PROTECTIA CONCURENTEI ECONOMICE

PROTECTIA CONCURENTEI ECONOMICE

1. Rolul protectiei concurentei economice in Uniunea Europeana

Politica de protectie a concurentei economice are in centrul preocuparilor promovarea intereselor cumparatori­lor in paralel cu asigurarea cadrului economic care sa per­mita introducerea progresului tehnic ca principal instru­ment prin care sa se asigure cresterea eficientei economice si sociale si intarirea capacitatii competitive a agentilor economici.

Cetatenii Uniunii Europene sunt beneficiarii aplicarii pre­vederilor in materia protejarii concurentei economice atat in calitate de consumatori cat si de platitori de impozite si taxe. Astfel, in calitate de consumatori rezultatele aplicarii acestor prevederi se reflect a in:

reducerea unor tarife (de ex. telecomunicatii);

accesul mai larg la transportul aerian;

posibilitatea de a cumpara un autoturism dintr-o tara membra a Uniunii Europene unde preturile sunt mai reduse;

diversificarea ofertei pe piata bunurilor de larg con­sum, paralel cu reducerea preturilor pentru consumatorul final.

Obiectivul reglementarilor adoptate si al institutiilor ca­re le aplica il constituie mentinerea si dezvoltarea unei concurente eficiente care, in plan economic, sa conduca la:

accelerarea procesului de inovare;

reducerea costurilor de productie;

cresterea eficientei economice.

In consecinta, prin protejarea concurentei economice oferta de produse si servicii devine mai atractiva, atat din perspectiva calitatii si a diversitatii, dar si a pretului.

Consolidarea competitivitatii agentilor economici per­mite promovarea unei politici coerente si realiste in dome­niul angajarii fortei de munca, ca factor principal de asigu­rare a coeziunii sociale.

Aplicarea regulilor de protectie a concurentei in dome­niul transporturilor, telecomunicatiilor si energiei a contri­buit, in spatiul Uniunii Europene, la consolidarea firmelor din aceste domenii si la propagarea efectelor favorabile atat asupra domeniilor conexe, cat si, direct, asupra consumato­rilor si beneficiarilor directi.

Concurenta acerba de pe piata determina firmele din spatiul Uniunii Europene sa lupte pentru cresterea compe­titivitatii si a eficientei economice, ceea ce conduce la con­solidarea puterii industriale si comerciale a acestei organi­zatii, pentru a face fata concurentei principalilor sai com­petitori si a asigura succesul firmelor europene pe piata mondiala.

Succesul politicilor de promovare a concurentei econo­mice nu este determinat numai de activitatea institutiilor

competente in materie, atat la nivel national, cat si comu­nitar, dar si de implicarea activa a consumatorilor, in prin­cipal, prin intermediul organizatiilor specifice prin furniza­rea de informatii reale privind functionarea pietelor, in spe­cial, in domeniul bunurilor de larg consum.

Informatiile furnizate de consumatori si de organizatiile acestora permit institutiilor abilitate sa declanseze investi­gatii cu privire la practicile care denatureaza mediul concurential.

La nivelul Uniunii Europene se consolideaza tot mai mult convingerea ca aplicarea unei politici riguroase in ma­teria concurentei economice este cea mai buna modalitate de a garanta libertatea economica.

Anexele 4.1 - 4.9 sintetizeaza aspecte teoretice specifi­ce raportului dintre concurenta si piata.

2. Procesul de concentrare economica in lume

2.1. Evolutia procesului de fuziuni-achizitii

In secolul XX fuziunile si achizitiile au fost motivate, in principal, prin:

cautarea economiilor de scara;

dorinta de a imuniza grupul constituit impotriva influ­entelor conjuncturale;

securitatea surselor de aprovizionare.

Sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI este dominat de ceea ce se numeste compania mondiala (world company). Fuziunea este un fenomen specific capitalismu­lui, iar dupa 1997 concentrarile de intreprinderi prezinta unele trasaturi specifice cum sunt:

termenul scurt in care se realizeaza marile operatiuni;

nivelul inalt al sumelor angajate;

dimensiunea deosebita a noilor firme.

In prezent, acest tip de operatiuni pare a raspunde mai degraba unei alte logici economice: restructurare - in sco­pul imbunatatirii marjei unitare.

