Operatiuni desfasurate pe pietele monetare
Dupa cum s‑a aratat mai inainte, piata monetara este formata dintr‑un sistem de relatii ce iau nastere intre banci, precum si intre acestea si clientii lor, prin intermediul carora se efectueaza vanzarile si cumpararile de valute in vederea derularii platilor internationale, sau pentru realizarea de operatiuni cu scop financiar.
Operatiunile derulate pe piata valutara pot fi diferentiate astfel:
- in functie de natura lor:
- operatiuni la
vedere, sau „spot”;
- operatiuni la termen, sau „forward”.
- in functie de gradul de complexitate:
- operatiuni simple;
- operatiuni „swap”.
- in functie de motivatie:
- obtinerea de profit, prin speculatii sau arbitraj;
- acoperirea riscului.
In desfasurarea acestor operatiuni pe pietele monetare trebuie sa se tina seama insa de modul de exprimare al cursului de schimb, adica de metoda de cotare.
Pe pietele valutare se intalnesc doua modalitati de cotare al monedelor:
· cotarea directa, care reprezinta pretul unei unitati dintr‑o moneda straina, exprimat printr‑o suma variabila, in moneda nationala. Altfel spus, cotarea directa exprima cantitatea de moneda nationala ce poate fi cumparata sau vanduta cu / pentru o unitate de valuta straina. Acesta este tipul de cotatie ce se aplica in majoritatea statelor, inclusiv in Romania.
De exemplu: 1 $ = X lei; 1 ₤ = Z lei; 1 € = T lei.
· cotarea indirecta, care se practica atunci cand pretul unei unitati de moneda nationala este exprimat in valuta, sau altfel spus, cotarea indirecta exprima cantitatea de valuta straina ce poate fi cumparata sau vanduta cu/pentru o unitate de moneda nationala. Acest tip de cotatie se utilizeaza pe pietele valutare ale Marii Britanii si ale Canadei.
De exemplu: 1 ₤ = X $; 1 ₤ = Z ¥; 1 ₤= T €, toate celelalte tari folosind cotatia directa a valutelor.
Cunoasterea modalitatii de cotatie de pe piata monetara este deosebit de importanta, deoarece permite determinarea sensului miscarii cursurilor valutare de pe o piata monetara, respectiv a aprecierii (cresterea puterii de cumparare) sau a deprecierii (scaderea puterii de cumparare) a unei valute.
Cotarea valutelor se face prin intermediul a doi termeni (cu semnificatii diferite, in functie de modalitate de cotare) care sunt, pentru fiecare cotatie, cursul de cumparare (in limba engleza bid) si cursul de vanzare (in limba engleza ask)[1].
De exemplu, la cotatia 1 USD = 0,98‑1,02 EUR, primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda nationala, iar cel de al doilea termen reprezinta cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.
Diferenta dintre cele doua cursuri (cel de cumparare si cel de vanzare) poarta denumirea de spread si reprezinta castigul celui care coteaza, presupunand ca el cumpara si vinde, in acelasi timp.
Operatiuni la vedere (spot)
Operatiunile la vedere (spot) sunt acele operatiuni in care vanzarea si cumpararea de valuta sau de devize se incheie in aceeasi zi (sau in maximum 48 de ore), astfel ca practic momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului monetar al zile.
Mecanismul formarii cursului valutar pe o piata cunoaste trei stadii, care conduc la o uniformizare a acestuia:
· prima uniformizare a cursului pe piata monetara se produce la nivelul fiecarei banci, prin jocul cererii si al ofertei, la ghiseele bancii;
· cea de a doua uniformizare a cursului pe piata monetara se produce la nivelul pietei nationale, prin compensare interbancara;
· cea de a treia uniformizare a cursului pe piata monetara se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.
Operatiunile la vedere sporesc viteza de circulatie a valutelor si usureaza derularea tranzactiilor de import‑export, ele detinand ponderea cea mai mare in cadrul tranzactiilor de vanzare‑cumparare de valuta in cont.
Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta „spot” poarta numele de cotatii sau cotatii spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a operatiunilor „spot”.
