MODALITATI DE PLATA UTILIZATE IN SCHIMBURILE ECONOMICE INTERNATIONALE

IMPORTATOR

Ordonator AD

BANCA EMITENTA

3. documente

BANCA PLATITOARE

-ACCEPTANTA-

5.

bani

2.cambii acceptate

1.documente + cambii

4. cambii

acceptate

(scadenta)

Beneficiar AD

Ordonator al acreditivului documentar

BANCA EMITENTA

BANCA PLATITOARE

BANCA NEGOCIATOARE

1

Beneficiar al acreditivului documentar

Utilizarea scrisorii comerciale de credit

prin negocierea cambiilor de catre o banca locala

2) Utilizarea scrisorii comerciale de credit prin negocierea cambiilor de catre o banca locala

momentul 1. ‑ Depunerea documentelor care atesta livrarea marfurilor + cambiile trase asupra bancii emitente.

momentul 2. ‑ Incasarea banilor, minus comisionul de negociere.

momentul 3. - Remiterea documentelor si a cambiei.

momentul 4. - Efectuarea platii.

In concluzie, plata prin intermediul scrisorii comerciale de credit prezinta siguranta atat pentru exportatori, care au in acest sens angajamentul ferm si irevocabil al bancii emitente, cat si pentru importatori, dat fiind ca acceptarea si onorarea cambiilor se face numai dupa dovedirea, pe baza de documente, a indeplinirii obligatiilor vanzatorului.

3. Incasso ul documentar

3.1. Definitie si caracteristici

Ca modalitate de plata utilizata in schimburile economice internationale, incasso‑ul este reglementat prin d ocumentul intitulat "Reguli uniforme pentru incasso", cunoscut si sub denumirea de "Publicatia 522"

Aceasta modalitate de plata consta in faptul ca importatorul (cumparatorul) accepta plata documentelor remise de catre exportator (vanzator), remitere ce se realizeaza prin bancile celor doi parteneri.

Cu alte cuvinte, modul de functionare al incasso‑ului documentar presupune ca banca vanzatorului sa remita spre incasare bancii cumparatorului documentele depuse de vanzator, care fac dovada livrarii marfii, documente pe care banca cumparatorului le elibereaza acestuia numai contra plata.

Spre deosebire de plata prin acreditiv documentar, decontarea prin incasso este relativ simpla, ieftina, rapida, dar nu este garantata bancar, ea bazandu‑se, in principiu, pe obligatia de plata a cumparatorului, pe care acesta si‑a asumat‑o prin contractul comercial international, dar fara sa comporte nici un fel de angajament de plata din partea bancilor implicate.

Principalele caracteristici ale mecanismului incasso‑ului documentar sunt urmatoarele:

este o modalitate de plata initiata de exportator;

operatiunea nu este decat o simpla vehiculare de documente si, ca atare, obligatia bancilor implicate se rezuma doar la prestarea unui serviciu in anumite conditii, impuse de instructiunile primite de la exportator;

documentele vehiculate de banci pot fi de doua feluri:

documente comerciale (factura, documentul de transport, de proprietate etc.);

documente financiare (cambii, bilete la ordin, cec etc.),

in functie de care putem distinge doua tipuri de incasso documentar:

a)      incasso simplu, care este un incasso de documente financiare, neinsotite de documente comerciale. Rezulta deci ca operatiunea de incasso simplu consta in aceea ca, daca, de exemplu, datoria cumparatorului se materializeaza intr-un titlu de credit (cambie, cec etc.), vanzatorul il va incredinta bancii spre incasare;

b)      incasso documentar, care este un incasso de documente comerciale insotite sau nu de documente financiare;

scopul operatiunii il constituie transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la beneficiarul platii la platitor, contra plata, acceptare, sau in alte conditii;

plata prin incasso nu presupune nici un fel de obligatie de garantare a platii, in afara obligatiilor asumate de cumparator prin contractul international de vanzare‑cumparare. Prin urmare, singura protectie a exportatorului o constituie faptul ca importatorul nu poate ridica marfa decat in momentul platii, cand va intra si in posesia documentelor care ii atesta proprietatea asupra marfii.

In concluzie, folosirea acestei modalitati de plata este determinata de:

a)      gradul de incredere reciproca dintre parteneri (relatii traditionale si curente de afaceri intre cele doua firme, firme solvabile, serioase);

b)      gradul redus de intensitate a cererii pe piata externa, pentru marfurile oferite de exportator;

c)      interesul sporit pe care il are exportatorul de a‑si vinde marfa;

d)      situatia conjuncturala economica, politica si financiara din tara importatoare etc.

3.2. Partile implicate in derularea unui incasso documentar

In derularea unui incasso documentar sunt implicate patru parti:

Ordonatorul

este intotdeauna exportatorul (vanzatorul), care mai poarta si denumirea de tragator;

este persoana care initiaza operatiunea si cea care stabileste conditiile de derulare, pornind de la clauzele convenite in contractul comercial international, deoarece operatiunea se desfasoara din ordinul sau si pe raspunderea sa;

este persoana care completeaza "Ordinul de incasare", document care trebuie sa contina, in interesul ordonatorului, instructiuni cat mai clare, complete si precise, si care este insusi documentul denumit si incasso documentar.

Cumparatorul

este importatorul, care mai poarta si numele de tras;

este destinatarul documentelor vehiculate caruia, conform instructiunilor exportatorului, banca ii solicita indeplinirea anumitor conditii (de exemplu: de plata, acceptare sau alte conditii) in schimbul eliberarii documentelor;

este persoana care, dupa controlul documentelor ce atesta livrare marfii si dupa ce acestea a fost gasite in stricta concordanta cu prevederile contractului comercial international, dispune efectuarea platii.

Banca remitenta

este banca exportatorului;

este banca la care ordonatorul a dispus deschiderea operatiunii de incasso;

este banca insarcinata cu primirea de la ordonator a documentelor, impreuna cu instructiunile privind incasarea si care are rolul de a remite documentele unei alte banci;

Banca incasatoare

este banca importatorului;

este banca la care sunt primite documentele cu dispozitia de incasare, de la banca remitenta;

are sarcina de a asigura prezentarea catre tras a documentelor si de a obtine incasarea (acceptarea sau indeplinirea altor conditii), transmitand in sens invers, conform instructiunilor primite, rezultatele incasso‑ului (sume de bani, efecte de comert acceptate etc.).

3.3. Elementele incasso‑ului documentar

Ordinul de incasare este insusi documentul intitulat incasso documentar si el trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu anumite elemente stipulate clar si corect de catre exportator, elemente care trebuie sa fie in deplina concordanta atat cu clauzele contractului comercial international, cat si cu datele cuprinse in documentele transmise de exportator, o data cu ordinul de incasare.

