Principalele categorii de operatori pe piata monetara

n1" name="_ftnref1" title="">[1]:

1.    agentii economici, sau "neprofesionistii";

2.    agentii care asigura functionarea concreta, de zi cu zi, a pietei, adica "profesionistii".

La frontiera ce separa aceste doua mari categorii de agenti se afla bancile comerciale, care pot sa fie atat agenti "neprofesionisti" ai pietei monetare, atunci cand apar in calitate de intermediari pentru operatiunile de schimb, cat si in calitate de "profesionisti" ai pietei monetare, atunci cand actioneaza ca angajati ai dealerilor sau ca agenti care realizeaza pentru contul lor propriu operatiuni de schimb valutar.

In prima categorie, cea a "neprofesionistilor", sunt inclusi agentii privati nebancari (particularii independenti), precum si Bancile Centrale.

In categoria agentilor privati nebancari sunt inclusi, in general:

·       persoane fizice, rezidenti sau nerezidenti, care solicita bancilor ori caselor de schimb valutar sa efectueze anumite operatiuni monetare, in conformitate cu legislatia in vigoare din fiecare tara;

·       firme care folosesc valutele pentru plata unor produse sau servicii achizitionate din strainatate;

·       firme care investesc in strainatate sume importante si care isi repatriaza profiturile realizate;

·       marile corporatii care se angajeaza in operatiuni la termen, pentru evitarea riscurilor valutare;

·       guverne, care finanteaza programe in strainatate sau isi acopera anumite deficite ale balantei de plati prin operatiuni pe piata monetara.

Agentii privati nebancari transmit bancilor comerciale ordine de cumparare sau de vanzare de valuta, sau pot efectua pentru contul lor operatiuni de schimb valutar (de exemplu: tranzactii intre filialele firmelor multinationale).

Bancile Centrale, in calitate de operatori ai pietei monetare, intervin de regula pentru a controla fluctuatiile pietei sa pentru a reglementa conditiile in care se efectueaza operatiunile de schimb valutar.

Cu toate ca au un caracter sporadic, interventiile Bancilor Centrale sunt orientate spre trei directii principale:

·       executarea ordinelor primite de la propria clientela (guverne, banci centrale straine, organisme internationale etc.);

·       controlul asupra pietei monetare, mai mult sau mai putin accentuat, in functie de importanta acordata controlului asupra schimburilor monetare;

·       incercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica interna, pe de o parte, iar pe de alta parte, din necesitatea respectarii unor angajamente internationale.

Interventiile Bancii Centrale reprezinta, in  general, un instrument al politicii monetare proprii fiecarei tari, vizand mentinerea cursului de schimb al monedei la un anumit nivel dorit sau in cadrul unei marje de fluctuatie. Acest tip de interventie directa, sub forma de vanzari‑cumparari de devize, reprezinta doar una dintre masurile pe care le iau Bancile Centrale care, alaturi de politica ratei dobanzii, face ca moneda nationala sa fie mai mult sau mai putin atragatoare pentru plasamente sau investitii.

Cea de a doua categorie, cea a agentilor profesionisti ai pietei, include operatorii specializati, cunoscuti sub diferite denumiri, in functie de tara in care acestia opereaza. De exemplu, in Franta putem intalni cambisti si curtieri de schimb, in Marea Britanie jobberi si brokeri, iar in S.U.A. dealeri si brokeri valutari.

Dealerii lucreaza in interiorul bancilor, avand urmatoarele atributii:

·        centralizeaza ordinelor primite de la clienti;

·        efectueaza compensarea cererilor cu ofertele;

·        t

ransmit pe piata monetara cererile si ofertele de devize excedentare.

Ei opereaza in numele clientilor lor - cetateni, firme, guverne sau agentii guvernamentale - si reprezinta elementul principal al contractelor de vanzare si cumparare de valuta.