Operatiuni la termen (forward)
Operatiunile la termen (forward) sunt acele operatiuni in care tranzactia are loc imediat, dar livrarea valutelor sau devizelor se face dupa un anumit termen convenit si la un curs stabilit in momentul incheierii respectivei tranzactii. Acest termen este standardizat, putand fi de o luna (1 M), de doua luni (2 M), de trei luni (3 M), de sase luni (6 M) : de 12 luni (Y)*)
Operatiunile la termen (forward) pot fi de doua feluri:
· operatiuni simple (normale) sau outright;
· operatiuni complexe (de exemplu: swap).
Operatiunile simple – outright – presupun vanzarea sau cumpararea la termen a unei valute contra unei alte valute, cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni purtand denumirea de cursuri forward.
Bancile actioneaza pe piata monetara fie in nume propriu, fie la ordinul unui client, de obicei existand unele restrictii monetare, de care bancile trebuie sa tina cont.
Bancile isi stabilesc propriul lor curs valutar, care poate fi diferit de cel al bursei monetare sau al bursei de valori, dar cu o marja destul de rezonabila.
Cursul valutar al unei monede difera la operatiunea de cumparare fata de cel de la operatiunea de vanzare, cotatia la vanzare fiind, de regula, mai mare decat cea de la cumparare, diferenta reprezentand comisionul vanzatorului. Cotatia mai difera, de asemenea, la operatiunile la termen fata de operatiunile la vedere, in aceasta privinta putand aparea doua situatii:
- cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mare pentru operatiunile la termen decat pentru operatiunile la vedere. Acest fenomen este normal, intr‑o anumita masura, deoarece la cursul de tranzactionare se adauga si dobanda pentru perioada de pana la scadenta, dar exista si situatia cand cursul la termen depaseste si acest adaos, caz in care se spune ca valuta respectiva „face prima” (premium) si moneda face discont (discount) sau, cu alte cuvinte, exista un report;
- cursul valutar exprimat in moneda nationala este mai mic pentru operatiunile la termen decat pentru operatiunile la vedere. In acest caz se spune ca valuta respectiva face discont si moneda face prima, sau ca exista un deport.
Tendintele de apreciere si depreciere aferente reportului si deportului la diferite valute favorizeaza operatiunile speculative si pe cele de arbitraj.
In general cursul la termen (forward) este stabilit de banci, tinandu‑se cont de doua elemente:
· cursul la vedere al valutei (cursul spot);
· diferenta dintre ratele dobanzii pentru perioada operatiunii de vanzare‑cumparare de valuta la creditele exprimate in cele doua valute.
Formula de calcul a punctelor forward este urmatoarea:
(16)
unde:
Fwd = punctele de forward;
Cs = cursul spot;
P = Perioada de timp cat inscrisul a fost in posesia detinatorului.
K = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pentru perioada de calcul a forward‑ului
Nz = numarul de zile al perioadei de calcul a forward‑ului
Pentru perioade fixe, de una, doua, trei, sase sau 12 luni, formula de calcul a forward‑urilor devine:
(17)
unde:
N = 1; 2; 3; 6; 12 luni
Ca si pentru cursul la vedere (spot), bancile stabilesc pentru cursul la termen (forward) un nivel pentru cumpararea si altul pentru vanzarea valutei. Atunci cand forward‑ul la cumparare este mai mare decat forward‑ul la vanzare, cursul este in deport, iar cand este in situatia inversa, cursul este in report.
In concluzie, cursul forward (de vanzare sau de cumparare) se obtine din cursul spot, din care se scade deportul sau se adauga reportul.
Practic, cursul forward se obtine din cursul spot, la care se adauga sau se scade o diferenta definita prin doi termeni (numiti pip‑uri) care corespund cursului de cumparare, respectiv celui de vanzare.
De exemplu:
Se presupune ca un dealer coteaza EUR/USD astfel:
bid ask
spot 1,0620 1,0720
forward 1 M 40 30
Aceasta inseamna ca dealer‑ul cumpara la termen (o luna), cu 1,0580 si vinde cu 1,0690 (deoarece pip‑urile erau in relatie 40>30, acestea s‑au scazut din cursul spot).
In situatia in care dealer‑ul coteaza EUR/USD:
bid ask
spot 1,0620 1,0720
forward 1 M 40 50
Aceasta inseamna ca dealer‑ul cumpara la termen (o luna) cu 1,0660 si vinde cu 1,0770 (deoarece pip‑urile erau in relatie 40<50, acestea s‑au adaugat la cursul spot).