Aceste elemente se refera in principal la:

denumirea si sediul importatorului (trasului);

denumirea si sediul bancii remitente prin intermediul careia, pe de o parte vor fi transmise documentele, iar pe de alta parte se deconteaza incasso‑ul, respectiv vor fi remisi banii;

denumirea si sediul bancii incasatoare, care, contra documente, va solicita plata, sau acceptarea din partea trasului;

denumirea si sediul exportatorului, respectiv al beneficiarului incasso‑ului;

valoarea incasso‑ului, respectiv a sumei care va fi solicitata la plata contra documentelor importatorului, precizandu‑se totodata si moneda in care se va face plata;

mentionarea firmei (exportatorul sau importatorul) care va suporta comisioanele si spezele bancare;

descrierea detaliata a marfurilor, care trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu denumirea exacta a marfii, cantitatea, calitatea, pretul etc.;

documentele care trebuie prezentate, respectiv factura comerciala, documentul de transport, certificatul de origine, de calitate etc.;

mentionarea modalitatii in care se va face rambursarea sumei;

numarul de ordine si data incasso‑ului documentar (element necesar in vederea identificarii);

numarul de expeditie al incasso‑ului documentar.

3.4. Mecanismul derularii platii prin incasso documentar

In practica bancara internationala sunt utilizate mai multe tipuri de incasso documentar, care de deosebesc intre ele in functie de gradul de incredere dintre parteneri.

In functie de natura documentelor trimise la incasare (documente cu plata la vedere sau documente cu plata la o anumita scadenta), vanzatorul va stabili daca documentele vor fi eliberate contra plata (ceea ce inseamna ca eliberarea documentelor de catre banca importatorului se va efectua numai dupa ce acesta le‑a platit) sau contra acceptare (in acest caz documentele comerciale sunt insotite de o cambie, iar eliberarea documentelor de catre banca importatorului se face numai daca acesta accepta cambia).

Mecanismul derularii platii prin incasso documentar poate fi descris in doua faze , astfel:

1. emiterea ordinului de incasare, insotit de documentele aferente;

2. incasarea propriu‑zisa.

1. In cadrul primei faze, fiecare din partile implicate in derularea unui incasso are indatoriri pe care trebuie sa le indeplineasca cu strictete:

- exportatorul (ordonatorul sau tragatorul), dupa ce a livrat marfa, trimite documentele de transport si alte documente specificate bancii remitente, impreuna cu ordinul de incasare prin care instruieste banca, in legatura cu:

a) conditiile de incasare;

b) denumirea si sediul trasului;

c) suma care trebuie sa fie incasata;

d) scadenta si tipul acesteia;

e) detalii privitoare la celelalte documente;

f) comisioanele si spezele bancare;

g) denumirea si sediul bancii incasatoare;

h) informatii privind protestul sau nonprotestul.

- banca remitenta, la primirea documentelor si a ordinului de incasare semnat de exportator, este obligata:

a)      sa verifice daca documentele primite sunt cele mentionate in ordinul de incasare;

b)      sa desemneze banca incasatoare, in situatia in care aceasta nu este specificata in ordinul de incasare;

c)      sa mentioneze instructiunile de rambursare pentru banca incasatoare;

d)      sa constate, acolo unde este necesar, andosarea documentelor.

- banca incasatoare, la primirea documentelor si a instructiunilor de incasare de la banca remitenta, are urmatoarele obligatii:

a)      sa verifice documentele din punct de vedere al numarului acestora;

b)      sa avizeze banca remitenta asupra primirii documentelor;

c)      sa informeze trasul (importatorul) despre conditia de derulare a incasso‑ului;

d)      sa pastreze documentele pana la reglementarea operatiunii;

e)      sa stocheze sau sa asigure marfa, atunci cand i se solicita acest lucru;

f)        sa elibereze documentele importatorului, urmand intocmai instructiunile primite de la banca remitenta.

- importatorul (cumparatorul sau trasul), la primirea avizului de la banca, trebuie sa dea instructiunile necesare in vederea achitarii documentelor.

2. Cea de a doua faza, de incasare propriu‑zisa, presupune din partea celor doi parteneri - exportatorul si importatorul - indeplinirea unor indatoriri specifice, in functie de tipul de incasso ales de parti:

a) in derularea unui incasso de tip documente contra plata, apar urmatoarele sarcini:

‑ exportatorul poate modifica in orice moment instructiunile date, dar numai pana in momentul eliberarii documentelor catre importator, iar in caz de dificultate, trebuie sa dea noi instructiuni bancii remitente;

la incasare este necesar ca banca remitenta sa verifice daca au fost indeplinite intru totul instructiunile date si, in caz de neplata, sa comunice tragatorului (exportatorului) mesajele primite de la banca incasatoare, solicitand in acelasi timp noi instructiuni;

‑ banca incasatoare are obligatia sa elibereze documentele catre tras (importator) numai contra platii sumei prevazute, iar in caz de neplata sa protesteze, daca este imputernicita in acest sens;

‑ importatorul (sau trasul) intra in posesia documentelor numai dupa ce a efectuat plata, iar in cazul in care exista utilizari partiale, numai dupa ce a efectuat si ultima plata partiala.

b) in situatia unui incasso de tipul "documente contra acceptare", se impune respectarea cu strictete a urmatoarelor conditii:

‑ exportatorul (tragatorul) va primi din partea bancii remitente trata acceptata de importator (trasul) sau biletul la ordin emis de acesta, avand posibilitatea de a le sconta la o banca comerciala, in vederea incasarii imediate;

‑ banca remitenta, la primirea avizului de acceptare sau a tratei acceptate, trebuie sa verifice daca instructiunile au fost indeplinite intocmai. De asemenea, trebuie sa trimita tragatorului trata acceptata sau avizul de acceptare pentru efectele de comert care se afla in pastrare, in vederea incasarii, la banca incasatoare;

‑ banca incasatoare are obligatia:

sa elibereze documentele numai dupa acceptarea tratei primite de la banca remitenta sau numai dupa emiterea de catre tras a unui bilet la ordin,

sa trimita inapoi bancii remitente efectele de comert sau sa le pastreze in gestiunea sa pentru incasare la scadenta, daca este imputernicita in acest sens,

‑ importatorul va obtine documentele numai dupa acceptarea tratei sau emiterea biletului la ordin, ceea ce ii va permite sa intre in posesia marfii contractate inainte de efectuarea platii, beneficiind astfel de o perioada de gratie.

In cazul in care importatorul (cumparatorul sau trasul) nu achita marfa, el poate fi constrans sa plateasca, printr‑o actiune juridica numita protest, actiune initiata de banca incasatoare in baza unei imputerniciri. In acest caz, banca incasatoare actioneaza in numele bancii remitente si al exportatorului (vanzatorul sau tragatorul).