Pot fi diferentiate mai multe tipuri de fuziuni, fiecare dintre ele avand motivatii economice diferite, dupa cum re­iese si din tabelul nr.

La modul general, conditiile financiare si anume, dife­renta de valorizare determina modul de desfasurare a ope­ratiunilor de fuziune.

Astfel, o intreprindere care in mod evident este cotata sub valoarea sa este o tinta potentiala, iar o intreprindere subevaluata poate fi achizitionata de o alta supraevaluata.

In literatura de specialitate, in functie de metodologia de cercetare se ajunge la concluzii diferite ca nuanta pri­vind evolutia procesului de fuziune incepand cu sfarsitul secolului XIX. Astfel, pentru grupul de cercetare reunit in Institutul de la Kiel^[1] s-au inregistrat 5 "valuri' de fuziuni determinate mai ales de reactiile managerilor in fata schim­barilor.

Aplicand metode econometrice, un alt colectiv de cercetare^[2] identifica un numar de 10 valuri de fuziuni; de remarcat ca acesti autori au identificat 5 "mari valuri' de fuziuni, similar opiniilor cercetatorilor de la Kiel.

Periodizarea fenomenului reprezentat de fuziuni este re­data in tabelul nr. 4.2.

Procesul de concentrare capata valente deosebite in do­meniul serviciilor financiare.

Atingerea taliei (marimii/masei) critice este, adesea, o motivatie majora a operatiunilor de fuziune si achizitii ban­care, deoarece reprezinta:

Tabelul nr.

Tipuri de fuziuni

Tabelul nr. 4.2.

Etapele procesului de concentrare economica

Tabelul nr. 4.2. continuare

o necesitate industriala pentru structurile mici;

un argument strategic pentru marile grupuri bancare.

2.2. Amploarea si dificultatile fenomenului in deceniul al 9-lea al secolului XX

Amploarea acestui fenomen se explica, in principal, prin: factori macroeconomici si financiari, modificarea raportu­lui de forte intre manageri si actionari, dezvoltarea pietelor emergente.

■ Factorii macroeconomici si financiari, care au exerci­tat o influenta asupra fenomenului de fuziuni si achizitii:

rata de crestere a PIB, exprimat in preturi comparabi­le - in perioadele de crestere economica, piata fuziunilor si achizitiilor este cea mai animata, intreprinderile urmaresc sa-si sporeasca partea de piata. In perioadele cand conjunctu­ra economica este nefavorabila, operatiunile de fuziuni-achizitii permit reducerea costurilor de productie;

evolutia indicelui bursier - piata fuziunilor si achizi­tiilor este mai dinamica in perioadele de crestere de la bur­sa, situatie pentru care s-au formulat mai multe explicatii (anticiparea unei cresteri viitoare a beneficiilor, posibilita­tea de a beneficia de un mod de finantare suplimentar);

rata de penetrare - exprima dinamismul concurentei straine pe piata nationala si se stabileste ca raport intre ni­velul importului si consumul final. O crestere a acestei rate determina firmele nationale sa se regrupeze pentru a-si apara pozitiile pe plan national si pentru a concura, la ran­dul lor, firmele straine pe piata lor nationala. Rolul acestui factor a crescut dupa aplicarea Tratatului de la Roma;

dinamismul anumitor sectoare - urmare a unei faze de crestere sau a faptului ca intreprinderile trebuie sa faca fata masurilor de deschidere spre concurenta.

In general, combinatia acestor factori justifica, intr-o anumita masura, valurile de fuziuni si achizitii din tarile capitaliste dezvoltate.

Modificarea raportului de forte dintre manageri si actionari - echipelor manageriale li s-au impus de catre ac­tionari criterii de rentabilitate din ce in ce mai ridicate. Ast­fel, in acest deceniu, in ciuda crizei economice dintre anii 1991-1995, marile companii capitaliste au reusit o reducere a costurilor superioara altor perioade. Asistam la o "recentrare' a firmelor asupra domeniului de baza al activitatii lor, fapt care explica, in parte, accentuarea fenomenului de crestere externa in acelasi domeniu. Sporirea dimensiunii firmei este insotita de importante economii de scara: sub presiunea pietelor financiare anuntarea oricarei fuziuni de­vine suspecta in ochii investitorilor, daca nu este insotita de o reducere semnificativa a costurilor.