Cursul forward, calculat, asa cum s‑a vazut, pe baza cursului spot, nu reprezinta insa o estimare a cursului spot in viitor, ci este determinat de cererea si oferta de valuta in perioada urmatoare. Acest tip pe curs de utilizeaza foarte mult in practica tranzactiilor valutare, atat a celor de acoperire, realizate in scopul evitarii unui risc valutar (hedging), cat si a celor care urmaresc indeosebi realizarea de castiguri: speculatii valutare, arbitrajul valutar si al dobanzilor, interventiile pe piata ale Bancilor Centrale etc.
Operatiuni de swap
Operatiunea de swap valutar consta in cumpararea unei valute la o scadenta data si la un curs determinat, concomitent cu vanzarea aceleiasi valute la un termen dat si la un curs determinat.
Aceste operatiuni sunt o categorie speciala de operatiuni la termen, care reprezinta practic o asociere a doua operatiuni valutare simultane si opuse: una de vanzare si cealalta de cumparare, una la vedere si cealalta la termen. De exemplu: o vanzare, astazi, de dolari americani, contra lei romanesti, insotita de o rascumparare la termen (3 M) a monedei americane.
Daca la o prima vedere operatiunea swap pare a fi „un troc” de monede, existenta unui termen la care se face operatiunea inversa face ca operatiunea sa echivaleze cu o rambursare. Din punct de vedere economic operatiunea swap reprezinta deci un fel de credit in valuta pe gaj de moneda, in general nationala.
Operatiunile swap se efectueaza mai frecvent
pe piata monetara internationala, asigurand o importanta miscare de lichiditati
pe aceasta piata. De obicei, se apeleaza la operatiuni swap atunci cand
operatorii de pe pietele monetare nu pot gasi credite in valuta necesara lor
pentru acoperirea unor datorii sau atunci cand crearea unui depozit in
eurovalute cu aceeasi scadenta ar implica in mod sigur costuri mult mai m
ari.
Aproape toti operatorii de pe piata monetara efectueaza operatiuni swap, in diferite scopuri, cum ar fi, de exemplu:
· Bancile Centrale, cu scopul sustinerii monedei nationale, imprumuta valute contra unei sume echivalente in moneda nationala; aceste valute sunt oferite ulterior pietei, in vederea redresarii cursului monedei nationale.
· Bancile comerciale apeleaza la operatiunile swap pentru a‑si acoperi propriul necesar de o anumita valuta din disponibilitatile din alta valuta, dar fara sa‑si reduca aceste disponibilitati.
· Speculatorii de orice fel apeleaza, la randul lor, la operatiuni swap, deoarece altfel, la scadenta unor operatiuni speculative deschise, in situatia in care ipoteza lor cu privire la evolutia cursurilor valutare nu se confirma, ar inregistra o pierdere.
· Firmele financiare si cele comerciale isi acopera nevoile de credite in valuta prin intermediul unor operatiuni swap pe diferite termene.
1. Operatiuni de acoperire a riscului valutar
In regim de libera convertibilitate, tranzactiile comerciale presupun anumite decalaje in timp la efectuarea platilor in valuta, ceea ce presupune un risc valutar privitor la deprecierea valutei prevazute in contract. Pentru protectia impotriva acestui risc valutar, exportatorii si importatorii pot apela la doua tipuri de operatiuni:
1. Operatiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezinta tipul de operatiuni prin care un operator se angajeaza sa plateasca o suma in valuta la un anumit termen si imprumuta simultan aceeasi suma in valuta, cu aceeasi scadenta de rambursare.
Finalitatea acestei operatiuni consta in protectia operatorului contra riscului de depreciere a valutei la termen. In acest mod, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executarea acestuia, deoarece la scadenta platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere inregistrata la cumpararea valutei este compensata cu un castig egal, obtinut la imprumut. Totodata, in cazul in care valuta respectiva se apreciaza, creditorul va castiga la cumparare, dar va pierde la imprumut, hedging‑ul avand drept scop, in final, anularea oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.
