MONOPOLUL
In structura oricarei economii de piata, dupa cum s-a putut constata, pe langa concurenta, apare si monopolul, fie ca o replica la concurenta, fie ca o forma modificata a acesteia. In intelesul obisnuit - luat ca o replica la concurenta - o intreprindere are situatia de monopol atunci cand ea este unicul producator al unui produs omogen din ramura, in prezenta unui numar mare de cumparatori. Consecinta fundamentala este urmatoarea: pretul nu mai este stabilit, in mod exogen, prin jocul liber al fortelor pietei, ca in cazul concurentei perfecte, ci este fixat, impreuna cu volumul productiei, de insasi firma producatoare. Prin urmare, o firma pusa in situatia de a fi monopolista trebuie sa fie singura care ofera produse pe piata fara alti producatori concurenti (nationali sau straini), iar produsul sa nu fie substituibil.
CLASIFICAREA MONOPOLURILOR
In economiile de piata monopolurile imbraca diferite forme, printre care mentionam:
a. Intelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea productiei si capitalului prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de intreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca rezultat reducerea numarului de firme concurente. Intre acestea se realizeaza cu mai multa usurinta intelegeri secrete pentru impartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a marimii pretului de vanzare a produselor pe piata.
b. Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite domenii contribuie la scaderea costurilor de productie intr-o masura atat de mare incat alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o atare performanta. In acelasi timp, in anumite domenii, nici tehnologic si nici economic, nu ar fi posibila existenta mai multor intreprinderi concurente deoarece ar insemna cheltuile prea mari de investitii. Sunt exemplele clasice privind retelele de distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelele de termoficare, sistemele de irigatii, reteaua de cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor retele numai din dorinta de a exista intreprinderi concurente ar fi irational din punct de vedere economic, intrucat pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investitii, iar pe de alta parte, intre aceste intreprinderi s-ar putea realiza intelegeri secrete, pentru fixarea preturilor si, in fond, problema restaurarii concurentei tot nu s-ar rezolva.
c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub incidenta controlului public. In aceasta privinta pot fi mentionate cele apartinand sectorului sanatatii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea si distributia unor medicamente sau substante farmaceutice (morfina) productia si comercializarea tutunului si alcoolui, precum si productia si utilizarea uraniului, a izotopilor radioactivi, productia banilor, timbrelor etc.
d. Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea asupra patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii intreaga perioada prevazuta de lege (15-17 ani pentru patente). De altfel orice producator de produs nou vandut pe piata dispune, o perioada, de pozitia de monopol, perioada care va dura pana cand alte firme vor veni pe piata cu produse similare sau substitubile. In conditiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte raspandit datorita, pe de o parte, sistemului in care se desfasoara cercetarile si inovarile, iar pe de alta parte, preocuparilor de a stimula si extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al procesului de inovare.
e. Monopolul asupra marcii comerciale. Cuprinde astazi un mare numar de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creata de originalitatea modelelor reinnoite la anumite intervale de timp, si garantia calitatii produselor sunt legate de marca comerciala care este unica, irepetanbila si recunoscuta prin investitia facuta in reclama insistenta, prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviti clientii.
f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorita in special raritatii acestora si proprietatii asupra unor zacaminte importane.
Conditii comparative in care sunt puse sa functioneze cele doua tipuri de modele - piata concurentiala pura si perfecta si monopolul
Concurenta pura si perfecta
1. Atomicitatea: un numar mare de firme identice care participa in calitate de ofertanti si de cumparatori de bunuri si servicii, fiecare din ele avand dimensiuni neglijabile in raport cu dimensiunea pietei, ceea ce face ca nici una din firme sa nu poata controla sau influenta piata (oferta si pretul).
2. Omogenitatea produselor: toate firmele produc acelasi produs, fara a exista diferente de calitate sau alte caracteristici.
3. Libertatea intrarii in ramura: nu exista nici o bariera tehnologica, economica, financiara, juridica etc. de intrare in ramura a noilor firme. De asemenea, sunt excluse restrictiile de a intra in ramura pentru profesii. Este exclusa existenta unor legislatii privind proprietatea industriala si drepturile de autor care sa interzica transferul acestora altor firme.
4. Transparenta perfecta a pietei: toti agentii economici (ofertantii si cumparatorii) sunt perfect informati in legatura cu natura, calitatea si pretul produsului. Pretul constituie instrumentul de informare asupra penuriei sau abundentei de resurse si produse.
5. Mobilitatea perfecta a factorilor de productie: munca si capitalul se deplaseaza rapid si fara restrictii sau frictiuni catre acele folosiri unde se pot obtine cele mai mari avantaje. Capitalul paraseste ramura unde se inregistreaza pierderi si se muta in ramurile unde se realizeaza profitul maxim sau alte avantaje, iar forta de munca paraseste locurile de munca si ramurile cu salariile cele mai mari si cu conditiile cele mai bune de munca.
Monopolul
1. Unicitate si gigantism: existenta unei firme sau a unui numar redus de firme mari si foarte mari care ocupa in exclusivitate sau o parte importanta a cantitatii productiei si vanzarii unui produs, fapt ce face posibila controlarea sau influentarea pietei (pretului si cantitatii produselor) ori impunerea unor conditii de vanzare.
2. Produse diferentiate: desi intr-o ramura (produs) pot exista un numar mare de firme, fiecare produce insa un anumit tip, dimensiune sau calitate de produs pentru a deosebi de celelalte firme.
3. Bariere de intrare: in special de natura tehnologica, comerciala, economica si financiara. O noua firma nu poate sa produca un produs competitiv daca in ramura exista intreprinderi monopoliste foarte mari ce realizeaza produsul respectiv cu costuri reduse, datorita avantajului oferit de economia de scara si de aplicarea stocului de cunostiinte acumulat de cercetarile proprii. Bariere constituie si legislatia privind proprietatea industriala.
4. Incompletitudinea informatiei asupra pretului, costului organizarii pietelor: fapt ce nu poate satisface toate cerintele curente si de viitor ale agentilor economici. Pretul nu constituie singura sursa de informatie. Riscul si incertitudinea afecteaza deciziile firmelor atat in domeniul cererii, cat si, mai ales, in cel al dezvoltarii sau al ofertei viitoare.
5. Prezenta fenomenului de inertie si de frictiune in domeniul factorilor de productie: aceasta constituind o discrepanta fata de fluiditatea cererii si ofertei din domeniul produselor si serviciilor. Caracterul specializat al capitalului fizic si al fortei de munca da rigiditate factorilor de productie. De exemplu, un laminor din siderurgie nu poate fi transferat in industria usoara sau in alta ramura, iau un otelar nu poate fi transferat direct pentru a face munca de tesator decat in urma reconversiei profesionale.
