Principalele caracteristici ale tranzactiilor la termen
Unul din principalele criterii de diferentiere a tranzactiilor comerciale il constituie momentul executarii contractului.
In majoritatea cazurilor, livrarea si plata (marfii sau serviciilor) au loc, cel putin din punct de vedere teoretic, imediat dupa incheierea contractului, situatie in care poarta denumirea de contract spot.
In practica, executarea contractului spot (livrarea si plata marfii sau a serviciilor) se realiz eaza in termene cuprinse intre 24 de ore si 10 zile, caracteristica de baza a acestui tip de contract consta in faptul ca presupune livrarea obligatorie a marfii si efectuarea platii la cursul spot sau la cursul la vedere stabilit pe in ziua respectiva.
Spre deosebire de tranzactiile spot, tranzactiile la termen presupun
existenta unui decalaj (de regula, intre cateva luni si un an si jumatate),
intre momentul incheierii contractului si momentul indeplinirii obligatiilor,
care sunt executate la pretul stabilit de plati prin negociere in
momentul finalizarii contractului de vanzare‑cumparare.
Tranzactiile la termen pot fi:
· Tranzactii cu livrare amanata (forward);
· Tranzactii cu livrare viitoare (futures);
· Tranzactii cu optiuni.
Tranzactiile la termen se deosebesc de operatiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici[1]:
I. Tranzactiile la termen se realizeaza pe piete specifice, care au un mecanism de functionare diferit fata de cel al pietelor spot. Aceste tranzactii pot exista ca structuri distincte in cadrul unei piete mai cuprinzatoare (de exemplu: piata forward, care este o componenta a pietei valutare) sau se pot organiza si functiona ca piete de sine statatoare (de exemplu: piata contractelor futures);
II. Tranzactiile la termen nu trebuie confundate cu tranzactiile pe credit, care sunt de fapt tot operatiuni spot, in cadrul carora livrarea are loc imediat, dar plata este amanata, vanzatorul acordand in acest caz, cumparatorului, un credit de marfa, pentru care percepe o dobanda. In cazul tranzactiilor la termen, atat livrarea cat si plata sunt amanate, partile contractante angajandu‑se ferm ‑ prin contract ‑ in prezent, pentru executarea in viitor, in conditiile stabilite in momentul incheierii contractului.
III. Tranzactiile la termen de tip futures si cele cu
optiuni au, dincolo de aspectul comercial, si o dimensiune financiara care
joaca rolul determinant in definirea continutului operatiunilor, deoarece
contractele futures si cele cu optiuni sunt instrumente financiare,
respectiv asa‑numitele valori derivate, in raport cu actiunile si
obligat
iile, de pilda, care reprezinta valori mobiliare primare.
Problema tranzactiilor la termen s-a pus cu mult timp in urma, mai exact in momentul in care comerciantii au sesizat lacunele contractelor comerciale obisnuite, care presupuneau, de exemplu, livrarea unei marfi din Japonia in Anglia, caz in care transportul putea dura intre trei si patru luni, perioada in care sumele de bani cuvenite se aflau in posesia partenerului, in timp ce marfa era inca pe drum. Cautarea unei formule care sa asigure o relativa simultaneitate in operatiunea de predare a marfii - efectuare a platii, a constituit un prim pas spre aparitia contractelor la termen.
Aparitia burselor a dat posibilitatea vanzatorilor si cumparatorilor de a reduce riscul si nesiguranta preturilor, printr-o vanzare la termen, fiecare dintre cei doi operatori sperand la un castig cert, si nu la o pierdere sigura !
Incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea s-a putut face o distinctie clara intre tranzactiile incheiate pe pietele ocazionale (sau extrabursiere) - tranzactiile forward - care coexistau in paralel cu tranzactiile efectuate pe pietele organizate - tranzactiile futures.
Pietele organizate se caracterizeaza prin inregistrarea si compensatia tranzactiilor in cadrul unui organism denumit "casa de compensatie" (in limba engleza: clearing house), care joaca si rolul de contrapartida. Pe astfel de piete se negociaza doar contractele standardizate asupra activelor suport (care pot fi marfuri, valute sau titluri financiare) si/sau contracte cu optiuni, operatorii fiind membri ai pietei, adica brokers‑dealers si market‑makers.
O alta caracteristica a acestor piete o constituie faptul ca, prin sistemul depozitelor de garantie si al apelurilor in marja, ele ofera o garantie aproape deplina.
Pietele ocazionale (in limba engleza: over the counter‑OTC) sau extrabursiere sunt mult mai suple, comparativ cu pietele organizate, ceea ce explica si motiveaza extinderea lor. Contractele negociate pe aceste piete nu sunt standardizate, iar tranzactiile sunt incheiate direct, fara intermediari.
Aceste piete sunt intretinute de banci in cazul devizelor (piata interbancara este, in realitate o piata de tip forward) si de marile case de comert, in cazul marfurilor.