Una din consecintele cele mai importante o reprezinta reducerea locurilor de munca: astfel, fuziunea dintre Deutsche Bank si BankersTrust prevedea, la momentul anuntului, suprimarea a 5.500 locuri de munca, iar cea dintre Zeneca si Astra, reducerea cu 13% a numarului de angajati. Regula pentru astfel de firme se profileaza foarte clar: o structura de personal cat mai redusa posibil, apelul la subcontractare si concentrarea pe creare de valoare in activitatile pe care le pastreaza. Aceasta corespunde viziunii pe care Jaques Attali o exprima intr-un articol aparut in Paris-Match in 10 decembrie 1998: in douazeci de ani nu vor mai fi decat pa­tru sau cinci firme mondiale intr-un sector de activitate; milioane de mici intreprinderi vor exista provizoriu, avand rolul de subcontractanti pentru acesti giganti^[3].

Dezvoltarea pietelor emergente, aparitia monedei uni­ce europene si corolarul sau - crearea unei piete unice la scara continentului european constituie un alt set de factori de influenta. In acest caz, o revolutie in plan geografic an­treneaza revizuirea, in totalitate, a organizarii si strategiei intreprinderilor.

Analizand^[4] acest fenomen in Franta, pentru perioada 1959-1992, Armand Derthy distinge doua etape, cu carac­teristici distincte:

- in care s-au format marile grupuri indus­triale franceze, stimulate in special de legislatia fiscala. Statul a intervenit, fie intr-o maniera directa si punctuala (sectorul bancar, industria chimica, santierele navale si si­derurgia), fie de o maniera indirecta si difuza (prin legis­latie si recomandarile aferente celui de-al cincilea si de-al saselea plan). Ca tip de operatiuni, cea mai mare pondere o detin acordurile orizontale (aproape 50%), acordurilor ver­ticale si celor de tip conglomerat revenindu-le cate un sfert din totalul operatiunilor. In 12% din operatiunile efectuate pe piata franceza au intervenit intreprinderi straine - acest grad redus al operatiunilor transfrontaliere exprima dorinta intreprinderilor franceze de a se regrupa mai intai pe piata interna, cu scopul de a atinge acea dimensiune care sa le pregateasca pentru piata unica;

- in care numarul operatiunilor si ponde­rea in PIB ating nivele record - 1800, respectiv 10%. Con­tinua sa predomine operatiunile de tip orizontal (peste 2/3 din totalul restructurarilor), corespunzand procesului de re-orientare a intreprinderilor asupra domeniului de baza al activitatii lor. Operatiunile transfrontaliere ating 41,7% din numarul total al operatiunilor dar, ca valoare, detin 49% in anul 1992, fata de 30% in anul 1985.

In cadrul acestei etape, perioada 1973-1985 corespunde unei faze de consolidare in care, la inceput, a avut loc inte­grarea firmelor absorbite, iar la sfarsitul perioadei, are loc restructurarea prin cesiunea activitatilor conexe.

Desi procesul de concentrare economica are un caracter dinamic si actual, dificultatile nu ocolesc acest domeniu.

In anul 1997, J.P. Morgan a studiat 22 de fuziuni efec­tuate in ultimii 12 ani, concluzionand la modul ca o treime din marile fuziuni au reprezentat un esec, deoarece 14 dintre fuziuni au condus la crearea de valoare pentru actio­nari, in timp ce 8 dintre ele au reprezentat o pierdere de valoare. In ultima categorie se numara ABB, Novartis, Axa-UAP, Suez-Lyonnaise, iar in cea de a doua grupa se regasesc Lyonnaise-Drumez, Krupp-Hoesch, BHS-Habitat, Lucas-Varity.

Conform studiilor realizate de cele mai mari cabinete de consultanta 50-60% dintre marile fuziuni nu au condus la rezultatele scontate. Unele proiecte de fuziune anuntate au fost abandonate, iar rezultatele altora au aparut cu doi sau trei ani mai tarziu decat erau asteptate.