Pe aceasta cale, riscul valutar este transferat bancii imprumutatoare, care, la randul sau, va incerca sa se protejeze impotriva riscului modificarii de curs valutar. Acest lucru banca il va face printr‑o operatiune offset, fie cu un alt client, fie cu o alta banca. In mod concret, daca o banca decide sa vanda unui client suma de 100 000 USD peste o luna, ea poate incheia, in paralel, un contract la termen pentru a cumpara 100 000 USD, tot peste o luna. In acest fel, banca va elimina riscul ei propriu si are garantia obtinerii unui profit din respectiva operatiune.
2. Covering‑ul, sau acoperirea comerciala, este utilizat pentru acoperirea riscului pe care il implica o operatiune determinata si dispare odata cu executarea contractului.
2. Speculatia valutara
Speculatia valutara este acea tranzactie de vanzare‑cumparare de valuta prin care se urmareste, nemijlocit, realizarea unui castig, ca diferenta intre cursul unei valute la doua momente diferite pe aceeasi piata (un curs cunoscut si un altul, preconizat).
Aceasta categorie de operatiuni grupeaza acele tranzactii efectuate pe pietele valutare cu scopul efectiv de a realiza un castig din diferentele de curs valutar.
In domeniul valutar este numit speculator acel agent care adopta o pozitie de schimb, sperand ca in viitor cursul monedei sa evolueze in sensul asteptarilor sale.
Pozitia de schimb se defineste, pentru un agent si la un moment dat, ca fiind diferenta dintre cantitatea de valuta detinuta (cea pe care o poseda, plus cea pe care urmeaza sa o primeasca) si cantitatea de valuta datorata, in acest sens putand exista doua situatii[2]:
· atunci cand aceasta diferenta este egala cu zero, se spune ca pozitia de schimb este inchisa (pozitie ce nu presupune nici un risc);
· atunci cand suma este mai mare sau mai mica decat zero, se spune ca pozitia de schimb este deschisa. In cazul in care suma este pozitiva, este vorba de o pozitie deschisa pe termen lung (sau long), asteptandu‑se o apreciere a valutei avute in vedere; daca insa suma in cauza este negativa, atunci este vorba de o pozitie de schimb pe termen scurt (sau short), asteptandu‑se in acest caz, la o depreciere a valutei avute in vedere.
Speculatia valutara poate fi, in functie de obiectivul urmarit de speculator, de doua feluri [3].
- speculatie activa
- speculatie pasiva
1. Speculatia activa, la randul ei, poate fi:
a) Speculatie activa la vedere, care reprezinta o forma de speculatie ce poate exista chiar si in situatia in care piata valutara la termen nu exista. Bunaoara, in cazul in care o moneda se depreciaza rapid, speculatorii doresc sa renunte la ea, vanzand‑o la vedere. Daca, dimpotriva, se estimeaza o reapreciere a unei monede, speculatorii vor avea, in mod evident, un comportament invers.
Simplificand, se poate spune ca speculatia la vedere consta in imprumutarea unei valute pentru o perioada de timp data, urmata de imediata revanzare a acesteia, contra unei monede forte.
De exemplu:
Sa presupunem ca valuta „X” are pe o anumita piata un curs in scadere; un speculator va imprumuta o cantitate data din aceasta valuta „X”, pentru un anumit termen. Cat mai grabnic, cu aceasta valuta el cumpara o suma echivalenta, in valuta „Y”, despre care el estimeaza ca sunt sanse reale de reapreciere sau mizeaza pe o relativa stabilitate a cursului.
La termenul de rambursare a creditului, operatorul (speculatorul) va face operatiunea inversa, adica va vinde valuta „Y”, obtinand o suma mai mare in valuta „X”, daca estimarile sale asupra evolutiei cursului de schimb se confirma. O parte din suma astfel obtinuta o va folosi pentru rambursarea imprumutului, iar restul constituie profitul lui, obtinut practic fara nici o investitie.
b) Speculatia activa la termen consta in anticiparea evolutiilor cursurilor valutare la vedere.
In conditii teoretice, de perfecta certitudine, cursul la termen ar trebui sa coincida cu cel la vedere la scadenta. Insa in realitate cursul la vedere in viitor este o variabila necunoscuta, putand face obiectul unor previziuni cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate.