Protestul este un act scris, solemn si public, intocmit de un notar, in prezenta martorilor, prin care se certifica refuzul de plata a unei trate. Prin actiunea de protest, notarul public, acreditat de banca incasatoare, se prezinta la domiciliul trasului, in a 20‑a zi dupa data scadentei si ii solicita plata tratei. In caz de refuz, acest lucru este consemnat in actul de protest, act care va fi depus la tribunal, urmand ca apoi sa se apeleze la calea juridica de solutionare a acestui litigiu.

Tinand cont de riscurile pe care le incumba utilizarea unui incasso documentar ca mijloc de plata pe plan international, este recomandat ca acesta sa fie utilizat numai daca:

vanzatorul si cumparatorul se cunosc si au o incredere deplina unul in celalalt;

este cunoscuta bine si considerata ca sigura capacitatea de plata a cumparatorului;

in tara importatorului situatia este stabila din punct de vedere politic, economic si social si daca exista conditii legale de desfasurare a tranzactiilor comerciale internationale;

tara importatorului nu impune nici un fel de restrictii cu privire la importuri si la plati internationale.

Succesiunea momentelor derularii unui incasso documentar poate fi reprezentata in mod schematic conform figurii nr. 9:

Fig. nr. 9

Mecanismul derulari unui incasso documentar

Succesiunea momentelor prezentate in Figura nr. 9 este urmatoarea:

1. incheierea contractului comercial international, document de referinta pentru exportator in indeplinirea obligatiilor sale, act prin care cei doi parteneri de afaceri au convenit plata prin incasso documentar;

2. livrarea marfii, care trebuie sa fie facuta in stricta concordanta cu termenele de livrare si cu conditiile privind marfa, asa cum au fost convenite prin contractul comercial international;

3. depunerea documentelor care atesta livrarea marfii (factura comerciala, document de transport, polita de asigurare, certificat de calitate, certificat de origine etc., si cel mai adesea una sau mai multe cambii), insotite de ordinul de incasare, prin care exportatorul solicita in mod expres plata la incasso si prezinta clar si precis conditiile in care documentele vor fi inmanate importatorului (documente contra plata sau documente contra acceptare). Banca remitenta, actionand la ordinul clientului sau ordonator (exportatorul sau tragatorul), va emite propriul ei document, intitulat incasso documentar, in cadrul caruia va prelua in totalitate instructiunile primite de la clientul sau ordonator (exportatorul sau tragatorul);

4. remiterea documentelor care atesta livrarea marfii si a ordinului de incasare catre banca importatorului;

5. notificarea importatorului cu privire la sosirea documentelor, banca importatorului fiind obligata ca la sosirea documentelor sa‑l avizeze pe importator;

6‑ eliberarea documentelor contra plata sau contra acceptare. In functie de instructiunile primite in incasso‑ul documentar, banca importatorului ii va elibera acestuia documentele, fie contra plata, fie contra acceptare;

8. odata intrat in posesia documentelor, importatorul poate ridica marfa.

9. Dupa incasarea de la importator a contravalorii documentelor, banca acestuia remite banii (sau, in cazul documentelor contra acceptare - remite cambia) bancii remitente.

10. La primirea banilor, banca remitenta notifica exportatorului incasarea exportului. In situatia in care prin instructiunile date au fost documente contra acceptare, banca ii va remite trata acceptata, urmand ca la scadenta sa o incaseze.

In concluzie, dat fiind ca plata prin incasso nu presupune nici un fel de obligatie sau vreo garantare a platii, in afara obligatiilor asumate de cumparator in baza contractului comercial international, aceasta modalitate de plata il expune pe vanzator la o serie de riscuri, care nu sunt de loc de neglijat.

De exemplu:

Exportatorul isi indeplineste obligatia contractuala (livrare marfii), urmand ca dupa acest moment sa intreprinda demersurile necesare pentru a intra in posesia contravalorii acesteia.

Acum, singura sa protectie o constituie faptul ca importatorul nu poate intra in posesia marfii livrate decat in momentul in care o va plati.

Astfel, cel putin in principiu, riscul exportatorului de a pierde marfa si de a nu obtine plata pentru ea este eliminat, dar mai raman o serie de alte riscuri: riscul intarzierii platii, riscul diminuarii incasarii, riscul pierderii sau al deteriorarii marfii si, de aici, riscul de neplata s.a.m.d.

Literatura de specialitate recomanda o serie de masuri necesare in vederea evitarii riscurilor operatiunilor pe baza de incasso documentar, cum ar fi:

practicarea acestui sistem de plata numai in relatiile cu partenerii foarte siguri;

intocmirea documentelor de transport (mai ales a conosamentului) in forma negociabila, andosate in alb sau la ordinul bancii, si nu direct pe numele sau la ordinul importatorului; duplicatul de fracht sau scrisoarea de trasura sa fie andosat pe numele unei case de expeditii internationale;

sa se traga cambii;

sa se utilizeze scrisori de garantie bancara;

sa se solicite un avans in contul viitoarei livrari etc.

Fara a neglija efectele benefice ale acestor masuri de protectie, trebuie insa precizat faptul ca ele nu fac altceva decat sa diminueze, intr‑o masura mai mare sau mai mica, riscurile derularii platii prin incasso, dar fara a le elimina definitiv.

4. Ordinul de plata

Ordinul de plata semnifica un document care reprezinta o dispozitie, data de o persoana (in calitate de ordonator) unei banci, de a plati o suma determinata de bani, in favoarea unei alte persoane, in calitate de beneficiar, in vederea stingerii unei obligatii banesti care provine dintr-o relatie directa existenta intre ordonator si beneficiar. Plata propriu‑zisa se deruleaza prin intermediul conturilor bancare, in scopul efectuarii transmiterii efective a banilor catre beneficiar.

Ordinul de plata este destul de rar utilizat in comertul international, indeosebi datorita riscului de revocare pe care il prezinta aceasta forma de plata, documentul fiind, prin natura sa, revocabil si deci poate fi anulat de catre ordonator imediat inainte de incasarea lui de catre beneficiar, dat fiind ca pana in momentul platii efective suma in cauza se afla la dispozitia ordonatorului. De aceea se recomanda ca utilizarea ordinului de plata in relatiile de export sau de import sa se faca impreuna cu alte modalitati de plata, dat fiind faptul ca revocarea sa poate da nastere unei serii de prejudicii beneficiarului.

Avand in vedere acest neajuns, ordinul de plata este utilizat in special in cadrul operatiunilor auxiliare actului comercial propriu‑zis, cum ar fi, de exemplu: restituiri de avansuri, primirea unor avansuri periodice, restituiri de garantii, plata taxelor vamale, plata cheltuielilor de transport, remiterea unor comisioane, sau in activitati necomerciale, cum ar fi, de exemplu: plata unor cotizatii, plata salariilor, plata navlurilor, plata unor indemnizatii, achizitionarea de hartii de valoare etc.