Cauzele cele mai evidente ale esecurilor si dificultatilor sunt considerate:

Sinergia avuta in vedere intre doua tipuri de activitati nu este suficienta pentru a asigura succesul operatiunii de fuziune - este cazul fuziunilor-achizitii intre chimie si far­macie, automobile si aparare, banca si societate de asigurare si, mai recent, intre telecomunicatii si industria vizualului.

Diferentele culturale si manageriale care pot deveni ireconciliabile - un caz cu putere de exemplu il constituie operatiunea de fuziune intre Crysler si Daimler-Benz. S-a evidentiat, in primul rand, diferenta in ce priveste nivelul de remunerare a artizanilor acestui proiect - Robert Eaton, patronul lui Crysler (16 mii. $ in 1997) si omologul sau de la Daimler-Benz, Jurgen Schremoo (2,5 mii. $ in aceeasi perioada), fapt care exprima conceptii opuse privind mana­gementul si motivatia conducatorilor. Un alt aspect il re­prezinta structura si rolul actionariatului. Firmele mondiale au un actionariat prestigios, avand o multitudine de actio­nari institutionali, care, in cea mai mare parte, reprezinta fonduri de pensii anglo-saxone. Acestea au ca preocupare principala impunerea unei viziuni pe termen scurt si mediu asupra performantelor financiare si a strategiei firmei. Aceasta diversitate a actionariatului confera echipei manage­riale o putere quasi-absoluta complementar cu statutul lor, cel mai adesea, de mari actionari ai firmei pe care o con­duc. In lumea anglo-saxona s-au institutionalizat reguli de transparenta care garanteaza actionarilor un minim de in­formatii si de posibilitati de contrapondere in raport cu ac­tiunile echipei manageriale, stadiu care este inca un dezide­rat pentru Europa.

Unele fuziuni anuntate au esuat la scurt timp, datorita ostilitatii consiliilor de administratie - in domeniul chimi­ei, la o luna dupa anuntarea operatiunii de fuziune intre Clariant si Ciba Specialites, administratorii au decis ca fu­ziunea afecteaza performantele. Alte abandonuri spectacu­loase ale unor proiecte de alianta s-au inregistrat in anul 1998 in domeniul farmaceutic (Smithkline Beecham - Ame­rican Home Products, Smithkline Beecham/Glaxo-Wellcome, American Home Products - Monsanto) si in cel al energiei (Shell-Texaco). Diferentele culturale intre americani si su­edezi s-au manifestat de la inceput si au stat la originea ese­cului aliantei intre Pharmacia-Upjohn.

■ Interventia directa sau indirecta a autoritatilor compe­tente in materie de reglementare a concurentei - alianta avuta in vedere intre Wolters - Kluwer si Reed - Elsevier a esuat in fata conditiilor puse de catre Bruxelles. In SUA, fuziunea spectaculoasa programata in 1994 intre Bell Atlantic si TCI nu a avut loc datorita evolutiei legislatiei americane in domeniu.

Pozitia statului

Statul se afla in fata unui conflict de interese: pe de o parte, incercand sa atraga investitiile firmelor mondiale, cauta sa creeze un mediu cat mai atractiv posibil, in special pe plan fiscal si social, iar pe de alta parte, in scopul ate­nuarii puterii de monopol a acestor grupuri, isi intareste le­gislatia in materia protectiei concurentei economice. Cazul Microsoft constituie un exemplu. Dezvoltarea Microsoft in SUA si in lume a constituit un motor al cresterii economice si al crearii de noi locuri de munca in industria informatica. Succesul sau, considerat periculos, a constituit punctul de pornire al actiunii guvernului american.

2.3. Caracteristicile procesului de fuziuni-achizitii in deceniul al 9-lea al sec. XX

Operatiunile de fuziune si achizitii au fost abordate prioritar, pana in 1985, de catre firmele din Statele Unite si Marea Britanie. Dupa acest an, datorita desfasurarii unui amplu proces de restructurare, acest tip de operatiuni a fost abordat si de firmele din alte tari dezvoltate si chiar din tari in curs de dezvoltare. Pana in anul 1985,'peste 213 din operatiunile de fuziune - achizitie inregistrate pe plan mon­dial au fost realizate de firme americane si britanice.

Incepand cu anul 1986 acest fenomen se accentueaza^[5] actorii principali fiind localizati in SUA si Marea Britanie, dar si in Japonia, Germania, Franta, Italia, Spania si Canada.

