporturi in 1998, spectrul intrarii Romaniei in incapacitate de plata, blocarea acordurilor cu Fondul Monetar International si cu Banca Mondiala, in 1999, semnalele transmise de agentiile de rating - de cresterea riscului de tara - si altele au alimentat reticenta investitorilor straini si au descurajat atat investitiile directe, cat si investitiile de portofoliu, situatie pe care balanta de plati pe anul 1999 o reflecta cu fidelitate.

In anul 2000, dar mai cu seama in 2001 si 2002 (din datele de care am dispus pana la definitivarea capitolului de fata), imbunatatirea climatului economic intern a influentat pozitiv perceptia mediilor internationale si in special a agentiilor de rating cu privire la potentialul economic si financiar al Romaniei (care, din pacate, nu prea se vede si in balanta comertului exterior), cu toata suita de foloase decurgand din aceasta (emisiuni de euroobligatiuni in conditii mult mai avantajoase decat in anii precedenti, un nou acord stand-by cu Fondul Monetar International, in noiembrie 2001, si eliberarea primei transe - 67 milioane U.S.D. - din cele sase, influxuri de investitii straine cu 11,6 la suta mai mari, in 2001, fata de anul anterior etc.). Ca urmare, atat in anul 2000, cat si in 2001 (iar, dupa cum vom vedea, in mod deosebit in primele trei trimestre din anul 2002), cresterea afluxurilor de capital au permis, pe langa finantarea deficitului contului curent, cresterea rezervelor valutare ale Bancii Nationale cu 928 milioane dolari SUA in anul 2000, cu 1484 milioane in 2001 si cu circa 1668 milioane dolari in primele trei trimestre ale anului 2002.

In continuare, sunt prezentate sursele de finantare a deficitului de cont curent, asa cum apar in Raportul Bancii Nationale - 2001, referitor la "Balanta de plati si pozitia investitionala internationala a Romaniei".

Tabelul 20

milioane dolari SUA -

Sunt incluse pozitiile nete pentru numerar si cecuri, depozite, documente in tranzit, conturi de cliring si barter, erori si omisiuni.

Toate evolutiile enumerate - favorabile ori mai putin bune - au fost polarizate de nevoia stringenta de capital pentru acoperirea deficitelor cronice ale contului curent, ceea ce indica o activitate, in ansamblu, negativa. Insasi cresterea rezervei valutare administrate de Banca Nationala (la care, in anul 2002, au contribuit si tragerile aferente transelor 2 si 3 ale acordului stand-by cu F.M.I., efectuate in luna septembrie si insumand 109,4 milioane U.S.D.) sugereaza obligatii de plata, certe si/sau potentiale, atat pentru acoperirea unei parti din deficitul contului curent (daca va fi nevoie), dar mai ales pentru plati in contul datoriei externe si pentru rascumpararea titlurilor in valuta emise de Ministerul Finantelor Publice. Daca la finele anului 2001, datoria externa totala se cifra la 12.295 milioane dolari SUA (din care, pe termen mediu si lung 11.884 milioane U.S.D.), dupa 9 luni din anul 2002, acesta se ridica la 13.874 milioane dolari, din care 447 milioane U.S.D. pe termen scurt. In anul 2001, serviciul datoriei externe (SDE) total a fost de 3008 milioane dolari, iar pe primele trei trimestre din 2002, de 2459 milioane dolari. Dincolo de indicatorii (SDE/total export, Dobanzi/total export etc.) care se inscriu in limite oarecum linistitoare, ideea ca se consuma mai mult decat se produce, ca ne indatoram pentru consum si mai putin pentru restructurari care ar trebui sa se reflecte pozitiv in balanta comerciala, contrabalanseaza afectiv orice joc al indicatorilor financiari. In anul precedent, pana la 30 septembrie, dobanzile incluse in serviciul datoriei externe au insumat 445 milioane dolari, iar impreuna cu cele achitate in anul 2001, se apropiau de 1,1 miliarde U.S.D. In asemenea conditii, se pune problema foloaselor reale pe care economia nationala, in general, si societatea civila, in special, le obtin de pe urma cresterii datoriei externe. Fiindca va creste in continuare: pentru anul 2003 este prevazut un plafon de indatorare publica externa de 3,4 miliarde dolari (acelasi plafon ca in anul 2002), care se va adauga la datoria cu care s-a incheiat anul anterior. Si in anul 2001, si pe primele 9 luni din anul 2002, datoria externa publica si public garantata, pe termen mediu si lung, s-au situat, impreuna, in jurul a 65 procente din total.

Prin urmare, asigurarea capacitatii de efectuare a platilor esalonate, la scadente, paralel cu modificarea structurii pe categorii de credite mai avantajoase, reprezinta o preocupare de prima marime a autoritatilor financiar-bancare (Legea nr. 81/1999). Din punctul de vedere al strategiei de indatorare, se recomanda prudenta in contractarea datoriei publice externe pe termene sub 5 ani, pentru a se evita acumularea scadentelor in perioada 2003-2006.

In concluzie, analiza situatiei balantei de plati externe a Romaniei permite o analiza a intregii activitati economice a tarii, dar si a relatiilor cu celelalte tari, stabilind de fapt, pozitia reala a economiei nationale in raporturile cu restul lumii.