Luand in considerare definitia ordinului de plata si avandu‑se in vedere si practica utilizarii sale, se pot desprinde anumite caracteristici ale ordinului de plata, si anume:

in primul rand, relatia de plata apare ca urmare a asumarii unei obligatii intre ordonator si beneficiar;

in al doilea rand, operatiunea este initiata de ordonator (in calitate de platitor), acesta fiind cel care stabileste regulile necesare derularii operatiunii;

in al treilea rand, ordinul de plata are un caracter revocabil care, asa cum s-a precizat anterior, consta in dreptul ordonatorului de a‑si retrage sau modifica instructiunile de plata, cu conditia ca ordinul sau initial sa nu fi fost executat (prin efectuarea platii catre beneficiar);

in al patrulea rand, plata prin intermediul ordinului de plata necesita in mod obligatoriu existenta unui cont bancar deja constituit de ordonator la banca sa;

in al cincilea rand, din punct de vedere al modalitatii de incasare, se pot distinge doua categorii de ordine de plata:

ordin de plata simplu, a carui incasare nu este conditionata de prezentarea vreunui document sau a vreunei explicatii privitoare la scopul sau motivul platii;

ordin de plata documentar, a carui incasare este conditionata de obligatia beneficiarului de a prezenta anumite documente justificative, indicate in mod expres de catre ordonator. Altfel spus, ordinul de plata documentar presupune obligatia bancii platitoare de a efectua plata doar contra prezentarii de catre beneficiar a anumitor documente, in conformitate cu instructiunile primite de la banca ordonatoare (banca emitenta);

in al saselea rand, bancile care intervin in derularea operatiunii au doar rolul de prestatoare de servicii, unica lor raspundere constand in manevrarea corecta a fondurilor si a documentelor, iar in cazul ordinul de plata documentar au si obligatia de a solicita de la beneficiar documentele necesare platii, conform instructiunilor primite de la ordonatorul platii.

Partile implicate in derularea unui ordin de plata sunt:

1) Ordonatorul

. este importatorul sau cumparatorul, care apare in calitate de initiator al operatiunii;

. este cel care plateste, stabilind totodata si conditiile de efectuare a platii;

. este persoana insarcinata sa constituie depozitul bancar necesar efectuarii platii;

. este persoana care poate revoca in orice moment plata, pana in momentul efectuarii ei.

2) Beneficiarul

. este exportatorul sau vanzatorul;

. este persoana in favoarea careia a fost dispusa plata si care are obligatia de a se conforma conditiilor prevazute in ordinul de plata;

. pana in momentul efectuarii platii, nu are certitudinea incasarii sumei.

3) Banca emitenta (ordonatoare)

. este banca importatorului sau o banca la care ordonatorul da dispozitie privind efectuarea unei plati printr-un ordin de plata;

. este banca la care importatorul (in calitate de ordonator) constituie depozitul bancar necesar efectuarii platii;

4) Banca platitoare

. este banca exportatorului;

. este banca la ghiseele careia se achita beneficiarului platii suma cuvenita;

. este banca indreptatita sa solicite anticipat, sau ulterior, de la banca ordonatoare, suma care urmeaza sa o plateasca sau pe care a platit‑o deja.

Documentul intitulat "ordin de plata" este de fapt un formular tipizat pus la dispozitie de catre banca, document care trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu anumite elemente, cum sunt:

denumirea si sediul ordonatorului;

denumirea si sediul beneficiarului;

denumirea si adresa bancii ordonatoare;

data emiterii ordinului de plata;

ordinul de a plati;

suma ce va fi platita, in cifre si in litere, cu indicarea valutei in care se va face plata;

scopul platii;

documentele care trebuie sa fie prezentate de beneficiarul platii (in cazul unui ordin de plata documentar);

modalitatea de plata: letric (postal), telegrafic, SWIFT;

semnaturile autorizate ale bancii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de catre firma ordonatoare.

Mecanismul de functionare al ordinului de plata poate fi redat schematic astfel:

Figura nr.10.

Mecanismul de functionare a ordinului de plata

Succesiunea momentelor prezentate in Figura nr. 10 este urmatoarea:

momentul 1: implica existenta unei obligatii de plata pe care ordonatorul si‑o asuma;

momentul 2: este reprezentat de emiterea ordinului de plata, impreuna cu instructiunile care stabilesc in detaliu conditiile de efectuare a platii;

momentul 3: banca ordonatoare transmite bancii platitoare instructiunile privind efectuarea platii prin ordin de plata;

momentul 4: notificarea beneficiarului;

momentul 5: prezentarea la banca platitoare a documentelor necesare efectuarii platii;

momentul 6: dupa verificarea documentelor, banca platitoare efectueaza plata;

momentul 7: banca platitoare transmite bancii ordonatoare documentele, in vederea remiterii acestora catre ordonator:

momentul 8: pe baza depozitului constituit de catre ordonator, banca ordonatoare va realiza acoperirea platii efectuate de banca platitoare;

momentul 9-10: banca ordonatoare transmite ordonatorului documentele, realizand in acelasi timp si debitarea contului acestuia.

5. Scrisoarea de garantie bancara

5.1. Definitie si caracteristici

Modalitatile principale si secundare de plata utilizate pentru stingerea obligatiilor de plata pe plan international nu sunt intotdeauna lipsite de riscul neindeplinirii conditiilor contractuale, motiv pentru care, in practica, este necesara utilizarea unor instrumente de asigurarea a garantiei platilor.

Un astfel de instrument este scrisoarea de garantie bancara, care este un inscris prin care o banca, denumita garanta, se obliga in mod ferm si irevocabil sa plateasca suma desemnata expres prin scrisoare unui anumit beneficiar, in situatia in care debitorul principal nu‑si onoreaza obligatiile asumate. Din definitie rezulta cu claritate ca, in cazul garantiei bancare, sunt implicate trei parti:

ordonatorul, care este persoana la solicitarea careia se emite garantia bancara si care are calitatea de obligat principal in executarea obligatiei ce constituie obiectul garantiei, el fiind practic debitorul principal;

beneficiarul garantiei, care este titularul creantei sau persoana in favoarea careia banca emite garantia, deci in favoarea caruia va fi efectuata plata, in caz de executare a garantiei;

banca garanta care este banca emitenta a garantiei ce se angajeaza la plata, alaturi de debitorul principal. Astfel, din punct de vedere al angajamentului bancii garante, scrisorile de garantie bancara pot fi:

simple, cand banca garanta poate cere beneficiarului sa urmareasca mai intai pe debitorul principal si numai daca acesta nu poate achita suma, sa efectueze plata;

solidare, cand beneficiarul poate cere executarea platii de catre banca, fara ca in prealabil sa-l urmareasca pe debitorul principal garantat si fara ca banca garanta sa poata obiecta.

Garantiile bancare pot fi emise direct, de catre banca ordonatorului, sau indirect, caz in care banca ordonatorului insarcineaza o alta banca sa emita scrisoarea de garantie bancara.