Transformarile social-politice inregistrate in lume au facut ca si tarile in curs de dezvoltare sa fie cuprinse in a-cest proces, reprezentand noi piete care se deschid si trebu­ie cucerite.

Factorii care stimuleaza acest proces la nivel macroeco­nomic sunt localizati in special in aria de manifestare a pro­gresului tehnic. Astfel, progresele tehnologice inregistrate in domeniul telecomunicatiilor si a tehnologiei informatiei au stimulat fluxurile internationale de capital si au permis un mai mare grad de libertate pentru firme in localizarea productiei sau a retelelor comerciale.

Incepand cu anul 1985, in tarile dezvoltate s-a conturat un proces de liberalizare si inovare pe pietele financiare prin care firmelor le-au devenit accesibile noi modalitati de finantare caracterizate prin varietate si suplete care le-au permis dezvoltarea unei strategii de crestere in plan interna­tional, in special sub forma ofertelor publice de cumparare.

Progresele in plan tehnologic si expansiunea curentului liberal in economie si politica promovat initial de SUA si Marea Britanie si apoi in toate tarile dezvoltate, s-au mate­rializat in procesele de dereglementare si privatizare in spe­cial in sectorul serviciilor - banci, societati de asigurare, te­lecomunicatii.

Incepand cu anii '80 ai secolului trecut, cea mai mare parte a tarilor lumii au abolit o serie de obstacole in calea investitiilor internationale - simplificarea procedurilor, re­nuntarea la anumite interdictii etc.

La cele de mai sus se adauga o revigorare a proceselor de integrare economica in plan regional, in paralel cu in­tensificarea legaturilor intre marile zone economice, in special intre America de Nord si Europa. In acest sens, un studiu elaborat in Franta^[6] evidentiaza faptul ca la sfarsitul secolului XX, tarile puternic dezvoltate si-au amplificat re­latiile, inregistrandu-se o crestere mai mare, in termeni de ritm de crestere, dinspre Europa de Vest spre America de Nord, conform datelor din tabelul nr. 4.3.

Din perspectiva microeconomica, procesul de fuziune si achizitii este considerat modalitatea principala de pene­trare a pietelor straine, deoarece permite:

eludarea barierelor tarifare sau netarifare;

apropierea de clientul-tinta prin adaptarea produselor la cerintele locale si asigurarea prestarilor de servicii speci­fice;

Tabelul nr. 4.3.

Evolutia schimburilor economice intre zonele lumii

- miliarde dolari -

atingerea dimensiunii critice care sa-i poata conferi o pozitie concurentiala favorabila pe plan mondial.

Marile grupuri economice din Uniunea Europeana au fost preocupate, in ultimul deceniu al secolului XX, de atingerea unei dimensiuni europene apeland mai ales la ope­ratiunile de fuziuni si achizitii.

In plan teoretic^[7] sunt identificate trei modalitati de abordare, in raport cu situatia fiecarui grup, astfel:

grupurile mai putin internationalizate actioneaza prio­ritar pentru consolidarea pozitiei pe piata europeana;

grupurile foarte internationalizate, dar plasate pe o pozitie secundara in raport cu concurentii straini, cauta sa atinga o dimensiune critica;

grupurile cu o dimensiune suficienta, deja implantate in Europa utilizeaza aceste procese ca mijloace pentru ra­tionalizarea structurii activelor.

Procesul de fuziuni-achizitii a cunoscut o incetinire la inceputul ultimului deceniu al secolului XX datorata me­diului macroeconomic defavorabil.

Semnalul a venit din SUA, pe fondul incetinirii cresterii economice si s-a propagat in Japonia si Europa. Dupa doi ani de recul a acestui proces, in 1993-1994 procesul de fu­ziuni-achizitii isi regaseste dinamismul in stransa legatura cu avantul economic inregistrat de tarile industrializate si ameliorarea situatiei financiare a intreprinderilor. Perioada de dificultate in plan economic a obligat firmele sa proce­deze la restructurari industriale si financiare, dar si sa-si re-gandeasca strategia de crestere in plan extern.