In principiu, speculatia la termen consta in vanzarea de valuta la termen, fara acoperire, adica fara a cumpara in paralel valuta necesara. Cu alte cuvinte, operatorul vinde in acest caz ceva ce nu poseda deoarece, in ipoteza confirmarii previziunilor sale, la termenul de lichidare, el va putea gasi foarte usor, la un curs la vedere mai scazut, valuta pe care trebuie sa o predea. In consecinta, speculatia la termen se bazeaza practic pe diferenta estimata intre cursul la termen si cursul la vedere din ziua scadentei.
De exemplu:
Se presupune ca valuta „X” are un curs la vedere 1 X = 1,8 Y, iar cursul la termen de trei luni este de 1 X = 1,6 Y, deoarece se estimeaza o depreciere a valutei „X”. Dar operatorul considera ca valuta „X” nu se va deprecia, drept urmare el va cumpara la termen de trei luni o suma in aceasta valuta, in schimbul valutei „Y”. La scadenta, daca previziunile sale au fost corecte, el poate vinde la vedere valuta „X” contra valutei „Y”, realizand astfel un profit.
c) Speculatia activa mixta reprezinta o combinatie intre o speculatie la vedere asupra diferentelor dintre cursurile de schimb si o speculatie asupra diferentialului dobanzii.
2. Speculatia pasiva include in structura sa operatiuni ce se desfasoara fie la vedere, fie la termen, avand ca scop doar prevenirea pericolelor cauzate de riscul valutar, iar nu obtinerea vreunui castig din diferentele de curs valutar la doua momente diferite. In realitate aceste operatiuni nu se incadreaza in definitia operatiunilor speculative propriu‑zise, ele fiind practic proceduri normale de acoperire a riscurilor.
3. Arbitrajul valutar
Arbitrajul valutar reprezinta o tranzactie de vanzare‑cumparare de valuta realizata de banci (motiv pentru care i se mai spune si arbitraj bancar), prin care acestea au posibilitatea de a‑si valorifica disponibilitatile de moneda nationala sau de valuta, vanzand acolo unde cursul este mai mare, si cumparand de acolo unde cursul valutei tranzactionate este mai mic. In esenta, arbitrajul valutar nu este altceva decat o asociere de vanzare‑cumparare de valuta, cu unicul scop de a realiza profit. Fiind efectuate pe baza unor cursuri certe, publicate pe diferite piete, aceste operatiuni nu se pot solda, in principiu, decat cu profit.
Practic, succesul unei operatiuni de arbitraj valutar consta in rapiditatea valorificarii situatiei momentane a cursului unei monede pe diferitele piete valutare sau la momente diferite, pe aceeasi piata. Astfel, sursele obtinerii profitului pot fi urmatoarele:
· diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate pe doua piete diferite;
· diferenta dintre cursurile aceleiasi valute inregistrate in momente diferite, pe aceeasi piata;
· diferenta dintre cursurile a doua valute inregistrate pe doua piete diferite.
Arbitrajul valutar poate fi de doua feluri:
1. Arbitrajul valutar simplu, cu doua variante:
- arbitraj direct;
- arbitraj triunghiular.
2. Arbitrajul valutar combinat.
1. Arbitrajul simplu direct consta in vanzarea unei valute pe o piata unde cursul este mai mare, si cumpararea simultana a aceleiasi valute pe o alta piata, la un pret mai mic.
Arbitrajul simplu triunghiular se bazeaza pe un curs incrucisat, constand practic in vanzarea valutei „A” contra valutei „B”, si cumpararea simultana a valutei „C” prin revanzarea valutei „B”, pe aceeasi piata.
2. Arbitrajul combinat, dupa cum sugereaza si denumirea sa, urmareste realizarea unui castig maxim, din efectuarea urmatoarelor operatiuni:
- vanzarea spot a unei valute pe piata si cumpararea la termen pe aceeasi piata;
- cumpararea spot pe o piata si vanzarea la termen pe o alta piata, in functie de estimarile facute in privinta evolutiei cursurilor pe aceste piete.
Arbitrajul valutar are o pondere insemnata in cadrul operatiunilor efectuate de banci pe pietele valutare, acestea gasind astfel o modalitate eficienta de a‑si valorifica disponibilitatile valutare.