Prin scrisoarea de garantie bancara, banca garanta nu garanteaza fapte, ci preia asupra sa obligatia de plata in situatia in care debitorul principal nu si‑a indeplinit obligatia contractuala.

In momentul emiterii unei garantii bancare, bancile garante trebuie sa acorde o atentie deosebita urmatoarelor aspecte:

- in primul rand, trebuie sa tina seama de faptul ca partenerii implicati sunt din tari diferite si deci, la emiterea unei garantii bancare, banca garanta trebuie sa cunoasca cu exactitate atat legile din tara importatorului, cat si legile din tara exportatorului;

- in al doilea rand, trebuie cunoscut cu exactitate termenul de valabilitate a garantiei bancare, pentru a se stabili cu certitudine cand expira obligatiile garantului, deoarece dupa expirarea termenului de valabilitate al acesteia, toate obligatiile fata de beneficiar devin nule;

- in al treilea rand, tinand cont de faptul ca suma inscrisa in garantia bancara este indicata uneori in procente din valoarea contractului, trebuie acordata o atentie deosebita acestui aspect, mai ales in situatia in care pretul din contract este variabil.

. Principalele tipuri de garantii utilizate in comertul exterior

In functie de obiectul contractelor internationale, in practica sunt cunoscute mai mute tipuri de garantii bancare.

Astfel, obligatia garantata pe aceasta cale poate reprezenta contravaloarea unor marfuri vandute, a unor lucrari executate, a unor servicii prestate, un credit acordat debitorului (in cazul unui contract cu plata esalonata in timp) etc. Rezulta deci ca, practic, orice obligatie asumata printr‑un contract comercial international poate constitui obiectul unei scrisori de garantie bancara.

Avandu‑se in vedere cele mentionate mai sus, pe plan international se cunosc urmatoarele tipuri de garantii:

1. Garantia de participare la licitatie (bid bond) este o garantie necesara in cazul cererilor de oferta publice, fiind initiata de firma care participa la licitatie, in vederea garantarii valorii ofertei sale.

De fapt, aceasta garantie inlocuieste un depozit bancar pe care firma care participa la licitatie ar fi trebuit sa‑l constituie, scopul solicitarii garantiei fiind acela de a-l asigura pe organizatorul licitatiei de bonitatea si seriozitatea ofertantului.

Obiectul garantiei de participare la licitatie il constituie dreptul organizatorului de a o executa in urmatoarele cazuri:

. in situatia in care ofertantul (vanzatorul) isi retrage sau isi modifica oferta inainte de adjudecarea licitatiei;

. in situatia in care, dupa castigarea licitatiei, ofertantul (vanzatorul) refuza sa semneze sau sa execute contractul la care s-a angajat prin oferta ferma;

. in situatia in care, dupa incheierea contractului, ofertantul refuza sa inlocuiasca garantia de participare la licitatie cu o garantie de buna executie.

Suma inscrisa in garantie este de regula cuprinsa intre 1% si 5% din valoarea licitatiei, iar valabilitatea garantiei de licitatie se situeaza in general intre una si sase luni, corespunzand practic termenului de valabilitate a ofertei care o insoteste. Rezulta deci ca valabilitatea garantiei expira la data‑limita mentionata de ofertant pentru acceptarea ofertei si semnarea contractului sau prezentarea garantiei de buna executare.

2. Garantia de buna executare are rolul de a asigura faptul ca marfurile vor fi livrate sau ca serviciile vor fi prestate in stricta conformitate cu prevederile stipulate in contract. Prin solicitarea unei astfel de garantii, cumparatorul urmareste sa se acopere contra riscului determinat de neindeplinirea sau de indeplinirea defectuoasa a obligatiilor asumate prin contractul comercial international. Rezulta deci ca prin acordarea unei astfel de garantii, la cererea vanzatorului, banca se obliga sa ii plateasca beneficiarului suma garantata, in situatia in care furnizorul nu se achita de obligatiile contractuale.

Obiectul garantiei il constituie, asadar, obligatia vanzatorului de a livra intocmai, din punct de vedere calitativ si cantitativ marfa convenita si de a efectua livrarile in intervalul de timp convenit in contractul comercial international.

De regula suma inscrisa in garantie este de 10% din valoarea contractului, valabilitatea acesteia expirand o data cu executarea completa a contractului.

3. Garantia de buna functionare (sau de buna executie tehnica) reprezinta o varianta a garantiei bancare de buna executie, in practica ea purtand de obicei aceeasi denumire. Deosebirea dintre cele doua tipuri de garantii consta in faptul ca garantia de buna functionare acopera doar perioada de garantie tehnica. Astfel, in situatia in care obiectul contractului comercial international il constituie livrarea unor marfuri (in general, instalatii sau echipamente) pentru care vanzatorul acorda o perioada de garantie tehnica de sase luni, un an sau doi ani, aceasta perioada este acoperita printr-o garantie de buna functionare.

Obiectul garantiei il constituie, in acest caz, acoperirea riscului cumparatorului, risc ce se poate ivi dupa momentul livrarii marfii, ca urmare a neindeplinirii sau a indeplinirii defectuoase a obligatiilor asumate de vanzator cu privire la: remedierea defectiunilor constatate, inlocuirea totala sau partiala a marfii care nu corespunde din punct de vedere calitativ parametrilor stabiliti prin contract, efectuarea service‑ului in perioada de garantie etc.

Valoarea garantiei, stabilita procentual prin contract, variaza intre 5% si 20% din valoarea marfii sau a prestatiei, valabilitatea sa fiind diferita, in functie de specificul marfii exportate (de exemplu: in industria usoara perioada de garantie nu depaseste trei luni din momentul receptiei marfii, in vreme ce in industria de automobile, garantia se poate intinde si pe o perioada de doi ani).

4. Garantie de restituire a avansului (advance payment guaranatee). In cadrul contractelor comerciale internationale platile in avans acordate de catre cumparator vanzatorului, de regula pentru procurarea de materii prime si pentru acoperirea cheltuielilor de productie, constituie un procedeu foarte des uzitat in prezent. Cumparatorul avanseaza anumite sume vanzatorului, in contul unor marfuri sau a unor prestatii viitoare si este normal sa‑si puna problema recuperarii acestor sume in cazul nederularii contractului din culpa vanzatorului sau a unor cauze independente de acesta.

Cumparatorul varsa avansul necesar doar daca primeste o garantie de restituire, care sa-i asigure rambursarea sumei respective in cazul in care vanzatorul nu isi indeplineste obligatiile contractuale.

Obiectul garantiei il constituie acoperirea riscului cumparatorului in caz de nerestituire a platilor in avans (efectuate inainte de livrarea marfurilor), in caz de incetare a relatiilor contractuale sau neexecutare a contractului din culpa vanzatorului. Prin caracterul sau, aceasta garantie are un caracter strict financiar, principala caracteristica a acesteia constituind‑o angajamentul de restituire a unei sume de bani egala cu cea avansata, la care se mai adauga, de regula, o dobanda procentuala, la un nivel convenit intre cele doua parti, aplicata pe perioada imobilizarii fondurilor la dispozitia vanzatorului, respectiv pentru perioada cuprinsa intre momentul platii avansului si cel al restituirii lui.