Incepand cu anul 1995, piata mondiala a fuziunilor si achizitiilor a crescut constant, atingand in anii urmatori pro­grese considerabile. Pentru aceasta perioada, semnificativ nu este numarul acestor operatiuni, ci mai ales volumul. Acest fapt este evidentiat intr-un studiu elaborat de KPMG Corporate Finance , conform caruia in anul 2000 numarul operatiunilor de fuziuni-achizitii a fost cu aproximativ 10% mai mare decat in anul 1995, in timp ce valoarea acestora a fost de peste 6 ori mai mare, conform tabelului urmator.

Tabelul nr. 4.4.

Piata fuziuni-achizitii in perioada 1995-2000

Operatiunile de fuziuni-achizitii sunt predominante in sectorul industriei si in cel financiar. La nivel european, in anul 2000, se pot evidentia operatiuni de fuziuni-achizitii in industria echipamentelor militare, asigurari, noile tehno-

Tabelul nr. 4.5.

Cele mai importante 10 operatiuni de fuziuni-achizitii in anul 2000

Sursa: KPMG Corporale Finance, Le marche des fusions et acquisitions transfrontaliere, 2000

logii si servicii asociate acestora. La nivel mondial, in anul 2000, cele mai importante astfel de operatiuni sunt redate in tabelul nr. 4.5.

Domeniile de activitate care se apreciaza^[9] ca vor cu­noaste o crestere puternica si vor fi terenuri propice pentru operatiunile de fuziuni-achizitii sunt:

Informatii si comunicatii, precum si serviciile aso­ciate, unde se inregistreaza mari batalii pentru impartirea pietei. Progresele din acest sector au efect de antrenare asu­pra sectorului informatica/electronica;

Biotehnologia, in special utilizarea in scopuri terape­utice a cunostintelor privind genomul uman - productia aces­tor noi medicamente fiind o piata cu un potential deosebit;

Ecoindustria (colectarea, tratarea si valorificarea de­seurilor) - protectia mediului fiind in centrul preocuparilor atat a organizatiilor internationale, cat si a autoritatilor na­tionale;

Banci si asigurari - sector in care continua miscarile de restructurare globale.

2.4. Tipologia fuziunilor si achizitiilor

Prin operatiunile de fuziune se realizeaza, pe termen scurt, o imbunatatire a eficientei-cost datorita eliminarii structurilor redundante.

Existenta mai multor tipuri de fuziuni este determinata de caracteristicile sectorului de activitate in care se mani­festa si de obiectivele initiatorilor. Intr-o alta perspectiva, fuziunile pot fi grupate in patru categorii, fiecare avand atasat un semn algebric.

Fuziunile carora li se poate asigura semnul "-' nu sunt specifice domeniilor in care capacitatile de productie sunt superioare cererii la nivel mondial. In urma procesului de fuziuni-achizitii, prin diminuarea ofertei sunt sustinute pre­turile. Aceasta strategie este dificil de sustinut pe termen lung datorita celorlalti competitori din ramura si concuren­tei de substitutie.

Ilustrativ in acest sens este, in domeniul aviatie' fuziu­nea dintre Boeing si McDonnell Douglas.

Fuziunile carora li se ataseaza semnul "x' sunt specifi­ce sectoarelor unde datorita specificului tehnologiei, reuni­rea fortelor se concretizeaza intr-o structura in care pro­cesul de creare de valoare este potentat. Acest tip de fu­ziuni sunt reprezentative pentru sectorul agroalimentar (achizitionarea de catre firma Coca-Cola a firmei Cadbury Schweppes) si automobilistic (Renault-Nissan). In aceste cazuri, succesul operatiunii depinde de capacitatea de a de­pasi reticentele firmei achizitionate.

Fuziunile carora li se ataseaza semnul "+' reunesc di­namici de dezvoltare complementare prin instituirea unei conduceri comune, care conduce la aparitia unui grup coe­rent in domeniile respective.

Fuziunile care pot fi considerate reprezentate de semnul algebric ":' se bazeaza pe investitii in cercetare si dezvoltare, logistica si dezvoltare industriala care se regasesc in sporirea volumului de activitate. Obiectivele urmarite se localizeaza in sfera impartirii cheltuielilor si in elaborarea de strategii comune in materie de inovare, dar si in plan comercial.