Dealerii sunt intr‑un contract permanent cu piata schimburilor interbancare internationale, informandu‑se in timp util asupra evolutiilor ce pot interveni; au la dispozitie un ansamblu diversificat de instrumente pentru transmiterea, receptionarea si prelucrarea informatiilor necesare desfasurarii activitatii lor profesionale. Concret, fiecare post de lucru al unui dealer trebuie sa cuprinda:

·       unul sau mai multe terminale, care sa le furnizeze informatii prompte asupra cursurilor de schimb si a ratelor dobanzii;

·       telefoane digitale;

·       mai multe linii directe de comunicatii, care sa le permita legaturi instantanee cu filialele din strainatate, cu banci, cu brokeri sau clienti importanti;

·       un sistem de informare care sa redea pe loc pozitia bancii fata de fiecare valuta in parte;

·       un ordinator performant, dotat cu programe de calcul care trebuie sa permita decizii rapide pentru operatiuni de arbitraj, plasament sau speculatii.

Dar dealerii nu indeplinesc numai comenzile primite de la clienti, printre activitatile lor fiind incluse si operatiuni pentru cresterea si mentinerea unui "stoc" solid de valute bine cotate, pentru a putea face fata oricarei comenzi neasteptate sau pentru a putea reactiona rapid, atunci cand cursul de schimb ii este favorabil.

Astfel, pe tot parcursul unei zile are loc un flux continuu, in ambele sensuri, de cereri si oferte intre diferitele elemente ale pietei monetare internationale. Dealerii raspund la diferitele comenzi ale clientilor si cauta sa opereze cu diferite valute, cu diverse sume si in diverse locuri, in scopul obtinerii celor mai bune preturi. Acest lucru presupune o buna legatura cu brokerii si cu celelalte centre monetare din lume.

Spre deosebire de dealeri, brokerii nu lucreaza in interiorul bancilor, nefiind angajatii acestora, ei dispunand de spatii proprii, separate. In principiu, ei au rol de intermediari, punand in legatura cele doua parti interesate in operatiunile de vanzare‑cumparare de valute, facand astfel servicii deosebit de valoroase dealerilor, actionand ca agenti ai acestora. Ca si dealerii, brokerii trebuie sa fie tot timpul la curent cu evolutia valutelor si sa poata stabili cat mai rapid posibil legatura intre clientii‑cumparatori si clientii‑vanzatori de valuta.

Motivatiile celor care solicita sau ofera valuta sunt multiple, dar in functie de scopul urmarit de acestia, se pot distinge doua tipuri de agenti:

1.      "Comerciantii", cei care nu intervin pe piata decat pentru a‑si regla tranzactiile lor economice (de exemplu: un importator se poate adresa pietei monetare pentru cumpararea valutei necesara achitarii marfurilor importante, la o data ulterioara, incheind in acest scop o tranzactie la termen; astfel, desi acest importator contracteaza astazi cumpararea valutei, el va intra in posesia sumei cumparate la o data ulterioara, convenita cu agentul sau).

2.      Agentii pentru care comertul cu valute constituie un scop in sine si care, la randul lor, pot fi:

·       speculatorii (puri) care urmaresc exclusiv realizarea unui castig ca diferenta intre cursul actual si un curs viitor, anticipat, al unei monede;

·       arbitrajistii care urmaresc realizarea unui castig din diferenta existenta intre cursul efectiv al aceleiasi monede, in acelasi timp, dar pe piete diferite.

Viteza, dimensiunile si importanta internationala a operatiunilor monetare fac necesara existenta unui control si a unei supravegheri  intense asupra acestora. De aceea, bancile impun limite foarte stricte asupra volumului operatiunilor, precum si asupra pozitiei pe care o pot lua dealerii lor fata de o anumita valuta.

In principal, prin controlul si supravegherea exercitate sunt urmarite doua obiective majore:

·       ca banca sa nu fie angajata intr‑o pozitie supraexpusa (de exemplu: existenta unui stoc excesiv la o valuta supraevaluata);

·       sa existe si sa se mentina un echilibru stabil intre operatiunile la vedere si cele la termen.

---