Valoarea acestei garantii este egala cu suma platita in avans de catre cumparator, suma stipulata ca atare in contract, sub forma unei cote procentuale din valoarea intregii marfi, completata cu obligatia platii unei dobanzi pentru perioada cuprinsa intre momentul platii avansului de catre cumparator si cel al restituirii acestui avans de catre vanzator, valabilitatea garantiei expirand in momentul livrarii marfurilor.

Specific acestei garantii este faptul ca valoarea ei se diminueaza proportional cu procentul de avans incasat, pe masura executarii obligatiilor furnizorului, atestate prin prezentarea documentelor contractuale.

5. Garantia de plata (payement guarantee) este o forma de garantie utilizata indeosebi pentru a asigura plata pe baza prezentarii facturii comerciale. Intr‑o acceptiune mai larga, obiectul garantiei de plata il constituie acoperirea obligatiilor cumparatorului de a plati contravaloarea marfurilor sau a prestatiilor primite.

Garantia de plata imbraca urmatoarele forme:

a)Garantia pura de plata este garantia prin care banca emitenta se obliga ca ea insasi sa achite contravaloarea marfurilor sau prestatiei efectuate de vanzator, specificul acestui tip de garantie constituindu-l faptul ca exportatorul se poate adresa pentru plata direct bancii, iar valoarea garantiei este egala cu contravaloarea marfurilor sau prestatiei efectuate de exportator.

b)            Garantia de plata la incasso are ca obiect acoperirea riscului de neplata la incasso care, asa cu a fost aratat anterior, este o modalitate de plata ieftina, rapida, dar riscanta pentru exportator. In cazul acestui tip de garantie banca garanta se obliga la plata doar in cazul in care plata nu este onorata, la prima cerere, de catre cumparator. Acesta este motivul pentru care garantia de plata la incasso are un caracter de rezerva, exportatorul apeland la ea doar in cazul refuzului de plata al importatorului.

Valoarea garantiei poate fi egala cu contravaloarea marfurilor sau a prestatiei efectuate de vanzator, sau poate avea o valoare mai mica decat valoarea totala a contractului, in cazul livrarilor in transe.

c)Garantia pentru plata efectelor de comert (cambie, bilet la ordin) are ca obiect angajamentul bancii garante de a onora (plati) la scadenta cambiile trase de vanzator asupra cumparatorului sau bilete la ordin emise de cumparator in favoarea vanzatorului. Pentru a oferi o siguranta deplina, de regula, in continutul unei astfel de garantii trebuie inserat si angajamentul garantului de a obtine de la cumparator acceptarea cambiilor, acceptul acestuia constituind de fapt certitudinea creantei, prin recunoasterea ei de catre tras (cumparatorul). Principalul inconvenient pentru beneficiarul titlului (exportatorul) il constituie insa faptul ca executarea unei astfel de garantii presupune executarea prealabila, pe cale cambiala, a trasului, ceea ce determina o serie de intarzieri in procesul de incasare a sumelor garantate.

d)            Garantia de aval este o forma de garantie cu totul autonoma fata de conditiile comerciale ale contractului international, ea referindu‑se exclusiv la efectele de comert pe care le acopera. Obiectul garantiei il constituie asumarea de catre banca garanta a obligatiei de a avaliza efectele de comert acceptate de tras (debitorul sau cumparatorul). Odata avalizate, efectele de comert devin drepturi de creanta certe, garantate, putand circula liber pe piata ca mijloace de plata de sine statatoare.

e)Garantia de plata a ratelor scadente. In situatia in care prin contractul comercial international este prevazut ca o parte a contravalorii marfii livrate sau a serviciilor prestate sa imbrace forma creditului furnizor, exportatorul se poate acoperi impotriva riscului de neplata a ratelor scadente si a dobanzilor aferente acestora printr‑o scrisoare de garantie a ratelor scadente. Exportatorul are astfel posibilitatea de a solicita direct bancii garante plata la termenul convenit a fiecareia din ratele scadente, prin prezentarea titlului de credit. Valoarea unei astfel de garantii este intotdeauna egala cu suma creditului si a dobanzilor aferente, iar uneori se mai poate adauga o marja suplimentara, pentru acoperirea taxelor conexe executarii.

6. Mecanismul platilor prin clearing (cliring)

O alta modalitate de a stinge obligatiile ivite pe plan international o constituie compensatiile, care sunt schimburi de marfa contra marfa, sau servicii contra servicii, insa fara interventia mijloacelor de plata.

Aceste compensatii au anumite caracteristici esentiale:

partizile de marfuri de export si cele de marfuri de import nu se platesc in valuta, ci se compenseaza reciproc;

compensarea este, de regula, integrala;

baza juridica a operatiunii o constituie un singur instrument juridic (acord sau contract), care acopera ambele operatiuni, atat cea de export, cat si cea de import.

In literatura de specialitate compensatiile sunt clasificate in functie de obiectul lor, astfel:

- compensatii individuale (particulare) care au loc intre doi sau mai multi parteneri si care privesc un singur gen de activitati, de regula livrari de marfuri fizice;

- compensatii globale care privesc mai multe activitati ce nu sunt individualizate si nu sunt urmarite in mod separat;

aceste compensatii globale fiind cunoscute si sub denumirea de clearing.

Clearing‑ul reprezinta un angajament de plati reciproce, intre doua sau mai multe tari, angajament bazat pe principiul compensatiei globale a fluxurilor de bunuri si de servicii reciproce (care include: compensarea schimburilor de marfuri, a prestarilor de servicii si a altor forme de derulare a relatiilor economice intre tarile participante la aranjamentul de clearing), pe o perioada determinata de timp (de obicei un an), cu excluderea totala sau partiala a transferului valutar.

Caracteristica principala a acordurilor de clearing o reprezinta compensarea globala a creantelor rezultate din prestatii reciproce, fara transfer efectiv de valuta.

Operatiunile de compensare sunt efectuate de catre bancile tarilor implicate, prin intermediul conturilor de clearing.

Intreprinderile exportatoare din tarile participante la acordul de clearing vor primi contravaloarea marfurilor exportate de la banca tarii lor, in moneda lor nationala.

Clearing‑ul poate fi de doua feluri: clearing bilateral si clearing multilateral, la baza compensatiei globale prin sistemul clearing aflandu‑se un acord interguvernamental, care, de regula, stipuleaza: data intrarii in vigoarea a acordului de clearing, durata de valabilitate a acestuia, institutia sau organul care este implicat in fiecare tara in indeplinirea obligatiilor, ce plati sunt admise a fi efectuate in cadrul respectivului acord de clearing, indicarea bancilor centrale sau a altor organisme speciale anume desemnate de guvernele participante de acordul de clearing sa organizeze si sa execute decontarile reciproce, in conformitate cu prevederile contractelor internationale si asa mai departe.