2.5. Scheme posibile de realizare a concentrarilor economice

Considerand patru societati comerciale (A, B, C si D) pot fi puse in evidenta schemele posibile de realizare a con­centrarilor economice in cadrul a doua operatiuni principa­le - fuziunea si aportul partial de active.

In cazul fuziunii, ca operatiune principala, societatile comerciale respective sunt presupuse a se situa pe urmatoa­rele pozitii:

A, societatea absorbanta,

B, societatea absorbita,

C, asociata societatii absorbite,

D, societate terta vizata de o operatiune ulterioara.

In cadrul operatiunii de fuziune se poate proceda la:

societatea A emite titluri in favoarea societatii C,

societatea D este susceptibila sa emita titluri in cadrul aporturilor ulterioare pe care le va face,

activele societatii B sunt preluate de societatea A.

Cele de mai sus sunt reprezentate schematic in figura 1.

Figura 1 - Operatiunea de fuziune

In acelasi timp se pot identifica operatiunile care afec­teaza, dupa caz, societatea absorbanta (A) si societatea aso­ciata societatii absorbante (C), conform figurii urmatoare:

Figura 2 - Operatiuni secundare fuziunii

Societatea absorbanta (A) poate proceda la cedarea ca­tre societatea D a activelor care au apartinut societatii B obtinand in schimb titluri ale societatii D. Aceasta opera­tiune este prezentata in figura 3.

Figura 3 - Societatea absorbanta constituie aport la societatea D

O alta operatiune posibila, secundara fuziunii, poate fi absorbtia societatii absorbante (A) de catre o alta societate (D), situatie redata in figura 4.

Figura 4 - Absorbtia societatii absorbante

Titlurile societatii A detinute de societatea C sunt sub­stituite de titlurile societatii D.

Societatea (C), asociata societatii absorbante (A), poate sa constituie ca aport la societatea D, titlurile societatii A primite in schimbul titlurilor lui B, detinute initial de societatea C, conform figurii 5.

Figura 5 - Cedarea titlurilor societatii absorbante

De asemenea, societatea C - asociata societatii absorban­te A - poate face obiectul unei operatiuni de absorbtie din partea unei alte societati (D), asa cum se prezinta in figura 6.

Figura 6 - Absorbtia societatii asociate societatii absorbante

In cazul in care operatiunea principala este aportul par­tial de active, nu fuziunea, derularea acestei operatiuni este redata in figura

Figura 7 - Aportul partial de active

Societatile prezente in schema 7 au urmatorul statut:

A, societatea aportoare;

b, societatea beneficiara;

c, societatea ale carei titluri fac obiectul unui aport;

D, societatea terta participanta la o operatiune ulterioara.

Initial, societatea A detine titluri ale societatii c; apor­tul consta din titluri c cu care societatea A remunereaza so­cietatea b pentru titlurile emise de aceasta in favoarea sa.

Operatiunile secundare posibile unei operatiuni de a-port partial de active sunt:

absorbtia societatii c (societatea aportata) de catre b (societatea beneficiara a aportului) - figura 8;

absorbtia lui c (societatea aportata) de catre D - figura 9;

absorbtia lui b, societatea beneficiara a aporturilor, de catre societatea D - figura 10;

absorbtia lui b (societatea beneficiara a aporturilor), de catre A (societatea aportoare) - figura 11;

aportul de titluri b de catre A (societatea aportoare) catre D - figura 12;

aportul de titluri c de catre societatea b (societatea beneficiara a aporturilor) in favoarea lui D - figura 13;

absorbtia lui A (societatea aportoare) de catre D - fi­gura 14.

Figura 8 - Absorbirea societatii aportate (C) de catre societatea beneficiara a aporturilor (B)

Figura 9 - Absorbirea societatii aportate (C) de catre D

Figura 10 - Absorbirea lui B (beneficiara aporturilor) de catre D

Figura 11 - Absorbtia lui B (societatea beneficiara a aporturilor) de catre societatea aportoare (A)

Figura 12 - Aportul de titluri B catre societatea D de catre societatea aportoare (A)

Figura 13 - Aportul de titluri C catre societatea D de catre societatea beneficiara a aporturilor (B)

Figura 14 - Absorbtia societatii aportoare (A) de catre D