Acordurile de clearing sunt insotite de anexe in care sunt mentionate marfurile si serviciile care pot face obiectul tranzactiilor de clearing, aceste anexe fiind cunoscute sub denumirea de nomenclator de clearing.

Derularea operatiunilor de plati in cadrul unui acord de clearing bilateral este determinata de clauzele care sunt prevazute in cadrul acordului de clearing:

desemnarea oficiilor de clearing;

deschiderea si functionarea conturilor de clearing;

moneda de clearing in care se va tine evidenta schimburilor din acordul de clearing;

platile ce vor fi admise a fi efectuate prin conturile de clearing;

creditul tehnic;

o clauza referitoare la plata in devize;

modul de deschidere, de inregistrare si de acoperire reciproca a acreditivelor documentare;

clauza de rectificare (aceasta clauza este inclusa, de regula, atunci cand moneda de cont aleasa este instabila);

posibilitatea convertirii in moneda de clearing a obligatiilor exprimate intr‑o terta moneda;

modul de lichidare al soldurilor intermediare;

modul de lichidare al soldului final.

Desemnarea oficiilor de clearing. Orice acord bilateral care sta la baza compensatiei globale prin sistemul clearing trebuie sa indice in mod concret numele organismelor insarcinate de guvernele celor doua tari cu organizarea si cu desfasurarea activitatii la care au convenit, in spiritul si litera acordului semnat. De regula, sunt desemnate bancile centrale, in unele tari, cum ar fi Italia si Elvetia, existand organisme special create pentru derularea acestor acorduri.

Deschiderea si functionarea conturilor de clearing. Din punct de vedere al tehnicii utilizate, clearing‑ul bilateral poate functiona fie prin deschiderea si functionarea simultana a doua conturi de clearing, fie printr‑un singur cont central.

Clearing‑ul cu doua conturi are drept caracteristica principala infiintarea in fiecare din cele doua tari care au incheiat un acord de clearing a cate unui oficiu de clearing, de obicei in cadrul bancii centrale sau al altor institutii insarcinate cu tinerea contului de clearing, iar la fiecare din aceste oficii este deschis un cont de clearing al tarii partenere. O astfel de operatiune asigura o perfecta simetrie a pozitiei celor doua parti si permite in acelasi timp realizarea unei egalitati de tratament in derularea platilor reciproce, dar cu conditia existentei obligativitatii pentru ambii parteneri de a efectua platile in mod unitar.

Existenta a doua conturi constituie nu numai o solutie tehnica, ci si aplicarea unui tratament reciproc de perfecta egalitate care implica, pe de o parte, realizarea practica, iar pe de alta parte, respectarea angajamentelor asumate prin acordul de clearing. Deschiderea celor doua conturi inseamna ca fiecare din conturile de clearing de la cele doua oficii de clearing este un cont activ, in sensul ca fiecare din cele doua banci poate efectua in contul deschis la ea operatiuni de plati si de incasari, respectiv de debitare si de creditare.

Importatorul care a cumparat o marfa din tara partenera achita la oficiul de clearing al tarii sale suma reprezentand pretul global al marfii importate, in moneda sa nationala, iar exportatorul din cealalta tara partenera se va prezenta la oficiul de clearing al tarii sale, unde - dovedind, cu documentele prevazute in cadrul acordului de clearing bilateral dintre guvernele celor doua tari, efectuarea exportului in conformitate cu prevederile contactului de vanzare-cumparare incheiat cu partenerul extern - va incasa suma reprezentand pretul global al marfii exportate, in moneda sa nationala.

Lunar, cele doua banci isi remit reciproc extrasele conturilor de clearing pe care le au in administrare.

In concluzie, folosind aceasta tehnica a operatiunilor de plati, platile internationale nu se mai efectueaza in valuta, ci in monedele nationale ale tarilor partenere la acordul de clearing.

In fiecare din cele doua conturi de clearing se acumuleaza prin depunerile efectuate de importatori, sume in moneda nationala, sume cu care oficiul de clearing achita sumele cuvenite exportatorilor.

In cazul in care s-a prevazut ca decontarile dintre cele doua tari sa se efectueze printr-un clearing cu un cont, in fiecare tara vor functiona cele doua oficii de clearing, dar numai unul dintre ele va tine un cont de clearing, avizand celalalt oficiu de clearing cu privire la operatiunile efectuate in respectivul cont.

De obicei acordul de clearing cu un cont se utilizeaza atunci cand o tara este creditoare altei tari si se urmareste ca prin derularea unei operatiuni sa se lichideze total sau partial creantele. In acest scop tara creditoare deschide un cont de clearing in care se vor inregistra sumele incasate pentru tara partenera si sumele platite acesteia in moneda de clearing care este, de regula, moneda tarii purtatoare de cont. In asemenea situatii, oficiul de clearing al tarii creditoare deschide un cont de clearing pe seama oficiului de clearing al tarii debitoare, clearing‑ul cu un singur cont fiind astfel structurat asimetric.

La acordul de clearing cu un singur cont este caracteristic faptul ca unul din cei doi parteneri este pus intr‑o situatie neconvenabila fiind, evident, in dezavantaj.

Daca partenerul A deschide un astfel de cont, acesta este purtatorul contului partenerului B, care devine titularul de cont tinut de partenerul A. Partenerul B este dezavantajat fata de partenerul A, intrucat atunci cand el livreaza marfurile sale catre partenerul A, primeste contravaloarea lor doar dupa ce marfurile au sosit in tara partenerului A, adica atunci cand va fi emis avizul de creditare, in timp ce pentru marfurile pe care le livreaza partenerul A catre partenerul B, partenerul A va intra in posesia contravalorii acestora imediat dupa depunerea documentelor la banca.

Alegerea monedei de clearing are o foarte mare importanta pentru tinerea evidentei in cont a schimburilor. De regula, moneda acordurilor de clearing este desemnata fie prin referirea la moneda nationala a uneia din tarile participante la acordul de clearing, moneda care trebuie sa fie in mod obligatoriu convertibila, fie se recurge la monede artificiale (de exemplu, DST). Totusi, acestea fiind unitati de cont, ele nu pot fi practic niciodata schimbate la paritate cu monedele efective, in raport cu care ele au fost definite. Pe de alta parte, moneda de clearing (de exemplu, dolarul clearing) face de regula discount (este mai slaba) in raport cu moneda efectiva (dolarul), intrucat fata de acesta, care poate fi utilizat ca mijloc de plata pentru orice fel de marfa si cu orice partener comercial fiind o moneda liber convertibila, moneda de clearing poate fi utilizata la plati exclusiv pentru marfurile specificate in nomenclatorul de clearing.

Creditul tehnic. In cazul clearing‑ului cu doua conturi, in practica, de regula, exporturile si importurile nu se desfasoara simetric din punct de vedere valoric, astfel ca se poate intampla ca la un moment dat disponibilul din contul de clearing sa nu fie suficient pentru plata exporturilor realizate, caz in care exportatorii ar trebui sa astepte pana cand in cont se va crea un disponibil suficient, prin platile efectuate de catre importatori. Dar intrucat nici un exportator nu este dispus sa astepte pentru a‑si incasa sumele care i se cuvin, a fost conceput un instrument pentru inlaturarea acestui neajuns. Conform acestei proceduri, chiar daca oficiul de clearing nu are disponibil in cont pentru acoperirea creantei unui exportator, el va achita totusi acestuia suma ce i se cuvine, adica oficiul de clearing din tara exportatorului acorda un credit oficiului de clearing din tara importatorului, acest tip de credit fiind denumit credit tehnic.

Principala caracteristica a creditului tehnic este aceea ca acest credit este lichidat in momentul in care disponibilul care s‑a acumulat intre timp in contul de clearing este suficient pentru stingerea datoriei.

Rolul creditului tehnic este acela de a mentine neintrerupta miscarea schimburilor comerciale pe plan international, intervenind ori de cate ori balanta comerciala a uneia din cele doua tari participante la acordul bilateral de clearing prezinta un deficit temporar, deficit cel mult egal cu suma convenita, care se constituie drept credit tehnic. Acordul bilateral de clearing trebuie sa prevada marimea maxima a creditului tehnic pe care cele doua parti si‑l acorda reciproc, precum si conditiile in care acest credit tehnic poate fi acordat. Ca regula generala, pentru durata prevazuta in acordul de clearing (creditul tehnic fiind, prin definitie, un credit pe termen scurt), nu se plateste dobanda. Daca durata este depasita, atunci se prevede achitarea unei anumite sume, cu titlu de dobanda, procedandu‑se in mod similar si in cazul in care marimea creditului tehnic este depasita, dobanda platindu‑se pentru diferenta cu care este depasita marimea creditului tehnic.

Clauza devize consta in obligatia ce revine tarii debitoare, de a achita, in orice moment, la prima cerere a partii creditoare, in valuta convertibila, orice suma care depaseste plafonul tehnic.

Clauza devize este, de fapt, o continuare a creditului tehnic, avand ca scop sa determine tara deficitara sa‑si sporeasca exporturile sau sa‑si reduca importurile, in vederea echilibrarii balantei de plati. In situatia in care tara respectiva nu‑si echilibreaza balanta de plati, ea va fi obligata sa plateasca in valuta convertibila depasirea creditului tehnic.

Indiferent de modul de formulare al acestei clauze, aceasta consta, in esenta, in aceea ca partea deficitara este obligata, atunci cand depaseste cadrul tehnic sau in cazul in care deficitul balantei persista, sa acopere soldul pasiv al balantei de plati printr‑un transfer de valuta convertibila.

Clauza devize poate fi de doua feluri: cu reversibilitate si fara reversibilitate.

In situatia in care, in textul acordului de clearing, nu este prevazut in mod expres ca valuta predata tarii excedentare de catre tara deficitara se va restitui acesteia din urma, avem de‑a face cu clauza fara reversibilitate.

Daca insa in textul acordului de clearing se prevede ca partea care a cedat intr‑o anumita perioada de timp valuta convertibila are dreptul sa o recupereze imediat ce soldul acordului de clearing se va incadra in limitele convenite, se spune ca acest acord contine clauza cu reversibilitate.

Deschiderea, inregistrarea si acoperirea acreditivelor documentare sunt prevederi absolut necesare atunci cand prin acordul de clearing se stabileste o asemenea forma de decontare si cand oficiile de clearing trebuie sa stabileasca modalitatile tehnice de deschidere si de utilizare a acreditivelor documentare.

De asemenea, partile trebuie sa hotarasca daca acreditivele documentare vor trebui deschise de o parte si de alta, daca vor trebui acoperite sumele respective anticipat sau numai la utilizarea lor la prezentarea documentelor pe baza carora este pus in functiune mecanismul de decontare.

In concluzie, aceste prevederi au ca scop punerea la adapost a partenerilor si asigurarea unui tratament egal pentru fiecare dintre acestia.

Clauza de rectificare. Pe baza acestei clauze este asigurata, in cazul fluctuatiei cursului valutar al monedei de cont de clearing, recalcularea proportionala si automata a conturilor de clearing. Aceasta clauza presupune deci, schimbarea nivelului soldului, aplicandu‑se, dupa caz, atat la soldul creditor, cat si la cel debitor, in functie de modificarile de curs ale monedei de cont de clearing.

Clauza de convertire in moneda de clearing a obligatiilor exprimate intr‑o terta moneda. Acordul de clearing trebuie sa contina si o stimulare privind modul de convertire in moneda de clearing a obligatiilor reciproce de plati exprimate intr-o terta moneda, mai ales atunci cand, din diferite motive, nu se poate introduce clauza de rectificare.

Clauza de convertire in moneda de clearing a obligatiilor exprimate intr‑o terta moneda priveste indeosebi acele situatii in care, de pilda, unele marfuri sunt cotate la bursele internationale, iar pretul lor este exprimat in alta moneda decat cea folosita ca moneda conventionala in acordul de clearing.

Lichidarea soldurilor intermediare si a soldului final ale acordului de clearing este o prevedere cuprinsa in acordul de clearing care se refera la situatia in care, in timpul derularii operatiunilor si la sfarsitul perioadei pentru care s‑a incheiat acordul de clearing, nu se realizeaza un echilibru.

Pot fi acorduri de clearing in cadrul carora sa se prevada ca lichidarea soldului sa fie facuta anual, dar exista si acorduri de clearing in cadrul carora se prevede lichidarea soldului la incheierea perioadei de valabilitate convenita.

Astfel, un eventual sold activ aparut la sfarsitul anului in contul de clearing al unuia din parteneri, datorita neefectuarii unor importuri sau depasirii unor exporturi, sunt acoperite de catre partener prin livrari suplimentare de marfuri sau prin prestari de servicii intr-un termen stabilit, de trei, sase, noua sau douasprezece luni.

	Ultimele documente adaugate
	Mihai Eminescu    - Opere romantice - autori si opere reprezentative Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi, Richard Wagner
	Mihai Beniuc    - Mihai beniuc - „poezii"
	Mihai Eminescu    - Mihai eminescu - student la berlin
	Mircea Eliade    - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
	Vasile Alecsandri    - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
	Emil Girlenu    - Dragoste de viata de Jack London
	Ion Luca Caragiale    - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
	Mircea Eliade    - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
	Mihai Eminescu    - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
	George Calinescu    - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului

Scriitori romani